Tag: proiecte

  • OPINIE Ioana Matei, redactor-şef Business MAGAZIN: „S-a terminat anul cu cele mai multe „provocări”! Ce urmează?”

    Pregăteam ultimul număr din an când am primit un mail cu rezultatele unui studiu Bestjobs, din care reieşea că jumătate dintre angajaţii români cred că 2019 a fost mai obositor din punct de vedere profesional, „mai plin de provocări, efort şi cu mai mult stres comparativ cu anul precedent”. La polul opus, doar 14% simt că a fost un an mai calm şi mai liniştit, care le-a adus echilibrul necesar între viaţa personală şi job.

    Pe de altă parte, din acelaşi studiu reieşea că dacă Moş Crăciun ar putea să le îndeplinească românilor o dorinţă legată de profesie, pe primul loc aceasta nu ar fi să aibă mai puţin stres la locul de muncă (doar 7,9%) şi nici să le aducă mai mult timp liber şi echilibru între viaţa profesională şi cea personală (14%), ci „mai multă sănătate şi putere de muncă” (25% din angajaţi).

    Am sentimente conflictuale legate de acest rezultat, pe care îl văd şi eu în jurul meu, în rândul colegilor, colaboratorilor sau companiilor despre care scriem sau în rândul prietenilor mei mileniali (despre care un alt studiu, internaţional, spunea că sunt cel mai predispuşi la burnout). Mi se pare că aceste rezultate sunt caracteristice românului, pentru care „meseria e brăţară de aur”, chiar dacă ne referim la „meserie” în adevăratul sens al cuvântului sau îl traducem cu „profesie, carieră, management sau antreprenoriat”.

    În spatele cuvântului diplomat „provocare”, pe care nu există executiv sau antreprenor care să nu îl menţioneze la interviuri, stau, de fapt, nopţi nedormite, întâlniri cu familia sau prietenii programate peste din ce în ce mai multe săptămâni sau chiar anulate, poate chiar timp nepetrecut cu copiii în situaţia angajaţilor sau antreprenorilor care sunt şi părinţi. Cei mai mulţi dintre cunoscuţii mei prioritizează tot ceea ce este legat de muncă şi abia apoi îşi stabilesc întâlniri cu prieteni pe care nu i-au văzut de mult.

    Nu pot să nu mă întreb – asta este normalitatea pieţei actuale a muncii? Dacă eşti mai puţin stresat, înseamnă că eşti mai neimplicat? „Work-life balance” este doar o sintagmă inventată de o echipă de marketing sau HR? Nu ştiu care este răspunsul şi în niciun caz nu încurajez „lenea”. Totuşi, în pieţele mai „aşezate”, pe care noi le dăm ca exemple în materialele noastre, cum ar fi Germania, de pildă, magazinele alimentare se închid dupa ora 8 seara, iar majoritatea sunt închise duminica. Asta înseamnă că serile în care stai la birou după ora 8 nu pot deveni o normă.

    Astfel, pe lista de cadouri de la Moş Crăciunul pieţei muncii, alături de sănătate şi putere de muncă, îmi doresc şi vă doresc să avem o economie atât de dezvoltată şi de aşezată încât să avem timp să facem pe îndelete toate proiectele pe care ne dorim să le facem, să terminăm sarcinile din „fişa postului”, dar să lucrăm şi la proiecte şi idei noi, să întâlnim oameni noi şi vechi. Aş cere o zi de cel puţin 48 de ore, dar sper că este mult mai realistă dorinţa unei pieţe mai aşezate.

    În contextul acestei agitaţii care pare fără sfârşit, vă mulţumim că vă faceţi timp să ne şi citiţi – indiferent dacă preferaţi varianta tipărită, site-ul bmag.ro, pagina de Facebook sau, mai nou, Instagram –, să răspundeţi solicitărilor de interviuri şi invitaţiilor la evenimente (uneori, chiar de pe o zi pe alta). Iar pentru că anul 2019 a fost cel mai „plin de provocări“ – şi pentru colegii mei – le mulţumesc tuturor pentru eforturile depuse astfel încât, în momentele de răgaz pe care le aveţi, să citiţi, săptămânal, şi Business MAGAZIN şi să vă întâlniţi cu colegii voştri din business la evenimentele noastre. Sărbători fericite tuturor, să vă odihniţi şi să începeţi anul următor în forţă!

  • Johnson & Johnson România a lansat primul Hackathon cu proiecte dezvoltate exclusiv pe durata evenimentului

    Descrierea inovaţiei:
    Hackathon4Health a fost lansat la iniţiativa Johnson & Johnson România şi a fost dezvoltat prin implicarea echipelor din toate cele patru divizii ale companiei – medicamente inovatoare, medicamente fără prescripţie, produse pentru consumatori şi dispozitive medicale. Proiectul îşi propune să cristalizeze comunitatea în jurul unei platforme de lucru comune, astfel încât profesionişti din domeniul IT&C să poată propune soluţii digitale pentru sănătate care răspund unor nevoi locale din sistemul de sănătate încă deservite din acest punct de vedere.

    Derulat în primele două ediţii, 2017-2018, sub denumirea Hacking Health Hackathon, proiectul Hackathon4Health a urmat un proces de rebranding cu ocazia ediţiei a treia, din anul 2019. Potrivit reprezentanţilor Johnson & Johnson, Hackathon4Health este primul hackathon pe teme de sănătate din România şi cel mai important eveniment de profil din Europa Centrală şi de Est. Lansată în anul 2017, iniţiativa vine în contextul în care România este unul dintre cele mai importante huburi de IT din regiune, iar utilizarea dispozitivelor mobile este în continuă creştere: la nivel naţional, 87% dintre români deţin un smartphone şi admit că principalele beneficii oferite sunt mobilitatea şi accesibilitatea informaţiilor.

    Cu toate acestea, România ocupă ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte performanţa şi competitivitatea digitală, în opoziţie cu recomandările venite din partea instituţiilor internaţionale acreditate, atât din zona medicală, cât şi cea economică. Totodată, proiectul doreşte să contribuie la sprijinirea obiectivului de creştere a accesului la tehnologia IT declarat în Agenda pentru Dezvoltare Sustenabilă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

    Elementul de noutate:
    Elementul diferenţiator al Hackathon4Health constă în faptul că proiectele prezentate juriului la finalul celor 48 de ore de lucru sunt integral dezvoltate pe durata evenimentului.

    Efectele inovaţiei:
    Pentru selectarea celor trei echipe câştigătoare, juriul analizează cinci criterii principale: Minimum Viable Product (MVP) – evaluarea a ceea ce echipa a reuşit să creeze în cele două zile de hackathon, respectiv demonstrarea competenţelor tehnice ale soluţiei; inovaţie – din perspectiva implementării şi a nevoii pe care proiectul o adresează; fezabilitate – posibilitatea reală de a dezvolta cât mai aproape de o versiune finală şi viabilă având la dispoziţie 5.000 de dolari finanţare şi sesiunile de mentorat; impactul potenţial al proiectului asupra sănătăţii populaţiei, în România şi la nivel global, precum şi coeziunea echipei şi aptitudinile de business. În plus, dincolo de fondurile pre-seed şi sesiunile de mentorat şi consiliere pe durata a şase luni, echipele câştigătoare de anul acesta vor avea oportunitatea să îşi prezinte proiectele în cadrul Johnson & Johnson Innovation Lab – o reţea globală dezvoltată de Johnson & Johnson cu scopul de a sprijini antreprenorii în dezvoltarea soluţiilor inovatoare care pot avea un impact pozitiv asupra sănătăţii oamenilor. În total, pe parcursul celor trei ediţii, Hackathon4Health a adus împreună peste 300 de participanţi care au pregătit peste 60 de proiecte. Dintre acestea, nouă au fost câştigătoarele finanţărilor pre-seed de 5.000 de dolari fiecare, oferite de Johnson & Johnson România, şi au fost implicate în sesiunile de mentorat din partea echipelor companiei şi a Smart Everything Everywhere – colaboratori în organizare. Unul dintre proiectele câştigătoare ale ediţiei din anul 2017, o aplicaţie pentru telefonul mobil care să îi ajute pe părinţi să monitorizeze calendarul de vaccinare a bebeluşilor precum şi starea de sănătate a acestora, este deja disponibilă consumatorilor. De asemenea, proiectele câştigătoare din ediţia anului trecut se află în stadii avansate de testare în piaţă şi sunt complet funcţionale.

  • De la idee la inovaţie. Ce s-a discutat la conferinţa „Cele mai inovatoare companii din România” organizată de Business MAGAZIN

    BM: Conferinţa dedicată companiilor inovatoare este  un proiect pornit În 2014, când redacţia Business MAGAZIN observa că, în pofida faptului că suntem consideraţi un Silicon Valley al Europei Centrale şi de Est, România este clasată, în peisajul inovaţiei la nivelul statelor Uniunii Europene, drept singurul inovator modest, alături de Bulgaria.

    Ne situăm în continuare în sfera inovaţiei modeste, ca urmare a unui calcul realizat la nivelul UE28 bazat pe parametri precum numărul absolvenţilor de doctorat, sistemele de cercetare atrăgătoare, mediul prietenos cu inovaţia, posibilităţile de finanţare şi modul în care este susţinută inovaţia, investiţiile companiilor în cercetare şi dezvoltare, numărul de inovatori, patentele de proprietate intelectuală.

    Adunând punctajele tuturor acestor paliere, România a ajuns la un total de 34 în 2018, dintr-o valoare potenţială de 160. De-a lungul timpului, performanţa României a înregistrat scăderi (de la 45 de puncte în 2011 la 30 în 2015, reluându-şi însă creşterea cu câte un punct anual începând cu 2015). La polul opus în clasamentul inovatorilor se află ţările nordice (clasate drept lideri ai inovaţiei), în frunte cu Suedia, care a acumulat un punctaj de 148.

    Dincolo de calculele matematice, ne-am propus ca în fiecare an să vedem, concret, cum se inovează în companiile din România, atât prin ediţia specială a Business MAGAZIN care reuneşte idei inovatoare din companiile cu activităţi pe plan local, cât şi în cadrul dezbaterii dedicate inovaţiei susţinută, anul acesta, de Banca Transilvania şi Stanleybet.

    Ce este inovaţia – cum este privită în companiile pe care le reprezentaţi?

    Cristina Ionescu, director advisory, KPMG România: Aş vrea să încep prin a spune că nu sunt aici în calitate de consultant, ci în calitate de promotor al inovaţiei în cadrul KPMG România. Pentru noi, inovaţie înseamnă idei care pornesc dintr-o anumită cultură organizaţională propice. După părerea noastră, inovaţia porneşte de la capacitatea de a crea un loc în care fiecare persoană să aibă curajul şi responsabiliatea de a identifica cum, unde şi ce poate face mai bine compania, dar şi angajatul în sine.

    Adrian Cocan, proprietar, Lăptăria cu caimac: Pentru noi, inovaţia înseamnă să reinventăm istoria – să luăm ce a fost mai bun de-a lungul timpului în produsele lactate şi să-l aducem în zilele noastre, să-l facem fiabil într-o societate care şi-a pierdut cumva direcţia şi care ajunsese să consume aproape exclusiv produse de slabă calitate, în contextul în care pe un întreg lanţ logistic există foarte multe probleme. Noi am încercat să inovăm atât în ceea ce priveşte produsele, cât şi modul în care facem marketingul, modul în care interacţionăm cu consumatorii.

    Liviu Arsene, global cybersecuriTY researcher, Bitdefender: Pentru noi, inovaţia este vitală. Domeniul securităţii cibernetice este extrem de competitiv, dar noi avem competiţie şi din partea cealaltă, a atacatorilor, din partea celor care dezvoltă ameninţări informatice. Dacă nu reuşim să inovăm constant – şi prin inovaţie noi înţelegem atât tehnologiile noi de securitate a datelor, cât şi de optimizare a soluţiilor de securitate – riscăm practic să pierdem businessul. Din fericire, avem un istoric destul de bun la capitolul inovaţie – avem o serie de programe interne în această direcţie – şi avem şi metrici prin care măsurăm şi stimulăm inovaţia în interiorul companiei. Încercăm să menţinem angajaţii cât mai motivaţi pentru ca ei să vină cu soluţii noi la probleme vechi sau la probleme care nici măcar nu ştim că există.

    Daniel Bitere, director de marketing, grupul Agricola: Pentru noi, inovaţia înseamnă în primul rând idei practice care să uşureze viaţa consumatorilor, iar apoi, viaţa noastră, a celor care lucrează în companie. Dumneavoastră vedeţi inovaţiile pe care firmele le scot pe piaţă la nivel de produs/servicii, dar în cadrul companiilor există şi inovaţii funcţionale care îmbunătăţesc viaţa angajaţilor şi reduc costurile companiei.

    Cosmin Anghel, director of asset management, Globalworth: Inovaţia este unul dintre subiectele preferate ale Globalworth în contextul în care chiar astăzi (în ziua conferinţei, pe 27 noiembrie – n.r.) am inaugurat Globalworth Tower, cel mai inteligent lobby dintr-o clădire de birouri din Europa Centrală şi de Est), care va oferi tuturor oaspeţilor o serie întreagă de soluţii inovatoare. Acesta are instalată o podea cinetică, un proiect unic în lume – este o podea care, sub greutatea paşilor, va genera energie electrică ce va alimenta alte sisteme inovatoare din recepţia clădirii noastre. Proiectul este unic şi prin dimensiunea soluţiei respective, discutăm despre două suprafeţe care înseamnă 40 de metri pătraţi de podea cinetică indoor într-o clădire de birouri.

