BusinessMagazin

Tag: fabrici

  • Avea doar 17 ani când a decis să deschidă un butic de modă. L-a transformat, în doar 4 ani, într-unul dintre cele mai promiţătoare start-up-uri

    În timp ce prietenii săi îşi căutau locuri de muncă de vară pe la fast-food-uri sau fabrici, Charlotte Fortin a decis să deschidă propriul său ei magazin de haine.

    Ea a pornit Wound Up în inima oraşului Belle River, din Statele Unite, la doar câţiva paşi de districtul financiar.

    “A fost destul de înspăimântător la început”, le-a povestit tânăra celor de la business-opportunities.biz. “Dar până la urmă m-am gândit că nu am mare lucru de pierdut, în afară de câţiva ani de plătit datoriile.”

    Aventura sa antreprenorială a fost inspirată de o excursie în California, în timpul căreia a vizitat mai multe buticuri de modă de pe Coasta de Vest. “Mi s-au părut grozave, destul de mici dar chiar se străduiau să atragă clienţii; mi-am dorit întotdeauna să fac asta de cealaltă parte a baricadei, ca designer, dar excursia în California m-a determinat să-mi deschid propriul magazin.”

    Produsele realizate de Charlotte Fortin prin brandul Wound Up sunt astăzi comercializate în magazine precum Walmart sau Amazon, iar afacerea este privită ca unul dintre cele mai promiţătoare start-up-uri în domeniul fashion din Statele Unite.

  • A riscat toţi banii familiei pentru a vinde produse de care nu auzise nimeni. Acum e milionar

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • Peste 11.000 de croitorese lucrează în România pentru H&M. Vezi ce salariu primesc

    Grupul suedez H & M, unul dintre cei mai mari jucători din moda mon­dială, lucrează în România direct sau indirect cu circa 30 de fabrici care au un total de peste 11.000 de salariaţi. Astfel, unităţi de producţie cu afaceri de circa 880 de milioane de lei trimit peste graniţă haine şi pantofi către 4.000 de magazine din toată lumea.

    „H & M lucra la început în Ro­­mâ­nia în sistem de lohn şi doar hai­nele basic. Acum însă, din datele noastre ei lu­crează doar în sistem integrat şi doar anu­­mite produse speciale pen­tru bran­durile mai scumpe precum COS. Pen­tru brandul H & M în Ro­mânia se mai produc doar colecţiile cele mai scum­pe, ce­le de designer“, spune un pro­ducător local, furnizor al H & M.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Peste 11.000 de croitorese lucrează în România pentru H & M. Vezi ce salariu primesc

    Grupul suedez H & M, unul dintre cei mai mari jucători din moda mon­dială, lucrează în România direct sau indirect cu circa 30 de fabrici care au un total de peste 11.000 de salariaţi. Astfel, unităţi de producţie cu afaceri de circa 880 de milioane de lei trimit peste graniţă haine şi pantofi către 4.000 de magazine din toată lumea.

    „H & M lucra la început în Ro­­mâ­nia în sistem de lohn şi doar hai­nele basic. Acum însă, din datele noastre ei lu­crează doar în sistem integrat şi doar anu­­mite produse speciale pen­tru bran­durile mai scumpe precum COS. Pen­tru brandul H & M în Ro­mânia se mai produc doar colecţiile cele mai scum­pe, ce­le de designer“, spune un pro­ducător local, furnizor al H & M.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • „Ce se va întâmpla în următorii 5-10 ani va fi incredibil“. O privire peste gardul fabricilor secrete de maşini zburătoare ale lui Larry Page

    Cu Zee.Aero şi Kitty Hawk, Page vrea să cucerească, la propriu, cerul, şi să-l facă accesibil pentru oricine. Bloomberg Businessweek propune o excursie la fabricile secrete de maşini zburătoare ale lui Larry Page.

