Tag: management

  • Cu inteligenţa artificială în afara graniţelor

    “Ca strategie, ţintim pieţele globale şi încercăm să depăşim graniţele României”, descrie Bogdan Florea, fondatorul şi CEO-ul Connections Consult, planurile legate de dezvoltarea companiei în următoarea perioadă. El a înfiinţat compania în 2005, povestea Connections Consult începând de la furnizarea de servicii IT precum reparaţii, infrastructură IT, reţelistică şi ulterior dezvoltare de software. Din 2013 însă, activitatea companiei a fost împărţită în trei divizii – servicii de ITO (IT outsourcing) şi BPO (business process outsourcing), precum şi servicii de integrare a sistemelor IT.

    Florea spune că se vor axa în continuare pe piaţa europeană şi pe cea globală, prin deschiderea de subsidiare, atragerea de talente în zone competitive din acest punct de vedere, marketing şi inovaţie – atragerea de fonduri pentru proiecte de cercetare şi dezvoltare. „Vom insista pe RPA (robotic process automation – automatizare prin intermediul roboticii n.red.) şi artificial intelligence, dar vom deschide noi direcţii în zona de software financiar: risk management, trading, precum şi în industria transporturilor”, descrie Florea planurile de dezvoltare pentru următoarea perioadă.

    „În ultimii ani, constatăm o explozie a serviciilor de outsourcing (dezvoltare de software, suport pentru infrastructura IT şi shared services), în industria locală. Din păcate, cu câteva excepţii, piaţa românească rămâne blocată în acest tip de model de business. În mod normal, ar fi trebuit să fie un moment pasager, o staţie în direcţia unei industrii IT locale bazate pe inovaţie şi creativitate. Suntem, însă, în continuare în această staţie şi nu pare că avem perspective de ieşire”, descrie Bogdan Florea caracteristicile IT-ului local.

    Compania Connections Consult dezvoltă şi diferite soluţii software – aplicaţii de business, pentru clienţi străini, iar recent a înfiinţat şi o a patra divizie, dedicată RPA, la baza acesteia stând colaborarea cu UiPath, firmă românească specializată în furnizare de soluţii de tip RPA care a obţinut anul acesta o finanţare de 120 milioane de dolari ce a propulsat-o la o evaluare de peste un miliard de dolari.

    „Noua linie de business din cadrul companiei – RPA – va genera circa 30-40% din cifra de afaceri peste trei ani”, a menţionat Bogdan Florea. Practic, vânzarea de licenţe pentru soluţiile de tip RPA, implementarea acestora şi analiza de business vor genera în total aproximativ 5 milioane de euro în trei ani, cât businessul Connections Consult din 2017. Anul trecut compania a avut afaceri de 5,1 mil. euro (23,2 milioane lei), cu 38% mai mare faţă de 2016, pentru anul în curs ţinta Connections Consult este de a ajunge la venituri totale de 6,5 milioane euro.

    „Estimarea creşterii businessului pentru 2018 se bazează pe discuţiile de negociere şi licitaţiile în care suntem implicaţi, precum şi pe evoluţia pieţei de profil, atât la nivel local, cât şi extern”, punctează el.  

    De la înfiinţarea companiei şi până în prezent, businessul Connections Consult a crescut constant, cifra de afaceri înregistrând scăderi doar în doi ani, însă minore. Totodată, compania şi-a crescut şi echipa în cei 13 ani de funcţionare, ajungând de la 4 angajaţi în 2005 la 230 la finalul anului trecut, iar acum are aproape 300 de salariaţi.

    În prezent, cea mai mare pondere a businessului Connections Consult este generată de divizia de servicii IT şi dezvoltare software – 35-40%, aceasta fiind urmată de divizia de BPO (business process outsourcing) – 30-40%. Restul afacerilor este generat de servicii de integrare a sistemelor IT şi de noua linie de business dedicată RPA. 

    Încă de anul trecut, Connections Consult s-a concentrat pe extinderea, consolidarea şi certificarea echipei de specialişti şi a capabilităţilor de RPA ale companiei, exclusiv pe soluţiile UiPath. Astfel, compania a implementat deja procese de automatizare robotizată în industrii variate, de la companii din zona FMCG şi financiar-bancară până la firme de contabilitate, companii de BPO, companii de servicii medicale şi analize de laborator. Procesele robotizate au vizat departamente din zona financiar-contabilă şi din zona operaţională, unde au fost automatizate operaţiuni legate de raportări lunare, managementul concediilor, introducerea de facturi în softuri de contabilitate, dar şi procese de back-office din industria bancară.

    Cele mai mari proiecte realizate de Connections Consult anul acesta vizează dezvoltări software pentru proiecte în industria bancară şi de asigurări, produse software pentru bănci, implementări ale tehnologiei RPA în domeniul bancar şi implementarea unui centru de management al proceselor de business de tip GBS (Global Business Services).

    „Anul acesta dorim să ne asigurăm vizibilitate în poziţia de trusted UiPath implementation partner în România şi estimăm un potenţial de câteva sute de mii de euro. Ne concentrăm pe implementare de roboţi software şi de centre de excelenţă în diverse industrii, cu precădere în zona de banking şi oil & gas, unde procesele sunt standardizate şi repetitive. Începând cu anul următor, ţintim extinderea capabilităţilor către EMEA şi SUA şi estimăm venituri între 2 şi 5 milioane de euro”, a precizat Bogdan Florea. În prezent, circa 15-20% din portofoliul de clienţi ai Connections Consult sunt companii din străinătate. Compania are colaborări cu jucători de talie internaţională din industrii precum FMCG, petrolieră, telecom, IT sau bancară, care îşi desfăşoară activitatea şi pe plan local, clienţii companiei fiind firme private mari, cu peste 500 de angajaţi şi cu cifră de afaceri de câteva zeci de milioane de euro, acestea fiind de altfel tipurile de organizaţii care apelează la externalizarea serviciilor IT.

    De asemenea, compania are în plan să ofere în regim de servicii o platformă proprie de tip SaaS (Software as a Service) dedicată IMM-urilor, care va avea la bază tehnologia RPA. Această tehnologie poate fi implementată în orice tip de industrie, pentru că roboţii software automatizează acţiunile pe care un om le-ar întreprinde în timp ce lucrează la un computer.

    În momentul de faţă, numeroase companii mari din România au fie un proiect de RPA în derulare, fie intenţionează să implementeze un astfel de proiect. Acestea activează preponderent în industriile financiar-bancară, asigurări, telecom şi retail. O parte dintre băncile şi companiile de asigurări importante din piaţa locală au început deja implementarea tehnologiei RPA, în condiţiile în care automatizarea proceselor de business repetitive şi bazate pe reguli sau conectarea sistemelor existente la tehnologiile digitale bazate pe roboţi software aduc numeroase beneficii organizaţiilor. Cele mai semnificative avantaje ale utilizării soluţiilor de tip RPA în cadrul companiilor sunt creşterea vitezei de lucru, a eficienţei operaţionale, îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi şi reducerea costurilor.

    „Roboţii pot lucra 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an şi ating o acurateţe de aproape 100%, iar companiile pot observa rapid efectele unui proiect de automatizare. De exemplu, în urma automatizării unor procese, se remarcă o scădere cu până la 80% a timpului lor de execuţie şi o amortizare a investiţiei în mai puţin de un an”, a subliniat el.

    Roboţii software preiau şi execută sarcini laborioase, pentru a spori acurateţea proceselor din cadrul unei companii, asigură cerinţele de securitate, protejează datele sensibile şi asigură vizibilitate şi control complet. Totodată, aceştia ajută la eliberarea capitalului uman de activităţi repetitive, permiţând ca oamenii să fie implicaţi în livrarea de servicii cu valoare adăugată mai mare.

  • Cum este viaţa de student român şi expat în Elveţia: „Îţi dă o valoare mult mai clară a banilor şi a muncii”

    Cel mai mare dintre cei trei fii ai actorilor Ion Caramitru şi Micaela Caracaş, Andrei Caramitru spune că a ales să studieze businessul pentru că, asemenea multora din generaţia lui, nu ştia către ce să se îndrepte după terminarea liceului.

