Tag: hoteluri

  • Care au fost cele mai scumpe circuite turistice cumpărate de turiştii români anul acesta

    Turiştii români alocă pentru circuitele turistice un buget mediu de 800 de euro de persoană, optând pentru locaţii precum Africa de Sud, Thailanda, China, dar şi Rusia sau Maroc, potrivit datelor agenţiei de turism online Paravion.   

    Suma plătită de turişti este destinată pachetelor, care includ bilete de avion, transportul la destinaţie, cazare cu demipensiune sau pensiune completă şi intrări la obiectivele care fac parte din program, conform datelor Paravion.

    ”Cele mai multe rezervări pentru circuitele turistice se fac în special înaintea sărbătorilor de iarnă şi după acestea, până în mai, pentru că apoi încep să se caute deja pachetele de tip charter. Românii amatori de asemenea sejururi aleg ca date de plecare în aceste vacanţe în special lunile februarie, martie, octombrie şi noiembrie, atunci când temperaturile din ţară nu sunt foarte ridicate”, declară Remus Vişan, Directorul General al Paravion.

    Potrivit acestuia, apetitul românilor pentru circuitele turistice este în creştere. Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, vânzările agenţiei pe acest segment au crescut cu aproximativ 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. 

    În topul celor mai scumpe circuite turistice vândute de Paravion, de la începutul anului şi până în prezent, se află un sejur în Africa de Sud, disponibil la preţul de 2.698 de euro de persoană, care include bilete de avion, cazare pentru 11 nopţi la hoteluri de 4 şi 5 stele, transport local cu autocare, ghizi locali, tururi ale oraşelor Cape Town, Kynsa, Johannesburg şi Pretoria, excursii la Capul Bunei Speranţe, pe ruta Panorama, cu vizite la o fermă de struţi, peşterile Cango, ferma Cango Wildlife, Parcul Naţional Kruger şi un drum al vinului, cu degustări de vin şi brânză. De asemenea, tariful asigură intrări la obiectivele turistice incluse în program şi un însoţitor de grup român.

    Al doilea cel mai scump circuit turistic vândut de agenţie a fost Thailanda – Bangkok & Phuket, la preţul de 1.800 de euro de persoană, care include bilete de avion, chiar şi pentru cursele interne la destinaţie, 8 nopţi de cazare cu mic dejun la hoteluri de 4 stele, transferuri aeroporturi – hoteluri – aeroporturi, ghizi locali şi turul oraşului Bangkok, cu o vizită în Thonburi şi Grand Palace & Temple, cu prânz inclus. De asemenea, prin intermediul acestui pachet, turiştii merg în mai multe excursii la Piaţa Plutitoare din Damnoen şi la tabăra de elefanţi, la Phang Nga Bay şi la Phi Phi Island. În fiecare dintre aceste locuri turiştii ajung în zile separate, iar masa de prânz este inclusă.

    Un alt circuit turistic din oferta Paravion care s-a vândut foarte bine la nivel local a fost cel din nordul Europei, Scandinavia – Fiordurile Norvegiei, disponibil la preţul de 1.320 de euro de persoană, care include bilete de avion, 6 nopţi de cazare la hoteluri de 3 stele, cu demipensiune, transport local cu autocare, croazieră pe fiordul Geiranger, de la Geiranger la Hellesylt, croazieră pe fiordul Sgnefjord, de la Gudvangen la Flam. De asemenea, pachetul include o serie de tururi şi vizite în program, la Lillehammer – Dombas – Atlantic Road – Drumul Trolilor – Drumul Vulturilor – Ghetarul Briksdal şi Parcul Naţional Jostedalsbreen – Fiordul Hardangerfiord – Cascada Voringsfoss – Geilo – Gol – Torpo, tur de oraş cu ghid local la Oslo, biletele de transport cu feribotul, pentru toate traversările din program, dar şi un însoţitor român de grup.

    Paravion a înregistrat anul trecut venituri de 46 de milioane de euro în România, respectiv 21 de milioane de euro în Turcia, cifra de afaceri consolidată depăşind astfel 65 de milioane de euro, potrivit celor mai recente informatii comunicate de companie. În 2010, businessul fondat de Remus Vişan a fost achiziţionat de fondul de investiţii spaniol GED, iar în 2013 a început să se extindă la nivel internaţional. 