    În urmă cu trei ani, Silicon Valley s-a îndrăgostit, fugar, de start-up-ul Zee.Aero. Firma îşi instalase tabăra chiar lângă cartierul general al Google din Mountain View, California, ceea ce era ciudat deoarece Google controlează cea mai mare parte a terenului din zonă. Apoi un reporter a descoperit o cerere pentru un certificat de brevet în care se arăta că Zee.Aero lucrează la un aparat de zbor mic, propulsat electric, care să poată decola şi ateriza vertical – o maşină zburătoare.
    În cele câteva articole informative care au urmat, tot ce a spus start-up‑ul a fost că nu s-a afiliat cu Google şi cu nicio altă companie de tehnologie.

    Apoi firma a încetat să mai răspundă întrebărilor presei. Angajaţii spun că li s-au dat broşuri cu instrucţiuni despre cum să evite întrebările reporterilor. De atunci, singurele picături de informaţii care au ajuns la public au venit de la piloţi amatori, care ocazional postau imagini cu avioane ciudate decolând de pe un aeroport din apropiere. În cele din urmă s-a aflat că Zee.Aero nu aparţine Google – şi nici companiei holding Alphabet –, ci cofondatorului acesteia Larry Page.

    Page a finanţat personal Zee.Aero de la lansarea start-up-ului, în 2010, dar a ţinut ca implicarea sa să nu fie făcută publică, spun persoane apropiate companiei (unii spun că Page a lăsat să se înţeleagă că se va retrage dacă se face public ajutorul său).

    Zee.Aero este doar o componentă a planului lui Page de a deschide era călătoriilor aeriene personalizate, deasupra străzilor blocate de ambuteiaje şi departe de înghesuiala înjositoare a zborurilor comerciale moderne. La fel ca Jeff Bezos şi Elon Musk, Page îşi foloseşte averea personală pentru a construi viitorul viselor sale din copilărie.

    Sediul Zee.Aero este o clădire urâtă cu două etaje care-ţi dă senzaţia de hală industrială. La început, Page a interzis accesul echipei Zee.Aero la primul etaj şi a transformat etajul doi într-o locuinţă demnă de un multimiliardar: dormitor, baie, picturi scumpe, un perete de căţărat şi unul din primele motoare de rachetă SpaceX, un cadou de la prietenul Musk. Accentuând misterul, când vobeau despre Page angajaţii de la Zee.Aero nu-i spuneau pe nume, ci îi ziceau GUS, tipul de sus (guy upstairs). Însă a venit vremea când echipa a avut nevoie şi de spaţiul de sus. Iar picturile lui GUS, echipamentele pentru exerciţii şi motorul de rachetă au plecat de acolo sub privirile pline de admiraţie ale inginerilor.
    Zee.Aero are acum aproape 150 de angajaţi. Operaţiunile s-au extins la un hangar de aeroport din Hollister, aflat la circa 70 de minute de condus de Mountain View. Acolo două prototipuri fac zboruri de test.

    De asemenea, compania are o facilitate de producţie în campusul Ames Research Center al NASA, la marginea Mountain View. Page a cheltuit mai mult de 100 de milioane de dolari cu Zee.Aero, spun două surse apropiate companiei, iar omul de afaceri nu se opreşte aici. Anul trecut, un alt start-up finanţat de Page, Kitty Hawk, care lucrează tot la o maşină zburătoare, şi-a început activitatea şi şi-a înregistrat sediul într-o clădire  de birouri cu două etaje aflată la câteva sute de metri de birourile Zee.Aero. Strada, mărginită de copaci, se termină acolo.

    Echipa Kitty Hawk, izolată de angajaţii de la Zee.Aero, lucrează la un proiect concurent. Preşedintele firmei, potrivit unor documente depuse anul trecut, este Sebastian Thrun, naşul programului pentru maşini care se conduc singure al Google şi fondatorul diviziei de cercetare Google X.

    Maşinile zburătoare sunt, desigur, ridicole. Cel puţin pentru investitori. Inventatori încăpăţânaţi au încercat să le construiască de-a lungul deceniilor, dar eforturile lor au avut puţine rezultate, în afară de dezamăgirea investitorilor şi secătuirea conturilor bancare. Însă necazurile n-au reuşit să stavilească pasiunea şi imaginaţia: maşinile care zboară există acolo, undeva, în ierarhia tocilarilor, între memorie downloadabilă şi holodeck-uri funcţionale.

