BusinessMagazin

Tag: opinie

  • Pentru noile generaţii, companiile sunt obligate să le asigure un job, să le ofere o experienţă şi un salariu cât mai mare

    Ce spune Bogdan Badea, CEO al eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online de pe piaţă:

    • Noile generaţii îşi schimbă jobul mult mai repede decât ne aşteptăm. Cei care au sub trei ani vechime îşi schimbă locul de muncă o dată la mai puţin de şase luni; cei cu 3-5 ani vechime – o dată pe an; iar cei cu 5-10 ani – o dată la un an şi jumătate.

    • Pe piaţa muncii se remarcă, în ultima perioadă, o intrare mult mai timpurie: tinerii îşi caută un loc de muncă mult mai devreme.

    • Foarte puţini tineri mai aşteaptă să termine facultatea fără să se angajeze.

    • Nu mai contează ce studii ai – acestea au devenit irelevante pentru anumite industrii sau sectoare economice: retail, HoReCa, logistică, call-centere.

    • Specialiştii din anumite domenii sunt cei mai căutaţi – sunt şi vor fi din ce în ce mai bine plătiţi.

    • Cu foarte puţine excepţii, companiile nu plătesc în plus pentru studiile pe care le ai.

    Cam aşa arată, în rezumat, o parte din piaţa muncii, cel puţin pentru noua generaţie, în primul trimestru din 2025. Companiile – mai ales cele din retail, HoReCa, logistică, call-centere – se confruntă cu fluctuaţii de personal pe zona de entry-level de până la 50%.

    Tinerii vin la un job pentru „fun”, mai degrabă ca să nu stea acasă, să câştige nişte bani şi să bifeze o primă experienţă în CV. Dacă cineva stă mai mult de şase luni în primul job, este o minune. Această situaţie nu este specifică doar României, ci se regăseşte în toate pieţele vestice.

    Chiar dacă firmele pledează pentru stabilitate şi pentru a păstra angajaţii o perioadă mai lungă de timp, de la un anumit nivel încolo nu sunt dispuse să recompenseze acest lucru printr-o creştere substanţială a salariilor. Dacă vrei o creştere rapidă a salariului, cea mai bună variantă este să te mişti foarte repede de la o companie la alta, de la un job la altul, obţinând astfel, la fiecare şase luni, o majorare salarială de 10–20%. Dacă tragi linie, ceea ce câştigi prin schimbarea frecventă a locului de muncă nu vei obţine niciodată rămânând într-un singur job pe termen lung. Desigur, acest model funcţionează doar până la un anumit punct, pentru că atunci când cineva îţi analizează CV-ul şi observă o schimbare de job la fiecare şase luni sau un an, s-ar putea să te considere un simplu „vânător” de salarii mai mari. Pentru foarte multe joburi, studiile contează foarte puţin. De altfel, România este pe ultimele locuri în Europa – chiar pe ultimul loc – în ceea ce priveşte angajarea într-un domeniu pe baza studiilor specifice.

    Sunt cazuri în care inginerii lucrează în call-centere, absolvenţii de Litere sunt angajaţi în HoReCa sau nu este necesar să termini Politehnica, Matematica ori Cibernetica ca să ocupi o poziţie de programator. Bogdan Badea de la eJobs atrage atenţia că piaţa românească nu oferă consiliere adecvată pentru a-i ghida pe tineri către un domeniu, o şcoală sau o facultate care să-i sprijine ulterior în ceea ce îşi doresc să facă. Mulţi aleg o facultate doar din obligaţie, iar apoi ajung să lucreze într-un domeniu care nu are nicio legătură cu studiile urmate.

    Sunt domenii – cum ar fi HoReCa – în care poţi câştiga, imediat după angajare, mai mulţi bani decât dacă ai termina o facultate şi ai lucra, de exemplu, într-o bancă. Faptul că tot mai mulţi tineri intră pe piaţa muncii de la vârste din ce în ce mai mici arată că banul începe să conteze tot mai mult, iar oamenii se uită la salarii şi la modalităţile prin care pot câştiga mai mult, mai repede. Întrucât nu există o diferenţă semnificativă pe piaţa muncii în funcţie de şcoala absolvită, tinerii încep să se îndrepte către şcoli mai uşoare, mai lejere, iar ulterior vizează sectoarele care plătesc cel mai bine. Necesarul de „gulere albe” devine din ce în ce mai ridicat, însă piaţa se restrânge, ceea ce pune o presiune tot mai mare pe creşterea salariilor.

    Inteligenţa artificială, ChatGPT, automatizarea, robotizarea şi digitalizarea îşi vor pune amprenta asupra pieţei muncii în mod semnificativ în următorii ani – nu chiar de mâine. Până atunci, pentru noile generaţii joburile sunt doar nişte experienţe. Ei consideră că firmele le sunt datoare să le ofere aceste experienţe. Modul lor de a privi munca este mai degrabă socialist decât capitalist: companiile trebuie să aibă grijă de ei, exact cum, în comunism, societatea avea grijă de oameni.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Dragoste în vremea bugetului

    Un studiu publicat în luna februarie de BCR şi compania de cercetare de piaţă Unlock Research, despre care am scris în ediţia aceasta a revistei, vorbeşte despre faptul că 43% dintre despărţirile din România au ca motiv principal banii. Nu infidelitatea, nu lipsa de afecţiune, nu certurile pe „nu mai eşti ca la început”, ci Excelul necompletat, cardul comun neclar, cheltuielile care n-au fost discutate. Este mai bine faţă de anul trecut, când bugetul era principalul motiv de despărţire (de data aceasta, a fost surclasat de infidelitate), dar asta indică ceea ce discutam mai demult aici – respectiv faptul că natalitatea, sau lipsa ei, mai degrabă, este cauzată şi de o problemă generaţională legată de bani. Practic, generaţiile care ar trebui să se concentreze pe familii acum simt încă presiunea banilor – milenialii, de pildă, care s-au confruntat cu crize şi pentru care cariera a fost mai mereu pe primul plan. Când sunt două persoane cu viziuni diferite, poate cu „sechele” cauzate de lipsa banilor, e greu să cazi de acord asupra bugetului. Dincolo de asta, am crescut cu ideea că despre bani nu se vorbeşte la masă. Sau în public. S-au spus atâtea despre dragoste, despre încredere, despre fidelitate. Mai puţin despre cum arată un buget în doi, un plan comun sau o conversaţie sinceră despre cine plăteşte ce, cine economiseşte şi cum ne gestionăm viitorul împreună. Chiar şi acum acesta este un subiect tabu – cine ar trebui să plătească masa la restaurant? Este în continuare o responsabilitate masculină? Paradoxal, iubirea ne vine uşor – dar bugetul ne încurcă. Suntem o societate care valorizează povestea romantică, dar care nu a fost învăţată să gestioneze partea logistică a unei relaţii. Mai ales financiară. Studiul BCR mai arată că 78% dintre respondenţi spun că iau deciziile financiare în cuplu împreună. Dar când vine vorba de fond de urgenţă, doar două treimi dintre cupluri spun că au unul. Când e vorba de bani puşi deoparte pentru vacanţe sau pentru micile plăceri, doar 48% fac asta. Cei mai mulţi parteneri nu-şi spun salariul real imediat. Nu pentru că ascund ceva grav, ci pentru că nu au fost obişnuiţi să discute despre bani ca despre un proiect comun. E încă un subiect stânjenitor, chiar şi în 2025.  Adina Vlad, sociolog şi managing partner la Unlock, explică simplu: dacă nu ai o viziune comună asupra vieţii – de la cât cheltuiţi până la ce visaţi să construiţi împreună – armonia e fragilă. Şi poate că aici e cheia. Nu ne lipseşte neapărat iubirea, ci fundaţia pe care construim împreună. Un plan financiar comun – oricât de sec ar suna – e, de fapt, un act de încredere. Dacă nu eşti dispus să discuţi despre bani, cum poţi spune că faci un plan de viaţă împreună? O prietenă din Germania, căsătorită de cinci ani, mi-a spus că el şi soţia au plan financiar anual, tabelat, cu obiective clare. Au şi fond de urgenţă, şi economii pentru vacanţă, şi un cont comun pe care îl revizuiesc trimestrial. Fără drame, fără ascunzişuri, fără ruşine. Acolo, a discuta despre bani e la fel de normal ca a discuta despre vreme. În România, în schimb, pare că avem o relaţie tensionată cu banii. Nu ne ajung. Nu vorbim despre ei. Şi ne e ruşine să recunoaştem când nu ştim să-i gestionăm. Într-o ţară în care inflaţia a erodat încrederea în puterea de cumpărare, în care preţul unui copil devine un calcul la rece şi în care prea mulţi oameni trăiesc „de la un salariu la altul”, banii nu sunt doar o problemă de cuplu – sunt o problemă de societate. Poate de asta nici nu facem copii. Poate de asta ne căsătorim mai târziu. Sau deloc. Nu pentru că am pierdut încrederea în iubire, ci pentru că ne-am pierdut siguranţa. În acelaşi studiu, 37% dintre români au spus că vor merge la mai puţine nunţi în 2025. De ce? Nu pentru că nu mai cred în dragoste. Ci pentru că nu mai văd sensul cheltuielilor mari, fără plan. Poate că romantismul e în criză nu din lipsă de emoţie, ci din lipsă de structură. Banii nu rezolvă tot, dar fără o conversaţie clară despre bani, multe relaţii se duc în direcţii opuse. Poate că viitorul relaţiilor stabile nu stă într-un inel cu diamant sau într-o vacanţă în Bali, ci într-un buget lunar asumat împreună. Un Excel partajat. Iar întrebarea de pus la începutul unei relaţii n-ar trebui să fie doar 

