BusinessMagazin

Tag: cristian hostiuc

  • Bugetul statului, ca francii elveţieni: România este mult mai pregătită pentru această criză decât acum zece ani, cu trei excepţii – datoriile comerciale private s-au triplat şi dacă cineva nu plăteşte se infectează tot lanţul, explozia deficitului bugetar, care va aduce o creştere majoră a datoriei publice, ceea ce va pune România cu spatele la zid în faţa creditorilor

    Dacă ne uităm pe datele statistice macro ale României din perioada 2008-2009, când a venit criza precedentă, şi le comparăm cu datele de astăzi, vom constata că România este mult mai bine pregătită pentru noua criză atât la nivelul populaţiei, cât şi al companiilor.

    Dar statul este total nepregătit şi ca să supravieţuiască trebuie să facă împrumuturi majore, care se vor vedea peste trei ani într-o creştere accelerată a datoriei publice, ceea ce va trimite România cu spatele la zid şi la mâna creditorilor.

    Faţă de criza de acum zece ani, România stă mult mai bine la dobânzile la lei şi în euro, la stabilitatea cursului, la nivelul salarial, la raportul dintre credite şi depozite, chiar şi la contul curent, care a fost cea mai mare vulnerabilitate în criza anterioară.

    Dacă ne uităm la deficitul bugetar, ne trezim în faţa unei explozii.

     

    Analiza indicatorilor:

     

    1. PIB-ul s-a dublat în zece ani: În 2008, PIB-ul a fost de 514 miliarde de lei (142 miliarde de euro), pentru ca în 2009 să scadă la 498 miliarde de lei (118 miliarde de euro), după o cădere economică de 7%.

    În 2019 PIB-ul a fost de 1.059 miliarde de lei (220 de miliarde de euro), iar prognoza pentru 2020 indică o scădere economică cuprinsă între 1,9% şi 8%.

    Economia s-ar putea să fie mult mai rezilientă pe parcursul anului decât arată datele datele de acum.

    Interesant este că această dublare PIB în zece ani a venit pe fondul creşterii numărului de salariaţi cu numai 20%, de la 4,8 milioane în 2008, 4,5 milioane în 2009 şi până la 5,2 milioane în 2019.

     

    2. Creşterea salariilor: În 2009, salariul minim net a fost de 469 de lei (112 euro) şi un salariu mediu net de 1.361 de lei, adică 325 de uro.

    În 2008 salariul minim net a fost de 442 de lei, adică 122 de euro, cu un salariu mediu net de 1.309 lei, adică 348 euro.

    În 2020, salariul minim net este de 1.346 de lei, adică 280 de euro, cu un salariu mediu net de 3.300 de lei, adică 680 de euro.

     

    3. Cursul leu/euro este mult mai stabil faţă de acum 10 ani: În 2008 cursul mediu a fost de 3,68 lei/euro, pentru ca în 2009 să crească la 4,23 lei/euro, adică un plus de 15%.

    În 2020 cursul este de 4,84 lei/euro, iar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR promite că vom vedea o stabilitate a cursului, o flucutaţie de doar câteva procente fiind acceptabilă.

    Din 2009 până acum, cursul a crescut cu numai 20%, în timp ce economia şi salariile s-au dublat.

     

    4. Inflaţia a scăzut substanţial faţă de criza precendetă: În 2008 inflaţia a fost de 7,85%, în 2009 a fost de 5,59%, iar acum inflaţia este de 2,6%, iar BNR face eforturi să nu scadă prea mult.

     

    5. Dobânda BNR: În 2008 BNR avea o dobândă de 10,25% (decembrie 2008), care a scăzut la 8% în decembrie 2009, pentru ca în mai 2020 să fie de 2%, iar Isărescu spune că trendul de scădere va continua.

     

    6. Dobânzile la nivelul băncilor: În 2008 dobânda medie la creditele în lei era de 17,3%, iar la depozite era de 11,89%, pentru ca în martie 2020 dobânda medie la creditele în lei să fie de 6,86%, iar la depozitele în lei de 2,03%.

     

    7. Depozitele rezidenţilor neguvernamentali în bănci (lei şi valută), care arată câţi bani au populaţia şi companiile la bănci: În 2008 soldul era de 151 de miliarde de lei, în 2009 a crescut la 167 de miliarde de lei, pentru ca în martie 2020 să fie de 375 de miliarde de lei.

    Economisirea populaţiei (lei şi valută) a crescut de la 82 miliarde de lei în 2008 la 97 de miliarde de lei în 2009, până la 230 de miliarde de lei în martie 2020, adică de aproape trei ori.

    Depozitele companiilor la bănci au fost de 59 de miliarde de lei în 2008, au scăzut la 56 de miliarde de lei în 2009, pentru a ajunge în martie 2020 la 127 de miliarde de lei.

     

    8. Creditul intern acordat sectorului privat (populaţie plus companii, în lei şi valută) a fost în martie 2020 de 272 de miliarde de lei, dintr-un total al creditului intern de 398 de miliarde de lei, de unde rezultă un sold al creditului guvernamental de 126 de miliarde lei.

    În decembrie 2008 soldul creditului intern a fost de 215 miliarde de lei, din care creditul neguvernamental a fost de 198 de miliarde de lei.

    În decembrie 2009 creditul intern a fost de 246 de miliarde de lei, din care creditul neguvernamental a fost de numai 199 de miliarde de lei.

    Între decembrie 2008 şi decembrie 2009 creditul guvernamental a explodat de la 17 miliarde de lei la 46 de miliarde de lei.

     

    9. Rezerva valutară (aur plus valută): În 2008 rezerva internaţională a fost de 28 de miliarde de euro, pentru a creşte la 30 miliarde de euro în 2009 (au intrat primii bani de la FMI). În aprilie 2020 rezerva internaţională a fost de 38,4 miliarde de euro, fără nicio datorie la FMI.

     

    10. Balanţa comercială: În 2008 exporturile României au fost de 33 de miliarde de euro, în 2009 au scăzut la 29 de miliarde de euro, pentru ca în 2019 să se dubleze, ajungând la 63 de miliarde de euro.

    În 2008, importurile au fost de 52 de miliarde de euro, au scăzut la 35 de miliarde de euro în 2009, pentru a creşte la 80 de miliarde de euro în 2019.

    La nivelul soldului comercial, în 2008 am avut un deficit de 19 miliarde de euro la un PIB de 144 de miliarde de euro, care a scăzut la 6 miliarde de euro în 2009 la un PIB de 118 miliarde de euro, pentru a ajunge la 17 miliarde de euro în 2019, dar la un PIB de 220 de miliarde de euro.

     

    11. Contul curent, care exprimă relaţia României cu exteriorul: În 2008 am avut un deficit de 16 miliarde de euro, cea mai mare vulnerabilitate a României în criza precedentă, care a scăzut apoi la 5 miliarde de euro în 2009, pentru a ajunge la 10 miliarde de euro în 2019, dar la un PIB dublu.

     

    12. Pilonul II de pensii: În 2009 nu cred că s-au strâns 1 miliard de euro, întrucât de-abia se înfiinţase, dar în martie 2020 a ajuns la 13 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un amortizor destul de bun pentru piaţa titlurilor de stat, adică finanţarea bugetului şi piaţa bursieră, unde fondurile de pensii Pilon II au ajuns să fie cei mai mari acţionari ai Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România.

     

    13. Cifra de afaceri a tututor companiilor: În 2008 cifra de afaceri a tuturor companiilor din România a fost de 1.082 miliarde de lei, adică 300 de miliarde de euro, pentru ca în 2018 să ajungă la 330 de miliarde de euro, iar pentru 2019 va depăşi 360 de miliarde de euro.

     

     

    La polul opus, vulnerabilităţile României:

     

    1. Creditul comercial, adică datoriile pe care le au companiile una la cealaltă, au ajuns la 125 de miliarde de lei (sold unic) şi la 380 de miliarde de lei soldul creditelor comerciale extinse.

    Creditele comerciale sunt de 3 ori peste creditele bancare pe termen scurt, care sunt de numai 34 de miliarde de lei.

    Acum zece ani, creditele bancare erau de 3 trei ori mai mari decât creditele comerciale.

    Pentru sectorul privat, creditul comercial reprezintă cea mai mare vulnerabilitate pentru că, dacă o firmă nu-şi plăteşte factura, infectează tot lanţul.

     

    2. Deficitul bugetar: În 2008, deficitul bugetar a ajuns la 24 de miliarde de lei, în condiţiile în care, cu un an în urmă era de numai 9 miliarde de lei. În 2009, deficitul a crescut la 36 de miliarde de lei.

    În 2019, deficitul bugetar a fost de 48 de miliarde de lei, iar în martie 2020, când aveam numai 2 săptămâni de criză, deficitul bugetar a urcat deja la 18 miliarde de lei.

    Conform prognozei guvernului, deficitul bugetar ar trebui să fie de 72 de miliarde de lei în acest an, adică 13 miliarde de euro, dar analiştii cred că ar putea depăşi în final 100 de miliarde de lei, ceea ce ar fi un dezastru având în vedere că trebuie finanţat.

    Problema este că şi în 2021 deficitul bugetar se va situa în jurul a 75 de miliarde de lei, dacă nu chiar mai mult.

    Din cauza rigidităţii bugetului, unde salariile şi pensiile consumă 80% din venituri, aproape că nu mai există bani pentru altceva.

     

    3. Datoria publică a statului (internă şi externă, în lei şi valută) a crescut în martie 2020 la 401 miliarde de lei, reprezentând 37,9% din PIB, iar până la finalul anului, probabil că va atinge 450 de miliarde de lei, dar la un PIB în valoare nominală mai redus, ceea ce va duce datoria publică la peste 40% din PIB, nivelul de alarmă fiind de 45% din PIB, nivel care va fi atins fără probleme în 2021, dacă deficitul bugetar se va menţine.

    În decembrie 2019, soldul datoriei publice a fost de 373 de miliarde de lei, adică 35% din PIB.

    În 2007, datoria publică a fost de 50 de miliarde de lei, adică 11,9% din PIB, a crescut la 66 de miliarde de lei în 2008, adică 12% din PIB, pentru a exploda în 2009 la 115 miliarde de lei, adică 21,8% din PIB.

    Din această datorie publică, în martie 2020 datoria externă a statului era de 41 de miliarde de euro, dintr-un total de 106 miliarde de euro al datoriei externe totale a României (public şi privată).

    În 2008 datoria externă a statului era de numai 11 miliarde de euro, la care s-a adăugat datoria externă privată de 61 de miliarde de euro, rezultând un total de 72 de miliarde de euro.

     

    Ca o concluzie, România intră în această nouă criză mai bine echipată, mai ales că expunerea externă pe valută s-a diminuat considerabil în sectorul privat, iar dobânzile la lei au scăzut substanţial, iar BNR promite că acest trend va continua.

    Creşterea salariilor a uşurat substanţial sarcina de plată a ratelor la bancă pentru casă pentru persoanele fizice, ponderea într-un salariu coborând la 30%, faţă de 80% cât era acum 10 ani.

    Dacă mai punem la socoteală că preţul apartamentelor a scăzut cu 30-50%, presiunea pe plata ratelor şi posibilitatea achiziţiei unui apartament s-au îmbunătăţit semnificativ.

    Nu mai există credite în franci elveţieni şi nici în euro pentru persoanele fizice, iar BNR, prin controlul dobânzii la lei, poate influenţa mult piaţa.

    Problema majoră a României o reprezintă bugetul de stat, cu 1,2 milioane de salariaţi şi 5 milioane de pensionari, care are un cost extrem de ridicat şi care nu poate fi redus atât de uşor prin tăieri de salarii sau creşteri de taxe sau impozite.

    Economia s-ar putea să meargă mai bine în acest an decât estimările analiştilor, dar asta nu însemnă că şi bugetul statului o va duce bine, ci dimpotrivă.

