BusinessMagazin

Tag: fondator

  • Cum a ajuns George Soros să fie inamicul public numărul unu în ochii mai multor lideri de stat

    Are 88 de ani şi îşi consumă ce zile i-au mai rămas din viaţă cu planuri pentru domolirea ascensiunii populismului în cea mai mare şi cea mai influentă economie a lumii, Statele Unite. Cu alte cuvine, se ia la trântă, cu bani, idei şi jocuri de putere, cu cel mai puternic lider al lumii, Donald Trump. Cu toate acestea, reuşeşte să-şi facă timp să se amestece în treburile interne ale unor ţări mai mici, unele mai bogate, altele mai sărace, cum ar fi Ungaria, Polonia şi România. Nu iartă nici Macedonia, o naţiune măruntă, săracă, dar mândră, de la periferia Europei. Nu iartă nici Israelul, o superputere militară din Orientul Mijlociu, deşi este evreu.

    Când Goran Buldioski şi cei 85 de colegi ai săi s-au mutat în noile lor birouri din Berlin, în Potsdamer Platz, în urmă cu câteva săptămâni, au răsuflat uşuraţi. „În Ungaria nu mai puteam lucra liber“, spune Buldioski, unul dintre cei doi directori europeni ai Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, condusă de miliardarul George Soros. „Situaţia de aici nu poate fi mai diferită.“ Motivul mutării? Chiar fondatorul Soros.

    Investitorul a devenit un bau-bau tradiţional în retorica extremiştilor de stânga şi de dreapta, pentru antisemiţi, pentru adepţii teoriilor conspiraţiei şi pentru forţe politice puternice cum sunt Vladimir Putin şi Donald Trump. Când un fan înflăcărat al lui Trump a trimis bombe unora din adversarii preşedintelui SUA, unul dintre destinatari a fost Soros. Şi, desigur, nu trebuie omis Viktor Orban, primul-ministru maghiar, care l-a declarat pe Soros criminal şi a etichetat fundaţia acestuia ilegală.

    Miliardarul, spune Orban, a căutat să desfiinţeze frontierele naţiunii şi să inunde ţara cu imigranţi musulmani. Mass-media maghiare i s-a alăturat, susţinând conspiraţiile politicienilor de la guvernare şi acuzând fundaţia liberală a lui Soros, care are ca scop declarat promovarea democraţiei, a drepturile omului şi a libertăţii de exprimare. E de la sine înţeles că mass-media din Ungaria este controlată în cea mai mare parte de oameni fideli partidului de guvernare.

    Pentru Orban, Soros a devenit pur şi simplu prea influent. Până în prezent, Soros a transferat 32 de miliarde de dolari (28 de miliarde de euro) organizaţiei umbrelă a fundaţiei sale. Vorbim de echivalentul a aproape un sfert din PIB-ul Ungariei. Scopurile lui Soros îl înfurie pe Orban. În timp ce ceilalţi superbogaţi ai lumii, cum ar fi Bill Gates, luptă împotriva malariei, cancerului sau foamei cu fundaţiile lor, Soros vrea să transforme societatea – inclusiv pe cea a Ungariei, asupra căreia premierul maghiar caută să obţină cât mai mult control.

    Soros şi povestea acestuia nu sunt fără contradicţii. Maestrul speculaţiei care a pus lira sterlină în genunchi în 1992 poate să considere politica şi societatea drept bunuri de capital. Atunci când spune că vede UE „într-o criză existenţială“ sau atunci când solicită crearea de euroobligaţiuni pentru a rezolva criza datoriilor, nu este destul de clar dacă el vorbeşte ca filantrop sau ca un speculator de pe piaţa de capital care a plasat un pariu. De la sediul lor din capitala Germaniei, echipa lui Buldioski gestionează o parte din bugetul anual al fundaţiei de 1 miliard de dolari.
    Printre numeroasele sale cauze, ajutorul pentru proiecte în Ungaria este acum coordonat de la Berlin, iar plăţile făcute până în prezent – 3,5 milioane de euro – urmează să fie majorate. Pe Buldioski nu-l deranjează să vorbească despre banii lui Soros – este obişnuit să o facă şi este recunoscător pentru finanţare – dar vrea să sublinieze că nu lucrează pentru Soros omul, nu-l ştie pe niciunul din managerii fondului lui Soros sau că fundaţia ar fi mai mult decât fondatorul ei.

    Însă acum adversarii lui Soros se adună şi în Germania. Donaţiile miliardarului sunt încercări de a influenţa opinia publică, spune Petr Bystron, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de extremă dreaptă Alternative für Deutschland, sau, mai simplu, partidul AfD. Bystron arată, ca exemplu, o nouă asociaţie media germană, Neue Deutsche Medienmacher.

