Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
Leadership-ul este mai puţin despre funcţii şi mai mult despre impact şi inspiraţie.
Tocmai de aceea, Business MAGAZIN a lansat, în urmă cu aproape un deceniu, un demers îndrăzneţ pentru a inspira viitoarele generaţii de oameni de afaceri: topul „100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA”.
Într-o lume a pseudo-obiectivităţii, noi am decis să lansăm un clasament subiectiv, axat exclusiv pe părerile personale a peste 300 de manageri şi consultanţi de top. Iar criteriul în sine, „admiraţia profesională”, este cel puţin la fel de relativ.
Lansat ca un proiect destinat recunoaşterii valorii managerilor care au construit şi administrează afaceri de succes în România, clasamentul a ajuns în 2019 la a 10-a ediţie.
Anul acesta, împreună cu reprezentanţii platformei de resurse umane Undelucram, continuăm să recunoaştem meritele, influenţa şi devotamentul faţă de echipe ale celor care conduc companii de succes în România.
Te invităm să te alături iniţiativei Business Magazin şi Undelucram.ro şi să votezi aici TOPUL CELOR MAI ADMIRAŢI 100 DE CEO DIN ROMÂNIA. Poţi alege cel puţin 10 opţiuni – 10 nume de executivi şi antreprenori din România despre care crezi că merită să ocupe primele locuri în clasament.
Anunţarea topului, gala şi decernarea premiilor vor avea loc în luna octombrie. Până atunci, managerii şi reprezentanţii companiilor din România îşi pot vota favoriţii (ultima zi de vot fiind 30 septembrie). Din partea unei companii, pot vota maximum trei reprezentanţi.
Mulţumim că ne susţii iniţiativa!
Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
Timpul devine tot mai preţios pentru oricare dintre noi, iar proiectele imobiliare care pun accent pe schimbarea obiceiurilor din viaţa de zi cu zi, pe felul în care se schimbă abordarea afacerilor, au cele mai mari şanse de succes pe termen lung. Experienţa de pe pieţele altor ţări este valoroasă, iar prezentul oferă o mulţime de oportunităţi, povesteşte pentru Business MAGAZIN Tatian Diaconu, care coordonează activitatea dezvoltatorului imobiliar Ceetrus în patru ţări: România, Polonia, Rusia şi Ucraina.
„Este pentru prima dată când activitatea unei multinaţionale cu prezenţă în Rusia este coordonată de la Bucureşti”, spune zâmbind Tatian Diaconu, general manager al portofoliului Ceetrus (fost Immochan) pentru Polonia, România, Rusia şi Ucraina. Venit în ţară în februarie, el povesteşte că are, ca de obicei, „poftă de muncă”. În plus, „după ce te plimbi prin mai multe locuri vezi mai clar oportunităţile. Într-un fel sau altul, tot ceea ce nu s-a făcut în România în ultimii 30 de ani este oportunitatea prezentului şi a viitorului. Şi asta încerc eu să explic altora: faptul că nu avem autostrăzi, că sunt blocuri care nu sunt văruite e minunat. Înseamnă că azi putem să facem autostrăzi, să dăm cu var pe blocuri, să nu mai tăiem pădurile. Într-un fel sau altul, poţi privi şi din unghiul ăsta, ceea ce face posibile o grămadă de idei, de proiecte”.
Diaconu a pus bazele şi a crescut afacerea Ceetrus (fosta Immochan) în România; a fost numit la conducerea activităţilor locale în 2013, iar în vara anului trecut a plecat în Franţa, la sediul general, pentru a coordona dezvoltarea imobiliară a grupului la nivel internaţional. Acum se ocupă de gestionarea activităţilor Ceetrus în cele patru ţări în care grupul are active de 1,4 miliarde de euro, venituri de 110 milioane de euro în 2018 şi un plus de 5% previzionat pentru anul în curs. Numirea sa a venit odată cu reorganizarea activităţilor grupului, povesteşte Diaconu.