    Din păcate, ajustarea bugetului şi a deficitului bugetar nu va putea fi făcută lin, ci prin măsuri radicale, care însă vor afecta economia când se vor lua.

  • Dacă Iohannis şi Orban, gândindu-se la votul politic, merg înainte cu creşterea pensiilor, fără un plan pentru reducerea celor 1,2 milioane de bugetari şi cu explozia deficitului bugetar, România va fi retrogradată, va ajunge o ţară “junk“, şi pe lângă criza economică, vom intra şi într-o criză financiară

    România a intrat într- criză economică, ca toată lumea, în urma închiderii economiei ca urmare a apariţiei de nicăieri a viruslui COVID-19, un eveniment cu care lumea nu s-a mai confruntat.

    Dar România nu este într-o criză financiară, ca acum 10 ani, cursul valutar leu/euro este stabil, chiar surprinzător, a scăzut, dobânzile la lei s-au redus, sistemul bancar este mai solid ş mai lichid ca acum un deceniu şi, mai mult decât atât, nu mai este expus pe euro, deficitul comercial şi de cont curent se va corecta prin scăderea consumului, iar BNR finanţează indirect bugetul de stat, reducând o parte din presiunea pe finanţarea statului.

    Singura problemă este legată de situaţia bugetului, unde încasările scad iar cheltuielile cresc exponenţial, ceea ce face ca deficitul bugetar să explodeze, nu numai în acest an, ci şi în anii următori.

    Aproape 80% din cheltuielile bugetare sunt rigide, se duc pe salarii şi pensii, de care nimeni nu vrea să se atingă.

    Vedem cum Curtea Constituţională a decis că eliminarea pensiilor speciale este neconstituţională, de unde rezultă că un miliard de euro pe an trebuie plătiţi în continuare.

    Acest lucru îl ştiau şi cei de la PNL şi cei de la guvern, dar în campania electorală pentru alegerea preşedintelui Klaus Iohannis era un bun punct pentru a lovi în PSD.

    Acum apare valul de estimări economice pentru acest an şi anii următori, care din perspectiva analiştilor şi a creditorilor internaţionali sunt mai negre decât cele ale guvernului.

    Florin Cîţu, ministrul finanţelor, spune că în aprilie bugetul s-a împrumutat cu 1 punct procentual mai bine decât pe vremea guvernul social al PSD, când nu era criză, dar uită să spună că dacă nu ar fi intervenit BNR să cumpere titluri de stat de pe piaţa secundară, finanţarea bugetului ar fi fost mult mai dificilă şi mai scumpă.

    Dar până la urmă, acesta este şi rolul unei bănci centrale, de a interveni în perioade de criză.

    Ministrul finanţelor crede că scăderea dobânzilor arată încrederea investitorilor în politicile guvernului, ceea ce este discutabil.

    Mihai Purcărea, directorul executiv al BRD Asset Management, a declarat marţi la conferinţa “ZF Restart România. Cum va arăta noua eră economică” că randamentele de finanţare în euro pentru statul român au crescut brusc de la 1,2% la 3,2% pentru scadenţa de 10 ani, întrucât România aşteaptă la începutul lunii iunie o decizie importantă de la agenţia de rating S&P.

    “Dacă statul român ar ieşi să caute finanţare pe pieţele internaţionale, ar trebui să plătească mai mult decât dublu faţă de acum două luni. Vorbim de costuri de finanţare foarte mari pentru România şi toată Eurpa de Est, dar parcă puţin mai mult în România.” 

    El a spus că această creştere a randamentelor (riscul este mai mare) este legată de deciziile privind ratingul României, dacă S&P va reduce sau nu ratingul sub cel de investiţii (adică vom intra la categoria “junk”).

    Purcărea spune că pe piaţa internă a titlurilor de stat costul de finanţare crescuse de la 3,8% înainte de criză la 6% pentru titlurile în lei ale României, şi numai intervenţia BNR a scăzut costul la 4,7%.

    Ceea ce se joacă acum este ratingul de ţară al României.

    Florin Cîţu, guvernul Orban şi în final România au primit un respiro de câteva luni sau câteva săptămâni (prin trecerea perspectivei de la stabilă la negativă şi nu direct retrogradare) pentru a nu ajunge la categoria “junk” prin reducerea ratingului, ceea ce ar însemna intrarea într-o criză financiară, cu creşterea costurilor de finanţare, presiune pe curs, ieşirea unor investitori, şi mai mult decât atât, trecerea României pe o listă roşie, în care anumiţi investitori nu mai pot să intre.

    Dar pentru a nu ajunge la categoria “junk”, guvernul trebuie să nu mai crească pensiile cu 40%, nu numai din septembrie, ci şi pentru anii următori. Bugetul va fi sub presiune încă o lungă perioadă de timp, iar majorarea pensiilor ar putea bloca totul.

    De asemenea, România nu mai poate respira prea mult cu aparatul de stat din prezent, format din 1,2 milioane de angajaţi, pe aceleaşi salarii sau chiar mai mari.

    Dacă guvernul Orban nu vine cu un plan de reducere cu 30% a aparatului bugetar pe o perioadă de cinci ani, oricărui guvern îi va fi foarte dificil de gestionat deficitul bugetar şi, în final, datoria publică.

    Alternativa este creşterea impozitelor şi taxelor sau chiar tăierea salariilor.

    Dar aceste reduceri de bugetari sau amânarea creşterii pensiilor cel puţin pentru următorii 3-5 ani înseamnă costuri politice pentru PNL, pentru preşedintele Klaus Iohannis.

    Din acest motiv, premierul Orban şi preşedintele Iohannis trag de timp, în speranţa că criza economică va fi mai puţin dură, iar revenirea va fi mult mai rapidă.

    Florin Cîţu este optimist şi spune că datele pe care le are sunt mai bune decât estimările, iar premierul Orban spune că previziunile guvernului vor fi mai bune decât cele ale Comisiei Europene sau ale celorlalţi analişti.

    Timpul va decide cine are dreptate, spune Orban.

    Miercuri Comisia Europeană a emis previziunile privind evoluţia economiei în Europa: în cazul României, scăderea estimată este de 6% în 2020 (guvernul estimează o scădere de 1,9%), după care urmează o revenire de 4,2% în 2021.

    Deficitul bugetar va creşte la 9,2% în 2020 (guvernul estimează un deficit de 6,7%), pentru a exploda în 2021 la 11,4%, cel mai ridicat din toată Uniunea Europeană.

    La nivelul Uniunii Europene, scăderea economică este estimată la 7,4% pentru acest an, şi o creştere de 6,1% în 2021.

    Previziunile guvernului Orban sunt extrem de optimiste, şi nu este pentru prima dată când oficialii români contestă previziunile analiştilor şi modul cum văd ei România.

    La fel a făcut şi Dragnea, la fel a făcut şi premierul Călin Popescu Tăriceanu în criza de acum un deceniu, când Ludovic Orban era ministrul transporturilor.

    Explozia deficitului bugetar va aduce mari probleme de finanţare, va creşte riscul de faliment al României (CDS) şi în final va duce la creşterea datoriei publice interne peste limita sustenabilă.

    În cartea “Un veac de sinceritate”, coordonată de Liviu Voinea, fostul vice-guverntor al BNR şi actualul reprezentant al României la FMI, se menţionează: “O analiză recentă realizată de economiştii din BNR calculează printr-un model econometric complex limita sustenabilă a datoriei publice româneşti, care se situează între 43% şi 45% din PIB. Nu înseamnă că dacă o depăşim nu o vom mai putea plăti, dar avem o probabilitate de intrare în recesiune (din cauza unei crize a datoriilor) de peste 50%.”

    Noi am intrat în această criză cu o datorie publică internă de 35% din PIB, iar la deficitele bugetare programate, vom ajunge repede la o datorie de 50% din PIB şi toată România va munci pentru a plăti ratele şi dobânzile şi nu vor mai rămâne bani pentru investiţii.

    Indiferent de numele guvernului şi de partidele din spate, această criză economică în care am intrat va fi extrem de greu de gestionat.

    Dar măcar guvernul Orban şi preşedintele Iohannis pot evita intrarea României într-o criză financiară.

    Pentru acest lucru, trebuie să renunţe la majorarea pensiilor şi să aibă un plan credibil de reducere a aparatului bugetar şi a cheltuielilor bugetare.

    Dacă nu vor face acest lucru, agenţiile de rating vor penaliza România, ceea ce va însemna o creştere a costurilor de finanţare, o creştere a cursului, o lipsă de investitori , o lipsă de finanţare a deficitului bugetar alta decât cea locală, lucruri care se vor reflecta în businessul companiilor şi în toată economia.

    Sergiu Manea, preşedintele executiv al BCR, care are o experineţă de 25 de ani pe pieţele financiare, a declarat luni la ZF Special: O scădere a ratingului va duce la o reacţie în lanţ, aşa că guvernul trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a evita acest lucru.

    Acum mingea este la premierul Orban şi la preşedintele Klaus Iohannis.

  • Cum intră România în cea mai violentă criză din istorie: 10 puncte slabe, 8 puncte tari. Ca să iasă din această criză, România are nevoie de lideri cu un plan de ţară, nu de un cor de bocitoare din mediul politic, dar şi din business

    România a intrat în cea mai violentă criză economică din istorie, la fel ca şi cele mai mari ţări din lume.

    Fiecare ţară este mai bine sau mai slab pregătită pentru a ieşi din această criză, cu cât mai puţine pierderi.

    Întrebarea tuturor este dacă această criză va lua forma literei V sau va fi sub forma literei W, adică din toamnă, o dată cu revenirea pandemiei în lipsa unui vaccin, economiile se vor închide din nou, dar atunci statele nu vor mai avea bani să-şi ţină oamenii acasă.

    România, care înainte de criză avea o cifră de afaceri de 1 miliard de euro pe zi iar acum are numai 50%, are nevoie de toţi banii posibili, de toate împrumuturile pe care le poate lua pentru a ţine în viaţă bugetul de stat, pentru a ţine pe linia de plutire măcar 400.000 de companii mici şi mijlocii din cele 500.000, pentru a gestiona cei peste 1 milion de şomeri cu acte în regulă şi 1 milion de români care îşi vor căuta de lucru, pentru a nu intoxica sistemul bancar cu credite neperformante peste capacitatea de gestiune, şi în final pentru a încerca să recupereze cât mai repede pierderile de acum.

    Anul 2019, cu o cifră de afaceri totală de 350-360 de miliarde de euro, cu un PIB de aproape 220 de miliarde de euro, cu 5,2 milioane de angajaţi, din care 4 milioane în sectorul privat, cu 5 milioane de pensionari, cu un salariu mediu de 750 de euro pe lună şi un salariu minim de 250 de euro, la cea mai redusă diferenţă faţă de media UE – 33% (zona Bucureşti Ilfov este peste media Uniunii Europene) a avut cel mai bun an economic din toată istoria.

     

    România a intrat în această criză cu 10 puncte slabe:

     

    1. Creanţele comerciale, adică datoriile companiile către furnizori sunt de 3 ori mai mari decât creditele bancare:

    În criza precedentă de acum 10 ani, creditele bancare erau mai mari decât creanţele comerciale, dar acum situaţia este total schimbată. Dacă nu sunt plătite, aceste creanţe comerciale reprezintă o bombă pentru întreaga economie. Este de ajuns ca o firmă să nu-şi plătească datoriile (va fi cazul multor firme) pentru ca tot lanţul să se rupă.

    Analistul economic Iancu Guda, economistul şef al Coface, spune că în acest moment creanţele comerciale unice sunt de 125 de miliarde de lei, adică 26 de miliarde de euro, care trebuie comparate cu creditele acordate de bănci pe termen scurt, respectiv capitalul de lucru, care sunt de 34 de miliarde de lei. Dacă am lua creanţele comerciale extinse, am avea 380 de miliarde de lei.