    „Unde ne vedem peste 5 ani?”, ci şi: „Tu cum îţi gestionezi banii? Şi cum vrei să-i gestionăm, dacă suntem împreună?”  



    Ioana Matei este Editor-Şef, Business Magazin

  • Harry Meintassis, Partener, Meintassis Partners: Uniţi rămânem!

    Mimţim cu toţii. Ne devastează societăţile şi relaţiile. Mai mult ca niciodată.

    Diviziune. Fragmentare. Un sentiment de degradare în politică, în instituţiile noastre şi în leadership. Avem nevoie de un nou ethos al unităţii, deoarece societatea noastră trece printr-o mare poartă a isto-riei. Să-l definim:

    1. Istoria Umanităţii a fost mereu despre Cicluri

    Avem nevoie de perspectivă. Istoria funcţionează în „sezoane”, nu este prima dată când trecem printr-o perioadă de tulburări şi cu siguranţă nu va fi ultima… Am intrat în ceea ce istoricul Niel Howe a numit Al Patrulea Timp – o „criză” caracterizată prin agitaţie socială şi prăbuşirea instituţiilor. Această „criză” va dura până la sfârşitul anilor 2020, după care va începe o nouă perioadă de prosperitate. Oricât de du-reroasă ar fi această tranziţie, ea este şi o sursă de oportunităţi.

    2. Construirea Încrederii în Viitor

    Avem urgent nevoie de o nouă poveste inspiraţională despre ceea ce este posibil. O direcţie clară, plină de speranţă. Speranţa nu este credinţă oarbă, ci convingerea neclintită că putem face mai bine – la locul de muncă, în politică, în instituţii. Nu trebuie să ne pierdem încrederea în umanitate, nici să permitem fricii şi pesimismului să alimenteze tribalismul. Fără speranţă, instituţiile se prăbuşesc sub greutatea individualismului. Speranţa nu este un slogan gol – ea cere leadership autentic şi muncă asiduă.

    3. Navigarea prin Lumea Post-Adevăr

    Ce alimentează polarizarea? Este vorba doar despre dezacorduri raţionale? Nu chiar… Cele mai aprinse dispute implică convingeri morale profunde. Unii spun că nu există adevăr obiectiv, că totul este relativ. Sigur, fiecare are propria experienţă de viaţă, dar răspunsul este oare relativismul moral? Există încă bine şi rău. Trebuie să căutăm adevărul, frumuseţea şi binele, aşa cum sugera Platon. Dar cum putem avea aceste conversaţii dificile?

    4. Cultivarea Empatiei Strategice

    Mulţi cred că empatia este „moale”, dar adevărata empatie este o forţă incredibilă. Pentru a construi punţi, trebuie să vedem dincolo de propria perspectivă îngustă. Să înţelegem durerea, temerile nespuse şi motivaţiile ascunse ale celorlalţi. De prea multe ori criticăm lipsa de înţelepciune a altora, dar cât de bine ascultăm cu adevărat? Cât de des vedem în spatele unei opinii o poveste umană? Cât de des ne întrebăm: „De ce cred ei asta?”?

    5. Fii un Războinic Înţelept

    Liderii înţelepţi dau dovadă de reţinere. Ei nu îşi umilesc adversarii. Înţeleg că, deşi pot „câştiga o bătălie”, nu trebuie să „piardă oamenii”. Ei arată respect, oferă demnitate.

    Să nu condamnăm cealaltă parte ca fiind ignorantă, leneşă sau imorală. Să plecăm de la premisa că sunt cel puţin la fel de inteligenţi ca noi. Să le interpretăm ideile cu cea mai mare generozitate. Să „întărim” argumentele celeilalte părţi înainte de a le combate. Să ne luptăm cu toată inima? Da. Dar adevărata victorie este cea care depăşeşte câştigurile pe termen scurt.

    6. Acceptarea Paradoxului şi Ambiguităţii ca Parte Inevitabilă a Vieţii

    Tradiţie vs Schimbare, Supravieţuire vs Creştere, Naţiuni vs Lumea, Libertate vs Responsabilitate… Trebuie să navigăm între idei opuse, folosind gândirea polarităţii. Să ieşim din mentalitatea „alb-negru” şi să găsim sinteze creative. Aceasta este un semn de maturitate intelectuală.

    7. Competenţa înaintea Ideologiei

    Trebuie să depăşim vechile bătălii ideologice şi să ne concentrăm pe îmbunătăţirea concretă a vieţilor oamenilor. Ideologiile ne dau impresia că suntem „de partea corectă a istoriei”, dar ne orbesc în faţa re-alităţilor complexe. În schimb, trebuie să ne concentrăm pe soluţii care generează progres real. Să re-ducem suferinţa. Să ajutăm oamenii să trăiască mai bine.

    8. Unitatea nu Înseamnă Uniformitate

    Organizaţiile şi societăţile sănătoase sunt ecosisteme vii, diverse şi bogate, precum o pădure tropicală. Unitatea necesită deschidere şi diversitate, toleranţă, dar şi valori comune – excelenţă, iubire pentru oameni şi decenţă. Competiţia ideilor este un lucru minunat. Să cultivăm minţi independente, care preţuiesc libertatea de gândire şi explorarea deschisă a ideilor. Să învăţăm arta dialogului. Să avem curajul de a ne contrazice propriul grup.

    9. Prima şi cea mai importantă luptă nu este cu duşmanii noştri, ci cu noi înşine.

    Cu toţii avem propriile prejudecăţi şi convingeri. Întrebarea nu este „cum să nu avem convingeri puter-nice”, ci cum să avem curajul şi înţelepciunea de a le îmbunătăţi. Să acceptăm că tensiunile dintre idei generează idei mai bune. Să testăm convingerile noastre în lumina noilor informaţii. Fără a ne trăda valorile, să integrăm perspective diverse. Să ne apropiem, fără teamă, de cealaltă parte.