     

     

  • Cât plătesc românii pentru un city-break

    Românii sunt tot mai interesaţi de city-break-uri, iar destinaţiile de top sunt Roma, Barcelona, Milano, Veneţia şi Londra, potrivit analizei de piaţă realizată în intevalul 1 ianuarie 2016 – 30 aprilie 2010 de Wizz Tours, parte a grupului Wizz Air. Cipru, Dubai, Malta, Costa del Sol şi Sardinia sunt destinaţiile preferate ale românilor, când vine vorba de vacanţele la plajă, potrivit aceleiaşi analize.
     
    De obicei, românii care aleg city-break-urile Wizz Tours călătoresc în cuplu, preferă hotelurile de 3 stele, iar valoarea medie a rezervării este de 530 de euro. Pe de altă parte, cei care aleg vacanţele la plajă optează pentru un hotel de categorie mai ridicată decât în cazul city-break-urilor, iar durata medie a şederii lor este de şase zile. În acest caz e vorba, de cele mai multe ori, de grupuri alcătuite din trei persoane, iar valoarea medie a pachetului de călătorie este de 760 de euro, spun reprezentanţii companiei.
     
    “Românii sunt călători inteligenţi, caută cel mai bun raport hotel/preţ. Pentru vacanţele de vară, la plajă, aleg de obicei un hotel cu un standard mai ridicat, însă pentru city-break-uri se îndreaptă către hoteluri de 3 stele. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte distanţa între data rezervării şi a călătoriei, românii tind să-şi rezerve vacanţele destul de aproape de data de plecare”, declară Jànos Barits, managing director al Wizz Tours.
     
    Şi călătoriile spre România sunt în creştere, numărul rezervărilor pe wizztours.com fiind în primele 4 luni cu 45% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Cei mai mulţi turişti provin din Germania, Israel, Italia, Suedia şi Marea Britanie. Traficul de călători dinspre Peninsula Scandinavă creşte, la rândul său, cu rapiditate, datorită dezvoltării recente a rutelor Wizz Air.
  • Românii au plătit şi 800 de lei pe noapte în hotelurile de lux pentru vacanţa de Paşte

    Românii au plătit pentru vacanţa de Paşte până la 800 de lei pe noapte pe o cameră dublă într-un hotel de lux din sta­ţiunea Mamaia sau din Sinaia.

    „Hotelul a funcţionat la capacitate maximă în vacanţa de Paşte şi 1 Mai. Am avut cupluri de tineri care au stat două nopţi. Pachetul special pregătit a inclus două nopţi de cazare cu demipensiune şi acces la spa. Preţul a fost de 179 de euro (800 de lei – n. red.) pe noapte pe cameră dublă“, a spus Robertina Anghel de la hotelul de patru stele Iaki, care operează 122 de camere în staţiunea Mamaia, cea mai populară de pe litoralul românesc. Unitatea de patru stele este deţinută de fostul căpitan al naţionalei de fotbal Gheorghe Hagi.

    Cei mai mulţi turişti care s-au cazat la Iaki au fost din Bucureşti, dar au venit şi străini, turişti din Anglia şi chiar Dubai. „Hotelul nostru este aproape de zona de cluburi, ceea ce îi interesează pe oaspeţii noştri.“

    Cititi continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • Cum a reuşit un moldovean să călătorească 40.000 de km cu doar 270 de euro în buzunar

    În 2005-2010 am făcut peste 40.000 km in jurul lumii, cu autostopul şi rucsacul în spate. Am pornit la drum 2 persoane cu 270 euro în buzunar. Însă am avut experienţe pe care prietenii mei, care se cazau la hoteluri, nu le-ar fi avut, povesteşte Pavel Ciobanu, unul dintre cei mai ”dinamici” antreprenori români şi fondatorul platformei de evadări turistice Spoty.

    “Spoty este singura platformă din lume unde îţi poţi rezerva pe lângă cazare şi o activitate, spune Pavel Ciobanu. El numeşte o astfel de ieşire 2-în-1 un ”getaway”, sau evadare.

    Diferenţa între un getaway cu Spoty şi o ieşire convenţională este ca nu eşti un turist într-un decor care de multe ori te aşteaptă deja pregătit, ci descoperi autenticitatea locurilor pe care le vizitezi.