    Creditele bancare totale acordate companiilor pe termen scurt, mediu şi lung sunt de 117 miliarde de lei.

    De neplata creanţelor comerciale pentru marfa deja livrată şi serviciile deja prestate le este frică tuturor.

     

    2. Lipsa încrederii între companii, între parteneri pentru relaţiile comerciale viitoare:

    Piaţa românească va fi dominată de o lipsă totală de încredere între firme, nimeni nu mai preia comenzi sau nu livrează marfa fără bani înainte, fără un avans. Această situaţie se regăseşte inclusiv la comenzile de stat. Dar acest lucru va bloca întreaga economie, toate relaţiile de business, pentru că nimeni nu are lichidităţi să plătească produsele şi serviciile înainte şi a aştepta apoi să-şi recupereze banii când iese cu ele pe piaţă.

    Dacă băncile şi statul nu vor interveni în acest mecanism de a garanta plăţile, economia va suferi un şoc major.

     

    3. Bugetul statului este slab, iar lipsa încasărilor ar putea să ducă la decizii extreme:

    Odată cu venirea aceste crize, Ministerul Finanţelor s-a trezit peste noapte cu o plată din ce în ce mai redusă a taxelor şi impozitelor de către companii, situaţia care se va menţine tot anul. Fiecare firmă, în special cele antreprenoriale româneşti, va încerca să-şi protejeze lichidităţile, şi atunci plata impozitelor şi taxelor nu va mai fi o prioritate. Deja Ministerul Finanţelor a rectificat bugetul cu un minus de venituri de 23 de miliarde de lei, dar tare mă tem că scăderea va fi mai mare. De partea cealaltă, chletuielile bugetare explodează, iar toată lumea cere bani, garanţii şi linii de finanţare care nu vor putea fi plătite atât de uşor.

    Dacă situaţia bugetului nu va fi ţinută sub control, guvernul va fi nevoit să ia măsuri extreme: În 2010 Traian Băsescu a tăiat salariile cu 25% şi a majorat TVA la 24% pentru numai o lipsă de venituri de 1 miliard de euro. Acum gaura este mult mai mare.

     

    4. Cine va finanţa deficitul bugetar de 75 de miliarde de lei – peste 13 miliarde de euro – din acest an, dar şi deficitele din anii următori:

    Ministerul Finanţelor se finanţează destul de greu de pe piaţa internă, având în vedere că băncile şi-au atins expunerea maximă pe titlurile de stat sau cer dobânzi mai mari. Pieţele externe de-abia aşteaptă să prindă România într-o poziţie slabă, de a avea nevoie de bani, pentru a cere dobânzi mai mari. O eventuală retrogradare a României de către agenţiile de rating şi aruncarea la statul de “junk” va pune guvernul cu spatele la zid.

    Dobânzile mai mari la care se împrumută statul înseamnă şi dobânzi mai mari pe care le vor plăti companiile şi persoanele fizice.

     

    5. Sistemul bancar are o prezenţă slabă în economie, cu o pondere de numai 40% din PIB, ceea ce arată o lipsă de oxigen în business, în special la nivelul companiilor româneşti.

    Economia României se bazează în proporţie de 90% pe sistemul bancar. Piaţa bursieră şi de capital la nivelul tuturor instrumentelor este extrem de slab reprezentată, iar în criză firmele antreprenoriale româneşti nu au o alternativă de finanţare în afara băncilor. Dacă o firmă românească vrea să ridice acum bani, nu are nicio şansă pe piaţa de capital şi este la mâna băncilor.

     

    6. Businessul din România este dependent de multinaţionale, care controlează 50% din cifra de afaceri totală.

    Top 1.000 de companii din România, din care 85% sunt multinaţionale, controlează 47% din businessul total din economie de peste 350 de miliarde de euro, iar restul de 540.000 de companii, din care majoritatea covârşitoare sunt româneşti, se bat pe 53%.

    Este de ajuns ca o multinaţională mai mare să-şi reducă activitatea şi unda de şoc se duce în întreaga economie.

    Retragerea unei multinaţionale, mai ales dacă este din vestul Europei sau din America, poate să însemne o lovitură importantă în tot businessul românesc, pe tot lanţul de furnizori, mai ales că puterea unei asemenea companii nu poate fi înlocuită atât de uşor. Uitaţi de investitorii chinezi, ruşi  sau de alte naţionalităţi, pentru că nu au aceeaşi responsabilitate ca o multinaţională din Vest sau din America.

     

    7. Antreprenorii români sunt slab capitalizaţi, iar dacă au ceva bani, mai degrabă îi ţin în Elveţia decât să-i rişte într-o economie aflată în criză:

    Businessul românesc este caracterizat de foarte mulţi antreprenori mici şi mijocii care au o putere financiară scăzută, şi asta îi face extrem de vulnerabili când apare o criză.

    Deja România are peste 200.000 de contracte de muncă închise şi nici bine nu a început criza, pe lângă milionul de angajaţi aflaţi în şomaj tehnic.

    Nicio firmă românească nu-şi poate susţine angajaţii pe o perioadă mai mare de 2 luni dacă este închisă sau dacă se confruntă cu un blocaj comercial şi de lichiditate.

    Plus că salariile plătite de firmele antreprenoriale româneşti sunt mult mai mici decât cele plătite la stat şi la multinaţionale.

    Pericolul este ca toţi aceşti antreprenori, care se vor confrunta cu scăderea afacerilor şi chiar cu închiderea lor, vor fi în fruntea maselor de nemuţumiţi la adresa guvernului, privind modul de gestiune a crizei economice.

     

    8. Economia României nu poate plăti salarii mai mari, pentru că are o valoare adăugată mică:

    Pe lanţul unui produs sau unui serviciu, România este la început, nu poate pune mai mult decât manopera, adică salarii mici, pentru că nu deţine nici patentul, nici brandul, nici serviciul şi nici produsul.

    România nu poate executa produse cu o valoare adăugată mai mare pentru că nu are şcoală, ponderea absolvenţilor de învăţămând superior în totalul forţei de muncă este cea mai redusă din Europa. Doar în ultimii zece ani, o dată cu dezvoltarea explozivă a IT-ului, România a putut aduce o valoare adăugată mai mare în acest sector.

    Piaţa internă, adică firmele româneşti nu prea au brand, lucrează la comandă, şi astfel nu pot avea suficienţi bani pentru cercetare dezvoltare sau pentru alte produse şi servicii mai sofisticate.

     

    9. România, guvernul, nu au un plan major de relansare economică de care să se agaţe:

    În ultimii 20 de ani, România a trăit din planul intrării în Uniunea Europeană şi NATO, care ne-a adus investiţii străine de 75 de miliarde de euro, ceea ce a antrenat şi investiţii româneşti cam de aceeaşi valoare astfel încât, în final, PIB-ul a crescut de 5 ori, iar salariile au crescut de 5-7 ori.

    Acum guvernul nu are un plan major de investiţii, cu toate că are resurse sau există o cerere: agricultura nu are irigaţii deşi sectorul de agribusiness are cea mai mare rentabilitate şi poate avea cea mai mare valoare adăugată, peste jumătate din România nu are gaze, iar proiectele de la Marea Neagră sunt pe hold, construcţia de autostrăzi practic nu există, ci doar nişte cioturi sau reparaţii dintr-un sezon în altul, nu există un proiect de digitalizare, în special al statului, ci doar contracte de miliarde de euro care se dau şi în final sistemele informatice cad. Educaţia este la nivelul anilor ‘80, şi tot trăim pe modelul “ce şcoală bună era pe vremea lui Ceauşescu”.

     

    10. România are un stat birocratic, anchilozat, condus de neamuri, o administraţie fanariotă cu salarii mari şi cu un personal fără număr:

    România are 1,2 milioane de angajaţi la stat, iar factura anuală este de 102 miliarde de lei, adică 20 de miliarde de euro, pe care trebuie să o plătească sectorul privat, unde salariile angajaţilor sunt chiar mai mici.

    Niciun partid nu vrea să se atingă în realitate de administraţia publică, pentru că dacă dai într-unul, sar 100. Această administraţie fanariotă, care se lasă moştenire, reprezintă o piatră de moară care va ţine România în loc.

    Intenţia tuturor partidelor este de a rămâne la putere – fie în guvernare, fie în opoziţie – şi de aceea nimeni nu va face nimic pentru a restructura aparatul de stat.

    Dar factura lunară a acestui aparat trebuie plătită.

     

    Punctele tari ale României:

     

    1. România are cel mai ridicat nivel de proprietate din Uniunea Europeană, 95% dintre români fiind proprietari de case şi locuinţe:

    Acesta este cel mai important atu al românilor, care îi va ajuta să treacă orice criză. În Germania numai 65% dintre nemţi deţin proprietatea în care trăiesc, iar în America procentul este chiar mai redus. Dacă îţi pierzi jobul, nu mai poţi să plăteşti chiria şi eşti aruncat afară.

    În România, ai unde să stai şi sigur nu mori de foame.

    Pe lângă acest lucru, bunicii şi părinţii deţin şi ei câte o proprietate, iar acest lucru se adaugă la o plasă de siguranţă extrem de puternică. În America părinţii nu pot să-ţi lase absolut nimic moştenire, pentru că şi ei pot să stea într-o casă închiriată.

     

    2. Preţul locuinţelor este în continuare mic, iar achiziţia unui apartament nu reprezintă o povară imensă.

    Chiar şi cu creşterile din ultimii cinci ani, preţul apartamentelor din România este în continuare mic comparativ cu salariul mediu. În ţările din jur, preţul locuinţelor este mult mai mare, dacă nu chiar dublu, iar salariile nu sunt în acelaşi raport. Este adevărat că suprafaţa locativă este mai mică în România iar locuinţele sunt de o mai proastă calitate, dar mulţi români îşi pot permite un credit ipotecar şi imobiliar pentru a avea casa lor.

     

    3. Sistemul medical şi de educaţie este gratuit la stat:

    Chiar dacă sunt intens criticate, sistemul medical şi cel de educaţie din România sunt gratuite şi constituie un atu pentu confortul românilor. Dacă noi ar trebui să plătim pentru educaţie şi sănătate, aşa cum o fac americanii, nu am mai rămâne cu nimic dintr-un salariu.

    Toate aceste sisteme gratuite se văd cel mai bine în criză, când oamenii devin extrem de vulnerabili din punct de vedere financiar şi social.

     

    4. România este o ţară industrială şi cu o forţă de muncă care se poate trezi dimineaţa să meargă la job:

    România este una dintre ţările cel mai industrializate ale Europei, ponderea industriei în PIB fiind de 25%, faţă de o medie europeană de 17%. În Transilvania ponderea industriei în economie este de 40%, acelaşi nivel ca în Germania. În fiecare zi, 1 milion de români merg dimineaţa sau după-amiaza într-o fabrică şi au rutina programului industrial. De aceea România poate atrage în continuare capacităţi industriale, chiar dacă nu lasă aici o valoare adăugată mare.

    Grecia este dependentă în proporţie de 80% de turism, iar într-o criză, această vulnerabilitate se vede.

     

    5. România are în continuare resurse interne care, dacă ar fi exploatate, ar aduce creştere economică şi noi locuri de muncă.

    Agricultura, gazele şi energia de care dispune România trebuie doar exploatate şi pot produce instantaneu creştere economică, din care să fie plătite celelalte servicii. Degeaba avem gazele din Marea Neagră sau chiar din ţară, dacă ele nu sunt exploatate, dacă jumătate din locuinţe nu au gaze sau dacă nu există capacităţi chimice pentru prelucrare. România nu are suficientă forţă internă pentru a exploata toate aceste lucruri şi de aceea are nevoie de investiţii străine în acest domeniu.

    Agricultura, industria chimică, capacităţile energetice care trebuie înlocuite pot atrage zeci de miliarde de euro, din care pot să trăiască şi firmele româneşti.

