Putini dintre managerii cu care am vorbit reusesc sa iasa de sub
ambalajul sec si confortabil al limbajului corporatist si sa
comunice simplu, clar si colocvial. E una dintre metehnele pe care
nici responsabilii de la comunicare nu o observa sau nu cred ca
este necesar sa o modifice. Si ar mai fi ceva: obsesia deranjanta a
repetarii lui “eu cred”. Intr-o discutie, am acordat o atentie
speciala acestui aspect: domnul respectiv a inceput 10 fraze
consecutive in acest fel.
In manualele de teoria comunicarii, se face o distinctie foarte
clara a felului in care se formeaza convingerile si care este scara
evolutiva de la pareri la convingeri (pareri – credinte –
convingeri). Sigur, nimeni nu se asteapta ca acesti executivi sa
detina in mana dreapta adevarurile absolute ale acestei lumi si in
mana stanga solutii la problemele locale, nationale, regionale sau
globale. Dar ar fi, in mod clar mult mai reconfortant sa aud un
astfel de conducator de companie care imi spune verde-n fata
“Domnule, lucrurile stau asa si nu altfel! Maine va fi mai rau
pentru ca x si y sau, dimpotriva, mai bine, deoarece z. Asculta
bine ce-ti spun pentru ca stiu despre ce vorbesc!”
La fel s-a intamplat si cand a venit criza, pe care, in ciuda
declaratiilor de dupa, foarte putini au prevazut-o. Pana pe la
jumatatea lui 2008, toti credeau ca si in 2009 vor avea cresteri de
“cel putin 50%”. Apoi, au crezut altminteri.
A doua hiba pe care am mentionat-o mai sus sta in obstinatia cu
care refuza sa aiba un discurs “uman”. Putini sunt capabili sa faca
analogii, sa transpuna situatii reale in anecdote sau, pur si
simplu, sa iasa din terminologia specifica domeniului din care fac
parte. Sau poate nu vor pentru ca inca mai sunt foarte multi oameni
care cred ca un limbaj greoi, incarcat si cat mai specializat
inseamna apanajul competentei profesionale sau al superioritatii
intelectuale.
Ar fi mult mai simplu – si pentru ei si pentru interlocutorii
lor – sa manifeste o oarecare detasare care sa rupa monotonia
clasicelor discursuri. Sigur, ei nu sunt oratori de formatie, dar
fiecare manager este un om care conduce o companie care incearca sa
vanda ceva. Iar managerul, la randul lui, are de vandut si o
imagine. Pe care ar vinde-o in mod clar mult mai usor daca ar sti,
in loc sa creada, sau daca ar povesti, pur si simplu, in loc sa
incerce sa nu incalce reguli sfinte ale comunicarii publice in
spatiul corporatist.