Tag: trecere

  • Cel mai dinamic CEO

    “Am devenit CEO în România exact acum zece ani, chiar înainte să debuteze criza financiară şi cu o lună înainte de venirea pe lume a celui de-al doilea copil. A fost o perioadă plină de provocările crizei financiare, în care mandatul meu a devenit axat pe management de criză, într-un context economic în ansamblu dificil”, îşi aminteşte Cornelia Coman, în prezent CEO al Nationale-Nederlanden Spania, începutul de carieră din România.

    Ea a fost unul dintre primii executivi care şi-au povestit parcursul profesional în cadrul unui eveniment Meet the CEO, organizat de Business MAGAZIN. În 2010, anul în care a participat la un astfel de eveniment, acumulase deja o serie de reuşite, sosite, potrivit ei, într-un ritm care a surprins-o şi pe ea: era deja directorul general al ING Asigurări de Viaţă, liderul pieţei de profil; preşedintele Consiliului de Administraţie al ING Pensii, fondul cu cei mai mulţi participanţi; membru în Consiliul de Management al ING Group, din Olanda; preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România şi vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare.

    Pasionată de matematică aplicată în economie şi actuariat (operaţiile şi normele pe baza cărora se efectuează calculele financiare – n.red.), nu îşi imagina în ce se vor transforma aceste înclinaţii; a mizat însă de la început pe sectorul serviciilor financiare.

    Imediat după terminarea Facultăţii de Cibernetică, Cornelia Coman s-a angajat la ING Asigurări de Viaţă. Pe atunci era actuar junior, însă a promovat rapid, iar în anul următor era deja actuar cu drepturi depline. De aici a ajuns, în scurt timp, director adjunct de actuariat şi apoi director de actuariat şi managementul investiţiilor, numărându-se printre cei care au pus bazele departamentului de investiţii.
    Pe măsură ce compania s-a dezvoltat, fiind şi prima din România care a lansat asigurări de viaţă cu componentă de investiţii, Coman a ajuns să deţină un rol tot mai important. În 2006 a ajuns al doilea om din companie, fiind mâna dreapta a lui Bram Boon, directorul general din acea perioadă al ING Asigurări de Viaţă şi una dintre principalele persoane care i-au influenţat cariera. În cei doi ani în care au lucrat îndeaproape, Bram Boon a pregătit-o, practic, pentru preluarea ştafetei. A învăţat-o cum să treacă de la stadiul de specialist la cel de manager, i-a creat vizibilitate în piaţă şi mai ales în faţa autorităţilor de resort, dar, mai presus de toate, a fost cel care a propus-o board-ului de la Amsterdam să-i ia locul atunci când el a decis să accepte o poziţie de conducere în Grecia.
    2008 a fost anul decisiv pentru cariera sa şi cu o încărcătură aparte, atât în plan profesional, cât şi personal. Era însărcinată atunci când, la 33 de ani, a fost numită în funcţia de CEO şi, ca o provocare în plus, România primea din plin primele lovituri ale crizei mondiale. Din toate punctele de vedere, a fost o perioadă în care şi-a testat limitele.
    „Îmi aduc aminte că am venit la birou până vineri, iar marţi am născut. Am stat acasă mai puţin de trei luni, dar în tot acest timp am ţinut legătura cu tot ce se întâmpla în companie. Am vrut să fiu implicată în fiecare decizie, pentru că venise criza şi ştiam cât de uşor poţi să faci un pas greşit”, spunea Cornelia Coman.
    Aveam, pe de o parte, de contracarat efectele crizei, pe de alta, trebuia să liniştesc clienţii care începeau să-şi piardă încrederea în instituţiile financiare şi, dincolo de toate acestea, trebuia să le explic şi angajaţilor, pe bună dreptate îngrijoraţi, că totul va fi bine”, descria CEO-ul ING Asigurări de Viaţă (în prezent NN Asigurări) primul an în care a activat ca CEO.
    „Atenţia pentru oameni, clienţi sau angajaţi şi consultanţi financiari a fost crucială în acea perioadă, şi tocmai datorită oamenilor din jurul meu, profesionişti, dedicaţi şi agili. Împreună, am reuşit să transformăm NN într-una dintre companiile cele mai orientate către client din piaţă, redefinind portofoliul de produse şi procesele prin care ajutăm clienţii să economisească pentru viitorul lor financiar şi crescând standardele de transparenţă în comunicare la nivel de industrie prin modul în care le-am vorbit clienţilor noştri”, spune acum Cornelia Coman, privind retrospectiv şi concluzionând, simplu – „În ciuda provocărilor, experienţa a fost una frumoasă.“
    Anul 2010 i-a adus Corneliei Coman o nouă promovare, fiind numită membru în Consiliul de Management al ING Group, devenind astfel un manager internaţional, fără să fi avut, nici măcar pentru un an, un mandat de expat.
    Primise, chiar şi până atunci, mai multe oferte de plecare din ţară – inclusiv în Asia, pe care a refuzat-o: „Nu era momentul şi pentru că, oricum, pentru familia mea ar fi foarte complicat să plecăm atât de departe. Aşa că, probabil, tot undeva în Europa voi merge”, spunea ea atunci.
    Momentul şi locul potrivit au venit însă în 2012, când a acceptat să preia mandatul de conducere al NN Ungaria. A avut acest rol până în 2015, când s-a avântat şi mai mult în Europa, devenind CEO al NN Spania.
    „În Spania, misiunea mea este să accelerez creşterea organică şi anorganică a business-ului. Asta implică o dinamică a portofoliului de produse astfel încât să oferim soluţii financiare complexe care acoperă nevoile clientului pe toată durata vieţii şi transformarea şi inovarea continuă a organizaţiei aşa încât să fim mereu aproape de clienţi cu soluţiile care se pliază cel mai bine pe aşteptările lor”, îşi descrie Cornelia Coman rolul actual. Spre exemplu, compania a lansat în iulie un produs de economisire pe termen scurt exclusiv digital, prin care clienţii pot deschide online un cont de economii în condiţii avantajoase de dobândă. Totodată, NN Spania oferă soluţii de economisire pe termen mediu şi lung, mai exact asigurări de viaţă cu componentă de protecţie şi de investiţie, precum şi asigurări de locuinţă. „Practic, miza este să devenim coach-ul financiar al familiilor din Spania”, descrie ea actualul obiectiv al companiei pe care o conduce.
    Chiar dacă noile ţinte de business ale executivului român se conturează la mii de kilometri distanţă, Cornelia Coman urmăreşte costant evoluţia pieţei locale. Îşi aminteşte că în 2012, când a plecat din România, economia încă era sub influenţa crizei, dar începeau să apară semne de revenire, chiar dacă foarte timide, lucru confirmat de evoluţia macro recentă a ţării şi de creşterile economice din ultimii doi ani, observă ea.
    „Asigurările de viaţă au fost totuşi un domeniu ceva mai rezistent la criză decât altele. După perioadele de boom economic cu consum ridicat de dinainte de criză, oamenii s-au văzut nevoiţi să devină mai chibzuiţi şi au început să se preocupe de economisire şi de protecţie financiară, inclusiv prin asigurări de viaţă”, descrie ea perioada turbulentă a întregii economii, în care de altfel îşi începea mandatul de CEO în România. În momentul în care a preluat mandatul din Ungaria, perioada de redresare a industriei de asigurări deja trecuse şi, potrivit ei, anii care au urmat au fost unii de consolidare a pieţei asigurărilor de viaţă şi, ceva mai recent, de sănătate.
    În ceea ce priveşte domeniul pensiilor private, spune că acesta a trecut tot printr-o consolidare – însă, potrivit Corneliei Coman, aceasta a fost mai intens influenţată de situaţia macroeconomică. „Contribuţiile la Pilonul II au trecut printr-o primă etapă de îngheţare când încă eram direct implicată, iar în ultimii ani domeniul nu a fost deloc ferit de turbulenţe, fie că ne referim la noi îngheţări sau chiar reducerea semnificativă a contribuţiilor din acest an. Realitatea este că pensiile private au avut o evoluţie bună în ciuda schimbărilor şi a contextului economic.”
    Privind în perspectivă, CEO-ul NN Spania este de părere că există mult potenţial de creştere în continuare pe toate aceste domenii în România, iar fiecare are un rol determinant asupra viitorului financiar al oamenilor. Subliniază însă că este nevoie de măsuri de susţinere a dezvoltării lor, astfel încât tinerii să poată spera la un trai decent atunci când nu vor mai lucra.
    Iar celor care îşi încep cariera în acest domeniu le spune „Să nu piardă nicio clipă din vedere ce impact are această industrie în vieţile oamenilor şi să înţeleagă foarte bine că, prin ceea ce face, contribuie într-un fel sau altul la asigurarea unui viitor financiar mai bun al oamenilor. Şi tocmai pentru că are un rol atât de important, să iubească această meserie şi să fie mereu motivat să facă mai mult pentru cei din jur, iar cu muncă, perseverenţă şi curaj, va veni şi succesul”. 