    NDM, care pledează pentru o mai mare diversitate în mass-media şi pregăteşte jurnaliştii care ar putea fi expuşi riscului unor atacuri xenofobe, a primit anul trecut 88.000 de euro de la fundaţia Soros şi are sprijinul guvernului german. NDM a descris AfD ca fiind „un partid radical de dreapta“ cu „ideologie etnică“. Bystron acuză grupul de calomnie şi guvernul federal de sponsorizarea acelei calomnii cu banii contribuabililor.

    Konstantina Vassiliou-Enz, directorul general al NDM, respinge acuzaţiile lui Bystron ca fiind pură fantezie; Fundaţia Soros nu lucrează împotriva AfD, ci „pentru constituţie“. În timp ce finanţarea lui Soros este „valoroasă“ pentru NDM, Vassiliou-Enz insistă că „fundaţia nu interferează cu munca noastră“. Şi ea observă că animozitatea faţă de Soros şi fundaţia acestuia a crescut în Germania.

    Internetul musteşte de tirade de dreapta, antisemite, împotriva lui Soros. „Umvolkung în Europa: Merkel lucrează pentru evreul Soros?“, întreabă un blog extremist. (Umvolkung a fost iniţial un termen nazist pentru asimilarea germanilor, astfel încât aceştia să-şi uite limba şi originea.)

    Bystron de la AfD se distanţează de astfel de atacuri antisemite, insistând că l-ar critica pe Soros indiferent dacă acesta ar fi creştin german, budist chinez sau mormon american. „George Soros merge prea departe cu ideologia sa de graniţe deschise“, spune el. „Orice ţară are nevoie de graniţe.“

    Aceasta este probabil cea mai frecventă acuzaţie împotriva lui Soros: că fundaţia lui impune abolirea statelor-naţiune. Buldioski susţine că organizaţia îşi canalizează eforturile spre o „societate deschisă“ cu „graniţe, lege şi ordine“, dar în care „nimeni nu deţine monopolul asupra adevărului“.

    Buldioski doreşte acum să dezbată această problemă cu AfD, spunând că este necesară deschiderea unei linii de discuţii cu partidul. „Însă este, de asemenea, necesar să-i identificăm pe cei care se infiltrează în democraţie şi încearcă să o transforme într-un stat autoritar“, a adaugat el. „Asta este ceea ce am văzut în Ungaria.“

    Unele dintre problemele fundaţiei au călătorit, ca nişte pasageri, de la Budapesta la Berlin. Buldioski şi colegii săi nu sunt dezamăgiţi. O hartă a oraşului în biroul din Potsdamer Platz are un marcaj verde cu locaţia noului birou pe care scrie „Suntem aici“. Şi asta e mai mult decât o localizare utilă. Ar putea fi şi o declaraţie de intenţie.

    Tot în Handelsblatt, Andreas Kluth, corespondent timp de 20 de ani pentru The Economist, explică „De ce trebuie să-l apărăm pe Soros”: „George Soros a devenit canarul din mina de cărbune pentru libertăţile noastre puse în pericol. Dacă nu-l apărăm acum, data viitoare noi vom fi ţintele pericolului”. Kluth identifică pericolul cu politicieni ca Viktor Orban. Ziaristul face o analiză a urii faţă de Soros. Acum, scrie el, să numărăm felurile în care haterii îl urăsc şi să arătăm originile urii lor. Soros este un evreu, un capitalist bogat şi un cosmopolit „globalist“ care locuieşte în centrele financiare ale lumii. Povestea lui Soros se încadrează într-o naraţiune mai mare. Este una asemenea celei a filmului „Die Rothschilds“, un film de propagandă nazist din 1940. În el, un finanţator evreu din Frankfurt – lacom, profitor şi amoral – îşi foloseşte reţelele din Londra, Paris şi din alte părţi ale lumii pentru a profita de suferinţele neevreilor Europei în timpul războaielor napoleoniene.
    Perfidia lui Orban este că nu trebuie să-şi facă antisemitismul explicit. Este suficient să pună, aşa cum a făcut premierul maghiar, faţa lui Soros pe postere de campanie cu titlul „Să nu-l lăsăm să râdă la urmă“. Posterele ar fi putut, de asemenea, să citeze „Protocoalele bătrânilor din Sion“, o ştire falsă care a dat naştere în 1903 mitului conspiraţiei mondiale a evreilor. În schimb, propaganda doar a furnizat un stimul publicului vizat. Şi audienţa se supune.