     

    6. Reţeaua naţională de internet şi viteza ridicată constituie un punct forte pentru România.

    Apariţia acestei crize şi trimiterea oamenilor să lucreze de acasă a scos în evidenţă reţeaua şi viteza de internet, care ar putea atrage în viitor noi proiecte în IT şi call-centere.

    Nu multe ţări din lume au această reţea de internet, iar marile companii încep să-şi dea seama care sunt centrele unde-şi pot localiza service-urile.

    Cu puţină reclamă şi cu exemplul a ceea ce s-a realizat în numai câteva săptămâni, când sute de miii de angajaţi din centrele IT au fost trimişi să lucreze de acasă, poate aduce în 2-3 ani peste 100.000 de noi locuri de muncă prin delocalizare din alte ţări, unde infrastructura digitală nu este atât de bună, mai ales pentru lucrul de acasă. deşi percepţia este că în aceste centre salariile sunt mici, în realitate salariile depăşesc nivelul mediu pe economie de 3.500 de lei, adică 750 de euro.

    Asta ca să nu mai vorbim de salariile adevărate din IT, care depăşesc 2.000 de euro.

    România poate câştiga teren în IT, ceea ce va ridica şi alte industrii.

     

    7. Băncile din România sunt bine capitalizate, iar raportul dintre creditele acordate şi depozitele atrase este de 70%:

    Băncile din România au capacitate de creditare, având în vedere că depozitele bancare sunt mai mari decâ creditele acordate. În criza de acum 10 ani, creditele depăşeau depozitele, raportul fiind de 120%, faţă de 70% cât este în prezent.

    În Europa, creditele acordate sunt de peste trei ori depozitele atrase.

     

    8. BNR are credibilitate pentru a asigura stabilitatea cursului valutar leu/euro şi a menţine dobânzile la lei la un nivel scăzut.

    BNR este una dintre puţinele instituţii de stat care şi-a menţinut credibilitatea şi care poate asigura în timp real stabilitatea sistemului bancar, stabilitatea pieţei valutare şi a pieţei monetare.

    În criză, această credibilitate este extrem de importantă, pentru că la ea se raportează toată lumea. Fiind o instituţie conservatoare, BNR are mult mai multe instrumente directe şi indirecte de a menţine stabilitatea financiară a României şi a nu lăsa lucrurile să scape de sub control când te loveşte o criză atât de violentă şi când panica cuprinde o întreagă societate. În cele două săptămâni de după declararea stării de urgenţă, retragerile de bani din sistemul bancar au fost de patru ori mai mari decât retragerile de sărbătorile de iarnă, iar sistemul a rezistat.

    Deşi au fost probleme de transport, cu aducerea valutei din străinătate, sistemul bancar a putut să onoreze şi retragerile în euro sau dolari.

    Stabilitatea cursului valutar şi a dobânzilor la lei poate fi menţinută, poate da guvernului un respiro de câteva luni, dacă nu chiar un an, pentru a reporni economia.

     

    ÎN FINAL: România poate traversa această criză, dar trebuie să repornească businessul mai repede, pentru că fiecare zi înseamnă o pierdere de 500 de milioane de euro şi deja s-au acumulat pierderi totale de 18 miliarde de euro.

    Încă o lună în care economia este blocată înseamnă încă 15 miliarde de euro şi încă 200.000 de oameni care rămân fără un loc de muncă, pe lângă 1 milion de oameni în şomaj tehnic.

    Dar pentru acest lucru şi mai ales pentru ce va urma, când ne vom confrunta cu criza adevărată, fără banii din şomaj tehnic, cu salariile tăiate pentru cei care mai au un job, cu disperarea patronilor care îşi dau seama că nu mai pot să-şi deschidă afacerile, cu statul care nu mai are încasări, dar care trebuie să plătească facturi, România are nevoie de lideri, nu de un cor de bocitoare.

    Corul de bocitoare este expresia folosită la ZF Live de Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germană, ca o caracterizare a ceea ce se întâmplă acum la nivelul discuţiilor dintre guvern şi mediul de business.

    Fiecare parte se plânge, Guvernul că nu are bani, firmele că nu au lichidităţi şi comenzi, dar niciun plan economic pentru viitor nu este pus pe masă.

    Şerban Radu, unul dintre proprietarii lanţului de librării Cărtureşti, închis de această criză, spune că resimte cel mai mult nu închiderea afacerii, ci lipsa unor lideri care să arate un viitor.

    Pentru Tiberiu Moisa, vicepreşedinte al Băncii Transilvania, responsabil de IMM-uri, această criză reprezintă cea mai mare oportunitate pe care o are România din ultimii 30 de ani.

    Numai să o folosească şi să aibă cu cine.

  • Guvernul trebuie să ceară acum, nu mâine, 20 mld. euro de la FMI, înainte ca businessul, economia şi veniturile românilor să se prăbuşească de tot, iar România să fie sfâşiată de pieţele financiare: sectorul privat nu mai are resurse să susţină 1,2 milioane de angajaţi la stat, 5 milioane de pensionari şi peste 3 milioane de şomeri, câţi vor fi

    Nu trebuie să mai repetăm greşeala din 2008-2009, când ne-au trebuit şase luni între începutul crizei, în toamna lui 2008, şi primăvara lui 2009, să realizăm că avem nevoie de FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială şi de acordul de la Viena, ca băncile străine prezente să nu-şi retragă liniile de finanţare locale.

    Chiar şi în condiţiile acelui acord de 20 mld. de euro, care acoperea finanţarea externă, economia României s-a prăbuşit cu aproape 10% în 2009 şi 2010, datoria publică a crescut de la 10% din PIB la 30% doar pentru a finanţa statul şi fără nicio investiţie publică, cursul leu/euro a crescut 30-40%, TVA s-a majorat de la 20% la 24%, salariile în sectorul privat au scăzut cu 20-50%, într-un an au apărut 700.000 de şomeri iar în sectorul public salariile s-au tăiat cu 25%.

    Acum este mai rău, criza în care am intrat va lovi mult mai rapid şi mult mai dur.

    Deja se întâmplă acest lucru, o dată cu închiderea turismului, transporturilor, HoReCa, auto (12% din PIB).

    Nu numai România, ci toată lumea este într-o degringoladă sanitară şi economică totală din cauza COVID-19, virusul care a apărut de nicăieri şi care închide economii întregi. Să nu uităm că econoia Italiei este închisă aproape total, urmează Spania, America este la limită, Germania face eforturi să mai stea în picioare.

    Nicio ţară nu poate trăi mai mult de o lună cu businessul prăbuşit şi economia închisă. Statele pot suţine angajaţii doar o lună.

    Şi Germania, şi Franţa au nevoie de bani pentru a limita pierderile.

    Pentru a nu ajunge ca acum 10 ani sau chiar mai rău, ca în marea criză din 1929, guvernul României trebuie să apeleze acum la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, BERD, la toţi marii creditori internaţionali.

    Guvernul va avea nevoie de cel puţin 20 de miliarde de euro, adică 10% din PIB pentru a susţine bugetul – cheltuielile vor creşte exploziv, iar veniturile vor scădea dramatic – şi pentru apărarea poziţiei valutare externe a României.

    Fără un acord cu FMI băncile nu vor mai finanţa statul, pieţele financiare îşi vor cere tainul, iar investitorii vor sta deoparte.

    Toată lumea discută despre amânarea ratelor, restructurarea şi reeşalonarea creditelor persoanelor fizice şi companiilor care sunt afectaţi de această criză.

    Dar şi băncile au o limită până la care vor putea face acest lucru, iar acţionarii nu vor mai trimite capital şi linii de finanţare decât dacă România va avea un acord cu FMI ca măsură de protecţie.

    România are 106 miliarde de euro datorie externă, din care numai 35% este a statului, iar 65% este datorie privată, în final, a noastră.

    În condiţiile în care exportul se va prăbuşi, deja cei mai mari exportatori ai României – Dacia, Ford şi Aramis Baia Mare – şi-au închis fabricile, investiţiile străine şi finanţările externe private nu mai vin, iar din câştigul din exportul de servicii – tranportatori şi IT-işti – au mai rămas numai IT-iştii, de unde vor mai avea băncile şi BNR valută pentru ca România, formată din stat şi companiile private, să-şi plătească datoria externă?

    Isărescu poate ţine cursul leu/euro pe termen scurt, dar pe măsură ce această criză va muşca din companii şi economie, presiunea pe curs va creşte din ce în ce mai mult.

    Când panica va atinge apogeul în următoarele două săptămâni şi când nimeni nu va putea oferi ceva concret privind stoparea epidemiei coronavirus, cursul va fi extrem e vulnerabil, mai ales că guvernul se va finanţa din ce în ce mai greu.

    Între timp, România va intra pe lista roşie a agenţiilor de rating, pe fruntea noastră deja scrie calificativul “junk”, iar pieţele financiare de-abia aşteaptă.

    Înainte de criză, cifra de afaceri a tuturor companiilor din România era de aproape 1 miliard de euro în fiecare zi (mai precis, 926 de milioane de euro), din care PIB-ul -adică valoarea adăugată din care se plătesc salariile, taxele, impozitele, se obţine profit şi se fac investiţii – era de 610 milioane de euro.

    Înainte să apară acest dezastru sanitar, iar acum economic, guvernul avea cheltuieli de 216 mil. euro pe zi, din care încasările erau 188 mil. euro, iar restul era datorie.

    Masa salarială este de 235 milioane de euro pe zi.

    Toate aceste date se vor prăbuşi în trimestrul doi cu 30%, conform analiştilor economici, dar s-ar putea să se ajungă chiar şi la 50%.

    Guvernul nu are bani să finanţeze diferenţa, este imposibil din resurse interne.

    Nu ştiu dacă guvernul PNL realizează cât de mare va fi căderea economică. Probabil că cifrele vor ieşi la iveală destul de rapid, când toată lumea se va uita în conturi şi va vedea cum scad încasările.

    În sectorul privat o tăiere a salariilor cu 30% va fi norma generală, şi chiar se va ajunge la 50%.

    Florin Cîţu, ministrul finanţelor, crede că vom avea un milion de angajaţi care vor intra în şomaj tehnic, pentru care statul va trebui să plătească 4 miliarde de lei, adică 830 de milioane de euro numai într-o lună.

    Este o sumă imensă.

    Garanţiile pentru IMM-uri sunt nişte garanţii care vor fi date şi executate cândva, nu implică o plată imediată.

    Cine crede că 2-2,5 din 3,8 milioane de angajaţi din sectorul privat care vor mai avea job, dar cu veniturile tăiate, vor putea să susţină 1,2 milioane de bugetari cu salarile intacte, 5 milioane de pensionari şi 2,5-4 milioane de şomeri, este nebun.

