BusinessMagazin

Tag: uniunea europeana

  • Şoc în piaţa reţelelor sociale: Meta vrea să le ceară utilizatorilor din Uniunea Europeană bani pentru a folosi aplicaţiile Facebook şi Instagram. Despre ce sumă este vorba?

    Utilizatorii Meta din Uniunea Europeană vor avea opţiunea să plătească dacă vor să beneficieze în continuare de aplicaţiile companiei fără reclame, scrie The Wall Street Journal.

    Utilizatorii ar urma să fie taxaţi cu suma de 14 dolari pentru folosirea Instagram în varianta de mobil, respectiv 17 dolari pe lună dacă este vorba şi de aplicaţia Facebook în varianta desktop.

    Această propunere este o manevră a Meta pentru a se face faţă la normele Uniunii Europene care ameninţă să limiteze capacitatea sa de a afişa utilizatorilor reclame personalizate fără a cere mai întâi consimţământul acestora – punând în pericol principala sursă de venituri a gigantului.

    Meta se confruntă cu probleme legale serioase în Uniunea Europeană, compania fiind nevoită să se supună unei decizii luate în justiţia din Luxemburg cu privire la confidenţialitatea utilizatorilor.

    Oficialii Meta au detaliat planul în cadrul unor întâlniri din septembrie cu autorităţile de reglementare în materie de confidenţialitate din Irlanda şi cu autorităţile de reglementare în domeniul concurenţei digitale din Bruxelles. Planul a fost comunicat şi altor reglementări ale UE în materie de confidenţialitate pentru a obţine contribuţia acestora.

    Meta a informat autorităţile de reglementare că speră să lanseze planul pe care îl numeşte SNA, sau abonament fără reclame, în următoarele luni pentru utilizatorii europeni. Acesta le va oferi utilizatorilor posibilitatea de a alege între a continua să acceseze gratuit Instagram şi Facebook cu reclame personalizate sau să plătească pentru versiuni ale serviciilor fără reclame, au declarat persoane familiare cu propunerea.

    Timp de aproape 20 de ani, activitatea principală a Meta s-a axat pe oferirea de servicii gratuite de reţele sociale utilizatorilor şi pe vânzarea de publicitate companiilor care doresc să ajungă la acest public.

    În ianuarie, compania a primit două amenzi în valoare totală de 390 de milioane de euro din cauza încălcării Regulamentului european General privind Protecţia Datelor (RGPD), anunţa atunci autoritatea irlandeză de reglementare, cea care acţionează în numele Uniunii Europene. Autoritatea preciza că Meta şi-a încălcat ”obligaţiile în domeniul transparenţei” şi avea o bază juridică eronată ”în prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri de publicitate” ţintită.

    Mai multe platforme de socializare au început recent să solicite bani pentru funcţii extra, deoarece modelul de afaceri tradiţional este pus la îndoială de autorităţi şi de companiile de marketing.

    Tiktok testează deja un serviciu ce le permite utilizatorilor să plătească un abonament pentru a scăpa de reclame. Totodată, Snapchat şi X (fost Twitter) oferă funcţii exclusive pentru utilizatorii plătitori.

     

  • Fostul preşedinte american Donald Trump şi un grup de politicieni conservatori-populişti din Europa îşi ascut atacurile împotriva maşinilor electrice

    Perturbările economice pro­vo­cate de trecerea de la maşini pe benzină la maşini electrice se transfor­mă într-o problemă de cam­panie de ambele părţi ale Atlanticu­lui, scrie Politico.

    Trump a declarat nu cu mult timp în urmă că abandonarea mo­torului cu ardere internă ar repre­zen­ta o „tranziţie către şomaj şi inflaţie fără sfârşit“. Cât despre maşinile electrice în sine, acestea sunt prea scumpe şi construite pentru cei care vor să conducă pe distanţe foarte scurte, a susţinut fostul preşedinte american.

    În Europa, între timp, maşinile electrice sunt prinse într-un val de re­zistenţă a populiştilor faţă de politi­cile legate de climat în condiţiile în care alegătorii resimt impactul scum­pirilor.

    Asemeni lui Trump, ministrul ita­lian al transporturilor Matteo Salvini a denunţat o propusă interdicţie asupra motoarelor cu ardere internă ca fiind o „nebunie“ distrugătoare de locuri de muncă ce ar urma să fie benefică Chinei, în timp ce Alexandr Vondra, un legislator din Cehia, a catalogat susţinătorii limitelor mai stricte privind poluarea auto drept „groparii industriei auto în Europa“.

    În Marea Britanie, premierul Rishi Sunak a prelungit data limită privitoare la renunţarea la maşinile pe benzină şi motorină până în 2035 de la 2030, în condiţiile în care acesta se pregăteşte de alegeri.