    ”Naţiunile Unite estimează că pentru fiecare $100 cheltuiţi în ţările în curs de dezvotare la un hotel internaţional, doar $5 se întorc înapoi în ţară. Pe Spoty nu vei găsi lanţuri hoteliere internaţionale. În ţările dezvoltate, dar şi în România, Turcia, Indonezia, vei găsi afaceri locale şi localnici care sunt, astfel, susţinuţi în business-ul lor”.

    Citeşte articolul complet pe www.da.zf.ro

  • Christine Schillings preia conducerea Ana Hotels de la Alexandra Copos de Prada

    Ea a petrecut ultimii 16 ani în poziţia de regional director Hilton Worldwide, fiind responsabilă de coordonarea unui portofoliu de 46 de hoteluri din Estul Europei, Turcia, Rusia şi Israel. Anterior, Christine Schillings a activat în sfera operaţională în hoteluri din Franţa, Germania, Marea Britanie dar şi România, unde a făcut parte din echipa de management care a deschis hotelul Athénée Palace Hilton în 1997.

    Christine Schillings, 54 de ani, de naţionalitate belgiană, a absolvit cursurile Hotel Management School din Bruxelles în 1984 şi apoi s-a specializat în Asset Management, Project Management la Cornell University.

    “Sunt onorată să preiau conducerea ANA Hotels, cea mai mare companie hotelieră pe piaţa locală. Pornind de la temelia companiei construită de George Copos şi continuată de Alexandra Copos de Prada, îmi propun să dezvolt şi mai mult acest brand în viitor;(…) interesul pentru România ca destinaţie de turism şi de business este în continuă creştere,” declară Christine Schillings.

    Alexandra Copos de Prada renunţă la poziţia de conducere executivă Ana Hotels ca urmare a unei decizii personale, urmând să rămână în continuare în consiliul de administraţie al companiei. Ea va continua să conducă Ana Pan şi se va dedica dezvoltării de proiecte de antreprenoriat personale.

    „Christine cunoaşte bine piaţa din România, ea petrecând trei ani in Bucureşti odată cu deschiderea Athénée Palace Hilton in 1997.  În acea perioadă a fost mentor şi inspiraţie pentru mulţi tineri români care tocmai se lansau într-o carieră profesională în industrie,” spune Alexandra Copos de Prada.

    Ana Hotels este prima companie românească de ospitalitate după cifra de afaceri. În 2015, Ana Hotels a înregistrat cea mai mare creştere la nivel de cifră de afaceri din anul 2008, ajungând la 29,8 milioane euro. Înfiinţată in 1996, compania deţine în prezent şapte hoteluri din segmentul upscale şi de lux situate în Bucureşti, Poiana Braşov şi Eforie Nord. Ana Hotels dispune de o capacitate totală de cazare de 975 camere iar în 2015 număra 710 de angajaţi.

  • Cel puţin 16 persoane, inclusiv un cetăţean francez, au fost ucise duminică în Coasta de Fildeş

     “Şase atacatori au venit în această după-amiază pe plaja din Bassam…Avem 14 civili şi doi soldaţi din cadrul forţelor speciale care, din, nefericire, au fost ucişi”, a spus Ouattara.

    Cei şase atacatori au fost de asemenea eliminaţi, a adăugat acesta.

    Cel puţin 16 persoane au murit, inclusiv patru europeni, după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul în apropiere de mai multe hoteluri din Coasta de Fildeş, relatează The Guardian. Guvernul a anunţat că forţele de securitate i-au eliminat pe cei şase bărbaţi care au atacat trei hoteluri din staţiunea Grand-Bassam, situată la aproximativ 40 de kilometri de oraşul Abidjan.

    Presa locală a anunţat că bărbaţi înarmaţi au intrat duminică în hotelul L’Etoile du Sud, luând ostatici turişti şi membri ai personalului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PIB-ul a crescut anul trecut cu 3,7%, la 710,26 miliarde lei, susţinut în principal de consum

    Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 3,7% faţă de 2014, la 710,266 miliarde lei, ca serie brută, după ce a consemnat acelaşi avans în ultimul trimestru al anului, ajungând la 209,996 miliarde lei, creşterea fiind susţinută în principal de comerţ, reparare auto şi hoteluri şi restaurante, informează Mediafax.

    Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru ultimul trimestru al anului s-a plasat la circa 180,05 miliarde lei preţuri curente, în creştere cu 1,1% faţă de trimestrul anterior şi cu 3,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în termeni reali, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

    La creşterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

    Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hotelurile şi restaurantele au avut o contribuţie de 1% la creşterea economică, cu o pondere de 15,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,4%.

    Impozitele nete pe produs au avut un aport de 0,7%, cu o pondere de 12,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,7%.

    Construcţiile au contribuit cu 0,6%, având o pondere de 7,4% la formarea PIB, iar volumul lor de activitate s-a majorat cu 8,8%. Cu acelaşi procentaj au contribuit şi informaţiile şi telecomunicaţiile, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,7%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (11,8%).

    Indutria a contribuit cu 0,5% la creşterea economică, având o pondere de 23,2% la formarea PIB, iar volumul său de activitate s-a majorat cu 2%.

  • Îmbrăcăminte cu abonament

    Cândva etalonul suprem al bogăţiei unei femei era faptul că nu trebuia să poarte de două ori aceeaşi rochie. Astăzi însă, o nouă generaţie de potenţiali clienţi ai magazinelor de modă de lux este de părere că nu are rost să cumperi haine pe care să le ţii degeaba.

    Pentru ei, generaţia celor cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, a apărut soluţia închirierii de articole vestimentare, pe care unii dintre retailerii britanici se gândesc să o ofere pentru a-i atrage în magazinele lor, scrie The Independent. Clienţii ar putea astfel să plătească un abonament lunar care să le permită să poarte ce articole vestimentare doresc din colecţia retailerului.

    Modelul este parţial inspirat de cel implementat de unele hoteluri din Europa şi SUA, care le permit oaspeţilor să închirieze îmbrăcăminte şi accesorii pe durata şederii.

  • Povestea omului care era drept cunoscut ca ”hotelierul regilor şi regele hotelierilor„

    Cézar Ritz a fost un hotelier de origine elveţiană, cunoscut în domeniu şi drept ”hotelierul regilor şi regele hotelierilor„. El a pus bazele reţelei Ritz Carlton, care reuneşte azi 87 de hoteluri şi resorturi de lux în 29 de ţări şi teritorii, având peste 45.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 3 miliarde de dolari. Compania, aşa cum funcţionează în prezent, a fost înfiinţată în 1983, când proprietarii anteriori au vândut brandul Ritz Carlton.

    Cézar Ritz, născut în 1850 într-un sat elveţian, a fost al 13-lea copil al unei familii sărace de fermieri. La 13 ani a fost trimis la un colegiu iezuit unde vreme de doi ani nu a făcut dovada înclinaţiilor sale artistice, astfel încât a fost îndrumat spre un hotel, pentru a învăţa cât mai multe lucruri despre vinuri şi a deveni somelier. A fost însă concediat, astfel încât a hotărât să plece, în speranţa că va face avere la Paris; vreme de cinci ani a lucrat în domeniul hotelăriei, dobândind deopotrivă experienţă şi încredere în sine.

    Cariera sa a evoluat rapid, fiind angajat al celor mai luxoase hoteluri din capitala franceză, în 1873 a preluat conducerea Grand Hotel din Nisa, iar ulterior a fost desemnat manager al hotelurilor din aceeaşi reţea din Lucerna şi Monaco. S-a remarcat prin atenţia deosebită pe care o acorda clienţilor importanţi, fiind un pionier al hotelăriei de lux, iar de numele lui este legată şi apariţia expresiei „Clientul nu greşeşte niciodată“. A instaurat un set de reguli, sumarizate prin: „observaţi totul fără să urmăriţi cu privirea; auziţi fără să ascultaţi, fiţi atenţi fără a fi servili, anticipaţi fără a face presupuneri. Dacă la o cină există plângeri legate de mâncare sau vin, îndepărtaţi imediat şi înlocuiţi acel lucru, fără a adresa nicio întrebare“.