    BULETIN DE BUSINESS
    În primăvara lui 2010 avea loc primul eveniment MEET THE CEO, dintr-o serie organizată mai apoi lunar de BUSINESS Magazin cu scopul de a deschide într-un mod nou accesul către poveştile de carieră, secretele profesionale şi strategiile directorilor generali ai marilor companii din România, enunţate chiar de ei prin intermediul unui dialog cu invitaţi din comunitatea de afaceri. La 14 ani de la lansarea revistei, Business MAGAZIN redeschide discuţiile cu liderii de business care au schimbat de-a lungul timpului traiectoria companiilor şi chiar a pieţelor pe care le-au reprezentat.

    Carte de vizită
    Cornelia Coman:
    2007-2011
    A absolvit Facultatea de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din Bucureşti;
    În anul 1998, la doar 22 de ani, Cornelia Coman s-a angajat ca actuar junior în cadrul ING Asigurări de Viaţă. A fost promovată apoi ca actuar cu drepturi depline, de unde şi-a început evoluţia pe linia de management a companiei – a fost numită director adjunct de actuariat, apoi director de actuariat şi managementul investiţiilor, fiind printre cei care au pus bazele departamentului de investiţii;
    În 2006 a ajuns al doilea om din companie, fiind mâna dreapta a lui Bram Boon, directorul general din acea perioadă al ING Asigurări de Viaţă
    2008 a fost anul decisiv pentru cariera sa, fiind numită în rolul de CEO al companiei;
    2010 i-a adus Corneliei Coman o nouă promovare, fiind numită membru în Consiliul de Management al ING Group;
    2012 este anul în care şi-a început parcursul ca expat, odată cu preluarea  conducerii NN Ungaria – rol pe care l-a avut până în anul 2015, când a evoluat în funcţia sa actuală.

  • Arşinel: Sunt fiu de ţăran, dar nu merg la Referendum. Când trec pe lângă o biserică, îmi fac cruce

    „În general, eu sunt fiu de ţăran, de CFR-ist, am apucături normale. Dar pentru că nu vreau să-mi influenţez viaţa şi viitorul, cred că de data asta, pentru prima dată în viaţa mea, o să mă abţin. Eu când trec prin faţa unei biserici, spun Tatăl Nostru şi îmi fac cruce. Prefer să nu mă duc”, a declarat, Alexandru Arşinel, pentru Agenţia de presă MEDIAFAX.

    Alexandru Arşinel, în vârstă de 79 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi actori de comedie din România şi este vedetă a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din Bucureşti, dar şi director al instituţiei. Alături de Stela Popescu, el a format un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi în străinătate. Pentru activitatea lor, cei doi actori au fost răsplătiţi, în anul 2002, cu premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce salariu câştigă un ospătar în România? ”Cred că veniturile sunt undeva la 1.000 de euro pentru fiecare lucrător din această industrie”

    Mai bine ospătar, decât avocat? „Cred că viitorul sună astfel: cei care învaţă o meserie vor câştiga bani foarte mulţi  fiindcă aceste meserii sunt extrem de bănoase  dacă vorbim de venituri, cred că veniturile sunt undeva la peste 1.000 de euro pentru fiecare lucrător din această industrie”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, care operează cel mai mare lanţ românesc de restaurant, viziunea sa asupra angajaţilor din industria în care activează.

    Pe perioada iernii, în cadrul grupului pe care îl conduce lucrează 1.350 de angajaţi, iar pe perioada verii, datorită teraselor, numărul ajunge la 1.600. Deficitul de personal al companiei este astfel de 5% şi este reglabil, potrivit lui Mischie.

