Tag: Cover story

V-ati speriat de scaderile din ultima perioada ale bursei? Brokerii va sfatuiesc sa priviti problema altfel: preturile de acum reprezinta o buna oportunitate de a investi in achizitia de actiuni. Care sunt actiunile care pot rezista crizei si ce randamente ar putea aduce acestea cand piata isi va reveni?

Cand am vazut ca piata nu se mai opreste din scaderi, m-am dus sa vorbesc cu brokerul. Dupa o jumatate de ora de discutii, am inteles ca nu ar fi bine nici sa vand, nici sa cumpar si nici sa nu fac nimic. Am plecat de la el mai nauc decat eram inainte“, a declarat Mircea M., un investitor, la o saptamana de la deschiderea bursei in 2008. Pana la urma, impotriva recomandarii brokerului, si-a vandut actiunile, iar acum, daca ar vrea sa cumpere, poate gasi aceleasi actiuni cu 10% mai ieftine. Sau alte actiuni. Ce sanse are sa castige insa de pe urma lor si spre ce actiuni anume ar trebui sa se indrepte – el si altii care incearca totusi sa mizeze pe bursa anul acesta?

Am incercat si noi, la fel ca investitorul, sa aflam care sunt actiunile cu posibilitati de crestere in 2008 de la oamenii care ar trebui sa stie cel mai bine, actorii pietei de capital. Adica brokerii, analistii societatilor de intermediere, directorii de investitii ai fondurilor mutuale sau de pensii private. Am obtinut, daca mai era nevoie, o noua confirmare a crizei prin care trece bursa de la Bucuresti. Majoritatea brokerilor, persoanele care intra in contact direct cu investitorii si care sunt obligati sa faca recomandari, se feresc de estimari. „In contextul actual ma indoiesc ca e cineva care poate oferi estimari exacte pentru anumite titluri. Noi sigur nu. Deocamdata, previziunile referitoare la posibilitatile de apreciere a indicilor si a sectoarelor economice raman valabile, dar preturi-tinta pentru 2008 nu putem da“, sustine Razvan Pasol, director general al Intercapital Invest.

Pentru directorii de investitii ai fondurilor mutuale si de pensii private este si mai greu sa dea nume de companii din cauza concurentei. „Nu putem spune in ce vom investi, ar insemna sa le aratam competitorilor cum intentionam sa obtinem randamente anul acesta“, a declarat Dorin Boboc, director de investitii la Allianz-Tiriac Fond de Pensii. Boboc sustine totusi ca firma sa e pregatita sa beneficieze de ambele tipuri de evolutie a bursei: „pe perioadele de declin vom acumula active la preturi atractive, iar pe perioadele de crestere vom marca profituri atunci cand potentialul de crestere a unui titlu se reduce“.
Pana la mijlocul saptamanii trecute, dupa zece zile de tranzactionare, indicele blue-chips-urilor, BET, si cel compozit, BET-C, inregistrau pierderi de 16,5% fata de ultima cotatie a anului trecut, iar BET-FI, indice care urmareste evolutia societatilor de investitii financiare (SIF), consemna un minus de 19%.

Directia descendenta a bursei nu este insa o surpriza. Chiar daca amploarea coborarii nu a fost anticipata de nimeni, declinul a inceput in urma cu sase luni, pornind de la maximele inregistrate anul trecut. „Piata romaneasca de capital traverseaza o bucla corectiva in toata regula, cu punct de plecare in vara anului 2007 – criza creditelor ipotecare subprime din SUA. Pe masura ce economiile statelor dezvoltate au inceput sa bata in retragere, sectorul pietelor emergente are parte de valuri de scadere pe masura aprecierilor din ultimii ani“, afirma Alexandru Gavrila, analist la SSIF Romintrade Brasov.

Adancirea crizei a dus actiunile la preturi apropiate de cele din 2006, cotatii greu de anticipat pentru companii cu rezultate financiare pozitive si in crestere; asa se explica relativul optimism al celor ce considera ca perioada de acum va fi depasita si pe parcursul anului piata va urca din nou. In acelasi timp insa, preturile de acum sunt extrem de atractive, posibilitatile de urcare fiind mult mai vizibile de la acest nivel. „Cei care cumpara acum pot castiga circa 60% intr-o perioada de un an. Preturile sunt considerate avantajoase pentru cumparari, chiar daca piata ar mai putea scadea“, spune Adrian Simionescu, director general al Vienna Investment Trust.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din ianuarie 2008.