    Cu acest tablou în faţă, guvernul PNL indiferent de riscul politic, trebuie să ia următoarele decizii imediat:

    1. Anunţarea că majprarea pensiilor din toamnă cu 40%, se suspendă pe termen nelimitat pentru a linişti pieţele, analiştii şi agenţiile de rating.
    2. Îngheţarea cheltuielilor publice şi a salariilor la stat, cu excepţia celor din prima linie care se luptă cu coronavirusul.
    3. Un acord cu băncile din România pentru finanţarea bugetului de stat într-un mod fluent şi coerent, nu prin telefoane.
    4. Acordul de la Viena trebuie să devină acordul de la Bucureşti.
    5. Garantarea de către stat a liniilor de finanţare date de către bănci pentru ţinerea companiilor pe linia de plutire, astel încât să nu se prăbuşească tot businessul.
    6. Pe măsură ce companiile îşi revin în 5-10 ani, garanţiile date de stat pot fi restrase.
    7. Desemnarea unei echipe independente de negociere, mai mult tehnică decât politică şi cu sprijinul BNR, pentru încheierea imediată a unui acord cu creditorii internaţionali (va fi coadă la uşa FMI într-o lună pentru a lua bani, iar resursele fondului sunt limitate, mai ales că va trebui salvate Italia şi Spania) pentru o finanţare de cel puţin 10% din PIB, adică 20 de miliarde de euro, ca să ajute România să nu se prăbuşească din punct de vedere al businessului şi economic de tot.
    8. O prăbuşire a businessului şi a economiei înseamnă prăbuşirea veniturilor pentru toţi românii.
    9. În schimbul banilor de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, BERD, BEI, guvernul trebuie să accepte restructurarea administraţiei publice (1,2 milioane de angajaţi la stat sunt mult prea mulţi), restructurarea cheltuielilor publice (instituţiile de stat şi administraţiile locale au aruncat în ultimii cinci ani cu bani în dreapta şi-n stânga), stoparea creşterilor salariale la stat, plafonarea pensiilor pe termen scurt şi creşterea lor în funcţie de creşterea încasărilor bugetului pe termen lung, informatizarea fiscului, trecerea la plăţile electronice şi nu prin cash, pentru urmărirea surselor de bani, privatizarea şi restructurarea mamuţilor de stat, proces blocat de cinci ani şi, nu în ultimul rând, creşterea taxelor într-un mod rezonabil şi nu abrupt, ca la criza precedentă.
    10. România nu poate trăi cu un TVA de 19% şi cu atât de multe facilităţi fiscale.

    România nu-şi poate permite să intre într-o carantină economică, pur şi simplu nu are bani pentru acest lucru, şi la un moment dat totul va exploda dacă guvernul nu apelează la creditorii internaţionali pentru finanţare şi pentru o plasă de siguranţă, ca să oprească undeva, cât mai sus, prăbuşirea businessului, economiei, şi în final a veniturilor tuturor.

  • Vreau să revin la lucru, serviciu/job, vreau să se redeschidă cafenelele, restaurantele, mallurile, vreau să fie viaţă în Centrul Vechi

    Parcă cu toţii trăim într-un film absurd (vă recomand să vedeţi sau să revedeţi filmul “Nuntă mută” în situaţia de astăzi), unde suntem figuranţi dar şi obiecte de studiu, cum ne descurcăm închişi în casă în secolul XXI.

    Nu cred că ne putem imagina că într-o lume deschisă, globalizată, democratică, europeană, cu libertatea de mişcare garantată, vom ajunge să închidem ţările, graniţele, oraşele, restaurantele, mallurile, parcurile, şcolile, grădiniţele dar şi locurile de muncă, în forma lor naturală.

    De aproape două săptămâni, ne-am autoizolat şi repetăm obsesiv “Staţi în casă”, când cu toţii nu mai vrem să stăm în casă, nu mai putem.

    De-abia au trecut zece zile şi mai avem de stat poate încă o lună, varianta optimistă.

    Până acum două săptămâni, conform sondajelor firmelor de resurse umane, jumătate dintre voi nu vă apreciaţi jobul şi chiar voiaţi să-l schimbaţi.

    Cei mai mulţi vă uitaţi la job cu frustrare, cu ură, cu impresia că v-aţi ratat cariera şi că timpul trece în defavoarea voastră.

    Companiile, patronii, şefii erau priviţi cu ură.

    Ca să nu mai vorbim câţi voiau să plece din ţară pe lângă ei 4-5 milioane care au plecat deja.

    La începutul anului, 500.000 de români din ţară îşi căutau activ un job în afară. Acum, un milion de români sunt aşteptaţi să intre în şomaj tehnic, poate un milion lucrează de-acasă, mulţi vor ajunge şomeri după această perioadă de situaţie de urgenţă, având în vedere că repornirea economiei nu va fi peste noapte.

    De fapt, repornirea economiei, a activităţii trebuie făcută cu orice preţ, având în vedere resursele limitate pe care le avem pentru a supravieţui.

    Poate unii sunt mai norocoşi pentru că pot să lucreze de acasă, pot să rezolve lucruri din telefon, prin teleconferinţă, prin Skype, prin Zoom.

    Prin ceea ce facem acum, de fapt ne pregătim pentru perioada când vom fi pensionari, când vom vorbi singuri cu cei patru pereţi, pentru că nimeni nu va mai fi în casă.

    Asta îmi aminteşte de un articol pe care l-am scris acum câtva timp, în care spuneam că vom ajunge să plătim ca să lucrăm şi să nu fim pensionari. Veţi dori şi chiar veţi plăti să nu ieşiţi la pensie!

    Din punct de vedere al protecţiei sănătăţii, am putea sta acasă până trece pandemia, dar din punct de vedere economic, nu.

    Chiar dacă băncile centrale printează acum bani non-stop, niciun guvern, nicio ţară nu-şi poate permite să închidă totul până trece coronavirus.

    Cu toţii vrem să ne revedem colegii, să vedem viaţă în jurul nostru, copiii să meargă la grădiniţă, şcoală, facultate, nu umai vrem să trăim între patru pereţi şi o teleconferinţă.

    Dacă treceţi acum prin Centrul Vechi din Capitală, totul este închis, ferecat, depozitat, parcă suntem într-o scenă absurdă.

    3.000 de unităţi HoReCa sunt închise în Bucureşti, 30.000 sunt închise în ţară într-o seară de sâmbătă, când ar fi trebuit să auzim şi să vedem veselie, râsete, plânsete, adică viaţă.

    Cum au putut să dispară toate aceste lucruri în numai zece zile?

    Probabil că 3 milioane din 5 milioane de angajaţi sunt acasă , 5 milioane de pensionari ascultă ca la război anunţul statistic al situaţiei îmbolnăvirilor şi morţilor de coronavirus, 5 milioane de copii i-au albit deja pe părinţi.

    În aceste condiţii, orice teorie a conspiraţiei, oricât de absurdă ar fi ea, câştigă teren.

    Nu ştiu ce va fi luni, dar ştiu sigur că vreau să merg din nou la job/serviciu/lucru!

  • BNR va asigura stabilitatea cursului valutar, dobânzile la lei nu vor creşte, va da lichiditate cât este nevoie, dar băncile trebuie să amâne, să reeşaloneze creditele, astfel încât să scadă ratele de plată pentru firme şi persoane fizice nu pe 2-3 luni, ci pe 5-10 ani, să-şi susţină clienţii, pentru că altfel vor pierde cu toţii

    Din cauza coronavirusului, toată lumea este în criză – atenţie!, mult mai puternică decât acum 10 ani.

    Statele puternice – SUA, China, Germania, Japonia, Franţa, Elveţia, Italia, Austria etc. au anunţat că pun la bătaie zeci, sute şi se va ajunge la mii de miliarde de dolari sau euro pentru susţinerea propriilor economii, a companiilor, dar şi a băncilor.

    În joc nu sunt numai companiile aviatice, hoteliere, de turism, restaurantele sau cafenelele, mallurile, cinematografele, ci toată lumea.

    De luni, 16 martie, România intră în Situaţie de Urgenţă, un eveniment fără precedent în timp de pace.

    Guvernul Orban, acum cu drepturi depline, poate lua orice măsură economică, fiscală sau bugetară. BNR este la masa discuţiilor, la fel ca şi băncile şi marile companii.

    În joc este situaţia întregii economii, 600.000 de companii, 5 milioane de angajaţi, 5 milioane de pensionari şi în final 19 milioane de români (şi cei 5 milioane de români care lucrează în afară au familii, case şi chiar businessuri în România).

    Dacă firmele nu produc, dacă oamenii nu au ce şi unde să lucreze, statul nu va avea din ce să trăiască, de unde să ia taxe şi impozite,şi să-i plătească pe cei pe care îi are pe lista de plată.

    Nici nu se va mai pune problema a 3% din PIB sau orice alt procent de deficit bugetar, ci problema va fi a asigurării finanţării bugetului şi a lichidităţii în economie, în sistemul bancar şi apoi la nivelul companiilor, pentru ca în final să poată să fie plătite pensii şi salarii, nu numai la cei de la stat.

    Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, spune că are nevoie de încă 1% din PIB, adică peste 2 miliarde de euro.  Mă tem că România va avea nevoie de cel puţin 10% din PIB, adică peste 20 de miliarde de euro pentru a traversa această criză.

    Cât mai repede, Guvernul trebuie să discute cu Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială, pentru a putea primi sprijin, inclusiv financiar, şi a nu ajunge în situaţia în care să depindă de pieţe pentru a se împrumuta, având în vedere că necesarul de finanţare al statului va creşte exponenţial.  

    BNR va asigura o stabilitate a cursului leu/euro, un ban în plus sau în minus nu se pune, pentru că are o poziţie valutară mult mai stabilă decât acum zece ani (rezerva valutară este mult mai mare, plus 10 miliarde de euro), băncile sunt mult mai bine capitalizate, nu mai sunt expuse pe valută (aproape 70% din credite sunt în lei şi numai 30% în euro – acum 10 ani era invers) şi nu mai depind de resursele externe (economiile interne atrase de la populaţie şi companii sunt mai mari decât creditele acordate cu 30%).

    Având în vedere că două treimi din împrumuturi sunt în lei, iar BNR controlează politica monetară, dobânzile la lei nu vor creşte. Mai ales că inflaţia va scădea.

    BNR va asigura lichiditate băncilor cât vor cere şi cât este nevoie, pentru a nu exista probleme în sistemul de plăţi sau situaţii de criză ca acum 10 ani, când nu mai erau lei în piaţă.

    Guvernul va acorda garanţii pentru companii, mai ales că la la nivelul Uniunii Europene vor intra fonduri de stabilitate.

    Până Guvernul, Uniunea Europeană se vor înţelege la nivelul măsurilor de urgenţă, băncile din România trebuie să acţioneze primele şi rapid pentru a stopa orice fel de criză şi a pune o presiune în plus pe umerii clienţilor, care şi aşa nu înţeleg ce se întâmplă şi cum se poate schimba totul într-o săptămână.

    Băncile trebuie să amâne plata creditelor cât va ţine starea de urgenţă, mai ales că oamenilor le va fi frică să se deplaseze la bancă (spre exemplu, 90% din clienţii CEC, care are cea mai extinsă reţea de retail, interacţionează direct cu banca).

    Băncile trebuie să reeşaloneze imediat toate creditele pentru companii şi persoane fizice pe o perioadă 5-10 ani, dacă nu chiar mai mult, în funcţie de evoluţia economiei şi a afacerilor.

    Prin reeşalonare, ratele lunare trebuie să scadă, cel puţin în primul an, cu mai mult de 50%, dacă nu chiar mai mult.

    Sute de mii de angajaţi sunt trimişi acasă, magazinele se închid, iar salariile scad cu cel puţin 25% din această săptămână.

    Spre exemplu, grupul Mobexpert a anunţat închiderea tuturor magazinelor pe o perioadă nedeterminată, angajaţii urmând să fie plătiţi cu 75% din salariul brut.

    La un calcul sumar, 25% reprezenta o rată bancară.

    Pentru cei care vor fi daţi afară (în criza de acum 10 ani, 600.000 de angajaţi au plecat peste noapte) băncile trebuie să găsească soluţii, cu o plată la minim şi reeşalonare a împrumuturilor pe o perioadă mult mai lungă de timp.

    Băncile trebuie să-şi susţină clienţii, companiile, în toată această perioadă de “carantină”, pentru că dacă nu-i susţin, vor cădea împreună.

    Cu experienţa crizei precedente, patronii, antreprenorii, oamenii de afaceri îşi vor declara imediat insolvenţa şi chiar falimentul şi apoi se vor lupta ani de zile cu băncile prin tribunale pentru active.

    Ce să facă hotelurile, dezvoltatorii imobiliari, lanţurile de restaurante, proprietarii de malluri dacă se închide tot, dacă vor intra în vigoare restricţii de circulaţie?

    Ce să facă transportatorii dacă nu mai pot lua comenzi ?

    Ce să facă hotelierii dacă turismul a dispărut peste noapte?

