Tag: branduri
-
Smart Business: Cum a ajuns un antreprenor de 27 de ani să facă un business inspirat dintr-un joc pe calculator? – VIDEO
Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri. -
Băutura de 50 de lei pe care o poţi cumpăra din supermarket deşi a câştigat medalia de aur la un important concurs
Totuşi, puţini s-ar aştepta să audă că unul dintre cele mai bune ginuri din lume costă doar 9.99 lire sterline, adică sub 12 euro. Premiul a fost câştigat la mai puţin de un an de când a obţinut aceeaşi medalie la Competiţia Internaţională de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (IWSC), fiind ales cel mai bun gin din lume. După câştigarea competiţiei, a ajuns imediat out of stock.

Supermarketul nemţesc cu preţuri reduse a relansat, recent, şi popularul vin Exquisite Collection Côtes de Provence Rosé, la doar 6,69 lire sterline (7,66 euro), care a câştigat anul trecut medalia de aur în cadrul competiţiei International Wine Challenge, la categoria cel mai bun vin rose sub 8 lire (9,16 euro).
Aldi a avut în total opt băuturi premiate cu medalii de aur, argint şi bronz.
-
Când şi-a deschis primul magazin nu se aştepta să se îmbogăţească, spera să supravieţuiască. Vezi ce sumă a luat pe afacere când a vândut-o – VIDEO
Printr-o combinaţie de politici de marketing, educaţie pentru consumatori şi activism social, The Body Shop ltd. a rescris regulile afacerilor în industria cosmetică globală şi a făcut-o pe Roddick una dintre cele mai bogate femei din Marea Britanie.
Născută în 1942, Anita Perella a fost a treia din cei patru copii ai unei familii de italieni imigranţi din Littlehampton, Anglia. Deşi mama sa îşi dorea pentru ea o carieră de profesoară, dorinţa ei de aventură era prea puternică ca să o ţină în sala de clasă. După un an de studii la Paris şi încă un an la Geneva, a început aventura pe care ea însăşi a numit-o ”traseul hippie“, care a purtat-o prin Europa, Pacificul de Sud şi Africa; aşa a intrat în contact cu ritualurile şi obiceiurile multor culturi din lumea a treia, inclusiv formele lor de protejare a sănătăţii şi îngrijire a corpului.
La întoarcerea sa în Anglia s-a întâlnit cu Gordon Roddick, un spirit boem la fel ca ea, iar cei doi s-au căsătorit în 1970 şi, la scurt timp, au deschis un hotel, urmat de un restaurant. Câţiva ani mai târziu, Gordon Roddick a decis să-şi îndeplinească un vis: o călătorie de la Buenos Aires, Argentina, până la New York, SUA, şi nu oricum, ci călare. Admirând spiritul libertin al soţului său, antreprenoarea a acceptat să vândă restaurantul pentru a-i finanţa călătoria. Ulterior, pentru a se întreţine pe ea şi pe fiicele sale în absenţa soţului, a hotărât să deschidă un mic magazin în care să poată pună în aplicare câteva dintre cunoştinţele sale cosmetice dobândite în timpul călătoriilor.
Cu ajutorul soţului, a obţinut un împrumut de 6.500 de dolari, a contractat un producător local de plante şi a deschis o mică fabrică pe litoral şi primul magazin The Body Shop. Totul se făcea pe baza unui buget strict, fără nicio concesie pentru estetică. Spre exemplu, a decis să picteze magazinul cu verde pentru că ascundea totul, chiar şi petele umede de pe pereţi, şi oferea discounturi clienţilor care îşi aduceau înapoi recipientele goale. De asemenea, clienţilor li se permitea să aleagă dintr-o gamă de uleiuri parfumate pentru a-şi personaliza cumpărăturile, deoarece era mai ieftin decât să adauge parfumuri scumpe în fiecare recipient. A evitat publicitatea plătită, bazându-se, în schimb, pe interviuri bine plasate, promovând cauze sociale şi oferind broşuri în magazine.