    În 1887, elveţianul a cumpărat Hotel de Provence din Cannes şi, în Baden-Baden, Restaurant de la Conversation şi hotelul Minerva. În parteneriat cu Auguste Escoffier a inaugurat un restaurant în Baden-Baden, în 1888, iar apoi celor doi li s-a propus să lucreze la hotelul Savoy din Londra; pentru această funcţie, Ritz a alcătuit ceea ce el însuşi numea „o mică armată de hotelieri pentru a cuceri Londra“. Sub conducerea sa, Savoy a cunoscut un succes imediat, iar hotelierul elveţian a cunoscut membri ai mai multor curţi regale europene, între care şi prinţul de Wales. În 1898, Ritz a fost concediat, fiind acuzat de fraudă; ulterior, mare parte din personalul angajat de el a plecat. Urmare a plecării elveţianului de la Savoy, o mare parte a clientelei a refuzat să mai aleagă acest hotel, declarând că îl vor urma pe eveţian.

    Acesta a deschis, în 1899, un hotel în Newmarket; la acea vreme era un antreprenor extrem de ocupat, fiind responsabil de hoteluri din Roma, Frankfurt, Palermo, Monte Carlo, Cairo sau Johannesburg. Soţia sa spunea că „valiza lui nu e niciodată complet despachetată, el este mereu pe punct de plecare sau abia venit dintr-una din călătoriile sale“. În 1896 s-a asociat cu milionarul sud-african Alfred Beit, despre care se spunea la acea vreme că este cel mai bogat om din lume, iar cei doi au deschis la Paris ceea ce avea să devină celebrul Hotel Ritz din Piaţa Vendome, la inaugurarea căruia au participat figuri celebre ca Marcel Proust dar şi reprezentanţi ai nobilimii. Au urmat apoi alte inaugurări, de pildă la Londra (1906) sau Madrid (1910).

    În 1907, Cézar Ritz a fost nevoit să se retragă din activitate, din pricina sănătăţii şubrede; în anii următori şi-a vândut participaţiile deţinute în mai multe hoteluri, iar în 1918 a murit la un sanatoriu.
     

  • Tânăra antreprenoare care a mizat pe un hotel butic, plin acum până la refuz

    La începutul acestui an, TripAdvisor, cea mai mare platformă online de călătorii din lume, a desemnat Hotel Epoque drept cel mai bun hotel din România. Iar dacă platforma reflectă opinia clienţilor, nici cifrele nu spun altă poveste: anul trecut, cifra de afaceri a fost cu peste 11% mai mare decât în 2014, ajungând la 2,24 de milioane de euro.

    Plusul de doi digiţi se datorează deopotrivă rezultatelor înregistrate de hotel dar şi de restaurant: „Am operat anul trecut cu un grad de ocupare ridicat (peste 70%), iar rata medie a tarifelor pe cameră a crescut în 2015 cu 16% faţă de anii precedenţi,” spune Diana Popescu, CEO & owner al Hotel Epoque. Restaurantul, la rândul său, a depăşit previziunile bugetate pentru 2015 şi a înregistrat o dublare a numărului de clienţi, realizând venituri care reprezintă 36% din cifra totală de afaceri. Pe acest segment de business, 58% din venituri provin din restaurant şi 42% din evenimente.

    Pentru 2016, proprietarii hotelului au bugetat venituri de 2,4 milioane de euro, adică o creştere cu 8% a cifrei de afaceri; „ne propunem încasări cu 30% mai mari din segmentul Food & Bar şi cu 20% pe segmentul evenimente,” spune antreprenoarea. Diana Popescu are o experienţă de 13 ani în domeniul bancar – vreme de trei ani la Finansbank (credit officer), iar apoi zece ani la National Bank of Greece – Banca Românească, fiind, pe rând, corporate manager, branch manager şi regional manager. În paralel cu experienţa bancară, şi-a consolidat pregătirea teoretică cu un Executive MBA la International Hellenic University din Tesalonic, Grecia, absolvit în 2013.

