Tag: asociatie

  • În Bucureşti vor apărea primele staţii care permit folosirea gratuită a bicicletei

    În premieră pentru Bucureşti, Asociatia Green Revolution, împreună cu partenerii Raiffeisen Bank şi Kaufland România, anunţă lansarea primelor staţii automatizate de închiriere de biciclete I’Velo Urban. Evenimentul are loc marţi, 27 septembrie 2016, ora 11:00, pe platoul cu statui din Piaţa Universităţii, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii I’velo.

    Noutăţile acestui concept unic pe piaţa de bike-sharing din Bucureşti sunt autoservirea şi folosirea gratuită a bicicletei timp de de 30 de minute pentru deplasarea rapidă în zona centrală şi aglomerată a oraşului. Gratuitatea este valabilă doar dacă bicicleta este returnată înainte de expirarea celor 30 de minute. De asemenea, un utilizator poate închiria biciclete gratuit de mai multe ori pe zi, cu condiţia ca după fiecare 30 de minute de pedalat, să o returneze şi să existe o pauză de cel puţin alte 30 de minute. O altă caracteristică importantă a sistemului I’Velo Urban este că utilizatorii îşi aleg singuri bicicletele din rastel. le pot închiria de la oricare din cele 6 staţii automatizate şi le pot returna la cea mai apropiată staţie automatizată din sistemul I’Velo Urban.

    Noul concept îşi propune să ajute la fluidizarea traficului din Bucureşti şi să contribuie la o mai mare mobilitate urbană. Principalele pârghii sunt încurajarea oamenilor să-şi lase autoturismele personale acasă sau să circule cu mijloacele în comun şi să folosească bicicletele pentru deplasarea rapidă în zonele aglomerate din oraş. Bike-sharing-ul are efecte benefice asupra sănătăţii bicicliştilor şi contribuie la reducerea poluării fonice şi a aerului din marile comunităţi.

    “Proiectul I’Velo este unul foarte ambiţios şi curajos. Scopul este să scoatem oamenii din zona lor de confort, de pe canapea şi din maşină şi să promovăm împreună mişcarea într-un stil sănătos şi în condiţii sigure. Ne bucurăm foarte mult să facem parte din acest proiect, care se integrează în acţiunile noastre de protecţia mediului înconjurător, şi de promovarea unui stil de viaţă sănătos.” a declarat Anna Katharina Scheidereiter, reprezentant Kaufland România.

    “I’Velo Urban reprezintă continuarea firească a proiectelor care promovează folosirea bicicletelor în marile oraşe din ţară, demarate de noi în urmă cu 6 ani. Prin intermediul proiectelor “I’Velo Relax”, “studentObike”, “Biciclete cu cravată”, “Bike2Work” am demonstrat că bicicleta este unul dintre cele mai dorite mijloace de recreere şi că, prin I’Velo Urban poate şi trebuie să devină un mijloc de transport utilitar. În plus, are efecte benefice asupra sănătăţii bicicliştilor şi contribuie la reducerea poluării fonice şi a aerului din marile comunităţi”, a declarat Raluca Fişer, preşedintele Asociaţiei Green Revolution.

    Pentru a putea beneficia de serviciile sistemului, utilizatorii trebuie să isi creeze un cont pe www.ivelor.  sau să se înregistreze la unul din centrele I’Velo Relax din Parcul Herăstrău(metrou Aviatorilor şi Arcul de Triumf) şi Parcul Tineretului(intrarea Gheorghe Şincai) pentru a primi Cardul I’Velo.  Închirierea unei biciclete se face pe baza cardului personal I’Velo, iar validarea se face la orice statie automatizată i’Velo Urban, odată cu prima închiriere.

    După depăşirea duratei de 30 de minute, preţurile pentru folosirea bicicletelor se vor situa între patru şi 25 de lei. Utilizatorii pot opta şi pentru variant de abonamente cu preţuri de 10 lei/zi, 35 lei/ lună, 100 lei/an.

    Cu 210 biciclete care vor putea fi închiriate 24 de ore din 24, în orice anotimp şi 6 staţii amplasate în cele mai importante zone din oraş şi poziţionate pe traseele cu aflux mare de călători ale transportului în comun, I’Velo Urban va asigura cetaţenilor o mai bună  mobilitate. Staţiile automatizate de bike-sharing sunt: Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulles, Kaufland Barbu Văcărescu.

    Inspirat din proiecte similare de bike-sharing, care funcţionează cu succes în marile capitale europene, I’Velo Urban este un proiect fabricat 100% în România, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Asociaţiei Green Revolution.