Combinaţia de produse, strategie bună de relaţii publice, un personal bine pregătit şi un cumul de valori bine definite a generat rapid o poveste. |ntr-un an afacerea lui Roddick a crescut atât de mult încât a deschis un al doilea magazin. Când soţul aventurier s-a întors în primăvara anului 1977, The Body Shop era atât de popular, încât soţii Roddicks au început să se extindă prin francize. Unul dintre ingredientele-cheie ale afacerii a fost activismul social, sprijinul vocal pentru cauze precum Greenpeace, Amnesty International, salvarea pădurilor tropicale şi interzicerea testelor pe animale, iar asta s-a tradus în creşterea vânzărilor.
Până în vara anului 1992, existau peste 700 de magazine The Body Shop, care generau vânzări de 231 milioane de dolari, fiind considerat al doilea cel mai popular şi respectat brand din Marea Britanie. Roddick afirma deseori că scopul afacerii sale nu sunt atât banii, cât implementarea principiilor etice şi morale ca standard de management; în 2006 The Body Shop a fost preluat de L’Oréal într-o tranzacţie de 652 milioane de lire sterline. Anita Roddick a decedat în 2007 şi a lăsat o mare parte din avere organizaţiilor caritabile.
-
Succesul luxului: Grupul care deţine brandurile Louis Vuitton, Givenchy şi Christian Dior a avut afaceri de 25 de miliarde de dolari în prima jumătate a anului
Profiturile grupului LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton au crescut cu 41% în prima jumătate a anului faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit Wall Street Journal.
Cel mai mare grup de produse de lux din lume – care deţine branduri precum Louis Vuitton, Christian Dior, Givenchy, Celine, Loewe şi Marc Jobs, printre alte branduri precum Dom Perignon şi Sephora – a anunţat săptămâna aceasta venituri de 25,5 miliarde de dolari pentru prima jumătate a anului 2018, o creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În acelaşi timp, LVMH a transmis că profitul companiei a crescut cu 41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la circa 3,5 miliarde de dolari.
Câştigurile companiei au fost sporite de o serie noi de colecţii pe partea de fashion, lansate de oameni care s-au alăturat recent grupului, precum controversatul Virgil Abloh – fondator al brandului Off-White. În plus, Fashion Law scrie că puterea de cumpărare a crescut la nivel global, iar trendurile arată un apetit din ce în ce mai ridicat pentru lux.
-
Ploieşti Shopping City investeşte peste un milion de euro în modernizarea zonei de food court
Potrivit reprezentanţilor centrului comercial, „vizitatorii nu mai caută doar o experienţă simplă de shopping, vor să o completeze cu ore de distracţie în familie sau cu prietenii”, dar şi cu experienţe culinare noi. Ei spun că dezvoltarea trendului de „going out” a fost unul dintre pilonii care au stat la baza deciziei de adăugare a unor noi branduri în zona de food a centrului comercial.
După deschiderea noilor restaurante, zona de food court va ajunge la un număr de 15 chiriaşi. Proiectul de remodelare a food court-ului prevede şi modernizarea mobilierului interior, a zonei de mezanin şi a terasei interioare. Lucrările de remodelare urmează să fie finalizate la începutul toamnei.
-
Smart Business: Inspirat de băiatul său de 8 ani, un antreprenor român a pornit un business de milioane de dolari – VIDEO
Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri. -
Cu paşi mărunţi, în afara Centrului Vechi
„Înainte, planurile pe termen lung se întindeau pe 10 ani; ştiam foarte exact că trebuie să ajungem la 20 de restaurante, astăzi ne-am limitat la un orizont de timp de 3-5 ani şi la fixarea unui ritm de deschideri de două unităţi anual”, descrie Daniel Mischie, CEO-ul grupului City Grill, perspectivele de dezvoltare a companiei, în contextul actual.
Fondat în 2004 de antreprenorul Dragoş Petrescu, grupul City Grill operează în prezent 19 restaurante şi cafenele sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruş, Hanu’ Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill şi City Café. Anul trecut, veniturile totale generate de acestea au ajuns la 33,7 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de anul anterior. Caru’ cu Bere, din Centrul Vechi al Capitalei, înregistrează cele mai mari încasări – de aproape 7 milioane de euro. Profitabilitatea netă la nivel de grup a scăzut, pe fondul unor schimbări în structura companiei, precum şi al creşterilor de salarii, explică Mischie, fără să ofere valoarea exactă a acesteia.