    Nu toţi liderii de dreapta sunt ostili cu privire la maşinile electrice. Liderul maghiar Viktor Orban, de exemplu, adună fabrici de baterii de maşini electrice ca surse de locuri de muncă. Însă discursul antimaşini elec­trice ia amploare în rândul con­servatorilor de pe ambele continente, un ultim exemplu al modului în care avansul tehnologiilor clean energy îi pune în încurcătură pe liderii politici.

    În Europa, schimbările electrice, şi în special centralitatea maşinilor, devin o problemă politică în condiţiile în care continentul se pregăteşte pentru o serie de alegeri. În iunie, milioane de cetăţeni europeni vor alege membrii Parlamentului European. Ţări de la Polonia la Belgia organizează de asemenea alegeri naţionale în următorul an.

    Sondajele arată o reorientare către dreapta în multe ţări europene, cu o opoziţie în creştere faţă de agenda privind climatul a UE. Chiar şi Germania, unde partidul verzilor este parte a guvernului de coaliţie, are probleme cu ambiţiile UE privind climatul.

    Opoziţia faţă de maşini electrice devine o problemă politică şi în Italia. Guvernul condus de Giorgia Meloni s-a alăturat Franţei, Poloniei, Cheiei şi altor ţări în a submina propunerea „Euro 7“ a Comisiei Europene.

  • Adrian Sârbu: Cele 70 de miliarde de la UE vor finanţa victoria coaliţiei PSD-PNL din 2024

    Adrian Sârbu: „Tu spui că România va primi 50 de miliarde care merg în infrastructură. În câţi ani sunt derulaţi ăştia?” 

    Cristian Hostiuc: „Păi avem exerciţiu financiar. Ne ducem până în 2027 – 2030.” 

    Adrian Sârbu:  „Aşa. Restul ce se întâmplă cu ei?” 

    Cristian Hostiuc: „Banii?” 

    Adrian Sârbu: „Da. Păi sunt 70. Zici că 50 merg la infrastructură. Restul unde merg? Prin infrastructură spui şi spitale?” 

    Cristian Hostiuc: „Şi spitale, tot ce înseamnă… Digitalizare.” 

    Lucian Nemoiu: „Ziceam mai devreme despre salarii. Acum domnul Ciolacu n-a reuşit să cadă de acord cu primarii, cu administraţiile locale că a vrut să le taie fondurile pentru activităţi culturale şi au zis: Nu, stai puţin. Trebuie să culturalizăm România.” 

    Cristian Hostiuc: „Păi nu, dar ştii de ce nu s-au legat de lucrul ăsta? Pentru că vine campania electorala şi trebuie să-l angajeze pe Dan Bittman sau pe oricare, pe Gheboasa, ca să zic aşa, ca să cânte acolo, să ia voturile. Şi nu le mai ajunge bugetul.” 

    Cristian Hostiuc: „Strâng banii ca PSD şi PNL să rămână la putere.” 

    Adrian Sârbu: „Iată că ai ajuns unde trebuie, Fini.”

  • Marocul, exemplul perfect de cum Africa de Nord poate deveni noua Europă de Est pentru companiile occidentale care vor costuri mici şi pentru investitorii chinezi care au pus ochii pe UE

    Companiile germane şi alţi jucători industriali mari occidentali ame­ninţă că îşi mută liniile de pro­duc­ţie în ţări mai prietenoase, cu energie ieftină şi costuri mici, iar guverne precum cele ale Ungariei şi Poloniei le primesc cu braţele deschise, ispitindu-le cu subvenţii generoase. Se lasă ademenite acolo şi companii asiatice sau americane.

    Însă o pro­blemă care în curând va limita atracţia econo­miilor est-europene pentru in­ves­ti­torii străini mari este penuria de forţă de mun­că. Ungaria, unde politica de industriali­zare for­ţată din ultimul deceniu a dus la crearea a peste un milion de locuri de muncă, importă deja mun­citori din afara UE pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă creat de zecile de fabrici care se construiesc în fiecare an. Însă cu o astfel de criză nu se confruntă ţările nord-africane.

    Sunt şi mai ieftine, au şi resurse naturale şi un potenţial uriaş de producere de energie solară şi eoliană, iar unele se dezvoltă accelerat. Dacă pe scena politică regională se instalează şi stabilitatea, Africa de Nord poate deveni un concurent economic formidabil pentru Europa de Est. Cu o industrie auto bine repre­zen­tată de companii mari in­ternaţio­nale şi cu exporturi agricole în creştere puternică, Marocul este deja, şi este ajutat să se dezvolte de războiul co­mercial dintre Occident şi China.