Organizarea actuală a plecat de la principiul că fiecare ţară, teritoriu, cultură, fiecare proiect, mai mic sau mai mare, este unic. Iar această unicitate este dată de foarte multe elemente. Pe de o parte, este dată de localizarea geografică; un proiect din Rusia, altul din Polonia şi unul din România nu au aceeaşi abordare culturală. Unicitatea este dată uneori de aspectul local al oamenilor, spune el. „Din dorinţa de a nu gestiona activitatea, în continuare, de la mii de kilometri, plecând de la premisa că noi ştim oricum ce vor oamenii, am hotărât că trebuie să ne apropiem foarte mult de aceste locaţii, încercând să le înţelegem, să găsim o relaţie cu comunitatea şi încercând să dăm cele mai sincere şi mai bune răspunsuri la nevoile pe care le au”, declară managerul. Ideea de bază, explică tot el, a fost ca organizarea globală a companiei să meargă către aceste zone de portofolii şi astfel s-a format şi portofoliul impropriu numit „Europa de Est”, care conţine Polonia, Rusia, Ucraina şi România. Un alt portofoliu conţine Spania, Portugalia şi Ungaria, al treilea conţine Italia şi Luxemburg, iar al patrulea este reprezentat de Franţa.
În contextul acesta, portofoliul care cuprinde Polonia, Rusia, Ucraina şi România a creat o structură de conducere bazată la Bucureşti. „Cu colegii care se găsesc în fiecare ţară încercăm să fim foarte aproape de fiecare proiect, luând decizii transnaţionale, încercând să facem o migrare a unor parteneri dinspre Polonia către Rusia, România şi viceversa”, afirmă Diaconu. Sunt, de pildă, branduri care există în Polonia dar nu şi în România. Sau poate sunt branduri ruseşti (comercianţi) care ar vrea să între în spaţiul european. „Atunci profităm de această perspectivă şi rămânem în continuare în rolul de federator zonal, văzând rolul la nivel de regiune. Ne întrebăm constant: «Ce pot aduce eu bun dintr-un spaţiu în altul?» Este vorba de un perimetru economic mai larg, în care încercăm să creăm legături”, punctează tot el.
În perspectiva sa, România este în continuare considerată o ţară cu oportunităţi, pe un trend bun, cu riscuri limitate. „Ceea ce dă încredere. În România sunt foarte multe oportunităţi, dar toată lumea trebuie să înţeleagă că nu mai sunt posibile acele tunuri care au fost posibile în trecut, de genul «dacă bag azi 100 de lei, voi câştiga 1.000 de lei în două săptămâni sau în doi ani». Nu se mai poate. Şi tipologia afacerilor se schimbă. Cei care vor reuşi, care vor rezista în timp, sunt oamenii din diverse zone care vor reuşi să se unească între ei şi să construiască un fel de cluster de business în care fiecare aduce câte ceva. Cei care sunt solitari se confruntă cu cele mai mari riscuri. Nu spun că nu vor rezista, poate vor fi extrem de longevivi, dar de unul singur nu ai cum să mai reuşeşti.”
Tot managerul Ceetrus Europa de Est explică faptul că, văzând o afacere la nivelul a patru ţări, unele lucruri devin mai uşoare. De pildă sunt mai facile arbitrarea, precum şi diminuarea riscurilor. „Acest transfer intercultural este fabulos. Am fost la Kiev două zile şi am fost răvăşit. Ştiu Ucraina din 2006, ca o ţară care îmi aducea foarte mult aminte de perioada comunistă de la noi din ţară. Ce am văzut în ultimele săptămâni, ca evoluţie, este extraordinar. De ce? Pentru că toate aceste ţări care la un moment dat au rămas în urmă nu mai urmează acelaşi parcurs linear pe care l-au avut Franţa şi Germania după al doilea război mondial.” Ţările vestice au plecat de la un moment T0 şi au avut o evoluţie mai rapidă sau mai înceată, dar pieţele care vin acum din spate merg în salturi, explică Diaconu, care face semne ce seamănă cu linia unei electrocardiograme în timp ce vorbeşte. „Acum, dacă sunt ţări care au un gap de zece ani faţă de ţările vestice, comparând PIB sau alţi indicatori, miracolul este că nu vor avea nevoie de zece ani pentru a parcurge această distanţă. Vor sări anumite etape. De pildă în Franţa, ordinea firească a evoluţiei mijloacelor de plată a plecat de la cash, a trecut la cec bancar, apoi la card şi plata cu telefonul. În România nu au existat cecurile bancare, aşa cum am văzut în filme.”