În ceea ce priveşte investiţiile bugetate pentru anul în curs, CEO-ul City Grill spune că acestea sunt de circa 4,5 milioane de euro, reprezentând investiţii directe în restaurante, cât şi în Academia City Grill (destinată pregătirii noilor angajaţi din cadrul grupului).
„Deocamdată vrem să ne extindem puternic cu brandurile Trattoria Buongiorno şi Hanu’ Berarilor; sper ca anul acesta să avem al treilea restaurant Hanu’ Berarilor din Bucureşti, sunt deja şapte locaţii Buongiorno şi, fiindcă am făcut primul pas în afara centrului oraşului, lângă Arena Naţională, dorim cât mai mult să experimentăm ce înseamnă celelalte oraşe importante din ţară”, detaliază CEO-ul grupului City Grill principalele obiective pentru anul în curs.
Anul trecut, în grup au fost incluse două restaurante noi sub brandul Trattoria Buongiorno. Primul dintre acestea, cu 100 de locuri la interior şi alte 120 pe tereasă, se află în Centrul Vechi, „într-una dintre cele mai bune locaţii din Centrul Istoric, colţul Smârdan cu Stavropoleos”. A doua unitate reprezintă, potrivit lui Mischie, prima încercare a City Grill de a ieşi din zona centrală şi de nord a Capitalei, în alte cartiere bucureştene, respectiv zona de lângă Arena Naţională. City Grill a construit acolo un restaurant sub brandul Trattoria Buongiorno cu 200 de locuri în interior şi 400 pe terasă.
Dacă restaurantul din Centrul Istoric s-a calibrat după efervescenţa binecunoscută a Centrului Vechi, restaurantul de lângă Arena Naţională este descris de CEO-ul City Grill drept o mare încercare.
„Trebuie să ne adaptăm strategia la publicul de acolo, am recunoscut printre clienţii pe care îi avem la Trattoria Buongiorno în Centrul Istoric clienţi loiali ai brandurilor noastre, dar, pe de altă parte, suntem în competiţie cu antreprenorii care operează deja restaurante acolo şi, evident, trebuie să ne adaptăm strategia pentru respectiva locaţie”, spune el. Totodată, subliniază: „Atât timp cât este o competiţie corectă, se emite bon fiscal şi nu se fumează în locaţii, nu ne este frică de nimic”.
El observă că în continuare legea privind interzicerea fumatului are un impact semnificativ asupra businessului: „În momentul în care există o masă de 10 oameni şi doi dintre ei fumează, ei aleg o terasă unde se poate fuma, pentru satisfacţia celor doi”. În timp ce în centrul şi nordul Capitalei nu se fumează, spune el, există anumite cluburi în Bucureşti unde după 12 noaptea acest lucru se întâmplă în continuare – situaţie care se regăseşte, de altfel, şi în alte ţări.
Cartea pe care mizează City Grill, cel mai mare lanţ românesc de restaurante, este în continuare extinderea, concentrarea fiind pe brandurile Trattoria Buongiorno şi Hanu’ Berarilor. „Acestea au prins foarte bine la publicul din România”, motivează Mischie.
Un alt punct important de pe agenda lor este extinderea în afara Capitalei. „Anul acesta este cel în care ne-am propus să ieşim din Bucureşti – am avut un prim contact cu trei oraşe – Oradea, Cluj şi Iaşi. Din cauza crizei de personal însă, planurile noastre s-au amânat pentru toamnă”, descrie Daniel Mischie planurile referitoare la extinderea într-un alt mare oraş al ţării, fără să precizeze care va fi acesta.