    Este un semn al timpurilor noastre că Soros este într-un fel de retragere, scrie Kluth. Recent, şi-a mutat universitatea de la Budapesta la Viena, iar fundaţia sa de la Budapesta la Berlin. Când auzi calomniile împotriva lui Soros, ar trebui să te gândeşti la Alfred Dreyfus, ofiţerul francez de artilerie care a fost condamnat în mod greşit de spionaj în 1894 pentru că era evreu. Când citiţi despre o bombă trimisă la adresa lui Soros din New York, ar trebui să vă amintiţi de Walter Rathenau, un ministru evreu de externe al Germaniei care a fost asasinat de naţionaliştii de dreapta în 1922.

    După unele estimări, campania guvernamentală anti-Soros din Ungaria a costat 100 de milioane de euro. Potrivit presei maghiare, cei mai mari beneficiari ai cheltuielilor guvernului pentru publicitate au fost aceleaşi trei companii, toate deţinute de oameni apropiaţi de guvern: Gyula Balásy, un favorit al executivului de ceva timp; Tibor Kuna, un prieten al ministrului de externe Péter Szijjártó, şi Csaba Csetényi, un vecin al şefului cabinetului Antal Rogán. Campania anti-Soros a avut scopuri electorale, ocupând, după cum a remarcat The Washington Post, un rol principal anul acesta pe scena electorală. Pe această scenă, Orban şi-a luat rolul de cavaler al Europei creştine care luptă cu invazia musulmană. Soros şi Orban au devenit, astfel, cei mai cunoscuţi unguri în viaţă. Ironia este că Soros a finanţat o bursă pentru ca tânărul Orban să studieze la Oxford şi ulterior l-a ajutat pe ambiţiosul viitor politician să lanseze Fidesz, actualul partid de guvernământ, dar care a început ca o mişcare studenţească liberală.

    În Polonia, cea mai mare economie est-europeană, liderul partidului de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski, l-a acuzat pe Soros că vrea să creeze „societăţi fără identitate”. Krystyna Pawlowicz, un parlamentar din formaţiunea lui Kaczynski, a spus despre Soros, la un post de radio catolic, că este „cea mai periculoasă persoană din lume”. A mai spus că fundaţiile fostului investitor „finanţează activităţi anticreştine şi antinaţionale”.

    Pe celălalt mal al Atlanticului, site-ul de ştiri extremist de dreapta Breitbart, al cărui fondator, Steve Bannon, este fost bancher de investiţii şi fost consilier de-ai lui Trump, publică aproape zilnic poveşti anti-Soros. Acesta este un bau-bau pentru conservatorii americani (republicani) de când a cheltuit 27 de milioane de dolari pentru a susţine opoziţia faţă de preşedintele George W. Bush în alegerile din 2004. Mai nou, republicanii l-au acuzat pe Soros că s-a amestecat în politica internă a Macedoniei, unde un scandal cu abuz de putere şi înregistrări ilegale l-a forţat pe premierul Nikola Gruevski să demisioneze. Acesta şi-a găsit refugiu în… Ungaria lui Orban.

    Tot în SUA, o petiţie semnată de 60.000 de persoane a cerut arestarea lui Soros pentru că „stă în calea planurilor de face America măreaţă din nou”. Fostul investitor este acuzat, de asemenea, că a plătit protestatari în demonstraţiile contra numirii, de către republicani, a judecătorului Brett M. Kavanaugh la Curtea Supremă. Kavanaugh este implicat într-un scandal de hărţuire sexuală.

  • Povestea femeii care a devenit milionară dintr-o resursă pe care românii o ignoră

    Carte de vizită

    După ce a absolvit Facultatea de Medicină, a lucrat timp de un deceniu în domeniul farma, până a decis să îşi creeze propria afacere

    Cheia succesului său a fost un izvor termosalin de la Herculane, pe care l-a concesionat în 2005, punând bazele companiei de produse dermatocosmetice Ivatherm, un business cu vânzări anuale de peste 3 milioane de euro

     Este adepta unui stil de viaţă sănătos, practică sport, petrece puţin timp în social media şi crede că imaginea personală are o foarte mare greutate în relaţia cu ceilalţi

    Citiţi şi Povestea româncei care a devenit milionară din apa de la Herculane: “Tot timpul trebuia să aduc bani de acasă”

  • Constantin Boromiz, fondatorul Boromir, unul dintre cei mai importanţi producători de panificaţie din România

    Carte de vizită

    Constantin Boromiz a înfiinţat şi conduce singurul producător de panificaţie listat la bursă

    A decis să fie propriul său patron după ce a profesat vreme de numai un an ca inginer după terminarea Facultăţii de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti

    Constantin Boromiz a început activităţile în domeniu în jurul anului 1994 împreună cu fratele său, Gheorghe Boromiz, şi cumnatul său, George Frîntu, cu banii de la nuntă şi împrumutaţi de la rude

    Boromir Ind a avut anul trecut o cifră de afaceri de 255 milioane de lei

  • Felix Pătrăşcanu, fondatorul Fan Courier Express, liderul serviciilor private de curierat din România

    Carte de vizită

    Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti

    Înainte de a fonda FAN Courier în 1998, alături de fraţii Adrian şi Neculai Mihai, a lucrat timp de trei ani ca electrician şi încă trei ani în poziţia de COO în cadrul companiei Cargus

    Anul trecut a intrat şi pe piaţa de servicii medicale, prin înfiinţarea clinicii de neurologie Neuroaxis, alături de familie şi medicul Dan Mitrea, business care a avut anul trecut, în primul an de activitate, venituri de circa 400.000 de lei 

  • Povestea afacerii româneşti care in doar trei ani a ajuns de la 10 angajaţi la peste 2000 şi este evaluată la 3 miliarde de dolari

    „La începutul lui 2018 am ajuns la evaluarea de 1,1 miliarde de dolari, iar de acolo s-a întors masa. Au început să vină investitorii spre noi şi să ne convingă să investească în noi. Nu cred că mai există niciun fond mare interesat de start-up-uri tech cu care să nu stăm la masă”, a spus Daniel Dines, fondator şi CEO al singurului unicorn românesc, UiPath, în cadrul evenimentului How To Web desfăşurat săptămâna trecută în Bucureşti.

    „Eu am început să discut cu rechini la un moment dat şi am găsit chiar cel mai bun rechin. Ei au devenit în timp parteneri şi printre cei mai buni prieteni ai mei. Discuţiile cu ei au fost lungi totuşi. Pentru noi, o rundă de finanţare a fost un proces lung, de 14 luni. Termenii nu erau atât de buni pe cât voiam şi a durat mult să negociem. O mare greşeală pe care o fac investitorii este că încearcă să ia controlul de la fondatori”, povesteşte Dines. „Rechinii” despre care vorbeşte el sunt fondurile mari de investiţii de pe Wall Street care vânează în special start-up-uri cu potenţial mare de creştere.

    Daniel Dines încurajează antreprenorii să strângă repede capital, dar să nu acţioneze „cu orice preţ”. Pentru fondatorii unui start-up cu perspective de piaţă, cel mai important lucru este controlul companiei şi, pentru ca acea companie să evolueze în continuare într-un ritm exponenţial, fondatorii trebuie să păstreze acel control.

    „Dragi investitori, nu investiţi în companii în care vreţi controlul. Mai bine nu investiţi deloc. De ce? Fondatorii pot avea încredere şi pot face mişcări curajoase fără să se gândească constant să mulţumească boardul. Boardul are rol de consultanţă, eu nici nu aş lua în calcul să accept o investiţie care vrea să preia controlul”, atrage atenţia fondatorul UiPath.

    După trei runde de finanţare derulate în 2018, UiPath, compania fondată în Bucureşti, specializată în roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii (RPA), a ajuns la o finanţare totală de 418 milioane de dolari şi la o evaluare de 3 miliarde de dolari. În cea mai recentă rundă de finanţare, compania a atras 265 de milioane dolari, cu 40 de milioane de dolari peste estimări.
    Rundele de finanţare au fost sprijinite de cele mai mari nume din piaţa fondurilor de investiţii care investesc în companii de tehnologie, precum Accel Capital, Capital G, Kleiner Perkins, Sequoia Capital, IVP, Meritech Capital şi Madonna Capital Partners.

    Dines susţine că este nevoie de multă ambiţie şi determinare din partea fondatorilor, dar în special răbdare pentru a-şi susţine creşterea şi finanţările în proprii termeni, nu în cei impuşi de „rechini”. Pentru el, reţeta a funcţionat: „Am fost chemat de John Doerr (n.red.: preşedintele fondului de investiţii Kleiner Perkins, cu o avere estimată la peste 7,5 miliarde de dolari) la el acasă. El a aliniat acolo la el toţi investitorii majori din fond şi a încercat să mă convingă ca ei să investească în UiPath. Aşa am văzut puterea competiţiei conducând evaluări mari. Am ajuns să avem cei mai buni investitori din Silicon Valley”, îşi aminteşte Dines.

    De la 10 la 2.000 de angajaţi

    Dincolo de finanţări, Daniel Dines pune preţ pe echipă şi pe modul în care este formată aceasta în raport cu produsul şi compania. „Puteţi vedea evoluţia rapidă în toate cifrele. Acum trei ani şi jumătate eram zece persoane, iar acum suntem aproape de 2.000 la nivel global. Doar în luna octombrie am angajat 220 de oameni şi chiar aveam o discuţie săptămâna trecută cu cineva de la JPMorgan Chase, care îmi spunea că ei nu au angajat niciodată atâţia oameni deodată şi că sunt nebun.”

