Tag: aniversare

  • Ce festivităţi se organizează duminică la Bucureşti de Ziua Aviaţiei

    La Bucureşti, duminică, 20 iulie, între orele 9.00-15.30, la Baza 90 Transport Aerian “Gheorghe Bănciulescu” din Otopeni se organizează Ziua Porţilor Deschise, informează MApN. Vizitatorii pot viziona expoziţii statice cu tehnică militară, un exerciţiu tactic al detaşamentului de căutare-salvare prin luptă şi pot asista la zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAK-52, elicoptere IAR-330, C-27 J Spartan.

    Tot duminică, de la ora 18.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori. În timpul ceremonialului, formaţii de aeronave de tip IAR-330, C-27J Spartan, C-130 Hercules, AN-30 şi MiG-21 LanceR vor survola Bulevardul Aviatorilor, dinspre Palatul Victoria către Piaţa Charles de Gaulle.

    La toate aceste evenimente accesul publicului este liber.

    Sâmbătă, 19 iulie, la Câmpia Turzii, militarii de la Baza 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu” au organizat Ziua Porţilor Deschise. În programul evenimentului au fost incluse expoziţii statice cu tehnică militară, lansări de paraşutişti şi zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAK-52, elicoptere IAR-330, SOCAT, IAR-316 B, din dotarea Forţelor Aeriene Române, avioane CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene Canadiene, precum şi aeronave ale Aeroclubului României.

  • Băsescu: Universitatea Bucureşti înseamnă tradiţie, recunoaştere şi valoare academică

     ”Aniversarea a 150 de ani de când s-au pus bazele Universităţii din Bucureşti îmi oferă prilejul de a transmite felicitările mele tuturor celor care au contribuit, în toată această perioadă, la consolidarea prestigiului acestei instituţii de învăţământ superior”, se arată în mesajul transmis de şeful statului.

    Preşedintele Traian Băsescu arată că înfiinţarea în 1864 a Universităţii din Bucureşti a reprezentat un moment marcant pentru dezvoltarea învăţământului românesc, dar, dacă astăzi Universitatea din Bucureşti înseamnă tradiţie, recunoaştere şi valoare academică, acest lucru se datorează, în primul rând, tuturor acelora, profesori şi studenţi, care, prin abnegaţie şi profesionalism, s-au înscris în patrimoniul spiritual al Universităţii din Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reductio ad Băsescum

    Evident, intervenţia lui Băsescu & Udrea a avut darul să enerveze şi să radicalizeze ambele partide, care fie l-au acuzat pe preşedinte de ingratitudine faţă de sprijinul acordat cu ocazia suspendării (cazul PDL), fie şi-au reafirmat poziţia din 2012 ostilă preşedintelui (cazul PNL), rezultatul fiind că speranţa cea mai mare şi pariul cel mai dificil al celor două partide, acela de a se întâlni pe un teren neutru în raport cu Traian Băsescu (cum spunea Klaus Iohannis – “unificarea dreptei acum nu se face nici cu Băsescu, nu se face nici împotriva lui Băsescu, ci fără Băsescu”) au fost zădărnicite, cel puţin pentru moment.

    Locul pariurilor şi al dezbaterilor despre cum se va face unificarea, dacă va fi alianţă sau fuziune, ce nume ar avea noua formaţiune, cine vor fi prezidenţiabilii etc., a fost astfel luat din nou de ciondănelile pe vechea şi unică temă a politicii româneşti din ultimii 10 ani: a fi sau a nu fi băsist, unde prin “băsist” se înţelege, în funcţie de cine foloseşte termenul, tot ceva extrem şi puternic ideologizat: fie un om care luptă cu comuniştii (de la PSD şi toate celelalte partide în afară de PMP), fie un om care susţine dictatura (lui Traian Băsescu).

    Tot în această fatală reducere la băsism/antibăsism s-au înecat şi zbaterile unor Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi, care au încercat să o critice pe Elena Udrea pentru dogmatismul pro-Băsescu, respectiv pentru politica de promovare a oamenilor în PMP, doar pentru a fi însă rapid apostrofaţi atât de Băsescu, cât şi de Udrea că “se pun cu o femeie” fiindcă nu au curajul să-l înfrunte pe primul bărbat al ţării.