    Uzinele grupului fran­cez Renault din Maroc pro­duc mai multe maşini Dacia decât cele din Româ­nia, ast­fel că această ţară este bine stabilită în industria auto globală. Acolo mai produc autovehi­cule şi mo­toare Stellantis, tot o mare companie fran­ceză, şi BYD din partea Chinei.

    Astfel de giganţi industriali atrag constelaţii de furnizori, şi cum în Europa creşte curentul electromobilităţii, au început să-şi construiască fabrici acolo şi producători de baterii din China. La agricultură, Marocul a devenit o superpu­tere africană cu exporturi în creştere mai ales în Uniunea Europeană.

    Dacă România a exportat produse agroalimentare, excluzând cereale, seminţe şi animale vii, de 1,5 mi­liarde de euro în primul se­mes­tru al acestui an, numai ex­porturile marocane de fruc­te şi legume către UE la şase luni ating această va­loare. Anul trecut, ex­por­tu­rile totale agroali­men­tare s-au situat la 7,5 mi­liarde euro, nivel în creştere cu 20% şi atins pentru prima dată în istorie. Industria nu poate creşte fără energie, iar guvernul marocan are planuri mari cu producţia de energie regene­rabilă şi mai ales cu exportarea ei în UE.

    Însă tocmai aici este cea mai mare slăbi­ciune economică a acestei ţări. În prezent, Marocul depinde de importuri pentru a acoperi 90% din consumul de energie, potrivit unei analize BBC. În 2021, peste 80% din producţia de electricitate a fost obţinută prin arderea căr­bu­nelui, a gazelor naturale şi motorinei. Contri­buţia energiei eoliene a fost de doar 12% şi a celei solare de numai 4,4%.

    Dar ambiţiile sunt mari. Planurile actuale prevăd ca până în 2030 peste 50% din electri­ci­tate să provină din surse regenerabile şi ca e­ner­gia să fie exportată în UE şi Marea Britanie prin cabluri submarine. Sunt planuri „nebu­neşti“, după cum recunoaşte chiar Xlinks, start-up­-ul care vrea să aducă electricitate curată marocană pe piaţa britanică printr-un cablu pe sub mare cu o lungime de 3.800 de kilometri.

    Gaia Energy, unul din liderii energiei verzi din Maroc, dezvoltă proiecte de energie eoliană şi solară despre care spune că pot acoperi până la 4% din nevoia de electricitate a Germaniei şi Italiei. Gaia, dar şi alte companii, se orientează şi spre hidrogenul verde, produs cu ajutorul energiei regenerabile. Pentru astfel de planuri este nevoie de investiţii mari, de fabrici şi specialişti. O parte din bani vin de la Banca Mondială, care a adus câteva milioane de dolari pentru dezvoltarea sectoarelor de profil.

    Dacă lucrurile merg bine, economia maro­cană va primi un impuls considerabil. Forţa de muncă nu lipseşte, rata şomajului fiind de peste 11% – faţă de minime istorice în statele est-euro­pene. Însă, se întreabă BBC, cât de sănătoasă va fi pentru economie prioritizarea exporturilor de energie în dauna satisfacerii nevoii interne? Companiile chineze nu-şi pun astfel de între­bări, sau nu cred că economia marocană va muri de foame când are brânza în traistă.

    Anul acesta mai multe companii chineze şi-au anunţat intenţia de a produce în fabrici marocane baterii pentru maşini electrice. Gru­pul chinezo-european Gotion High-Tech (cu VW în acţionariat) a anunţat că va face acolo o gigauzină de 6 miliarde de euro. Tinci Materials Technology, care produce materiale pentru ba­terii, a anunţat în vară o investiţie de 280 mili­oane de dolari în Maroc, menţionând printre a­trac­ţiile acestei ţări resursele bogate de roci fos­fatice (din care se extrag materii prime nece­sare producţiei de baterii cu litiu), poziţia geo­grafică bună şi stabilitatea politică.

    Săptămâna trecută, Huayou Cobalt din China şi LG Chem din Coreea de Sud au spus că vor construi o rafinărie pentru litiu şi o fabrică de materiale pentru baterii în Maroc. Valului i s-a alăturat CNGR Advanced Material, companie chineză şi unul dintre cei mai mari producători de materiale pentru baterii, care vine cu o investiţie de două miliarde de dolari în Maroc. Investiţia a venit şi cu avertismentul că companiile chineze evită sau amână investiţiile directe în SUA şi UE din cauza jocurilor geopolitice şi a timpului lung de aşteptare pentru primirea autorizaţiilor.

    Astfel, Marocul este câştigătorul nesperat din războiul comercial dintre SUA şi China, notează Financial Times. Această ţară este în poziţia ideală pentru a servi şi piaţa europeană şi pe cea americană. Este apropiată geografic de Europa în timp ce interesul UE pentru Africa de Nord creşte şi are un acord de comerţ liber cu SUA. După modelul Ungariei, unde companiile germane vin pentru a se întâlni cu companii chineze şi consuma gaze ruseşti, Marocul este văzut ca o punte rapidă pentru companiile chineze către pieţele vestice.