Pentru extinderea la nivel naţional, şi-au propus să găsească parteneri în operatorii de restaurante din aceste oraşe, în contextul investiţiei mari pe care o presupune un astfel de business. „Vrem să facem un parteneriat cu restaurante deja funcţionale, ai căror proprietari vor să intre în reţea, fără să cumpărăm restaurantele respective. Va fi un fel de franciză, dar nu franciza clasică – aceasta presupune o investiţie destul de mare din partea francizatului.” În ceea ce priveşte Capitala, spune că se află pe punctul de a semna cu o locaţie şi negociază pentru deschiderea unei a doua; deschiderile sunt planificate tot pentru toamna acestui an. „În general, ne uităm la restaurante care există deja, ale căror proprietari doresc să opereze în continuare restaurantele, beneficiind de brandurile noastre şi de cunoştinţele grupului City Grill”, descrie Mischie modul în care îşi aleg noile locaţii. Adaugă că în situaţia în care restaurantul respectiv reprezintă un brand deja cunoscut pe piaţă, sunt pregătiţi să îl integreze în cadrul grupului (cum s-a întâmplat în cazul restaurantului Pescăruş, de pildă).În rest, o locaţie cu până în 200 de locuri se pretează brandului Trattoria Buongiorno; dacă vorbim despre un restaurant mai mare, Mischie spune că sunt pregătiţi să investească mai mult şi să funcţioneze cu unul dintre brandurile de restaurant mare, cum ar fi Hanu’ Berarilor.
În prezent, au o investiţie în derulare la restaurantul Hanu’ Berarilor – Casa Oprea Soare; aceasta este direcţionată înspre finalizarea infrastructurii grădinii respective, care are o capacitate de 250 de locuri. În imediata vecinătate a spaţiului respectiv investesc 1 milion de euro – planurile lor de aici includ mutarea operaţiunilor bucătăriei, precum şi inaugurarea unei săli de evenimente.El subliniază complexitatea acestei investiţii, generată de caracterul de monument istoric clasă A al clădirii Hanu Berarilor – Casa Oprea Soare, despre care Mischie spune că este reprezentativ pentru arhitectura românească. Prin comparaţie, Caru’ cu Bere este un monument de clasa B, iar în grupă cu Hanu’ Berarilor mai intră Arcul de Triumf.
„Noi facem aceste renovări şi investiţii foarte mari în primul rând din respect pentru afacerea noastră şi, în al doilea rând, datorită faptului că o parte din clădirile respective, în care noi operăm, ne aparţin nouă, adică aparţin tot grupului City Grill. Estimativ, te costă de două ori mai mult investiţia într-o clădire monument istoric decât într-una obişnuită”, spune CEO-ul City Grill. Totodată, explică el, cu cât clădirea se află într-o clasă mai înaltă în categorisirea monumentelor istorice, cu atât investiţia este mai mare şi mai greu de realizat.
Anul acesta, City Grill a finalizat şi o investiţie de 400.000 de euro (împreună cu Mihai Popescu, de la Fratelli), în amenajarea restaurantului Pescăruş.
În ceea ce priveşte cea mai arzătoare problemă în industria în care activează şi, în general, economia locală – criza acută de personal – City Grill derulează o serie de proiecte pentru a o rezolva.
Numărul angajaţilor grupului a ajuns la circa 1.350 de persoane pe perioada iernii, iar în timpul verii numărul lor ajunge la 1.600 datorită teraselor: „Avem un deficit de personal de 5%, care este controlabil şi acceptabil. Sunt suprins cât de mulţi tineri vin să lucreze aici odată cu terminarea şcolii, avem foarte mulţi practicanţi – 150 în toate restaurantele noastre, elevi care au terminat clasele a X-a şi a XI-a şi sunt în perioada vacanţei”, spune Daniel Mischie.
În scopul pregătirii actualilor sau viitorilor angajaţi ai restaurantelor, grupul a lansat anul trecut Academia City Grill, o instituţie acreditată pentru oferirea cursurilor de ospătar şi bucătar şi în cadrul căreia sunt pregătiţi actuali sau viitori angajaţi ai grupului. „În afară de faptul că oferă diplome cu recunoaştere internaţională, cel mai important lucru este practica pe care elevii de la această academie o efectuează chiar în câmpul muncii – în faţa clientului”, descrie Mischie scopul instituţiei. În cadrul academiei se lucrează în serii de câte 40-50 de oameni, iar cursurile se întind pe patru luni, în cazul ospătarilor, şi şase luni, în situaţia bucătarilor.