Despre experienţa sa de lucru în patru ţări, concomitent, spune că este o sursă extraordinară de învăţare. Pe de o parte, indiferent de nivelul de dezvoltare, trebuie să vezi care sunt lucrurile bune, pentru că poţi descoperi nişte zone de vârf, pe care ţări mult mai dezvoltate nu le au. „Dacă poţi evalua un astfel de proiect excelent pentru a vedea dacă ideea este exportabilă / importabilă, este foarte interesant. Am văzut în Kiev un ansamblu dezvoltat într-un model mixt, în care primul lucru dezvoltat a fost o universitate privată. Când priveşti proiectul, dacă uiţi că eşti la Kiev, într-o ţară care este în conflict, ai zice că este în SUA.” Dezvoltarea a plecat de la faptul că investitorii au avut un teren foarte mare şi gândindu-se cu ce să înceapă au vrut să facă o univesitate, în care învaţă 900 de studenţi în condiţii de Silicon Valley, totul superdigitalizat. „Ideea lor genială a fost că având un teren mort, o veche platformă industrială demolată, au vrut să-l aducă la viaţă, iar acest lucru este cel mai uşor de făcut aducând tineri”, spune Diaconu.
Faza a doua a proiectului a fost de birouri, pentru că aceşti tineri reprezintă o veritabilă bogăţie pentru firmele care doreau să angajeze specialişti. Astfel, s-a creat deja legătura între studenţi şi birouri. „Acum pornesc faza a treia, care este de rezidenţial. În fiecare ţară în care merg văd lucruri excepţionale”, spune Diaconu, care coordonează acum activitatea a 250 de oameni în cele patru ţări; valoarea investiţiilor aflate acum în derulare este în jur de 300 de milioane de euro. „Este o zonă a lumii care încă poate să arate foarte mult. Dovadă Rusia, pe care eu am descoperit-o prin intermediul cărţilor scriitorilor ruşi, care vorbeau despre cât de mare este ţara. Când mergi şi o vezi, înţelegi destul de repede cât de mare e, pentru că pentru a merge să vizităm un centru comercial avem de parcurs un drum cu avionul de patru sau şase ore, de exemplu. Poţi să faci lucruri interesante. Şi Ucraina este o ţară cu mare potenţial. Polonia şi România intră deja într-o zonă a maturităţii.”
Românul spune că în noua sa formă de organizare, Ceetrus nu mai are directori de ţară, fiecare piaţă având un director operaţional. Sunt cinci directori operaţionali (în Rusia fiind doi), care împreună cu Diaconu şi încă trei oameni formează un board de portofoliu. În plus, nu mai există noţiunea de grup, finanţarea vine de la acţionari, dar decizia de investiţii se ia la nivelul boardului de portofoliu. „Înainte eram director de ţară, dar decizia de alocare se făcea la nivel de corporate, care era ca o umbrelă. Acum, umbrela a dispărut. Au fost create aceste patru portofolii şi toate deciziile se iau la nivelul boardului”, explică Diaconu. Astfel, procesul de decizie este foarte scurt şi foarte implicat. Înainte pregătea cineva un dosar, pe care altcineva se uita şi lua o decizie. Era un proces destul de lung, iar oamenii aveau o cunoaştere relativă a subiectului. Acum, toţi oamenii care sunt în jurul mesei ştiu care este subiectul, iar timpul de luare a deciziei este mult mai scurt. „Şi eu zic că şi riscurile sunt reduse, pentru că ştii care este subiectul. Iar decizia este colaborativă. Dacă un dosar generează o dispută, este clar că proiectul este neclar sau riscant.” În fiecare lună boardul se întâlneşte, prin rotaţie, în altă ţară. Lui Diaconu acest lucru i se pare fantastic: „În fiecare săptămână merg dintr-o ţară în alta şi trebuie să plonjez în contextul respectiv, să fac un research, să fiu acolo cu ei şi să îi înţeleg. Nu pot face un copy paste, plecând de la ideea că dacă a mers într-o altă ţară va funcţiona şi acolo. Primul lucru este imersiunea culturală, cu inspiraţie din altă parte, dar cu adaptare locală”. Deja rezidenţialul este atât de ancorat în local, încât şi atunci când faci în Bucureşti dezvoltări trebuie să ţii cont că sunt diferenţe între sectoare. „La rezidenţial diferă enorm cerinţele între Braşov, Cluj şi Bucureşti”, spune el.
Schimbarea mare pe care o observă este că acum funcţionează foarte bine organizarea în cluster sau ecosistem. „Tot ce faci cu o multitudine de funcţiuni formează un ecosistem. Mallul în sine devine acum un loc orientat către entertainment, devine o alternativă la Facebook. Dacă reuşeşti să faci un loc care să reunească oamenii, devine un hotspot al oraşului. Oamenii nu vor veni într-un loc decât dacă le oferi motive.”