     

  • România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE

    ♦ Durata medie de viaţă a românilor este de puţin peste 75 de ani ♦ La nivelul Uniunii Europene speranţa de viaţă ajunge la aproape 81 de ani ♦ Ţări precum Spania, Suedia şi Italia au o speranţă de viaţă de peste 83 de ani ♦ Pe ultimele poziţii în clasament sunt România, Letonia şi Bulgaria.

    România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă dintre statele membre ale Uniunii Europene, după cum arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, durata medie de viaţă a unui român a ajuns la 75,3 ani în 2022, pe când la nivelul Uniunii Europene speranţa de viaţă ajunge la aproape 81 de ani.

    Faţă de anul 2015, durata medie de viaţă a unui român a crescut cu 0,2 ani, de la 75,1 ani în 2015 la 75,3 ani în 2022.  Există încă diferenţe majore între ţări când se analizează speranţa de viaţă a bărbaţilor şi femeilor. În România, durata de viaţă medie a unui bărbat este de 71,5 ani, iar cea a unei femei este de 79,3 ani.  La nivelul Uniunii Europene, durata medie de viaţă a bărbaţilor a ajuns la 78 de ani în cazul bărbaţilor şi la 83,4 ani în cazul femeilor. 

    Clasamentul ţărilor membre ale UE după speranţa de viaţă este condus de ţări precum Spania, Suedia şi Italia, care au o speranţă de viaţă medie de peste 83 de ani. La polul opus sunt state precum România, Letonia şi Bulgaria. Letonia a ajuns la o speranţă de viaţă medie de 74,8 ani în anul 2022, iar Bulgaria a ajuns la 74,2 ani.

    Per total, în perioada cuprinsă între 2002, primul an pentru care datele privind speranţa de viaţă au devenit disponibile pentru toate statele membre ale UE, şi 2022, speranţa de viaţă la naştere în UE a crescut cu 3,1 ani, de la 77,6 la 80,7 ani. „În ultimii douăzeci de ani, creşterea treptată a speranţei de viaţă în UE a fost unul dintre principalii factori care au contribuit la îmbătrânirea populaţiei UE – alături de nivelurile relativ scăzute de fertilitate care au persistat timp de decenii. Izbucnirea pandemiei de COVID-19, în 2020, va avea un impact de durată asupra modului în care trăim şi lucrăm împreună. Focarul a survenit într-un moment în care Europa trecea deja printr-o perioadă de schimbări demografice şi societale profunde”, scriu cercetătorii de la Eurostat.

    Speranţa de viaţă la naştere este un indicator care arată numărul mediu de ani la care o persoană se poate aştepta să trăiască la naştere, dacă este supusă condiţiilor actuale de mortalitate pe tot restul vieţii.

  • Probleme mari pentru europeni. Aceştia se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani

    Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani. Ei sărăcesc. Cheltuielile reduse şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru companii, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul luxului LVMH, care-şi obţin o parte din ce în ce mai mare din venituri în America de Nord. În trei ani şi jumătate, consumul privat din zona euro a scăzut cu 1%. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%, scrie The Wall Street Journal.

    Economia medie a UE este mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA, cu excepţia Idaho şi Mississippi, potrivit unei analize a Centrului European pentru Economie Politică Internaţională, un think tank independent cu sediul la Bruxelles.

    Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 decalajul dintre producţiile economice pe cap de locuitor din SUA şi din UE va fi asemănător celui dintre Japonia şi Ecuador în prezent, se arată în raport. „Da, ne este tuturor mai rău”, se plâng europenii. O populaţie îmbătrânită care îşi preţuieşte timpul liber a pus bazele stagnării economice. Apoi au venit pandemia de COVID-19 şi războiul pornit de Rusia contra Ucrainei. Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai experimentat-o de zeci de ani. Ei devin din ce în ce mai săraci.Viaţa pe continentul mult invidiat de străini pentru arta traiului îşi pierde rapid din strălucire, pe măsură ce europenii văd că puterea lor de cumpărare se topeşte. Francezii mănâncă mai puţin foie gras şi beau mai puţin vin roşu.