    „Eu provin dintr-o familie de artişti: nu doar tatăl şi mama sunt actori, dar şi în familiile lor au fost pictori, cântăreţi la operă etc. Eu am vrut să fac ceva puţin diferit, să nu fiu tot timpul într-o comparaţie cu alţii din familie.”

    Absolvent al colegiului Sf. Sava din Capitală, profilul matematică – fizică, spune că a avut norocul să fie într-o clasă cu mulţi olimpici – el nefiind la acest „nivel de sofisticare” în matematică. A avut norocul, spune el, că sora tatălui său a fugit pe timpul comunismului în Geneva, iar în 1994, când a terminat el liceul, a avut şansa să locuiască la ea pe durata studiilor universitare.

    „Era o altă Românie atunci, nici bursă de studii nu aveai cum să iei. Am avut norocul să stau la mătuşa mea în Elveţia şi, neştiind exact ce să aleg ca domeniu de studiu, am zis că o să mă orientez spre economie- business.” Astfel, în perioada 1994 – 1998 el a urmat cursurile Facultăţii de Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii din Geneva, urmate de un program de masterat în finanţe în cadrul aceleiaşi instituţii.

    De ce nu a ales însă o carieră artistică?
    „Actoria este un domeniu extraordinar de greu, care se bazează mult pe noroc şi pe şansa de moment. Aş fi avut un cadru, teoretic, pentru a urma o carieră în domeniu, dar nu am vrut să îl exploatez poate dintr-o mândrie personală, nu am vrut să depind în cariera mea de altcineva sau să aud pe cineva că spune: «Andrei a reuşit în viaţă pentru că…». În plus, fiind perioada de după Revoluţie, se puteau încerca multe lucruri.”

    Pe de altă parte, mai spune el, când te naşti într-o familie de actori, te uiţi, încă din copilărie, cu un mai mare realism la această profesie, cu bune şi cu rele.

    „Cei care sunt în afara acestei lumi văd doar magia momentului, însă dacă observi zilnic ce se întâmplă, îţi dai seama că pentru foarte mulţi actori este foarte greu, frustrant, extrem de stresant, iar judecata nu este făcută pe cât de bun eşti neapărat, ci pe criteriul dacă te place lumea sau nu, iar acest lucru te poate afecta psihologic foarte mult. E un domeniu foarte dificil şi am o admiraţie pentru toţi cei care fac asta.”

    Când a ajuns în Elveţia, prima experienţă a fost aceea a unui test la matematică, pe care l-au dat 600 de studenţi. Deşi era, după cum spune el, un elev „mediu plus” la liceul Sf. Sava, „nu cine ştie ce faţă de colegii din Bucureşti”, a luat nota maximă la matematică, el şi un student chinez.

    „Nivelul nostru de pregătire la matematică este extraordinar de bun şi atunci mi-am dat seama de faptul că, dacă fac un mic efort, probabil că o să mă descurc bine.”
    În acea perioadă românii nu aveau drept de muncă pe nicăieri în Europa, de aceea situaţia era complicată, iar studenţii aveau dreptul să lucreze doar pe timpul verii, ca stagiari, însă după absolvirea facultăţii nu aveau ce să facă.

    „Am fost nevoit să lucrez verile, am avut multe stagii neplătite, am lucrat inclusiv la un magazin de mobilă.”

    Viaţa în Elveţia, o ţară cu unul dintre cele mai ridicate niveluri ale costului vieţii, a fost o experienţă bună, pentru că „îţi dă o valoare mult mai clară a banilor şi a muncii”, iar mediul de business de acolo a ajutat la formarea viitorului consultant, deoarece dacă în România putea oricine să spună că e „băiatul lui Ion Caramitru”, în Elveţia nu era decât „un migrant care ar trebui să zică mulţumesc pentru că i se permite să stea acolo”.

    În 1997, când a terminat facultatea, spune că România era în „cvasifaliment”, iar oportunităţile de carieră pentru un absolvent de facultate care vrea să intre în sistemul bancar erau puţine, pentru că pe piaţă erau una sau două bănci străine, iar singura variantă pentru el era să lucreze la stat, la Banca Naţională sau la Ministerul de Finanţe, acestea fiind instituţiile în care ar fi putut aplica ce a învăţat în şcoală.

    „Neavând oportunităţi în ţară, am încercat să îmi fac relaţii în sistemul bancar din Elveţia. La 22 de ani am cunoscut pe cineva de la UBS (cea mai mare bancă elveţiană – n.red.) care finanţa nişte cursuri speciale la universitate, m-a plăcut şi m-a recrutat. Angajarea a fost un proces dificil, pentru că atunci, ca român, nu aveai dreptul să fii angajat cu avocaţi etc., dar până la urmă am rămas acolo.”

    Citiţi AICI articolul integral. 

  • Consultantul

    „Am avut clienţi cu care am lucrat 10 ani şi am schimbat trei CEO. Un consultant ştie adesea mai mult decât managementul care sunt problemele din companie şi ce trebuie făcut pentru a le rezolva”, spune Andrei Caramitru, 42 de ani, poate cel mai cunoscut consultant român din mediul de business european.

     A lucrat 16 ani pentru McKinsey şi doi ani pentru Boston Consulting Group, două dintre cele mai influente firme de consultanţă în management strategic din lume. A renunţat la viaţa de consultant de un an şi, din vara acestui an, a intrat în antreprenoriat, într-un domeniu complet diferit de ceea ce a făcut până acum: comerţ online cu servicii. 

    Cel mai mare dintre cei trei fii ai actorilor Ion Caramitru şi Micaela Caracaş, Andrei Caramitru spune că a ales să studieze businessul pentru că, asemenea multora din generaţia lui, nu ştia către ce să se îndrepte după terminarea liceului.
    „Eu provin dintr-o familie de artişti: nu doar tatăl şi mama sunt actori, dar şi în familiile lor au fost pictori, cântăreţi la operă etc. Eu am vrut să fac ceva puţin diferit, să nu fiu tot timpul într-o comparaţie cu alţii din familie.”

    Absolvent al colegiului Sf. Sava din Capitală, profilul matematică – fizică, spune că a avut norocul să fie într-o clasă cu mulţi olimpici – el nefiind la acest „nivel de sofisticare” în matematică. A avut norocul, spune el, că sora tatălui său a fugit pe timpul comunismului în Geneva, iar în 1994, când a terminat el liceul, a avut şansa să locuiască la ea pe durata studiilor universitare.

    „Era o altă Românie atunci, nici bursă de studii nu aveai cum să iei. Am avut norocul să stau la mătuşa mea în Elveţia şi, neştiind exact ce să aleg ca domeniu de studiu, am zis că o să mă orientez spre economie- business.” Astfel, în perioada 1994 – 1998 el a urmat cursurile Facultăţii de Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii din Geneva, urmate de un program de masterat în finanţe în cadrul aceleiaşi instituţii.
    De ce nu a ales însă o carieră artistică?

    „Actoria este un domeniu extraordinar de greu, care se bazează mult pe noroc şi pe şansa de moment. Aş fi avut un cadru, teoretic, pentru a urma o carieră în domeniu, dar nu am vrut să îl exploatez poate dintr-o mândrie personală, nu am vrut să depind în cariera mea de altcineva sau să aud pe cineva că spune: «Andrei a reuşit în viaţă pentru că…». În plus, fiind perioada de după Revoluţie, se puteau încerca multe lucruri.”
    Pe de altă parte, mai spune el, când te naşti într-o familie de actori, te uiţi, încă din copilărie, cu un mai mare realism la această profesie, cu bune şi cu rele.

    „Cei care sunt în afara acestei lumi văd doar magia momentului, însă dacă observi zilnic ce se întâmplă, îţi dai seama că pentru foarte mulţi actori este foarte greu, frustrant, extrem de stresant, iar judecata nu este făcută pe cât de bun eşti neapărat, ci pe criteriul dacă te place lumea sau nu, iar acest lucru te poate afecta psihologic foarte mult. E un domeniu foarte dificil şi am o admiraţie pentru toţi cei care fac asta.”