    Adrian Zărnescu, CTO Syswin Solutions: Ca profil de companie, noi inovăm, pentru asta ne-am adunat 30 de ingineri şi asta facem zilnic. Cum facem asta? Visăm, punem pe hârtie, dezvoltăm şi apoi domnii de la Globalworth aplică tehnologia.

    Cristian Pocovnicu, managing director software service, Qualitance: Noi suntem o echipă de 200 de ingineri care se ocupă cu inovaţia, ne place să ne uităm la probleme mari şi să mergem în concret pentru a le rezolva – partea cea mai importantă este să rezolvăm o problemă mare şi reală. Este foarte important să aducem ceva concret în piaţă, să nu fie doar o invenţie nouă. Contraexemplul care îmi trece în cap în acest moment este Segway: a fost o invenţie extraordinară din punct de vedere funcţional, dar nimeni nu a vrut să o folosească, motivul principal fiind că arătai extrem de haios pe ea. În situaţia lor, o mână de ingineri a construit un produs extraordinar din punct de vedere tehnic, dar nu s-a dus nimeni în piaţă ca să îi întrebe pe utilizatori care sunt aşteptările lor.

    BM: Cred că şi Google Glass sunt un exemplu potrivit în sensul acesta. De unde vin ideile inovatoare – cum se realizează procesul de creaţie într-o companie?

    Cristian Pocovnicu, Qualitance: Cred că cel mai important este să ţii aproape de utilizatorul final. După ce decidem că vrem să facem un produs sau serviciu nou, mergem în piaţă şi începem să ţinem interviuri şi discuţii cu utilizatorii finali. Dacă te duci la utilizatorul final şi îl întrebi: „Ce vrei, ce aşteptări ai?”, probabil nu vei primi un răspuns care te va ajuta.

    Exemplul pe care mi-l aduc aminte din istorie este al lui Henry Ford, care spunea: „Dacă mă duc la clienţii mei şi îi întreb ce vor, vor spune mai mulţi cai la căruţă”. Ideea este să faci interviuri şi să ai discuţii profunde cu utilizatorii tăi, să vezi care sunt problemele lor reale, după care vei reveni în cadrul companiei şi vei încerca să găseşti soluţii pentru problemele respective.

    Modelul de gândire pe care-l identificăm de multe ori în piaţă este că avem o idee – să vedem cum facem să implementăm ideea respectivă, or asta aduce un risc destul de mare pentru că investeşti mulţi bani, mult timp, mult efort şi nu ai o garanţie că ideea respectivă va fi percepută bine în piaţă.
    Adrian Zărnescu, Syswin Solutions: Este bine ca produsele, inovaţiile, invenţiile să plece de la idei sau cerinţe găsite în piaţă – dar depinde foarte mult cui se adresează acea piaţă. Noi suntem o companie, înainte de toate, de microelectronică. Peste această activitate o adăugăm pe cea de software embeded, un strat de transmisii de date şi tot aşa; pentru noi, inovaţia vine într-adevăr de la nevoile identificate la clienţi sau în viaţa de zi cu zi.

    Multe dintre idei s-ar putea însă să nu ducă nicăieri – unele s-ar putea să se transforme în produse de mare succes, în prezent avem mai multe produse de succes pe care le-am lansat; am lansat şi altele pe anumite industrii specifice – petrol, industria farma sau pe ideea de smart city –  şi dezvoltăm în toate aceste direcţii, dar astfel încât produsele să fie de succes.

    Există totuşi şi foarte multe proiecte care mor din faşă, dar chiar şi aşa, din acelea se nasc alte proiecte, este total greşit să îţi imaginezi că atunci când inovezi sau ai o idee, va funcţiona din prima, cu siguranţă acest lucru înseamnă că ai greşit undeva. Nu există milionari sau companie de zeci de milioane care să fi ajuns din prima acolo. Ne-ar plăcea ca din ceea „ce visăm noaptea” să reuşim măcar 5% să realizăm a doua zi, iar dacă produsul rezultat este cu adevărat folositor celorlalţi, înseamnă că am reuşit să facem ceva cu adevărat inovator.

    Cosmin Anghel, Globalworth: În ceea ce ne priveşte pe noi, lucrând în asset management, visăm să avem chiriaşii satisfăcuţi, iar pentru asta, răspunsul în cazul nostru este relativ simplu: ideile inovatoare pot veni de la oricine, pot veni din interiorul organizaţiei, de la oricare din colegii din alte departamente care sunt alături de ocupanţii clădirii şi de beneficiarii proiectelor, dar şi din exteriorul companiei; aici avem marele avantaj, prin natura businessului pe care îl desfăşurăm, de a fi în contact permanent cu chiriaşii noştri. Nu în ultimul rând, mai beneficiem de idei de inovaţie de la colegii din Polonia.

    BM: Cum stau polonezii comparativ cu românii la capitolul inovaţie?

    Cosmin Anghel, Globalworth: Din perspectiva inovaţiei sunt cel puţin la fel de dinamici, cel puţin la fel de interesaţi de a veni în întâmpinarea nevoilor colegilor din clădirile lor, aş putea spune şi că sunt mult mai pragmatici şi uşor mai avansaţi în abilitatea de a înţelege care este aportul imediat al inovaţiei asupra beneficiilor. Românii au o latură mai creativă.

    Daniel Bitere, grupul Agricola: E greu de spus că inovaţia vine dintr-o singură direcţie sau că a venit de la consumatori, marketing, din producţie sau din altă parte a procesului tehnologic. Cumva, de undeva se naşte şi ideea, iar ulterior este îmbunătăţită, atât când vine vorba despre producţie, cât şi despre marketing sau orice altceva.
    Degeaba ai un produs inovator dacă nu îl prezinţi consumatorilor şi am văzut de-a lungul timpului mai multe companii – chiar în industria în care noi activăm – care veneau cu inovaţii, produse noi, modalităţi noi de păstrare a termenelor de valabilitate, dar din cauză că nu au comunicat aceste realizări clienţilor finali, acestea nu erau percepute ca atare.

    De aceea, inovaţia trebuie să parcurgă şi partea internă, şi partea externă a unei companii şi trebuie adaptată la nevoile clienţilor. Noi de pildă am lansat un produs nou, care la momentul lansării nu a mers foarte bine pe piaţă, dar la un an distanţă am îmbunătăţit modul de comunicare şi atunci produsul a explodat din punctul de vedere al vânzării – vorbesc despre puii cu creştere lentă – Puiul Fericit.

    Am lansat însă şi Puiul Familist, o carcasă de pui care are ataşate două copane suplimentare, ca urmare a unor studii realizate de companie din care a reieşit că toţi membrii familiei vor să mănânce pulpe – chiar dacă pare haios, este un produs serios.

    Puiul acesta este pe piaţă acum, vânzările cresc de la an la an şi concurează cu celelalte produse – au ajuns la 3% din vânzările totale şi la 6% din vânzările din zon de retail. Piaţa cărnii, alături de piaţa de pui, sunt commodity, în care majoritatea jucătorilor se bat în preţuri şi în modalităţi de a găsi produse de calitate medie şi de un gramaj mai mare – dacă vrei să te diferenţiezi, trebuie să vii cu inovaţie. E una dintre căile succesului.

    BM: Cum se lansează un produs precum Bitdefender Box?

    Liviu Arsene, Bitdefender: Bitdefender Box este rezultatul a 16 ani de inovaţie. Pe de o parte suntem forţaţi de factorii externi să inovăm şi să venim cu tehnologii noi, dar în acelaşi timp avem şi un proces de inovaţie documentat intern, am reuşit foarte bine să trasăm nişte linii foarte exacte referitoare la modul în care ar trebui să decurgă procesul de inovare şi cum ar trebui ca fiecare angajat să ducă mai departe o idee până la final.

    Ca rezultat al acestui program intern am ajuns ca aproximativ 38% din competiţia noastră, din tot ce înseamnă industria de securitate cibernetică, să folosească cel puţin o tehnologie Bitfedender. Asta înseamnă că tot ce am reuşit noi să facem în materie de inovaţie este apreciat de competiţia noastră – am reuşit să ne vindem lor ideile. 
    În materie de stimulare a inovaţiei, avem un program de tipul „80-20”: 80% din timp angajatul şi-l petrece făcând ceea ce scrie în fişa postului, iar 20% din timp îl petrece urmărind proiecte personale, respectiv proiecte care ar putea să îmbunătăţească munca sau să aducă un plus de valoare unui proiect dintr-un alt departament.

    Am observat că acei 20% pe care angajatul îi petrece într-un proiect pe care el l-a început înseamnă extraordinar de mult pentru el, se implică şi este ca un mini-project manager, se duce la colegii din altă echipă, care vin cu un plus de cunoştinţe din alte domenii, şi încearcă să îi coopteze.

    Astfel de grupuri pot ajunge până la 15-20 de oameni, variind în funcţie de complexitatea proiectului, iar astfel se ajunge într-un final la o idee şi la un potenţial brevet.
    Un alt mecanism de inovare în cadrul companiei este prin finanţarea unor astfel de proiecte interne. De exemplu, din bugetul de cercetare şi dezvoltare, cam 25% din bani se duc către aceste idei, pe care noi le numim „Hail Mary”, idei despre care nu ştim dacă vor avea succes.

    Proiectul pentru Bitdefender Box (o soluţie de securitate cibernetică tip hardware, în afara sistemului de operare – n.r.) s-a născut atunci când un angajat a vrut să îşi cumpere un televizor dar nu mai găsea televizoare care să nu fie inteligente şi acest lucru era frustrant pentru el, în contextul în care ştia ce înseamnă să ai lucruri vulnerabile în reţeaua acasă.

    S-a întrebat cum să securizeze astfel de dispozitive, în contextul în care nu poţi să instalezi un antivirus la fel ca pe un laptop, de pildă. A vorbit cu colegi din departament din zona de hardware, alţii pe zona de programare şi au ajuns la o modalitate de a securiza dispozitivele inteligente din locuinţe.

    Proiectul a pornit în 2011, cu doi ani înainte de a fi lansat şi înglobează experienţa Bitdefender de 16 ani. Acesta include aproximativ 21 de tehnologii brevetate. Avem tehnologii la care competiţia speră să ajungă în 5-7 ani. Mai avem o regulă foarte strictă conform căreia nu vindem sau nu facem outsourcing de mai mult de trei tehnologii pentru un competitor, câteodată chiar nici mai mult de două, pentru că atunci există riscul să câştige un avantaj competitiv.

    O modalitate de a stimula inovaţia internă este prin parteneriate cu universăţile, prin care nu doar că venim cu energie proaspătă din zona de universităţi – studenţi, masteranzi, doctoranzi – ci îi ajutăm să găsească soluţii la probleme cu care ei se confruntă în mod constant. Ei sunt mult mai bine conectaţi şi vin tot timpul cu infuzia de tehnologie şi cunoştinţe noi. Centrele noastre sunt – în afară de cel din Grozăveşti – şi în Iaşi, Cluj, Timişoara.

    Tot ce înseamnă tehnologii dezvoltate de Bitfedender şi inovaţie făcute de noi este 100% românesc. Am încercat să nu facem software outsourcing, fiecare linie de cod este scrisă de un român – asta ne ajută la inovaţie.

    Andrei Frunză, CEO Clever Tech: Clever Taxi este brandul cu care am operat recent până la începutul anului, acum suntem Clever, activăm probabil în cea mai competitivă industrie la nivel mondial – e o industrie bazată per se pe inovaţie şi pe schimbarea logicii anterioare referitoare la modul în care transportul era privit.

    Astfel, în ADN-ul companiei Clever este inovaţia, iar modelul nostru de business se bazează pe economia colaborativă; suntem unul dintre exemplele relevante, cel puţin pe plan local din acest punct de vedere, indiferent că vorbim doar despre zona de taxi sau despre zona de transport alternativ, cum se întâmplă acum, în aceeaşi platformă sau în viitor. Vedem că în Bucureşti, mai mult ca în orice altă piaţă europeană, transportul este o problemă, astfel, inovaţia în cazul nostru a plecat din identificarea unor probleme şi oportunităţi.

    A fost un proces experimental, am trecut prin multe greşeli şi trecem în continuare, încurajăm experimentele şi învăţăm din ele. Pentru perioada imediat următoare, în ceea ce ne priveşte cred că inovaţia va rezulta dintr-o înţelegere şi mai bună a volumelor de date pe care le avem şi o prelucrare a lor într-un mod care să genereze valoare pentru consumatori – fie că vorbim de pasageri sau de şoferi, şi unii şi ceilalţi ne sunt clienţi în ecosistemul pe care l-am creat.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: Compania a împlinit anul acesta 25 de ani. Până în 2018 ne-am concentrat pe ferma de vaci, iar de anul trecut am lansat proiectul Lăptăria cu caimac. Am plecat de la o problemă reală în 2014, când preţul laptelui era unul dezastruos la poarta fermei şi noi mai aveam şi cel mai scump lapte din România, de foarte bună calitate şi în cantităţi destul de mari. Ne-am propus să facem produse de cea mai bună calitate şi am pornit, evident, de la o cercetare. Una făcută serios, la Bucureşti, Cluj şi Braşov, în urma căreia am descoperit că oamenii nu prea mai ştiu ce înseamnă produse lactate de calitate.