Mischie spune că au lansat academia ca urmare a lipsei de pregătire observate în rândul absolvenţilor de şcoli profesionale de acest tip. „Deocamdată suferim şi pentru că sistemul de educaţie scoate foarte mulţi absolvenţi cu diplomă de bucătar şi de ospătar, dar cu foarte puţină practică, drept urmare noi trebuie să dublăm aceste diplome cu o diplomă obţinută la Academia City Grill. Aceasta este un fel de şcoală profesională făcută la iniţiativă privată – iniţiativa City Grill.”
Grupul este implicat şi în programele de formare de învăţământ dual – la liceul Mihai Bravu din Bucureşti finanţează două clase de ospătari şi de bucătari, reprezentând un număr total de 60 de elevi.
„Eu cred că strategia din ultimii 20 de ani, prin care orice copil ar trebui să facă facultate, a fost complet greşită – îmi amintesc că am avut foarte mulţi lucrători care au venit la 20 şi ceva de ani, după ce terminaseră masterul, în drept sau în studii economice, şi veneau să se angajeze la noi. O ţară nu poate să funcţioneze numai cu oameni care au terminat masterul – ţara are nevoie şi de bucătari, şi de croitori, şi de electricieni, şi de manageri, şi de oameni de marketing etc.”
City Grill este recunoscută şi drept una dintre primele companii private care au început să aducă angajaţi din Asia, cu scopul de a suplini lipsa de personal de pe piaţă. „Spiritul antreprenorial spune că trebuie să te descurci în orice situaţie: în momentul în care a fost o criză pe piaţă şi antreprenorii nu au găsit resurse, prima iniţiativă a fost găsită tot de noi: am luat autobuze care plecau noaptea din Bucureşti şi îi culegeau pe angajaţi de pe o rază de 100 km din jurul oraşului. Acum există autobuze City Grill, Mega Image, eMAG etc. care îşi culeg angajaţii din diferite zone”, descrie Mischie o primă soluţie găsită în lupta cu criza de personal.
Următorul pas a fost recrutarea de pe alte pieţe: „În momentul în care aceste resurse s-au terminat, antreprenorul a trebuit să găsească alte resurse, drept pentru care s-au orientat spre alte ţări, unde oamenii câştigă mai puţin şi sunt gata să vină la noi pentru a câştiga mai mult şi a trimite bani acasă”.
Au mers astfel mai departe de atât, ştirile referitoare la angajaţii nepalezi din restaurantele City Grill ţinând titlurile ziarelor anul trecut. Totuşi, doar cinci angajaţi de origine nepaleză lucrează în prezent în restaurantele grupului: „Ce am făcut noi nu a fost decât să deschidem drumul. Numărul este atât de mic, explică Mischie, deoarece procesul de acreditare este unul extrem de laborios, durează opt luni până când o companie se poate acredita să importe forţă de muncă. Ce am făcut noi nu a fost decât să nivelăm poteca în caz de criză.”
Un alt motiv pentru care numărul angajaţilor „exotici” nu este mai mare se leagă şi de costurile pe care le presupune un astfel de demers. Acestea sunt de două tipuri: administrative, de circa 1.000 de euro, şi salariale, impuse de legislaţie. Potrivit lui Daniel Mischie, legislaţia românească presupune ca un angajat care nu este din UE să primească minimum salariul mediu pe economie, comparativ cu angajatul român, căruia statul te obligă să îi dai salariul minim pe economie.
„Acest lucru înseamnă că statul român tratează astăzi incorect cetăţeanul român în comparaţie cu un cetăţean care nu este membru al UE, acesta este un lucru pentru care noi luptăm astăzi şi există două soluţii – ori să crească şi salariul minim în România la 500 de euro, ori să abroge această lege care există de 10 ani şi în spatele căreia s-au ascuns spunând că este reglementare europeană – dar nu este.”