Dupa un an in care regulile impuse de banca centrala s-au schimbat din mers, lasand bancherilor posibilitatea de a-si asuma riscuri mai mari, si la inceputul unuia in care conditiile vitrege de pe pietele financiare pun stavila consumului pe datorie, priceperea oamenilor care vand produsele bancilor catre clientii de rand face diferenta intre succes si esec.

In esalonul al doilea de management, cel al sefilor de retail din banci, se lupta cot la cot romani si expati, oameni cu state vechi si nou-veniti, pentru care lupta abia acum incepe. Oricare ar fi calea aleasa pentru a gasi omul potrivit – aducerea unui strain, recrutarea de la concurenta sau promovarea din propria pepiniera – miza este enorma. Pe de o parte, retailul bancar (serviciile de banca la ghiseu, pentru clientii persoane fizice) si potentialul lui enorm de crestere e pentru bancheri o sursa nesecata de profituri. Pe de alta parte insa, tot retailul este si afacerea in care, in contextul reglementarilor mai laxe permise de banca centrala incepand de anul trecut, e (mult) loc de greseli. Conditiile extrem de tulburi de pe pietele financiare internationale, deteriorarea situatiei economice interne si masurile pe care le adopta banca centrala pentru a tempera consumul pe datorie ridica si mai mult tensiunea pentru cei ce au in grija businessul cu clientii de rand.

Reglajele care se impun sunt de finete, iar adaptarea strategiilor de vanzare la conditiile si riscurile actuale trebuie sa aiba loc fara a izgoni clientii din banci. Presiunea cu care banca centrala forteaza acum scumpirea creditelor in lei (majorand dobanda de politica monetara cu doua puncte procentuale din octombrie si pana in prezent, pana la 9%) trebuie cel putin teoretic preluata si in costul finantarilor pe care le acorda bancherii comerciali. In mod similar, imprumuturile in valuta se scumpesc si ele, pe de o parte din cauza deprecierii agresive a leului, pe de alta parte in urma cresterii costurilor platite de bancheri pentru refinantare si a cerintelor impuse de BNR.

Efectele nu au intarziat sa apara: Volksbank a majorat cu 1,5% dobanzile la creditele auto si la cele garantate cu ipoteca in lei solicitate pana pe 17 septembrie 2007, in timp ce creditele noi sunt mai scumpe cu 1%, de la 5,95% pe an la 6,95% pe an. BCR a scumpit, la randul sau, toate creditele in lei si in euro cu jumatate de procent – iar astfel de majorari sunt destul de previzibile in viitorul apropiat la multe din bancile comerciale. Si BRD Société Générale se pregateste sa faca o serie de modificari, reactionand la conditiile economice actuale. In primul rand, dobanzile la credite vor creste moderat in perioada urmatoare, atat pentru imprumuturile in lei cat si pentru cele in valuta, spune pentru BUSINESS Magazin Sorin Popa, vicepresedinte responsabil cu zona de retail si corporate retea la BRD Société Générale. Mai important insa decat atat, de la inceputul lunii martie „vom introduce o serie de filtre noi in selectarea clientelei pentru imprumuturile de tip imobiliar in functie de venituri“. Mai precis, banca va reduce gradul maxim de indatorare acceptat in cazul imprumuturilor de acest tip de la 70%, cat este in prezent, la 60% – 70% in functie de veniturile solicitantului, iar pentru familiile cu venituri sub 500 de euro acest produs va fi greu accesibil. „Am luat aceasta decizie pentru a nu crea dificultati de rambursare clientilor si pentru a-i feri sa ajunga intr-o situatie de disconfort“, spune Sorin Popa, adaugand ca pentru banca aceasta decizie inseamna o reducere a volumului de credite pe care le-ar putea acorda: „E mai bine sa previi decat sa faci business cu orice pret si sa ajungi ulterior sa platesti scump.“ Riscul valutar, nivelul investitiilor straine, cresterea foarte rapida si oarecum necontrolata a creditului de consum, recomandarile analistilor straini privitoare la Romania, criza de pe pietele internationale sunt numai cateva elemente pe care, spune Popa, banca le ia in calcul, avand pregatite, in functie de acestea, strategii alternative de dezvoltare. 

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din februarie 2008.

