Tag: proiect de lege

  • Senatul decide azi înfiinţarea Autorităţii de Supra­veghere Financiară

    Proiectul de lege de înfiinţare a Autorităţii de Supra­veghere Financiară (ASF), instituţie care va prelua din 30 aprilie monitorizarea pieţei de capital, a asi­gurărilor şi pen­siilor private, este programat să intre azi la vot final în plenului Senatului. Astfel, după doar patru luni de la iniţierea acestui proiect fulger de către Guvern, ASF este foarte aproape să devină realitate dacă va primi vot favorabil din partea Senatului, forul decizional. Pe 27 februarie, proiectul a primit vot favorabil din partea Camerei Deputaţilor. Există şanse ridicate ca Senatul să dea un aviz favorabil în condiţiile în care pro­iectul de lege a primit rapoarte fa­vorabile din partea comisiilor de specialitate ale Senatului. ASF va fi condusă de un consiliu format din 17 membri, doar cinci dintre aceştia, preşedintele, prim-vice­pre­şe­dintele şi trei vicepreşedinţi, având funcţii de execuţie. Cei trei vicepreşedinţi vor fi responsabili de câte o piaţă financiară în parte: piaţa de capital, asigurări şi pensii private. Restul de 12 membri nu au dreptul la cabinet şi vor fi remuneraţi doar în baza indemnizaţiei de şedinţă, nu a unei indemnizaţii lunare. Consiliul va fi cel care va întocmi organigrama noii instituţii şi va decide asupra necesarului de personal şi a salariilor. În prezent, cele trei comisii autonome de supraveghere a pieţei de capital, asigurărilor şi pensiilor private au 450 de angajaţi şi au încheiat 2011 cu deficite cumulate de 26 de milioane de lei din cauza cheltuielilor mari cu salariaţii.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • ASF a trecut de primul un hop în Senat. Mai are nevoie de aprobare de la patru comisii

    Proiectul de lege prin care Guvernul vrea să înfiinţeze Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care va prelua supravegherea pieţei de capital, a pensiilor private şi a asigurărilor, este acum pe masa Senatului, forul decizional. Până a ajunge să fie votat în plenul Senatului, proiectul de lege trebuie să primească aviz favorabil de la cinci comisii: Comisia economică, Comisia pentru buget, Comisia juridică, Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru muncă. Miercuri, 6 martie, Comisia pentru afaceri europene şi-a dat avizul favorabil fără a aduce vreun amendament, iar luni, 11 martie, comisiile juridică şi pentru muncă trebuie să îşi dea avizele, pentru ca marţi, 12 martie, să urmeze avizele şi rapoartele comisiilor pentru buget şi economică. Rămâne de văzut ce amendamente vor aduce proiectului de lege aceste comisii, având în vedere că în Camera Deputaţilor proiectul de lege a suferit unele modificări faţă de varianta iniţiată de Guvern – de exemplu, comisiile de buget şi pentru politică economică au crescut cu doi până la 17 numărul membrilor care vor conduce ASF, dintre care doar cinci au mandate executive şi au redus de la zece la şapte ani numărul anilor de experienţă necesari pentru membrii executivi şi la doar cinci ani necesarul de experienţă pentru restul de 12 membri neexecutivi.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Proiect de lege: România, împărţită în 8 regiuni, cu buget multianual, conduse de consilii regionale

    Proiectul prevede că teritoriul naţional al României este împărţit în 8 regiuni, cu reşedinţele la Bucureşti, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Cluj Napoca, Brăila, Timişoara, Craiova, Călăraşi, iar fiecare regiune este formată din două sau mai multe judeţe.

    Regiunile prevăzute de proiect sunt: Regiunea Bucureşti-Ilfov – municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, cu reşedinţa în municipiul Bucureşti; Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mures şi Sibiu, cu reşedinţa în municipiul Alba Iulia; Regiunea Nord Est – judeţele Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, cu reşedinţa în municipiul Piatra Neamţ; Regiunea Nord-Vest: judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca; Regiunea Vest: judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, cu reşedinţa în municipiul Timişoara; Regiunea Sud-Vest: judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj, cu reşedinţa în municipiul Craiova; Regiunea Sud: judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, cu reşedinţa în municipiul Călăraşi; Regiunea Sud Est: judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, cu reşedinţa în municipiul Brăila.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect de lege: Eliminarea cvorumului de 50% la referendum, la revizuirea Constituţiei să fie 30%

    Senatorul PSD propune eliminarea din Legea referendumului a prevederii conform căreia “referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

    De asemenea, în cazul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, iniţiativa legislativă propune stabilirea unei condiţii de validare în situaţia în care prezenţa la urne este de cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

    “Referendumul pentru revizuirea Constituţiei este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”, se arată într-un alineat nou propus pentru a fi introdus în Legea referendumului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect de lege care scoate din anonimat utilizatorii de PrePay

    Petru Movila sustine, intr-un comunicat de presa, ca a decis
    initierea unei asemenea proiect de lege dupa ce in 2010 s-a
    constatat ca peste 90 la suta din apelurile primite la 112 au fost
    false, iar utilizatorii nu au putut fi identificati.
    De asemenea, Movila afirma ca o serie de infractiuni privind
    criminalitatea organizata, traficul de persoane sau cel de droguri
    de mare risc au fost initiate de persoane care foloseau serviciile
    PrePay , fiind astfel foarte greu de identificat, in lipsa unei
    baze de date privind identitatea utilizatorilor unui astfel de
    serviciu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anvelopele de iarna, obligatorii – Ministerul a lansat noul proiect de lege – ce amezi sunt prevazute

    Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a prezentat in luna
    noiembrie un proiect potrivit caruia posesorii tuturor categoriilor
    de vehicule vor fi obligasi sa echpeze masinile cu anvelope de
    iarna, prevedere la care s-a renunsat ulterior, iar masura a ramas
    sa se aplice doar in cazul transportatorilor.

    Conform proiectului actual, conducatorii vehiculelor care nu
    sunt dotate cu anvelope de iarna in sezonul rece vor fi penalizasi
    cu 9 pana la 20 de puncte, amenda si resinerea certificatului de
    inmatriculare sau inregistrare al masinii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Saakasvili al Georgiei: Dupa mine, tot eu

    Guvernul si premierul vor fi numiti de parlament, potrivit
    acestui proiect. Criticii considera ca Mihail Saakasvili ar putea
    ajusta constitutia pentru a ramane la putere si dupa 2013, devenind
    un premier puternic. Presedintia dezminte insa acest lucru.

    Presedintele georgian, care a preluat puterea in urma unei revolte
    populare denumite “revolutia trandafirilor”, in 2003, si-a vazut
    reputatia patata dupa ce a reprimat manifestatia opozitiei, in
    2007, si mai ales dupa conflictul armat pe care l-a provocat cu
    Rusia, in 2008. Dupa acest razboi scurt, Moscova a recunoscut
    independenta a doua regiuni separatiste georgiene, Osetia de Sud si
    Abhazia.