    • staţiile automatizate şi rastelurile sunt fabricate în România, folosindu-se forţă de muncă, materie primă şi expertiză autohtone
    • sistemul informatic automatizat este realizat de programatori de la o companie IT romanească
    • oferă zeci de locuri de muncă, contribuind astfel la reducerea şomajului şi la un buget local şi naţional mai bogat, din colectarea de taxe şi impozite

  • Preşedintele AJVPS Cluj s-a sinucis cu o armă de vânătoare

    Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la ora transmiterii acestei ştiri, o echipă formată din poliţişti şi medici legişti fac cercetări în sediul AJVPS Cluj, imobilul în care s-a petrecut evenimentul. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a folosit o puşcă de vânătoare pentru a-şi lua viaţa.

    „În jurul orei 15.40, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Cuza Vodă din Cluj-Napoca a fost găsită o persoană decedată. La faţa locului, s-a deplasat o echipă complexă de poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti şi medici legişti. Conform primelor informaţii, ar fi vorba despre un deces prin împuşcare. Poliţiştii fac cercetări, în acest moment, pentru a stabili împrejurările exacte în care a survenit decesul bărbatului de 48 de ani“, a declarat, pentru MEDIAFAX, Carmen Jucan.

  • Alin Burcea, preşedintele ANAT: Ne-am gândit ca agenţiile să plătească între 2000 şi 15.000 de euro pe an pentru asigurarea vacanţelor turiştilor

    Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), spune că lucrează la asigurarea vacanţelor turiştilor prin dezvoltarea unui fond de garantare, către care să cotizeze toate agenţiile de turism. Decizia ANAT vine după ce Mareea Comtur şi Genius Travel nu au mai onorat vacanţele turiştilor, anunţând că vor intra în insolvenţă.

    “Am decis să facem un fond de garantare, toate agenţiile de turism cu licenţă să fie obligate să plătească o sumă între 2000 şi 15.000 de euro pe an pentru asigurarea sumelor plătite de turişti. Asiguratorii nu doresc să mărească valoarea poliţelor, de aceea vom face acest fond de garantare. Supărarea mea foarte mare este că pe demnitarii din ultimii şapte ani nu i-a interesat problema asigurărilor, a fost o lipsă de preocupare a miniştrilor şi secretarilor de stat, de aceea am ajuns unde am ajuns”, a spus pentru ZF Burcea.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Florinel Chiş este noul director executiv al Asociaţiei Române a Magazinelor Online

    În 2006, a pornit primul start-up, companie de dezvoltare software şi design care a dezvoltat numeroase proiecte pentru branduri precum Autodesk, eMAG, Romstal Group, PC Garage, Marketonline, Altex, Dedeman, Flanco. În 2012, Florinel Chiş s-a stabilit în Marea Britanie, lucrând pentru retaileri online şi Warner Music Group, unde a dezvoltat platforma globală de ecommerce a grupului. În 2013 a co-fondat Elastera, start-up britanic, platformă de hosting pentru magazine online, companie care a obţinut VC funding în Q1 2014. Totodată, Florinel Chiş a fost consultant la OSF Global pentru clienţi din Fortune 500.

    ARMO susţine dezvoltarea comerţului online în România, ca fiind metoda cea mai modernă şi mai eficientă de retail, ce oferă avantaje şi beneficii clare consumatorilor în comparaţie cu metodele de comerţ tradiţional.

    „Comerţul online este într-o etapă de dezvoltare puternică şi sunt convins că va deveni rapid o destinaţie uzuală pentru majoritatea clienţilor români. ARMO este un pilon important pentru magazinele online din România care vor să demonstreze că ecommerce-ul este cel mai eficient şi sigur mod de a face comerţ modern, în beneficiul consumatorilor. Obiectivul meu pentru anul acesta este să pun în aplicare principiile asociaţiei în beneficiul membrilor săi şi a celor potenţiali, pentru a creşte comerţul online din România”, spune Florinel Chiş, director executiv ARMO.

    Acţiunile ARMO se vor concentra pe 3 direcţii: susţinerea magazinelor online şi recunoaşterea serviciilor de calitate oferite de acestea, radiografierea constantă a tendinţelor din comerţul online şi analiza comportamentului de consum al clienţilor români.

    În activitatea sa Florinel Chiş este susţinut de noul Consiliu Director al Asociaţiei format din Mihai Pătraşcu (CEO evoMAG), Marian Alecsiu (co-fondator F64), Gabriel Vasile (site manager SevenSins.ro), Tudor Manea (‎general manager eMAG România). Marius Ghenea va rămâne preşedintele ARMO.