    Vechea paradigmă moare şi ceva nou aşteaptă să se nască. Avem nevoie de un nou ethos de leadership – unul care uneşte, nu care dezbină.

    Lumea are nevoie de noi toţi.   

  • Aţi vota să le dăm americanilor – administraţiei Trump, marilor bănci şi fonduri de investiţii – acţiuni la Hidroelectrica, Romgaz, proiectul de gaze din Marea Neagră în schimbul ridicării vizelor şi asigurării securităţii?

    Trimestrul I din 2025 s-a terminat şi în următoarele săptămâni vom începe să vedem cum a mers businessul şi economia per ansamblu. 

    Până atunci, să menţionăm declaraţia surprinzătoare a preşedintelui interimar Ilie Bolojan, care, într-un interviu televizat, a spus că datele de până acum pentru acest an arată că în România creşterea economică s-a oprit. El a spus că economia a intrat în stagnare şi are nevoie de măsuri rapide pentru evitarea recesiunii. Fără restructurări serioase în aparatul bugetar vom ajunge inevitabil la taxe mai mari, a menţionat el. Întrebat unde se cheltuie mai mult, el a afirmat că trebuie intervenit mai mult în companiile de stat. 

    Pe de altă parte, Tanczos Barna, ministrul Finanţelor, a declarat miercuri la conferinţa PwC Survey că lucrurile s-au mai aşezat faţă de cum a preluat el situaţia Finanţelor publice la finalul anului trecut. Piaţa financiară s-a stabilizat după ce riscul la care este evaluată România crescuse semnificativ la finalul anului trecut şi începutul acestui an. Acum dobânzile la care se împrumută România au început să mai scadă, iar cererea pentru titlurile de stat româneşti în lei, în euro sau în dolari a crescut. 

    România a ajuns cel mai important jucător din regiune, după Polonia, pe piaţa de euroobligaţiuni, datorită împrumuturilor mari în euro luate în ultimii cinci ani. Acest lucru face ca România să fie extrem de monitorizată de către investitori, mai ales că datoria publică se îndreaptă spre 1.000 de miliarde de lei (200 de miliarde de euro), iar în următorii ani va trebui să se împrumute masiv de pe pieţele externe pentru finanţarea deficitelor şi refinanţarea datoriilor care ajung la scadenţă. În acest context, nivelul dobânzii la care se împrumută România este extrem de important atât pentru buget, cât şi pentru pieţele externe. 

    Situaţia bugetară, care a ajuns principala problemă a României, ar părea că s-ar fi stabilizat cât de cât, în sensul că o parte dintre cheltuieli şi-au mai redus din creştere. 

    Ministrul Finanţelor remarcă că se înregistrează creşteri de venituri din impozitul pe salarii, CAS şi CASS (a crescut salariul minim, s-au eliminat facilităţi fiscale în zona salariilor – IT, construcţii, agricultură şi industrie alimentară, plus că au mai crescut salariile în piaţă). 

    La polul opus însă, încasările din TVA, care sunt cel mai important indicator legat de consum şi activitatea economică, nu înregistrează creşteri spectaculoase. Activitatea de producţie, activitatea economică nu arată o revenire semnificativă din cauza faptului că firmele îşi conservă doar activitatea de bază, fără a apăsa pedala pe noi investiţii. Toată lumea aşteaptă alegerile prezidenţiale şi rezultatul lor ca să vadă ce fac mai departe. 

    Piaţa bancară nu înregistrează creşteri semnificative în primele trei luni din an, mai ales pe zona de corporate, adică creditarea activităţii economice, de producţie, de investiţii, unde cererea este mai slabă. În schimb, merge bine zona de retail. 

    Piaţa muncii a fost destul de stabilă în primele trei luni din an, în continuare se fac angajări, mai ales în zona de retail, logistică, HoReCa. În automotive piaţa este destul de tensionată având în vedere că multinaţionalele din domeniu cu operaţiuni în România trebuie să-şi mai restrângă din activitate în urma reducerii comenzilor externe. Iar aici Timişoara şi Braşovul sunt cele mai afectate. 

    În IT piaţa pare că şi-a mai revenit puţin după scăderile şi restructurările din ultimii doi ani, comenzile externe au revenit din nou pe agendă, iar piaţa internă dă ceva semne de o activitate mai bună. Cel mai bine se vede în Cluj, o piaţă de IT care depinde foarte mult de America şi Europa. 

    Pe piaţa muncii poate că salariile nun au mai crescut la începutul anului cu două cifre ca în anii anteriori, ci poate doar cu o singură cifră, într-un caz fericit, dar nu au scăzut. 

    Cursul valutar a rămas incredibil de stabil la 4,97 lei pentru un euro în T1/2025, în ciuda tensiunilor sociale şi politice, în ciuda presiunilor de  pe piaţa financiară – monetară şi valutară – legate de asigurarea finanţării României. Poate după alegerile prezidenţiale Mugur Isărescu va lăsa cursul valutar să crească dacă reuşeşte să reducă dobânzile la lei.  

    Premierul Marcel Ciolacu este ocupat mai mult cu campania electorală, mai ales că poziţia lui de prim-ministru depinde de cine va fi noul preşedinte al României. Restructurarea bugetară este doar în retorică, pentru că în realitate nu s-au întâmlat foarte multe lucruri – a mai plecat un secretar de stat, poate un director, a mai plecat cineva care ieşea la pensie, dar reduceri semnificative de cheltuieli bugetare nu prea există. 

    Aşa că ţinerea bugetului sub control se face din investiţii, acolo unde nu se remarcă vreo creştere semnificativă în primele două luni din an. 

    Pe plan geopolitic pare că România, condusă de cei care sunt acum la Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Parlament, nu are niciun telefon deschis cu Donald Trump, cu noua administraţie de la Casa Albă. Mai mult decât atât, suntem criticaţi de americani în văzul tuturor după amânarea alegerilor prezidenţiale din decembrie şi, mai mult decât atât, noua administraţie a decis să amâne  eliminarea vizelor către SUA pentru români, care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 aprilie, după vreo două decenii de aşteptare. 

    Nu ştiu dacă cei care sunt la putere acum la Bucureşti au vreo idee cum să se apropie de administraţia Trump, mai ales că ministrul de externe Emil Hurezeanu este depăşit, dacă ar fi să-l cităm pe premierul Marcel Ciolacu. 

    Până vom găsi o legătură diplomatică, mai degrabă ar trebui ca guvernul, preşedintele, administraţia de la Bucureşti să se îndrepte către o legătură tranzacţională, o legătură de business, pe care Donald Trump o înţelege mai bine şi ar putea să stârnească ceva interes faţă de România.

    Dacă aş fi în locul premierului Ciolacu, în locul preşedintelui interimar, în locul candidaţilor pentru Cotroceni cu şanse reale, le-aş da americanilor, marilor bănci americane, marilor fonduri de investiţii americane care stau la dinner cu Trump, să vândă şi să cumpere 20% din Hidroelectrica, 15% din Romgaz şi poate aşa aduce din nou investitori americani în proiectul de gaze din Marea Neagră.

    Hidroelectrica are acum o valoare bursieră de 11,2 miliarde de euro, statul mai deţine 80% din companie, iar guvernul ar putea scoate la vânzare încă 20% din acţiuni, ceea ce ar fi o tranzacţie de peste 2 miliarde de euro. Băncile americane ar intermedia tranzacţia, aşa cum au făcut-o când Fondul Proprietatea a vândut pe Bursă pachetul de 20% din acţiuni, iar fondurile de investiţii americane ar cumpăra pachete de acţiuni din cea mai valoroasă companie din România. 