    Când a ajuns în Elveţia, prima experienţă a fost aceea a unui test la matematică, pe care l-au dat 600 de studenţi. Deşi era, după cum spune el, un elev „mediu plus” la liceul Sf. Sava, „nu cine ştie ce faţă de colegii din Bucureşti”, a luat nota maximă la matematică, el şi un student chinez.

    „Nivelul nostru de pregătire la matematică este extraordinar de bun şi atunci mi-am dat seama de faptul că, dacă fac un mic efort, probabil că o să mă descurc bine.”
    În acea perioadă românii nu aveau drept de muncă pe nicăieri în Europa, de aceea situaţia era complicată, iar studenţii aveau dreptul să lucreze doar pe timpul verii, ca stagiari, însă după absolvirea facultăţii nu aveau ce să facă.

    „Am fost nevoit să lucrez verile, am avut multe stagii neplătite, am lucrat inclusiv la un magazin de mobilă.”
    Viaţa în Elveţia, o ţară cu unul dintre cele mai ridicate niveluri ale costului vieţii, a fost o experienţă bună, pentru că „îţi dă o valoare mult mai clară a banilor şi a muncii”, iar mediul de business de acolo a ajutat la formarea viitorului consultant, deoarece dacă în România putea oricine să spună că e „băiatul lui Ion Caramitru”, în Elveţia nu era decât „un migrant care ar trebui să zică mulţumesc pentru că i se permite să stea acolo”.

    În 1997, când a terminat facultatea, spune că România era în „cvasifaliment”, iar oportunităţile de carieră pentru un absolvent de facultate care vrea să intre în sistemul bancar erau puţine, pentru că pe piaţă erau una sau două bănci străine, iar singura variantă pentru el era să lucreze la stat, la Banca Naţională sau la Ministerul de Finanţe, acestea fiind instituţiile în care ar fi putut aplica ce a învăţat în şcoală.

    „Neavând oportunităţi în ţară, am încercat să îmi fac relaţii în sistemul bancar din Elveţia. La 22 de ani am cunoscut pe cineva de la UBS (cea mai mare bancă elveţiană – n.red.) care finanţa nişte cursuri speciale la universitate, m-a plăcut şi m-a recrutat. Angajarea a fost un proces dificil, pentru că atunci, ca român, nu aveai dreptul să fii angajat cu avocaţi etc., dar până la urmă am rămas acolo.”

    A lăsat bankingul pentru consultanţă
    Iniţial, visul său era să ajungă trader la UBS, iar după două-trei departamente „de tatonare” în cadrul băncii, după câteva luni a reuşit să intre pe zona de trading. Despre profesia de trader spune că, din afară, părea foarte „cool”, însă în realitate munca este destul de plictisitoare.
    „Ce a fost interesant acolo era că te simţeai ca într-o grădină zoologică, era mai puţin informatizată zona şi erau mii de oameni într-un loc. Şi era colectivul foarte mixt: de la oameni îmbrăcaţi în ultimul model de Armani până la alţii supraponderali care veneau în şlapi, mâncau popcorn şi înjurau.”

    Spune că experienţa din trading l-a dus la concluzia că, pentru această profesie, trebuie să ai o mentalitate de „small businessman”, în care vinzi şi cumperi, deoarece nu trebuia să gândeşti prea mult, iar activitatea nu te stimula intelectual.
    „Stresul principal era să nu greşeşti, pentru că dacă greşeai o virgulă, daunele erau foarte mari. Însă în rest era muncă de execuţie, nonintelectuală, în trei zile puteai învăţa tot ce ai de făcut.”

    Ulterior, şi-a schimbat rolul în UBS şi a trecut în zona de fuziuni şi achiziţii, iar o perioadă de puţin peste un an a lucrat între Londra şi Zürich în departamentul de achiziţii al băncii. Apoi a fost contactat de un headhunter din Zürich care angaja consultanţi juniori pentru echipa de corporate finance a firmei de consultanţă în management strategic McKinsey, care să aibă minimă experienţă în investment banking. „M-am dus la interviu destul de reticent, aveam un job OK, dar zona de consultanţă mi s-a părut mult mai interesantă pentru că profilurile oamenilor erau mult mai diverse.” Astfel, a crezut că ar avea oportunităţi profesionale mai bune în consultanţă decât în investment banking, chiar dacă, din punct de vedere financiar, oferta celor de la McKinsey era similară sau poate puţin mai scăzută decât cea de la UBS.

    „În consultanţă oamenii erau mult mai diverşi, erau chiar şi medici care făceau consultanţă. În schimb, în investment banking toţi lucrau câte 20 de ore pe zi, nu aveau niciun fel de viaţă personală şi aşteptau bonusul de la finalul anului. Aveam 23 – 24 de ani şi mă uitam la cum arată cei de 35 de ani din investment banking faţă de cei din consultanţă, ca să văd unde vreau să fiu peste zece ani. În bancă erau toţi singuri, destul de deprimaţi, stăteau într-o casă imensă, dar veneau în weekend la birou pentru că nu aveau ce face.”


    A fost avansat
    ca junior partner mai repede decât se aştepta
    Deşi consultanţa părea mai interesantă în acel moment, planul său iniţial era să stea doi ani la McKinsey şi apoi să plece. De ce? Pentru că nu vorbea germana, nu credea că poate fi promovat, ca român, ca manager de proiecte sau să ajungă mai sus în ierarhia organizaţiei în Elveţia.
    „Era implauzibil, nu cunoşteam pe nimeni în comunitatea de business din Elveţia, am zis că îmi scriu pe CV că am lucrat doi ani la McKinsey şi asta e. Însă ce am descoperit atunci a fost că totul era pe bază de meritocraţie în McKinsey, dacă erai un pic mai bun decât altul, indiferent de ce relaţii avea el, tu erai promovat.”

    În McKinsey, el spune că a fost promovat destul de rapid ca manager, rol în care s-a specializat pe câteva industrii (telecom, media & tehnologie) şi a fost plimbat prin lume când apărea câte un proiect pe zona de corporate finance – strategie în aceste domenii. Apoi, a fost avansat – mult mai repede decât se aştepta – pe poziţia de junior partner, care este un job complet diferit de ceea ce făcuse până atunci.
    „Când am ajuns junior partner, m-au întrebat care sunt planurile mele în continuare. Atunci m-am gândit că ar fi un moment bun să mă ocup un pic de România, pentru că atunci au avut loc toate privatizările de bănci, au intrat multe firme străine, era perioada de dinainte de aderare a României la UE.”

    Deşi anterior nu a mai avut decât un proiect sau două în România, spune că ştia tot mecanismul necesar pentru a intra pe o piaţă nouă, plus că experienţa în proiecte de achiziţii şi integrare era o oportunitate pentru a atrage clienţi pe plan local.
    Biroul din România a fost un pariu bun pentru McKinsey, pentru că a fost deschis într-un moment în care era o avalanşă de investiţii străine în România, iar companiile străine care intrau pe piaţă aveau nevoie de consultanţă.

    „Eram tânăr, aveam 30 de ani şi mi s-a părut o oportunitate foarte bună să lansez, să conduc şi să dezvolt un business nou pe o piaţă la mine acasă. Şi aşa m-am mutat înapoi acasă în 2007, am construit totul de la zero. Am început într-o cameră de hotel.”
    Ulterior, partea administrativă a devenit „puţin obositoare” şi a vrut să aibă parte de diversitate, de aceea a preluat conducerea diviziei de telecom, media şi tehnologie pe regiune.

    Cum arată viaţa de consultant
    În companiile de consultanţă există trei tipuri mari de roluri, care cunosc diverse denumiri în funcţie de structurile interne ale organizaţiilor, spune Caramitru. Acestea sunt roluri de asociat, manager şi partener.
    În rolul de asociat, consultantul lucrează pe un singur proiect în mare parte, nu este responsabil de găsirea proiectului (ci partenerii îi dau proiectul) şi se ocupă de o situaţie specifică în cadrul unui proiect mai larg care trebuie rezolvată foarte repede împreună cu echipa.
    „La jobul de asociat este interesant că trebuie să vii destul de repede cu soluţii şi cu analize, deci partea cu teoria excesivă nu funcţionează. Rolul de asociat îţi dezvoltă foarte bine intuiţia şi înveţi să comunici, e interesantă partea de relaţionare cu colegii şi cu clienţii.”