    Nu toată lumea lucrează în supermarketuri sau au business de livrare de produse în magazine, unde vânzile duduie ca de Crăciun.

    În restaurante, cafenele, malluri, în magazine traficul s-a prăbuşit, iar vânzările au căzut cu 90%.

    Băncile trebuie să aibă grijă cum gestionează piaţa imobiliară şi reeşalonarea creditelor ipotecare prin reducerea substanţială a ratelor pentru că altfel se vor trezi ca în criza precedentă, cu prăbuşirea preţului apartamentelor cu 50% sau a terenurilor cu 90%, şi în final vor fi nevoite să facă provozioane, care vor fi mult mai mari decât dacă ar acorda acum extinderea scadenţelor şi reducerea ratelor.

    Bancherii pot spune că, dacă dau aceste reeşalonări, li se va schimba poziţia de lichiditate, având în vedere că resursele atrase prin depozite sunt pe termen scurt, iar creditele acordate sunt pe termen lung.

    Această situaţie va fi rezolvată de Banca Naţională prin asigurarea de lichiditate, atât cât va fi nevoie.

    Băncile sunt pline de titluri de stat, 20% din bilanţul lor se bazează pe aceste instrumente, care pot fi puse imediat garanţie la BNR pentru lichiditate.

    Dacă nu vor face aceste lucruri acum şi se vor împotmoli în chestiuni birocratice, băncile se vor trezi că nu vor putea să gestioneze crizele de lichiditate şi financiare care vor apărea la nivelul companiilor şi a persoanelor fizice.

    Nu toţi salariaţii vor beneficia de o plată de 75% din salariul de bază dacă stau acasă, nu toate companiile au puterea financiară a Mobexpertului.

    Gândiţi-vă că primele 1.000 de companii din România controlează 47% din business, iar restul de 599.000 se bat pentru restul de venituri.

    Bineînţeles că nu numai băncile trebuie să reeşaloneze creditele, ci şi furnizorii (din păcate volumul creditelor furnizor este de trei ori mai mare decât volumul creditelor bancare, ceea ce reprezintă principala problemă a economiei în acest moment), pentru că nu au altă soluţie. Închiderea liniilor comerciale şi de finanţare afectează pe toată lumea.

    România nu are economia Germaniei, unde guvernul a anunţat un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro, şi ăsta-i doar începutul.

    Guvernul, BNR, băncile şi marile companii, adică cei care au lichidităţi şi resurse financiare trebuie să susţină pe toată lumea, pentru că România nu are o altă economie.

    În criza precedentă au fost peste 100.000 de insolvenţe, sute de mii de locuri de muncă au dispărut, antreprenorii au albit şi acum nu mai au niciun fel de energie să se lupte cu o nouă criză, băncile s-au trezit cu clienţi furioşi, iar bugetul public s-a umplut de datorii.

    Lumea, inclusiv România, se va confrunta cu o criză mult mai mare şi cu efecte mult mai rapide.

  • Frustrarea unui taximetrist tânăr din Timişoara: Dacă pleacă cei de la Continental şi încă o firmă străină, Vaslui scrie pe noi! Nu au fost în stare (autorităţile locale) să renoveze o clădire în 30 de ani sau să facă nişte drumuri, ia Robu se ocupă de lampioane pentru ciori. Şi bineînţeles că lumea îl votează din nou

    O discuţie miercuri, 4 martie 2020, cu un taximetrist tânăr, sub 30 de ani, din Timişoara:

    Pe cine votaţi primar, iese din nou Robu? Iese, bineînţeles! Dar a făcut ceva? Nu a făcut nimic, dar oamenii tot îl voteză, pentru că e domn’ profesor, iar cei de aici se uită cu respect la profesori. Uitaţi-vă în jur (şi-mi arată o clădire la intrarea în centrul istoric), nu sunt în stare să renoveze o clădire în 30 de ani! Şi doi oameni de afaceri au reuşit să ridice în câţiva ani clădiri noi de la zero (se referă la complexul Iulius Town, ridicat de Iulian Dascălu şi la complexul de birouri ISHO Offices, al lui Ovidiu Şandor). Să vă spun ceva, dacă pleacă cei de la Continental şi încă o firmă străină, Vaslui scrie pe noi! Iar Roibu se ocupă de lampioane pentru ciori (invazia ciorilor în centrul Timişoarei este o problemă reală).

    Dacă cineva care trăieşte şi lucrează în Timişoara poate să aibă această părere despre cel mai puternic judeţ din România, după regina Bucureşti-Ilfov, atunci ce să mai spunem despre celelalte zone, care nu au văzut nicio investiţie străină în 30 de ani, companiile româneşti sunt slabe, iar toată lumea se uită la stat ca la un salvator.

    Timişoara, de fapt judeţul Timiş, este extrem de interesant din punct de vedere al businessului: este cea mai industrializată zonă din România, care în 30 de ani a atras investiţii străine de 4,3 miliarde de euro, este pe locul doi ca cifră de afaceri şi pe locul trei ca valoare adăugată, dar unde nicio afacere antreprenorială românească nu are un business mai mare de 100 de milioane de euro, ceea ce arată un nivel mult mai scăzut al afacerilor locale decât în alte zone din ţară.

    În top 1.000 Cele mai mari companii din România, judeţul Timiş are 46 de companii, dintre care 38 sunt multinaţionale şi doar 8 sunt firme antreprenoriale româneşti.

    Traderul de carburanţi Artoil a avut afaceri în 2018 de 438 milioane de lei, adică 94 de milioane de euro, cu 18 angajaţi.

    În 2018, acestea fiind ultimele date disponibile agregat, cifra de afaceri a tuturor companiilor din Timiş a fost de 66,2 miliarde de lei, faţă de Cluj – 57 miliarde de lei. În Bucureşti, cifra de afaceri a tuturor firmelor a fost de 569 miliarde de lei, iar în Ilfov de 80 de miliarde de lei.

    La nivelul PIB, care exprimă valoarea adăugată în economie, din care se plătesc salarii, taxe, profit şi se fac investiţii, Timiş a avut un PIB de 49,4 miliarde de lei în 2019, faţă de Cluj – 50,4 miliarde de lei, sau Bucureşti – 248 de miliarde de lei.

    Timiş este zona din România, după Bucureşti, cu cei mai mulţi angajaţi, respectiv 200.000.

    Şomajul este de 0,8%, faţă de o medie naţională de 3,9%.

    În 2019, salariul mediu net a fost 3.142 de lei, faţă de o medie naţională de 3.340 de lei. În Bucureşti, salariul mediu net depăşeşte 3.500 de lei.

    Cea mai mare companie înregistrată în Timiş este lanţul de retail Profi, cu afaceri de 5,9 miliarde de lei, adică 1,3 miliarde de euro în 2018.

    În ciuda faptului că are o economie puternică, industrială, activitatea antreprenorială este mult mai redusă, iar acest lucru se vede în capacitatea firmelor româneşti de a plăti salarii mai mari.

    David Alb, un antreprenor care are brutăria Senneville, spune că a fost nevoit să aducă nepalezi, pentru că nu mai găseşte forţă de muncă locală, sau dacă găseşte, este mult mai scumpă.

    “Cu un nepalez ajung la cheltuieli lunare totale de 5.000 de lei pe lună.”

    Deşi Timişoara are Iulius Town, o investiţie comercială şi de birouri de peste 400 de milioane de euro, realizată de Iulian Dascălu, vânzările de retail, acolo unde sunt prezenţi şi antreprenorii români, nu sunt aşa de spectaculoase.

    “Bănăţenii sunt zgârciţi şi pretenţioşi, aş putea spune”, a menţionat David Alb la conferinţa dedicată antreprenorilor români din Timişoara Afaceri de la Zero, organizată de ZF împreună cu Banca Transilvania.

    Timişoara şi Timişul sunt dependente de multinaţionale, iar acest lucru se vede. Grupul german Continental are 20.000 de angajaţi în România, dintre care o bună parte sunt în Timişoara.

    Autorităţile locale au creat condiţii multinaţionalelor, dar au făcut prea puţin pentru a dezvolta şi companiile româneşti antreprenoriale, pe care ar trebui să se bazeze o zonă atunci când sunt fluctuaţii economice externe.

    Centrul istoric al Timişoarei este refăcut pe ici, pe colo, iar acest proces lent care durează de 30 de ani şi care va mai dura cam tot atâta, îi împinge pe tineri către mall.

    Pentru că în Timişoara s-au dezvoltat mai mult businessurile industriale ale multinaţionalelor, partea de servicii a rămas în urmă, mai ales că nu s-au construit prea multe birouri.

    În ultimii ani, Iulian Dascălu şi Ovidiu Şandor au ridicat şi ridică clădiri de birouri care pot atrage mai multe centre de servicii.

    În aceste centre salariile pot să fie mai mari.

    Dar până la urmă, dincolo de investiţiile multinaţionalelor, activitatea antreprenorială depinde mai mult de interesul autorităţilor locale de a dezvolta şi de a crea condiţii pentru ca şi antreprenorii români mici şi mijlocii să poată creşte.

    Tânărul taximetrist este sigur că Nicolae Roibu va fi reales primar al Timişoarei, dar acest lucru nu-l încălzeşte prea mult, pentru că nu va face mai mult decât a putut să facă până acum.

    În 30 de ani nu au fost în stare să renoveze o clădire!

    Această situaţie este valabilă pentru toate oraşele din România, unde şcolile, spitalele şi clădirile publice sunt la pământ, arătând dezastrul administraţiei publice.

    Iar oamenii votează aceiaşi primari, aceiaşi şefi de consilii judeţene, aceiaşi oameni de 30 de ani.

  • Aproape 200.000 de români pleacă anual din ţară. În 2019, un român care a stat şi a muncit 12 ani în Irlanda, s-a întors de tot în România, cu toată familia: Am decis că vrem să ne creştem copiii aici; chiar dacă lucrurile se mişcă mai greu, sunt mult mai multe oportunităţi, este mai bine să faci afaceri aici, taxele sunt mai mici

    În 2018, conform statisticilor UE, România a fost cel mai mare exportator de forţă de muncă din Uniunea Europeană, cu 173.000 de oameni, în creştere cu 7% faţă de anul precedent.

    Estimările indică că anual peste 200.000 de români pleacă din ţară, adică 547 pe zi.

    Anul trecut, 500.000 de români din ţară îşi căutau un job în afară, numai pe un site de recrutare din România fiind 1 milion de cereri de la companii din străinătate, conform datelor eJobs.

    Nu toată lumea pleacă din România din motive financiare, pentru că salariile sunt mai mari în Europa, ci pentru că mulţi cred că este mai bine să trăieşti acolo, ţările sunt mai bine organizate, educaţia este mai bună, oportunităţile sunt mai multe, sistemul de sănătate este mai bine pus la punct, iar copiii ar avea o viaţă mai bună.

    Mulţi români pleacă înjurând România, tot sistemul, considerând că nimic nu s-a schimbat, lucrurile stau pe loc şi chiar se înrăutăţesc, nu suntem în stare să facem o amărâtă de autostradă de la Piteşti la Sibiu sau o autostradă de la Bucureşti la Iaşi pentru a scoate Moldova din sărăcie şi izolare.

    Spitalele se degradează an de an, şi în loc să te faci bine dacă te duci acolo, ai mai mari şanse să te îmbolnăveşti de bacterii, de la mizerie şi de la modul de organizare.

    Dacă ai de-a face cu statul, pentru o aprobare, pentru o autorizaţie trebuie să dai tot timpul şpagă ca să te bage cineva în seamă. Locurile la stat sunt ocupate de familii întregi care controlează totul şi nimeni nu are ce să le facă.

    Dacă vrei să faci o afacere băncile nu-ţi dau credite şi oricum percepţia generală este că afacerile sunt conduse în continuare de securişti, de fiii sau nepoţii lor.