    Spaniolii îşi drămuiesc uleiul de măsline. Finlandezii sunt îndemnaţi să folosească saunele în zilele cu vânt, când energia este mai puţin costisitoare. În Germania, consumul de carne şi lapte a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele trei decenii, iar piaţa cândva în plină expansiune a alimentelor ecologice a luat-o în jos. Ministrul italian al dezvoltării economice, Adolfo Urso, a convocat o întâlnire de criză în luna mai cu privire la preţurile la paste, alimentele de bază preferate ale ţării, după ce acestea au crescut de peste două ori rata inflaţiei naţionale. Cu cheltuielile de consum în cădere liberă, Europa a intrat în recesiune la începutul anului, întărind sentimentul de declin economic, politic şi militar relativ care a început la începutul secolului. Riscul recesiunii persistă şi este însoţit de o inflaţie încăpăţânată. Situaţia actuală dificilă a Europei a durat mult timp.

    O populaţie îmbătrânită, cu o preferinţă pentru timpul liber şi pentru siguranţa locului de muncă în detrimentul câştigurilor, a dus la ani de creştere economică şi productivitate slabe. Apoi au venit loviturile ca de uppercut şi de croşeu ale pandemiei de Covid-19 şi războiul prelungit al Rusiei în Ucraina. Prin răsturnarea lanţurilor globale de aprovizionare şi prin creşterea vertiginoasă a preţurilor energiei şi alimentelor, crizele au agravat bolile care se înrăutăţeau de zeci de ani. Răspunsurile guvernelor nu fac decât să agraveze problema. Pentru a proteja locurile de muncă, ele şi-au direcţionat subvenţiile în primul rând către angajatori, lăsând consumatorii fără un amortizor de numerar atunci când a venit şocul preţurilor.

    În trecut, formidabila industrie de export a continentului ar fi putut veni în ajutor. Dar o redresare lentă în China, o piaţă vitală pentru Europa, blochează acest motor de creştere. Costurile ridicate ale energiei şi inflaţia rampantă, ajunsă la niveluri nemaiîntâlnite din anii 1970, anulează avantajul de preţ al producătorilor pe pieţele internaţionale şi distrug relaţiile de muncă cândva armonioase ale continentului. Pe măsură ce comerţul global se răceşte, dependenţa puternică a Europei de exporturi – care reprezintă aproximativ 50% din PIB-ul zonei euro faţă de 10% pentru SUA – devine o slăbiciune. Consumul privat a scăzut cu 1% în zona euro, regiune cu 20 de naţiuni, de la sfârşitul anului 2019, după ajustarea pentru inflaţie, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, un club cu sediul la Paris al ţărilor bogate. În SUA, unde gospodăriile se bucură de o piaţă a muncii puternică şi de venituri în creştere, consumul a crescut cu aproape 9%.

     

    Uniunea Europeană reprezintă acum aproximativ 18% din toate cheltuielile globale de consum, comparativ cu 28% pentru America. În urmă cu cincisprezece ani, UE şi SUA reprezentau fiecare aproximativ un sfert din acest total. Ajustate pentru inflaţie şi puterea de cumpărare, salariile au scăzut cu aproximativ 3% din 2019 în Germania, cu 3,5% în Italia şi Spania şi cu 6% în Grecia.

    Durerea radiază adânc în clasa de mijloc. La Bruxelles, unul dintre cele mai bogate oraşe din Europa, profesori şi asistente stau, într-o seară de vară, la coadă pentru a lua alimente vândute la jumătate de preţ dintr-un camion. Vânzătorul, Happy Hours Market, colectează alimente ajunse aproape de data de expirare din supermarketuri şi le face publicitate printr-o aplicaţie. Clienţii pot comanda la începutul după-amiezii şi îşi pot ridica alimentele la preţ redus seara. „Unii clienţi îmi spun că prin acest serviciu pot mânca carne de două sau trei ori pe săptămână”, a spus Pierre van Hede, care împarte lăzi cu alimente. Cheltuielile pentru mâncare scumpă s-au prăbuşit. Germanii au consumat 52 de kilograme de carne de persoană în 2022, cu aproximativ 8% mai puţin decât în anul precedent şi cel mai scăzut nivel din cel puţin 1989. Deşi o parte din aceste statistici reflectă preocupările societăţii cu privire la alimentaţia sănătoasă şi bunăstarea animalelor, experţii spun că tendinţa a fost accelerată de preţurile la carne, care au crescut cu până la 30% în ultimele luni. De asemenea, germanii înlocuiesc carnea precum cea de vită şi mânzat cu alta mai puţin costisitoare, cum ar fi carnea de pasăre, potrivit Centrului Federal de Informare pentru Agricultură. Cheltuielile slabe şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru afaceri, de la gigantul de bunuri de larg consum Procter & Gamble până la imperiul produselor de lux LVMH, care îşi obţin o parte din ce în ce mai însemnată din vânzări în America de Nord. „Consumatorul din SUA este mai rezistent decât cel din Europa”, a declarat directorul financiar al Unilever, Graeme Pitkethly, în aprilie.