    În consultanţă se dezvoltă foarte mult abilităţile de comunicare, pentru că „degeaba vii cu cea mai bună idee dacă nu înţelege nimeni de ce ai venit cu acea propunere şi ai făcut o analiză sofisticată, greu de descifrat”.
    Pe un absolvent de facultate, un rol de asociat într-o firmă de consultanţă îl ajută să înveţe foarte repede nişte abilităţi importante care pot fi folosite ulterior în absolut orice alt rol din orice industrie.
    „În general, se lucrează foarte mult în firmele de consultanţă, este o presiune mare pentru că tarifele sunt mari, timpul de livrare este scurt, iar clienţii pun presiune foarte mare pentru găsirea unei soluţii care să le rezolve problema. Automat, consultantul este sub presiune şi nu are cui să delege din sarcini.”
    Totuşi, spune el, există şi o parte culturală care are un impact în munca consultantului pentru că, de exemplu, în birourile din ţările nordice clienţii sunt mai relaxaţi, ceea ce nu se întâmplă în sudul Europei.
    „Dacă te descurci bine pe rolul de asociat, cam după un an poţi să faci acest rol destul de bine. Apoi, după 2 – 3 ani se ia decizia dacă eşti promovat sau nu ca manager.”

    Managerul are un cu totul alt rol. El trebuie să vadă rapid ce are de făcut şi îi ajută pe juniori să îşi facă proiectele mai repede.
    „Managerul are un rol important de coordonare şi de comunicare, pentru că toată lumea îl sună pe el, de la clienţi la parteneri. El este responsabil local şi trebuie să coordoneze echipa şi să se asigure că lucrurile merg în aceeaşi direcţie.”

    Andrei Caramitru spune că i-a plăcut foarte mult rolul de manager, pentru că i s-a părut că din această poziţie un consultant poate să aibă un control foarte mare pe proiecte importante şi chiar să îşi promoveze ideile proprii tot mai mult.
    „Dacă ştiai bine ce faci, practic după patru săptămâni puteai să ştii mai bine decât clienţii şi decât partenerii ce trebuia făcut. Şi ideile pe care le aveai puteau fi «împinse» cum voiai, de regulă lumea îţi dădea dreptate şi te verificau puţin. Dar pentru un tânăr este o oportunitate foarte bună să îşi vadă ideile implementate în proiect.”

    Rolul de partener – cel mai important dintr-o firmă de consultanţă – este complet diferit de cel de manager, pentru că un partener are atât responsabilitatea proiectelor în derulare (nu face munca de zi cu zi, dar vorbeşte de câteva ori pe săptămână cu managerul şi cu echipa fiecărui proiect), cât şi partea de dezvoltare a businessului.

    „Pentru zona de business development, trebuie să te întâlneşti cu clienţii şi să îi ajuţi să găsească o anumită direcţie, pentru că de multe ori e neclar. De exemplu, poate să fie o situaţie haotică la un client, unde trebuie să tai costurile şi nu ştii de unde să o apuci. Şi înainte de a face ceva trebuie să vorbeşti cu clientul de zeci de ori, pot dura luni de zile discuţiile până să identifici ce ai de făcut.”
    Partenerii buni din firmele de consultanţă în management au relaţii foarte bune pe termen lung cu unii dintre clienţi, cu care dezvoltă o relaţie personală de încredere, prietenie şi chiar mentorship.

    „De multe ori, un consultant ajunge să ştie o companie mai bine decât o persoană din management. Am avut clienţi cu care am lucrat 10 ani, am schimbat trei CEO şi ştiam mai mult decât majoritatea celor de acolo cam care erau problemele şi ce era de făcut.” Rolul de partener devine complex pentru că sunt, dincolo de acoperirea unor clienţi importanţi la nivel regional, multe responsabilităţi administrative şi ţine de inutiţia partenerului cum să se organizeze mai bine pentru a face faţă sarcinilor din acest job.


    Ce greşeli se fac în marile companii
    În topul greşelilor pe care le fac companiile care ajung să apeleze la consultanţii în management pentru a remedia problemele se află faptul că firmele aşteaptă prea mult până să ia unele decizii, iar când le iau, e prea târziu.

    „Toate companiile mari au o poziţie dominantă cât de cât pe o piaţă. Şi sunt pieţe bine structurate, cu competiţie mare, însă nu se mută 10 puncte procentuale din cota de piaţă dintr-o parte în alta de pe o zi pe alta. Este un sistem care aduce bune şi rele: partea bună e că îţi dă o stabilitate în business, partea proastă e că este mult mai greu să se facă schimbări mai brutale, mai dure.” Prin urmare, managerii acţionează prea târziu de multe ori, iar criza a şi demonstrat, de altfel, faptul că băncile, de exemplu, au început să acţioneze mai dur pe partea de management al riscului şi pe costuri la un an şi jumătate – doi ani distanţă de la începutul crizei.

    „Cel mai dificil este să schimbi o companie mare. Este o birocraţie imensă, sunt bătălii politice interne, managerii au targeturi scurte ca timp, iar aceste lucruri îngreunează schimbarea.”
    În general, greşelile din companii pornesc de la alocarea resurselor –  nu toate companiile au strategii „stupide”, dar multe planuri financiare sunt greşite.

    „Majoritatea strategiilor sunt OK, unele sunt chiar destul de specifice şi au sens. Întrebarea pe care eu mi-o puneam mereu este: Cât la sută din bugetul de anul viitor este alocat pentru aceste trei puncte din strategie, despre care spui că sunt principale? Şi răspunsul era, de obicei, că nu se alocă nimic. De ce? Pentru că aşa era bugetul şi anul trecut şi acum doi ani, iar ca să aloci altundeva trebuie să tai de undeva. Vrei să faci ceva, dar nu investeşti nimic.”

    Alte probleme pe care le au companiile sunt legate de unele planuri de business prelungite inutil de la un an la altul şi care sunt în general venite ca o cerinţă de la sediul central al companiei.
    „Managerii locali încearcă, pe cât pot, să le explice sau să «împingă» ideile lor. Însă se lovesc la headquarter de o birocraţie imensă pe zona financiară, pe departamentele de strategie etc.

    Şi de multe ori rezultatele acestor business planuri nu au sens, sunt imposibil de realizat matematic sau nu se corelează cu realitatea locală.” Un exemplu în acest sens este alocarea unui buget prea mic de creştere de salarii pentru anul următor – pentru a nu depăşi grila salarială din companie – care conduce la pierderea unor angajaţi foarte buni. Prin fluctuaţia mare de personal şi pierderea oamenilor valoroşi se produce o scădere a calităţii serviciilor pentru clienţi, iar acestea sunt greşeli greu de reparat.

    „Apoi, mai sunt greşeli de implementare. Majoritatea celor care lucrează în companii mari nu sunt antreprenori, sunt administratori. De multe ori, jumătate dintre cei care sunt în middle – upper management sunt semiinutili, pentru că ei doar translatează ce se întâmplă mai jos către cei de mai sus, sunt un fel de piramidă de informaţii şi de idei, dar de fapt nu se întâmplă nimic, nu sunt lideri reali. Există birocraţie care se menţine şi care se optimizează foarte încet.”

    Când ajungi partener senior la 38- 39 de ani, următorii 25 de ani arată la fel

    De ce a plecat din McKinsey?
    „Cred că am stat prea mult. Să stai 16 – 17 ani în acelaşi loc e mult. Şi, cumva, dacă aş fi vrut să evoluez în acea structură, era foarte complicat să o fac în Europa, pentru că nevoia de parteneri seniori era mai degrabă în America sau în Asia şi nu mă atrăgea ideea să mă mut în altă parte, mi se părea un efort imens să mut toată familia acolo.”

