Tag: articol

  • Noua obsesie a americanilor. Alimentul pe care-l consumă într-o cantitate uriaşă

    Acest aliment are parte de o revenire incredibilă în Statele Unite. Americanii consumă cu 8% mai mult acest produs faţă de anul trecut, ajungând la o cantitate totală de 940.000 de tone metrice, aproape greutatea a trei clădiri Empire State. Este cel mai mare consum din 1967 încoace, potrivit Departamentului de Agricultură din SUA.

    Cândva considerat inamicul public nr. 1 de pe mesele americanilor, de ceva timp este recomandat ca alternativa sănătoasă la margarină şi grăsimi trans.

    Citiţi continuarea articolului pe www.gustarte.ro

  • Reportaj din fascinanta India

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, doctorand sociologie, fondator cofetarie artizanală online www.biscuit.ro)


    Ani de zile am ales să nu merg acolo, ci tot pe lângă: de la mai îndepărtatele Indonezia şi Malaiezia, la câţiva paşi mai aproape în Vietnam, Laos şi Cambogia, şi mai recent, la graniţe, în China. Parcă încercuiam, dădeam târcoale, amuşinam şi mă retrăgeam cuminte în călătorii mai puţin zguduitoare din temelii. Procedeam invers decât vânzătorul de cristale al lui Coelho: nu mergeam în India nu datorită vreunei sărăciri goethiene de genul vedi Napoli e poi muori, ci mai degrabă de frica deschiderii unei cutii pline cu durere şi compasiune pe care, odată deschisă, nu aş mai putea-o ignora. Şi, într-adevăr, deşi nu am ales recluziunea într-un ashram, India a fost revelatorie, m-a învăţat ceva despre mine, chiar dacă acel ceva nu a fost neapărat frumos, luminos, nu a uşurat conştiinţa şi nici nu a condus la o convertire la o viaţă ascetică sau filantropică. Dar despre aceasta puţin mai târziu.

    De-a lungul timpului, în ciuda obsedantului slogan publicitar „Incredible India”, au existat câteva reţineri majore. Cea mai mică dintre ele era aceea că mă pândeşte o toxi-infecţie alimentară la fiecare dugheană de mâncare pe stradă, pe mine, care am mâncat un rice cake împăturit în frunze de banan de-un copil frumos, sărac şi nespălat pe un bac improvizat ce traversa un râu în Laos. Temerea principală ce se culcuşise în faldurile minţii mele era că oamenii mor de foame la propriu lângă tine. Că îşi fac nevoile în mijlocul străzii. Că îmi va rămâne sufletul lângă copii înfometaţi şi mame disperate. Că este o sărăcie şi o durere palpabilă, pulsând la fiecare pas.

    Ştiţi, acele aşteptări şi stereotipii culturale şi rasiale pe care le avem fără să (vrem să) ştim şi care mă fac să mă gândesc la unul din conceptele dezbătute cu studenţii la seminar şi anume the tourist gaze elaborat de John Urry. Acesta spune că ajunşi la faţa locului turiştii aşteaptă să găsească, să vadă imaginile pe care le-au consumat deja acasă şi pe care le consideră reprezentative, autentice pentru locul vizitat.

    Această privire a turistului este un model învăţat social de a vedea realitatea, construit vizual şi discursiv de mulţi profesionişti de-a lungul timpului: poeţi, pictori şi fotografi, scriitori şi bloggeri, producţii de la Hollywood, ghizi, consilii locale, experţi în turismul heritage, agenţi de turism, proprietari de hoteluri, designeri, tour operatori şi programe TV de turism etc. Se creează astfel o imagine cu putere de simbol, iar populaţia locală întăreşte stereotipurile pe care vizitatorii le au cu privire la cultura locală şi încearcă să acţioneze în spiritul acestora, pentru a satisface cererea şi a câştiga financiar.

    Da, în bucata de Indie vizitată de mine, adică New Delhi, Agra, Jaipur, Jodhpur şi mai puţin în Kerala-Munnar, Kumily, Kuttanad şi Kovalam – cei mai mulţi oameni sunt săraci, foarte săraci şi foarte murdari. Aici a apărut urâţenia; acesta a fost punctul în care a început să nu îmi mai placă de mine. Unele călătorii fac şi asta, te ajută să te cunoşti mai bine. Deşi mă aşteptam ca imaginea de la faţa locului să corespundă cu cea fabricată acasă, greşeala a fost că am aplicat într-o primă faza standardele de acasă, cele cu privire la igienă.