    Economia zonei euro a crescut cu aproximativ 6% în ultimii 15 ani, măsurată în dolari, comparativ cu 82% pentru SUA, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional. Acest lucru a făcut ca ţara medie din UE să fie mai săracă pe cap de locuitor decât oricare stat din SUA cu excepţia lui Idaho şi Mississippi, potrivit unui raport al Centrului European pentru Economie Politică Internaţională.

    Italia este cu puţin înaintea lui Mississippi, cel mai sărac dintre cele cincizeci de state americane, în timp ce Franţa este situată între Idaho şi Arkansas, respectiv al 48-lea şi al 49-lea stat american. Germania nu salvează turma Europei, fiind între Oklahoma şi Maine (locul 38 şi 39).

    Dacă tendinţa actuală continuă, până în 2035 diferenţa dintre producţia economică pe cap de locuitor din SUA şi UE va fi la fel de mare ca aceea dintre Japonia şi Ecuador astăzi.

     

    Creşterea economică slabă şi explozia ratelor dobânzilor pun  presiuni pe statele providenţă din Europa, care oferă servicii de sănătate şi de pensii populare. Guvernele europene constată că vechile reţete pentru remedierea problemei fie devin inaccesibile, fie nu mai funcţionează. 750 de miliarde de euro în subvenţii, scutiri de taxe şi alte forme de facilităţi fiscale au fost îndreptate către consumatori şi întreprinderi pentru a compensa costurile mai mari ale energiei – ceva ce economiştii spun că acum alimentează inflaţia, acţionând contra scopului subvenţiilor. Reducerea cheltuielilor publice după criza financiară globală a înfometat sistemele europene de sănătate finanţate de stat, în special Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie. Huw Pill, economistul-şef al Băncii Angliei, i-a avertizat pe cetăţenii Marii Britanii în aprilie că trebuie să accepte că sunt mai săraci şi să înceteze să ceară salarii mai mari. „Da, ne este tuturor mai rău”, a spus el, explicând că încercarea de a compensa creşterea preţurilor cu salarii mai mari ar crea şi mai multă inflaţie.

    Având în vedere că guvernele europene trebuie să mărească cheltuielile pentru apărare şi creşterea costurilor împrumuturilor, economiştii se aşteaptă ca impozitele să urce, creând noi presiuni asupra consumatorilor. Taxele în Europa sunt deja mari în comparaţie cu cele din alte ţări bogate, echivalând cu aproximativ 40-45% din PIB, comparativ cu 27% în SUA. Sărăcirea Europei a întărit rândurile sindicatelor, care adună zeci de mii de membri pe tot continentul, inversând un declin de decenii, subliniază WSJ. Totul se va vedea în greve paralizante pentru întregi sectoare economice.

  • Adrian Sârbu: ”Nu vom intra în Schengen decât atunci când Putin şi Xi vor primi ceva de la America, de la UE”

    „România şi Bulgaria sunt parte a spaţiului Schengen” – e mesajul Ursulei von der Leyen care mai spune că nu e timp de pierdut.

    În ultimul raport prezentat de Ursula von der Leyen în acest mandat – despre Starea Uniunii, preşedinta Consiliului UE a subliniat că  „s-au făcut multe în ultimul an – dar mai e de lucru”. A insistat şi pe extinderea Uniunii Europene. N-ai uitat de Ucraina şi Moldova – „Viitorul lor e în UE. Viitorul Balcanilor de Vest este în Uniunea Europeană” – a mai spus ea.

    ”Permiteţi-mi să mulţumesc în special Bulgariei şi României pentru modul în care au acţionat, demonstrând cele mai bune practici atât pentru azil, cât şi pentru returnări. Au dovedit-o: Bulgaria şi România fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, să le aducem în cele din urmă în interior, fără nicio întârziere.” Îndeamnă preşedinta Comisiei Europene.

    Au dezbătut subiectul la ŞTIU Hofi, Nemo, Adrian Sârbu, Felix Damian, din Spania şi Balazs Barabas, din Ungaria.

    ”Adrian Sârbu: Să facem un lucru simplu, că tot trăim în lumea Quizz-urilor la noi. Întreabă-i pe cei doi colegi de peste mări şi ţări, daţi-mi şi mie un prognostic, când intrăm în Schengen.

    Felix Damian: Pot să dau un prognostic aşa, orbeşte, pot să zic într-un an de zile, hai, în doi ani de zile, dar nu cred în el. Doi ani, poate.

    Balazs Barabas: Eu zic că pe 13 septembrie 2024 România va fi în Schengen.

    Nemo: 2025.

    Hofi: La minus infinit.”, au pariat Hofi, Nemo, Felix şi Balazs.