    El spune că la McKinsey a avut senzaţia că a atins tot ce putea să atingă în mod realist. „Cred că a fost o problemă faptul că le-am atins prea repede. Mulţi ajung unde am ajuns eu pe la 50 şi un pic de ani. Când ajungi partener senior la 38 – 39 de de ani într-o astfel de companie, următorii 25 de ani sunt cam la fel. Eu nu sunt atât de motivat de bani, iar după ce ajungi la un anumit nivel din punct de vedere financiar, banii nu mai contează aşa de mult.” Aşa a luat decizia de a pleca din McKinsey în toamna anului 2016, pentru că voia să facă ceva pe cont propriu, dar nu în domeniul consultanţei. Şase luni mai târziu, a acceptat oferta venită de la Boston Consulting Group, companie rivală a McKinsey, unde a fost partener pe o divizie care acoperea Austria, Germania şi Europa Centrală şi de Est.

    „Mi s-a părut interesant să văd cum funcţionează şi Boston Consulting Group, pentru că în McKinsey aveam un respect foarte mare pentru ei. Mi-a plăcut foarte mult şi acolo, însă după un an şi jumătate – doi mi-am dat seama că îmi lipsea să fac ceva al meu.”

    De ce a ales antreprenoriatul

    În acest an, Andrei Caramitru a devenit antreprenor, pentru că „a văzut câte se puteau vedea în consultanţă”.
    „Iar următorii 15 ani vor duce la nişte schimbări atât de fundamentale în toată structura socială a lumii încât, dacă vrei să faci ceva şi să ai un impact cât mai mare, trebuie să te poziţionezi pe valurile care urmează, iar aceste schimbări sunt legate foarte mult de zona de online”.
    Firma Kessel Run Ventures, pe care a fondat-o, este înregistrată în Olanda (pentru că acolo este un mediu prietenos pentru afacerile din domeniul IT), iar activitatea principală va fi, într-o primă instanţă, crearea unor platforme în special pe zona de business to consumer.

    „Practic, eu sunt fondator, iar la nivel de investiţii am pus o parte din bani şi mai am nişte investitori străini. Suntem 4 – 5 parteneri operaţionali, care vin din zona de tech, online marketing sau start-up, nu sunt nici consultanţi şi nici corporatişti. La început avem nevoie de creativitate maximă. În plus, mai avem şi un advisory board unde sunt foşti colegi din McKinsey şi unii manageri care lucrează prin Google sau Facebook.”
    Compania se adresează pieţei europene, iar pentru început va investi în marketing în câteva pieţe cu potenţial care pot fi urmărite mai bine pentru că „e total ineficient să bagi puţini bani în marketing pe multe pieţe”.

    „Dacă va merge bine, vom căuta finanţări semnificative în etapa a treia a businessului. Avem practic finanţate primele două etape, undeva pe la 20 – 25 de milioane de euro. Ne-am uitat la câteva criterii pentru crearea platformelor: să rezolve o problemă reală a oamenilor într-un moment important din viaţa lor şi să avem marje suficient de bune încât businessul să fie sustenabil financiar. Ne uităm la zona medicală, dar şi la aspecte legate de personalizarea vacanţelor sau a nutriţiei. Vom oferi o intermediere pe zona de servicii între consumator şi întreg ecosistemul de furnizori de servicii pentru a avea cea mai bună soluţie pentru fiecare.”


    Corporatiştii trebuie să îşi exprime fără teamă opiniile politice
    Deşi marile firme de consultanţă au – ca toate companiile mari, de altfel – reguli stricte în ceea ce priveşte comunicarea, Andrei Caramitru a fost unul dintre managerii care şi-au exprimat critic, de-a lungul timpului, părerea despre unele măsuri luate de guvern care au tulburat mediul de business. Vocea sa critică s-a intensificat însă de când a devenit antreprenor, astfel că, într-o postare de pe reţeaua de socializare Facebook de pe 20 august 2018, intitulată „Sclavia corporatistă şi curajul”, Andrei Caramitru a mustrat angajaţii şi liderii din corporaţiile locale pentru că nu au curajul să îşi exprime public nemulţumirea faţă de regimul politic de teamă să nu îi vadă sau să îi sancţioneze angajatorul.

    „Mi se pare inacceptabil să nu te implici şi aici am o critică foarte mare faţă de foştii mei clienţi, pentru că atunci când vorbeşti faţă în faţă cu ei au păreri destul de clare, dar le e frică să zică ceva, chiar şi pe Facebook, de teamă că îşi vor pierde jobul. Este o mentalitate de sclav, nimeni nu îţi poate îngrădi dreptul la opinie.” El a făcut o paralelă între situaţia politică şi situaţia unei persoane care este client al unei singure bănci care are monopol (cum are şi statul român monopol pe viaţa cetăţenilor).

    „Cât timp lucrurile merg cât de cât OK şi ai toţi banii blocaţi la o singură bancă – neavând voie să îi muţi la alte bănci – poate nu trebuie să te implici. Dar dacă banca începe să îţi fure bani din cont, să îţi blocheze contul, te mai şi bat angajaţii dacă intri la ei în sucursală şi nu faci ceva, atunci s-ar putea să ai o problemă. Pentru că poate pe moment mai scoţi banii de la ATM, dar la un moment dat s-ar putea să rămână şi ATM-ul fără resurse. Sunt lucruri de bun simţ.”



    CARTE DE VIZITĂ
    Andrei Caramitru
    42 de ani
     Este cel mai mare dintre cei trei fii ai actorilor Ion Caramitru şi Micaela Caracaş
     A absolvit Colegiul Naţional „Sf. Sava” (specializarea matematică- fizică) şi şi-a continuat studiile universitare în domeniul finanţelor la Universitatea din Geneva (Elveţia)
     Şi-a început cariera în Geneva, ca asociat în cadrul băncii elveţiene UBS
     A lucrat 16 ani pentru McKinsey, una dintre cele mai influente firme de consultanţă în management strategic din lume, unde cea mai înaltă poziţie a fost de senior partner (responsabil de divizia de telecom, media şi tehnologie în Europa de Est). În 2007, a pus bazele biroului McKinsey de la Bucureşti
     Timp de un an şi jumătate a lucrat pentru firma de consultanţă Boston Consulting Group, ca partener pe o divizie responsabilă de zonele Austria, Germania, Europa Centrală şi de Est
     Din 2018, este antreprenor; a fondat compania IT Kessel Run Ventures cu sediul în Olanda, care oferă servicii online
     Are doi copii, o fetiţă de 2 ani şi jumătate şi un băiat de 12 ani

  • Cine este noul digital transformation manager al TBI Bank


    În următoarea perioadă, misiunea lui George Galtchin va fi să extindă utilizarea de tehnologii şi soluţii inovatoare prin care să accelereze atingerea obiectivelor TBI Bank. Totodată, noul digital transformation officer va forma o echipă dedicată de talente în domeniul digitalizării, care va fi responsabilă de extinderea tehnologiei cloud şi integrarea de soluţii digitale avansate în activitatea TBI.

    „În ultimii doi ani, atragerea de talente în companie, pe toate liniile de activitate, a fost o prioritate pentru TBI Bank şi ne bucurăm de faptul că George Galtchin se alătură acum echipei noastre. El are un rol cheie în transformarea digitală a TBI, iar experienţa vastă în planificarea strategică, completată de expertiza în domeniul tehnologic, va sprijini compania să se dezvolte mai departe şi să îşi consolideze poziţia pe pieţele în care activează”, spune Petr Baron, CEO al TBIF Financial Services, compania din care face parte TBI Bank.

    George Galtchin a absolvit un Master în Finanţe şi Managementul Serviciilor Financiare şi este pasionat de construirea de aparate de zbor – de la elicoptere sau avioane şi până la drone.