    În cazul Romgaz, unde statul deţine 70% din acţiuni, restul fiind pe Bursă, guvernul ar mai putea vinde 15% din acţiuni, să nu zică lumea că pierde total controlul dacă ar scădea de la 70% la 50%. Acţiunile Romgaz se tranzacţionează acum pe Bursă în apropierea maximului istoric (6,04 lei vs. 6,38 lei/acţ.), iar la valoarea actuală de pe piaţă a întregii companiii, de 4,7 miliarde de euro, vânzarea a încă unui pachet de acţiuni, o tranzacţie care s-ar ridica la 800 de milioane de euro, ar stârni interesul băncilor americane de investiţii, ca intermediari, şi fondurilor de investiţii americane, în calitate de cumpărători. 

    Dincolo de Hidroelectrica şi Romgaz, proiectul de gaze din Marea Neagră, acolo unde este o companie de sine stătătoare, unde OMV Petrom are 50% din acţiuni iar Romgz 50%, ar putea stârni interesul băncilor americane şi marilor fonduri de investiţii americane. 

    Proiectul de gaze din Marea Neagră poate ajunge la o valoare de 20 de miliarde de euro când va începe exploatarea lui, în 2027. 

    Noua administraţie de la Casa Albă este extrem de tranzacţională, dovadă fiind şi discuţiile cu ucrainenii pentru resursele minerale. 

    Nu ştiu ce vrea să dea Bucureştiul lui Donald Trump, dar timpul trece. Iar timpul înseamnă bani, cel puţin pentru americani. 

    Acum 25 de ani, ca parte a intrării în UE şi NATO, am privat şi liberalizat economia, am privatizat băncile cu grupurile europene, am deschis calea unor pieţe economice investitorilor europeni. Şi a fost bine.

    Acum trebuie să facem la fel şi cu americanii, poate le va stârni ceva interesul pentru România, dincolo de a ne vinde armament.

     

  • Companiile evită cât pot de mult să facă angajări din cauza unei pieţe a muncii birocratice, care favorizează mai degrabă o retorică de angajare la stat decât una antreprenorială

    Ce fel de economie are România în acest moment? O economie antreprenorială sau o economie bugetară? Dacă ne uităm la numărul de firme, 899.000 sunt firme mici, mijlocii şi micro. La polul opus, primele 1.000 de companii cele mai mari din România realizează aproape jumătate din cifra de afaceri totală din business.

    Deşi, din punct de vedere fiscal, al impozitelor şi taxelor pe companii, România stă bine, chiar foarte bine, din punct de vedere al birocraţiei stăm foarte prost. Taxele mici sunt anulate de forţa văzută şi mai puţin văzută a birocraţiei bugetare, care devine din ce în ce mai fanariotă şi îşi consolidează poziţia în fiecare an.

    La un moment dat, antreprenorii se satură de a face business şi pur şi simplu nu mai vor să crească, nu mai vor să facă investiţii, nu mai vor să facă angajări, nu mai vor să se lupte şi cu statul, şi cu angajaţii. Pe lângă faptul că taxele pe muncă sunt mari, companiile se confruntă şi cu legislaţia muncii, care, în România, favorizează angajatul.

    Poate că aşa şi trebuie să fie, pentru a mai tempera puterea patronilor, a managementului, a acţionarilor. Un angajat poate să plece când vrea el, practic peste noapte, în schimb, o companie nu-l poate concedia oricând doreşte. România a ajuns pe un platou de 350-400 de miliarde de euro PIB pe an, adică valoarea adăugată realizată în business şi economie într-un an.

    Având în vedere incertitudinea în care a intrat lumea capitalistă, lebedele negre şi tensiunile geopolitice care au cuprins lumea occidentală, costurile ridicate de finanţare şi dobânzile mari, foarte multe companii nu mai riscă să investească, nu mai riscă să crească prin expansiune organică, ci doar, cel mult, prin achiziţia altor companii.

    O piedică în calea creşterii pe piaţa locală este legislaţia muncii, care este mai degrabă o legislaţie de stat decât una antreprenorială. Discutând cu un avocat pe această temă, el mi-a semnalat faptul că firmele preferă să angajeze doar strictul necesar, pentru a nu se confrunta ulterior cu probleme cu angajaţii atunci când vremurile de business s-ar putea să nu fie favorabile şi să ajungă în situaţia în care trebuie să facă restructurări de personal.

    Poate că piaţa muncii ar fi mai dinamică, ar apărea mai multe posturi pe piaţă, dacă, în momentul în care face o angajare, compania ar şti exact costurile pe care trebuie să le plătească în cazul unei concedieri şi să le bugeteze de la început. Adică să renunţe la un angajat de pe o zi pe alta, plătind un cost stabilit iniţial între părţi: 3, 5, 10, 12 sau 24 de salarii compensatorii. Avocatul spune că, dacă ar exista această variantă, companiile ar angaja mult mai mulţi oameni şi ar oferi salarii mai mari, având siguranţa că pot renunţa la angajaţi atunci când vremurile economice nu sunt favorabile.

    Aceasta ar permite firmelor să-şi gestioneze mai eficient resursele, fără a fi nevoite să ajungă în tribunale, unde litigiile pot dura luni sau chiar ani. Legislaţia muncii din România favorizează contractele pe perioadă nedeterminată, iar pentru o companie, operarea unor restructurări de personal poate fi un adevărat coşmar. Din teama de procese îndelungate, de proteste sau de reacţiile de pe platformele de social media, companiile preferă să opereze cu un număr minim de angajaţi şi să facă recrutări doar în situaţii absolut necesare. Economiile moderne sunt extrem de dinamice, iar revoluţiile tehnologice afectează industrii întregi.

    Firmele au nevoie de flexibilitate pe piaţa muncii, astfel încât să poată face angajări şi concedieri fără complicaţii juridice. Modelul de business al unei companii poate fi valabil astăzi, dar, peste doi ani, lucrurile se pot schimba radical, iar ceea ce era un succes poate deveni o pierdere. În acest context, companiile evită concedierile colective şi încearcă să ajungă la înţelegeri amiabile cu angajaţii afectaţi, în loc să se implice în procese lungi şi costisitoare.

    O reglementare clară şi predictibilă a pieţei muncii ar permite creşterea businessurilor, dezvoltarea economiei şi sporirea locurilor de muncă. Dacă firmele ar şti de la început costul concedierii unui angajat, ar avea mai multă încredere să angajeze, iar acest lucru ar duce la creşterea investiţiilor şi a salariilor. Din păcate, mentalitatea celor care reglementează piaţa muncii este încă bazată pe ideea unui loc de muncă pe viaţă, mai apropiat de sectorul public decât de economia privată. Cu excepţia celor care aleg cariere în sectorul public, majoritatea angajaţilor, în special tinerii, îşi doresc o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte locurile de muncă.

    Pentru mulţi dintre ei, cariera profesională este doar o succesiune de experienţe, în timp ce, pentru companii, procesul de recrutare şi gestionare a personalului devine o povară birocratică. În aceste condiţii, multe companii renunţă la ideea de a face noi angajări, mai ales într-un context economic şi geopolitic tensionat. Pentru ca businessurile să crească, pentru ca salariile să crească şi economia să se dezvolte, în condiţiile în care taxele şi impozitele nu mai au loc de reducere, singura soluţie este flexibilizarea pieţei muncii.

    O companie ar trebui să poată intra şi ieşi de pe piaţa muncii, având de la început claritatea costurilor pe care şi le asumă cu fiecare angajat. Pentru ca România să-şi dubleze PIB-ul, este nevoie de o piaţă a muncii mai flexibilă, care să permită reluarea angajărilor, creşterea salariilor şi dezvoltarea businessurilor.   

    Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

  • Dacă nu ne agăţăm acum de planul de reînarmare a Europei şi de planul de relansare economică a Germaniei de 1.000 de miliarde de euro, va fi greu să relansăm economia românească şi să evităm să fim prizonierii creditorilor internaţionali prin creşterea exponenţială a datoriei publice

    În timp ce toată lumea se uită la ce mai spun Gigi Becali, George Simion, Călin Georgescu, Donald Trump, Putin etc. şi face scenarii geopolitice, datoria publică a României creşte accelerat. 