La nivel naţional, sunt 10.000 de premise pentru astfel de lucrători, dintre care 9.000 sunt accesate anual, spune Mischie.Recrutarea de pe pieţe mai apropiate, cum ar fi Republica Moldova sau Ucraina, nu reprezintă o soluţie din punctul lui de vedere şi reprezintă o strategie care ţine mai mult de emoţional: „Am avut o iniţiativă prin care orice cetăţean care poate dovedi că are rădăcini româneşti să primească imediat drept de muncă în România – din păcate, moldovenii – sau unii dintre ei – folosesc acest lucru tot ca pe o rampă de plecare spre vestul Europei – au aceeaşi atitudine cu a românilor”.
În ceea ce priveşte tendinţele de pe piaţa restaurantelor, Daniel Mischie sesizează că românii preferă să iasă din ce în ce mai mult la masă în oraş, indiferent de momentul zilei. „Avem clienţi noi în restaurante, iar oamenii încep să iasă din ce în ce mai des la restaurante, atât la prânz, cât şi la cină. Gătesc din ce în ce mai puţin acasă şi preferă să iasă în oraş.” El observă şi o creştere a sumelor pe care clienţii români sunt dispuşi să le lase la restaurante. „Clienţii încep să cheltuiască mai mulţi bani, iar media pe tranzacţie a început să depăşească 20 de euro frecvent. Încep să schimbe orientarea de la consumul de cantitate spre consumul de calitate”, constată Mischie.
CEO-ul City Grill observă însă că românii sunt la fel de buni consumatori precum străinii sau poate chiar mai buni; „Clientul român este mai predispus la a cheltui bani într-un restaurant decât un străin, care este mai cumpătat şi mult mai pregătit la restaurant în legătură cu ce şi cât să cheltuiască”. Şi din punctul de vedere al bacşişurilor clienţii români sunt recunoscuţi ca fiind plătitori foarte buni, alături de americani. În schimb, românii în ţară sunt şi foarte pretenţioşi: „Românul este un client foarte pretenţios şi foarte exigent, străinii au gradul de acceptabilitate mai mare şi sunt mai toleranţi”.
În ceea ce priveşte preferinţele clienţilor pentru diferitele tipuri de restaurant din portofoliu, sesizează că „la prânz şi cină funcţionează foarte bine locaţiile tip convenience (unde se mănâncă la un preţ mai mic, rapid, porţii consistente)”.
Ca urmare a acestui trend, a observat şi o efervescenţă pe segmentul cantinelor, ce au revenit în atenţia clienţilor. „Este o tendinţă ca în clădirile de birouri să funcţioneze cantine, dar cantine spuse în sens pozitiv.” Totodată, livrările, pe care compania a intrat anul trecut, evoluează bine anul acesta.
CEO-ul City Grill aproximează valoarea pieţei restaurantelor la aproximativ 2 miliarde şi jumătate de euro: „Este o piaţă în continuă creştere şi, evident, cresc din ce în ce mai mult oraşele mari, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Constanţa, zonele turistice, dar 40% din businessul de restaurante se întâmplă în Bucureşti”.
Potrivit ZF, piaţa este dominată în continuare de lanţurile de restaurante McDonald’s (operată de compania Premier Restaurants) şi Sphera Franchise Group (KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery), cu afaceri cumulate de circa 1,2 miliarde de lei. În tabăra cealaltă, a grupurilor româneşti, se află, alături de City Grill, lanţuri precum Trattoria Il Calcio sau La Mama.
-
Businessul din lapte cu caimac – VIDEO
„Lăptăria cu caimac a apărut ca un vis al nostru de a arăta că lactatele de specialitate încă se pot găsi pe piaţa locală, încă se pot produce şi, mai ales, că se poate şi la noi, în România”, descrie Mădălina Cocan motivele pentru care ea şi soţul său, Adrian Cocan, au lansat businessul Lăptăria cu caimac. Acesta este axat, după cum îi sugerează şi numele, pe producţia de lapte cu caimac.
Principalele diferenţe dintre acesta şi laptele produs de alte branduri de pe piaţa locală sunt termenul de valabilitate mai redus, de 14 zile, dar şi tehnicile de procesare, care implică folosirea unei temperaturi de pasteurizare mai joase decât media obişnuită, pentru a păstra gustul laptelui cât mai apropiat de cel proaspăt muls şi pentru a nu se pierde substanţele nutritive naturale.