    După multe zeci de ani în care direcţia a fost una către prafuri, chimicale, procesări agresive şi termene de valabilitate imense, oamenii nu mai ştiau ce ar trebui să fie produsele lactate. Şi atunci am decis să ignorăm părerea lor şi să ne concentrăm pe ce înţelegem noi că ar trebui să fie calitate de top. Aceasta a fost lipsa oricăror prafuri, compuşi de lapte praf, chimicale, stabilizatori, coloranţi, zahăr, amidon etc.

    În piaţă, de multe ori laptele nu este doar lapte şi este procesat foarte agresiv. Dacă noi pasteurizăm laptele la 125 de grade, ceea ce este standardul industriei lactatelor în România, majoritatea nutrienţilor mor; rămân grăsimea şi calciul, cam atât.

    Prin urmare, noi am decis să pasteurizăm la temperatură joasă, să facem o omogenizare parţială – asta înseamnă că doar o mică parte din grăsimea din laptele nostru se poate metaboliza – sacrificând alte lucruri. Am sacrificat termenul de valabilitate şi avem cel mai scurt termen de valabilitate de pe rafturile din România, laptele expiră în 14 zile şi asta este posibil doar datorită felului în care ambalăm.

    Oamenii au crezut că ambalăm laptele la sticlă pentru că sticla este premium, dar nu este aşa, ambalăm la sticlă pentru că doar ea ne permite, tehnic, să facem astfel produsele. Dacă ambalam laptele la plastic, expira în 7 zile şi produsele nu mai erau vandabile într-un supermarket, pentru că un supermarket are nevoie de 10-11 zile termen minim de valabilitate. Procesul a fost foarte interesant, pentru că dincolo de ce ne-am dorit noi am continuat să împingem limitele.

    BM: Cum se inovează într-o companie atât de mare precum KPMG?

    Cristina Ionescu, KPMG România: Aş spune şi greu, şi uşor. Noi sutem diferiţi faţă de colegii mei de panel, pentru că suntem undeva la confluenţa între mediul de afaceri, între un grup foarte mare pe care îl avem în spate, şi între trenduri care sunt mai degrabă europene, dar nu neapărat uşor de localizat în ţară.

    Noi nu vindem produse, iar nevânzând produse nu avem cum să inovăm similar cu colegii din panel, să creăm produse noi, evident trebuie să ne axăm foarte mult pe inovaţie în experienţa angajaţilor noştri în cadrul companiei, precum şi pe experienţa clienţilor noştri în relaţie cu noi. Prin urmare, ne-am axat foarte mult pe schimbarea mentalităţii interne, pentru că majoritatea angajaţilor noştri sunt un suflu tânăr, avem o medie de vârstă de aproximativ 28-29 de ani în companie.

    Ei sunt crescuţi în mentalitatea pur românească a lucrului perfect, a temerii de a greşi sau de a eşua. Pe de altă parte, este adevărat şi că abordarea noastră este să mergem către clienţii noştri cu un anumit nivel de calitate, foarte ridicat, şi cu aşteptarea de la ei de a nu greşi.

    Prin urmare, cum să le ceri angajaţilor să vină cu idei noi? Considerând că ideile noi necesită o investiţie de timp, o investiţie de încredere în faptul că dacă spui ceva şi vii cu o idee, s-ar putea să iasă sau nu, există posibilitatea de a eşua, există necesitatea unei culturi organizaţionale în care pentru ideile mai puţin de succes nu vor exista repercusiuni. Iarăşi, este un punct de discutat cu privire la tehnologie: în ce măsură inovaţia înseamnă tehnologie?

    Noi am început cu iniţiative încă de la începuturi, în urmă cu mai mulţi ani, tot schimbăm iniţiativele şi este important că nu încercăm să setăm un mod de lucru standardizat, ci să lăsăm la latitudinea angajaţilor să ne transmită ce tip de proiecte „prind. De altfel, şi noi ne bazăm destul de mult pe statistici, dar statisticile noastre nu sunt atât de relevante, pentru că noi nu avem drept clienţi consumatorii finali.

    Consumatorii noştri finali sunt firme la care mergem şi care ne privesc cu încredere şi ne solicită sfatul; atunci ceea ce facem noi pentru a da un sfat avizat este să testăm noi, intern, toate tehnologiile pe care încercăm să le propunem şi clienţilor noştri.

    Nu vrem să fim ca cizmarul fără cizme şi testăm, investim în a înţelege care este diferenţa între marketing, imagine şi realitatea produselor respective.

    Provocarea pe care am preluat-o eu acum trei ani a fost să las la o parte pălăria de consultant în eficientizări de procese şi să generez un nou tip de business pentru KPMG, înţelegând ce înseamnă tehnologiile, cum să le punem în picioare şi cum să ne adresăm pieţei. Noi suntem mai degrabă contabili decât companie de tehnologie, şi atunci evident că ne-am dus în partea financiară.

    Un exemplu în acest sens este referitor la o modalitate nouă de înregistrare a facturilor furnizori şi voi da acest exemplu pentru a fi pe înţelesul tuturor, întrucât aveţi cu toţii furnizori şi foarte posibil să aveţi un departament contabil în care lucrurile se fac într-o măsură mai mică sau mai mare în mod manual. Am căutat pe piaţă diverse tehnologii existente să vedem cum putem să facem astfel încât să îmbunătăţim acest proces şi să devenim noi furnizorii clienţilor noştri de tehnologie, software as a service (SaaS).

    Acum suntem deja la punctul la care, testând, am ajuns la un nivel de automatizare de aproximativ 90% pe facturile clienţilor noştri, acest demers crescând productivitatea şi eliberând timp în departamentul financiar pentru activităţi cu valoare adăugată mai mare.
    BM: Cum se finanţează inovaţia? Pe cine trebuie să convingi în cadrul unei companii ca proiectele inovatoare să fie finanţate şi care sunt provocările pe care le întâmpinaţi?

    Cristina Ionescu, KPMG România: Din fericire, există din ce în ce mai multă aplecare spre intuiţie şi spre înţelegerea faptului că a analiza foarte mult înainte şi a gândi în metrici tradiţionale, cum ar fi ROI (return on investment – n.r.), cum ar fi efectul financiar al scăderii costurilor sau al creşterii veniturilor, este mai puţin relevant atunci când analizezi investiţia într-un proiect inovativ. În acelaşi timp, într-adevăr, nu este uşor să obţii finanţare pentru că, de cele mai multe ori, poate maximum de 10% din proiecte vor genera beneficii aşa cum te aştepţi. Cel mai important este să ai anumite persoane care cred atât de mult în ceea ce fac, care vin cu dorinţă, cu capacitatea de a merge „the extra mile, care pot să convingă managementul că ideea respectivă are substanţă şi care vor muta munţi pentru a-şi duce ideea la bun sfârşit.

    Noi lucrăm foarte mult pe proiecte, iar angajaţii vor avea perioade libere în care au timp de creaţie, timp în care să se gândească la tot felul de idei. Pentru noi nu e neapărat o investiţie financiară ca atare, ci o investiţie de timp.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: Pentru următorii cinci ani, noi mai avem nevoie de un buget de investiţii de 14 milioane de euro, pentru că vrem să recuperăm ambalajele, să le refolosim. Până acum am susţinut inovaţia din credite şi din resurse proprii. Investiţiile în proiecte inovatoare variază foarte mult: au existat produse pe care le-am dezvoltat cu câteva mii de euro buget, altele în care am investit zeci de mii de euro şi produse în care am investit zeci de mii de euro şi încă nu au ieşit. În cazul nostru, pentru că nu folosim ingredientele „la sac”, sunt foarte complicate dezvoltările, pentru că nu ştim dacă vor ieşi sau nu acele produse. Nu avem un proces standardizat, să ştim că vom ajunge la un rezultat într-un anumit timp. Avem produse la care lucrăm de un an şi jumătate, de când am lansat Lăptăria, şi care încă nu au ieşit la un nivel satisfăcător.

    Vrem ca mai departe să recuperăm sticlele, dar şi acolo sunt tot felul de probleme. Colegii din industria berii, de exemplu, se lovesc de problema întoarcerii sticlelor cu motorină, cu ulei de motor sau chiar cu otravă şi atunci, tehnic, trebuie să te asiguri că nu există niciun fel de risc pentru consumatori.

    Există echipamente produse în Statele Unite care costă 60.000 de euro bucata – pentru o linie de producţie ai nevoie de câteva bucăţi; acestea citesc instantaneu conţinutul chimic al sticlei şi, dacă este în neregulă, o aruncă într-o cutie metalică unde este spartă. Noi vrem să investim, în primul rând, într-un sistem de recuperare a sticlelor care înseamnă reverse vending machines, unde pui ambalaje şi recuperezi bani. Există apoi partea de spălare: trebuie identificat dacă e sigur ca sticla să fie spălată, e nevoie de un sistem robotizat de management al depozitelor – investiţiile sunt mari.

    Noi am făcut două sacrificii în privinţa produselor noastre: unul este termenul de valabilitate, celălalt este preţul. Produsele noastre sunt destul de scumpe, inovaţia se traduce exact în această direcţie, în disponibilitatea consumatorului de a plăti pentru acele lucruri. În final, nu noi, companiile, susţinem aceste costuri, ci consumatorii noştri, cei care plătesc pentru produsele respective.

    Legat de finanţare, noi anul acesta ne-am oprit cu investiţiile, dar anul viitor vrem să scoatem o emisiune de obligaţiuni în jurul valorii de 2 milioane de euro şi în următorii trei sau patru ani vrem să ne listăm la bursă.

    Andrei Frunză, Clever Tech: Noi suntem, pe de-o parte, într-o situaţie privilegiată dată de faptul că îi avem acţionari pe cei de la Daimler şi pe cei de la BMW, care au disponibilitatea de a investi semnificativ în companie. De la momentul achiziţiei, au investit peste 20 de milioane de euro în operaţiunile Clever. Provocarea este că şi toţi ceilalţi competitori, vorbim de alţi 3-4 jucători pe piaţă, sunt cel puţin la fel de bine finanţaţi.

    Aşadar, diferenţa o va face nu atât volumul finanţărilor care alimentează operaţiunile fiecărei platforme, ci mai degrabă, din punctul nostru de vedere, implementarea locală, înţelegerea locală a pieţei, atenţia către procesele interne. Sunt aspecte interne, operaţionale unde ştim că putem face diferenţa în piaţă, o piaţă pe care şi noi o vedem mai puţin sensibilă la zona de preţuri şi mai sensibilă la calitatea serviciilor care sunt oferite. Cel puţin în Bucureşti şi în oraşele mari, unde traficul este de multe ori groaznic, e mai important să ai o experienţă plăcută, cu o maşină cel puţin decentă, care soseşte la timp şi îţi asigură drumul într-un orizont predictibil de timp, decât o diferenţă de 10%, poate, la nivelul preţului.

    Şoferii pot avea un nivel de trai peste media oricărui oraş din România; un şofer care lucrează constant, zilnic, poate câştiga peste 2.000 de euro lunar.
    Investiţiile au mers în zona operaţională, mai investim masiv în notorietatea brandului şi a serviciului pe care îl oferim, precum şi în oferirea de beneficii suplimentare către pasageri, sub formă de discounturi, sau către şoferi, sub formă de bonusuri. Toate acestea generează o nouă provocare legată de profitabilitatea businessului, suntem şi noi, ca toţi ceilalţi jucători, într-o etapă de dezvoltare, de investiţii, dar vedem un orizont de break-even şi profitabilitate în următorii doi ani.

    Liviu Arsene, Bitdefender: Cel puţin pentru proiectele cu adevărat inovatoare, cred că undeva la 20% din bugetul de R&D (de cercetare şi dezvoltare) al Bitdefender se duce în mod direct către acele proiecte. Procentajul s-a menţinut de-a lungul anilor şi ca să vă faceţi o idee despre ce sumă e vorba, cred că între 2014 şi 2017 bugetul de R&D a fost undeva între 89 şi 90 de milioane de euro. Procesul de inovare a început încă din 2001, odată cu alocarea de resurse. Am fost prima şi singura companie care a introdus, la momentul respectiv, actualizările de securitate. Până atunci, produsele de securitate se actualizau prin dischete, descărcai noile semnături, puneai discheta în desktop şi făceai update. Noi am fost prima companie – dacă vreţi, şi asta e o metrică pentru inovaţie – care a introdus actualizările pentru soluţiile de securitate.

    Normalizarea procesului – şi prin asta înţeleg documentarea paşilor pe care trebuie să îi parcurgi de la momentul în care ţi-a venit ideea, ca angajat, până la momentul în care obţii brevetul – cred că a început în urmă cu 4-5 ani şi eu am lucrat la implementarea proiectului intern.

    Am creat efectiv documente pe care orice angajat le poate accesa, cu instrucţiuni, inclusiv modul în care trebuie să abordezi discuţia cu avocaţi specializaţi care se ocupă de brevetare. Uneori, v-o spun din experienţă, poate deveni extraordinar de frustrant când cineva te întreabă constant: „De ce? De ce e mai bună ideea ta? Demonstrează!. Am încercat să documentăm inclusiv răspunsul la astfel de întrebări şi am observat că odată ce un angajat a trecut prin acest proces, se duce singur şi devine un fel de evanghelist pentru întreg procesul. Am mai observat că, odată ce a propus un brevet, chiar dacă acela a fost respins, el încearcă din nou. Unul dintre avocaţii noştri ne-a spus la un moment dat: „Pentru fiecare idee pe care o ai, s-au gândit 3 sau 5 oameni înaintea ta la acelaşi lucru. Prin urmare, să nu vă descurajaţi dacă a venit altcineva cu aceeaşi idee, voi trebuie să vă gândiţi ce faceţi diferit sau poate ajungeţi la acelaşi rezultat folosind alt proces.