    Lansată în 2010, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România şi susţine interesele membrilor săi. ARMO a elaborat Codul de Bune Practici ale Magazinelor Online şi un program de atestare a magazinelor online din România, în conformitate cu acest Cod de Bune Practici.

  • A fost ales cel mai bun smartphone al anului în Europa. Care este acesta

    Huawei P9 a primit titlul de “Smartphone-ul anului în Europa” din partea Asociaţiei Europene de Imagine şi Sunet (EISA).

    Cu privire la acordarea distincţiei “European Consumer Smartphone 2016 – 17” pentru Huawei P9, juriul EISA a declarat, “Câteodată, înţelegerea lucrurilor importante este esenţială şi exact asta face Huawei P9. Cu un ecran IPS-NEO LCD de 5,2 inci, cu rezoluţie Full HD, un procesor octa-core HiSilicon Kirin 955 şi versiunea Android OS 6.0 cu Emotion UI 4.1, P9 este un smartphone atrăgător şi performant. Dar asta nu e tot: Huawei face istorie fiind primul producător care integrează expertiza Leica în fotografie în dispozitivele sale mobile. Sistemul dual camera captează mai multă lumină şi oferă mai multă claritate atât în ceea ce priveşte fotografiile, cât şi clipurile video. În timp ce bateria de 3000 mAh are îndeajuns de multă putere pentru a ţine pasul cu programul încărcat al utilizatorilor, finisajele premium combinate cu corpul unibody şi sticlă 2,5D transformă telefonul într-unul practic şi elegant în egală măsură.”

    Livrările globale ale modelelor Huawei P9 şi P9 Plus au depăşit 4,5 milioane de unităţi în iulie, cu vânzări notabile înregistrate în multe ţări europene, precum Franţa, Finlanda şi Marea Britanie.

    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce priveşte livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deţine 16 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Rusia, India şi China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziţia consumatorilor săi telefoane mobile, dispozitive pentru acasă şi servicii cloud.

  • Cea mai bună cameră foto compactă premium din Europa, în 2016

    Asociaţia Europeană de Imagine şi Sunet (EISA), cea mai mare organizaţie editorială şi multimedia din Europa, a desemnat cele mai bune gadgeturi pe diferite categorii.

    Cea mai bună cameră foto compactă premium din Europa, în 2016-2017 a fost aleasă Sony RX1R II, potrivit unui comunicat dat publicităţii de companie.

    RX1R II este una dintre cele mai mici camere foto full frame din lume şi oferă cea mai bună calitate a imaginii dintre toate camerele compacte Sony. Acest lucru este posibil datorită combinaţiei dintre senzorul full frame de rezoluţie ridicată (42.4 MP) şi obiectivul cu distanţă focală fixă ZEISS Sonnar T* 35mm cu diafragma F2.

    Pentru un review detaliat intraţi aici.

    Sony a mai obţinut alte patru distincţii de la EISA printre care: Sony α7S II, Cea mai bună cameră foto-video din Europa, α6300, cea mai bună cameră compactă pentru prosumatori din Europa, cel mai bun obiectiv de camere compacte profesionale din Europa şi cel mai bun player audio HD de maşină din Europa, RSX-GS9.

    Premiile EISA 2016-2017 (Lista Completă)

    Grupul de Experţi în domeniul Audio Home Theatre

    EUROPEAN HT SPEAKER SYSTEM 2016-2017 DALI OPTICON 5.1
    EUROPEAN HT RECEIVER 2016-2017 Denon AVR-X2300W
    EUROPEAN SOUNDBASE 2016-2017 Canton DM 55
    EUROPEAN SOUNDBAR 2016-2017 Yamaha YSP-5600
    EUROPEAN HT HIGH END 2016-2017 Trinnov Audio Altitude32
    EUROPEAN BEST VALUE HT SPEAKER SYSTEM 2016-2017 Monitor Audio Bronze 5.1
    EUROPEAN ULTRA HD PLAYER 2016-2017 Panasonic DMP-UB900
    EUROPEAN AV ACCESSORY 2016-2017 SPIN remote

    Grupul de Experţi în domeniul Hi-Fi

    EUROPEAN HIGH-END LOUDSPEAKER 2016-2017 Bowers & Wilkins 802 D3
    EUROPEAN LOUDSPEAKER 2016-2017 ELAC Debut F6
    EUROPEAN COMPACT AUDIO SYSTEM 2016-2017 Naim Audio Mu-so Qb
    EUROPEAN TURNTABLE 2016-2017 Pro-Ject The Classic
    EUROPEAN STEREO SYSTEM 2016-2017 Marantz CD6006 & PM6006
    EUROPEAN NETWORK MEDIA PLAYER 2016-2017 Bluesound NODE 2
    EUROPEAN HIGH-END DAC 2016-2017 Hegel HD30
    EUROPEAN HIGH-END HEADPHONES 2016-2017 AKG N90Q
    EUROPEAN MULTIROOM SYSTEM 2016-2017 Sonos PLAY:5
    EUROPEAN AV ACCESSORY 2016-2017 SPIN remote
    EUROPEAN USB DAC/HEADPHONE AMPLIFIER 2016-2017 Chord Mojo