    I-am luat pe săracii oameni şi i-am întins în patul meu de Procust european şi am tăiat în carne vie tot ce dădea pe afară: grămezi de bulendre adunate în mijlocul casei, mormane de gunoi în stânga sau dreapta dughene cu carcase de animal proaspăt măcelărit, centimetri de praf pe obiectele propuse spre vânzare. Nu doar excesul a fost judecat; nu au scăpat privirii mele nici lipsurile, cum ar fi serviciile inadmisibile la hoteluri de lanţ cu multe stele. Dar aceasta a fost o primă reacţie, viscerală, la mizerie. Reformulez aşadar: oamenii sunt săraci şi needucaţi şi au problemele tipice de sănătate şi integrare în societate asociate sărăciei şi lipsei de educaţie.

    India nu se reduce însă la atât şi ca să vezi dincolo de stratul de mizerie îţi trebuie un stomac zdravăn şi o minte deschisă. Acum, că am terminat cu ceea ce ştie şi aşteaptă toată lumea de la o relatare despre India, pot trece la ceea ce a fost frumos. Nu voi scrie însă despre Taj Mahal, forturi, istorie sau mitologie decât tangenţial, căci despre toate acestea poţi citi online exact aceleaşi lucruri pe care le afli şi la faţa locului. Cred că acum, astăzi, călătoria înseamnă experienţele simple, de pe stradă, interacţiunile despre care nu scrie pe Wikipedia dar pe care le speculează blogurile de turism.

    Fă-ţi temele înainte de a ajunge şi pune-ţi la punct termeni precum Mughal/mogul, căci mai tot ceea ce vei vedea în nordul Indiei păstrează vie amintirea puternicului imperiu fondat în 1526 de Babur (descendent al lui Timur pe linie paternă şi al lui Gingis Han pe cea maternă) şi cucerit definitiv de britanici în 1858. În New Delhi, printre cele mai importante obiective turistice sunt Qutub Minar – cel mai înalt turn din cărămidă din lume, construit de fondatorul dinastiei mameluce din India, şi Humayun Tomb, mausoleu dedicat împăratului mughal Humayun de către soţia sa. Fatehpur Sikri, în Agra, Uttar Pradesh este şi ea o fostă capitală a imperiului mughal, construită de marele Akbar. Tot în Agra şi tot arhitectură mughal este şi Taj Mahal, construit de Shah Jehan în memoria soţiei sale Mumtaz (copleşitor doar când treci de poartă monumentală, văzut deci din depărtare, căci în interior nu sunt decât sarcofage şi pereţi albi cu modele clasice mughal).

    Acceptă că drumuri de cinci kilometri pot dura o oră. Înţelege că praful este parte integrantă din viaţă şi că nimic nu e ca acasă pe acest front. Ciuleşte urechile şi concentrează‑te bine când vrei să înţelegi engleza pseudoghizilor binevoitori de la muzee-fort şi nu te mira când, după zeci de asigurări că nu vrea bani, la final ţi se va cere să vizitezi magazinul de suveniruri al familiei.

    Că India este o ţară a contrastelor o ştie toată lumea. Este un clişeu care acoperă subcontinentul şi pe care îl trăieşti în nenumărate şi neînchipuite moduri. Da, te aştepţi (şi te bucuri ca un copil) că fostele palate opulente sunt convertite în hoteluri şi au uşieri cu mustăţi învârtite meşter în adevăratul spirit Rajahstani. Da, ştii că te va copleşi grandoarea clădirilor mughal şi că Taj Mahal demonstrează până unde putea ajunge un împărat văduv ce dispunea de mii de supuşi fără nimic de făcut. Dar te miră canalele de televiziune ce proiectează o lume la ani-lumină de ce vezi pe stradă. Te bulversează dezvoltările urbane noi, precum Gurgaon de lângă New Delhi – o enclavă SF cu sediile unor multinaţionale de prim rang, devenită în timp zona cool de luat masa şi hang out. Te năuceşte cu calmul ei neindian zona de backwaters din Kerala, unde poţi închiria un house-boat cu echipaj şi aluneca lin pe ape liniştite, printre vegetaţie şi păsări de baltă – citeşti, meditezi, scrii, mănânci şi o iei de la capăt (bucătarul de pe barcă găteşte dumnezeieşte şi curat).

    Sunt zeci de locuri, lucruri şi poveşti care ţi se întâmplă în India. Oamenii vând te miri ce şi repară orice la margine de drum. Trebuie să înţelegi că în India copiii nu beneficiază de alocaţie, iar pensie primesc doar anumiţi funcţionari ai statului, nu toţi şi nu cei din sfera privată. Este unul din primele lucruri care îţi vor explica fenomenul copiiilor şi bătrânilor care vând sau cerşesc pe străzi. Vacile rumegă plastic şi praf alene pe mijloc de stradă. Autoricşe ca zvârluge pe trei roţi ridică praf în valuri-valuri; mai toate au afişat pe spate mesaje care informează că acel taxi respectă femeile. 