    Daniel Bitere, GRUPUL Agricola: Ouăle Inimoase şi Ouăle Ochioase sunt, practic, alimente funcţionale, cele Ochioase conţin luteină, care ajută la îmbunătăţirea vederii. Ideea a venit de la colegul nostru care conduce divizia de ouă, el este doctor în nutriţia animalelor şi a reuşit să atragă o finanţare de 85% din partea Uniunii Europene. Proiectul a durat aproape patru ani, practic s-au identificat plantele şi seminţele care duc la creşterea acestor nutrienţi în ouă şi păstrarea lor până în ultima zi a termenului de valabilitate. De asemenea, după ce le-am identificat am urmărit să vedem dacă se transferă în corpul uman; am făcut studii pe voluntari, exact ca în cazul medicamentelor, iar rezultatele au confirmat intenţia noastră. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte Puiul Fericit şi Puiul Familist, au existat surse de finanţare internă, la fel şi în cazul semipreparatelor. Tocmai am finalizat în acest an o investiţie de 5 milioane de euro, prin care am mărit capacitatea liniei de producţie a semipreparatelor fără E-uri.

    Cosmin Anghel, Globalworth: Cred că poţi să investeşti atât de mult cât îţi permit soluţiile inovatoare din piaţă. Din punctul de vedere al costului, proiectul pe care îl inaugurăm astăzi (27 noiembrie – n.red.) se situează undeva la 1 milion de euro, iar decizia de a investi vine tocmai din faptul că succesul afacerii noastre este strâns legat de capacitatea de a oferi chiriaşilor un mediu de lucru plăcut, o ambianţă de lucru care să îi facă mai productivi şi să îi facă să petreacă cât mai mult timp la birou, asigurând atât ceea ce generaţia millennials caută tot mai mult, raportul work/life cât mai echilibrat, cât şi posibilitatea de a interacţiona.
    Foarte multe companii, cu precădere cele din zona de tehnologie, recunosc mai repede beneficiile unor astfel de proiecte, ale unor astfel de inovaţii. Printre chiriaşii noştri se numără şi companii din domeniul serviciilor financiare, cu angajaţi dinamici, mult mai sensibili la interacţiune şi la relaţionare, dar şi la aspectele legate de ecologie, de ecosistem.

    Adrian Zărnescu, Syswin Solutions: La noi, finanţarea provine din trei direcţii: una ar fi finanţarea externă, prin care o companie sau o corporaţie identifică o nevoie şi atunci are nevoie de o soluţie foarte rapid, asigurând finanţarea dezvoltării acelei soluţii, apoi finanţarea internă, prin care proiectele gândite sau inventate de colegi sunt puse în practică, şi finanţarea prin fonduri europene, care ne asigură cele mai multe fonduri pentru a dezvolta noi produse pe care să le punem pe piaţă. Prin astfel de finanţări am reuşit, în ultima perioadă, să punem pe piaţă trei produse de serie.

    Cristian Pocovnicu, Qualitance: Modelul nostru de business implică furnizarea de servicii pentru alte companii, prin urmare noi facem practic inovaţie pentru alte companii. Sunt însă câteva aspecte pe care le văd în piaţă şi cred că sunt important de punctat; dacă ne uităm puţin în urmă, acum 10 ani toată partea aceasta cu inovaţia era ceva interesant de avut, dar nu neapărat ceva obligatoriu într-un business. Acum vedem din ce în ce mai mult că, pentru a supravieţui, pentru a putea să mergi mai departe, trebuie să începi să te axezi constant pe investiţii în zona de inovaţie.

    Un alt aspect este acela că în fiecare an trebuie să existe un buget alocat pentru zona aceasta şi trebuie să existe echipe specializate care cu asta se vor ocupa, în asta vor investi. Nu este suficient să ai o idee, pentru că idei are toată lumea. Tot timpul trebuie să ne uităm la execuţie, iar inovaţia şi procesul de inovare reprezintă ceva aproape matematic. Sunt procese, lucruri standardizate, echipe specializate, sunt echipe care fac cercetare. Ideile nu vin de la o anumită persoană, ele vin de la o echipă colaborativă: clienţi, consumatori finali, echipe interne care se ocupă de subiect.

    Companiile mari, care au un pedigriu şi se uită în afară, au început să investească substanţial, pentru că îşi dau seama că păstrarea statu-quo-ului şi rularea aceluiaşi model, făcând doar optimizări, nu mai sunt suficiente. Trebuie să începi să investeşti în partea aceasta de inovaţie, pentru că şi în condiţiile în care nu toate proiectele funcţionează, cele care au succes îţi vor aduce plusvaloare, te vor propulsa în topurile companiilor din domeniu. Cred că e destul de important de subliniat şi că partea de inovaţie nu trebuie să fie scumpă, există o diferenţă între procesul de inovaţie – vorbim despre o perioadă scurtă de timp şi un buget mai mic – şi momentul când aceasta devine produs.

    Într-adevăr, un produs este extrem de scump, pentru că acolo trebuie să vii şi să implementezi ce ai scos din procesul de inovaţie, dar inovaţia înseamnă echipe mici, agile, de cele mai multe ori scoase în afara organizaţiei pentru a avea posibilitatea să se concentreze cu adevărat pe ce trebuie să facă.
    Adrian Zărnescu, Syswin Solutions: Am să vă contrazic: să inovezi nu este atât de simplu, este greu de crezut că bugetele pentru inovaţie sunt mici. Până să ajungi la un produs de piaţă sau la o lansare în producţie, totul este inovaţie. Iar inovaţia merge mână în mână cu cercetarea, pentru că o idee pe parcurs se modifică şi fie se împarte în şase produse, fie va devia către un alt produs care nu a fost gândit iniţial.

    BM: Cât de mari sunt departamentele de R&D din cadrul companiilor pe care le reprezentaţi?

    Daniel Bitere, GRUPUL Agricola: În cadrul grupului Agricola nu există un departament dedicat, avem echipe mixte, interdepartamentale; fiecare firmă din grup are între 4 şi 8 oameni care se ocupă de cercetare şi de aducere a ideii până la stadiul de produs şi apoi produs lansat pe piaţă. Există un buget pentru zona aceasta, luat din zona de investiţii, undeva la vreo 20%, şi aş spune că fiecare produs variază şi primeşte un buget suplimentar în funcţie de ce venituri ar putea genera pentru companie.

    Liviu Arsene, Bitdefender: Industria noastră este extraordinar de competitivă, motiv pentru care 50% din angajaţii Bitdefender lucrează în R&D. E greu să găseşti pe cineva în companie care nu are cunoştinţe tehnice sau care nu are un background cât de cât tehnic. Din 1.700 de angajaţi, peste 800 lucrează în R&D. Nu toţi care lucrează sunt programatori, avem inclusiv echipe de matematicieni care probabil ar putea scrie cod, dar scopul lor este să dezvolte noi algoritmi, noi formule matematice pe care ceilalţi colegi le transcriu în cod. Drept dovadă, în ultima perioadă am reuşit să scoatem şi un număr foarte mare de brevete pe zona de inteligenţă artificială şi învăţare automată. Toţi aceşti algoritmi sunt folosiţi, într-un mod sau altul, în restul tehnologiilor Bitdefender.

    O preconcepţie cu care ne-a obişnuit Hollywood este că există acea artificial intelligence care de fapt e un singur algoritm; nu, sunt o serie de algoritmi care lucrează împreună şi nu fac altceva decât să îmbunătăţească nişte tehnologii existente, oferind plusuri de performanţă, de viteză, de procesare. Fiecare algoritm în parte poate deveni un brevet, poate deveni un patent, pentru că el rezolvă practic o problemă pe care altcineva dinainte nu a reuşit să o rezolve.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: Noi suntem o echipă mică, de 62 de oameni, deocamdată între 12 şi 15 persoane lucrează la dezvoltarea unor produse noi. Pentru brânzeturi, am adus profesori din Italia şi din Franţa şi am încercat să reinventăm un pic produsele româneşti, am încercat să adaptăm tehnicile lor pe gustul local.

    BM: Este România astăzi un mediu propice pentru inovare?

    Cristina Ionescu, KPMG România: Cred că România a fost întotdeauna un mediu propice pentru inovare, pentru că, istoric vorbind, noi am venit tot timpul cu idei. Poate că nu am fost recunoscuţi ca atare în piaţă, până la momentul în care globalizarea a adus o notorietate mai mare României. Cred că ne-a lipsit mai degrabă curajul, pentru că am fost foarte mult obişnuiţi să facem dar să fie absolut normal că am făcut, adică să nu ne prezentăm cu „Ia uite ce idee am avut – asta până la succesul Bitdefender, până la succesele consecutive ale diverselor companii româneşti care au creat într-adevăr un fel de Silicon Valley ce creează, la rândul său, un val de dorinţă a românilor de a rămâne în ţară.

    Evident că din perspectiva noastră trebuie cumva să ţinem seamă de trendurile internaţionale dar şi de dorinţele românilor, care sunt un pic diferite; vrem să fim inovatori, dar de multe ori nu ne este uşor pentru că nu avem bugete, similare cu cele europene, pentru că nu stăm atât de bine în diverse statistici europene. Cu toate acestea, avem olimpici în robotică, avem staruri din toate punctele de vedere pentru că suntem nişte luptători şi pentru că noi, românii, avem un mod de a gândi şi un mod de a lupta şi a inova pe bază de ştiinţă, pe baza unor lucruri relevante, nu doar pe baza unui stil de marketing de tip american.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: România nu este un mediu propice pentru inovaţie, nu am ajuns încă în acea etapă istorică. Nu lipsesc neapărat resursele financiare, toată lumea se plânge de subiectul ăsta dar eu nu cred că este adevărat, se găsesc bani în piaţă la bănci, se găsesc bani în piaţa de capital, se pot accesa fonduri europene care, după cum ştiţi, rămân de multe ori neaccesate.

    Ceea ce ne lipseşte este un management şi o organizare; există insule de normalitate reprezentate de diverse companii care încearcă să facă lucrurile corect, dar nu există asociere, nu există cooperative, nu există organizaţii mari care să genereze impact la nivelul întregii societăţi. Există Bitdefender, care face lucrurile foarte bine în curtea proprie, e o insulă fantastică, un model pentru mulţi alţii, dar trebuie să privim lucrurile în ochi: suntem insule. Insule pe un ocean care nu pune accentul pe ştiinţă, care nu pune accentul pe educaţie, care nu pune accentul pe organizare. Cel mai rău în ţara asta suferim din lipsă de organizare.

    BM: Ce sfat aveţi pentru companiile din România, astfel încât să inoveze în continuare?

    Cosmin Anghel, Globalworth: Cred că cel mai bine ar fi să încercăm să nu ne mai descurcăm pur şi simplu, în pur spirit balcanic, ci să încercăm să ne descurcăm inovând. Cu siguranţă vor fi beneficii şi pe termen scurt, pentru că digitalizarea şi inovaţia prin tehnologie vor aduce rezultate rapide. La fel de convins sunt că vom vedea un impact – atât imediat cât şi unul pe termen lung – în eficienţă şi în performanţă în exploatarea fiecăruia dintre businessurile despre care am vorbit, aşa cum nu vom avea decât de câştigat din creşterea productivităţii, a siguranţei, a satisfacţiei angajaţilor noştri, pentru că sunt convins că, indiferent de domeniul de activitate, resursa principală e resursa umană.

    Adrian Zărnescu, Syswin Solutions: Înainte de toate, companiile trebuie să permită angajaţilor să inoveze lăsându-i să viseze şi să investească în visurile lor, pentru că în felul acesta fac şi retenţie de personal dar şi optimizează procese, crescând cash-flow-ul companiei. Investiţia în inovaţie va aduce mereu un câştig, chiar dacă uneori pare mai îndepărtat.

    Liviu Arsene, Bitdefender: Inovaţia porneşte din interiorul companiei, din cultura companiei, şi în primul rând angajaţii trebuie să simtă că sunt într-un mediu colegial şi că nu trebuie să le fie frică de eşec. Trebuie să conştientizeze faptul că a greşi e uman, nu toate ideile sunt de sute de milioane de euro, ci pot fi nişte soluţii la probleme cu care ne confruntăm cu toţii.

    Cristina Ionescu, KPMG România: Având în vedere că majoritatea clienţilor noştri sunt directori financiari sau directori generali, sugestia noastră este mai degrabă spre schimbarea de paradigmă, spre a gândi ca nişte investitori în proiecte interne mai degrabă decât, în mod tradiţional, prin măsurarea unor rezultate sau a unor aşteptări financiare cu privire la aceste proiecte de inovaţie. În schimb, aş vrea să subliniez că ar fi foarte bine să nu se ardă nişte etape; sunt în continuare companii la care nivelul de standardizare a proceselor este relativ mic, dar care vor să facă inovaţie şi să ardă etape.

    Atunci ar trebui să existe un echilibru între stabilitate, cu îmbunătăţirea proceselor companiei, între creşterea organică şi creşterea care va veni din aceste proiecte sau produse inovatoare. Acest echilibru vine şi din educaţie, inclusiv din capacitatea de a căuta schimbarea şi de a copia modalităţi de lucru deja puse în practică, pentru că dacă vei copia ceva bun nu înseamnă că plagiezi, ci că nu reinventezi roata, bazându-te pe experienţa altora care deja au aplicat şi au învăţat secretele.