Despre activitatea sa din prezent spune că dimensiunea afacerii şi dimensiunea geografică nu mai permit să facă lucrurile în mod direct, iar singurul lucru care rămâne de făcut este să construiască echipe puternice. „Când eşti într-un perimetru mai mic, poţi miza pe energia ta, pe carisma ta, pe relaţiile tale să împingi lucrurile într-un mod mai accelerat; o poziţie transnaţională, cu portofoliul larg, nu mai permite aşa ceva. Jobul meu este să duc o parte din personalitatea echipei din România în celelalte ţări, pentru că este un profil de antreprenor. Echipa de aici s-a dezvoltat cu acest profil, de aceea am fost pionieri şi am mers mai departe decât ni s-a spus.” Pe de altă parte, echipa din România se poate inspira din activitatea echipelor din celelalte ţări, pe anumite niveluri de expertiză. „Noi ca români facem greşeala de a ne închipui că le ştim pe toate.”
CARTE DE VIZITĂ
Tatian Diaconu este unul dintre românii a căror carieră a avut o evoluţie spectaculoasă. El a absolvit Academia Trupelor de Uscat Nicolae Bălcescu din Sibiu, având o licenţă în managementul organizaţiilor. După o carieră de trei ani ca ofiţer, a plecat în Franţa, unde a urmat cursurile IUT Le Havre (Institut Universitaire de Technologie), specialitatea tehnici de comerţ, şi University Institute for Business Administration, având un master în managementul organizaţiilor, serviciilor şi evenimentelor.
Februarie 2019
Este numit general manager al portofoliului Ceetrus (fost Immochan) pentru Polonia, România, Rusia şi Ucraina.
August 2018
A preluat rolul de international development leader al Ceetrus în Lille, Franţa.
2013
Era numit managing director al Ceetrus România (fostul Immochan România) după şapte ani petrecuţi ca responsabil de dezvoltare pentru reţeaua Bricostore.
2006
A fost numit responsabil de expansiune pentru Decathlon România, lucrând în cadrul grupului francez din 2002.
Scandalul impozitării sectorului IT a stârnit mai multe reacţii şi discuţii în contradictoriu. Pe de-o parte s-au aflat cei care susţin că toată lumea ar trebui impozitată la fel, pe de altă parte cei care sunt de părere că facilităţile fiscale acordate sectorului IT au contribuit masiv la dezvoltarea acestuia din ultimii ani şi că ar trebui ca această practică să continue. Profesorul universitar Christian Năsulea este de părere că dezvoltarea sectorului IT pe baza facilităţilor fiscale duce la o concluzie: toată lumea ar trebui impozitată mai puţin.
„Avem o chestiune în economie care se numeşte curba Laffer şi care practic arată că există un punct optim în care statul colectează cei mai mulţi bani la buget şi că acest punct optim nu este acolo unde taxele sunt foarte mari, ci undeva unde taxele sunt relativ mici, suportabile, la un nivel pe care populaţia îl simte ca fiind just. Este o greşeală să crezi că vei colecta mai mulţi bani la buget crescând taxele”, a spus lect. univ. dr. Christian Năsulea, profesor de economie în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Astfel, profesorul a adus un argument pentru care dimensiunea şi numărul de taxe să fie mai mici în România. De asemenea, în cadrul interviului acordat revistei Business Magazin, Christian Năsulea mai spune că facilităţile fiscale acordate sectorului IT şi dezvoltarea ulterioară a acestuia arată că toate sectoarele ar trebui impozitate mai puţin.
„E corect ca munca să fie impozitată la fel. Toată munca, până la urmă, e tot muncă. Munca pe care o depune un programator nu e cu nimic mai specială decât munca pe care o depune un şofer de TIR. Sunt tot nişte oameni, care cu eforturile şi capacităţile lor generează valoare adăugată. Ar trebui ca terenul de joc să fie egal pentru toată lumea, toată lumea să fie egală în faţa legii fiscale. Concluzia pe care putem să o tragem, văzând ce bine a mers sectorul IT scutit de impozite, este că ar trebui să impozităm mai puţin pe toată lumea.”
Christian Năsulea mai crede că aparatul bugetar român actual este supradimensionat şi neproductiv, iar o parte dintre angajaţii din sectorul public ar putea contribui la dezvoltarea economică din România şi ar putea avea venituri mai mari în sectorul privat.
„De fapt, trebuie să încetăm să mai luăm atât de mulţi bani de la oamenii productivi şi să facem sectorul public să fie mai mic, pentru că oricum un sector public atât de mare nu ne ajută, nu îi ajută nici pe oamenii aceia care sunt angajaţi acolo, de fapt, pentru că îi ţine blocaţi într-un fel de capcană a sărăciei. Ar avea venituri mai mari dacă s-ar duce să lucreze într-un sector privat care să nu fie tras înapoi atât de mult de greutatea sectorului public. Ar trebui să muncească mai mult, dar nu ar fi blocaţi într-un dead-end job (fără perspective – n.red.).”