    Grupul de Experţi în domeniul Dispozitivelor Mobile

    EUROPEAN ADVANCED SMARTPHONE 2016-2017 HTC 10
    EUROPEAN CONSUMER SMARTPHONE 2016-2017 Huawei P9
    EUROPEAN MOBILE HEADPHONES 2016-2017 JBL Reflect Mini BT
    EUROPEAN MOBILE SPEAKER 2016-2017 JBL Charge 3
    EUROPEAN WEARABLE DEVICE 2016-2017 Garmin fēnix 3 HR
    EUROPEAN BUDGET SMARTPHONE 2016-2017 Coolpad Torino
    EUROPEAN VR HEADSET 2016-2017 HTC Vive
    EUROPEAN MOBILE INNOVATION 2016-2017 LG G5
    EUROPEAN SMARTPHONE CAMERA 2016-2017 Samsung Galaxy S7 / S7 edge
    EUROPEAN USB DAC/HEADPHONE AMPLIFIER 2016-2017 Chord Mojo

    Grupul de Experţi în domeniul Video Home Theatre

    EUROPEAN TV 2016-2017 Samsung UE55KS9000
    EUROPEAN HOME THEATRE TV 2016-2017 Panasonic TX-65DX900E
    EUROPEAN SMART TV 2016-2017 LG UH770V
    EUROPEAN HIGH-END TV 2016-2017 LG Signature OLED65G6
    EUROPEAN HOME THEATRE PROJECTOR 2016-2017 BenQ W2000
    EUROPEAN BEST BUY LARGESCREEN TV 2016-2017 Philips 65PUS7601
    EUROPEAN ULTRA HD PLAYER 2016-2017 Panasonic DMP-UB900
    EUROPEAN ACCESSORY 2016-2017 SPIN remote
    EUROPEAN PHOTO & VIDEO CAMERA 2016-2017 Sony 7S II α
    EUROPEAN ACTION CAMCORDER 2016-2017 Olympus TG-Tracker

    Grupul de Experţi în domeniul Fotografiei

    EUROPEAN DSLR CAMERA 2016-2017 Canon EOS 80D
    EUROPEAN PROSUMER DSLR CAMERA 2016-2017 Nikon D500
    EUROPEAN PROFESSIONAL DSLR CAMERA 2016-2017 Canon EOS-1D X Mark II
    EUROPEAN CONSUMER COMPACT SYSTEM CAMERA 2016-2017 Olympus OM-D E-M10 Mark II
    EUROPEAN PROSUMER COMPACT SYSTEM CAMERA 2016-2017 Sony 6300 α
    EUROPEAN PROFESSIONAL COMPACT SYSTEM CAMERA 2016-2017 Fujifilm X-Pro2
    EUROPEAN PREMIUM COMPACT CAMERA 2016-2017 Sony Cyber-shot RX1R II
    EUROPEAN TRAVEL COMPACT CAMERA 2016-2017 Panasonic Lumix DMC-TZ100
    EUROPEAN DSLR LENS 2016-2017 Tamron SP 85mm F1.8 Di VC USD
    EUROPEAN PROFESSIONAL DSLR LENS 2016-2017 Canon EF 35mm F1.4L II USM
    EUROPEAN DSLR ZOOM LENS 2016-2017 Sigma 50-100mm F1.8 DC HSM Art
    EUROPEAN PROFESSIONAL COMPACT SYSTEM LENS 2016-2017 Sony FE 85mm F1.4 GM
    EUROPEAN COMPACT SYSTEM ZOOM LENS 2016-2017 Fujinon XF100-400mm F4.5-5.6 R LM OIS WR
    EUROPEAN PHOTO INNOVATION 2016-2017 Panasonic DUAL I.S. System
    EUROPEAN PHOTO SOFTWARE 2016-2017 DxO OpticsPro 11
    EUROPEAN PHOTO PRINTER 2016-2017 Canon imagePROGRAF PRO-1000
    EUROPEAN PHOTO & VIDEO CAMERA 2016-2017 Sony 7S II α
    EUROPEAN ACTION CAMCORDER 2016-2017 Olympus TG-Tracker
    EUROPEAN SMARTPHONE CAMERA 2016-2017 Samsung Galaxy S7 / S7 edge