    Grupul este implicat în programele de formare de învăţământ dual: la  liceul Mihai Bravu are două clase de ospătari şi de bucătari; acestea sunt formate din 60 de elevi pe care îi pregătesc şi îi sponsorizează timp de trei ani. „Învăţământul dual presupune ca grupul City Grill să acorde burse, transport, cazare, masă pentru toţi aceşti elevi – practic toate cheltuielile, cu excepţia unei părţi din cheltuielile de şcolarizare, sunt plătite de grupul City Grill”, descrie şi Mischie modalitatea de funcţionare a acestui program.

    Potrivit lui, aceste cheltuieli implică resursele City Grill, în timp ce statul oferă infrastructura, profesorii, şcoala, imobilul în care se desfăşoară pregătirea elevilor. Un elev costă compania circa 250 de euro pe lună: „Acest lucru înseamnă că pentru trei ani ajunge să ne coste 7.500 de euro, fără bonusuri de performanţă sau alte bonusuri – 7.500 x 60 înseamnă aproape jumătate de milion de euro pe trei ani care sunt bani despre care nu vei şti dacă se întorc sau nu”.

    Admite totuşi că în acest interval de timp grupul beneficiază de practica pe care o fac elevii în acest interval de timp. O altă modalitate prin care compania se implică în pregătirea angajaţilor este Academia City Grill, lansată anul trecut – aceasta se adresează însă doar angajaţilor şi viitorilor angajaţi ai grupului.

    „Deocamdată suferim şi pentru că sistemul de educaţie scoate foarte mulţi absolvenţi cu diplomă de bucătar şi de ospătar, dar cu foarte puţină practică, drept urmare noi trebuie să dublăm aceste diplome cu o diplomă obţinută la Academia City Grill – spun eu: practic este un fel de şcoală profesională făcută la iniţiativă privată – iniţiativa City Grill”, descrie el proiectul.

    Compania oferă prin intermediul acestuia cursuri de specializare pentru posturile de ospătar şi bucătar. „Academia City Grill este acreditată şi, în afară de faptul că oferă diplome cu recunoaştere internaţională, cel mai accesat lucru este practica pe care elevii de la această academie o efectuează chiar în câmpul muncii – în faţa clientului”, descrie Daniel Mischie motivele pentru care consideră util proiectul. Spune că în prezent, există o listă de aşteptare pentru cei care vor să acceseze academia formată din 40-50 de persoane pentru seriile de ospătari şi de 10-12 oameni pentru bucătari.

    Chiar dacă acum aceasta se adresează celor care lucrează sau vor lucra în cadrul grupului, Mischie spune că va veni o etapă în care retenţia de personal va fi suficient de bună ca să extindă programul şi pentru alţi potenţiali angajaţi ai industriei.
    În ceea ce priveşte meseria de ospătar, spune că tendinţa a fost ca aceasta să fie văzută mai degrabă ca o pedeapsă sau o meserie de „bypass – de trecere prin perioada studenţiei sau de acomodare la o altă meserie, până la găsirea uneia mai serioase”. Crede că pe pieţele vestice, dimpotrivă, aceasta este văzută ca o „meserie serioasă”, în care ospătari lucrează în domeniu o viaţă întreagă.

    Unul dintre motivele pentru care tinerii se reorientează spre acest tip de formare se leagă de înăsprirea examenului de bacalaureat şi a unui procent de promovabilitate redus până la 50-60%, spune CEO-ul City Grill. „Tinerii cântăresc astfel mai bine deciziile legate de viitorul lor: unii sunt îndreptaţi către mediul academic şi e foarte bine şi foarte frumos, alţii trebuie să fie îndreptaţi spre şcolile vocaţionale.”
    În contextul în care bacşişul reprezintă mai mult de jumătate din veniturile unui ospătar – „sunt ospătari în România care au venituri mai mari decât ospătarii din afara ţării – mulţi – pentru că suntem o ţară în care bacşişul este generos”. Per ansamblu, trăgând linie, este de părere că iniţiativa privată face ca această ţară să funcţioneze; implicarea statului, cu cât este mai redusă, cu atât „lucrurile vor merge mai bine”.

    Meseriaşii, căutaţi şi în petrol şi gaze. Şi OMV Petrom a demarat propriile programe dedicate pregătirii viitorilor angajaţi. România Meseriaşă este un program demarat în 2015 de către companie dedicat susţinerii şi dezvoltării învăţământului profesional şi tehnic din România (ÎPT). Potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, acesta îşi propune să contribuie cu soluţii la problemele acestui tip de învăţământ, cum ar fi: necorelarea ofertei educaţionale cu piaţa muncii, slaba pregătire practică a elevilor, lipsa personalului calificat sau respectul scăzut al românilor pentru meseriaşi.

    Din 2016, România Meseriaşă face parte din platforma România Educată a Preşedinţiei, iar acţiunile din cadrul campaniei sunt derulate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. În cei trei ani de la lansare, programul a cuprins mai multe proiecte pentru dezvoltarea intensivă a elevilor şi profesorilor. Printre acestea se numără Liga Elevilor Meseriaşi – un proiect care va pregăti primul grup de iniţiativă care să aducă în dezbatere problemele elevilor din învăţământul tehnic şi profesional.

    Această ligă este formată din 27 de elevi, reprezentanţi din fiecare liceu tehnologic din judeţul Buzău, şi 24 de profesori coordonatori, al căror rol este acela de a susţine elevii în proiect. Un alt proiect este Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei – acest proiect de dezvoltare personală şi profesională se adresează elevilor din şcolile profesionale şi liceele tehnologice din România, din clasele X-XI. Programul pregăteşte anual, încă din 2015, peste 200 de elevi şi 40 de profesori, implicând mentori şi specialişti renumiţi în fiecare domeniu. Până în prezent, Tabăra Meseriaşilor a pregătit peste 750 de elevi şi 140 de profesori din 6 judeţe din România şi a oferit burse de studiu în valoare de 550.000 lei.

    Şcoala Petroliştilor este un alt proiect prin care OMV Petrom susţine trei clase profesionale în domeniul industriei petroliere, în trei licee tehnologice din ţară – din Moineşti, Târgovişte, Piteşti. 167 de elevi primesc burse de performanţă de până la 700 de lei şi urmează stagii de practică în cadrul companiei. De asemenea, OMV Petrom colaborează cu licee partenere prin dotarea laboratoarelor de practică şi instruire pentru profesorii de specialitate.