  • Populaţia României SCADE, pentru prima dată după 1968, sub 20 de milioane de locuitori

     “La 1 ianuarie 2014, populaţia rezidentă a României era de aproximativ de 19.940.000 de locuitori, fiind primul an după 1989, mai mult, după 1968, cu o valoare sub 20 de milioane. Îmi este foarte greu să spun că este bine sau mai puţin bine. Trebuie să facem studii mult mai profunde pentru a vedea care sunt implicaţiile acestei diminuări a populaţiei pe parcursul celor 25 de ani”, a spus preşedintele INS, la o dezbatere privind problematica demografică a României, organizată cu prilejul aniversării a 155 de ani de statistică oficială în România (Ziua Statisticianului).

    Tudorel Andrei a precizat că în perioada 1 ianuarie 2002 – 1 ianuarie 2014, populaţia rezidentă a scăzut cu 1,68 de milioane de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gestul incredibil al unui străin. Povestea celui mai frumos bacşiş din istorie

    O chelneriţă ce lucra într-un oraş mic din Statele Unite a avut parte de un gest absolut incredibil.

    Era o zi obişnuită, iar femeia a luat comanda unui client. Fiind singur, străinul a iniţiat o discuţie şi a aflat că părinţii femeii sunt în Florenţa, Italia, însă ea nu a ajuns niciodată acolo. Femeia nu îşi mai văzuse părinţii de mai bine de opt ani, era divorţată şi lucra de câţiva ani la restaurant alături de fiica sa.

    După ce şi-a terminat prânzul, bărbatul a achitat nota şi a plecat fără a spune nimic. Când a ridicat însă chitanţa, femeia a avut parte de surpriza vieţii ei: primise un  bacşiş de 1.000 de dolari, cu menţiunea “Pentru excursia în Italia”.

    La sfârşitul programului de lucru, chelneriţa a postat o fotografie a chitanţei pe mai multe reţele de socializare, scriind “s-a întâmplat exact când începeam să îmi pierd încrederea în umanitate”.

    La începutul lunii martie, vedeta americană Ellen Degeneresa a făcut titlurile după ce a oferit o maşină unei chelneriţe care plătise din banii ei prânzul a doi militari americani

  • Povestea fascinantă a unui surfer devenit miliardar. Cum se pot face bani dintr-o pasiune

    Nicholas Woodman, de 38 de ani, este exemplul perfect al unui om împlinit. A dezvoltat o afacere evaluată la 2,6 miliarde de dolari, s-a căsătorit cu iubita sa din liceu şi îşi face timp pentru pasiunile sale. Iată povestea incredibilă a unui surfer devenit miliardar.

    Woodman a avut, dintotdeauna, două pasiuni: surfingul şi fotografiile. Aşa că în 2002 a decis să fondeze Woodman Labs, compania care a creat camerele GoPro. Produsul a devenit extrem de popular pentru că permite filmarea în timpul unor activităţi “extreme”: scufundări, ski sau chiar sărituri cu paraşuta, relatează Business Insider.

    În prezent, compania are peste 500 de angajaţi şi a generat vânzări de 986 milioane de dolari în 2013. S-a listat pe bursă pe 26 iunie şi este evaluată la 2,6 miliarde de dolari.

    Woodman a crescut în Silicon Valley, tatăl său fiind un bancher de investiţii care a lucrat la achiziţia Taco Bell de către Pepsi. În liceu, el a vândut tricou pentru a câştiga bani, iar apoi a urmat cursurile Universităţii San Diego. Acolo, Nicholas Woodman a devenit membrul unei frăţii ce avea casa pe plajă. “Ne trezeam în fiecare dimineaţă şi mergeam la surf”, povesteşte bărbatul. “Apoi mergeam la cursuri, ne întorceam la casă şi mergeam iar la plajă.”

    În 2004, el a fondat o companie web pentru care a strâns finanţări de patru milioane de dolari, însă afacerea a murit odată cu criza dotcom. Woodman avea 26 de ani la acea vreme. Căutând inspiraţie pentru un nou business, el a plecat într-o călătorie de patru luni în Australia şi Indonezia. Pentru a documenta experienţa, Woodman avea nevoie de o cameră. El şi-a legat un aparat de mână cu nişte sfoară şi aşa a apărut GoPro.

    Woodman şi părinţii săi au investit 260.000 de dolari în prima versiune a camerei, iar până să împlinească 30 de ani, antreprenorul avea vânzări de peste 350.000 de dolari pe an.

    GoPro este un accesoriu căutat de tot mai multă lume, iar Woodman spune că vrea să continue perfecţionarea camerelor.

  • Românii pot alege să primească paşapoartele la domiciliu

    Românii pot solicita transmiterea paşapoartelor simple electronice la domiciliu/reşedinţă, de luni, contra unei taxe suplimentare de 8,68 de lei. Direcţia Generală de Paşapoarte transmite paşapoartele simple electronice la domiciliul solicitantului, prin curierat rapid, relatează ştirileprotv.ro.

    Prin această masură se elimină obligaţia persoanelor de a se prezenta la ghişeu pentru a ridica paşaportul. Rămâne însă necesară prezenţa la momentul depunerii documentelor pentru eliberarea documentului de călătorie.

    Curierul va livra paşaportul sub semnătură de primire doar titularului, unuia dintre păriţi (în cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani) sau unei persoane împuternicite (prin procură specială autentificată).

    Destinatarul primeşte automat un sms în care este informat cu privire la ziua în care va fi efectuată livrarea, adresa la care va sosi curierul şi numărul de document de transport ce va însoţi plicul cu paşaportul.
     

  • BNR aniversează înfiinţarea Universităţii Bucureşti cu o nouă emisiune de monede

    Caracteristicile tehnice ale monedelor din set sunt următoarele:
    Moneda din aur: valoare nominală: 100 lei; titlu: 900‰; formă: rotundă; diametru: 21 mm; greutate: 6,452 g; calitate: proof; cant: zimţat.
    Moneda din argint: valoare nominală: 10 lei; metal: aur; titlu: 999‰; formă: rotundă; diametru: 37 mm; greutate: 31,103 g; calitate: proof; cant: zimţat.
    Moneda din tombac cuprat: valoare nominală: 1 leu; formă: rotundă; diametru: 37 mm; greutate: 23,5 g; calitate: proof; cant: zimţat.

    Aversul monedei din aur redă imaginea Universităţii din Bucureşti la 1864, portretul lui Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul acesteia, inscripţiile în arc de cerc “ROMANIA” şi “ALEXANDRU IOAN CUZA”, valoarea nominală “100 Lei”, stema României şi anul de emisiune “2014”.

    Aversul monedei din argint redă imaginea Universităţii din Bucureşti la 1864, portretul lui Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul acesteia, inscripţiile în arc de cerc “ROMANIA” şi “ALEXANDRU IOAN CUZA”, valoarea nominală “10 Lei”, stema României şi anul de emisiune “2014”.

    Aversul monedei din tombac cuprat redă imaginea Universităţii din Bucureşti la 1864, portretul lui Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul acesteia, inscripţiile în arc de cerc “ROMANIA” şi “ALEXANDRU IOAN CUZA”, valoarea nominală “1 Leu”, stema României şi anul de emisiune “2014”.

    Reversul, comun tuturor monedelor (din aur, din argint şi din tombac cuprat), prezintă o imagine conţinând frontonul unei intrări a Universităţii din Bucureşti; inscripţiile “1864” – anul înfiinţării şi “BUCURESTI”.

    Caracteristicile tehnice şi descrierea monedei din argint sunt similare celor aferente monedei din argint care intră în componenţa setului de trei monede.

    Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent.

    Seturile de monede şi monedele din argint vor fi însoţite de broşuri de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

    Tirajul pentru această emisiune este de 150 seturi monede (din aur, argint şi tombac cuprat), respectiv 250 buc. monede din argint.

    Preţurile de vânzare sunt: 1.870,00 lei/buc., exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), inclusiv broşura de prezentare; 310,00 lei/buc., exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare.

    Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti au putere circulatorie pe teritoriul României.

    Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de monede şi a monedelor din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
     

  • Blaga: Astăzi, Parlamentul şi partidele îşi împart ultimele locuri în încrederea populaţiei

     ”Este bine că ne amintim de momentele importante ale istoriei şi că le celebrăm aşa cum se cuvine”, a spus Vasile Blaga, precizând că actul de naştere al Senatului este un reper care nu trebuie uitat.

    El a spus că instituţiile au performat prin efortul membrilor săi şi a adăugat că omagiul său este pentru oamenii care de-a lungul vremii s-au străduit şi au făcut legi bune pentru România şi pentru români, instituţia Senatului dobândind de pe urma muncii acestor oameni respect şi încredere.

    ”Din păcate, însă, treptat, capitalul de încredere s-a risipit. Astăzi, Parlamentul şi partidele politice îşi împart ultimele locuri în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile publice”, a anunţat Vasile Blaga, mărturisind că a constatat acelaşi lucru şi în urmă cu 10 ani, când s-au sărbătorit 140 de ani de la înfiinţarea Senatului.

    Preşedintele PDL a mai declarat că lipsa de încredere a populaţiei în Senat ”pare un paradox, dacă ne gândim că această Cameră a Parlamentului a ratificat în aceşti zece ani actele de aderare la NATO şi Uniunea Europeană”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La 21 de ani renunţa la facultate şi era PLIN DE DATORII. Acum îi învaţă pe alţii cum să devină MILIONARI

    “La 21 de ani, am renunţat la colegiu, eram falit şi plin de datorii, iar până am împlinit 30 de ani, am ajuns milionar în dolari”, îşi descrie Grant Cardone, expert în vânzări şi autorul a patru cărţi, traseul prin care a ieşit din sărăcie. Să te îmbogăţeşti până la vârsta de 30 de ani pare o fantezie. Cardone este unul dintre exemplele care arată că acest lucru este totuşi posibil şi oferă 10 sfaturi legate de paşii pe care el i-a urmat:
     
    1. “Follow the money” (urmăreşte banii): Primul pas în mediul economic actal este să vă concentraţi  pe creşterea veniturilor în trepte şi pe repetarea etapelor profitabile. “La început, câştigam 3.000 de dolari pe lună, iar nouă ani mai târziu, câştigam 20.000 de dolari lunar.”

    2. Nu vă afişaţi bogăţia: “Nu mi-am cumpărat primul ceas  sau maşină de lux până când afacerile şi investiţiile mele aduceau venituri sigure. Conduceam o Toyota Camry când am devenit milionar. Fii cunoscut pentru etica ta în muncă şi nu prin lucrurile pe care le cumperi”.

    3. Economiseşte pentru a investi, nu  economisi doar de dragul de a economisi: Singurul motiv pentru a strânge bani este pentru a-i investi.  Plasaţi-vă banii în conturi securizate, de care să nu vă atingeţi. Nu folosiţi aceste conturi pentru nimic altceva în afară de investiţii. Până în prezent, am ajuns falit de cel puţin două ori pe an din cauza unor acţiuni pe care nu le pot vinde.

    4. Evitaţi datoriile care nu vă avantajează: Este bine să faceţi o regulă prin care să nu împrumutaţi bani care să nu vă aducă ulterior bani în plus. “Am împrumutat bani pentru o maşină doar pentru că ştiam că îmi va aduce venituri suplimentare”. Oamenii bogaţi folosesc datoriile pentru investiţii pârghie şi pentru a-şi creşte fluxrul de numerar. Oamenii săraci folosesc datoriile pentru a-şi  cumpăra lucruri care îi îmbogăţesc pe oamenii bogaţi.

    5. Trataţi banii asemeni unui iubit gelos: Milioane de oameni visează la libertatea financiară, dar doar cei care o transformă în prioritate o dobândesc. Dacă ignoraţi banii, aceştia vă vor « ignora » la rândul lor  sau vă vor părăsi pentru cei care îi vor transforma în prioritate.

    6. Banii nu dorm: Banii nu ţin cont de ceas, programe sau sărbători şi nici voi nu ar trebui să faceţi acest lucru. “Când aveam 26 de ani, lucram în retail şi magazinul în care lucram se închidea la 7 p.m. De cele mai multe ori, eu eram acolo până la 11 p.m.

    încercând să fac vânzări suplimentare. Nu încerca să fii cea mai deşteaptă sau cea mai norocoasă persoană – asigură-te în schimb că munceşti mai mult decât ceilalţi.”

    7. Sărăcia nu are nicicun sens: Eliminaţi orice idee care sugerează că este ok să fii sărac.Biil Gates spunea “dacă te-ai născut sărac, nu este vina ta. Dacă mori sărac, este greşeala ta.”

    8. Găsiţi un mentor milionar: Este bine să găsiţi un milionar şi să studiaţi etapele prin care a trecut pentru a ajunge acolo. Majoritatea oamenilor bogaţi sunt generoşi în ce priveşte împărtăşirea cunoştinţelor dobândite.

    9. Lăsaţi banii să facă greul: Investiţiile reprezintă un Holy Grail al transformării în milionari şi ar trebui să ajungeţi în punctul în care să faceţi mulţi bani din investiţii decât din munca propriu-zisă. “Am început a doua companie în urma unei investiţii de 50.000 de dolari. Compania respectivă mi-a adus apoi 50.000 de dolari în fiecare lună în ultimii zece ani. Am lansat apoi o a treia investiţie, în domeniul imobiliarelor, care a totalizat 350.000 de dolari, o mare parte din averea mea de atunci.”

    10. Ţintiţi pentru 10 milioane de dolari, nu pentru un milion: Singura greşeală mare pe care am făcut-o a fost să nu gândesc în termeni suficient de mari. Vă încurajez să ţintiţi spre mai mult de un milion de dolari. Nu există un deficit de bani în lume, ci un deficit de oameni care să gândească “big” .

    Sursa: Entrepreneur.com