    În 2024 datoria publică (în lei şi valută) a crescut cu nu mai puţin de 180 de miliarde de lei (aproape 37 de miliarde de euro), de la 784 de miliarde de lei la 964 de miliarde de lei. 

    Datoria publică este formată din datoria internă, în lei şi euro, şi datoria externă în euro, dolari sau alte valute. 

    În ultimii cinci ani de zile, datoria publică a României a crescut cu 159%, de la 372 de miliarde de lei la 964 de miliarde de lei. 

    În acelaşi interval PIB-ul, adică valoarea adăugată produsă în economie, a crescut cu numai 65%, de la 1.066 de miliarde de lei la 1.766 de miliarde de lei anul trecut. În 2024, la o creştere a PIB-ului în valoare nominală de 10% şi în valoare reală de numai 0,9% (creşterea economică), datoria publică făcută de guvernul Ciolacu 1 şi aprobată de preşedintele Iohannis a crescut cu 22%. Deci datoria publică a avut un ritm de creştere anual dublu faţă de PIB, faţă de valoarea adăugată produsă în economie, iar dacă vom continua în acelaşi ritm (adică guvernul care este la Palatul Victoria şi cine va fi la Cotroceni), ne vom izbi mult prea repede de un zid. 

    Conform planului convenit cu Comisia Europeană la finalul anului trecut – planul bugetar structural naţional pe termen mediu şi lung (PBSTM) -, până în 2031 datoria publică va creşte 1.737 de miliarde de lei, adică cu încă 80%, în timp ce PIB-ul ar trebui să crească la 2.848 de miliarde de lei, adică cu numai 61%. Asta înseamnă că în continuare vom acumula datorie publică din cauza deficitelor bugetare pe care le vom avea, chiar dacă deficitul anual trebuie redus de la 7% din PIB la 3% din PIB în următorii şapte ani. 

    Această creştere a datoriei publice trebuie finanţată de cineva. Iar piaţa internă îşi va pierde la un moment dat puterea de finaanţare, şi atunci guvernul trebuie să se bazeze pe creditorii internaţionali, pe băncile străine, pe fondurile de investiţii sau pe alţi investitori externi de portofoliu.

    Dacă datoria publică va creşte implacabil (speranţa este să nu crească mai mult decât prognozele), la cum arată acum lucrurile, suntem la un pas să deraiem
    de la reducerea deficitului chiar din primul an. 

    Problema este la creşterea economică, acolo unde, în afara unor cifre puse într-un PowerPoint, guvernul Ciolacu 2 nu prea are planuri extinse. 

    Industria stagnează în cel mai bun caz, IT-ul mai are puţin şi intră pe minus, sistemul financiar bate pasul pe loc, tranzacţiile imobiliare sunt în scădere, construcţiile per total stau prost chiar dacă în lucrările de infrastructură publică se pompează bani ca niciodată, agricultura scade, iar comerţul, motorul numărul unu, îşi reduce din turaţie pe fondul reducerii creşterii salariale, deci implicit a consumului. 

    Guvernul nu prea mai poate folosi motorul creşterii datoriei pentru a injecta bani în economie, pentru că nu va mai avea de unde. Şi, oricum, creşterea datoriei are un efect contrar intenţiei.

    Spre exemplu, deşi guvernul Ciolacu 1 a injectat 153 de miliarde de lei în economie prin deficitul bugetar de anul trecut, creşterea salariilor, creşterea pensiilor s-au dus mai degrabă în importuri, în excursii şi vacanţe în străinătate, în bani puşi deoparte. 

    Pomparea de bani în economie anul trecut, în an electoral, nu l-a ajutat deloc pe premierul Ciolacu 1, care a pierdut alegerile prezidenţiale, şi nici PSD-ul, care şi-a redus puterea politică, înregistrând cel mai prost rezultat de când este la guvernare. 

    Dacă intern motoarele de creştere economică au căzut unul după altul, acum norocul României ar putea fi programul de înarmare a Europei de 800 de miliarde de euro şi, mai direct, planul de relansare economică a Germaniei de 1.000 de miliarde de euro, pentru care viitorul guvern de la Berlin a obţinut aprobarea politică internă.

    România are în Germania principalul partener comercial atât pe exporturi cât şi pe importuri, iar industria din România este direct corelată cu industria din Germania. Dintre fostele ţări comuniste, România are cea mai fidelă corelaţie cu Germania, pe zona de industrie, adică dacă industria germană este în recesiune, cum a fost în ultimii trei ani, şi industria din România, unde o bună parte aparţine multinaţionalelor, este afectată. 

    Dacă cumva companiile din România, atât cele multinaţionale cât şi cele româneşti, se interpun în acest plan de reînarmare a Europei, şi mai ales în planul de relansare economică a Germaniei, se va relansa şi economia României. 

    Noi mai avem şi motorul fondurilor europene, dar aici lucrurile merg atât de greu, mai ales în programul PNRR, încât nu te poţi baza pe el. 

    Multe investiţii externe depind însă de ceea ce se întâmplă în zona politică şi socială a României mai mult decât credem. Marile grupuri internaţionale, fie că sunt din zona industriei şi chiar din zona financiară, aşteaptă rezultatul alegerilor prezidenţiale pentru a vedea încotro se duce România. Nu ne ajută deloc retorica populistă/suveranistă/ naţionalistă internă, dar nu ne ajută nici schimbările geopolitice şi nici retorica noii administraţii americane. 

    Fără investiţii externe, fără banii europeni, fără băncile instituţionale străine, fără investitorii străini care cumpără datoria României ne vom descurca mult mai greu. 

    Pentru a nu ajunge cu spatele la zid pe pieţele financiare, avem nevoie ca ritmul de creştere a economiei să depăşească creşterea ritmul de creştere a datoriei. 

    Iar în acest moment, este cam greu.

  • Companiile evită cât pot de mult să facă angajări din cauza unei pieţe a muncii birocratice, care favorizează mai degrabă o retorică de angajare la stat decât una antreprenorială