    Elevii învaţă după curricula actualizată pentru cele două specializări incluse în program: operator la extracţia, transportul, tratarea şi distribuţia gazelor şi operator sonde, primesc burse lunare de 700 de lei, iar la finalul clasei a XI-a vor avea o calificare recunoscută la nivel internaţional. Compania a investit şi în dotări pentru laboratoare de practică: potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, peste 230.000 de euro au fost investiţi în 13 unităţi de învăţământ din ţară, dintre care 9 sunt din judeţul Buzău.

    napoi la şcolile profesionale. Piaţa locală are o istorie în ceea ce priveşte învăţământul profesional, şi nu una de scurtă durată, ci una începută imediat după Revoluţie. Nevoia mare de meseriaşi este acutizată şi de desfiinţarea şcolilor profesionale în 2009 de către ministrul educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu (pe motiv că nu mai erau tineri doritori să înveţe o meserie), potrivit ZF. În 2004 erau aproape 280.000 de copii înscrişi la şcolile profesionale, în 2008 erau 180.000, iar apoi a urmat prăbuşirea unui sistem de educaţie vocaţională: în 2009 mai erau înscrişi 109.000 elevi în şcolile profesionale, în 2010, 51.000, în 2011, 10.000.

    Deşi acest sistem de învăţământ a reînviat în 2012, numărul elevilor înscrişi în prezent în şcolile profesionale (de circa 68.000) este insuficient, fiind de peste 3 ori mai mic decât în urmă cu un deceniu, potrivit ZF.
    În prezent, 70% dintre managerii de resurse umane din companii spun că învăţământul profesional este neadaptat la cerinţele pieţei; 65% dintre angajatori sunt nemulţumiţi de calitatea pregătirii practice din învăţământul profesional din România; 85% dintre angajatori consideră că numărul absolvenţilor învăţământului profesional este insuficient; aproape 80% dintre români nu respectă meseriile, iar 60% dintre meseriaşi nu ar recomanda meseria proprie unei persoane dragi, potrivit unui studiu al companiei Exact Cercetare şi Consultanţă.

    um s-a ajuns la acest decalaj? „Pentru o perioadă de timp, prin deciziile de natură guvernamentală, această formă de învăţământ profesional a trecut prin multe schimbări care i-au diminuat importanţa în loc să o crească”, spune Mihai Boldijar. El oferă ca exemple închiderile de ateliere, lipsa de finanţare a şcolilor profesionale – aspecte care, potrivit lui, au scăzut calitatea actului de învăţământ profesional şi au determinat tinerii să se îndrepte către forme de învăţământ teoretic. „De asemenea, curricula în aceste şcoli este de multe ori depăşită şi neadaptată tehnologiilor moderne şi dezvoltării aptitudinilor personale de tip soft skills, de unde şi gradul mai mic de atractivitate în rândul elevilor”, crede reprezentantul grupului Bosch. 

    Şi Daniel Mischie, CEO al grupului de restaurante City Grill, este de părere că renunţarea la şcolile profesionale a fost o greşeală. „Eu cred că strategia prin care orice copil ar trebui să facă facultate în ultimii 20 de ani a fost greşită; îmi amintesc că am avut foarte mulţi lucrători care au venit la 20 şi ceva de ani să se angajeze în cadrul grupului, după ce terminaseră masterul în drept sau în studii economice. O ţară nu poate să funcţioneze doar cu absolvenţi de master: are nevoie şi de bucătari, croitori, electricieni etc.

    Cred că meseriile nu pot să dispară şi desfiinţarea şcolilor profesionale la un moment dat sau trecerea pe linie moartă a acestora a fost o greşeală fantastică”, spune CEO-ul grupului City Grill.
    El observă şi că, până nu de mult, învăţământul profesional se făcea în funcţie de ce profesori existau în cancelarie, nu în funcţie de ce nevoi avea economia. Şcolile produceau în continuare producători prin aşchiere, de exemplu, doar că economia nu mai are nevoie de acest tip de meseriaşi – drept urmare, mediul privat a făcut o copie a învăţământului dual din ţări precum Germania şi Austria.

    Directorul general al Bosch observă că, pentru o perioadă de timp, şi agenţii economici au stat deoparte: „Din fericire, paşii mărunţi care s-au făcut în direcţia parteneriatului între şcoală şi mediul economic se simt şi, totodată, generează efecte pozitive”.
    „Este o chestiune de responsabilitate socială, prin care te asiguri că pentru industria ta, vor ieşi în piaţă oameni cu experienţă; apoi există posibilitatea ca cei sponsorizaţi să lucreze în compania cu care au colaborat în cei trei ani de pregătire”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, motivele pentru care companiile se implică în astfel de programe.

    Infrastructura de învăţământ ideală, în care să fie integrate şi şcolile profesionale, presupune, din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, dezvoltarea colaborării dintre mediul privat şi stat în direcţia pregătirii elevilor. „Ne bucură iniţiativa de a crea un contract între şcoli şi companiile din sectorul privat, care reglementează drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi. Dorinţa noastră este ca reforma acestei forme de învăţământ să continue”, spune Mihai Boldijar. Din punctul lui de vedere, curricula trebuie îmbunătăţită şi sunt necesare examene serioase de certificare a calităţii la nivel naţional.

    „De asemenea, este necesară implicarea mai activă a sistemului naţional de învăţământ în pregătirea cadrelor didactice din sistemul dual, în creşterea motivaţiei lor prin instruiri, schimburi de experienţă, creştere a salariilor. Ar trebui poate chiar să se creeze un program de stimulente pentru cadrele didactice care aleg să lucreze în sistemul de învăţământ dual; este absolut necesar ca nivelul de pregătire a acestor cadre didactice să fie racordat la nevoile industriei”, crede Boldijar. 