    Raportat la lucrul cu echipa, Dines spune că are nevoie de oameni implicaţi, dedicaţi companiei. „Trebuie să fii mereu conectat. Dacă te sun la 2 dimineaţa să dezbatem o decizie sau o situaţie, vreau să fii conectat, vreau să te trezeşti şi să avem o conversaţie despre asta. Dacă nu simţiţi asta, nu investiţi în startup-uri.”

    Compania UiPath oferă salariaţilor şi posibilitatea de a primi acţiuni în firmă, iar unii dintre ei au ajuns deja milionari. În cadrul ultimei runde de finanţare, 35 de milioane de dolari s-au dus înspre angajaţi care şi-au vândut din acţiuni. „Am făcut deja câţiva milionari în România şi vom mai face.”

    Trecerea de la aproximativ 700 de angajaţi la finalul anului trecut înspre aproape 2.000 de angajaţi în prezent a fost condusă de o schimbare a modelului de vânzări la nivel global, care însumează circa 1.000 de angajaţi în prezent. „Legat de echipa de vânzări, am învăţat lecţia în 2016. Atunci aveam doar patru oameni pe vânzări deoarece încă aveam viziunea că poţi construi un software care se vinde singur, dar nu e aşa. Clienţii merg pe soluţia mainstream. Trebuie să ai forţă de vânzări care să meargă acolo şi să arate clientului susţinere. Nici nu poţi angaja pe oricine pe vânzări. Este greu. Trebuie să fie destul de sofisticaţi ca să înţeleagă clientul, dar şi să îţi poată transmite mesajul tehnic”, spune fondatorul UiPath.

    „Greşiţi, dar greşiţi repede”
    Dines îi sfătuieşte pe antreprenorii la început de drum să greşească, dar să greşească repede, deoarece viteza este printre cele mai importante atribute în piaţă. „Fiţi rapizi, iar dacă greşiţi, greşiţi repede. Cea mai rapidă companie va câştiga întotdeauna.”

    Una dintre pieţele care au dat un impuls businessului fondat în Bucureşti a fost şi continuă să fie cea japoneză. „Noi am mers cu oportunitatea şi am investit mult înaintea pieţei. Toată lumea ne-a spus să nu mergem în Japonia, dar Japonia s-a dovedit a fi cea mai bună piaţă pentru noi. Pentru că au situaţia din piaţa muncii, unde deficitul de personal este imens. Am intrat în Japonia, am găsit iniţial un client care a înţeles RPA-urile, iar acum 20% din veniturile noastre vin de acolo. Tot acolo am făcut şi cele mai complexe implementări.”

    Pe lângă curajul de a-şi asuma decizii de intrare în piaţă sau de reorganizare a businessului, un antreprenor trebuie să aibă curaj şi în faţa investitorilor atunci când îi asigură că poate livra rezultate.

    „Cu un an în urmă, într-o întâlnire de board, am discutat cifrele pentru 2018, iar investitorii au zis că vor o performanţă serioasă, vor să ajungem la venituri de 70 de milioane, iar eu am zis că ar trebui să încercăm 100 de milioane de dolari. E greu să spui un număr potrivit la discuţiile acestea. Care ar fi un număr bun? Niciunul. Dar trebuie să ai curaj”, spune Dines. „M-am dus totuşi la echipa de leadership şi le-am zis să încercăm să ajungem la venituri de 200 de milioane de dolari în 2019. Am început să ne gândim totuşi cum să o facem.

    Aveam circa 30 de milioane de dolari la momentul respectiv, deci ţinteam o creştere de şase ori mai mare.” Iar evoluţia a fost spectaculoasă de atunci, UiPath înregistrând doar în primul trimestru venituri de 69 de milioane de dolari. „În trimestrul al doilea am crescut la 102 milioane dolari, iar în cel de-al treilea am ajuns la 137 milioane dolari.” În ceea ce priveşte rezultatele la final de an, Dines ţinteşte valoarea de 175 de milioane de dolari. „Cred că este cea mai mare creştere a unei companii enterprise din istorie”, spune fondatorul.

    Unul dintre cele mai importante lucruri care menţin evoluţia spectaculoasă a unei companii şi gestionează echilibrul dintre produs, echipă, clienţi şi investitori este mentalitatea CEO-ului. „Trebuie să vrei să fii mereu lider de piaţă. Un an sau un trimestru în care nu suntem în cadranul liderilor este un an sau un trimestru pierdut.” În plus, pentru a putea lua deciziile, un CEO trebuie să fie „brutal de imparţial”, atât faţă de el, cât şi faţă de toate părţile organizaţiei.