     


     

  • În 2018, numărul de turişti care au vizitat Delta Dunării a fost aproape dublu

    Statisticile Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că în primul semestru al acestui an, judeţul Tulcea a fost vizitat de 58.297 turişti, înregistraţi în structurile de cazare, faţă de 33.093 în aceeaşi perioadă a anului 2017. „Având în vedere faptul că această creştere, cu peste 25.000 de turişti, conform datelor oficiale, este raportată la prima perioadă a anului, când gradul de ocupare este mai redus, estimăm că până la finalul anului vom avea cel puţin o dublare a numărului de turişti în Delta Dunării şi Dobrogea de nord. În lunile iulie, august septembrie şi octombrie, gradul de ocupare este aproape maxim, ceea ce înseamnă că vor fi ocupate aproape în permanenţă cele aproximativ 9.200 de locuri de cazare înregistrate în judeţul Tulcea. Dacă vom continua să promovăm împreună destinaţia turistică Delta Dunării şi Dobrogea de nord, vom reuşi, în foarte scurt timp, să garantăm prosperitatea acestei zone, pe care doar astfel o vom putea dezvolta, pentru a le oferi turiştilor ceea ce îşi doresc de la o vacanţă într-un astfel de loc unic în lume. Chiar dacă în Delta Dunării nu se poate face turism de masă, ci doar un turism responsabil, fără a depăşi un anumit număr de spaţii de cazare, respectiv de turişti care se pot afla simultan în Rezervaţia Biosferei, avem cele mai mari şanse de a creşte câştigurile din industria ospitalităţii în întregul judeţ, astfel încât să crească calitatea serviciilor, dar şi numărul afacerilor prospere, al locurilor de muncă, al veniturilor tulcenilor şi, în final, nivelul de trai al locuitorilor acestui judeţ. Doar prin ”unitate prin comunitate” – şi nu dezbinaţi – putem reuşi. Tocmai de aceea am şi constituit Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, în care sperăm să-i aducem pe toţi cei care îşi doresc acelaşi lucru pentru judeţul Tulcea”, a declarat Cătălin Ţibuleac, preşedintele AMDTDD.

    Reprezentanţii AMDTDD spune că şi programul guvernamental prin care li s-au acordat vouchere de vacanţă celor peste 1,2 milioane de bugetari din întreaga ţară a fost o iniţiativă bună. În acest context, s-a obsetvat şi o creştere semnificativă a numărului de vizitatori români care au ales ca destinaţie de vacanţă Delta Dunării, în special în luna iunie a acestui an, când s-a înregistrat un număr de 19.542 de turişti români, faţă de numai 10.903, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Din analiza preliminară a datelor furnizate de INS, reiese că această creştere a fost generată în special de posibilitatea de a se achita contravaloarea cazării cu voucherele de vacanţă. Având în vedere faptul că multe dintre pensiunile mici din Delta Dunării şi Dobrogea de nord nu au reuşit să intre în acest program naţional care deja a generat creşteri substanţiale în turismul românesc, AMDTDD încearcă să identifice soluţiile cele mai eficiente pentru a-i sprijini pe proprietarii de pensiuni, astfel încât aceştia să poată intra în program. Din primele rezultate ale analizei situaţiei, făcute de AMDTDD, reiese că cei mai mulţi proprietari de pensiuni cu număr mic de camere nu au fost informaţi corect şi nu au reuşit să rezolve problemele birocratice, astfel încât au nevoie de sprijin, pentru a-şi creşte cifra de afaceri în viitor.
     

  • Vot de încredere pentru leadershipul românesc

    “Sunt o serie de lucruri care trebuie îmbunătăţite: serviciile medicale, produsele farmaceutice de toate felurile trebuie să ajungă către pacienţii din această regiune, nu doar din România  această complexitate a regiunii a făcut ca GSK, dar şi alte companii să încline spre alegerea unor echipe de management mai degrabă locale”, spune Dana Constantinescu, care conduce compania de produse farmaceutice GlaxoSmithKline în România de la 1 aprilie 2018.

    Cu afaceri de 423 de milioane de lei anul trecut pentru divizia farma şi 282 milioane de lei pentru consumer, compania este al şaptelea jucător din topul local al companiilor de produse farmaceutice, potrivit Cegedim. ​La nivel global, este a treia companie farmaceutică din punctul de vedere al veniturilor, care s-au situat anul trecut la peste 30 de milioane de lire sterline. În trecut compania avea şi o unitate de producţie pe plan local.

    Compania britanică, prezentă în peste 150 ţări la nivel global şi care are o istorie de circa trei decenii pe plan local, a avut, de-a lungul timpului, echipe de management în România formate mai ales din expaţi. Spre exemplu, anterior numirii Danei Constantinescu, postul a fost deţinut timp de doi ani de brazilianul Andre Vivan da Silva, promovat anul trecut în funcţia de vicepreşedinte şi cluster area director pentru GSK. Înaintea lui, compania a fost condusă de executivul de origine franceză Barbara Cygler, care a făcut şi ea pasul spre un rol regional, respectiv postul de vicepreşedinte general manager în Franţa şi Belgia pentru ViiV Healthcare, un joint venture în GSK şi Pfizer. Totodată, peste 30 de angajaţi din România ai companiei au preluat roluri globale sau departamente din alte ţări.

    Strategia din prezent a companiei constă în alocarea a cât mai multe responsabilităţi unei echipe care să înţeleagă foarte bine piaţa locală, potrivit Danei Constantinescu. În regiunea în care ne aflăm, o astfel de orientare este justificată şi din punctul de vedere al complexităţii businessului farma, crede directorul general al GSK. „Dacă creşti în cultura respectivă şi eşti în contact cu aceasta, eşti mai eficient decât în cazul în care anumiţi colegi din alte ţări vin să preia pentru o perioadă de timp organizaţia”, spune directorul general al producătorului britanic de medicamente.

    De profesie medic, Dana Constantinescu şi-a construit o carieră de aproximativ 20 de ani în cadrul GSK. „În vremea adolescenţei, eram atrasă de tot ceea ce înseamnă ştiinţă în zona de sănătate şi, la momentul respectiv, cel mai direct acces spre ce mi-aş fi dorit eu să fac, era să devin medic”, descrie ea atracţia faţă de acest domeniu. După absolvirea studiilor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti a lucrat în spitalul de urgenţă Bagdasar-Arseni, într-o secţie de chirurgie plastică şi reconstructivă. „Lăsând la o parte fascinaţia zonei pe care o exercită această specializare, chirurgia plastică şi reconstructivă, aceasta implică lucrul cu pacienţi politraumatizaţi, ieşiţi din accidente grave, arşi, prin urmare o muncă dificilă”, descrie ea această experienţă. 

    Gândul i-a rămas însă la proiectele din zona cercetării, astfel că următorul pas a fost în această direcţie. A considerat că, prin intermediul unei companii farmaceutice, în special una care are divizii dezvoltate de cercetare-dezvoltare, se va afla mai aproape de ce şi-a dorit ea să facă. În 1999 a aplicat pentru postul de reprezentant medical în cadrul producătorului britanic de medicamente, rol de entry level într-o organizaţie cu un astfel de profil. A avut această funcţie timp de câţiva ani, pe portofolii diverse şi, spune ea, care reprezentau brandurile cheie ale companiei – respectiv produse pentru bolile respiratorii şi antiretrovirale (medicaţie pentru HIV-SIDA).

    „A fost primul contact cu medicul, dintr-o altă perspectivă. Am trecut apoi prin GSK prin absolut tot ce s-ar fi putut face: am avut o carieră care mi-a adus în acest moment o perspectivă completă”, descrie ea parcursul profesional în cadrul companiei farmaceutice pe care a ajuns să o conducă în prezent.

    De-a lungul carierei, a avut funcţii precum cele de medical affairs manager, medical & regulatory director, business unit director pentru divizia Specialty Care (francizele de respirator, urologie, oncologie şi HIV), therapy area lead respiratory şi corporate affairs, cel mai recent fiind de communication and vaccines director, începând din februarie 2017. După aceste experienţe, spune că a ajuns la concluzia că cel mai important lucru pe care trebuie să ştii să îl faci foarte bine este să mânuieşti echipe de oameni, nu doar să ai expertiză tehnică.

    „În momentul în care ajungi să ai abilităţi de lideri, indiferent în ce rol ajungi de-a lungul timpului în carieră, lucrurile se pot face foarte uşor”, rezumă ea lecţiile învăţate în aceste roluri.

    Dana Constantinescu spune că majoritatea produselor din portofoliul companiei la nivel global se regăsesc şi în cele comercializate pe piaţa locală; există aproximativ 50 de branduri pe care le comercializează în România, sub aproape 200 de forme de prezentare.