    A ajuns în hotelărie după ce familia sa a cumpărat, în 2004, un teren în apropiere de parcul Cişmigiu, pe care se afla o clădire veche. Investiţia totală a fost de 8 milioane de euro, în hotelul cu centru spa şi restaurant. Antreprenoarea povesteşte că a identificat o nouă nişă şi în 2013, urmare a unei investiţii de jumătate de milion de euro, a fost inaugurat Epoque Events Gallery, un centru dedicat evenimentelor premium atât pentru zona corporate, cât şi pentru evenimente private. Spaţiul, care şi-a adjudecat în doi ani de funcţionare circa 15% din cifra de afaceri a hotelului, include o sală de conferinţe de 130 mp şi un Wine Club.

    Spaţiul a găzduit peste 240 evenimente, dintre care 80% de afaceri, iar Diana Popescu crede că va creşte şi numărul de evenimentele private, „care se înscriu în conceptul boutique al sălilor de evenimente (cu circa 150 de invitaţi)“.
    Conceptul hotelurilor de tip butic a apărut la începutul anilor ’80 în SUA şi Anglia, iar de mai bine de 15 ani s-au dezvoltat afaceri pe această nişă şi în România; definitorii pentru ele sunt spaţiile mici, designul de epocă şi serviciile personalizate. În clubul hotelurilor bucureştene de acest tip se află şi Carol Park Boutique Hotel, inaugurat în 2007, cu o investiţie de peste 6,5 milioane de euro, Marshal Garden de pe Calea Dorobanţilor, Casa Capşa, Residence Hotels Arc de Triomphe sau Rembrandt Hotel.

    Tot în 2013, Diana Popescu a coordonat şi lansarea L’Atelier – art culinaire, restaurantul de gastronomie franceză care mizează pe corespondenţa între arta culinară şi artele frumoase ca sursă de inspiraţie. „Regret puţin că nu m-am dedicat mai devreme afacerii familiei.” Ea apreciază că, totuşi, cel mai dificil moment din carieră a fost cel legat tocmai de decizia de a se desprinde de cariera în banking construită de-a lungul a 13 ani. „Când «un copil» are nevoie de ajutor, nu poţi sta deoparte şi să nu te implici în creşterea sa.”

    Spune că provocările au fost strict legate de faptul că a trebuit să înveţe foarte repede lucruri specifice industriei de ospitalitate şi, mai mult, industria era, la acel moment, într-o perioadă de schimbare, în special în ce priveşte importanţa în creştere a online-ului. Întrebată dacă plănuieşte alte investiţii, în alte domenii, spune că „Epoque este mai mult decât o afacere, este copilul meu”. Pentru moment, spune ea, se dedică acestei afaceri, „care se dezvăluie de la an la an”.

    CONTEXTUL:

    În 2007, când lucra în domeniul bancar, Diana Popescu s-a gândit că terenul achiziţionat de familie în apropierea parcului Cişmigiu este potrivit pentru un hotel boutique. Investiţiile dedicate până acum pentru Hotel Epoque, inaugurat în 2010, au ajuns la 8 milioane de euro; an de an, cifra de afaceri a hotelului a crescut, în pas cu creşterea gradului de ocupare.


    DECIZIA:

    Capitala a înregistrat pe parcursul ultimilor ani o creştere a numărului de turişti, fără a exista campanii realizate sau o strategie foarte coerentă de promovare la nivel internaţional din partea autorităţilor centrale. „Pe sosiri cifrele nu arată deloc bine la nivel de ţară; cu toate acestea, Bucureştiul rămâne în principal o destinaţie pentru afaceri şi un punct de tranzit pentru alte destinaţii din ţară cu adevărat pitoreşti pentru străinii care ne vizitează,” afirmă Diana Popescu, CEO & owner al Hotel Epoque. În acest context, a identificat ca una din variante pentru a creşte cifra de afaceri a companiei segmentul de evenimente iar în 2013 a investit 0,5 milioane de euro pentru deschiderea Epoque Events Gallery, un centru dedicat evenimentelor premium atât pentru zona corporate, cât şi pentru private.


    EFECTELE:

    Anul trecut, cifra de afaceri înregistrată de hotel a crescut cu 11%, ajungând la 2,24 de milioane de euro aproape o cincime din încasări se datorează organizării de evenimente. Pentru 2016 Hotel Epoque a bugetat venituri de 2,4 milioane de euro şi o creştere de 8% a cifrei de afaceri; în acest context, încasările din serviciile restaurantului şi barului ar urma să înregistreze un plus de 30%, iar cele din evenimente 20%.