    ”Eu cred că nu o să intrăm în Schengen prin niciun fel de lobby al nostru. Doamna asta, nu ştiu ce o fi fost în capul ei că a vorbit asta, pentru că Europa are nişte probleme pe care nu poate să le rezolve şi sunt clare: primul lucru e problema războiului în care Europa se află şi se face că nu se află. Domnul Scholz, într-un an şi jumătate, nu a avut cum să cheltuiască 100 de miliarde. 100 de miliarde i-au dat voie americanii. Germania a primit, în ziua de 26 februarie 2022, duminică, dreptul de a se reînarma, drept care i-a fost tăiat în 1946 şi de a deveni liderul militar al Europei. Asta a primit, ăsta a fost mesajul cu suta de miliarde, că trebuia să fie 100 de miliarde pe an. 

    Cred că austriecii sunt nişte speakeri ai lui Putin şi că noi şi bulgarii nu vom intra în Schengen decât în momentul în care Putin şi Xi primesc ceva de la americani şi de la UE, în aşa fel încât Putin să fie obligat să renunţe la strategia lui de a ajunge prin România, Bulgaria şi Serbia la Marea Adriatică, deci de a-şi crea un punct de sprijin în Marea Mediterană.
    Pentru Rusia, obsesia oricărui militar rus este ne-ieşirea la mări.

    Dacă Putin nu obţine ce vrea sau nu e obligat să se limiteze la mai puţin decât vrea, noi nu intrăm în Schengen şi Ucraina va fi ocupată integral, va fi oferită o bucată Ungariei, o bucată Poloniei, ca să le închidă gura. Nouă nu ne dă nimic, Bucovina rămâne tot acolo şi culoarul, noul Drum al Mătăsii va fi de la Moscova la Budapesta, de la Budapesta la Belgrad şi de acolo până în Grecia jos şi se va întâlni cu infrastructura pe care o fac chinezii pornind din Grecia. Astăzi Putin e mai puternic decât în 24 februarie anul trecut. Azi e mai puternic în relaţia cu toţi adversarii”, spune Adrian Sârbu.
     

  • Uniunea Europeană începe o anchetă cu privire la subvenţiile acordate de China industriei EV. „Preţul lor este ţinut artificial la un nivel scăzut de subvenţii uriaşe ale statului. Acest lucru ne distorsionează piaţa”

    Uniunea Europeană lansează o investigaţie privind subvenţiile chineze pentru vehiculele electrice, blocul comunitar fiind îngrijorat de capacitatea proprie de a concura, scrie Bloomberg.

    Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat ancheta miercuri, spunând că piaţa globală este inundată de maşini chinezeşti ieftine.

    „Preţul lor este ţinut artificial la un nivel scăzut de subvenţii uriaşe ale statului. Acest lucru ne distorsionează piaţa”, a declarat aceasta.

    În ciuda posibilelor represalii, producătorii europeni sunt tot mai alarmaţi cu privire la capacitatea lor de a concura cu industria chineză.

    China este casă pentru o mulţime de producători de vehicule electrice, majoritatea susţinute de guvern prin stimulente atât pentru industrie cât şi pentru consumatori, multe dintre aceste companii neînregistrând nicioadată profit.

    BYD şi Nio se pregătesc să crească vânzările în Europa cu o gamă de modele la preţuri competitive care, dacă au succes, vor lovi producătorii de pe piaţă precum Stellantis şi Volkswagen.

  • Un avertisment pentru investitorii de energie solară: Din cauza importurilor chinezeşti, industria europeană de panouri solare este în pragul falimentului

    Industria europeană a energiei solare a avertizat că o abundenţă de importuri chinezeşti ieftine a împins unii producători în pragul falimentului, împiedicând eforturile UE de a stimula producţia locală de tehnologii ecologice, scrie Financial Times.

    SolarPower Europe, un grup comercial al industriei, a scris luni Comisiei Europene că stocurile în creştere şi „concurenţa acerbă” dintre producătorii chinezi pentru a câştiga cotă de piaţă în Europa au dus la scăderea preţurilor modulelor solare cu mai mult de un sfert în medie de la începutul anului.

    „Acest lucru creează riscuri concrete pentru companii de a intra în insolvenţă, deoarece stocul lor va trebui să fie devalorizat”, se arată în scrisoare.

    Norwegian Crystals, un producător de lingouri utilizate în celulele solare, a depus deja cererea de faliment luna trecută. Norsun, o altă companie norvegiană de energie solară, a declarat luna aceasta că va suspenda producţia până la sfârşitul anului.

    UE urmăreşte ca până în 2030, 45% din energia utilizată la nivel comunitar să provină din surse regenerabile – un obiectiv care urmează să fie votat de Parlamentul European în această săptămână.