    „Cele mai recente produse care au ieşit din laboratorul GSK au fost în zona ariilor care ne reprezintă  vaccinuri, antiretrovirale HIV-SIDA şi zona de respirator”, descrie ea cele mai recente lansări de pe piaţa locală. Vaccinurile sunt, potrivit ei, aproape toate reprezentate pe piaţa din România, iar pentru antiretrovirale au lansat penultimul din produsele companiei; anul acesta se pregătesc să îl lanseze pe cel de al doilea, ultimul din portofoliu.

    „Fiecare produs pe care îl lansăm pe piaţă trebuie să urmeze  din punctul de vedere al legislaţiei , cam aceiaşi paşi  termenele standard se prelungesc uneori, dar media este cuprinsă între 3 şi 6 luni”, descrie Constantinescu durata procesului lansării unui nou produs. Ea nu oferă detalii referitoare la investiţiile direcţionate în această direcţie, însă precizează că depind de complexitatea produsului: sunt necesare studii clinice care variază între 3 şi 6 luni; pentru alte boli, în funcţie de prevalenţa bolii, sunt necesare studii care pot să ajungă şi până la 10 ani, iar investiţiile variază în mod direct proporţional cu complexitatea acestor procese.

    Compania are o divizie de studii clinice şi în România, în care în ultimii şase ani au investit în jur de 15 milioane de euro; în ultimii doi ani, valoarea investiţiilor în această direcţie a ajuns la aproape 2 milioane de euro, spune Dana Constantinescu.

    Aceşti bani au fost direcţionaţi în echipamente şi tehnologie, în contextul în care fiecare studiu clinic are nevoie de anumite echipamente cu care medicul investigator lucrează pentru a analiza ce trebuie să opereze, investiţia efectivă în medicaţia de studiu, oferită pacienţilor, traininguri etc.

    În prezent, compania testează dispozitive inhalatorii prevăzute cu un sistem prin intermediul căruia comunică printr-o platformă electronică cu medicul pacientului; acesta este informat în momentul în care pacientul şi-a administrat doza respectivă, dar îi dă şi o alertă pacientului, în situaţia în care a uitat să îşi ia doza de medicament, de pildă. 

    Dana Constantinescu spune că investiţiile GSK vor fi direcţionate în continuare în studii clinice şi proiecte de responsabilitate socială; investiţiile majore, ca în trecut, nu se întrevăd în planurile pe termen scurt ale companiei. „Urmăm strategia globală a companiei, în prezent nu credem că se va realiza un astfel de parteneriat, dar acest lucru nu înseamnă că dacă nu primim o solicitare de astfel de intervenţii nu suntem deschişi”, descrie ea perspectivele unui proiect de amploare în România.

    GSK a cumpărat în 1996 de la omul de afaceri Mihai Miron 65% din acţiunile Europharm, urmând ca în 2003 să cumpere şi restul acţiunilor; compania deţinea şi o unitate de producţie la Braşov. În 2015 însă, britanicii au anunţat că opresc activitatea fabricii Europharm. După ce a fost închisă în 2016, fabrica Europharm din Braşov a fost vândută anul trecut antreprenorilor braşoveni Nandor Santa (farmacist) şi Attila Santa (economist), care controlau deja o unitate de producţie de medicamente generice în Braşov.

    „Decizia a fost una globală, iar activitatea a fost relocată; compania globală îşi evaluează investiţiile şi capacitatea de producţie la nivel global în funcţie de cererea pentru anumite produse, tot la nivel global. Sunt zone sau momente în timp în care construim, altele în care facem eficientizări de genul acesta, este o permanentă dinamică şi evoluţie”, descrie ea motivele deciziei închiderii acestei fabrici.

    Pe de altă parte, Dana Constantinescu spune că pe termen lung, britanicii de la GSK iau în calcul o nouă investiţie. „Pe termen foarte scurt nu ne gândim, dar pe termen mediu şi lung există o strategie, am început deja nişte discuţii şi la nivel intern, dar şi la nivel local, dar sunt în stadii mult prea incipiente în acest moment. Suntem în faza de mapare, dar am început o discuţie în acest sens“, a spus executivul român într-un interviu acordat ZF. Ea a precizat că discuţiile pe care le poartă în cadrul companiei vizează România pentru investiţie şi nu există o competiţie cu un alt stat din regiune, pentru că oportunităţile diferă în funcţie de ţară.

    Ce e de făcut pentru ca România să atragă mai multe investiţii de acest tip? „Este nevoie de stabilitate legislativă, este singurul element important, în contextul în care astfel de investiţii se fac pe termen mediu şi lung; cred că va fi nevoie de puţin sprijin pentru a aduce investiţiile la o linie stabilă, dacă nu în creştere, pentru că în acest moment sunt în descreştere”, crede şeful GSK.

    Dana Constantinescu observă că industria farma trece, de mai mulţi ani, printr-o situaţie dificilă. „Sistemul de sănătate din România nu a reuşit niciodată să se reformeze de la bază, din structură, din variate motive. Este o dinamică destul de complicată vizavi de oamenii care au preluat conducerea Ministerului Sănătăţii de-a lungul timpului, cea mai mare fluctuaţie de miniştri este în sănătate  această fluctuaţie foarte mare ne pune şi pe noi în dificultatea de a începe să construim, în fiecare an, cu altcineva.”

    Constantinescu precizează şi că toată legislaţia care face ca un serviciu medical, un vaccin să ajungă la pacienţii din România este complexă, cu multe bucăţi de lege conectate între ele, care câteodată au elemente contradictorii. De exemplu, legislaţia care reglementează preţurile medicamentelor şi vaccinurilor, unde într-adevăr a existat o colaborare între companie şi Ministerul Sănătăţii, potrivit Danei Constantinescu. Ea spune că toate aspectele tehnice din spatele acestei legislaţii conduc la dispariţia medicamentelor de pe piaţă. „Pentru ca un medicament să poată accesa piaţa din România, acesta trebuie aliniat la preţul minim din Europa, lucru care, implicit, limitează într-un anumit punct accesul pacienţilor la aceste medicamente.”

    Dana Constantinescu spune că în România au existat crize de-a lungul timpului şi că au încercat să lucreze cu Ministerul Sănătăţii în acest sens. Motivul crizelor de vaccinuri se leagă, spune şeful GSK, de numărul redus al producătorilor de vaccinuri de la nivel global, precum şi de faptul că tehnologia de producere a unui vaccin este una complexă, spre comparaţie cu liniile tehnologice de producţie a unei tablete, de pildă. Pentru a construi o fabrică de vaccinuri durează între 5 şi 10 ani, ea trebuie aprobată de foruri de reglementare, iar investiţia într-o astfel de unitate este imensă. Un alt aspect referitor la aceste produse este că durata producţiei lor se întinde pe perioade lungi de timp  sunt vaccinuri care au nevoie de aproape doi ani până la producerea primei doze.

    În ceea ce priveşte mult discutata lege a vaccinului, ea susţine obligativitatea acesteia. „Ar trebui ca vaccinarea să fie obligatorie, cred că principalul motiv pentru care această zonă de obligativitate este în continuare în discuţie se leagă de educaţie, trebuie să construim în această direcţie”, spune ea, precizând că legea ar trebui să intre în vigoare până la finalul anului. „Au existat suişuri şi coborâşuri referitoare la modul în care aceste proceduri au evoluat în România în ultimii ani şi au avut sincopele pe care le-am văzut. Vrem să lucrăm cu ministerul pentru ca această lege a vaccinării să surprindă toate aceste elemente pentru a avea o predictibilitate mai bună, să nu mai existe pauze de a produce noi şi a aduce pe piaţa din România atunci când era nevoie”, spune Constantinescu.

    Cât priveşte clawbackul, un punct fierbinte în discuţia cu orice reprezentant al domeniului farmaceutic, spune: „Taxa creşte de la trimestru la trimestru şi devine din ce în ce mai greu suportabilă de către companie; suntem la 24% pe ultimul trimestru al anului trecut şi previzionăm că o să crească în continuare; este o taxă care devine din ce în ce mai greu sustenabilă”.

    Singurele produse pentru care nu se plăteşte clawback în acest moment sunt vaccinurile.