    „Trebuie să iei decizii grele câteodată, poate chiar în defavoarea oamenilor care sunt cu tine de mult timp, dar nu trebuie să iei partea cuiva. În momentul în care începi să fii părtinitor, pierzi compania şi pierzi oportunitatea de creştere”, punctează Dines.
    Acesta susţine că principalul atribut – pe lângă viteză şi implicare – este acela de a fi umil: „Dacă eşti umil, ai o mentalitate care poate fi schimbată mai uşor şi înspre avantajul tău. Mulţi vor decizia perfectă, dar trebuie să vă spun că nu există decizia perfectă, ea se perfecţionează cu timpul. Nu există decizie bună şi decizie proastă. Toate sunt proaste, doar că unele sunt puţin mai bune. Dacă nu eşti fixat, dacă eşti umil, poţi schimba o decizie mai târziu pentru binele companiei”.

  • Georgiana Gheorghe, fondator Clatette: „Pentru cine este curajos şi ambiţios există o şansă aici!” – VIDEO

    „Mie mi se pare că la mine în ţară, pe pământul unde m-am  născut şi în limba în care am învăţat şi ştiu să vorbesc, cred că aici există cele mai multe oportunităţi. Eu nu cred că sunt mult mai multe şanse în afară – poţi să încerci, poţi să şi reuşeşti, oricum pentru cine este bun, ambiţios şi curajos, există o şansă aici. Eu simt că se întâmplă ceva în societate – antreprenorii de generaţie 45 – 50 de ani s-au detaşat puţin de propriul business şi sunt mult mai implicaţi în dezvoltarea societăţii actuale. Sunt implicaţi într-o grămadă de organizaţii care au proiecte în sensul ăsta – de a-i aduce, de a-i convinge să se întoarcă şi cred că nu o fac degeaba, eu cred că oamenii ăştia ştiu ce vorbesc. Chiar dacă nu s-au implicat în zona politică şi stau departe de ea, sunt foarte atenţi la ce se întâmplă în zona legislativă şi încearcă să schimbe lucrurile, să le mişte, să-i convingă pe oamenii care au plecat din ţară că sunt oportunităţi aici, la noi în ţară.”

  • Nicolae Căpuşan, fondator SunGarden Golf & Spa Resort: „Afaceri în România: artă şi aventură!“ – VIDEO

    „Mai puţin matematică, deşi eu sunt inginer de calculatoare, inginer de sisteme, aventura şi arta pot caracteriza afacerile. Mă refer la abilitatea de a ocoli vârfurile înalte pe care nu le poţi trece şi despre a-ţi atinge obiectivele de a ajunge unde ţi-ai dorit. La un moment dat îţi dai seama că sunt multe prăpăstii şi vârfuri şi văi şi arta de a le ocoli şi a ajunge cât mai repede la ţinte eu zic că face diferenţa între antreprenorii din România. Iubesc România şi cred că are un uriaş potenţial de business. România s-a schimbat mult, deşi nu atât de mult pe cât ne-am fi dorit noi, dar România s-a schimbat – Sunt mulţi oameni care au rămas cu percepţia acelei Românii de acum 10-15 ani care crea multe dificultăţi – pot să le spun că România s-a schimbat şi există şanse reale de a câştiga mult mai mult şi mult mai bine acasă, la mama acasă, adică la mama acasă, România.”

  • Adrian Sârbu, fondatorul Ziarului Financiar, după 20 de ani

    Sigur, mă întreb ce am vrut eu, ce am vrut noi şi unde suntem. Mă vedeam acum 20 de ani trăind în viitor într-un capitalism romantic
    care va fi bazat pe o clasă medie substanţială. Astăzi nu avem mai mult de 200.000, unii zic 500.000 de oameni în România care au venituri
    mai mari de 1.000 de euro pe lună. Este bine că îi avem şi pe aceştia, acum 20 de ani nu îi aveam.
    Îmi imaginam că Ziarul Financiar va fi o instituţie la fel de puternică precum a fost PRO TV-ul. Este şi mai respectată, nu la fel de
    puternică pentru că nu este destul de mare. Pot să vă spun, vorbind despre viitor, că lucrurile se vor schimba în sens pozitiv.
    Ce putem face de acum înainte se învârte în jurul unui singur cuvânt şi acest cuvânt este capitalismul. Şi capitalul. Ce putem face
    pentru România este să o capitalizăm, administrând mai bine capitalul pe care îl avem.
    Mi-aş dori ca această ţară să fie administrată de singurii oameni îndreptăţiţi să o administreze şi să-i administreze capitalul,
    aşa-zis fix şi uman.”