Lăptăria cu caimac este de fapt primul brand propriu al producătorului local de lapte vrac Agroserv Măriuţa, lansat, în urmă cu un sfert de secol, de tatăl Mădălinei, Nicuşor Şerban.
În prezent, ferma Agroserv Măriuţa deţine 2.600 de vaci din rasa Holstein Friesian, dintre care 950 sunt vaci de muls. De peste zece ani, ferma livrează lapte crud, vrac, către marii procesatori din România şi, în ultimii ani, şi din Bulgaria, cu livrări zilnice de lapte de peste 25.000 de litri.
Anul trecut, compania cu aproape 80 de angajaţi a avut o cifră de afaceri de 32,6 milioane de lei şi un profit net de aproximativ 5,5 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.
Proiectul Lăptăria cu caimac a presupus construirea unei fabrici cu o capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi. Construcţia unităţii de producţie, aflată vizavi de fermă, a durat un an şi jumătate, iar valoarea investiţiei iniţiale a fost de peste 5 milioane de euro. Dintre aceştia, aproape jumătate au fost obţinuţi din fonduri europene, prin sprijin pentru investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Restul investiţiei, pe care antreprenorii se aşteaptă să o amortizeze în opt ani, a provenit din credit bancar şi fonduri proprii.
La baza conceptului noului brand stă dorinţa soţilor Cocan de a continua afacerea familiei, de a inova un segment al pieţei de produse de specialitate, dar şi de a aplica experienţa de marketing şi business pe care au dobândit-o în peste 10 ani de activare vânzând lapte direct clienţilor persoane fizice, cât şi în regim business to business.
Pentru început, brandul familiei Cocan este distribuit în reţeaua Mega Image, atât în Capitală cât şi în celelalte oraşe din ţară în care retailerul este prezent, însă pe viitor proprietarii doresc să extindă distribuţia şi în alte reţele de super şi hipermarketuri.
Clienţii cărora se adresează proprietarii Lăptăriei cu caimac sunt consumatorii de produse premium, naturale. „Produsele noastre vizează publicul larg, dar în principal familiile tinere cu copii, care îşi doresc o alimentaţie corectă, echilibrată, şi care investesc timp şi atenţie în alegerile alimentare pe care le fac”, spune antreprenoarea.
Mădălina Cocan este de părere că pentru a miza pe antreprenoriat este nevoie de curaj şi de o echipă competentă; crede, de asemenea, că pentru a avea succes este nevoie de şcoală, educaţie şi multă muncă. Cea mai mare provocare în domeniul în care activează este, din punctul ei de vedere, „să aduci un produs care să fie 100% autentic, să îşi păstreze gustul original şi, în acelaşi timp, nici să nu expire în câteva zile, într-o piaţă în care produsele expiră într-o perioadă de o lună sau mai mult”.
Pe viitor, planurile antreprenorilor vizează consolidarea echipei, extinderea cu până la şase linii de producţie funcţionale până la finalul anului 2018, dar şi lansarea unor produse noi, ca iaurtul şi mai multe tipuri de caş. Aceştia nu vor să se rezume doar la distribuţia în lanţurile de retail, ci să se extindă şi pe alte segmente ale pieţei. „În viitor intenţionăm să abordăm şi segmentul HoReCa, dar şi magazine specializate: brutăriile, cofetăriile, gelateriile şi patiseriile de top”, spune Mădălina Cocan.
În prezent, potrivit Ziarului Financiar, piaţa lactatelor este estimată la un miliard de euro anual, fiind dominată de companii cu acţionariat străin care şi-au consolidat poziţia pe piaţă, precum Lactalis, Danone sau Fabrica de lapte Braşov. În ultimii ani, tot mai multe branduri româneşti de lactate au fost preluate de giganţi internaţionali, ca Lactalis, care a preluat mărcile La Dorna, Albalact şi Covalact. -
China ar putea rămâne fără McDonald`s, Coca-Cola sau Walt Disney dacă Xi Jinping foloseşte boicotarea brandurilor americane ca armă împotriva lui Donald Trump. Care este miza
În contextul precipitării conflictului comercial ce se conturează la nivel mondial, preşedintele chinez Xi Jinping ar putea folosi o armă extrem de puternică – boicotarea brandurilor americane în cea mai mare piaţă din lume, potrivit Bloomberg.