    Adrian Cocan, Lăptăria cu caimac: Noi, când am început proiectul Lăptăriei, prima treabă tehnică a fost să vorbim cu experţi din industrie, experţi cu 20-30 de ani de experienţă. Toţi ne-au spus aceeaşi poveste: „Terminaţi cu prostiile astea cu produse de top, cu sticle din sticlă, cu ingrediente curate, ce vă deranjează laptele praf? Faceţi mass-market, volume mari şi o să aveţi profit. Cred că problema e la mentalitate şi mentalitatea ar trebui să fie de a îmbunătăţi lucrurile continuu, nu de a le păstra aşa cum sunt deja.

    Daniel Bitere, GRUPUL agricola: Faţă de majoritatea producătorilor mari din industrie, noi ne-am diferenţiat prin produse inovatoare, produse care aduc beneficii clare consumatorilor. Pe o piaţă pe care aproape toate produsele au aceleaşi caracteristici, este esenţial să găseşti o nişă, zona în care nu există competiţie, şi să creezi noi segmente. Important este să simţi care segmente au potenţial; idei sunt multe, dar nu toate ajung să genereze şi vânzare.

    Cristian Pocovnicu, Qualitance: Dacă ar fi să dau un sfat punctual, acesta ar fi să îşi aducă consilieri, să încerce să atragă talent din afară, cu o altă gândire, care să facă o infuzie de idei în cadrul companiilor.

  • Cum poţi să devii avocat de business în România şi care sunt provocările domeniului în prezent

    „Decizia efectivă de a urma o carieră de avocat am luat-o destul de timpuriu, dar forma în care s-a concretizat aceasta – respectiv avocatura de business cu o concentrare pe domeniul financiar – a devenit 100% clară pentru mine după anul al treilea de facultate, când am făcut un stagiu de practică în cadrul unei firme internaţionale de avocatură”, povesteşte Alexandra Manciulea, avocat specializat pe avocatura de business în cadrul Filip & Company.

    Ea are o experienţă de peste 10 ani pe piaţa serviciilor financiare şi a fost implicată într-o serie largă de achiziţii în sectorul financiar, tranzacţii de finanţare multi-jurisdicţionale, restructurări şi tranzacţii care vizează aspecte de reglementare privind instituţii de credit şi de asigurări, fintech-uri şi entităţi din sfera serviciilor de plată. Unele dintre cele mai importante proiecte în care a fost implicată includ asistarea Băncii Transilvania în achiziţia Bancpost (cea mai mare tranzacţie de pe piaţa bancară din România în 2017) şi respectiv Volksbank (cea mai mare tranzacţie de pe piaţa bancară din România în 2014).

    Dincolo de finalizarea tranzacţiilor, Alexandra Manciulea spune că principalele reuşite se leagă de faptul că a avut ocazia să lucreze în proiecte diverse, de referinţe pentru piaţa locală. „Am avut ocazia să lucrez în proiecte foarte diverse, de referinţă pentru piaţa din România, de la finanţările bancare clasice de milioane sau miliarde de euro, la achiziţii de bănci sau alte instituţii financiare, vânzări de portofolii de credite performante sau neperformante, emisiuni de obligaţiuni şi, odată cu avântul adus de dezvoltarea tehnologică în domeniul financiar, într-o serie de proiecte axate pe inovaţia adusă de acestea.”

    Alexandra Manciulea povesteşte că un mare avantaj al avocaturii de business este că îţi dă acces la o evoluţie profesională extrem de rapidă, dictată de multitudinea de tranzacţii în care aceştia sunt implicaţi, dar şi de ritmul de obicei accelerat al acestora. „În primii ani ai profesiei, evoluţia se materializează, printre altele, în transformarea gândirii teoretice orientate mai degrabă spre identificarea problemelor juridice într-o gândire practică, orientată spre găsirea soluţiilor”, subliniază ea.

    Mai spune că, pe măsură ce a avansat în carieră, avocatura de business i-a deschis opţiunile de a-şi dezvolta şi alte abilităţi în afara celor strict tehnic juridice, fie că este vorba despre abilităţile de comunicare, de mentorat, de coordonare şi project management, precum şi a celor care ţin de dezvoltarea avocaturii de business. „Dintre provocările care m-au ajutat să evoluez şi care s-au regăsit în mod recurent în cadrul proiectelor, aş menţiona necesitatea de a rezolva probleme juridice complexe într-un timp scurt, dictat de dinamica tranzacţiilor, dar şi de a contribui la alinierea a numeroase părţi cu interese diferite”, adaugă ea.

    Ce alte aspecte presupune profesia de avocat de business în România şi care sunt provocările domeniului în prezent a povestit Alexandra Manciulea într-un interviu amplu acordat Business MAGAZIN, pe care îl veţi putea citi în întregime în ediţia tipărită a revistei, începând cu 16 decembrie.

     

  • Cine sunt „ăştia”: Povestea românului care şi-a construit o carieră în arhitectură la New York

    Arhitectul Mihai Radu a plecat din România acum aproape patru decenii, cu destinaţia New York. Cu multă muncă şi un dram de noroc, a reuşit să îşi construiască în oraşul care nu doarme niciodată o carieră în arhitectură, deşi atunci când plecase din ţară era abia anul II la facultate.

    Mihai Radu a lucrat alături de unul dintre cei mai mari arhitecţi ai lumii – I.M. Pei –, dar şi în cadrul unor birouri care au pus pe scena mondială proiecte comerciale, de office sau rezidenţiale menite să schimbe faţa locurilor care le găzduiesc. După o vreme însă, a decis că nu e suficient, aşa că şi-a deschis propriul lui birou de arhitectură în Marele Măr. Acum, amprenta sa stă pe clădiri desenate pentru ONU, universitatea NYU sau Banca Mondială, biroul de arhitectură ce poartă numele fondatorului având an de an circa 40 de proiecte. Deşi îşi promisese că nu o va face, mai târziu s-a întors – parţial – acasă, la Bucureşti, unde a deschis un alt birou. Ia în calcul să revină definitiv în România?

    „Soţia şi copiii mei locuiesc în SUA, aşa că nu ar fi un gând realist să mă întorc definitiv în România.” Totuşi, vine aici frecvent, o dată la câteva luni vizitează biroul de la Bucureşti. „Sunt în contact permanent cu România. Planurile mele de viitor arată cam aşa: după ce copiii mei vor fi terminat studiile universitare vom veni să petrecem câteva luni pe an în România.”

    Mihai Radu a plecat din ţară în 1981, când era student în anul II la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu. A petrecut patru luni la Roma, perioadă în care a aşteptat viza de Statele Unite, iar următoarea oprire a fost New York.

    „În primele luni am făcut tot felul de joburi, timp în care, în paralel, îmi pregăteam portofoliul şi îmi căutam de lucru în domeniul arhitecturii.” Ca în orice în viaţă, norocul a jucat un rol important pentru el. Nu la multă vreme după ce a ajuns în SUA, un prieten i-a spus să meargă la etajul al 9-lea al clădirii de la adresa Madison Avenue 600, unde urma să aibă interviu cu un arhitect.

    „Când uşile s-au deschis, am văzut că în faţa mea stătea înscris logo-ul I.M. Pei Architects. Nu am găsit curajul să cobor din lift, aşa că uşile s-au închis şi am plecat mai departe către etajele superioare.” A verificat încă o dată adresa şi a văzut că de fapt ajunsese bine, acolo unde trebuia.

    „Nu-mi venea însă să cred că urma să mă întâlnesc şi să am interviu cu I.M. Pei, un arhitect cunoscut la nivel internaţional.” Şi totuşi, interviul a decurs bine şi l-au angajat.

    Arhitectul chinezo-american – care a decedat în primăvara acestui an la vârsta de 98 de ani – este cunoscut pentru că a creionat piramida de sticlă din faţa muzeului Luvru (o lucrare controversată la vremea respectivă, în anii ’80), dar şi Muzeul de Artă Islamică din Qatar şi multe altele. De altfel, în 1983 el a câştigat premiul Pritzker, echivalentul Nobelului în arhitectură.

    „Am lucrat pentru el timp de şapte ani, am lucrat pentru proiecte precum Muzeul Luvru (piramida de sticlă – n.red.), New York City Convention Center şi câteva clădiri de birouri din New York şi Los Angeles. În perioada aceea mi-am şi finalizat studiile de arhitectură la Institutul Pratt.”

    După anii pe care i-a petrecut alături de Pei, Mihai Radu a decis că e momentul să câştige mai mulţi bani, aşa că a ales să se mute la un birou corporate de mari dimensiuni, mai exact SHC Architects, unde a devenit associate partner şi unde a lucrat la un proiect major din Londra, numit Spitalfields Market (o piaţă de mari dimensiuni). După aproximativ patru ani a făcut o nouă mutare în carieră, a schimbat biroul cu Richard Meier Architects şi astfel a revenit la Paris pentru a lucra la sediul central al televiziunii Canal+. A urmat apoi un proiect la Haga. „Ajunsesem într-un moment al carierei în care am cosiderat că am lucrat prea mult pentru alte birouri de arhitectură – faimoase sau nu – aşa că mi-am deschis propriul meu business. Am creionat proiecte majore, dar am făcut şi renovări de apartamente.” Încet, dar sigur, biroul a crescut şi a ajuns să fie implicat în lucrări de top, spune fondatorul său. „În ultimii 20 de ani am construit proiecte în America de Nord şi de Sud, în Europa sau Africa.”

    În 1997, Mihai Radu a deschis propriul birou de arhitectură, împreună cu un partener. Îşi pierduse entuziasmul şi interesul să lucreze pentru marii jucători din domeniu, spune el. Simţea la momentul acela că meseria de arhitect presupune să te implici în toate aspectele profesiei şi nu doar să faci design. „Aveam nevoie de ceva captivant şi care să mă stimuleze ca arhitect şi cred că nimic nu e mai potrivit decât să îţi deschizi un business în domeniu atunci când nu ai nicio pregătire să faci asta.”

    Din păcate, munca în birourile de arhitectură de renume nu e suficientă pentru a te pregăti pentru ce urmează când îţi lansezi propriul business, povesteşte românul.

    La început a fost dificil, dar ca orice în viaţă, cu cât exersezi şi cu cât faci lucrurile mai bine, cu atât începi să te pricepi mai bine. „Pentru noi, lucrurile au început să funcţioneze când am început să câştigăm proiecte mai mari, mai interesante.”

    De-a lungul anilor biroul de arhitectură Mihai Radu Architects a reuşit să adune în portofoliu proiecte variate, de la construcţii noi la design de interior.

    „Realizăm mai bine de 40 de lucrări pe an. În Statele Unite am lucrat pentru Dow Jones, ONU, Coca-Cola/Vitamin Water, universitatea NYU, World Monuments Fund, Banca Mondială şi alţii.”

    În România, printre cele mai importante proiecte se numără complexul Băneasa din nordul Capitalei, Muzeul Brâncuşi (casa-muzeu), lucrarea de restaurare a monumentelor lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu, Piteşti Business Center şi Ştefan Cel Mare Building (a dezvoltatorului imobiliar Forte Partners). „Tot noi ne-am ocupat de realizarea planului pentru centrul oraşului Sibiu.”

    Jobul actual al lui Mihai Radu e divizat astfel: 60% reprezintă activităţile de marketing şi zona administrativă şi doar 40% este partea de design. „De regulă ajung la birou în jurul orei 10 şi încep să ţip la angajaţi. Glumesc!” Dimineaţa are de regulă întâlniri cu diferiţi clienţi. Apoi, după prânz discută cu angajaţii despre design sau alte probleme legate de birou. Abia apoi începe munca de arhitect. „După ora 6 continui să fac design, dar în compania unui trabuc şi a unei licori aromate cu multe grade.”

    În prezent arhitectul român are birouri la New York şi la Bucureşti, iar numărul de angajaţi variază între 15 şi 30 în funcţie de mediul economic de la un moment dat. Astfel, Mihai Radu s-a întors în ţară deşi jurase că nu o va face. „Am plecat din România în 1981 pentru că mă săturasem să îngheţ de frig în apartamentul unde locuiam şi mă săturasem să fac muncă de voluntariat. Glumesc (parţial – n.red.). De fapt am plecat pentru că nu vedeam un viitor în România lui Ceauşescu.” Dacă cineva i-ar fi spus că în nici zece ani liderii de atunci urma să fie împuşcaţi i-ar fi replicat că e nebun. Un alt motiv pentru care a plecat a fost acela că acasă, zilnic, familia sa primea în vizită artişti care veneau să stea la un pahar de vorbă cu tatăl său şi care se plângeau de faptul că geniul lor nu era recunoscut din cauza regimului. Ironia face că mulţi dintre acei artişti au avut ocazia să plece şi totuşi mereu s-au întors, explică el. „Eu nu puteam înţelege acest raţionament, aşa că mi-am spus că trebuie să plec şi să nu mă mai întorc. Am vrut să pot să spun – pe patul morţii – că am făcut tot ce am putut fără să încerc să găsesc scuze pentru eşecurile mele. Pentru a sumariza totul într-un mod mai puţin poetic, voiam să pot fi liber să fac tot ce îmi doream.”