    El adaugă că subiectul este de mare interes pentru producătorii din domeniul auto, membrii PAR (Parteneriatul Auto Român), care au venit şi cu o propunere concretă de program la finalul anului trecut, în cadrul primului PAR Automotive Summit.
    În afară de acestea, propune întărirea colaborării cu Ministerului Educaţiei în vederea menţinerii unui cadru legislativ stabil şi predictibil, care va permite punerea în practică de programe pe termen lung; începerea unei campanii publice de promovare a învăţământului dual printre tineri şi părinţii lor; dezvoltarea de parteneriate între companii şi diferitele instituţii de învăţământ care pot furniza studenţi cu competenţele necesare.
    „Fără implicarea activă a tuturor celor implicaţi, un astfel de proiect nu este posibil şi aici vorbim în primul rând de responsabilii din companii, de şcoli, prin directori şi profesori, inspectorate şcolare. Iar crearea acestei punţi de colaborare este intensă, dar şi foarte importantă”, crede şi reprezentanta Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.

    Soluţii germane pentru probleme româneşti.
    În Germania, învăţământul dual are o istorie de peste 150 de ani şi, prin urmare, presupune structuri instituţionale bine formate pentru a susţine un astfel de sistem. Compania preia responsabilitatea pentru pregătirea profesională practică şi împarte programa – curriculum obligatoriu de formare – pe  parcursul a 3-4 zile pe săptămână. În firmele mijlocii şi mari există  ateliere speciale pentru elevii care vin în practică, ca prim pas înainte de a intra efectiv în activitatea productivă.
    În România, învăţământul profesional dual a fost înfiinţat în anul 2012 şi durata lui a fost, iniţial, de doi ani; în 2014 însă, a fost introdus învăţământul dual de trei ani, începând din clasa a IX-a.
    Principala deosebire dintre învăţământul profesional clasic şi cel dual este că în cel clasic elevul alege o şcoală unde învaţă meserie la un agent economic pe care nu-l cunoaşte, iar în sistemul dual, elevul alege compania în care face practică.
    Elevii care intră într-o clasă cu învăţământ dual primesc o bursă lunară de 200 de lei de la stat şi o bursă de cel puţin 200 de lei, tot lunar, de la firma. Învăţământul dual are următoarea structură de pregătire: în clasa a IX-a: elevul face practică 20%; în clasa a X-a: elevul face practică 60%; în clasa a XI-a: elevul face practică 72%.
    Investitori germani au creat prima şcoală profesională cu statut juridic – Kronstadt. Elevii care au terminat această şcoală, s-au angajat în proporţie de 100%, potrivit Mediafax. Şi în prezent, majoritatea companiilor implicate în învăţământul profesional dual sunt de origine germană.

    Sursa: AHK RomÂNIA

  • Smart Business: de ce a renunţat un tânăr de 25 de ani la sportul de performanţă pentru a intra în business?

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • Schimbări uluitoare: În numai doi ani, Energia a ajuns dintr-un domeniu relativ cuminte într-un segment care poate genera atacuri de panică. Preţurile au EXPLODAT

    În mai puţin de doi ani, piaţa energiei a trecut printr-o schimbare uluitoare, dintr-un domeniu relativ cuminte din punctul de vedere al tranzacţionării transformându-se într-un segment care poate genera atacuri de panică. După criza din iarna lui 2017, piaţa s-a reconfigurat în urma unor insolvenţe zgomotoase din tabăra traderilor, furnizorii au terminat cu rezultatele afectate, iar producătorii au bifat profituri record. Anul acesta însă, cine va deschide şampania după cea mai nouă criză a „luminii”?

    “Pentru prima oară chiar nu ştiu ce să spun, pentru că datele de consum nu justifică această evoluţie“, spune Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, unul dintre cei mai conoscuţi specialişti din domeniul energetic. Compania pe care o conduce acum, activă în domeniul furnizării de energie, deţine peste 4% din piaţa consumatorilor concurenţiali, dar Stroe spune că are achiziţiile securizate.

    „De când semnez un contract, nu stau mai mult de o săptămână deschis fără energia asigurată. Am avut însă clienţi pe care i-am sfătuit în vară să îşi prelungească contractele şi nu au făcut-o. Acum consumatorii fără energia asigurată sunt îngroziţi“, mai spune Stroe.

    Declaraţiile lui Stroe vin în contextul în care de la o medie de 156 lei/MWh, energia spot a ajuns să fie tranzacţionată săptămâna trecută la uluitorul prag de 500 lei/MWh, chiar pe vârful de consum. Creşterea s-a petrecut treptat, începând cu luna august, dar condiţiile în care a avut loc sunt un mister. De ce?

    Cererea nu justifică această creştere a preţului. Mai mult, Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, are un an de vis după ce a terminat primele şase luni cu o producţie în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul condiţiilor meteo favorabile. Lacurile de acumulare sunt şi ele pline. Faptul că lucrurile stau bine se văd şi în rezultatele companiei. Hidroelectrica a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 1,9 mld. lei, cu 17% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 962 mil. lei, în creştere cu 34%. În iulie anul acesta, Hidroelectrica a distribuit 90% din profitul istoric obţinut în 2017 sub formă de dividende. Valoarea totală a dividendelor a fost de 1,134 miliarde de lei, din care 0,908 miliarde de lei au mers la statul român, restul intrând în conturile Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al companiei. Statul încearcă de altfel să scoată Fondul Proprietatea din acţionariatul Hidroelectrica pentru a-şi securiza controlul unic asupra uneia dintre cele mai profitabile companii din România, anunţul fiind făcut chiar în plină creştere a preţurilor la energie.

    Situaţia a devenit atât de gravă, încât Consiliul Concurenţei a demarat o serie de controale inopinate la sediul Hidroelectrica, suspectând compania de abuz de poziţie dominantă. Interesant este că nici măcar intervenţia Consiliului Concurenţei nu a răcit piaţa. Situaţia din ultimele zile aminteşte de drama prin care a trecut piaţa energiei la începutul lui 2017. Atunci, preţurile pur şi simplu săreau de la o zi la alta, spre agonia furnizorilor şi a consumatorilor, dar spre extazul producătorilor, fiind atinse maxime orare de circa 680 lei/MWh, nivel record.

    Explozia preţurilor a generat situaţii în care consumatori de talie industrială s-au trezit peste noapte cu contractele anulate doar pentru că furnizorii şi-au dat seama că şi cu plata penalizărilor este mai avantajos să-şi vândă energia la preţurile spot din acel moment decât să stea în contracte pe termen lung.