Însă, preşedintele chinez poate risca producerea unor victime colaterale pe plan domestic. Operaţiunile din China ale tuturor brandurilor americane, de la Coca-Cola, Mc Donald`s şi până la Walt Disney, sunt co-deţinute de firmele statului chinez.
Unul dintre principalii parteneri ai Coca-Cola pe piaţa locală este compania COFCO deţinută de stat. Disneyland Shanghai este deţinut în pate de un consorţiu local, iar franciza McDonald`s din ţară este controlată de conglomeratul Citic şi de fondul de investiţii Citic Capital Holdings, ambele deţinute de stat.
„Corporaţia americană care să fie victima perfectă nu există”, spune Tom Orlik, economist şef în Beijing în cadrul Bloomberg Economics. „Numărul de victorii clare în termeni de lovituri aruncate spre cealaltă tabără – fără a te lovi singur în faţă – este extrem de mic”.
Chiar şi în cazurile în care companiile chineze nu au legături directe de co-proprietate cu brandurile americane, boicoturile sau alte răspunsuri ce nu se transpun în tarife de import, ar lovi partenerii locali ai acelor companii americane, spune Orlik.
Primele focuri în războiul comercial vor fi trase vineri, când vor intra în vigoare tarife impuse de Statele Unite pe bunuri chinezeşti în valoare de 34 de miliarde de dolari.
Beijingul a anunţat că va impune tarife pe o valoare egală de bunuri americane, o mutare despre care Trump a spus că ar genera penalizări adiţionale. Săptămâna aceasta, Statele Unite a decis să blocheze China Mobile – cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume – de la intrarea pe piaţa de telecomunicaţii din SUA, citând riscuri pentru securitatea naţională.
„Acum deja nu se mai poate da înapoi”, spune Pauline Loong, managing director în cadrul firmei de cercetare Asia-Analytica din Hong Kong.
-
Cine sunt noii proprietari ai brandurilor de lacuri şi vopsele Savana şi AplaLux
Alături de Paul Singer, din acţionariatul Akzo Nobel, fac parte BlackRock, cel mai mare manager de active din lume, Norges Bank – parte din Banca Centrală a Norvegiei, şi băncile americane Goldman Sachs şi JP Morgan, potrivit informaţiilor de pe site-ul bursei de la Amsterdam, unde este listată compania. Akzo Nobel are o capitalizare de 19 miliarde de euro.
Astăzi a fost tranzacţia prin care Akzo Nobel, prezent cu activităţi de distribuţie pe piaţa din România, a cumpărat producătorul Fabryo Corporation de la fondul de investiţii suedez Oresa Ventures. Akzo Nobel nu avea producţie în România, iar cifra de afaceri din vânzarea de vopsele din import a fost anul trecut de 10 mil. euro.
Fabryo produce vopsele sub brandurile Savana şi AplaLux şi are cinci linii de producţie în total – polistiren extrudat, tencuieli decorative, mortare şi adezivi, vopsele pe bază de apă şi vopsele pe bază de solvent. Prin această tranzacţie, Akzo Nobel devine proprietar peste toate activele Fabryo.„Tranzacţia include două facilităţi de producţie şi şase centre de distribuţie pentru vopsele decorative, adezivi şi mortare, inclusiv una dintre cele mai mari fabrici de vopsele decorative din regiune, cu posibilităţi de expansiune. Businessul (Fabryo – n. red.) a generat venituri de aproximativ 45 de milioane de euro în 2017”, se arată în comunicatul transmis de Akzo Nobel.
Businessul Fabryo, operat prin intermediul societăţii Fabryo-Atlas Corporation, deţine o platformă de producţie de vopsele, mortare şi adezivi în Popeşti-Leordeni şi o alta de produse termoizolatoare în Tunari, judeţul Ilfov.