    Ce fel de economie are România în acest moment? O economie antreprenorială sau o economie bugetară? Dacă ne uităm la numărul de firme, 899.000 sunt firme mici, mijlocii şi micro. La polul opus, primele 1.000 de companii cele mai mari din România realizează aproape jumătate din cifra de afaceri totală din business. Deşi, din punct de vedere fiscal, al impozitelor şi taxelor pe companii, România stă bine, chiar foarte bine, din punct de vedere al birocraţiei stăm foarte prost. Taxele mici sunt anulate de forţa văzută şi mai puţin văzută a birocraţiei bugetare, care devine din ce în ce mai fanariotă şi îşi consolidează poziţia în fiecare an. La un moment dat, antreprenorii se satură de a face business şi pur şi simplu nu mai vor să crească, nu mai vor să facă investiţii, nu mai vor să facă angajări, nu mai vor să se lupte şi cu statul, şi cu angajaţii. Pe lângă faptul că taxele pe muncă sunt mari, companiile se confruntă şi cu legislaţia muncii, care, în România, favorizează angajatul. Poate că aşa şi trebuie să fie, pentru a mai tempera puterea patronilor, a managementului, a acţionarilor. Un angajat poate să plece când vrea el, practic peste noapte, în schimb, o companie nu-l poate concedia oricând doreşte. România a ajuns pe un platou de 350-400 de miliarde de euro PIB pe an, adică valoarea adăugată realizată în business şi economie într-un an. Având în vedere incertitudinea în care a intrat lumea capitalistă, lebedele negre şi tensiunile geopolitice care au cuprins lumea occidentală, costurile ridicate de finanţare şi dobânzile mari, foarte multe companii nu mai riscă să investească, nu mai riscă să crească prin expansiune organică, ci doar, cel mult, prin achiziţia altor companii. O piedică în calea creşterii pe piaţa locală este legislaţia muncii, care este mai degrabă o legislaţie de stat decât una antreprenorială. Discutând cu un avocat pe această temă, el mi-a semnalat faptul că firmele preferă să angajeze doar strictul necesar, pentru a nu se confrunta ulterior cu probleme cu angajaţii atunci când vremurile de business s-ar putea să nu fie favorabile şi să ajungă în situaţia în care trebuie să facă restructurări de personal. Poate că piaţa muncii ar fi mai dinamică, ar apărea mai multe posturi pe piaţă, dacă, în momentul în care face o angajare, compania ar şti exact costurile pe care trebuie să le plătească în cazul unei concedieri şi să le bugeteze de la început. Adică să renunţe la un angajat de pe o zi pe alta, plătind un cost stabilit iniţial între părţi: 3, 5, 10, 12 sau 24 de salarii compensatorii. Avocatul spune că, dacă ar exista această variantă, companiile ar angaja mult mai mulţi oameni şi ar oferi salarii mai mari, având siguranţa că pot renunţa la angajaţi atunci când vremurile economice nu sunt favorabile. Aceasta ar permite firmelor să-şi gestioneze mai eficient resursele, fără a fi nevoite să ajungă în tribunale, unde litigiile pot dura luni sau chiar ani. Legislaţia muncii din România favorizează contractele pe perioadă nedeterminată, iar pentru o companie, operarea unor restructurări de personal poate fi un adevărat coşmar. Din teama de procese îndelungate, de proteste sau de reacţiile de pe platformele de social media, companiile preferă să opereze cu un număr minim de angajaţi şi să facă recrutări doar în situaţii absolut necesare. Economiile moderne sunt extrem de dinamice, iar revoluţiile tehnologice afectează industrii întregi. Firmele au nevoie de flexibilitate pe piaţa muncii, astfel încât să poată face angajări şi concedieri fără complicaţii juridice. Modelul de business al unei companii poate fi valabil astăzi, dar, peste doi ani, lucrurile se pot schimba radical, iar ceea ce era un succes poate deveni o pierdere. În acest context, companiile evită concedierile colective şi încearcă să ajungă la înţelegeri amiabile cu angajaţii afectaţi, în loc să se implice în procese lungi şi costisitoare. O reglementare clară şi predictibilă a pieţei muncii ar permite creşterea businessurilor, dezvoltarea economiei şi sporirea locurilor de muncă. Dacă firmele ar şti de la început costul concedierii unui angajat, ar avea mai multă încredere să angajeze, iar acest lucru ar duce la creşterea investiţiilor şi a salariilor. Din păcate, mentalitatea celor care reglementează piaţa muncii este încă bazată pe ideea unui loc de muncă pe viaţă, mai apropiat de sectorul public decât de economia privată. Cu excepţia celor care aleg cariere în sectorul public, majoritatea angajaţilor, în special tinerii, îşi doresc o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte locurile de muncă. Pentru mulţi dintre ei, cariera profesională este doar o succesiune de experienţe, în timp ce, pentru companii, procesul de recrutare şi gestionare a personalului devine o povară birocratică. În aceste condiţii, multe companii renunţă la ideea de a face noi angajări, mai ales într-un context economic şi geopolitic tensionat. Pentru ca businessurile să crească, pentru ca salariile să crească şi economia să se dezvolte, în condiţiile în care taxele şi impozitele nu mai au loc de reducere, singura soluţie este flexibilizarea pieţei muncii. O companie ar trebui să poată intra şi ieşi de pe piaţa muncii, având de la început claritatea costurilor pe care şi le asumă cu fiecare angajat. Pentru ca România să-şi dubleze PIB-ul, este nevoie de o piaţă a muncii mai flexibilă, care să permită reluarea angajărilor, creşterea salariilor şi dezvoltarea businessurilor.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Ce contează cel mai mult în construcţia unei cariere de succes? Norocul? Efortul? Empatia? Re-sponsabilitatea? Încrederea?

    „«Be the change you wish to see in the world» este un citat atribuit lui Mahatma Gandhi care mă inspiră de mulţi ani. Pentru mine, este un îndemn la asumarea unei contribuţii pozitive în societate şi despre de-terminarea de a urma o cale morală şi empatică. De multe ori ne plângem de neajunsurile altora şi de condiţiile potrivnice, în loc să ne uităm întâi în oglindă. Dacă fiecare dintre noi am urma cu consecvenţă acest motto, cred că lumea ar fi un loc mai bun”, spune Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România. Este un răspuns la întrebările adresate de BUSINESS Magazin, pentru realizarea ediţiei din acest an a catalogului 100 Cele mai puternice femei de afaceri din România. 100 de filosofii, de poveşti, de elemente cheie care marchează parcursul profesional iconic al fiecăreia dintre aceste doamne. Dar, mai mult decât atât, răspunsurile pe care le-au oferit ilustrează gândurile, aspiraţiile, ţelurile, ce le inspiră, ce le mo-tivează, felul în care abordează leadeshipul şi îşi şlefuiesc abilităţile pe care le au, cum se implică pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business. 

    Am aflat astfel, că nu există o reţetă universal valabilă care să garanteze succesul şi liderii, în general, au nevoie de toate ingredienele amintite în titlu, dar şi de altele, cum ar fi curiozitatea, energia, cooptarea echipelor, asertivitatea, inventivitatea. „Voi găsi o cale sau voi face una”, spune Gabriela Nistor, CEO al Salt Bank. „De-a lungul timpului, am înţeles că nicio provocare nu vine fără o soluţie. Poate că nu e mereu evidentă, poate necesită mai mult efort sau creativitate, dar există. Şi, dacă nu o găsim, o putem crea noi. Este vorba despre determinare şi rezilienţă. Nu cred că ar trebui să ne lăsăm copleşiţi de incer-titudini. Ar trebui să ne bucurăm de faptul că suntem aici, că avem o nouă zi înainte. E tot ce ne trebuie pentru a găsi calea sau a ne construi propria cale”, adaugă Gabriela Nistor. 

    Anca Radu, Operations Improvement Director în cadrul Pepco, are o perspectivă similară şi spune că o inspiră un citat al lui Nelson Mandela: „Întotdeauna pare imposibil până când este realizat”. Acest citat surprinde perfect, adaugă ea, abordarea sa atât în afaceri, cât şi în viaţă. „Succesul nu este despre vi-teză, ci despre perseverenţă, creştere, adaptabilitate şi dorinţa de a merge mai departe, indiferent de provocări. Pe lângă aceste trăsături, citatul subliniază şi importanţa câtorva atitudini esenţiale: menţi-nerea unei perspective pozitive, încrederea în sine şi o minte deschisă, deoarece uneori credinţele şi percepţiile ne pot limita.”

    Acelaşi ingredient – perseverenţa – în construcţia unui parcurs profesional ascendent este obligatori şi în opinia Danielei Shah, cofondator şi director de dezvoltare, al agenţiei de turism Eturia. „Ai reuşit, con-tinuă. N-ai reuşit, continuă!” este o filozofie atribuită atât lui Rudyard Kipling, cât şi lui Fridtjof Nansen. „Acest principiu mă motivează că nu există eşec, ci doar paşi necesari spre reuşită. Aş merge şi mai de-parte în acelaşi spirit: mă regăsesc în povestea lui Thomas Edison, care, întrebat cum s-a simţit după 1.000 de încercări eşuate de a inventa becul, a răspuns ferm: <Nu am eşuat de 1.000 de ori. Pur şi simplu, becul a fost o invenţie cu 1.000 de paşi.> Cam aşa văd şi eu lucrurile – orice obstacol e doar o lecţie, un pas înainte. Nu plec niciodată de la premisa că nu se poate.” 