    În ceea ce priveşte priorităţile ei pentru următoarea perioadă, Dana Constantinescu spune că pe primul plan se află în continuare îmbunătăţirea lucrului cu oamenii. „În orice companie, cred că dacă nu ai oameni care să înţeleagă că eşti alături de ei, nu sunt motivaţi sau nu sunt sprijiniţi în a-şi face treaba foarte bine, compania nu are cum să aibă succes. Fiecare om are o contribuţie specifică într-o organizaţie – fiecare angajat trebuie să înţeleagă acest lucru şi că el este special şi ascultat, ajutat – cred că până la urmă în asta stă succesul dintr-o companie.”

    De altfel, spune că în cele câteva luni de când a preluat mandatul de conducere a companiei, primul pas făcut a fost să discute cu echipele din cadrul companiei, atât de teren, din ţară, cât şi cu echipele de la birou. Directorul general al GSK oferă şi câteva sfaturi pentru tinerii care îşi încep o carieră în domeniu: „Cea mai mare calitate este curiozitatea. Trebuie să încerce să înveţe sau să afle ceva nou în fiecare zi sau, cel puţin, asta am văzut că ajută fiecare tânăr să se dezvolte repede şi bine. Al doilea element este să aibă o atitudine proactivă  să îşi păstreze dorinţa de a înţelege ce se întâmplă şi să vrea în fiecare zi să facă lucruri.”

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 20 august 2018

    COVER STORY: Vama nu mai e ce-a fost



    LIFESTYLE: Out of Office – Unde îşi petrec vara executivii din România


    RESURSE UMANE: Angajatul cameleon


    ANALIZĂ: Preţul scumpirilor


    SPECIAL: Comunism+capitalism+comunism = soluţia cehă
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Tineri manageri de top 2018: Oana Manoilă, head of functional services, MOL România

    Oana Manoilă coordonează echipa de functional services înfiinţată recent în cadrul departamentului accounting & tax al MOL România, având scopul de a îmbunătăţi şi eficientiza colaborarea cu departamentele comerciale, de a revizui şi simplifica procedurile de lucru în vederea creşterii gradului de acurateţe a informaţiilor furnizate.

    Din acest rol, ea coordonează o echipă formată din patru membri, dar care va creşte în curând, în contextul în care pentru alte trei poziţii au fost demarate procedurile de recrutare. Oana Manoilă a absolvit Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Management, în 2001 şi deţine un  master în business development management în cadrul aceleiaşi universităţi. De asemenea, a participat la Leadership Competency Development Program MOL România organizat în perioada 2015-2016, iar în prezent urmează cursurile ACCA (Association of Chartered Certified Accountants). 

    Cariera ei în cadrul MOL România a început în urmă cu 14 ani, în cadrul departamentului financiar-contabilitate retail staţii. Un an mai târziu, în 2005, a schimbat puţin direcţia şi s-a transferat către biroul trezoreriei, în poziţia de treasury representative. În 2008 a devenit treasury manager, responsabilă cu coordonarea activităţilor de trezorerie şi credit management, iar din februarie 2018 este head of functional services.

    Manoilă spune că în cariera sa s-au ivit de-a lungul anilor mai multe situaţii dificile – inerente de altfel – însă a reuşit să le gestioneze şi să le depăşească cu ajutorul colegilor din echipă.

    „Am observat peste ani că aceste momente dificile care ne-au testat caracterele şi competenţele au fost cele care au contribuit în mod hotărâtor la sudarea echipei din care am făcut parte”, spune Oana Manoilă. În ce priveşte perspectiva asupra carierei sale, Manoilă îşi va continua activitatea în domeniul financiar pentru următorii 2-3 ani, după care şi-ar dori să fie implicată în sectorul de business. „Cred că este o direcţie care îţi oferă o viziune mai amplă şi totodată mai profundă asupra domeniului în care activezi.”


    39 de ani  
    head of functional services  
    MOL România

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Maria Chelemen, marketing&digital manager, MOL România

    Maria Chelemen coordonează departamentul de marketing & digital al MOL România, care acoperă ariile de comunicare B2C şi toate activităţile care au ca scop atragerea de noi clienţi, loializarea celor existenţi prin programul Multibonus, retenţia clienţilor şi gestionarea relaţiei cu aceştia, cercetări de piaţă, proiecte speciale pentru diviziile de carburanţi şi produse non-fuel.

    O dimensiune nouă pe care o capătă acest departament ţine de transformarea digitală a întregului grup MOL, programată să se desfăşoare în următorii ani, parte dintr-o strategie amplă structurată în 180 de proiecte noi. Coordonează o echipă formată din cinci angajaţi, iar 2017 a fost un an plin pentru departamentul pe care îl conduce, spune ea, fiind marcat de un proces complex de rebranding al carburanţilor şi de toate acţiunile pe care le-a presupus procesul de comunicare şi implementare în cele peste 200 de staţii pe care MOL România le deţine în acest moment.

    Pentru Maria Chelemen, unul dintre cele mai dificile momente cu care s-a confruntat în carieră a fost atunci când a trebuit să facă alegeri între planul personal şi cel profesional. „Se ivise o oportunitate de a lucra într-un context multicultural care mi-ar fi oferit perspective grozave asupra activităţii şi rolului meu. Dar câteodată viaţa ne pune în faţă alegeri şi, în final, sunt sigură că am făcut-o pe cea corectă.” Maria Chelemen a absolvit Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, linia de studiu management, deţine un master în marketing internaţional în cadrul ASE Bucureşti şi o diplomă în Professional Marketing obţinută la Chartered Institute of Marketing UK.

    Peste 10 ani, crede Maria Chelemen, ar putea coordona o divizie de digital retail, în ideea de abordare a consumatorilor în era digitală sau în ce va urma acesteia. „Nu am o preferinţă pentru o industrie anume, deşi mă pasionează businessurile complexe, unde trebuie să sari de la un produs la altul cu totul diferit, cu obiceiuri de consum diferite, cu target diferit. În cadrul MOL România am găsit această provocare pe măsură ce compania deschide noi linii de business.”


    35 de ani  

    marketing & digital manager  

    MOL România

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Anamaria Dana Acristini Georgescu, director executiv strategie şi managementul performanţei, Electrica

    Anamaria Acristini este directorul executiv de strategie şi managementul performanţei al Electrica de anul trecut, rol din care elaborează şi implementează direcţiile strategice ale grupului şi lucrează la dezvoltarea unui sistem de management integrat al performanţei la nivelul tuturor companiilor din grup.

    Coordonează în mod direct o echipă de zece oameni; există însă şi o organizare funcţională pentru managementul performanţei şi proiecte strategice, cu departamente dedicate şi în celelalte companii din grup. Anamaria Acristini a studiat Economia şi afacerile internaţionale în cadrul ASE şi a urmat şi un program masteral de international project management în cadrul aceleiaşi instituţii; şi-a completat pregătirea şi cu un Executive MBA în Business Administration and Management la Universitatea Sheffield.

    Experienţa ei profesională a început în zona fiscal-financiară, imediat după facultate angajându-se în consultanţă. Din dorinţa de a se apropia de realitatea businessului şi a industriei de utilităţi, s-a îndreptat spre coordonarea de proiecte strategice – la momentul respectiv, în cadrul grupului E.ON România. Ulterior, în 2016, a primit responsabilitatea definirii strategiei la nivelului grupului E.ON în România. În 2017 s-a alăturat echipei de management executiv din cadrul grupului Electrica în funcţia actuală, despre care spune că îmbină experienţele ei din ultimii ani. „Sper ca, prin pasiunea mea pentru acest domeniu, combinată cu experienţa profesională şi cu sprijinul întregii echipe de management, să contribui la creşterea companiei şi la pregătirea ei pentru viitor.”

    În ceea ce priveşte planurile ei pe termen lung, Anamaria Cristini spune că, indiferent ce va face, îşi doreşte să fie parte dintr-o echipă în care să continue să înveţe, atât la nivel personal, cât şi profesional. „Piaţa utilităţilor este foarte dinamică şi există foarte multe zone care vor manifesta în continuare transformări semnificative, direcţii de dezvoltare şi modele de business noi.”


    35 de ani  

    director executiv strategie şi managementul performanţei  

    Electrica

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.