    Cei care fură milioane şi milioane nu sunt băgaţi la puşcărie, fiind protejaţi de sistem, cu care împart banii.

    În politică nu s-a schimbat nimic, sunt aceeaşi care au preluat puterea în 1990 şi care nu au făcut nimic.

    Dacă citeşti ziarele (câte mai sunt), dacă te uiţi pe net (2 ore pe zi) sau la televizor (5 ore pe zi – cea mai ridicată medie din Europa), afli tot ce este mai rău în România, de-ţi vine să fugi.

    În aceste condiţii, aproape 200.000 de români decid să plece anual din ţară şi nu pot fi blamaţi.

    În 2019, un român, Traian Buia (foto), s-a reîntors în ţară cu soţia şi cei doi copii născuţi acolo, după 12 ani de stat şi de muncit în Irlanda.

    El a plecat în 2007, imediat după ce România a intrat în Uniunea Europeană. Acum două săptămâni el a fost la ZF Live: Ne-am reîntors de tot, am decis că vrem să ne creştem copiii aici; sunt mai multe oportunităţi în România, chair dacă durează mai mult, cu răbdare cred că poţi să faci mai multe lucruri; taxele sunt mai mici aici, ceea ce este un lucru important.

    El s-a reîntors în ţară şi stă la Sibiu, unde şi-a făcut o afacere de import de uşi din Irlanda – uşi Palladio, mult mai bune decât uşile chinezeşti.  

    În 2019 a vândut 25 de uşi, iar ţinta pentru acest an este de a vinde 60, valoarea medie a unei uşi situându-se în jurul a 1.800 de euro.

    Am încredere că voi reuşi.

    Ştiu că toată lumea vorbeşte despre ce este prost în România, dar eu încerc să fiu pozitiv, să nu mă încarc cu lucruri negative, a spus el.

    Pentru el, viitorul este România, aşa cum în 2007, când a plecat în ţară, şi-a spus că viitorul lui este în Irlanda.

    În mod cert, Traian Buia nu este singurul român care s-a reîntors în ţară în 2019, după ani de muncă sau de şcoală în afară.

    Poate fi un început!

  • Pe lângă creşterea pensiilor şi alegerile anticipate, poate guvenul PNL şi preşedintele Iohannis îşi fac timp pentru a găsi soluţii la principala problemă a României – căderea demografică, şi ce rezolvări sunt pentru creşterea natalitatăţii, aşa cum face premierul Orban al Ungariei. O soluţie care nu costă bugetul există, poate vin şi altele

    De mai bine de un an, Financial Times, cel mai important ziar economic al Europei, scrie şi pune în discuţie tot mai mult problema demografică a Europei care, în ritmul actual de scădere ca număr a populaţiei pe de o parte şi pe de altă parte de îmbătrânire, cu o speranţă de viaţă tot mai ridicată, în lipsa unor măsuri care să ducă la creşterea natalităţii şi la creşterea populaţiei prin deschiderea graniţelor, va afecta întreaga economie a Europei şi, în final, businessurile tuturor companiilor.

    Cu o problemă a forţei de muncă şi în lipsa talentelor, firmele europene vor deveni tot mai puţin competitive, nu vor face faţă concurenţei asiaticilor şi a americanilor, ceea ce va duce la creşterea taxelor şi a impozitelor, măsuri necesare pentru asigurarea surselor financiare pentru plata pensiilor şi a celorlalte măsuri legate de sistemul de sănătate care, prin creşterea speranţei de viaţă, va deveni tot mai costisitor.

    Dacă până acum 2-3 ani Viktor Orban, premierul Ungariei, era văzut ca oaia neagră a Europei, acum discursul lui naţionalist, populist, împotriva birocraţiei de la Bruxelles şi a multinaţionalelor, a fost înlocuit cu măsuri concrete, reale pentru creşterea natalităţii, care ţin chiar prima pagină a Financial Times.

    Dacă Germania are ca politică deschiderea porţilor pentru emigranţii din Siria sau de oriunde din lume pentru a-şi acoperi necesarul de forţă de muncă, Ungaria are o politică pentru susţinerea financiară a celor care fac copii în ţară: cuplurile căsătorite cu trei copii primesc 30.000 de euro, femeile care fac patru copii nu vor plăti impozit toată viaţa, familiile cu minim doi copii primesc credite preferenţiale pentru achiziţia de case, la fel ca şi femeile care se căsătoresc. Bunicii care îngrijesc copii primesc indemnizaţie, iar statul se angajează să facă 21.000 de creşe. Guvernul Orban al Ungariei a luat o măsură ca clinicile de fertilizare să devină un sector strategic.

    Polonia are măsuri pentru încurajarea revenirii în ţară şi pentru creşterea natalităţii, iar în 3 ani salariul minim va creşte cu 80%, până la 800 de euro.

    Ca şi cum nu a fost de ajuns că am pierdut patru sau cinci milioane de români, la care se adaugă 200.000 de români care pleacă anual din ţară şi se întorc prea puţini, plus că 500.000 de români îşi caută în mod constant un job în afară pe site-urile de recrutare, agenda guvernului PNL este ocupată mai mult de creşterea pensiilor cu 40% şi de tema pensiilor speciale, decât de posibile măsuri pentru creşterea natalităţii sau pentru a încuraja familiile să facă copii sau mai mulţi copii.

    Bani pentru creşterea alocaţiilor copiilor nu sunt, o măsură cu care PSD a venit peste noapte şi pentru care guvernul PNL nu are alocaţi bani.

    Nu se ştie nici dacă la jumătatea anului vor fi bani pentru această dublare a alocaţiilor.

    Guvernul PNL şi preşedintele Iohannis, ocupaţi cu alegerea primarilor în două tururi şi cum să facă alegeri anticipate pentru a profita de degringolada de la PSD, nu au pe agendă măsuri pentru problema demografică a României, ca şi cum nu ar exista.

    De ce să discutăm despre ce va fi peste 10-15 ani, când vor fi alţii la putere, când subiectul nostru este menţinerea la putere acum?

    România are printre cele mai generoase scheme din lume de concediu pentru îngrijirea copilului, 887 de zile de concediu maternal plătit, pe locul 5 în lume, indemnizaţia reprezentând 85% din media veniturilor realizate de mamă în ultimele 12 luni.

    Finlanda are cea mai generoasă schemă, cu 4 ani concediu de maternitate plătit.

    Dacă guvernul PNL ar fi curios să afle care a fost cea mai bună măsură pentru mame, ar afla că decizia guvernului Cioloş de a plăti mamelor timp de 2 ani 85% din veniturile pe ultimele 12 luni a fost cea care le-a dat o mai mare încredere şi un mai mare curaj, cel puţin din punct de vedere economic, să facă copii. Dacă guverul PNL cu premierul Orban, al nostru, ar fi curioşi să afle care ar fi una dintre măsurile pe care mamele şi le-ar dori în cei doi ani de concediu pentru creşterea copilului, ar afla că eliminarea pragului de maxim 3.750 de lei pe an în cazul în care ar munci în această perioadă într-o formă de colaborare, ar fi în top.

    Dacă un pensionar poate încasa simultan şi pensia (chiar şi o pensie specială), şi un salariu integral dacă munceşte, de ce mamele nu ar putea lua şi indemnizaţia, şi venitul întreg, nu maxim 3.750 de lei pe an, dacă vor să muncească şi să câştige un ban în perioada de doi ani în care îşi cresc copilul?

    Dacă bunicii au grijă de prunci, iar mamele ar vrea să câştige nişte bani prin colaborări cu timp parţial sau o altă formă de muncă, guvernul PNL ar putea să elimine acest prag. Nu are niciun impact bugetar, guvernul nu trebuie să scoată niciun ban din buzunar, ci dimpotrivă, ar veni bani la buget. Sunt foarte multe mame care ar vrea să lucreze, într-o formă sau alta, în această perioadă, pentru a se elibera de stresul post-natal şi pentru a sta din punct de vedere financiar mai bine.

    O oră-două-trei pe zi ar putea să lucreze fără probleme şi ar mai elibera din presiunea pe care o au, de a avea grijă non-stop de copii.

    Dacă guvernul PNL şi preşedintele Iohannis au alte idei pentru a încuraja cuplurile să facă copii, pentru a creşte natalitatea, pentru a-i încuraja pe cei care sunt afară şi vor să facă copii, să-i facă în ţară pentru a mai atenua din groapa demografică, ele sunt binevenite.

  • Ce a fost în 2019: Nu a venit criza, pariurile au ajuns motor de creştere economică, Dascălu pune pe masă 2 mld. euro pentru o dezvoltare imobiliară imensă în mijlocul Bucureştiului, IRCC a înlocuit ROBOR, vânzările de apartamente scad dar preţurile cresc, iar Ungaria are câteva idei pentru creşterea natalităţii (poate le luăm şi noi)

    Anul 2019 se termină răsuflând uşuraţi că nu am avut o criză economică pe care o aşteptăm în fiecare an de cel puţin 2-3 ani încoace.

    România este la al nouălea an de creştere economică neîntreruptă, un ciclu început din 2011 încoace, perioadă în care am adunat un plus de 35%, ceea ce s-a tradus printr-o dublare de PIB, dublarea salariilor în termeni nominali şi un plus de 70-80% în termeni reali, dar acest lucru nu-i împiedică pe români să plece în continuare din România, pierderile anuale depăşind 100.000 de oameni.

    Toată această creştere economică duce în spate însă o creştere a deficitelor macro şi a datoriilor statului şi a persoanelor fizice, care pot peste noapte să devină nesustenabile dacă condiţiile din lume şi din România se schimbă.

    Deficitul comercial – diferenţa dintre importuri şi exporturi,  se apropie de 20 de miliarde de euro şi se transpune în final printr-o creştere a deficitului de cont curent, la parametri care atrag atenţia pieţelor financiare. IT-iştii şi transportatorii nu reuşesc să compenseze cât mâncăm noi din import.

    Pentru cât este gaura comercială şi gaura bugetară, creşterea cursului valutar leu/euro de numai 2,5% este prea mică, iar amânarea corecţiilor nu va aduce România într-o poziţie mai bună.

    Deşi România nu are o datorie publică mare – numai 35% din PIB -, structura bugetară actuală este de coşmar, adică aproape 100% din bani se duc pe salarii, pensii şi dobânzi la datoriile acumulate anterior. Pentru investiţii aproape că nu mai rămâne nimic.

    Deşi România traversează cea mai bună perioadă economică din toată istoria ei, cel puţin aşa spun toate datele statistice, românii sunt extrem de nemulţumiţi, pentru că nu au drumuri, şcoli, spitale deşi plătesc taxe şi impozite, iar acest lucru îi face să se întrebe unde se duc banii şi pe ce.

    Oricum, toată lumea crede că statul este incapabil să facă autostrăzi şi spitale, iar în privinţa educaţiei, toată lumea vrea să-şi trimită copiii la şcoli private sau în străinătate. 

    IT-iştii, transportatorii şi corporatiştii sunt câştigătorii acestei perioade, de aproape 10 ani, dar România nu este compusă numai din ei.

    Realegerea lui Mugur Isărescu la conducerea BNR din octombrie, pentru al şaselea mandat, a liniştit pieţele financiare care deveniseră extrem de nervoase la începutul anului, când Dragnea şi PSD l-au chemat la ordine din cauza contestaţiilor la adresa OUG 114, cu celebra taxă bancară, la care s-a adăugat creşterea cursului leu/euro şi a ROBOR.

    Creşterea deficitului bugetar peste 3% din PIB era aşteptată de pieţe, care au fost liniştite imediat prin oferirea de către Ministerul Finanţelor a unor dobânzi mai mari, în condiţiile în care lumea din jur practică dobânzi negative.