    Învăţarea continuă şi curiozitatea neobosită este un alt fir roşu prezent permanent în evoluţia liderilor de succes. Indiferent de vârstă. Ema Iftimie, managing director la Globalworth România, subliniază cât de importantă este învăţarea continuă şi deschiderea faţă de expertiza celor din jur. „Într-o poziţie de lead-ership, capacitatea de a asculta şi de a învăţa de la cei mai buni este esenţială pentru dezvoltarea per-sonală şi profesională. Această abordare subliniază faptul că, prin acumularea de cunoştinţe şi experi-enţe, ne putem transforma în propriii experţi, capabili să luăm decizii informate şi să conducem cu în-credere, ceea ce am speranţa că reuşesc să fac în fiecare zi”, spune Ema Iftimie.

    Cele 100 de poveşti pe care le reuneşte şi ediţia din acest an a catalogului sunt dovada clară că doam-nele joacă un rol important în mediul de business în România. Şi chiar dacă poziţiile de leadership nu sunt ocupate în mod egal de femei şi bărbaţi şi există în continuare diferenţe salariale – nu numai în România, ci şi la nivel mondial – lucrurile se schimbă. Poate nu suficient de rapid. Dar, aşa cum observă şi Manuela Mancaş, founder & managing director al firmei de cercetare AHA Moments, „sunt tot mai multe femei în rândul milionarilor şi miliardarilor din lume, dar şi în poziţii de leadership. Va exista o schimbare în viitor în modul în care se vor comporta şi dezvolta afacerile, doar pentru că tot mai multe femei ajung în aceste poziţii.”

    Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin

  • Timur Turlov, CEO al Freedom Holding Corp: Viitorul este AI – Care este rolul inteligenţei artificiale în economia viitorului

    Sunt convins că inteligenţa artificială va deveni o componentă indispensabilă a vieţii noastre, chiar dacă acest lucru ar putea dura mai mult decât se estimează. AI deja rezolvă probleme extrem de complexe. Totuşi, integrarea sa în mediul de afaceri necesită o abordare atentă, timp şi efort susţinut.

    Este important de menţionat că inteligenţa artificială nu este o invenţie recentă. Mai mult, conceptul nu are o definiţie universal acceptată. AI poate însemna analiza big data, modelarea structurilor lingvistice sau învăţarea automatizată. Indiferent de interpretare, un lucru este cert: are un potenţial uriaş pentru optimizarea proceselor complexe. Poate oferi soluţii rapide, eficiente şi precise acolo unde, în trecut, era necesar un efort uman considerabil.

     în mediul de afaceri. Tot mai multe companii explorează potenţialul inteligenţei artificiale pentru a spori eficienţa şi calitatea serviciilor oferite. De exemplu, în cadrul băncii noastre implementăm soluţii avansate de automatizare a proceselor de conformitate pentru tranzacţii şi clienţi. Datorită tehnologiilor AI, operaţiuni care altădată necesitau zile întregi sunt acum finalizate în doar câteva minute. Acest progres nu doar că optimizează fluxurile de lucru, dar şi îmbunătăţeşte semnificativ experienţa utilizatorilor, oferindu-le soluţii mai rapide, mai precise şi mai sigure. 

     xperienţa personală cu ChatGPT. Folosesc ChatGPT ca resursă de referinţă şi am descoperit că acesta poate fi extrem de util. Recent, a reuşit să contrazică opinia unui grup de avocaţi de top din New York. După o scurtă sesiune de întrebări şi răspunsuri, s-a dovedit că informaţiile furnizate de AI erau corecte, iar argumentele sale – bine fundamentate. Desigur, inteligenţa artificială nu este perfectă – există situaţii în care poate genera răspunsuri eronate. Totuşi, cheia pentru obţinerea celor mai bune rezultate constă în formularea clară şi precisă a întrebărilor, precum şi în verificarea informaţiilor din surse multiple. Sunt convins că multe activităţi repetitive, în special în domeniul juridic, vor fi automatizate în viitorul apropiat. Cei care vor avea un avantaj competitiv vor fi aceia care ştiu să utilizeze AI în mod eficient. În acest context, “prompt engineering” devine o competenţă esenţială, permiţând utilizatorilor să formuleze întrebări optime şi să obţină răspunsuri precise şi relevante din partea aplicaţiilor de inteligenţă artificială. Pe măsură ce AI evoluează, capacitatea de a interacţiona eficient cu aceste sisteme va face diferenţa între simpla utilizare pasivă şi valorificarea reală a potenţialului pe care îl oferă. 

    Pe măsură ce AI evoluează, capacitatea de a interacţiona eficient cu aceste sisteme va face diferenţa între simpla utilizare pasivă şi valorificarea reală a potenţialului pe care îl oferă.

     în medicină: Cazul CerebraAI. Unul dintre cele mai mari avantaje ale inteligenţei artificiale este capacitatea sa de a îmbunătăţi semnificativ eficienţa muncii. De exemplu, în domeniul sănătăţii, un medic care se confruntă cu un caz rar poate folosi AI pentru a accesa instantaneu cele mai recente protocoale de tratament, recomandări şi cele mai bune practici la nivel internaţional. Astfel, un pacient dintr-o clinică provincială poate beneficia de o calitate a diagnosticării şi de recomandări comparabile cu cele oferite într-un spital de elită. Cu toate acestea, AI trebuie să rămână un instrument de sprijin pentru specialişti, nu un substitut al acestora. Deciziile finale trebuie să aparţină profesioniştilor din domeniu, menţinând astfel responsabilitatea umană în centrul actului medical.  În acest context, Freedom Holding Corp. investeşte activ în startup-uri promiţătoare bazate pe inteligenţă artificială. Printre acestea se numără CerebraAI, o companie din Kazahstan care dezvoltă software capabil să diagnosticheze rapid accidentele vasculare cerebrale. Tehnologia sa poate identifica un AVC în doar 10 minute, crescând semnificativ şansele de recuperare ale pacienţilor. Totuşi, lipsa unui cadru bine structurat pentru integrarea AI în sistemul de sănătate ridică provocări în ceea ce priveşte scalabilitatea acestui model de afaceri. Din fericire, o reformă guvernamentală este planificată, iar aceasta va facilita adoptarea soluţiilor inovatoare de inteligenţă artificială.

     şi piaţa muncii. Deşi există temeri că inteligenţa artificială va conduce la pierderea locurilor de muncă, realitatea este mult mai nuanţată. Experienţa din sectorul financiar demonstrează că, odată cu adoptarea noilor tehnologii, creşte şi cererea pentru specialişti bine pregătiţi. Viitorul aparţine celor care învaţă rapid să integreze AI în activitatea lor, transformând-o într-un aliat valoros. Automatizarea sarcinilor repetitive nu elimină locurile de muncă, ci le redefineşte, oferindu-le profesioniştilor mai mult timp pentru activităţi creative şi strategice.De exemplu, cerinţele autorităţilor de reglementare impuse băncilor comerciale devin tot mai complexe. Acestea nu mai au doar rolul de a transfera bani, ci şi de a asigura conformitatea strictă cu reglementările fiscale şi financiare, ceea ce favorizează dezvoltarea departamentelor IT. În acest context, Kazahstanul beneficiază de un avantaj considerabil datorită digitalizării extinse a bazelor de date publice, care facilitează atât implementarea, cât şi optimizarea soluţiilor bazate pe inteligenţă artificială.

    la nivel naţional şi corporativ. În prezent, asistăm la o tendinţă în creştere de dezvoltare a unor modele naţionale şi corporative de inteligenţă artificială. Tot mai multe companii realizează că prelucrarea internă a datelor le oferă un control mai mare şi o securitate sporită, deoarece nu toate organizaţiile sunt dispuse să îşi partajeze informaţiile cu platforme externe, precum OpenAI. O soluţie viabilă este utilizarea unui model existent ca bază, optimizarea acestuia şi dezvoltarea unei variante personalizate, adaptate cerinţelor specifice ale fiecărei întreprinderi. Cred că în următorii trei până la cinci ani, vom vedea tot mai multe soluţii locale de AI. Guvernele şi marile corporaţii vor investi în dezvoltarea unor sisteme naţionale de inteligenţă artificială, pe care le vor integra în procesele operaţionale, în guvernanţa corporativă şi în analiza datelor. Acesta reprezintă un pas firesc în evoluţia AI, întrucât gestionarea datelor personale sensibile impune un nivel ridicat de încredere, iar infrastructurile AI dedicate asigură o securitate superioară şi o personalizare mai precisă.