De asemenea, în ideea în care s-ar putea lua o măsură pentru creşterea colectării de taxe la bugetul de stat, profesorul mai crede că, dacă este greu să se reducă dimensiunea taxelor, numărul taxelor ar putea scădea şi astfel statul ar fi mai performant în colectarea acestora.
„În primul rând cred că ne dezavantajează foarte tare în România faptul că avem taxe foarte mari şi foarte multe. Este mai greu să scazi foarte rapid dimensiunea taxelor, dar cred că se poate face ceva ca să scadă rapid numărul lor. Dacă s-ar putea ajunge de la zecile de taxe, impozite, accize şi contribuţii care trebui plătite în momentul de faţă, la o structură mai fiabilă cu un număr foarte mic de taxe şi contribuţii, ca să poată fi făcute declaraţiile mult mai uşor, cred că ne-ar ajuta enorm. Asta ar fi măsura numărul unu care ar trebui luată astăzi de Ministerul de Finanţe.”
Continuând ideea optimizării fiscal-bugetare şi creşterea calităţii vieţii populaţiei, Năsulea mai spune că este nevoie de o reformă şi în zona serviciilor educaţionale. El dă ca exemplu ideea voucherelor, în care statul colectează banii pentru educaţie şi acordă automat un voucher pentru fiecare copil, cu care părinţii să se poată duce să achiziţioneze de unde doresc servicii educaţionale pentru copiii lor.
„Este ineficient să fii obligat, ca părinte, să duci copilul la o şcoală pe care tu nu o consideri OK şi să fie nevoie să plăteşti suplimentar nişte sume ca să îi iei meditaţii dacă vrei să aibă parte de o educaţie de calitate. Învăţământul ar fi în continuare obligatoriu şi gratuit pentru copii, însă, lăsând decizia de achiziţionare a serviciilor educaţionale în mâinile părinţilor, am crea o piaţă concurenţială care ar duce la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii în învăţământul românesc.”
Sectorul public arhaic şi sectorul privat în era tehnologiei
România se află pe locurile de la coada clasamentului european în ceea ce priveşte gradul de digitalizare în sectorul public, dar şi în ceea ce priveşte competenţele digitale ale populaţiei. Cu toate acestea, sectorul IT este unul foarte dezvoltat, iar competenţele românilor din domeniu sunt recunoscute la nivel mondial.
„Facem confuzia de a considera că statul român este egal cu România. România este o ţară care, din punct de vedere tehnologic, este foarte avansată. În mediul privat se întâmplă lucruri absolut incredibile”, explică profesorul. „România este, de fapt, superdezvoltată din acest punct de vedere; suntem în urmă doar în ceea ce priveşte sectorul public. Statul român este cel care este arhaic, care nu progresează, pentru că avem un stat supradimensionat, pentru că motivaţia celor care au condus în ultimii ani nu a fost să ducă societatea mai departe, ci să obţină foloase în nume propriu, şi astfel am ajuns să fim neperformanţi în domeniul ăsta.” Mai mult decât atât, completează Năsulea, sectorul public este cel care trage în jos sectorul privat.
În următorii 15-20 de ani se vor accentua efectele a ceea ce se vede deja manifestându-se acolo unde apar tehnologii noi care schimbă modelele tradiţionale. Se observă că în foarte multe domenii apar tehnologii care schimbă regulile jocului din acel sector, mai spune profesorul, oferind exemplul conflictului dintre companiile de ridesharing şi cele de taxi.
„Avem ca exemplu conflictul dintre Uber şi firmele de taxi, care, în opinia mea, este rezultatul unei schimbări ireversibile. Intrarea pe piaţă a serviciilor de ridesharing a schimbat modelul tradiţional de alocare a resurselor pe piaţa transportului de persoane, într-un mod care face să fie practic imposibil să stăm pe loc sau să ne mai întoarcem la modul în care se făceau lucrurile înainte. Oamenii care se luptă astăzi cu schimbarea asta sunt ca birjarii de acum 100 de ani care protestau împotriva automobilului. Nu au putut să oprească automobilul şi de fapt este nerezonabil să încerci să te lupţi cu o schimbare de genul acesta. Cred că acesta este trendul, acesta este tipul de modificări care se vor manifesta în toate sectoarele economice.”