    Camioanele sunt foarte iubite de şoferii lor, mai mult ca soţiile ar spune unii, împodobite fiind cu zeci de ghirlande înflorate şi claxonând cu melodii la fel de colorate ca picturile de pe cabină. Vânzători de fructe şi chipsuri de fel şi chip stau pe margine de drum. Distanţe de nici două sute kilometri se parcurg într-o zi mai degrabă decât câteva ore. Se circulă pe multe benzi cu viteză mică şi uneori nu se sfieşte nimeni să meargă pe contrasens dacă posibilitatea unui U-turn e departe. Familii întregi se urcă pe scuter pentru distanţe considerabile, de multe ori fără cască protectoare. Accidente se întâmplă des, dar viaţa merge mai departe. Drumurile sunt destul de bune, însă maşinile-s prea multe şi faţă de alte locuri similare, cum era de exemplu Siria în 2009, nu sunt zgâriate considerabil. Semnele de circulaţie sunt opţionale, în frunte cu semaforul.

  • Avertismentul apocaliptic făcut de cel mai inteligent om de pe planetă. Cum crede el că natura umană poate distruge rasa umană

    ”De la debutul civilizaţiei, agresivitatea a fost utilă cât timp definea avantajele de supravieţuire”, a spus omul de ştiinţă Stephen Hawking (75 de ani), într-un interviu pentru ziarul britanic The Times. El a subliniat însă că ”tehnologia a avansat la un ritm în care agresivitatea ar putea să distrugă întreaga omenire printr-un război nuclear sau biologic.”
     
    El a sugerat formarea unui guvern mondial care să controleze această problemă şi să combată ameninţări precum înlocuirea oamenilor în diferite domenii prin inteligenţă artificială şi problemele legate de mediu. A atras totodată atenţia şi că acest corp guvernamental ar putea deveni tiranic. Hawking este convins că oamenii pot preveni şi controla agresivitatea lor. ”Cred că rasa umană vor evolua suficient astfel încât să depăşească aceste provocări, spune el. 
     
  • Avertismentul apocaliptic făcut de cel mai inteligent om de pe planetă. Cum crede el că natura umană poate distruge rasa umană

    ”De la debutul civilizaţiei, agresivitatea a fost utilă cât timp definea avantajele de supravieţuire”, a spus omul de ştiinţă Stephen Hawking (75 de ani), într-un interviu pentru ziarul britanic The Times. El a subliniat însă că ”tehnologia a avansat la un ritm în care agresivitatea ar putea să distrugă întreaga omenire printr-un război nuclear sau biologic.”
     
    El a sugerat formarea unui guvern mondial care să controleze această problemă şi să combată ameninţări precum înlocuirea oamenilor în diferite domenii prin inteligenţă artificială şi problemele legate de mediu. A atras totodată atenţia şi că acest corp guvernamental ar putea deveni tiranic. Hawking este convins că oamenii pot preveni şi controla agresivitatea lor. ”Cred că rasa umană vor evolua suficient astfel încât să depăşească aceste provocări, spune el. 
     
  • Confesiunile unei stewardese:„Este insula tentaţiilor – fete frumoase, băieţi arătoşi, hoteluri de patru stele dar după o vreme ajunsesem să plâng înainte de fiecare zbor”

    O fostă însoţitoare de bord a companiei Singapore Airlines îşi povesteşte experienţele mai puţin plăcute din cadrul acestei meserii, ce au determinat-o să demisioneze. Printre problemele sale se numărau atât pasagerii necivilizaţi, dar mai ales cerinţele fizice şi emoţionale ale acestui job, nepotrivite caracterului său, arată un articol publicat de Daily Mail.

    La un an după ce a demisionat, Hilary îşi împărtăşeşte povestea prin intermediul unui blog. Ea spune că cea mai dificilă parte a fost adaptarea la diferenţele culturale şi la viciile asociate, de exemplu petrecerile staffului, unde se obişnuia să se consume mult alcool şi descrie acel loc de muncă ca fiind „un mediu toxic” .

    „Este insula tentaţiilor – fete frumoase, băieţi arătoşi, hoteluri de patru stele. Fiind înconjurată de un astfel de mediu, trebuie să te menţii fermă pe poziţii, să nu fii tentată de fumat, alcool, petreceri. Nu toţi fac asta, însă majoritatea da.” spune Hilary.

    Ea sfătuieşte alte fete care îşi doresc să lucreze ca stewardese să se gândească de două ori înainte, pentru că nu e o meserie atât de uşoară precum se crede. Deşi există şi avantaje ale acestui job, dezavantajele le întrec cu siguranţă. „Nu este o oboseală normală. E greu de explicat. E vorba despre o combinaţie între oboseală fizică, psihică şi mult stres. În plus, te afli în majoritatea timpului într-un tub de metal, cu puţin oxigen”.