    Acum însă, vine în România frecvent, chiar la fiecare lună şi jumătate sau la două luni. „Aşa că nu pot spune că s-au schimbat multe de la ultima mea vizită. Dacă ne gândim la cât s-a schimbat România de când am plecat prima dată, atunci răspunsul meu este mult şi în bine.”
    Când vine vorba de acasă, cel mai dor din România îi e de sarmale, zice el râzând. De fapt îi e dor de bucuria de a trăi a românilor, de simţul umorului şi de creativitatea oamenilor de aici. Plus că de fiecare dată când îi e dor de sarmale le mănâncă chiar la New York.

    „Pentru iubitorii de gastronomie, New Yorkul este tărâmul tuturor posibilităţilor. Poţi mânca orice îţi doreşti, de la hotdogi Nathan la o cină într-un restaurant cu 3 stele Michelin (maximul posibil – n.red.).” Poţi mânca ceva diferit în fiecare zi la New York, de la preparatele gastronomiei franţuzeşti la mâncare etiopiană.

    „O dată pe lună, când merg la masă cu câţiva colegi expaţi, alegem un local românesc – Romanian Garden – unde ne delectăm cu sarmale, ardei umpluţi şi papanaşi cu dulceaţă de vişine.”

    Când vine vorba de cafea, New Yorkul nu stă la fel de bine ca în cazul gastronomiei. Oraşul este acasă pentru Starbucks, care este a doua cea mai supraevaluată şi scumpă cafea din lume, după Kopi Luwak (în cazul acesteia din urmă, boabele de cafea sunt înghiţite şi digerate de un civet – un animal care a fost asemănat cu o pisică –, iar apoi sunt pregătite de cunoscători), în opinia arhitectului român. „Eu personal prefer localurile intime din Little Italy sau dinerurile tradiţionale care oferă cafea la pachet. Nu cred că am mai băut de ani de zile o cafea de la Starbucks.” Pe piaţa din România Starbucks este lider cu câteva zeci de cafenele. Numărul brandurilor internaţionale nu este foarte mare pe acest segment de piaţă pe plan local, însă pofta pentru cafea şi pentru ieşit în oraş a românilor din marile urbe i-a convins pe mulţi antreprenori tineri să deschidă în ultimii ani zeci de mici cafenele de specialitate, aşa că piaţa se diversifică.

    Există totuşi şi un aspect în privinţa căruia New Yorkul şi Bucureştiul se aseamănă, în opinia lui Mihai Radu: traficul este la fel de aglomerat. Avantajul este că peste ocean transportul public este bine pus la punct şi ai opţiuni pentru a evita traficul.

    „Dacă ar fi să aleg trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România aş începe clar cu birocraţia. Ar trebui să se renunţe la sisteme complicate de PUZ, PUD sau CU. Departamentele locale de planificare urbană trebuie să aibă o coerenţă în gândire.” Numărul de aprobări şi avize necesare pentru clădiri ar trebui redus sau procesul ar trebui centralizat pentru a putea obţine mai multe documente mai repede. În unele cazuri trebuie să aştepţi luni de zile pentru unele avize şi nici nu le poţi primi pe toate odată, adaugă el. Opinia sa este împărtăşită de altfel de mai mulţi investitori din imobiliare, retail şi nu numai, care afirmă că de multe ori termenul anunţat pentru un proiect este dat peste cap de întârzierea aprobărilor.

    „Construcţia oricărui nou proiect presupune mult timp pierdut cu birocraţia. E ridicol să dureze la fel de mult timp să iei aprobările şi să construieşti. E ceva fundamental greşit aici. A, şi încă ceva de care nu mi-e dor este văicăreala, românii se plâng mult şi sunt cunoscuţi pentru asta.”

    Totuşi, arhitectul Mihai Radu consideră că România are un potenţial uriaş ce poate fi exploatat, dar pentru asta trebuie să reuşim să ţinem acasă talentele, trebuie ca economia să le ofere oamenilor buni mai multe oportunităţi pentru a avea succes la ei acasă. Atunci nu ar mai avea motive să plece în Europa de Vest. „Eu personal nu văd că Europa de Vest se îndreaptă într-o direcţie îmbucurătoare. Pentru generaţia tânără, viitorul este acasă”, conchide el.

  • Studiu: În România au fost identificate 9314 de şantiere cu finanţare publică, cu o valoare totală de 964 mld.lei; la aproape jumătate din lucrările din ultimul trimestru a fost depusă o singură ofertă

    Bucureştiul conduce în acest an în topul oraşelor din punct de vedere al şantierelor active, cu finanţare publică, cu un total de 451 de investiţii, urmat de judeţul Cluj, cu 386 şantiere şi judeţul Timiş, cu 378 de şantiere active, arată o analiză realizată de IBC Focus, firmă de monitorizare, în baza datelor furnizate de platforma Victa.

    În total, în primele zece luni ale anului, în România au fost identificate 9314 proiecte cu finanţare publică, a căror valoare cumulată depăşeşte suma de 964 miliarde lei.

     „Cu siguranţă contextul electoral şi situaţia politică existentă în România a avut un impact direct asupra cifrelor indicate. Interesant de observat este însă şi modul de atribuire al acestor proiecte. Spre exemplu, în ultimul trimestru 7 din 10 contracte au fost câştigate de firme fără prea multă concurenţă pe proiect cu doar 1 sau 2 oferte/lucrare.Totodată, la aproape jumătate din lucrările analizate pe ultimul trimestru a fost depusă o singură ofertă (vorbim de 928 contracte), astfel că firmele participante nu au avut concurenţă deloc. Aceste statistici nu indică neapărat optimism ci, din contră, ar trebui să atragă puţin atenţia specialiştilor din domeniu, având în vedere că potrivit unui studiu IBC Focus peste 72% din antreprenorii generali în construcţii ar fi interesaţi să lucreze cu statul.”, a declarat Andrei Spătaru, managing partner IBC Focus.

    Unul din cele mai discutate segmente de piaţă este cel al infrastructurii, dar, în ciuda statisticilor mai puţin pozitive în ultimele 12 luni au fost identificate 544 de companii care au avut cel puţin un proiect activ de antrepriză generală pe segmentul Infrastructură – execuţie de şosele.

    Topul celor mai activi jucători din domeniu este condus de compania Porr Construct (25 proiecte monitorizate), locul doi fiind ocupat de Autoprima Serv (24 proiecte monitorizate) şi locul trei de Strabag (23 proiecte monitorizate).

    IBC Focus, agenţie de marketing în domeniul construcţiilor, are drept scop principal furnizarea de cereri de ofertă către companiile care vând materiale sau servicii în construcţii. În plus, IBC Focus deţine baze de date extinse cu şantierele active din România.

     

  • Constructorii români au accelerat cel mai mult construcţiile de autostrăzi, însă austriecii sunt aşteptaţi pe cele mai importante proiecte

    Proiectele înaintează încet sau foarte încet, iar exemple de mobilizare sunt extrem de rare. Cel mai bun şi singurul exemplu în acest sens este Umbrărescu, pe centura Bacăului, care ar putea fi deschisă circulaţiei, chiar şi parţial, în 2019, cu toate că lucrările au demarat în primăvara acestui an.

    Până la finalul anului 2019 nu se va circula pe primele do­uă loturi din A10 Sebeş-Turda, în contextul în care nu a exis­tat suficientă mobilizare pentru a finaliza vreo porţiune din proiect, potrivit datelor din cadrul companiei de dru­muri. Au existat probleme de organizare pe care acum con­structorul le-a depăşit, iar acum sunt aşteptate progrese noi.  Pe de altă parte, o surpriză plăcută este lotul Biharia-Borş, unde lucrează o asociere româno-slovacă Tramenco SA – Vahostav – SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL, care a demarat lucrările în apri­lie, iar acum se toarnă asfaltul şi va fi gata până la finalul anu­lui, pen­tru ca joncţiunea cu partea maghiară să fie reali­za­tă în vara anu­lui viitor, când va fi deschis un nou punct de trecere a frontierei.

    Centura Bacăului, un proiect demarat în martie 2019, deja se asfaltează, iar pe tronsonul de 16 km de autostradă sunt şanse să se circule pe cel puţin 7-8 km până la finalul anului.

    În cazul autostrăzii Sibiu-Piteşti, există un blocaj în contextul în care primăria din Tălmaciu doreşte un nod rutier suplimentar, iar primăria de acolo nu dă aviz favorabil.

    În 2017 s-au pus bazele antreprizei de construcţii a CNAIR, pentru a permite urgentarea proiectelor de infra­struc­tură care sunt aproape construite. Cerinţele menţio­nea­ză un nivel fizic de 80% pentru stadiul lucrărilor şi cheltuieli de până la 100 mil. lei. Momentan antrepriza a preluat con­struc­ţia parcărilor de pe Orăştie-Sibiu lot trei.

    Singura excepţie o va reprezenta centura ocolitoare de la Mihăi­leşti, unde stadiul lucrărilor este de circa 30%, iar din cauza slabei mobilizări a constructorului Ministerul Trans­por­tu­rilor a reziliat contractul, iar proiectul va fi fina­li­zat de CNAIR. În prezent CNAIR aşteaptă expertiza pe acel tron­son de circa 3 km pentru a şti exact în ce stadiu este proiectul şi ce lucrări mai sunt necesare.

    La Domneşti constructorii au autorizaţie din august, Comnord şi Straco Group, însă mai sunt 5% de realizat din to­talul de exproprieri şi trebuie relocate utilităţile. Având în ve­­dere ritmul lucrărilor, este posibil ca tronsonul de sud al au­to­­străzii A0, viitoarea centură a Capitalei, să fie gata înaintea pasajului.

    Până la finalul anului va intra în licitaţie şi Sibiu-Făgăraş, în timp ce Făgăraş-Cristian face parte din vechea rută a Autostrăzii Transilvania pentru care a fost semnat contractul cu Bechtel şi trebuie revizuit studiul.

    La lotul trei din A1 Lugoj-Deva, a cărui inaugurare a fost amâ­nată din cauza mai multor probleme, iar contractul cu con­structorul a fost reziliat, este în prezent în analiză de către IPTANA (fostul Institut de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene) pentru ca CNAIR să poată deter­mi­na când va putea fi deschis traficului rutier. Anul acesta compania de drumuri va demara o serie de lucrări pentru a permite derularea traficului în condiţii de siguranţă. Spre exemplu, consolidarea şi realizarea unor ziduri de sprijin sunt lucrări care se pot derula şi pe timp de iarnă. Momentan se poate deschide traficul în condiţiile în care circulă vehicule sub 7,5 tone şi cu o viteză de cel mult 80 km/h.

    Printre problemele identificate se numără podul peste râul Mureş, unde aparatele de reazem au deplasări şi rotiri fază de ax şi trebuie repoziţionate, iar pentru acest lucru trebuie ridicate tablierele podului, care au o greutate de circa 3.000 de tone. De asemenea, există şi probleme de rugozitate a asfaltului, motiv pentru care şi limita impusă este de numai 80 km/h, dar şi o fisură la km 56.

    Potrivit celor de la ProInfrastructura, la 11 ani de la fi­nali­zarea primului studiu de fezabilitate al Autostrăzii A1 Sibiu-Piteşti, tronsoanele grele care taie munţii şi leagă Transilvania de Muntenia sunt în continuare „în aer“. „Aceste sectoare foarte dificile au fost analizate insuficient în 2008, fapt atestat în 2013 de către experţii JASPERS/Halcrow angajaţi de Comisia Europeană. Spre exemplu, la tunelul Poiana (lung de 1,7 km, cel mai mare de pe traseu) au fost făcute doar două foraje geotehnice în capete. Experţii europeni au recomandat întocmirea unui studiu geotehnic profesionist care să ofere o radiografie mult mai detaliată a zonelor de munte străbătute de tuneluri şi viaducte complexe“, au subliniat cei de la ProInfrastructura.

    Abia în 2014, pe bani puţini, CNAIR a lansat licitaţia pen­tru actualizarea studiului de fezabilitate, contractul fiind semnat în 2015. Previzibil, s-a derulat anevoios şi a fost reziliat în august 2017, documentaţia completă fiind predată doar pe sec­ţiunile 1 şi 5 (adică 43 km din totalul de 123 km), cele mai uşoa­re (capetele dinspre Sibiu, respectiv Piteşti). Ulterior, prin­tr-un contract atribuit direct, CNAIR a mai făcut un singur foraj în tunelul Poiana (din cele 7-8 cât reco­man­dau specialiştii internaţionali în 2013), potrivit celor de la ProInfra­structura. Au mai trecut doi ani până când cei din Com­pania de Drumuri şi-au adus aminte de loturile grele de munte şi au licitat studiile geotehnice necesare abia în 15 martie 2019.

    Potrivit datelor Asociaţiei ProInfrastructura, la finalul lunii septembrie 2019 pe şantierul Autostrăzii A3 dintre Cheţani şi Iernut construit de cei de la Astaldi pro­gre­sul era unul foarte bun, însă nu suficient pentru deschiderea traficului în 2019 pe tronsonul de 17,9 km, iar potrivit asociaţiei, gradul de execuţie era la acea dată de aproape 80%, iar finalizarea ar putea fi realizată în mai 2020.

    În ceea ce priveşte infrastructura Capitalei, cele mai bune veşti au venit din partea contractelor semnate pentru A0 – tronsonul dintre A1 şi A2 prin sudul Bucureştiului, tronson care nu numai că va elibera actuala centură de sud, dar va permite scurtarea tranzitului pe lângă Bucureşti şi dezvol­tarea unor noi zone logistice.