O altă tendinţă de viitor este mobilitatea ridicată a forţei de muncă şi a oamenilor în general. Persoanele nu se mai identifică neapărat cu locul în care s-au născut şi tind să aibă o mobilitate mult mai mare decât în trecut, crede Năsulea. „Ce observ eu, din interacţiunea cu studenţi din diverse ţări, este o creştere a mobilităţii oamenilor. Văd tot mai mulţi studenţi care, de exemplu, sunt născuţi în Guatemala, au făcut facultatea undeva în SUA, după care au venit în Europa să deschidă un start-up în Berlin, după care s-au înscris la un master în Marea Britanie şi s-au mutat în ultimul an la Sofia ca să lucreze în consultanţă. Este şi mai interesant că acest fenomen nu se manifestă doar într-o anumită pătură a societăţii, ci la nivel general. Aceasta este o modificare substanţială care a început recent şi va schimba regulile jocului.”
Una dintre tehnologiile viitorului este blockchain, specialiştii apreciindu-i utilitatea în diferite zone – cu precădere în sistemul public, dar implementată de obicei în sectorul privat. Astfel, tehnologia blockchain ar putea fi folosită, spre exemplu, pentru a rezolva probleme legate de proprietate, eliminând în timp mare parte a litigiilor legate de cine deţine un teren, explică Năsulea. „Dacă ar fi folosit un blockchain pentru a securiza aceste date, ar fi preîntâmpinate problemele foarte frecvente în unele ţări, unde drepturile de proprietate asupra terenurilor sunt slabe pentru că nu există suficiente informaţii.” Tehnologia aceasta ar putea să scutească sistemul public de cheltuieli suplimentare cu personalul şi expertizele; de asemenea, ar putea elimina sau reduce riscul de fraudă.
Întrebat ce crede despre datele de creştere economică ale României şi la nivel global, profesorul crede că cifrele nu sunt foarte concluzive şi că ar trebui o mai mare transparenţă când vine vorba de modul de calcul al acestora.
„În România am declarat câţiva ani la rând rate de creştere economică mari. E important să înţelegem modul în care se calculează aceste creşteri şi e greu de spus câtă semnificaţie au cifrele acestea fără să avem acces la metoda de calcul. Oare modul în care s-au calculat datele este corect? Oare au fost luate în considerare toate variabilele? Oare cât de mari sunt acele porţiuni ale economiei care nu pot fi măsurate?”
Printre porţiunile economice care nu pot fi măsurate cu precizie şi pot fi doar estimate se numără şi economia informală. Activităţile economice care implică mărfuri interzise sau produse legale, dar comercializate ilegal sunt dificil de măsurat din simplul motiv că actorii implicaţi nu vor să fie identificaţi. De asemenea, economia informală se poate referi şi la activităţi cum ar fi remiterile din străinătate sau darul de nuntă.
„De exemplu, în cazul estimării dimensiunii economiei informale în 2005-2006, aveam remiteri din străinătate pentru care unele estimări vorbeau chiar de 5% din PIB, altele de 10% din PIB, am văzut şi estimări care vorbeau despre 12% din PIB-ul României. Era vorba despre bani care veneau prin Western Union sau cash pe autocar de la români care lucrau afară. Plauzibil, pentru că aveam la momentul respectiv oficial aproape un milion de români în străinătate, neoficial mai degrabă în jur de 2 milioane.”
Economia României creşte în continuare mai ales pentru că economia României nu ţine atât de mult de ceea ce se întâmplă în sectorul public, ci mai mult de ceea ce se întâmplă în sectorul privat, mai opinează Christian Năsulea.
„Ca să fac o glumă, în SUA, în timpul campaniei electorale a preşedintelui Trump, mulţi oameni nu spuneau: «Uite, astea sunt datele», ci spuneau: «Eu simt că situaţia e aşa». Ei bine, eu «simt» că economia la nivel mondial este în creştere, la fel «simt» că în România economia este în creştere, în ciuda multelor măsuri foarte proaste luate de către guvernul României în ultimii ani, în ciuda faptului că deciziile proaste par să depăşească numeric cu mult deciziile bune. Dacă sectorul public ar fi mult mai mic, economia ar fi influenţată pozitiv şi mai mult de ceea ce se întâmplă în sectorul privat, probabil atunci am «simţi» cu toţii că lucrurile merg şi mai bine decât «simţim» că se întâmplă în acest moment.”
Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
Radu Georgescu a înfiinţat în 1994, împreună cu alţi prieteni, antivirusul RAV pe care la începutul anilor 2000 l-a vândut gigantului Microsoft. Toată lumea din IT-ul românesc se uita cu fascinaţie la el pentru faptul că a creat o companie pe care i-a cumpărat-o Bill Gates, dar prea puţin au fost atenţi la faptul că până la RAV a avut trei „falimente”.
De-a lungul anilor, Radu Georgescu a creat mai multe companii pe care le-a vândut, cum ar fi ePayment sau Avangate.
Cei de la întâlnirea Meet the CEO se uitau cu fascinaţie la el, „numărându-i” milioanele de euro câştigate.
El a încercat să le spună tuturor că această piaţă din IT, în care este prezentat numai succesul, are de fapt mai multe eşecuri.
Finalul întâlnirii a fost că Radu Georgescu i-a întrebat pe cei de la masă dacă vor să pună bani împreună cu el în proiectele lui. Tichetul de intrare era 50.000 de euro. Dar nu au fost prea mulţi doritori.
Acum, piaţa românească începe să fie plină de fonduri de investiţii de toate felurile şi de toate tipurile, care strâng bani de la investitori, pe care vor să-i bage în proiecte din IT, în companii care dezvoltă produse şi servicii.
Toţi au în faţa ochilor numai potenţiale câştiguri de milioane şi zeci de milioane de euro. Că doar sunt numai succese în jur.
Este foarte bine că apar aceste fonduri de investiţii care strâng bani de pe piaţă şi încearcă să găsească companii unde să investească.
Toţi au în minte ideea să găsească noul UiPath.
Toată lumea se raportează la evaluarea de 7 miliarde de dolari la care a ajuns UiPath (compania, care a pornit din România, a primit până acum de la investitori 1 miliard de euro), dar foarte puţini ştiu că cel mai valoros start-up românesc a fost în 2013-2014 la o lună şi jumătate de a intra în „faliment” pentru că li se terminaseră banii atraşi până atunci de la investitori. Aproape 10 milioane de dolari.
GapMinder, Early Ventures, Day 0 Capital, ca să menţionez o parte dintre fonduri, speră să găsească cât mai multe companii care să investească încă din faza incipientă, să susţină dezvoltarea şi apoi să le vândă mai departe.
România are o industrie de IT, dar care în cea mai mare parte lucrează pe comenzi prestabilite.
Sunt prea puţine companii româneşti care şi-au dezvoltat produse şi servicii proprii şi care au reuşit să scaleze la nivel internaţional.
Alături de UiPath, care este o certitudine, cel mai valoros start-up românesc pornit din România, de la Cluj, a fost LiveRail, care a ajuns la o evaluare de 500 de milioane de dolari, bani plătiţi de Facebook „la micul dejun”, deoarece acest produs a fost ulterior închis.
Dacă tot are IT şi programatori talentaţi, România are nevoie de un ecosistem de fonduri de investiţii de toate tipurile, care să pună banii în idei sau chiar în companii care au deja un produs care aduce venituri.
Şansele de reuşită şi de câştig nu sunt atât de mari în acest domeniu, unde astăzi poţi să fii în trend şi să te caute lumea, iar mâine să fii depăşit pentru că cineva dintr-o altă zonă a lumii a reuşit să vină pe piaţă cu ceva mai bun.
Mai mult ca sigur că mulţi investitori îşi vor pierde banii, pentru că şansele de reuşită a unui asemenea proiect sunt destul de reduse.
În fiecare zi, în această lume se nasc poate zeci de mii de companii care speră să dea lovitura.
Odată ce va exista finanţare, chiar de la idee, tot mai mulţi IT-işti români vor căpăta încredere să vină în faţă cu proiectele lor şi să renunţe să mai lucreze pentru marile multinaţionale.
Dar România, înainte de a avea succes, trebuie să aibă şi eşecuri pentru ca tot ecosistemul să funcţioneze.
Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.
În fiecare an, vrem să aducem în prim-plan 100 de tineri manageri care au sub 40 de ani şi care ocupă acum poziţii fie de top, fie de nivelul doi în marile companii din România.
Nu i-am urmărit pe fiecare din cei 1.300 de tineri manageri pe care i-am adunat din 2005 încoace, să vedem ce au făcut şi unde au ajuns din anul în care au intrat în catalog, dar acest lucru va fi un task pentru anii următori.
Oricum, noi credem că am avut mână bună: am fost cea mai bună agenţie de recrutare pentru tineri manageri.