    Produsele chineze din lanţul de aprovizionare cu energie solară a Uniunii reprezintă aproximativ trei sferturi din importurile de energie solară ale blocului comunitar, ceea ce provoacă temeri că UE dezvoltă o dependenţă faţă de China, asemănătoare cu dependenţa sa faţă de gazul rusesc, menţinută până la invazia la scară largă a Moscovei în Ucraina.

    Costul de fabricare a unui modul solar în Europa este dublu faţă de preţul spot actual, a declarat SolarPower Europe.

    UE a încercat deja să limiteze concurenţa neloială din partea Chinei prin impunerea de tarife la importurile chinezeşti în 2012, după ce Beijingul a alocat subvenţii masive industriei sale solare. Dar blocul comunitar le-a ridicat din nou în 2018 pentru a stimula instalaţiile de energie regenerabilă, cu doar un an înainte ca Comisia să declare China un „rival sistemic” al Uniunii.

    Scăderea dramatică a preţurilor a însemnat că obiectivul UE de a fabrica 30GW din lanţul de aprovizionare cu energie solară în Europa până în 2030 este acum „în mare pericol”, se arată în scrisoare. Industria eoliană a adresat apeluri similare Bruxelles-ului, temându-se că producătorii de turbine sunt, de asemenea, subcotaţi de rivalii chinezi.

  • IT-ul şi centrele de servicii au avut cea mai mare pondere în creşterea economică pe S1, urmate de construcţii pe baza fondurilor UE

    ♦ Ce spun economiştii-şefi ai celor mai mari bănci din România: investiţiile din fonduri UE au pus umărul la creşterea economică din prima jumătate din 2023 ♦ Ionuţ Dumitru, Raiffeisen: România ar putea fi ca Polonia în criza anterioară, care a evitat recesiunea datorită fondurilor europene.

    Economia României a încetinit în prima jumătate din 2023, aşa cum arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), dar şi prognozele analiştilor financiari. Chiar dacă frâna a fost mai puternică decât aşteptările, economia României este printre puţinele din regiunea României care înregistrează creştere.

    „Citirea cifrelor PIB arată că economia românească creşte pe investiţii în infrastructură din fonduri europene. Reţeta a mai fost utilizată de Polonia în precedenta criză financiară. Toate statele din jur erau în recesiune, dar Polonia nu a avut. Avem şi noi această şansă, dacă facem consolidare fiscală şi menţinem absorbţia de fonduri europene”, spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal.

    Consumul, care înseamnă 80% din economie, a încetinit vizibil şi, în al doilea trimestru faţă de primul trimestru, chiar a scăzut, ceea ce a făcut ca economia să meargă cu piciorul pe frână. Valentin Tătaru, economistul-şef pe România al ING, remarcă încetinirea ritmului de creştere economică, dar şi aportul investiţiilor la menţinerea economiei pe linia de plutire.

    „Descompunerea PIB-ului trimestrului al doilea arată că activitatea investiţională puternică – cel mai probabil în proiecte de inginerie civilă, aşa cum indică datele de construcţii de înaltă frecvenţă – menţine economia pe linia de plutire. Cu toate acestea, încetinirea cererii private, o scădere a consumului public şi o perspectivă externă tot mai slabă îşi spun cuvântul asupra creşterii. Prin urmare, în al doilea trimestru, investiţiile au constituit cea mai mare parte a contribuţiei la creştere, depăşind consumul privat”, este de părere el.

    Şi economiştii de la BCR, a doua cea mai mare bancă din România, subliniază aportul investiţiilor la creşterea economică din România şi, de asemenea, sunt de părere că investiţiile vor continua: „Ne aşteptăm ca investiţiile să continue să susţină semnificativ creşterea PIB-ului în a doua jumătate a anului 2023, în timp ce consumul gospodăriilor ar trebui să contribuie mai puţin la creştere în comparaţie cu anul 2022. De asemenea, ne aşteptăm la o surpriză pozitivă din partea sectorului agricol în trimestrul următor.”

    Analiştii financiari se aşteaptă ca economia să prindă puţină vitează în a doua parte din 2023, datorită evoluţiei agriculturii. 2023 nu este un an excepţional pentru agricultură, dar pentru că 2022 a fost foarte prost, creşterea anuală a agriculturii din 2023 va trage în sus şi economia.

    Industria, care face 22-25% din PIB, în funcţie de cum a evoluat, scade şi merge către al cincilea an de contracţie. De asemenea, intermedierile financiare – sectorul bancar în cea mai mare parte şi asigurările au bătut pasul pe loc. Pe de altă parte, IT-ul şi serviciile conexe cresc susţinut. Tehnologia informaţiei, comuni­caţiile şi serviciile de suport au ajuns la 15% din economie şi suflă în ceafă industriei sau comerţului. Împreună, practic, au adus 0,8 puncte procentuale, adică aproape jumătate din creşterea economică de 1,7%.