Greu de acceptat poate, intr-o perioada in care leul pare iremediabil impins in corzi de moneda europeana, ca majoritatea bancherilor cred ca la jumatatea anului vom avea o moneda nationala ceva mai puternica decat in prezent. Optimismul lor este insa extrem de moderat si nu exclude nici deprecieri accentuate spre valori de 4 lei/euro.

Incercarea de a face pariul corect pentru cursul euro/leu a iscat controverse aprinse chiar si intre analistii aceleiasi trezorerii in multe dintre bancile comerciale ce au dat curs invitatiei BUSINESS Magazin de a face o prognoza pentru finele lunii iunie. O parte au revenit de mai multe ori asupra valorilor initiale, hotarandu-se cu greu pe ce sa parieze. „Nu mai poti sa faci nici o previziune bazata pe ceea ce ai invatat la scoala“, spune unul dintre ei, explicand ca, cel putin teoretic, majorarea dobanzii de politica monetara cu 0,5% operata de banca centrala la 7 ianuarie ar fi trebuit sa incurajeze o apreciere a monedei nationale. Nici pomeneala insa de o astfel de reactie, deprecierea leului continuand la fel de accentuat si in zilele ce au urmat deciziei BNR.

Piata tinde sa exagereze atunci cand apare o anumita tendinta, fie intr-un sens, fie in celalalt, incearca Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank, sa dea o explicatie acestei reactii atipice de pe piata valutara. „Cand se intoarce valul, toata lumea merge cu el si asa se naste un tsunami.“

In cazul leului, valul s-a intors in iulie anul trecut, cand a inceput o depreciere aproape constanta, de atunci si pana in prezent declinul depasind si cele mai pesimiste previziuni (care vorbeau de o posibila scadere a monedei nationale pana la 3,35 lei/euro in luna decembrie). In lipsa unor evenimente majore care sa surpe perspectiva pozitiva a celor ce-si plaseaza banii in Romania, cresterea de valoare a leului va continua nestanjenita si pe mai departe – era una dintre concluziile analizei facute pornind de la opiniile exprimate de bancheri la jumatatea lui 2007. La putina vreme insa, economia mondiala a fost zguduita de criza creditelor ipotecare secundare din Statele Unite, moment in care multi dintre investitori au decis sa renunte la plasamentele apreciate ca riscante (asa cum sunt considerate si cele de pe piata romaneasca).

Economia Romaniei, la randul ei, a inceput sa-si arate propriile suferinte – inflatia a crescut peste orice asteptari, iar deficitele s-au adancit tot mai mult pe baza unui consum care a explodat odata cu relaxarea conditiilor de creditare. In esenta, inrautatirea indicatorilor macroeconomici ai Romaniei si situatia financiara internationala ce mentine reticenta investitorilor fata de plasamentele in economii emergente sunt principalii factori pe care ii iau in calcul analistii cand isi fac previziunile pentru urmatoarea jumatate de an. Acestui climat economic „alterat“, asa cum il numeste Meral Omer, directorul diviziei de trezorerie de la Libra Bank, i se adauga acum un nou factor: imprevizibilitatea politicilor economice, specifica pentru un an electoral.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din ianuarie 2008.

Romania a devenit, in sfarsit, o piata interesanta nu numai pentru supermarketuri si hipermarketuri, ci si pentru marile retele de retail specializat. Unul dintre cele mai mari lanturi comerciale de articole sportive din lume, grupul francez Decathlon, va deschide primul magazin la Bucuresti in 2008, la concurenta cu o alta retea de profil – Hervis, divizia de retail sportiv a olandezilor de la Spar.

Pentru a convinge managementul grupului Decathlon, unul dintre cei mai mari retaileri de articole sportive din lume, sa investeasca in Romania n-au fost suficiente slide-urile de prezentare, planul de afaceri, nici cifrele care aratau cresterea economica sau veniturile tot mai mari pe cap de locuitor – pentru ca imaginea Romaniei in Franta este departe de realitate, recunoaste, in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin, Francesco Russo, managerul Decathlon in Romania. Cu toate acestea, Romania este acum prezenta in planurile de dezvoltare ale companiei, care vrea sa faca primul pas in Capitala, urmand ca intr-un deceniu si jumatate reteaua sa ajunga la 30 de magazine, dintre care sase in Bucuresti si cate doua in Constanta, Brasov si Timisoara.