    Grupul de Experţi în domeniul Electronicelor pentru Autoturisme

    EUROPEAN IN-CAR HEAD UNIT 2016-2017 Kenwood DDX5016DAB
    EUROPEAN IN-CAR HD PLAYER 2016-2017 Sony RSX-GS9
    EUROPEAN IN-CAR SMART UPGRADE 2016-2017 Match M 5DSP
    EUROPEAN IN-CAR SUBWOOFER 2016-2017 Hertz Mille Legend ML 2500.3
    EUROPEAN IN-CAR PROCESSOR 2016-2017 Audison bit One HD
    EUROPEAN IN-CAR HIGH-END COMPONENT 2016-2017 Ground Zero GZPA Reference 4PURE
    EUROPEAN IN-CAR INTEGRATION 2016-2017 Mosconi GLADEN DSP 8TO12 AEROSPACE
    EUROPEAN IN-CAR INNOVATION 2016-2017 Clarion Full Digital Sound
     
  • A fost ales cel mai bun smartphone al anului în Europa. Care este acesta

    Huawei P9 a primit titlul de “Smartphone-ul anului în Europa” din partea Asociaţiei Europene de Imagine şi Sunet (EISA).

    Cu privire la acordarea distincţiei “European Consumer Smartphone 2016 – 17” pentru Huawei P9, juriul EISA a declarat, “Câteodată, înţelegerea lucrurilor importante este esenţială şi exact asta face Huawei P9. Cu un ecran IPS-NEO LCD de 5,2 inci, cu rezoluţie Full HD, un procesor octa-core HiSilicon Kirin 955 şi versiunea Android OS 6.0 cu Emotion UI 4.1, P9 este un smartphone atrăgător şi performant. Dar asta nu e tot: Huawei face istorie fiind primul producător care integrează expertiza Leica în fotografie în dispozitivele sale mobile. Sistemul dual camera captează mai multă lumină şi oferă mai multă claritate atât în ceea ce priveşte fotografiile, cât şi clipurile video. În timp ce bateria de 3000 mAh are îndeajuns de multă putere pentru a ţine pasul cu programul încărcat al utilizatorilor, finisajele premium combinate cu corpul unibody şi sticlă 2,5D transformă telefonul într-unul practic şi elegant în egală măsură.”

    Livrările globale ale modelelor Huawei P9 şi P9 Plus au depăşit 4,5 milioane de unităţi în iulie, cu vânzări notabile înregistrate în multe ţări europene, precum Franţa, Finlanda şi Marea Britanie.

    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce priveşte livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deţine 16 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Rusia, India şi China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziţia consumatorilor săi telefoane mobile, dispozitive pentru acasă şi servicii cloud.

  • Sub 10% din îngheţatele de pe piaţa românească folosesc ingrediente naturale

    Procentul îngheţatelor cu ingrediente naturale de pe piaţă este foarte mic, sub 10%, din tot ce se vinde, ingredientele folosite în majoritatea produselor putând duce la probleme de sănătate, mai ales în cazul copiilor, informează Mediafax

    “Cu cât sunt folosite mai multe ingrediente artificiale, cu atât scade costul de producţie. Găsim îngheţată şi sub 2 lei. Preţul ne poate da nişte informaţii de cât de curată este îngheţata. Un preţ mic ar trebui să ne pună semne de întrebare. Din păcate, consumatorul român face alegeri în funcţie de preţ. De ce? Din cauza unei puteri scăzute de cumpărare şi pentru că nu are o educaţie a alegerii în cunoştinţă de cauză. El se bucură când la raft găseşte produse cu preţuri mici, dar ar trebui să se întrebe cum a ajuns produsul la acel preţ”, a declatat Costel Stanciu, preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România.

    Asociaţia a analizat 64 de sortimente de îngheţată, dintre care 39 conţin coloranţi artificiali, iar 25 suc de fructe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producţia de maşini a scăzut cu 5,2% în primele şase luni ale anului

    Uzinele auto ale Dacia şi Ford au produs puţin peste 201.000 de autoturisme în primele şase luni ale anului, în scădere cu 5,2% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importa­to­rilor de Automobile (APIA).

    În această perioadă, la Craiova singura noutate a fost o ediţie specială a lui B-Max, în timp ce la Mio­veni luna iunie a adus lansarea în Ro­mânia a modelelor Sandero şi Logan cu transmisie robotizată, fără pedală de ambreiaj.c

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro