Tag: valoare

  • Tânăra responsabilă de reabilitarea unuia dintre hotelurile istorice ale României

    Din rândul proiectelor în care s-a implicat recent, Ruxandra Căpuşan menţionează dezvoltarea brandului de catering premium Trufa, precum şi participarea, alături de tatăl şi fratele său, Nicolae şi Vlad Căpuşan, la reabilitarea hotelului Decebal din Băile Herculane, prin susţinerea activităţilor operaţionale şi gestionarea birocratică a proiectului.

    Ti TRUST INVEST  este o companie fondată în 1992 în Cluj Napoca de Nicolae Capuşan cu activităţi în importul de bunuri tehnologice în România, industrie uşoară, parcuri auto, turism & restaurante şi dezvoltare imobiliară. În ultimele luni au dezvoltat şi o sală de fitness în oraşul Turda, pe care se pregătesc să o lanseze.

    În ceea ce priveşte leadershipul feminin, ea a observat că, deoarece profilul de activitate al companiei noastre implică multe şantiere, uneori, pe această parte a businessului s-a lovit de uşoare ezitări şi superficialitate legate de interacţiunea cu anumiţi parteneri, furnizori sau angajaţi, dar consider că este de înţeles, deoarece există domenii unde, implicit, ponderea femeilor care profesează este mai mică în comparaţie cu cea a bărbaţilor.

    „Personal, cred că valoarea noastră, a femeilor (şi, de altfel, a oamenilor în general), este intrinsecă şi nu depinde de funcţia pe care o avem într-o companie, meseria practicată sau numărul de contracte semnate, ci mai degrabă de bun simţ, respect şi bunătate. Adevărata provocare nu cred că este să te remarci ca femeie, ci mai degrabă provocarea este să ai, ca om, bine întipărită în minte această credinţă. Majoritatea dezechilibrelor şi comportamentelor distructive apar în momentul în care ne ataşăm identitatea de un anumit task, de un anumit proiect şi ne evaluăm valoarea personală în funcţie de rezultatele aferente (care sunt variabile, uneori eşuăm, alteori câştigăm).” 

    Profilul Ruxandrei Căpuşan a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Cum se îmbogăţesc românii furând gunoaiele spaniolilor. A devenit o problemă globală

    În februarie, Seprona (Serviciul de Protecţie a Naturii din Spania), a derulat Operaţiunea Hârtia şi a trecut la acţiune, iar rezultatul a fost că 42 de membri ai bandei „de carton” au fost arestaţi pentru suspiciuni de daune asupra mediului şi spălare de bani.

    Dintre cei 42, trei erau spanioli şi ceilalţi erau români, scrie BBC.
    Ei au fost acuzaţi de furtul şi expedierea a mai bine de 67.000 de tone de deşeuri pe an începând cu anul 2015, la o valoare medie de 10 milioane de euro anual, scrie BBC.

    Suspecţii s-ar fi implicat în furtul de gunoi din 11 din cele 18 rute de reciclare ale oraşului şi este estimat că au furat astfel de la consiliul oraşului Madrid un total de 16 milioane de euro din venituri de reciclare.

    În contextul în care cercetarea cazului a fost întârziată de pandemia de COVID-19, procesul se va derula mai târziu în cursul acestui an. Poliţia are fotografii cu câţiva dintre oamenii care se târau în interiorul coşurilor de reciclare. Această dovadă sub forma fotografiilor vine în contextul în care consiliul din Madrid a decis în mod deliberat să introducă tomberoane cu găuri mici în 2016, tocmai pentru a opri furtul din acestea.

    Ana Prieto, ofiţerul de presă al Seprona, spune în interviul acordat BBC că hoţii au pus bazele unei companii care îmbina colectarea ilegală de carton cu cea din  surse legitime pentru a-şi pierde urma înainte ca acesta să fie  exportat – mai ales în Asia de Sud-Est.

    Cifrele referitoare la valoarea totală a cartonului reciclat furat în lume nu sunt disponibile, dar experţii spun că este o problemă internaţională, cu sume importante de bani la mijloc.

    Valoarea totală a cartonului şi altor tipuri de hârtie reciclate anual este previzionat să urce la 5,4 miliarde de dolari până în 2024, în creştere de la 4,3 miliarde de dolari în 2017. Această creştere nu este surprinzătoare dacă luăm în calcul creşterea cumpărăturilor online şi faptul că majoritatea bunurilor de consum sunt livrate în cutii de carton care sunt făcute din fibre reciclate.

    Pe parcursul deceniului care a trecut, cartonul folosit a fost trimis mai ales în China, pentru a fi folosit în fabricarea de noi cutii de care sectorul vast de exporturi al Chinei are nevoie. Acest lucru a făcut câţiva oameni din China foarte bogaţi – printre ei se numără miliardarul Zhang yin, „regina gunoiului”, ale cărei firmă este specializată pe importul de carton din Statele Unite.

    Preţul cartonului reciclat variază în funcţie de cerere, preţul actual fiind cuprins între 70 de lire sterline şi 80 de lire sterline pe tonă.

    La începutul pandemiei de coronavirus a sărit de 130 de lire sterline, în contextul boomului de cumpărături online, iar în mod istoric a ajuns chiar şi la 200 de lire sterline pe tonă.

    Jose Alfaro Moren este team leader al departamentului de infracţiuni de mediu din cadrul Europol şi a ajutat în cazul petrecut în Madrid. El spune că furtul de carton este o problemă paneuropeană. „Acest fenomen este mult mai amplu decât v-aţi imagina în Europa. A trecut de la furtul de hârtie la spălare de bani şi fraudă, cu reţele internaţionale şi locale care lucrează împreună.”

     

  • Cresc preţurile locuinţelor şi chiriilor locuinţelor ANL

    La începutul aceastei săptămâni, a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei care prevede o creştere a preţurilor şi chiriilor locuinţelor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL)

    Mai exact, este vorba despre Ordinul 3519/2020 al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei care prevede creşterea valorii de înlocuire pe metrul pătrat la apartamentele ANL de la 1.916,42 la 2.996,00 lei/mp inclusiv TVA.

    Ca urmare a acestei modificări, preţurile locuinţelor şi chiriilor locuinţelor  ANL va creşte substantial în acest an, valoarea de înlocuire crescând cu peste 50%.

    “Pentru anul 2020, valoarea de înlocuire este valoarea medie ponderată pe metru pătrat, calculată pe baza valorii contractelor de antrepriză încheiate, în condiţiile legii, în cursul anului 2019 de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe cu antreprenorii, care se majorează cu un coeficient rezultat din raportul dintre valoarea medie ponderată pe metru pătrat a locuinţelor puse în funcţiune în anul 2019 în cadrul Programului de construcţii locuinţe pentru tineri şi valoarea medie ponderată pe metru pătrat contractată la momentul începerii lucrărilor acestor locuinţe”, scrie în prezentul ordin.

    Valoarea de înlocuire pe metrul pătrat pentru locuinţele ANL se stabileşte anual  în conformitate cu prevederile Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

    “Valoarea medie ponderată pe metru pătrat calculată la valorile de investiţii ale obiectivelor cu contracte de antrepriză încheiate în anul 2019 are la bază 39 de contracte încheiate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe cu antreprenorii, pentru construirea a 1.107 de locuinţe cu un total de 87.024,12 mp suprafaţă construită desfăşurată, şi este de 2.735,57 lei/mp inclusiv T.V.A”, mai scrie în prezentul ordin.

    Valoarea de înlocuire înseamnă totalitatea cheltuielilor ocazionate de achiziţionarea sau construirea unui mijloc fix nou, identic cu cel existent, cu respectarea nivelului preţurilor din perioada actuală. 

    Preţul de vânzare pentru locuinţele ANL, conform Legii nr. 152/1998 “se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau de către operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, precum şi de către autorităţile administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului, respectiv din domeniul sănătăţii sau de către unele unităţi aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorităţi, potrivit legii, şi reprezintă valoarea de înlocuire pe metru pătrat, multiplicată cu suprafaţa construită efectiv, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia.”

    Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate (…), se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condiţiile legii, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului, mai scrie în Legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

    Prezentul ordin este în vigoare din data de 3 august, când a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 695. 

     

  • Daniela Becheru, managing partner, F64 Studio: „Ca în orice competiţie jocul are valoarea lui, nu contează doar locul ocupat”

    Cel mai recent proiect care i-a adus satisfacţii profesionale Danielei Becheru, cofondatoarea F64, cel mai mare magazin foto din sud-estul Europei, a constat în finalizarea unui nou depozit, unde spune că se vor muta în primul trimestru al anului curent. Iar din rândul proiectelor pentru anul 2020 enumeră şi implementarea primului robot umanoid din zona de customer care. De-a lungul carierei sale, nu a fost tratată niciodată diferit ca urmare a faptului că este femeie, mai cu seamă în contextul în care spune că a avut în jurul ei o lume preponderent masculină, încă din perioada studiilor liceale, unde în clasă au fost patru fete şi restul băieţi. La începutul F64, echipa era formată din 10 bărbaţi şi doar două femei. „Acest lucru s-a echilibrat însă pe parcurs, în acest moment proporţia fiind de 50 de femei şi 100 de bărbaţi”, precizează Daniela Becheru. Este de părere că femeile sunt mai puternice şi mai bine organizate, însă fără domnii de lângă ele în business nu ar şti să fie la fel de relaxate în privinţa viitorului, nu ar şti ce înseamnă să fim mai permisive. „Desigur, ca în orice competiţie jocul are valoarea lui, nu contează doar locul ocupat. Îmi place să cred că ne completăm. Suntem precum o roată, unde unii sunt spiţele, iar alţii sunt janta şi doar împreună învârtim istoria.” Dincolo de organizare, alte calităţi specifice femeilor şi care ajută businessul sunt anticiparea, responsabilizarea, eficienţa şi anduranţa. Sunt doar câteva dintre calităţile pe care o femeie le aduce într-un business.
    Pe tinerii care îşi încep cariera îi sfătuieşte „să pună pasiune în tot ceea ce fac, să nu le fie frică de muncă şi de necunoscut şi să accepte că roadele vin în timp şi doar muncind din greu. De asemenea, i-aş transmite să fie suficient de flexibili în gândire, deoarece rigiditatea te poate doborî atât în plan personal, cât şi în cel profesional”.

    Profilul Danielei Becheru a apărut în anuarul Business MAGAZIN dedicat celor mai puternice femei din business publicat în luna martie. 

  • Este oficial: De astăzi, creşte valoarea-prag pentru cererea de insolvenţă

    În această săptămână a fost publicată Legea 113/2020, care va intra în vigoare din data de 11 iulie, şi care modifică legislaţia insolvenţelor prin creşte valoarii prag pentru cererea de insolvenţă şi alte modificări.

    Ca urmare a acestor modificări, pentru intrarea unei firme în insolvenţă noua valoare prag va fi de 50.000 de lei, atât pentru creditori, cât și pentru debitori, inclusiv pentru lichidator.

    Valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este de 50.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăţilor, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

    Până la această modificare, valoarea prag era de 40.000 de lei.

    O altă modificare constă în dispariţia prevederilor condiţiei prin care cererea de intrare în insolvenţă se putea face doar dacă cuantumul datoriilor bugetare este mai mic de 50% din totalul declarat al datoriilor. După acest modificăro, cererea datornicului nu va mai depinde de datoriile la stat

    De asemenea, trebuie reţinut că pe perioada stării de alertă se aplică reguli speciale pentru insolvenţe.

    O altă modificare importantă constă în eliminarea prevederilor în baza cărora se facea executare silită pentru datoriile acumulate în timpul procedurii de insolvenţă şi care erau mai vechi de 60 de zile.

     

  • Povestea uneia dintre cele mai puternice femei din businessul românesc. Conduce operaţiunile unei companii cu venituri ce se îndreaptă spre 2 mld. lei

    Doina Vornicu este din 2014 director al operaţiunilor grupului ceh CEZ în România şi e primul manager român care ocupă poziţia numărul doi ca importanţă strategică în organizaţie. Pe parcursul mandatului său de până acum, s-a implicat într-o serie de proiecte strategice care au ca obiectiv final transformarea companiilor din grup în companii smart. Prin acest program, operatorul Distribuţie Oltenia îşi propune să gestioneze eficient cerinţele consumatorilor de energie, dar şi să reducă timpul de intervenţie când apar întreruperi de energie, sporind astfel gradul de confort. Dincolo de digitalizare, obiectivele mandatului său includ şi reducerea pierderilor de energie, creşterea productivităţii muncii şi a eficienţei proceselor, dar şi găsirea unor oportunităţi de afaceri complementare care să garanteze îndeplinirea indicatorilor financiari.
    Crede cu convingere că menţinerea echilibrului între birou şi casă este condiţia de reuşită a oricărui demers şi spune că a găsit mereu echilibrul în familie. „Am regăsit această valoare în oamenii cu care lucrez de peste zece ani, iar faptul că împărtăşim aceeaşi înţelegere a noţiunii de echilibru se vede în atmosfera din companie şi în rezultatele noastre. (…) Deşi poate fi nespecific unei corporaţii, în grupul nostru acest tip de cultură este perceput imediat.”

    Profilul Doinei Vornicu a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Mihaela Hoffman, Coca-Cola HBC România: „Succesul în carieră ţine de atitudine, de modul de a gândi, de a învăţa de la oamenii care ştiu mai multe decât tine”

    Cu o echipă de 66 de oameni pe care îi coordonează în mod direct, Mihaela Hoffman, marketing manager Coca-Cola HBC România, enumeră, printre cele mai recente realizări profesionale, introducerea unor produse noi în portofoliul local al companiei, dar şi transformarea ambalajelor întregului portofoliu al apelor Dorna în ambalaje reciclate 100%.

    Pentru anul în curs spune că şi-a propus o creştere a vânzărilor atât în volum, cât şi în valoare, prin abordarea unui număr mai mare de ocazii de consum. De-a lungul carierei, Mihaela Hoffman a învăţat că, atunci când îţi priveşti jobul doar ca pe un mod de a-ţi câştiga existenţa, fără să îţi placă ceea ce faci şi fără să depui eforturi pentru a te dezvolta pe tine şi pe cei din jur, nu reuşeşti să creşti şi să aduci valoare adăugată, iar diferenţele dintre oameni, din punct de vedere profesional, ţin de determinarea acestora şi de deciziile pe care le iau, în timp ce calităţile aduse de fiecare membru al echipei depind de personalitate. „Nu putem spune că o femeie are anumite calităţi pe care nu le are un bărbat şi invers.”

    Despre echilibrul între viaţa profesională şi cea personală crede că nu este greu de atins, atât timp cât îţi place ceea ce faci. „Fii curioasă, curajoasă, pune pasiune în tot ceea ce faci şi învaţă încontinuu din zone diverse!”, este sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei. „Cred că cel mai important este să câştigi experienţă, să ai tot timpul în jur oameni de la care să poţi învăţa şi care să te inspire în procesul tău de dezvoltare.”

    În opinia sa, „succesul în carieră ţine de atitudine, de modul de a gândi, de a învăţa de la oamenii care ştiu mai multe decât tine. O carieră se construieşte cu răbdare, cu mult efort dozat în paşi mici, dar constant.”

  • Care este valoarea industriei florilor în România şi cât de afectată este aceasta de pandemia de COVID-19

    Valoarea industriei floristice din România (flori tâiate, plante şi accesorii) pe 2019 este estimată la 35 de milioane de euro, din care aproximativ 26 de milioane de euro reprezintă importurile din Olanda, diferenţa fiind importurile din alte surse neȋnregistrate şi producţia locală, potrivit informaţiilor reprezentanţilor Aurora Flowers transmise Business MAGAZIN.

    Compania cu origini olandeze Aurora Flowers se ocupă de exportul de flori tăiate, plante şi accesorii către floristii din Spania, Portugalia, Grecia şi Romania. Produsele comercializate provin din bursele de flori olandeze şi din importuri directe din Ecuador, Columbia şi Kenia. 

    În România, compania este prezenta din 2013.

    „Din cauza anulării majorităţii evenimentelor din acest an, la nivelul pieţei se estimează o pierdere de aprox 45% faţă de anul anterior. Aceasta va fi simtiţă diferit decei ce activează ȋn piaţă, ȋn funcţie de tipul de business pe care ȋl rulează. Pentru event planneri va fi cel mai greu, ȋntrucât, ȋn proporţie de 90% probabil comenzile lor vor fi anulate, de aceea mulţi dintre ei au ȋnceput deja să se reorienteze, deschizând noi ramuri de activitate sau şi alte tipuri de servicii şi produse. Noi ne aşteptăm să ȋnregistrăm o scădere cu 30-50% pentru următoarea perioadă din an, din care sperăm să recuperăm prin dezvoltarea portofoliului de clienţi şi a ariei de acoperire a serviciilor”, spune Mircea Gheţa – Aurora Flowers and Plants – Sales Representative România Sud.

    Potrivit lui, în contextul generat de COVID-19, compania a identificat drept potenţial de dezvoltare accelerarea ariilor de acoperire regionale: „Vrem ca astfel să putem avea o creştere ca numar de tranzacţii, ne aşteptăm ca valoarea comenzilor să fie mai mică, dar la finalul anului considerăm că va fi o creştere care va atenua din pierderea cauzata de criză”.

    Mircea Gheţa crede că piaţa va trece printr-o revoluţie la nivel de proces de comandă şi interacţiune florist-client, corelate cu realitatea din societate (mai puţină interacţiune, soluţii rapide ȋn proximitate, canale de vânzare alternative etc). „Pe scurt, ȋncurajăm orice iniţiativă nouă ȋn domeniu şi suntem deschişi la provocări şi la a identifica ȋmpreună cu clienţii noştri noi modele de business. Recomandarea pentru cei ce vor să-şi deschidă acum o afacere ȋn această industrie este să analizeze de 2 ori planul de business, să limiteze cheltuiellile pe mijloace fixe şi să fie pregătiţi pentru provocări majore, la care sa raspundă ȋn cel mai scurt timp. Criza provocată de pandemie ne-a dovedit că mediul online poate fi un start bun pentru acest an şi cu siguranţă businessurile cu interfaţă digitalaă se vor dezvolta tot mai mult. Mai rămâne de văzut care va fi cea mai bună abordare ȋn interacţiunea cu clienţii pentru comenzile de flori pentru evenimente anul viitor. Probabil creativitatea va câştiga anul următor”, spune reprezentantul Aurora Flowers.

     

  • Alexandra Copos de Prada: „Gândeşte pentru tine şi nu-i lăsa pe alţii să îţi pună o etichetă”

    Ea este CEO & fondatoare Moonstar Ventures, preşedinte board Ana Pan, preşedinte Aspire Teachers.

    Printre realizările de anul trecut, Ana Copos de Prada aminteşte aducerea celui mai mare lanţ de grădiniţe din Canada printre clienţii Moonstar (start-up fondat în urmă cu trei ani la Londra, care ajută oamenii să se dezvolte personal şi profesional prin experienţe de învăţare de impact). Tot pe linia realizărilor de anul trecut, ea vorbeşte şi despre Aspire Academy, în cadrul căreia s-au creat două curricule pentru ciclul primar ce urmează să fie integrate în programul a 6.500 de elevi din toamnă. În ceea ce priveşte Ana Pan, rezultatele de anul trecut arată o creştere cu 12% a veniturilor şi numeroase îmbunătăţiri în zona operaţională. Referindu-se la calităţile pe care o femeie le poate aduce într-o afacere, Alexandra Copos de Prada citează un studiu realizat de Harvard Business School în 2019, în care femeile au avut un scor mai mare decât bărbaţii la 17 din 19 competenţe care diferenţiază liderii excelenţi de cei mediocri. „Din experienţa personală, am întâlnit bărbaţi lideri excelenţi, însă cred că femeile sunt mai atente la detalii, pot fi negociatoare excepţionale şi pot avea o perseverenţă de fier.” Cât despre echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, ea consideră că acesta este o alegere. „Pentru unii oameni viaţa personală este prioritatea principală, iar pentru alţii este businessul. Cred însă că nu poţi clădi o viaţă de succes fără o viaţă de familie de succes. Şi în acelaşi timp nu poţi clădi o viaţă de succes fără satisfacţie profesională. Trebuie să găseşti timp pentru ambele şi trebuie să negociezi cu fiecare dintre ele la anumite momente importante.”

  • Care vor fi câştigătorii crizei de acum?

    De la un câştig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iştii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creştere de 321%.
    Alături de ei se află angajaţii din asigurări şi reasigurări, care au avut o creştere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iştii au câştigat cel mai mult.

    Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.
    În septembrie 2008, cele mai mari câştiguri salariale erau la angajaţii care lucrau în industria petrolieră şi de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, şi în bănci, cu 3.052 lei.
    Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se  în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.
    Cei din industria petrolului şi a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creştere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creşteri procentuale, avem un plus de 324% în activităţile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creştere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.
    Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creşterea între septembrie 2008 şi martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, deşi au avut o creştere de 217%, au fost şi au rămas cel mai prost plătiţi din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza şi bacşişul, câştigul real ar fi mult mai mare.
    Să vedem în următorii zece ani care vor fi câştigătorii.