Francezii nu sunt singurii care se pregatesc sa-si faca intrarea; potrivit unor surse din piata, aceleasi intentii le are Hervis Sport, divizia de articole sportive a grupului olandez Spar. Contactat de BUSINESS Magazin, Catalin Pozdarie, country manager la Hervis Romania, nu a dorit sa faca insa nici un comentariu. Pozdarie are experienta in retailul de articole sportive, fiind, in urma cu cativa ani, director in cadrul grupului Alltrom, care detinea in Romania franciza pentru Benetton si adidas.

Divizia de articole sportive a grupului Spar, Hervis, este al treilea format de magazin cu care olandezii vor intra pe piata romaneasca de retail. Lansat pe piata la inceputul anului trecut cu formatul de supermarket, Spar a ajuns sa numere acum sase supermarketuri, dintre care trei au fost preluate de la Diskont, un comerciant local din Alba-Iulia. Pentru decembrie 2006, reprezentantii Spar au inaugurat cel de-al doilea format, hipermarketul, printr-un magazin deschis la Targu Mures. Lantul Hervis este prezent in Slovenia, Ungaria, Austria, Croatia si Cehia.

Doua noi retele vor sa-si faca loc, asadar, intr-o piata a carei valoare a atins, conform unor estimari, 350 de milioane de euro in 2006 si care va continua sa creasca in urmatorii ani cu minim 10-15% anual. Aceasta estimare cuprinde toate vanzarile de produse de marca sau no-name de articole de leisure (pescuit si vanatoare) si sport – de la imbracaminte, incaltaminte, alimente si suplimente nutritive, schiuri, sanii, mingi, aparate de fitness si asa mai departe.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din ianuarie 2007.

Ridicat brusc la rangul de capitala culturala a Europei in 2007, Sibiul are a se lauda, din fericire, si cu altceva decat cu monumentele istorice. Orasul romanesc cu cea mai mare pondere de vorbitori de germana a atras in ultimii ani investitii importante si spera ca noul statut sa-i creasca in continuare vizibilitatea in ochii investitorilor.

Cladiri proaspat renovate, forfota mare, discutii pe strada in englezeste, in germana, in italiana. Asa si trebuie sa fie, spun localnicii, de vreme ce Hermannstadt (orasul lui Hermann) va fi anul acesta orasul-vedeta al tarii, gratie statutului de capitala culturala europeana – titlu pe care il imparte cu Luxemburgul.

Pregatirile intense care s-au facut in ultimii ani pentru 2007 au insemnat pentru economia orasului cam acelasi lucru, privit la scara, pe care pregatirea Atenei pentru Jocurile Olimpice din 2004 l-a insemnat pentru infrastructura si economia capitalei grecesti. Numai in 2006, Sibiul a atras investitii de peste 90 de milioane de euro, pentru infrastructura – renovarea centrului istoric, modernizarea strazilor si a aeroportului.

Municipalitatea a facut anul trecut investitii in valoare de circa 33,7 milioane de euro, din care alocatiile de la bugetul local au insemnat 21 de milioane de euro, subventii de la bugetul de stat de 10,8 milioane de euro si aproape 2 milioane de euro contributie din partea sponsorilor. Centrul istoric a putut fi astfel renovat in doar doi ani. Insa cea mai mare investitie – de 60 de milioane de euro – priveste proiectul de modernizare a Aeroportului International din Sibiu. Chiar daca lucrarile vor fi terminate abia in 2008, in cursul acestui an traficul aerian nu va fi intrerupt nici macar o singura zi.

Un motor al dezvoltarii locale este reprezentat de cei circa 2.300 de investitori straini care au lansat afaceri aici, ceea ce inseamna ca dintr-o suta de patroni, 14 sunt de peste hotare. Conform statisticilor Oficiului Registrului Comertului Sibiu, investitiile straine ca aport la capitalul social al firmei au depasit pana acum 175 de milioane de euro, in contextul in care la nivel national valoarea investitiilor se apropie de 16 miliarde de euro. „Dar 2007 este un bun prilej de atragere a noilor investitori“, spune primarul Sibiului, Klaus Johannis, in discutia cu BUSINESS Magazin.

Urmand aceeasi paralela cu Atena, ce va aduce insa anul cultural european pentru economia de aici? Anul 2007 ii va aduce Sibiului, cel mai probabil, si calitatea de cel mai turistic oras romanesc, datorita afluxului mare de vizitatori. Jumatate de milion de turisti, adica un numar de peste doua ori mai mare decat al locuitorilor (220.000) sunt asteptati in cursul acestui an, in conditiile in care, intr-un an obisnuit, numarul vizitatorilor ajunge la 200.000. La baza cresterii vor fi turistii straini. Spre comparatie, numarul total al strainilor care au avut in 2006 ca destinatie zonele consacrate ale Romaniei – litoralul, Valea Prahovei si Bucovina – este estimat de reprezentantii ministerului de resort la maxim 15.000.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din ianuarie 2007.

Am incheiat colaborarea de comun acord“, suna de cele mai multe ori enuntul usor agramat al unicei informatii despre plecarea unui director executiv dintr-o companie de la noi. Ce s-a intamplat de fapt? In ce conditii ajunge sa-si dea demisia ori sa fie demis un CEO si cum se explica secretul care persista invariabil in jurul unui astfel de eveniment?

De la neputinta de a atinge tintele impuse de board pana la frauda, plaja de motive pentru care un CEO ajunge sa plece din fruntea unei companii e destul de larga, iar un asemenea moment nu trece niciodata fara consecinte pentru companie, mergand de la imaginea in piata pana, uneori, la urmari in justitie. Nu e de mirare daca presa de business de afara e plina de discutii despre dedesubturile plecarii cate unui director executiv dintr-o mare corporatie, despre compensatiile pe care managerii le primesc cu ocazia incheierii sau a incetarii unui contract sau despre ofertele cu care o firma reuseste sa atraga de la concurenta un CEO de valoare.

In Romania insa, tot ceea ce trece dincolo de portile companiei sunt cateva fraze neutre si PR-istice, iar motivele declarate de un CEO care pleaca sunt, in majoritatea cazurilor, fie ca vrea sa petreaca mai mult timp cu familia, fie vrea sa se ocupe de proiecte personale. Si, cateva luni mai tarziu, cand respectivul revine la munca, de data aceasta la conducerea unei alte companii, se pune intrebarea: de ce a plecat de fapt? A fost dat afara? Ce nu a mers?

Uneori, raspunsul la aceste intrebari pare evident pentru cine se uita la rezultatele financiare in scadere ale companiei respective. Specialistii in head-hunting spun insa ca este normal ca in exterior sa nu transpire mai nimic, pentru ca nici compania si nici managerul respectiv nu au de castigat daca isi spala rufele in public. Mai mult, sunt cazuri cand se semneaza intelegeri prin care ambele parti se angajeaza sa nu se vorbeasca de rau. „Companiile sunt interesate de imaginea lor publica si cand spui ca un CEO nu a fost bun pentru ei, le e frica sa nu-i judece publicul pentru deciziile pe care le iau, pentru ca au angajat pe cineva care nu a performat“, spune Panos Manolopoulos, global practice leader CPS si managing partner la firma de consultanta Stanton Chase Romania.

De cealalta parte, reputatia CEO trebuie sa ramana nepatata, pentru ca atunci cand se recruteaza o persoana pentru o astfel de pozitie, mai mult decat cunostintele si pregatirea acesteia conteaza reputatia pe care o are in piata si referintele de la fostii „sefi“. „In jur de 90% dintre criteriile de selectie pentru aceasta pozitie pun accent pe referinte, pe reputatie, daca cei din piata spun lucruri bune despre el. Imaginati-va ce ar insemna ca un CEO sa primeasca o referinta proasta de la fostul sau angajator“, spune Manolopoulos.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2007.

 Albalact este singura companie romaneasca din domeniul lactatelor ce a inregistrat anul trecut o crestere de peste 70% a cifrei de afaceri, de peste doua ori mai mare decat ritmul de crestere al pietei (30%), ajungand la aproape 30 de milioane de euro. Cum a reusit Raul Ciurtin, actionar majoritar si presedinte al Albalact, sa transforme in opt ani o fabrica falimentara intr-o companie cu o capitalizare bursiera de circa 100 de milioane de euro si care concureaza acum cu nume de calibru european pe piata lactatelor?

Intrarea in birourile de la Albalact e surprinzatoare: sediul cu un etaj, ce parca vegheaza fabrica desfasurata pe cateva hectare, e imbatranit si prima senzatie este ca pasesti intr-o fabrica din era comunista. Dar sediul este singurul lucru care mai aminteste (deocamdata) de istoria firmei, fondata prin decret de stat in 1971. In biroul pe care il ocupa “la etaj, ultima usa pe dreapta”, dupa cum spune portarul care parca se minuneaza ca pe poarta fabricii intra jurnalisti veniti “tocmai de la Bucuresti”, Raul Ciurtin se declara deschis sa povesteasca despre afacere, doar ca recunoaste ca nu e prea obisnuit cu ziaristii. Presedinte al consiliului de administratie al Albalact din 1999, Raul Ciurtin a reusit sa transforme o fabrica falimentara in compania ce a avut, in 2006, unul dintre cele mai mari ritmuri de crestere a actiunilor de pe piata RASDAQ.