  • O poveste fascinantă de succes: Antreprenorul român care a pornit de la zero, a reuşit să se lupte cu multinaţionalele şi să câştige. Acum conduce un imperiu pe care vrea să îl lase moştenire copiilor

    Carte de vizită 

    După ce a absolvit Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, a lucrat ca profesor în Olteniţa timp de trei ani

    Primele sale încercări antreprenoriale au eşuat: a pierdut de două ori tot ce a investit, a treia oară a plecat la drum cu un chioşc, iar afacerile sale depăşesc azi 170 de milioane de euro

    Un punct de referinţă în istoria grupului Cris-Tim, activ în prezent pe piaţa mezelurilor, dar şi a lactatelor, a fost campania prin care s-a construit marca Salam Săsesc

    Antreprenorii care au creat în România afaceri de zeci de milioane de euro pe care le-au vândut şi acum o iau de la zero

  • Adrian Sârbu, fondator Ziarul Financiar: „Cât va exista o Românie care are o viaţă şi în business, va exista şi Ziarul Financiar.“

    Cum se construieşte însă un ziar de la zero într-o economie care-şi ura antreprenorii, de ce a reuşit Ziarul Financiar să devină standardul într-un peisaj cu alte sute de publicaţii, unele chiar economice, şi cum ar putea arăta ZF în următorii 20 de ani? Adrian Sârbu, fondatorul Ziarului Financiar, spune că atâta timp cât se va face business în România, ZF va fi aici, cu jurnalişti care se vor transforma în branduri, cu comunităţi care vor gravita în jurul lor, dar care vor fi ocrotite tot de umbrela ZF. Şi nu, deocamdată nu există vreun plan de exit.

    Ideea

    „Cinstit vorbind, mi-am dorit Ziarul Financiar şi mi-l doresc pentru totdeauna. Este, să-i spunem, creaţia cea mai prestigioasă la care am aspirat şi pe care cu ajutorul colegilor am şi reuşit să o materializez.

    De ce mi-am dorit asta? Produse de succes de genul acesta în lume sunt două: Financial Times şi Wall Street Journal. În Europa Centrală şi de Est nu mai există un produs cu acest tip de autoritate, or mie mi s-a părut că un astfel de produs media, care la început a fost ziar, consacra trecerea României de la comunism la capitalism. Aşa a fost gândit şi comunicat ZF. În anii ‘90 erau o mie de ziare şi de publicaţii, dar nu era niciunul ca acesta. Şi nu a fost multă vreme, până în ‘98, când l-am lansat noi.”

    Ce a adus ZF diferit?

    „Să nu facem confuzie între economic şi business. Ziarul Financiar este un ziar despre business, despre afaceri, cum se spune în româneşte, şi nu despre politici economice, care sunt mai mult sau mai puţin confluente cu businessul. Ziarul Financiar era practic un ghid de comportament de management şi de etică pentru o clasă nouă de antreprenori în devenire.

    De ce m-am gândit la el? Încă din anii ’70, când eram student, citeam Financial Times sau Wall Street Journal, pe care le cumpăram de la ambasada americană printr-un prieten, după care le citeam cu rândul, pentru că nu exista internet pe vremea aia. Citeam cu rândul cu taxă, plăteam 10 lei ca să avem o zi un Financial Times, un Wall Street Journal, deci aceste produse erau în mine de mult. În momentul în care m-am întâlnit cu capitalismul după ’90, proiectul a venit natural, aşa cum îţi vine în minte o memorie a unui miros din copilărie sau a unei amintiri frumoase. Ca să răspund pe scurt, Ziarul Financiar a rezonat cu mine ani de zile, încă dinainte de ’89. Am avut posibilitatea după ’95 să mă gândesc mai concret la ea, deja MediaPRO dăduse drumul la o divizie de publishing, apăruse cu mare succes ziarul ProSport, aveam reviste, exista Mediafaxul (agenţia de ştiri), unde era un departament economic destul de serios, economic şi de business, dar în principal pe informaţie economică. A fost un proiect înainte de timpul lui, iar ZF este un produs care s-a limpezit cum se limpezeşte şi vinul bun după ani de zile.”

    Prima echipă

    „Am vrut să pornesc, evident, cu un român, din păcate nu l-am găsit. M-am dus la Londra, am luat legătura cu nişte ziarişti, am mai întrebat încolo-încoace şi mi-au recomandat doi cetăţeni. Pe unul îl cunoşteam din ’96, era un foarte bun jurnalist la The Economist, Joe Cook, iar pe celălalt l-am cunoscut la Londra, David Short (Financial Times).