    La sfârşitul lunii august  Ministerul Transporturilor emitea cea de-a doua autorizaţie de construire necesară executării lucrărilor de construcţie a Pasajului suprateran pe DJ 602 – Centura Bucureşti – Domneşti. Astfel, Antrepre­norul, Asocierea STRACO Grup SRL – Comnord SA – Specialist Consulting SRL, are din acest moment front de lucru şi poate demara lucrările de construcţie ale acestui pasaj important pentru foarte mulţi bucureşteni.

    Anunţul vine la şase ani de când Sorin Oprescu, fostul pri­mar al Capitalei, alături de Victor Ponta, pe atunci pre­mier, şi Gabriela Firea, pe atunci senator PSD, vizitau in­tersecţia dintre Centura Capitalei şi Prelungirea Ghencea şi anunţau cu surle şi trâmbiţe demararea proiectului.

    Proiectul este considerat a fi unul atât de important încât ar putea fi gata în termen de 2 ani de la data emiterii ordinului de începere pentru execuţie, adică peste 2 ani.

    Pe de altă parte, în 2022, la doar câteva luni distanţă va fi gata, cel puţin teoretic, lotul al treilea al autostrăzii A0, autostrada de Centură Bucureşti Sud între A1 şi DN6 şi tot atunci şi lotul dintre DN6 şi DN5. Practic, utilitatea pasajului, va fi resimţită, în cel mai bun caz, doar pentru o perioadă extrem de scurtă de timp. După ce tot traficul greu de pe centură va fi preluat de A0, automat traficul pe actualul drum intitulat „centură ocolitoare“ va scădea puternic. Spre exemplu grecii de la Aktor au demarat deja de la mijlocul lunii iulie lucrările la lotul trei.

    Un alt proiect care se apropie de finalizare este Pasajul Ciurel, pasaj care este însă aproape inutil fără drumul expres care trebuia desprins din acesta şi care să meargă spre Centura Capitalei, respectiv A1.

    „Podul face parte dintr-o investiţie mult mai mare. Problema este că nu se continuă investiţia prea curând, nu că podul ar fi inutil. Acum are o utilitate foarte scăzută deoarece nu se continuă drumul“, a precizat Ionuţ Ciurea vicepreşedinte şi director executiv al asociaţiei Pro Infrastructură, specializată în monitorizarea lucrărilor de infrastructură.

    Astfel, de la un proiect care avea ca misiune descongestionarea traficului de pe Iuliu Maniu şi Uverturii, în prezent extrem de aglomerate la orice oră, s-a ajuns la un pod extrem de scump, cu o utilitate extrem de limitată în lipsa drumului. O strategie coerentă ar fi fost aceea de a construi întâi drumul spre centură cu nodul rutier aferent şi conexiunea cu A1, astfel încât impactul să fie unul rapid şi ieftin, având în vedere că acesta ar fi avut 8 km lungime.

    Potrivit datelor din piaţa imobiliară, odată cu deschiderea circulaţiei pe nodul rutier va fi posibilă extinderea regimului de sens unic pe ambele părţi ale Dâmboviţei.

    Un alt „bun exemplu“ de bune practici îl reprezintă Pasajul Mogoşoaia. La sfârşitul lunii octombrie 2019 s-a împlinit un an de la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia pasajului Mogoşoaia de pe Centura Bucureşti (DNCB), însă lucrările încă nu au început, iar Primăria Capitalei tergiversează emiterea certificatului de urbanism. Până când judeţul Ilfov nu va reveni ca parte a Bucureştiului, astfel de probleme vor continua, pe măsură ce sunt implicate atât autorităţile din Primăria Capitalei, Consiliul Judeţean Ilfov şi comuna, satul sau oraşul în cauză.

  • Turda derulează proiecte de 100 mil. euro pentru modernizarea oraşului, care atrage anual peste 700.000 de turişti

    Oraşul Turda are în derulare proiecte de 100 mil. euro finanţate prin fonduri europene, printre cele mai importante aflându-se modernizarea Castrului Roman şi a parcului unde se află mormântul lui Mihai Viteazul, acestea urmând să se alăture principalelor atracţii ale oraşului, alături de Salina Turda.

    Alte proiecte europene aflate în desfăşurare în Turda prevăd asfaltarea şi modernizarea străzilor principale pe care circulă mijloacele de transport în comun cu piste de biciclete, alveole pentru autobuze, construirea de staţii moderne, e-ticketing, monitorizare video, achiziţia a 20 de autobuze electrice şi implementarea sistemului de Bike Sharing.

    În contextul tuturor finanţărilor obţinute, reprezentanţii municipiului prevăd o creştere semnificativă a numărului de turişti şi o dezvoltare masivă a oraşului în perioada următoare.

    Turda este vizitată anual de peste 700.000 de turişti din întreaga lume, fiind cunoscută la nivel mondial datorită parcului de distracţii Salina. Compania care operează Salina Turda, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri netă de 22 de milioane de lei şi un profit net de 6,4 milioane de lei, respectiv o marjă de profit net de aproape 30%, arată datele publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.
     

  • Surorile care proiectează luxul

    „A contat foarte mult în parcursul reuşitei noastre faptul că suntem surori şi suntem foarte compatibile şi complementare. Majoritatea proiectelor implică viziunea amândurora, chiar şi atunci când responsabilităţile sunt divizate”, descrie Elena Oancea unul dintre motivele pentru care crede că a avut succes businessul Lemon Interior Design, dezvoltat alături de sora sa, Cristina Căpitanu.
    Înfiinţat în 2004, acesta s-a axat pe furnizarea de servicii integrate de design şi management al amenajărilor interioare. Printre cele mai cunoscute proiecte pe care cele două surori le-au gândit şi implementat se numără lobby­urile unor clădiri rezidenţiale cunos­cute din Bucureşti, precum One Herăstrău Park sau One Charles de Gaulle, dar şi o serie de apartamente şi penthouse-uri. Anul acesta, Lemon Interior Design a anunţat şi lansarea diviziei office, axată pe soluţii complete de proiectare, design şi implementare pentru configurarea spaţiilor de birouri, într-un mod personalizat. „Pentru noi anul în curs a fost şi este unul foarte important, deoarece coincide cu extinderea companiei noastre şi pe segmentul amenajărilor interioare office. În 2018 am avut o cifră de afaceri de aproximativ 3,5 milioane de euro, iar creşterea businessului s-a tradus atât în mărirea echipei, cât şi în dezvoltarea diviziei office şi diversificarea portofoliului”, descrie Elena Oancea cele mai recente rezultate. Previziunile fondatoarelor Lemon Interior Design sunt optimiste şi pentru anul în curs, cu o ţintă pentru cifra de afaceri la final de an (pentru ambele divizii, rezidenţial şi office) cuprinsă între 4,5 şi 5 milioane de euro. 

    Drumul spre design începe, uneori, în retail
    Povestea afacerii de design şi amenajări interioare a celor două surori nu are nicio legătură cu planurile lor iniţiale. Niciuna dintre ele nu şi-a propus de la început să se axeze pe acest domeniu, ţinând cont de faptul că Cristina Căpitanu a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, iar sora ei, Dreptul. În timpul facultăţii şi după facultate, Cristina Căpitanu a lucrat în cadrul a două companii ca manager de import-export, iar apoi ca account manager în cadrul magazinelor TCM. Şi-a dorit însă o schimbare, iar în căutarea a ceva care să fie pe placul amândurora, cele două surori au intrat în businessul decoraţiunilor şi mobilierului de interior. Au început cu retailul, prin achiziţia unui lanţ de magazine în care se vindeau astfel de produse şi care purta, de altfel, numele pe care afacerea lor îl are şi în prezent – Lemon Interior Design.
    Cristina Căpitanu îşi aminteşte că la momentul preluării afacerea funcţiona prin intermediul unor showroomuri, cu stocuri foarte mari, foarte mulţi angajaţi, depozit, preluarea nefiind divizată. Au funcţionat în retail până în 2013, deschizând şi închizând magazine, până când au identificat un potenţial în zona proiectelor de design, ca urmare a solicitărilor primite de la clienţi.
    „Clienţii din showroom au început să ne ceară sfatul şi în privinţa amenajăriii spaţiului, a modului în care trebuie puse împreună anumite decoraţiuni sau piese de mobilier şi încet, încet s-a conturat o nouă direcţie atât în evoluţia noastră profesională, cât şi a businessului. Aşa se face că trecerea către designul de interior devenise cumva o necesitate”, povesteşte Cristina Căpitanu.
    Treptat, au descoperit că le place mai mult să meargă la târguri, să vadă colecţiile şi apoi să facă vânzare, în detrimentul administrării magazinelor cu stocuri şi angajaţi. Au decis astfel să se dedice întru totul afacerii de amenajări interioare: „Este foarte greu să faci retail, mai ales pe nişa obiectelor mici – există pierderi foarte mari, existau produse care se puteau sparge, fura. În timp, ne-am dat seama că ne regăsim mai mult pe segmentul amenajărilor interioare; a venit ideea, dar şi necesitatea ne-a dus în direcţia aceasta, a unui butic de design“, spune Cristina Căpitanu. Până în 2013, magazinele s-au aflat în mai multe centre comerciale din Bucureşti, precum şi în Piaţa Victoriei, ultimul închis fiind în centrul comercial Băneasa.
    Buticul de design a început să funcţioneze prin furnizarea unui concept de design şi a unei amenajări complete, iar clienţii cărora li se adresează sunt cei care nu au timp pe care să-l dedice amenajării unei locuinţe. „Sunt oameni ocupaţi, care călătoresc, care câştigă prin muncă aceşti bani, înţeleg valoarea banilor şi vin la noi în căutarea unui sprijin pentru realizarea unui spaţiu în care să se simtă bine, în care să se relaxeze după o zi de muncă“, descrie antreprenoarea profilul clienţilor de pe segmentul rezidenţial.

    Luxul de acasă, acum şi la birou
    De la rezidenţial spre office nu a fost decât un pas: printre cele mai recente realizări ale Lemon Interior Design se numără lansarea diviziei office, în urmă cu câteva luni, despre care Cristina Căpitanu spune că „este o continuare firească a activităţii noastre în domeniul designului interior rezidenţial”. De altfel, clienţii din zona de locuinţe au venit cu primele propuneri pentru proiecte office. „Cei cărora le-am amenajat casele au fost atât de încântaţi, încât şi-au dorit să le decorăm şi birourile.” Dezvoltarea acestei divizii a fost realizată în parteneriat cu Ionuţ Dumitrescu, cofondator al One Office, divizia de birouri a dezvoltatorului One United Properties. Fondatoarele Lemon Interior Design spun că au deja în desfăşurare mai multe proiecte de amenajare a unor spaţii de birouri, printre care One North Gate sau One Victoriei Center, dar şi câteva spaţii din clădirea Globalworth Plaza. „Nu este însă vorba despre amenajări standard, cu care suntem obişnuiţi când vine vorba de birouri, ci de nişte spaţii-concept, de o nouă abordare, în care biroul îşi transcende funcţionalitatea tipică şi devine un spaţiu cu personalitate, în care designul, elementele cu impact vizual şi normele estetice se împletesc cu rigorile specifice unui mediu de lucru”, descrie Cristina Căpitanu caracteristicile noii linii de business.
    De asemenea, adaugă ea, şi provocările în acest domeniu sunt de altă natură decât cele din zona de rezidenţial, scopul final fiind acela de a găsi un numitor comun între nevoile unei comunităţi, respectarea unor norme legale, funcţionalitate, reguli de ergonomie şi, nu în ultimul rând, design.  „În toate amenajările pe care le semnăm ieşim din zona standard, cu care suntem obişnuiţi; chiar şi atunci când vine vorba de birouri, acestea sunt gândite ca spaţii-concept, definite de o nouă abordare, în care biroul îşi transcende funcţionalitatea tipică şi devine un spaţiu cu personalitate, în care designul, elementele cu impact vizual şi normele estetice se împletesc cu rigorile specifice unui mediu de lucru”, spune Cristina Căpitanu.

    În căutarea fericirii – şi prin design
    „Interesul pentru fine living, pentru designul interior, pentru amenajarea spaţiilor de lucru de către profesionişti a crescut considerabil în ultimii ani şi la noi. Putem spune că în prezent cererea este una foarte mare, la fel şi exigenţa atunci când vine vorba de serviciile de amenajare interioară”, descrie Elena Oancea evoluţia pieţei locale a amenajărilor interioare. Potrivit ei,  stilul de viaţă actual şi ritmul cotidian dinamic au născut şi o nevoie firească de wellbeing (stare de bine – n.r.), de frumos şi relaxare atunci când trecem pragul casei. „Evoluţia pieţei a fost una organică, dar accelerată, iar interesul tot mai mare al clienţilor pentru design interior a atras implicarea designerilor şi a profesioniştilor din domeniu în tot mai multe proiecte”, spune Elena Oancea.
    Ea adaugă că clienţii lor au gusturi şi dorinţe rafinate, înţeleg perfect conceptul de design interior şi ceea ce implică el, de aceea au şi standarde înalte atunci când se adresează unui profesio­nist. „Ceea ce le şi motivează în final alegerea”, observă Oancea. Potrivit ei, şi trendurile urmăresc liniile şi standardele internaţionale – marile târguri de profil sunt cele care dau tonul tendinţelor în materie de design; acestea se regăsesc şi la noi, cu adaptări date de stilul de viaţă autohton. Totuşi, anumite principii de bază se păstrează, cum ar fi „amestecurile de texturi şi materiale menite să asigure un stil eclectic – organic, cu accente elegante; piatra naturală combinată cu finisaje cu aspect brut, în contrast cu elemente rafinate, cum ar fi catifeaua, accentele metalice”, observă Cristina Căpitanu.  Când vine vorba despre bugetul dedicat amenajării unei locuinţe, acesta variază în funcţie de suprafaţă, de nivelul de finisare la care preluează proiectul, dar şi de exigenţele şi nevoile personale ale clienţilor. Sumele pot varia astfel între 50.000 de euro şi câteva sute de mii de euro.
    În ceea ce priveşte spaţiile de birouri, trendurile se îndreaptă, potrivit Elenei Oancea, înspre anularea graniţelor, către a aduce atmosfera caracteristică zonei rezidenţiale, atmosfera relaxată şi elementele de design în spaţiile de birouri. „Wellbeingul devine o componentă principală în proiectarea acestor zone. Confortul, detaliile estetice, integrarea elementelor naturale, toate sunt un «must» pentru un spaţiu de lucru viu, sănătos şi, evident, mai productiv”, explică cofondatoarea Lemon Interior Design. 