Era medic stagiar la Baia Mare cand tatal sau, Petru Ciurtin, a cumparat pachetul majoritar de actiuni de la Albalact, iar despre abandonarea meseriei de medic in favoarea unei cariere in afaceri, Raul Ciurtin spune ca a fost cea mai dificila decizie din viata sa, pentru ca “nu stii niciodata daca va fi un loz castigator sau nu”.

Compania la conducerea careia se afla de opt ani, adica de cand avea 27 de ani, se afla acum in topul primelor cinci de pe piata romaneasca a lactatelor, dupa cresterile inregistrate in ultimii ani: 70% (2006), 41% (2005), 71% (2004), iar optimismul moderat tipic ardelenesc il face pe Raul Ciurtin sa spuna ca previziunile de crestere a afacerii pentru anul in curs “se mentin ridicate”.

Totusi un asemenea ritm de crestere se poate dovedi nesustenabil in anii urmatori, crede Valeriu Steriu, presedinte al Asociatiei Patronale din Industria Laptelui. “Mai ales din cauza importurilor care inseamna acum 15% din piata, dar care tind sa creasca”. Ritmul anual de crestere al pietei lactatelor este estimat la 20% pentru urmatorii 5 ani, conform lui Steriu.

Raul Ciurtin prefera sa mizeze insa si in continuare pe “steaua norocoasa” a companiei. Dovada si planurile pe care le are pentru viitorul imediat compania ce-si datoreaza cresterile de vanzari faptului ca a mizat pe brand: a creat doua marci – Fulga si Zuzu – care, crede Raul Ciurtin, “sunt suficiente”, alaturi de marca traditionala a companiei, Albalact. Cele trei marci isi impart in mod egal vanzarile, detinand fiecare circa o treime din cifra de afaceri a companiei. Compania nascuta in orasul unirii este singurul producator roman de lactate ce s-a reinventat, creand nu una, ci doua marci. La un moment dat, povesteste Raul Ciurtin, “aveam nevoie de o marca, ca sa putem vinde la nivel national”, pentru ca la acea vreme Napolact era singura ce acoperea, cu produsele sale, toata tara. Toate celelalte cateva zeci de companii din sector dominau doar regiunile in care se aflau (“mai toate judetele aveau «-lact»-ul lor”), iar Albalact nu facea exceptie, vanzand sub marca omonima produse lactate proaspete – lapte, unt si smantana.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2007.

In cercul exclusivist al colectionarilor, vinul nu e doar o simpla bautura: este deopotriva indiciul unui standard de viata si o investitie, pentru ca o sticla bine pastrata poate ajunge sa valoreze sute sau chiar mii de euro. Pivnitele catorva colectionari romani rivalizeaza deja, prin valoarea lor, cu plasamentele imobiliare, cu profiturile de la bursa sau cu conturile bancare.

Vinul ajuta de minune in momentul de incepere a negocierilor cu sefi de corporatii. In jurul unui pahar de vin se destinde atmosfera si se dezleaga limbile“, spune omul de afaceri Mihai Miron. In timpii de respiro din negocieri, afirma Miron, partenerii din jurul mesei se implica in discutiile despre vin si vie. Iar omul de afaceri si-a petrecut ceva vreme la masa negocierilor: in 1998 si apoi in 2003 a vandut pachetele de actiuni detinute la grupul Europharm, alcatuit dintr-o fabrica de medicamente, o companie de distributie si o retea de farmacii. Partenerul de negocieri si, in cele din urma, cumparatorul a fost corporatia britanica GSK, al doilea producator mondial de medicamente.

De la descoperirea pasiunii pentru vin si pana la colectie nu e decat un pas – conditionat, e adevarat, de puterea financiara. Ca orice colectie, si cele de vinuri costa: pentru o singura sticla se pot cheltui sute sau mii de euro. Ca orice investitie insa, si cele in vin promit: o sticla bine aleasa – ca renume al producatorului si al recoltei – si pastrata in conditii potrivite poate ajunge sa-si creasca de cateva ori valoarea in numai cativa ani. Castigul se multiplica odata cu numarul de sticle din colectie – de zeci, sute sau chiar mii de ori. In general, pe piata se vand in proportie de 90% vinuri de masa si 9% sunt vinuri de calitate, cu „carte de vizita“. Si doar 1% din vinuri sunt cele ce au valoare istorica si merita un loc in colectii.

In Romania s-a dezvoltat in ultimii ani un concept hibrid al colectionarului de vin, pentru care selectia de vinuri asezate in pivnita s-a bazat mai cu seama pe preferintele de gust decat pe valoare. Startul pentru o colectie de vinuri nu este insa chiar la indemana oricui. Un colectionar are nevoie de la bun inceput fie de o camera dotata cu eurocavuri (frigidere speciale), fie cu climatizare (pentru ca depozitarea vinurilor se face la temperatura si umiditate controlate). „Vinul este ca o fiinta vie: ii poti asigura o viata mai lunga daca ai grija de el sau il poti omori daca nu o faci“, declara Marinel Burduja, prim-vicepresedinte al Raiffeisen Bank.

Or, numai pentru utilarea standard a unei camere de depozitare, investitia minima este de 10-15.000 de euro, calculeaza Catalin Paduraru, director general al Vinexpert, o retea de magazine specializate in vanzarea de vinuri si bauturi alcoolice. La acesti bani se adauga investitia propriu-zisa in buteliile de vin („cel putin tot atat cat ai cheltuit pe amenajare“, spune Paduraru), motiv pentru care investitia minima pentru o colectie pleaca de la 20.000 de euro. Prag superior in acest tip de investitii nu exista, ca de altfel mai nicaieri. Deosebirea este ca „in timp ce valoarea unei masini ce costa initial 30.000 de euro se reduce la jumatate in cinci ani, in acelasi interval de timp vinurile isi dubleaza valoarea“, sustine Paduraru. 

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din decembrie 2007.

Cele mai mari afaceri facute vreodata de statul roman – vanzarile BCR, Petrom si RomTelecom, cu tranzactii cumulate de aproape 6 miliarde de euro – au un punct comun: Nestor. Fie ca a aparat interesele statului ori ale cumparatorului, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) e casa de avocatura care cunoaste mai bine ca oricine bucataria celor trei companii. Pentru ca s-a situat pe pozitia de garant al „sanatatii tranzactiei“ fie in numele statului, fie in cel al cumparatorului.

Clasamentele sunt dificil de facut si usor de contestat in sofisticata si orgolioasa lume a avocaturii de business, care numara in Romania, dupa unele estimari, circa 600 de avocati. Dar cine conduce topul? Ion Nestor, partner senior la NNDKP, e gata sa „dezamageasca generatii intregi de reporteri“ atunci cand spune ca in avocatura nu exista asa ceva.

„N-o sa scoateti de la mine o asemenea informatie pentru ca eu personal nu cred ca exista «cel mai bun avocat» ori «cea mai buna casa de avocatura».“ „Exista“, spune el in continuare, „grupuri“ care tind spre excelenta sau chiar o ating, dar doar in domenii bine delimitate. Si ar mai exista, crede Ion Nestor, „persoane mai cunoscute“ in lumea avocaturii de afaceri, a caror notorietate creste din felurite motive: fie au avut o expunere mai mare, fie au lucrat la proiecte de anvergura, fie, pur si simplu, „au avut noroc in viata“.

Asadar, orice clasament general ar fi condamnat sa fie considerat schematic sau chiar nedrept. Probabil de aceea si cand se vorbeste despre elita avocaturii britanice „cel mai“ sau „cea mai“ sunt sintagme evitate – „Magic Circle“ e expresia folosita cand se fac referiri la primele cinci mari case de avocatura internationale cu sediul in Londra.

Anumite criterii exista totusi. Iar ele pot da cateva variante de clasament care, suprapuse, pot oferi o buna imagine despre avocatura de top din Romania la un moment anume. Dupa unul dintre criterii, cel al cifrei de afaceri, topul e condus, la sfarsitul lui 2005, de casa Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), cu circa 7 milioane de euro. Urmeaza Bostina si Asociatii (6,4 milioane de euro) si Linklaters (6 milioane de euro), potrivit primului clasament al caselor de avocatura realizat la sfarsitul lui februa-rie de Ziarul Financiar.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2006.