    Ianuarie 2017 a devenit astfel cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind ofertată la uluitoarea valoare de 450 de euro pe MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro pe MWh. Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua ur-mătoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro pe MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

    Contextul i-a prins pe mulţi jucători pe picior greşit, cu politici de achiziţii orientate mai ales spre piaţa spot, în contextul în care contractele bilaterale pe termen lung deveniseră neinteresante pe fondul unor preţuri mai ridicate. La mai bine de un an distanţă, mulţi dintre furnizorii care au trecut de şocul anului 2017 spun că din riscofili ai energiei s-au transformat în jucători prudenţi, abandonând pariul pe preţ pentru contracte stabile.

    Pentru unii însă, a fost prea târziu, valul de insolvenţe în rândul marilor furnizori de energie, printre care se numără  businessuri de sute de milioane de lei, precum Arelco Power sau Transenergo COM, fiind un alt atribut al anului trecut. Criza din piaţa energiei din 2017 nu a fost elucidată şi la fel riscă să stea lucrurile şi acum, dar câteva fenomene internaţionale pot să aducă puţină lumină.

    Unul dintre acestea este creşterea fără precedent a preţului certificatelor de emisii de dioxid de carbon, instrumente care penalizează producţia de energie din surse poluante, aşa cum sunt cărbunii, pentru a determina tranziţia spre forme de energie mai curate. Certificatele de emisii de CO2 sunt un fel de suprataxă pe care producătorii de energie pe bază de cărbuni trebuie să o plătească în contul tonelor de dioxid de carbon eliminate în atmosferă în urma producţiei de energie. Mai departe, aceste costuri se regăsesc în preţul energiei.

    Problema este că preţul certificatelor de emisii a crescut spectaculos în ultimul an, atingând maximul deceniului. De exemplu, săptămâna trecută un certificat costa 26 de euro, în timp ce în aceeaşi zi din 2017 acelaşi certificat costa 7 euro. Această creştere accelerată a preţului vine în contextul în care numărul de certificate de emisii la nivel european va fi redus în perioada 2019-2023, totul pentru a determina decarbonizarea economiilor şi trecerea către surse de producere a energiei mai puţin poluante, cum sunt gazul sau energiile regenerabile.
    În acest context, specialiştii din piaţă nu exclud ca în intervalul menţionat preţul certificatelor de emisii să ajungă la 40 de euro pe MWh.

    Pentru ţări precum România sau Polonia, care sunt dependente de producţia de energie pe cărbuni, această decarbonizare accelerată este o problemă majoră. Impactul se vede deja în rezultatele celui mai mare producător de energie din România pe bază de cărbuni, Complexul Energetic Oltenia. Entitatea, care cuprinde cele mai mari termocentrale din România şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut. Dacă cifra de afaceri a fost relativ stabilă, profitul net al companiei a ajuns la 35 de milioane de lei, în scădere dramatică faţă de rezultatul de 307 de milioane de lei din S1 2017.

    „Am înaintat un memorandum prin care guvernul să mandateze Ministerul Energiei (proprietarul CE Oltenia) să iniţieze o serie de discuţii cu Comisia Europeană, să vedem ce putem face. Nu se pune problema de ajutor de stat, dar încercăm să găsim soluţii şi nu suntem singuri. Polonia, Germania sunt în aceeaşi situaţie“, spune Sorinel Boza, directorul general al CE Oltenia. Însă în timp ce CE Oltenia se împotmoleşte în discuţii, rivalii europeni au trecut la acţiune. „Preţurile mai mari la carbon se traduc în costuri mai mari pentru companiile europene de utilităţi, asta desigur dacă nu şi-au încheiat contracte de hedging pentru aceste instrumente”, spune un consultant francez din domeniul energiei, citat de jurnaliştii de la Reuters.

    Un astfel de exemplu sunt nemţii de la RWE. „Poziţia noastră financiară pe zona de certificate de emisii de carbon este deja securizată până în 2022 şi am început deja să facem demersurile pentru perioada de după 2022”, a precizat CFO-ul RWE, Markus Krebber, citat tot de Reuters.

    Simplul fapt că un colos de talia RWE a pariat pe creşterea certificatelor de emisii de carbon arată că, cel mai probabil, aşa vor sta lucrurile, ceea ce mai departe nu poate însemna decât energie mai scumpă.

    „Întreaga Europă de Vest se confruntă cu creşterea preţurilor la energie, aşa că putem vorbi de o anumită contaminare“, crede Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Astfel, volatilitatea prezentă pe plan local se vede perfect şi în funcţionarea pieţelor mature de energie spot la nivel european. Spre exemplu, pe platforma EEX, una dintre cele mai importante, preţul energiei a trecut de la 72 euro/MWh de la 49 de euro pentru ca apoi să revină la 65 euro/MWh în decurs de numai câteva zile. „În plus, cărbunele este foarte scump în ultima perioadă. La final, avem o influenţă puternică pe preţ care vine din zona de combustibil pentru că şi gazul a intrat puternic în piaţă în contextul preţurilor mari“, a mai spus Lungu.

    Practic, deodată scumpirea cărbunelui a creat loc şi pentru centralele pe gaz, problema fiind că şi în cazul acestora combustibilul este tot mai scump. Dar în timp ce cărbunii abia îşi acoperă costurile cu această creştere a preţului, iar centralele pe gaze marchează marje modeste, toate datele din piaţă arată că marile acumulări de câştiguri vor fi în conturile producătorilor de energie hidro şi nucleară, care nu sunt legaţi pe partea de combustibil de ceea ce se întâmplă în piaţă, dar care beneficiază din plin de scumpirea energiei. „Creşterea preţurilor la emisiile de carbon a obligat unele dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa să-şi securizeze achiziţiile în avans pentru aceste instrumente, în timp ce producătorii de energie hidro şi nucleară beneficiază de creşterea preţului la energie”, scriu jurnaliştii de la Reuters.

    Astfel, pe plan local, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea termina anul cu rezultate record, din nou. Furnizorii isteţi şi-au învăţat lecţia din 2017, aşa că mulţi dintre cei de talie mare au achiziţiile de energie securizate.

    La final însă, cum 90% din profiturile companiilor de stat se împart sub formă de dividende, cel puţin în cazul României învingătorul cert din această nouă criză a electricităţii este chiar statul, cel mai mare jucător din producţia locală a energiei.

    Şampania în acest caz este însă plătită de o economie întreagă prin creşterea facturilor.