    Datoria externă – din care, atenţie,  65% este privată şi numai 35% a statului – a depăşit din nou 100 de miliarde de euro, ajungând la 108 miliarde de euro, ceea ce se va vedea în rapoartele analiştilor din ce în ce mai des. Problema nu este mărimea datoriei, ci faptul că România nu se finanţează atât de uşor în momentele de criză, iar statul va trebui să plătească, ca în 2008-2009, şi pentru datoria privată.

    Bursa de la Bucureşti a oferit investitorilor o creştere de peste 40%, dar acest câştig incorporează şi căderea de la începutul anului, după celebra ordonanţă OUG 114, care a dus la scăderea preţului acţiunilor băncilor şi companiilor din energie.

    Bursa de la Bucureşti este a treia din lume în 2019 din perspectiva câştigului adus investitorilor, după Grecia şi Rusia.

    Businessul a avut un an 2019 bun şi mai mult ca sigur că se va ajunge la o cifră de afaceri totală, pentru toate companiile din România, de peste 350 de miliarde de euro, faţă de 320 de miliarde de euro în 2018. Dar această creştere este extrem de polarizată: companiile mari, în marea lor majoritate multinaţionale, şi-au luat partea leului, singurele lor probleme fiind lipsa forţei de muncă şi presiunea crelterilor salariale pe care trebuie să le acorde, iar companiile mici şi mijlocii, 580.000 din 600.000, se luptă de la o zi la alta.

    Scăderea economică şi recesiunea din Europa a afectat industria românească, care bate pasul pe loc de doi ani. Industria de construcţii locală a revenit în prim-plan cu o creştere de 30%, dar acest lucru nu se datorează exclusiv facilităţilor fiscale date de guvernul PSD şi menţinute de guvernul PNL, ci şi banilor ieftini şi lichidităţii disponibile din piaţă şi de peste tot în lume, care îi face pe investitori să creadă că pot câştiga mai mult din dezvoltarea rezidenţială decât din plasarea banilor la bancă cu o dobândă de zero la sută.

    Pe scena politică, prăbuşirea lui Dragnea şi a lui PSD a fost majoră, iar acum preşedintele Iohannis – proaspăt reales cu un vot majoritar, are guvernul lui, dar toată lumea se întreabă ce poate face mai mult decât a făcut în precedentul mandat, având în vedere că nu este un preşedinte atât de prezent în treburile ţării dincolo de subiectele legate de corupţie şi de jos PSD.

    Acesta este peisajul macro şi politic al anului 2019, dar pe lângă acest lucru mi-au atras atenţia şi câteva cazuri particulare:

    1. Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar de malluri din România, şi-a dezvăluit proiectul pentru Bucureşti, unde nu este prezent: la Romexpo vrea să facă cea mai mare dezvoltare din istoria României – 1,2 milioane de metri pătraţi în birouri, blocuri de locuinţe, spaţii comerciale, un nou mall şi spaţii de entertainment în aer liber. Acest proiect va depăşi 2 miliarde de euro şi va fi construit în zece ani. Centrul Bucureştiului va deveni zona Romexpo.

    2. Pariurile încep să devină o industrie în România şi motor de creştere economică: acest lucru l-a descoperit Sorin Pâslaru, redactorul şef al ZF, iar datele oferite de preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, confirmă acest lucru. Spre exemplu, în mediul rural sunt 15.000 de agenţii de pariuri şi jocuri de nocorc, de trei ori mai multe decât numărul de farmacii.

    3. Superbet , o companie românească, a atras atenţia gigantului american Blackstone, cel mai mare fond de investiţii din lume, care a pariat 125 de milioane de euro, cumpărând un pachet minoritar de acţiuni.

    Superbet – o companie controlată de Sacha Draghic, un investitor sârb pentru care România a devenit prima casă – a avut o creştere exponenţială în ultimii 5 ani, ajungând să valoreze peste 700 de milioane de euro când Blackstone a intrat, la mijlocul anului 2019, în companie. Americanii nu intră într-un business dacă valoarea unei companii nu se numără în miliarde de euro şi dacă nu o pot extinde internaţional.

    Superbet are cel mai mare potenţial de creştere al unei companii din România la nivel internaţional, mai ales acum că s-a deschis şi piaţa americană de pariuri. La ce valoare va ajunge Superbet în următorii cinci ani se va vedea.

    Oricum, prin investiţia în Superbet, România a atras atenţia celui mai mare fond de investiţii din lume.  

    4. UiPath, cel mai valoros start-up din IT pornit din România, a ajuns să valoreze 7 miliarde de dolari.

    Dacă în 2018 UiPath valora 1 miliard de dolari, în 2019 a ajuns să valoreze 7 miliarde de dolari, fără să intre pe break-even. Investitorii care au pus 500 de milioane de dolari în Uipath în 2019 cred că compania va ajunge să valoreze peste 15 miliarde de dolari în următorii 2-3 ani. Asta dacă şi vânzările de aplicaţii RPA (Robotic Process Automation)  vor depăşi 1 miliarde de dolari, faţă de 300 de milioane de dolari acum. Oricum, Daniel Dines, fondatorul companiei, a ajuns miliardar în dolari, având în vedere că mai deţine 20% din companie.

    5. IRCC a înlocuit ROBOR.

    În ciuda protestelor băncilor, deputatul Daniel Zanfir, “prietenul” bancherilor, a reuşit să înlocuiască ROBOR-ul, indicele de referinţă în acordarea creditelor, cu IRCC, un indice care reflectă tranzacţiile efectiv realizate pe piaţa interbancară şi nu percepţiile dealerilor în cotarea ROBOR-ului.

    Guvernul PNL şi actualul ministru de finanţe Florin Cîţu, fost director de trezorerie la ING Bank România, au menţinut IRCC-ul şi nu au mai revenit la ROBOR acum, când anulează taxa bancară, ceea ce înseamnă că nu a fost o măsură tocmai rea ideea lui Zanfir.

    6. Continuă scăderea vânzărilor de apartamente, dar preţurile cresc.

    Un trend care a apărut în 2018, odată cu introducerea restricţiilor de creditare imobiliară de către BNR prin creşterea avansului la 15% la împrumuturile în lei şi 25% la cele în euro, a continuat şi în 2019. Creşterea vânzărilor de apartamente a scăzut, iar acest lucru s-a văzut şi în scăderea creditelor ipotecare acordate de către bănci cu 15%.

    Deşi parametrii de creditare sunt cei mai buni din ultimul deceniu ca raport între valoarea unei rate în salariul mediu, vânzările scad, ceea ce arată că s-ar putea să fie şi o schimbare socială şi demografică. Noile generaţii preferă ca între 20 şi 35 de ani, până când îşi întemeiază o familie, să nu se lege la cap cu un credit pe termen lung, pe 30 de ani, ca părinţii lor. Preferă chiria şi flexibilitatea de a se muta dintr-o parte în alta, în funcţie de job. Cu toate că vânzările au scăzut, preţurile cresc pentru că dezvoltatorii ştiu că apartamentele din principalele oraşe sunt ieftine, dacă ne uităm la Varşovia, Budapesta, Praga, Bratislava şi, de ce nu, Viena.

    7. PNL ratează să crească salariile din România într-un trend general de creştere regională şi globală.

    PNL avea şansa să împingă salariile din România mai sus, într-un trend care se petrece peste tot în lume din motive sociale şi mai puţin din motive de productivitate. Creşterea cu numai 83 de lei a salariului minim, adică 7,2%, este prea puţin şi va ţine România la viteza întâi, în loc să-i dea un impuls mai puternic acum când se poate. Polonezii vor să majoreze salariul minim cu 80% în următorii 3 ani pentru a nu mai fi o economie care să piardă sânge şi să fie văzută de companii ca fiind o piaţă cu o forţă de muncă ieftină. Guvernul PNL este prizonierul unor teorii economice  de acum 30 de ani, care sunt date peste cap în prezent de ce se întâmplă în lume.

    8. Apariţia lui Rareş Bogdan ca lider politic şi cei aproape 1 milion de votanţi din diaspora.

    Clasa politică a fost resetată de alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. PSD şi Liviu Dragnea s-au prăbuşit, ultimul ajungând în închisoare deşi a fost al treilea om din stat, iar la putere a venit PNL, iar Klaus Iohannis a fost reales preşedinte al României cu un vot covârşitor, ceea ce îi dă o legitimitate majoră. Iohannis are guvernul lui şi trebuie să livreze rezultate rapid, pentru că altfel PSD se va reîntoarce.

    Introducerea lui Rareş Bogdan, moderatorul de la Realitatea TV, în politică a adus voturi PNL-ului şi a schimbat imaginea unui partid care se mulţumea să stea mai mult în opoziţie decât la putere. Ascensiunea lui Rareş Bogdan a fost fulminantă, el ajungând peste noapte prim-vicepreşedinte al PNL şi principala portavoce a partidului. Fără să intre în ghilotina guvernării, Rareş Bogdan se poziţionează ca principal urmaş al lui Iohannis, asta dacă nu va fi contrat de Nicolae Ciucă, ministrul Apărării.

    Diaspora, cu aproape un milion de voturi la alegerile prezidenţiale, are potenţial de a schimba multe pe scena politică, de afară şi nu din interior.

    De asemenea, marile oraşe încep să aibă un cuvânt mai greu de spus, având în vedere că lipsa de infrastructură – de transport, de sănătate, de educaţie, de administraţie – începe să devină extrem de enervantă.

    Zona rurală va pierde teren politic din motive demografice şi sociale.

    9. Dobânzile la euro vor rămâne în continuare mici pentru cel puţin un deceniu.

    Scăderea economică care s-a instalat în Europa şi recesiunea din Germania au determinat Banca Centrală Europeană să dea din nou drumul la tiparniţa de bani şi să reducă dobânzile la euro, afirmând că această politică se va menţine mulţi ani de-acum încolo. Asta înseamnă că lichiditatea va fi în continuare din abundenţă, iar dobânzile extrem de mici, chiar negative, îi vor face pe investitori să facă pariuri riscante mai puţin în economia reală, ci mai mult pe burse şi în real-estate.

    Şi America a oprit creşterea dobânzilor la dolari pentru a ţine aprinse motoarele economiei, care încetinesc din cauza războiului comercial al lui Donald Trump cu China, Germania şi Europa.

    Din păcate România, statul, nu ştie ce să facă cu aceste dobânzi mici din întreaga lume şi ratăm o oportunitate imensă  de a face investiţii publice care să mai aducă încă cel puţin un deceniu de creştere economică.

    10. Ungaria propune ceva concret pentru creşterea natalităţii, iar guvenul PNL şi Iohannis ar trebui să ia notiţe.

    Premierul Viktor Orban nu vrea imigranţi în Ungaria, şi de aceea a pus pe tapet câteva măsuri economice pentru creşterea natalităţii: familiile cu peste 3 copii primesc 30.000 de euro, femeile care au sau care vor să aibă de la 4 copii  în sus nu vor mai plăti impozit pe venit toată viaţa, familiile cu minim doi copii primesc credite preferenţiale pentru achiziţia unei case, la fel ca şi femeile care se căsătoresc prima dată. Bunicii care îngrijesc copii primesc o indemnizaţie de îngrijire, iar statul ungar promite să facă 21.000 de creşe.

    Nu ştiu ce are în minte guvernul PNL, dar sigur nu are o politică coerentă de creştere a natalităţii. Măcar de-am copia ce face Orban în Ungaria în această privinţă.

     

    Cam aceste sunt 10 evenimente care mi-au atras atenţia în 2019.

    Dacă vreţi să ştiţi ce a fost în 2018: 2018 este cel mai bun an economic şi de business din istoria României, cu cele mai mari salarii şi cu cea mai mare criză de forţă de muncă, dar care se termină într-o revoltă şi nemulţumire generală

    Dacă aveţi şi alte evenimente majore, puteţi să le scrieţi şi să le comentaţi.

    Până la anul vă doresc toate cele bune, cu pace şi prosperitate.

    Să ne vedem cu bine în 2020!