    Smart house, smart design
    Există proiecte în care provocările cresc cu atât mai mult cu cât societatea evoluează constant şi se pune accent pe conceptele de green house şi tehnologie smart house. În astfel de situaţii,  procesul de implementare a conceptului de design devine mai complex. „Suntem din ce în ce mai implicate şi pe partea de proiectare (piscine în interiorul apartamentului, instalaţii, sisteme de iluminat etc.) Pe partea office intervin multe rigori legate de normele legale şi de siguranţă aflate în vigoare, care trebuie îmbinate armonios în conceptul pe care îl vom implementa în spaţiul respectiv”, descrie Cristina Căpitanu complexitatea proiectelor în care sunt implicaţi. 
    În prezent, 14 persoane lucrează în echipa Lemon Interior Design, însă cele două surori sunt în căutare de noi angajaţi constant. „Angajăm permanent, chiar dacă în acel moment nu avem nevoie. Asta pentru că atunci când simţim că cineva are potenţial şi apare oportunitatea angajării lui, e important să-i dăm o şansă, un om bun şi potrivit va aduce mereu valoare echipei. Aşadar, nu stăm pe gânduri. Ne plac persoanele dedicate, orientate spre rezultat şi dispuse să se perfecţioneze continuu, să lucreze bine în echipă. Caracterul unei persoane contează, de asemenea, foarte mult pentru integrarea în echipa Lemon”, descrie Elena Oancea calităţile pe care le caută la un angajat. În ceea ce priveşte modul în care se împart responsabilităţile între cele două surori în afacerea de familie, ea spune: „Ne consultăm în luarea deciziilor majore şi asupra detaliilor care definesc amprenta Lemon în conceptul fiecărui proiect. Avem abilităţi diferite şi ne completăm în implementarea şi finalizarea conceptelor create împreună”. 
    Fondatoarele Lemon Interior Design spun că au încercat întotdeauna să păstreze o amprentă proprie în proiectele la care lucrează, iar dacă ar fi să definească stilul care le place şi care le reprezintă, atunci acesta este cel contemporan. Chiar dacă sunt în permanenţă în contact cu lumea designului interior şi cu trendurile din domeniu şi opţiunile lor sunt nelimitate, păstrează mereu direcţia acestuia. Planurile de dezvoltare a afacerii în continuare vizează atât creşterea diviziei office, cât şi continuarea seriei de proiecte în afara ţării. „Am mai avut în trecut câteva proiecte realizate în străinătate, însă acum simţim că avem toate resursele pentru a intra mai mult pe această piaţă”, precizează Cristina Căpitanu. În plus, şi-au propus să dezvolte designul interior în România, printr-un hub dedicat specialiştilor din domeniu. „În afară de faptul că suntem foarte pasionate de ceea ce facem şi dincolo de aspectele legate de business, scopul nostru este de a pune umărul la dezvoltarea designului de interior în România, susţinând specialişti aflaţi la început de drum şi nu numai, printr-un concept popular în alte ţări, un hub care pune la dispoziţie un spaţiu cool de creaţie şi networking, precum şi acces la resurssele noastre, incluzând conexiunea cu furnizorii noştri.”
    Elena Oancea îşi aminteşte că, în urmă cu 13 ani, când au pornit pe drumul afacerii, oportunităţile din zona designului interior erau limitate, atât în ceea ce priveşte cerinţele pieţei, cât şi interesul pentru domeniu. Acum, deschiderea şi oportunităţile de dezvoltare sunt mult mai mari pentru cineva care îşi doreşte să începe o afacere de profil. „Credem că pasiunea, munca şi reinventarea zilnică sunt elemente cheie pentru reuşita în acest domeniu. E o meserie care se constuieşte treptat şi cu multă răbdare, experienţa dobândită prin practică fiind definitorie, motiv pentru care recomand celor aflaţi la început de drum inclusiv voluntariatul şi orice formă prin care pot dobândi mai multă experienţă şi prin care să înveţe lucruri noi”, descrie ea criteriile reuşitei în acest domeniu.

  • O industrie care nu poate să scadă

    Valentin Stănescu a preluat la începutul anului 2017 poziţia de country general manager pentru operaţiunile noii entităţi formate prin fuziunea Dell, un business cu câteva sute de angajaţi pe plan local, care include şi un centru de servicii care lucrează pentru clienţi internaţionali, şi EMC Corporation, companie specializată în furnizarea de echipamente şi soluţii software pentru infrastructura IT. Începând cu anul 2004, Stănescu a lucrat pentru mai multe companii de IT de pe piaţa locală, printre care Star Storage şi IBM, şi a fost promovat şef al operaţiunilor locale ale EMC în 2009, după ce fusese timp de aproape patru ani director de vânzări.

    „Noi suntem furnizori de tehnologie, ne dorim să fim văzuţi ca principalul furnizor de tehnologie esenţială, însă este evident că având cel mai amplu portofoliu din industrie nu putem avea, pe toate zonele, cea mai bună prezenţă sau prestaţie. Prin urmare, alături de parteneri acoperim întreg spectrul”, explică Valentin Stănescu. „În cadrul unui eveniment precum Dell Technology Forum (desfăşurat la începutul lunii octombrie la Bucureşti – n.red.) reuşim să transmitem clienţilor finali încrederea că a lucra cu o companie ca Dell Technologies le dă posibilitatea nu doar să investească în tehnologie, ci într-o viziune pe termen lung şi le dă şi flexibilitatea de a avea opţiuni în cazul în care consideră că investiţia pe care au făcut-o a fost aliniată 100% cu ce şi-au dorit să atingă mai târziu. Multe dintre companiile cu care lucrăm astăzi ştiu că trebuie să facă schimbări, transformări, dar nu ştiu 100% unde vor ajunge făcând aceste transformări. Noi, ca furnizori de tehnologie, încercăm să le oferim această flexibilitate în timp – este, dacă vreţi, o protecţie a investiţiei. Ei ştiu că dacă au apucat-o pe o cale, au apoi posibilitatea să se replieze, nu se află pe o autostradă care nu are ieşire câteva sute de kilometri”, notează şeful Dell Technologies.

    Dell Technologies România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri netă de 990 milioane lei şi un profit net de 3,83 milioane lei. Numărul mediu de angajaţi declarat la Ministerul de Finanţe era, în 2018, de 490.

    La nivelul grupului Dell, România face parte din regiunea CEE, care include 38 de ţări; acestea sunt grupate în funcţie de importanţă, fie în clustere, fie ca ţări directe. „România este una dintre cele cinci ţări directe, din prima categoria, fiind una extrem de importantă şi care raportează direct, nu prin intermediul unei subregiuni. Din punctul de vedere al prezenţei companiilor mari în regiune, România este o ţară mare”, notează Stănescu. „Aşadar, pentru businessul nostru de end user computing este o piaţă extrem de importantă, una dintre cele mai mari din Europa.”

    Pe partea de data center, România este importantă prin inovaţie, spune Valentin Stănescu, care aminteşte că de-a lungul timpului compania a reuşit să dezvolte local proiecte care apoi au fost replicate în alte state. „Reuşim, într-o piaţă care nu este atât de matură, să inovăm, putem să alegem nişte căi scurte pentru rezolvarea unui lucru. Dacă am fi în Germania sau Franţa, acolo lucrurile sunt foarte mature, sunt foarte bine stabilite din punctul de vedere al modului în care un proiect se poate desfăşura. În România încă există flexibilitate la nivelul companiilor mari, acestea pot inova, pot alege moduri alternative de a implementa un proiect.”

    Ciclurile de modernizare a infrastructurii de tehnologie au o rapiditate mai mare în ţările din sud-estul Europei faţă de ţările mature, pentru că operaţiunile pe care o companie le are în România nu sunt atât de complexe cum sunt operaţiunile pe care le are într-o ţară ca Germania, explică Stănescu. Mai mult, o schimbare în sistem sau în paradigma de abordare a unui sistem este mult mai greu de realizat în cazul acestor ţări mature: „Trebuie să faci multe teste înainte ca să poţi înţelege toate efectele unei astfel de schimbări. Pentru că operaţiunile acelor companii în România nu sunt atât de complexe, este mai simplu şi mai rapid să inovezi aici.”

    Şeful Dell Technologies România oferă următorul exemplu: „O instituţie de orice natură are în Germania o infrastructură care oferă 100 de funcţionalităţi; pentru a realiza o schimbare în infrastructură, trebuie să testezi cum vor fi afectate toate acele funcţionalităţi. În România, în general, activităţile sunt mai puţin complexe – în loc de 100 de funcţionalităţi pe care trebuie să le susţină o infrastructură, sunt doar 10, e mult mai uşor şi mai rapid să testezi 10 funcţionalităţi. Mai mult, companiile-mamă consideră că în zona complexă este mai riscant să testezi lucruri noi şi atunci se aleg ţări de test precum România, făcându-se ulterior roll-out către celelalte ţări”.

    Din punct de vedere comercial, piaţa locală este segmentată în funcţie de tehnologie şi de dimensiunea clienţilor, explică Stănescu. Luând tehnologia drept criteriu, compania desemnează două categorii mari: tehnologie de tip end user computing şi tehnologii de tip data center. „Suntem undeva la 60%-40% şi se merge către balansare, pentru că avem un potenţial foarte mare şi investiţii destul de mari în zona de data center. În general, în structura totală a veniturilor Dell, volumele cele mai mari se fac în zona de client computing; e normal, pentru că e mult mai simplu să investeşti într-un laptop sau într-un monitor decât să mergi în zona de data center, unde proiectele sunt de altă natură.”

    Legat de modelul de business Dell, şi anume oferirea unui portofoliu cât mai amplu de produse şi servicii, Valentin Stănescu spune că acesta nu e unul standard şi că principalii competitori au ales un alt model. „Orice client şi-ar dori – cel puţin aşa credem noi – să găsească un portofoliu care să îi satisfacă toate nevoile. Dacă îşi doreşte să facă o alegere diferită, spre exemplu să folosească tehnologie din alte părţi şi să o integreze, este evident alegerea sa, dar asta se întâmplă de obicei atunci când ştiu foarte bine ce îşi doresc.”

    Deocamdată, piaţa din România este încă la un nivel la care companiile îşi testează capabilităţile în era digitală; cu alte cuvinte, partea de tehnologie poate fi un suport pentru schimbare, dar şi un enabler pentru inovaţie, notează el. „Prin urmare, crede el, companiile îşi doresc să găsească în acelaşi loc atât tehnologia prin care să modernizeze ceea ce au, să-şi reducă costurile de operare şi mentenanţă, cât şi să reinvestească economiile din zona respectivă către inovaţie.“

    Deşi reticenţa pare să fi dispărut din rândul managerilor români, pe zona de educaţie este încă loc de mai bine, crede Stănescu. „În viitorul apropiat, vom avea din ce în ce mai multe sesiuni educative pentru piaţă, vom aduce la Bucureşti mulţi dintre specialiştii noştri; am pus Bucureştiul pe hartă într-o constelaţie de 10-12 oraşe importante din lume pentru a creşte awareness-ul pe partea de inteligenţă artificială şi IoT”, notează el. „Cu cât mai repede vom reuşi să educăm cât mai multe companii, cu atât mai repede ni se vor întoarce beneficiile ca cetăţeni.”
    Şeful Technologies spune că România este una dintre ţările în care inovaţia este în natura omului – „trebuie doar să le oferim românilor posibilitatea şi să le aducem tehnologiile şi platformele potrivite astfel încât să poată să îşi testeze ideile. Este una dintre cele mai inovatoare ţări, cel puţin din regiunea din care facem parte”.

    Piaţa în ansamblul ei – incluzând aici tot segmentul IT şi toate serviciile asociate – nu are cum să nu crească, crede Valentin Stănescu. „Este atât de multă nevoie de inovaţie prin tehnologie, în această ţară, iar România are un apetit atât de mare pentru tehnologie, încât nu văd vreo şansă ca piaţa să experimenteze scădere în viitor. Dacă ne apucăm şi secţionăm piaţa, evident că sunt unele zonele tradiţionale de IT care fie au o creştere mai înceată, fie au o stagnare, însă zonele noi de inovaţie care apar, proiectele noi care sunt rezultatul încercării companiilor de a fi competitive în noua eră de funcţionare şi în faţa start-up-urilor noi, agile care vin din urmă, acestea aduc un plus”, încheie el.