  • Acces strict interzis cardiacilor

  • 27 de fotografii care ilustrează haosul de la deschiderea primului McDonald’s din Moscova, din 1990 – GALERIE FOTO – VIDEO

     Avea o capacitate de 900 de locuri şi un personal format din aproximativ 600 de angajaţi selectaţi cu atenţie din 35.000 de solicitanţi. Restaurantul se aşteapta să servească în jur de 1.000 de persoane în prima zi. În condiţiile în care salariul mediu era atunci de aproximativ 150 de ruble pe lună, un Big Mac se vindea cu 3,75 ruble. Acest lucru, totuşi, nu i-a împiedicat pe clienţi să se aşeze la cozi uriaşe, pentru a încerca produsele fast-foodului. O mulţime de peste 5.000 de cetăţeni sovietici s-au aliniat în Puskinskaya Square pe 31 ianuari 1990, pentru a aştepta deschiderea primului Mc Donald’s din capitala Rusiei. În acea zi, aproximativ 30.000 de clienţi au trecut pragul restaurantului.

  • Dan Oancea, regional head of business development şi marketing CEE pentru NextAtlas: “Cel mai puţin dor mi-e de acele atitudini şi obiceiuri care nu ne fac chiar cea mai mare cinste”

    Dan Oancea
    Funcţie: regional head of business development şi marketing CEE pentru NextAtlas
    Oraş de reşedinţă: München, Germania

    Când aţi plecat din ţară şi de ce?
    Prima destinaţie a fost la sediul din Londra al companiei BAT, unde am fost trimis pentru a mă alătura echipei globale de marketing a mărcii Kent, după lansarea de succes a aceluiaşi brand în România.

    Vă gândiţi să vă întoarceţi în ţară?
    Nu m-am gândit încă la această alternativă, dar nu ştii niciodată unde te duce destinul, mai ales când ultimii 20 de ani îi trăieşti mutându-te în şase ţări de pe două continente.

    De ce anume vă e cel mai dor din România? Dar cel mai puţin dor?
    Mi-e dor de locurile superbe pe care le are România şi de care mă leagă multe amintiri de neuitat. La polul opus, cel mai puţin dor mi-e de acele atitudini şi obiceiuri care nu ne fac chiar cea mai mare cinste. Ar trebui să învăţăm să ascultăm mai mult şi mai bine, să etichetăm mai rar şi să fim mai putin hiper-critici la adresa altora din jurul nostru. Ar trebui să analizăm mai mult cum ne putem schimba fiecare dintre noi, pentru a reveni la normalitate.

    Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

    Şi să nu uităm că nu este întotdeauna vorba de persoana noastră, ci de „noi toţi” şi grupul mai mare din care facem parte.

    20 de ani, 6 ţări şi 2 continente: Dan Oancea spune despre sine că se află la jumătatea unei cariere pline, în care „navighează” de peste 20 de ani. A început această călătorie de la „cel mai junior” rol în departamentul de marketing, a trecut apoi prin diferite niveluri, ajungând de la responsabilităţi regionale şi globale, până la roluri manageriale şi de CEO. De mai puţin de doi ani s-a mutat la München, în Germania, şi s-a alăturat unui start-up în zona aplicaţiilor digitale care folosesc inteligenţa artificială pentru a identifica noile tendinţe şi nevoi ale consumatorilor.

    „Este o aventură (cariera sa – n.red.) pe care am început-o în România în industria tutunului, alături de JTI şi BAT, continuată în Marea Britanie. A urmat apoi regiunea adriatică cu Coca-Cola Company.” După aceea a trecut în altă barcă, mai exact în zona de creativitate a industriei de comunicare şi marketing, angajându-se în cadrul Ogilvy Group, pentru care a activat în pieţe ca Rusia, Franţa şi Coreea de Sud. De altfel, în perioada 2013-2015 a fost CEO al Ogilvy pe piaţa de Coreea de Sud, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. „A fost şi continuă să fie un permanent proces de reinventare şi trecere de la un marketer rebel la un constructor de mărci puternice. Am trecut de la a face lucrurile în «stilul meu», la a face lucrurile cu un scop «mai mare».” Spune că îşi dezvoltă în continuare cariera în spiritul credinţei că „cel mai important este ce lăsăm în urma noastră şi cât de mult reuşim să îi inspirăm pe cei cu care interacţionăm şi pe care încercăm, într-un fel sau altul, să îi influenţăm”.

    În acest spirit, s-a reîntors în Europa şi s-a alăturat NextAtlas, un start-up din zona aplicaţiilor digitale care folosesc inteligenţa artificială pentru a identifica noile tendinţe şi nevoi ale consumatorilor. Executivul ocupă poziţia de regional head of business development şi marketing pentru regiunea Europei Centrale şi de Est, conform LinkedIn. „Este o experienţă incredibilă, mai ales datorită modelului de business care este total diferit de cel al corporaţiilor tradiţionale şi multinaţionale şi nu în ultimul rând datorită interacţiunii aproape în exclusivitate cu generaţia Millennials.

    Acest lucru i-a oferit şi şansa de a-şi concretiza şi o dorinţă mai veche, după cum spune chiar el, de a împărtăşi cu noua generaţie cunoştinţele şi experienţa pe care le-a acumulat în aceşti ani. „Am început, ca hobby, să predau anumite discipline din domeniul comunicării, în cadrul Universităţii EU München.” În restul timpului, executivul spune că vrea să trăiască o „viaţă plină” – iar aceasta include de la scrierea de postări de pe Instagram, până la berea cu prietenii doar pentru a se relaxa şi la momentele când se uită la televizor alături de familie. Aminteşte şi zilele în care predă cursuri la universitate. „Toate lucrurile pe care le-am menţionat mă ajută să mă relaxez şi să mă simt fericit, ceea ce ameliorează stresul.” În concluzie, jobul pentru un start-up este despre a trăi suişurile şi coborâşurile businessului – atât zilnic, cât şi de-a lungul timpului.

  • Noua metodă prin care românii sunt păcăliţi la telefon: „Era un ton foarte autoritar, să te facă să suni”

    Hackerii folosesc numerele de telefon din Europa, iar dacă răspund, clienţii sunt îndemnaţi să sune de urgenţă la un număr de telefon ca să rezolve o problemă administrativă. De acolo, o voce în limba română încearcă să îi convingă pe oameni să rămână cât mai mult pe fir şi să dea date despre conturi bancare.
     