    Jurnaliştii de la The Economist erau cei care dădeau, pe vremea aia, tonul în tot ce înseamnă o ideologie de business şi economic în lume, la fel şi cei din Financial Times. Acestea nu sunt produse ale clasei de business, sunt produse ale elitei media din business. Oamenii aceştia au făcut tot ce au putut împreună cu o echipă pe care am pus-o la muncă, unii veniţi din Mediafax, alţii veniţi din altă parte. Asta a fost prima fază.

    Ideologia clară pe care i-am dat-o de la început, asumarea acestei ideologii de către echipa editorială şi capacitatea de marketing pe care am avut-o în grup ca să îl pot promova i-au creat produsului atât atractivitate, cât şi autoritate, ceea ce este esenţial pentru un brand media. Apoi, România după 2000 a decolat din punct de vedere business, a aspirat la NATO, a aspirat la Europa, a plutit pe valul creşterii economice în 2000-2007.

    Apoi s-a întâmplat ceea ce îmi doream şi anume ZF a fost perceput ca produsul reprezentativ cu care se valida fiecare om de business din România şi când spun om de business mă refer preponderent la antreprenori, dar şi la manageri. A fost şi un produs, să îi spunem, de trend. Eşti în business, trebuie să citeşti Ziarul Financiar, citeşti Ziarul Financiar, înseamnă că eşti în business, nu eşti undeva în afara businessului. Aici erau informaţiile, topicele şi dezbaterile cele mai hot din lumea businessului din România.

    Erau dificultăţi ca să îl impunem pe piaţă. Cu tot efortul, nu a fost acceptat de piaţă, nici de comunitatea de advertising, nici de clienţi, abia după patru-cinci ani l-au acceptat. Nu a fost acceptat nici de cititori. Am început cu 50.000 de copii şi până la urmă s-a dovedit că nu era un produs de tiraj, era un produs de comunitate.”

    Cum ajung oamenii la ZF?

    „Politica mea este cunoscută, oameni noi. Oameni noi, motivaţi, credincioşi, religioşi în profesie şi valorile etice ale profesiei, nu sunt lucruri noi astăzi faţă de cum erau acum 25 de ani, când am făcut ProTV-ul, Mediafaxul, Ziarul Financiar, altele. Asta e reţeta, lideri editoriali şi de business care să îşi înţeleagă menirea şi meseria, şi care să aducă oameni capabili care să înveţe şi să livreze.

    Ziarul Financiar a generat un segment nou în mass-media românească. Aveam de toate, aveam şi tabloide, şi politice, şi caricaturi, şi porno, dar noi practic am construit de la zero un segment nou de media în România, media de business.

    Sigur, sunt foarte multe lucruri pe care aş vrea să le mai facem în produsul acesta, nu am un dubiu că o să le facem, ţine de resurse, timpul nostru, oameni, pentru că între timp brandul nu mai este un ziar, brandul este o instituţie.

    Ziarul Financiar trage după el comunitatea de business, de aceea este respectat. Oamenii se regăsesc în aşteptări, nu numai în realizări şi sigur se regăsesc şi în întrebările personale, în problematică, în nelinişti, în opinii comune.

    ZF este o excepţie, am reuşit prin excepţie. Excepţionalismul proiectelor care mă atrag pe mine şi al echipei care în fiecare zi trudeşte aici. Produsul ăsta e o galeră.”

    Este ZF de vânzare?

    „Nu am avut niciodată planul ăsta, de a vinde, tot felul de cetăţeni au dat târcoale pe aici şi când am avut dificultăţi, dar realitatea pe care unii o înţeleg sau nu este că produsul nu poate exista decât în configuraţia asta. Deocamdată nu are sens un exit şi nu mă interesează asta şi practic şi cuvântul exit este puţin nepotrivit aici. Exitul în general este pentru băieţii pleşcari sau investitorii pleşcari sau de chilipir, să spunem aşa, sau investitori care sunt parte a unui proces şi nu neapărat sunt creatorii acelui proces.”

    Ce va fi ZF în 20 de ani?

    „O comunitate sub o umbrelă de brand, o comunitate de jurnalişti care ei înşişi sunt branduri şi care nu va mai putea supravieţui exprimându-se doar în română. Ziarul Financiar este un produs al unei elite economice şi ideologice şi al unei alte mulţimi de oameni care aspiră la statutul acestei elite de ideologie de business. Cât va exista o Românie care are o viaţă şi în business, va exista şi acest produs. Dar vor creşte mai mult brandurile jurnaliştilor care scriu împingând la rândul lor brandul ziarului.”