    Freedom Holding Corp (FRHC) este un grup internaţional de investiţii listat la bursa NASDAQ şi compania-mamă a brokerului de retail Freedom24. Platforma Freedom24, disponibilă atât în versiunea web, cât şi mobile, oferă investitorilor acces la bursele din SUA, Europa, Asia şi la peste 1 milion de instrumente financiare, inclusiv acţiuni, opţiuni şi 

    ETF-uri. În România, platforma are peste 2.800 de utilizatori, cu un volum total de investiţii de 3 milioane de euro.   

  • Harry Meintassis, Partener, Meintassis Partners: Odiseea Liderului

    La sfârşitul războiului troian, Odiseu a părăsit Troia şi a călătorit timp de zece ani lungi. A trăit aventuri extraordinare, şi-a pierdut oamenii şi comorile, s-a confruntat cu zeii, înainte de a ajunge, în sfârşit, acasă – pe insula Ithaca. Dar chiar şi atunci, după ce i-a învins pe bărbaţii care încercau să-i ia regatul şi soţia, Penelopa, a plecat din nou pentru a ajunge într-un loc în care niciun om nu mai fusese vreodată – dincolo de Stâlpii lui Hercule, în lumea necunoscută…

     

    Care este călătoria ta ca lider?

    Îl iubim pe Odiseu, pentru că el trăieşte în noi. În vremuri de schimbare extraordinară, trebuie să ne reinventăm. Ca lider, ai construit afaceri, ai condus echipe, ai lansat idei, ai navigat prin ape necunoscute. Ai acumulat abilităţi valoroase. Viitorul îţi este larg deschis. Acum imaginează-ţi călătoria ta – peste doi, trei, zece ani. Cum te transformi? Pe măsură ce creşti, ce schimbări au loc în interiorul tău? Vezi dincolo de „războiul pe care îl duci astăzi”. Vezi „posibilităţi” pe care alţii nu le văd. Ca explorator, cauţi oportunităţi, valoare şi frumuseţe în locuri neaşteptate. Îţi ridici antenele, observi potenţialul uimitor din jurul tău. Reinterpretezi realitatea, înţelegi că oamenii „nu cred ceea ce văd, ci văd ceea ce cred”. Creezi noi credinţe, noi semnificaţii. „Nu poţi depăşi 15 maşini pe vreme frumoasă, dar o poţi face când plouă”, spunea campionul de Formula 1, Ayrton Senna.

     

    Puterea unui lider adevărat

    Înţelegi că liderii autentici vorbesc sufletului nostru. Asta este geniul lor. Ei inspiră ceva ce deja există în noi. Aşa cum spunea filosoful american Ralph Waldo Emerson: „În fiecare operă de geniu recunoaştem propriile noastre gânduri neglijate”. Înveţi să zâmbeşti curajos vieţii. Nu este naivitate – este o apreciere profundă a vieţii, a suişurilor şi coborâşurilor, a absurdităţii şi dramelor ei, a impermanenţei. Un spirit optimist care poate găsi umor chiar şi în vremuri întunecate… Înţelegi că orice provocare, luptă sau dilemă este un „test”, o oportunitate. Pentru a te ridica deasupra, pentru a-ţi trăi potenţialul – le întâmpini cu braţele deschise. Dai dovadă de încredere pentru a ghida prin situaţii adverse şi incerte. Ai credinţa de a înfrunta orice realitate. Bunătate, pentru că ai văzut câtă suferinţă poartă oamenii în tăcere. Îţi pasă profund, îndrăznind să spui adevărurile dificile. Mândria ta se bazează pe realizări şi pe perseverenţă în faţa obstacolelor – nu pe aroganţă sau o importanţă de sine exagerată. Ridici energia oricărei încăperi în care intri. Creezi conexiuni personale, intri cu entuziasm şi prospeţime. Faci oamenii să se simtă speciali. Rămâi curios. Un fin observator al oamenilor, încerci să-i înţelegi mai mult şi să-i judeci mai puţin. Le citeşti acţiunile şi comportamentele, nu doar cuvintele. Îţi pui întrebări: ce i-a dus la această convingere? Te reevaluezi: de ce am făcut asta? Care sunt declanşatorii mei? Ce aş face diferit data viitoare?

     

    Descoperirea sinelui autentic

    Te conectezi cu sufletul tău – cu esenţa ta profundă. Înţelegi cine eşti cu adevărat. Scopul tău devine mai important decât ambiţia brută. Îţi spui: „Aleg să fac bine, să las o amprentă în lume, pentru onoarea acestui gest, nu pentru a primi ceva în schimb. Aceasta este recompensa mea”. Înveţi că nu poţi fi cu adevărat liber decât dacă te dedici scopului tău. „Libertatea de a scăpa de…” îţi înmulţeşte opţiunile, dar „libertatea de a face…” îţi amplifică puterea. Asculţi cu inima, te implici, înţelegi că nu poţi face totul singur. Dar, în acelaşi timp, ai încredere în instinctele tale, în intuiţia ta, pentru a face ceea ce este corect. Intenţia ta este să serveşti. Să conduci, nu să placi. Înveţi că cel mai mare risc este să nu îţi asumi niciun risc. Experimentezi, încerci căi noi, descoperi părţi neexplorate ale tale. Ai curajul de a-ţi împărtăşi ideile cu lumea. Trăieşti momentul, nu eziţi. Înţelegi că statutul, prestigiul, banii şi faima sunt satisfăcătoare pe moment şi îţi pot alimenta motivaţia o vreme, dar pentru succes şi împlinire pe termen lung, trebuie să mergi mai adânc. Trebuie să construieşti ceva frumos şi autentic, din sufletul tău. Să-ţi găseşti propria „hartă a sensului”: o cauză valoroasă… trăirea celor mai autentice valori ale tale… Ce te face să te trezeşti cu entuziasm dimineaţa…

     

    Autenticitatea adevărată

    Realizezi că autenticitatea nu înseamnă doar „a fi tu însuţi”, ci „a deveni cea mai bună versiune a ta”. Să creşti, nu să-ţi trădezi potenţialul. Eşti autentic atunci când eşti prezent în faţa nevoilor momentului. Te concentrezi pe a câştiga pentru lume, nu doar pentru tribul tău, pentru a repara sistemele de încredere fragilizate ale societăţii noastre. Ai trecut prin foc… şi acum totul are sens. Provocările tale, aventurile, eşecurile şi victoriile – lacrimile şi râsetele tale. Ajungi să fii împăcat cu tine însuţi… Şi aduci „aurul” înapoi acasă… Nu încetineşti pe măsură ce îmbătrâneşti; există întotdeauna un nou început, o nouă provocare. Cu toate acestea, te simţi „minunat de mic” într-un univers vast şi magnific. Realizezi că, indiferent ce se întâmplă în exterior, adevărata luptă se câştigă ÎN  INTERIORUL tău. Odiseu a fost un războinic formidabil, dar şi un om înţelept. De-a lungul călătoriei sale, a învăţat enorm despre sine şi despre lume. Şi-a dovedit curajul de nenumărate ori. La fel ca el, noi, ca lideri, nu „ajungem” niciodată la capătul drumului. Ceea ce contează cu adevărat este să parcurgem călătoria – şi să o trăim din toată inima.