Horaţiu Ţepeş, proprietarul Bilka, poate aţi văzut reclamele de la televizor cu panouri izolante, spune că 100 tineri manageri de top a fost printre primele contacte cu presa de business, care i-au deschis ulterior o poartă.
Nu-mi mai amintesc cine l-a inclus în catalogul din 2014 pe Horaţiu Ţepeş, dar a avut mână bună. De la 100 de milioane de lei, a depăşit acum 500 de milioane de lei, iar fondurile de investiţii îi sună la uşă continuu.
Iulian Stanciu, unul dintre acţionarii eMAG, a fost inclus în prima sau a doua ediţie, iar acum are pe mână un miliard de euro.
Poate cea mai fulminantă carieră internaţională a avut-o Călin Drăgan, care în 2005 a fost prezent în prima ediţie a catalogului, fiind primul director general român care conducea Coca-Cola HBC. Acum conduce operaţiunile de distribuţie ale Coca-Cola în Japonia şi are pe mână peste 10 miliarde de dolari.
Pentru cei care acum au ajuns în vârf, aceştia au fost cei mai buni ani, în care au dat tot ce a fost mai bun din ei.
Întrebarea este dacă acum este mai greu sau mai uşor să fii tânăr manager faţă de acum 14 ani.
Atunci lupta era cum să gestionezi creşterea afacerilor, cum să iei cât mai mult din piaţă, cum să cucereşti lumea.
Acum, când businessurile s-au aşezat, când companiile ştiu ce au de făcut, când organigramele se birocratizează, a fi tânăr manager poate să fie ceva plictisitor.
În urmă cu un deceniu, creşterile erau cu două cifre. Nimeni nu se uita la cheltuieli, ci toată lumea avea în faţa ochilor numai venituri.
În prezent, când creşterile sunt de o cifră, discuţiile se poartă cel mai mult în jurul cheltuielilor, în jurul eficienţei operaţionale, în jurul automatizărilor care să înlocuiască operaţiunile repetitive şi, de ce nu, chiar oamenii, care costă din ce în ce mai mult.
Ciprian Negură, director advisory în cadrul firmei de audit şi consultanţă KPMG, spune că în viitor principala calitate a unui manager trebuie să fie agilitatea, respectiv să facă faţă schimbărilor care vin de nicăieri, şi nu neapărat de la competiţie.
Există deja roboţi care iau decizii pentru noi şi vom avea CEO roboţi, mai mult ca sigur, spune el.
În zece ani s-au schimbat multe în management, au venit alte generaţii, care au alte aşteptări şi alte pretenţii. În urmă cu un deceniu, determinarea şi energia erau principalele calităţi pe care trebuia să le aibă un manager. În zilele noastre, ca să fii un şef bun şi să ai rezultate trebuie să găseşti alte modalităţi de motivare a echipelor, trebuie să fii un leadership care să ceară părerea tuturor, şi mai puţin să aibă el o idee şi să meargă cu ea înainte, indiferent de consecinţe.
Florin Rădulescu, partener la firma de training Ascendis, a spus la ZF Live: Când accepţi un rol de manager nu te mai poţi comporta aşa cum îţi vine, trebuie să ai grijă cum îşi tratezi oamenii, pentru că apostrofarea în public trebuie eliminată.
Siguranţa psihologică a angajaţilor este un termen care începe să câştige teren în birouri şi se va ţine cont de ea din ce în ce mai mult.
Rezultate trebuie obţinute în continuare, dar trebuie să fie sustenabile din punct de vedere psihologic.
Deschiderea pieţei muncii şi a uşilor de la birouri din multinaţionale le dă posibilitatea managerilor români să obţină poziţii în afară, care reprezintă „aur” într-un CV.
Pe de altă parte, viaţa actuală ne arată că sunt mulţi tineri manageri care, de la un punct încolo, nu mai vor să promoveze, să ajungă în top, ci preferă să pună punct şi să-şi facă propriul business, din care câştigă chiar mai puţin decât aveau salariul într-o multinaţională.
Dacă Iulian Stanciu îşi propusese acum 14 ani să facă din eMAG cel mai mare retailer online din România, pe o piaţă care i se deschidea în faţa ochilor, acum tinerii manageri care vor să devină antreprenori visează la afaceri mult mai mici, de suflet, care să le aducă mai multe satisfacţii personale decât bani.
Fiecare generaţie din cele 14 pe care le-am adunat a avut şi are propriile vise.
Noi, BUSINESS Magazin, sperăm să putem trage linie la un moment dat şi să vedem unde au ajuns.
Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.