    Ovidiu Neghină: „Era un robot telefonic care avea un ritm foarte alert, vorbea în limba română. A început să îmi spună că mă sună în legătură cu contul meu de asigurare, „este foarte important să mă sunaţi acum înapoi, este critic să ne sunaţi, vă rog frumos să nu întârziaţi să ne sunaţi.” Era un ton foarte autoritar, să te facă să suni.”
     
    Bărbatul a răspuns la un apel din Albania, dar, din fericire, nu a sunat înapoi. În acelaşi mod, în ultimele zile au fost terorizaţi mulţi alţi români. Vorbim despre un fenomen potrivit reprezentanţilor Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică. Aceştia au emis inclusiv o alertă.
     
    Nelu Munteanu, director Tehnic Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică: „Dacă ar fi sunat, ar fi fost preluat de un ROBOR, care încearcă să te ţină cât mai mult la telefon, ţi se adresează pe numele real, ca să aibă credibilitate.”
     
    Hackerii încearcă să afle de la oameni date despre conturile bancare sau despre parole. Pornind de la metoda de furturi de date prin e-mail-uri infectate, experţii în securitate cibernetică au denumit acest nou mod de operare „vishing”, scrie stirileprotv.ro
  • Angajatul crizei

    Cele mai multe dintre dimineţile toamnei acelui an mi le petreceam răsfoind ziarele – şi erau multe la vremea aceea – pentru unul dintre seminariile de la facultatea de jurnalism, numit Presa şi actualitatea sau, pe scurt, PACT. Nu pot să spun că mi-a atras în vreun fel atenţia falimentul Lehman Brothers, despre care Ziarul Financiar scria după 15 septembrie şi pe care Business MAGAZIN îl anticipa încă din vara anului 2008.
    Nu am primit nicio întrebare referitoare la faliment la testele săptămânale ale acelui seminar şi nu pot spune că îngrijorarea se observa în rândul vreunuia dintre colegii mei de la Facultatea de Jurnalism şi nici măcar în rândul profesorilor.
    Neavând un salariu, un credit sau vreun alt reper relevant pentru prăpastia în care se adâncea economia, nu pot să zic că am perceput criza în vreun fel în anul în care s-a întâmplat. Ştirea despre falimentul Lehman Brothers, peste care m-am oprit vreo trei minute, avea însă să „bântuie”  toţi anii care au urmat  cred că nu greşesc dacă spun că acest lucru este valabil pentru generaţia celor „de 30 şi un pic” (nu le-aş spune Millennials, cred că pentru generaţiile care ne-au urmat lucrurile stau uşor diferit), care şi-au construit cariera în criză.
    Mare parte din ziarele pe care le ţineam în braţe pentru PACT în drum spre facultate nu mai existau câţiva ani mai târziu, în momentul în care m-am angajat.
    Prieteni din generaţia mea care se înscriseseră la Academia de Studii Economice ca să devină bancheri, ca urmare a mirajului creat de cea mai bănoasă meserie în anii de boom, se confruntau cu lupta de a-şi găsi un job oriunde, fiindcă băncile treceau prin restructurări masive.
    Alţii visau la comisioane uriaşe din vânzări sau să îşi construiască cariere internaţionale în farma. Auzisem cu toţii de la cunoştinţe despre bonusuri uriaşe, despre avansări rapide în funcţii. Alţi membri ai generaţiei noastre visau la afaceri crescute peste noapte: generaţia noastră de antreprenori nu a avut însă şansa (sau neşansa?) unui El Dorado al afacerilor, ca în anii ‘90. A mai dat România vreun miliardar după anii ‘90? Care sunt şansele să mai dea vreunul? (Exceptând domeniul IT, care domină toate clasamentele, naţionale şi internaţionale, ale celor mai bogaţi tineri de în jur de 30 de ani.) Un posibil răspuns l-am găsit răsfoind ediţiile mai vechi ale Business MAGAZIN: „Posibilitatea ca un tânăr antreprenor român să dezvolte o afacere şi să aibă succes se îngustează pe zi ce trece şi tinde către zero”, spunea Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, în 2009.
    Ne-am petrecut „anii de boom” la cămin sau împărţind chiria visând la astfel de realizări.
    Încă de la primul job, s-au năruit toate aceste vise: angajatorii erau preocupaţi doar de reducerile de costuri – iar noi, derutaţi de refuzuri, de pesimism şi de frustrările generaţiilor anterioare de angajaţi. „Înainte de criză, aveam (şi aici începe o enumerare fără sfârşit)…”, spun şi acum unii dintre ei.
    Poate de aici şi nepotrivirea care încă mai există între cerinţele angajatorilor şi aşteptările noastre. Aşteptările noastre au fost alimentate de legendele anilor de boom, ani în care, în timp ce studiam în cadrul unor discipline diverse, generaţiile anterioare primeau bonusuri uriaşe, avansări rapide în funcţie etc. Cu toate acestea, mulţi dintre membrii generaţiei noastre acceptau să lucreze în Capitala anului 2009-2010 pe un salariu net de 1.000 – 1.500 de lei, nu prea ieşeam în oraş pentru că ne împărţeam timpul între job şi facultate şi încasam lovituri din două direcţii: de la şefi, pentru că «nu înţelegeam nimic», şi de la profesori, pentru că «nu veneam la ore».
    Acceptam orice ni se servea, spre deosebire de mulţi dintre cei mai tineri decât noi, cărora li se reproşează că inventează motive ca să nu vină la serviciu – în situaţia fericită în care anunţă acest lucru.
    Într-o piaţă a muncii caracterizată de precauţia angajatorilor, plină de nostalgii, de frustrări, de mituri răsturnate, am crescut treptat, apreciind fiecare pas făcut.
    Pe piaţa locală a muncii există în prezent în jur de 150.000 de angajaţi din generaţia „celor de 30 şi un pic”, în contextul în care numărul total al celor născuţi în jurul anilor ’90 este de 350.000. Restul au ales să caute „legendele” din anii de boom peste hotare, iar puţini au joburi de birou, cei mai mulţi dintre ei lucrând în cafenele sau restaurante, fabrici sau ca şoferi. Cei care am rămas –– ne-am asumat să creştem „realist” în continuare.