    Printre părţile bune, Hilary menţionează, totuşi, „salariul foarte bun, mâncarea excelentă din diferite ţări şi, mai ales, oamenii pe care îi cunoşti şi experienţele de viaţă”. Fosta stewardesă menţionază că jobul nu e, în esenţă, unul rău, însă nu a fost unul potrivit pentru ea.

  • Comisia de Statut: Aleşii pot să angajeze la cabinet persoane cu care au lucrat în ultimii 5 ani

    Marton Arpad a declarat, pentru MEDIAFAX, că Statutul prevedea deja că “angajaţii cu contract de muncă sau convenţie civilă ai unui birou parlamentar pot fi reangajaţi în biroul parlamentar al aceluiaşi deputat sau senator şi în noul mandat, în cazul realegerii acestuia”, iar articolul adoptat de Comisia de Statut aduce o clarificare.

    Proiectul pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor propune introducerea la articolul 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, după alineatul 12, a unui nou alineat, cu următorul cuprins: “Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia de Statut: Aleşii pot să angajeze la cabinet persoane cu care au lucrat în ultimii 5 ani

    Marton Arpad a declarat, pentru MEDIAFAX, că Statutul prevedea deja că “angajaţii cu contract de muncă sau convenţie civilă ai unui birou parlamentar pot fi reangajaţi în biroul parlamentar al aceluiaşi deputat sau senator şi în noul mandat, în cazul realegerii acestuia”, iar articolul adoptat de Comisia de Statut aduce o clarificare.

    Proiectul pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor propune introducerea la articolul 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, după alineatul 12, a unui nou alineat, cu următorul cuprins: “Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să faci bani din vânzarea lucrurile pe care aţii nu le mai vor

    Dacă aceste piese fac parte din categoria celor de lux, se găsesc persoane care să le ajute să facă loc în garderobă, preluând ce nu mai poartă clientele şi vânzându-le online, în special pe eBay, aşa cum procedează Corri McFadden, fondatoarea EDropOff, scrie The Independent.

    Aceasta şi-a lansat afacerea în 2004, iar în timp s-a specializat pe articole vestimentare şi accesorii de lux, lucrând în special cu cliente cărora li se pare ruşinos să se ducă ele la o consignaţie cu piesele de care vor să scape.

    Cum McFadden şi-a dat seama că produsele semnate de nume celebre din lumea modei se vând cel mai bine şi generează cel mai mare profit, s-a decis să meargă la cliente să le ajute să-şi organizeze garderoba şi să le facă o ofertă pentru ceea ce vor să vândă. |n prezent, EDropOff vinde circa 80% produse prin licitaţii pe eBay, restul de 20% fiind disponibile pentru cumpărare imediată, proprietara sa oprindu-şi 40% comision din suma încasată.

  • Cum să faci bani din vânzarea lucrurile pe care aţii nu le mai vor

    Dacă aceste piese fac parte din categoria celor de lux, se găsesc persoane care să le ajute să facă loc în garderobă, preluând ce nu mai poartă clientele şi vânzându-le online, în special pe eBay, aşa cum procedează Corri McFadden, fondatoarea EDropOff, scrie The Independent.

    Aceasta şi-a lansat afacerea în 2004, iar în timp s-a specializat pe articole vestimentare şi accesorii de lux, lucrând în special cu cliente cărora li se pare ruşinos să se ducă ele la o consignaţie cu piesele de care vor să scape.

    Cum McFadden şi-a dat seama că produsele semnate de nume celebre din lumea modei se vând cel mai bine şi generează cel mai mare profit, s-a decis să meargă la cliente să le ajute să-şi organizeze garderoba şi să le facă o ofertă pentru ceea ce vor să vândă. |n prezent, EDropOff vinde circa 80% produse prin licitaţii pe eBay, restul de 20% fiind disponibile pentru cumpărare imediată, proprietara sa oprindu-şi 40% comision din suma încasată.

  • Decizie CEDO: România trebuie să îi plătească lui Gregorian Bivolaru daune de 1.000 euro

    Decizia, care poate fi contestată la o instanţă superioară a CEDO, este urmare a unei plângeri împotriva statului român depusă de Gregorian Bivolaru pe 1 octombrie 2004, în virtutea Convenţiei pentru garantarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

    Liderul MISA a cerut daune materiale de 100.000 de euro şi daune morale de 150.000 de euro pentru că ar fi fost privat de posibilitatea de a-şi desfăşura activităţile profesionale în România, argumentând că autorităţile române au ordonat o campanie de presă împotriva lui, că a fost supravegheat ilegal şi că a fost deţinut prin încălcarea drepturilor.

    Instanţa CEDO a stabilit că nu a existat o încălcare a Articolului 5 (1) al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului privind lipsa motivelor plauzibile justificând privarea de libertate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro