Întâmplarea a făcut ca exact la hotelul unde eram cazat în Shenzhen, China, să o întâlnesc pe moldoveanca Anca Vizitiu, care lucrează de doi ani pe tărâmul îndepărtat de ţara natală. Povesteşte de ce a ales un loc de muncă într-o ţară aflată în cealaltă parte a globului, cât de uşor s-a adaptat la o cultură total diferită, cum sunt văzuţi expaţii, cât de deosebiţi sunt chinezii şi cum plănuieşte să se întoarcă în Vest.
S-a aventurat în China fără să cunoască un cuvânt în chineză, iar acum Anca Vizitiu este guest relation manager la hotelul de cinci stele Grand Skylight International Hotel. Barul hotelului de la parter era aproape pustiu când am discutat cu ea; era abia 22.00 şi în afară de noi doi se mai aflau doar alte patru persoane la o masă. A venit îmbrăcată într-o rochie de vară, colorată şi părul cârlionţat îi era liber. O imagine diferită faţă de cea din timpul serviciului, când poartă o uniformă formată dintr-o fustă şi o bluză neagră; trebuie să poarte părul prins, buzele date cu ruj roşu, iar unghiile curate şi necolorate.
China nu a fost o alegere deliberată, ci mai degrabă o întâmplare, o consecinţă. Anca Vizitiu s-a născut la Bacău şi a urmat cursurile Facultăţii de geografie a turismului din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi; cu toate acestea, a lucrat în vânzări şi în marketing la Iaşi şi la Bucureşti. În Capitală a lucrat mai întâi pentru o editură, apoi a trecut la Altex, dar poziţia sa din cadrul retailerului a fost restructurată şi „am decis să fac un pas mai mare. Am fost membră a AISEC în timpul facultăţii şi m-am hotărât să aplic pentru un internship în cadrul organizaţiei. Am început interviurile pentru poziţii în Europa, dar n-a fost să fie şi am mers mai departe. Am ales un oraş la întâmplare şi am ajuns în Shantou, China“, povesteşte ea.
La hotelul Grand Skylight din Shantou a fost angajată timp de şapte luni, timp în care niciun client nu a trecut pragul hotelului. Nu pentru că ar fi dus lipsă de clienţi, ci pentru că hotelul se afla într-o perioadă de „pre-opening“. „Toate hotelurile din China au o perioadă de pre-opening. Mi-am învăţat colegii engleză şi simulan diferite scenarii posibile la hotel, de pildă interacţiunea cu un client mofturos, o altă persoană care se plânge de cameră, de mâncare etc.“ Plictisită de inactivitate, a decis să plece de la hotel şi să aplice la alte joburi din ţară cu toate că încă nu ştia chineză. Mărturiseşte că la început folosea bileţele pe care erau scrise mesaje precum „unde e metroul?“, scrise de colegi, pentru a se putea deplasa prin oraş. „Am avut interviuri peste tot în zona asta şi când mă rătăceam căutam o staţie de autobuz şi mă uitam după prima staţie de metrou. E foarte dificil, pentru că nu poţi să citeşti nimic, nu merge Google, totul e în chineză“, spune ea. Odată depăşite aceste obstacole au o savoare aparte: „Cele mai mici lucruri devin o victorie când te poţi descurca singur. După ce ai scăpat de stresul acesta te poţi relaxa, bucura de cultura lor. China nu mai este atât de mare, devine mai mică“, adaugă românca zâmbind.
A ajuns în Shenzhen şi s-a angajat la o companie americană, „unde am lucrat în departamentul de social media timp de opt luni. Însă a fost foarte greu deoarece angajaţii chinezi nu vorbeau engleză, iar lucrul cu echipa de grafic design era un coşmar. În plus, diferenţa de fus orar era un calvar“, povesteşte ea a doua experienţă ca angajată în China. După asta a hotărât să se întoarcă în domeniul ospitalităţii şi s-a angajat din nou în cadrul reţelei de hoteluri Grand Skylight, dar de data aceasta în Shenzhen. Acolo se ocupă de activităţile de comunicare, interacţiunea cu clienţii străini, cumpără şi aranjează florile din hotel şi face traininguri cu asistenţii manageri din front-office. „Am avantaje pe care nu le-aş avea în altă ţară. Aici mi se oferă cazare, pot mânca la restaurantul hotelului, lucrez 8 ore în ture şi mă lasă să-mi organizez programul singură. Nu mai am stresul financiar, la fel ca acasă, unde toţi banii se duceau pe chirie şi pe mâncare“, evaluează Anca Vizitiu. De fapt, spune că latura financiară constituie motivul principal pentru care a părăsit ţara, „unde toată lumea se plânge fie de politică, fie de fotbal, fie de mai ştiu eu ce“; completează că „aici lumea nu se plânge pentru că nu are timp de asta. Toată lumea munceşte“. În plus, faţă de munca de la hotel românca are şi un job part time la o grădiniţă unde predă engleza copiilor de 3-4 ani, câteva ore pe săptămână.