    Însă materiale mai bune, sisteme de navigaţie autonome şi alte evoluţii ale tehnologiei au convins un grup în creştere de oameni inteligenţi, bogaţi şi se pare serioşi că în următorii câţiva ani vor putea fi văzute maşini zburătoare care se pilotează singure şi decolează şi aterizează vertical (sau cel puţin un avion mic, electric şi autonom cu care se va putea zbura zilnic).
    La astfel de prototipuri lucrează câteva companii din diferite părţi ale lumii, inclusiv start-up-uri şi mari producători din industria aerospaţială. Într-un colţ, se pare, îşi au locul companiile pe care Page le finanţează în tăcere.
    „În ultimii cinci ani, tehnologia a avansat spectaculos“, spune Mark Moore, inginer aeronautic care a proiectat pentru NASA aeronave avansate. „Ce se va întâmpla în următorii 5-10 ani va fi incredibil.“

    California de Nord are de mult o fascinaţie pentru pentru maşini zburătoare. În 1927, un inginer acum aproape uitat, Alexander Weygers, a început să facă planurile unei farfurii zburătoare care să se poată strecura printre acoperişurile caselor. În 1945 a primit un brevet pentru ceea ce el a descris că este un „discopter“, un aparat cu decolare şi aterizare verticală cu suficient spaţiu înăuntru pentru ca pasagerii să se poată plimba, să poată găti şi dormi. Şi-a imaginat şi variante mai mici, care aterizează în locuri special făcute pentru aceasta pe acoperişurile clădirilor din San Francisco. Până acum nu a fost văzut niciun discopter, dar se crede că armata americană, care l-a vizitat pe Weygers, s-a jucat cu un prototip.
    Astăzi, cel mai mare pasionat de maşinile zburătoare este Paul Moller, 79 de ani, profesor la Universitatea din California. În urmă cu 50 de ani, când preda inginerie mecanică şi aeronautică, a dezvoltat un model de aparat zburător care poate fi parcat într-un garaj normal şi poate fi condus pe stradă până la o mică pistă, de unde decolează. Moller şi-a testat primul prototip, XM-2, în 1966. XM-2 semăna cu o farfurie zburătoare cu un loc în centru protejat de un balon de plastic. Aparatul a reuşit să atingă în zbor o altitudine de aproape un metru şi jumătate în timp ce studenţii profesorului îl ţineau sub control cu frânghii. „Eram îngrijoraţi că maşinăria o va lua razna, că am fi putut omorî pe cineva“, povesteşte Moller.

     

  • Studiu de caz: Schimbăm piatra pe metal

    CONTEXTUL

    La finalul anului trecut, Symmetrica a înregistrat o cifră de afaceri de 19,5 milioane de euro şi deţine cinci fabrici pentru producţia de pavele, borduri sau rigole la Vereşti (Suceava), iar în perioada 2010-2012 a inaugurat alte patru fabrici, la Podu Iloaiei (Iaşi), Bolintin Vale (Ilfov), Prejmer (Braşov) şi Sinterag (Bistriţa).

    DECIZIA

    S-a decis intrarea companiei pe o nouă linie de business şi pentru anul în curs se pregăteşte inaugurarea unei unităţi de producţie pentru prelucrarea metalelor. „Noua noastra unitate de producţie se adresează clienţilor din domenii precum industria constructoare de maşini, aeronautică, navală  şi credem că este un segment cu un potenţial de creştere foarte mare“, spune Sebastian Bobu, director executive Symmetrica.

    EFECTELE

    Intrarea companiei pe o nouă piaţă ce va duce la o diversificare a businessului şi va avea un impact pozitiv asupra afacerii. „În mod cert, odată cu inagurarea acestei noi fabrici de prelucrare a metalelor, vom observa un impact pozitiv în cifra de afaceri însă este foarte greu să estimăm în acest moment care va fi acesta.“

    „Avem o investiţie majoră, aproape de finalizare, într-o unitate de producţie modernă pentru prelucrarea metalelor“, spune Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica, fără a preciza mărimea investiţiei sau locaţia fabricii. Bobu se află la conducerea companiei din 2004 şi a ajutat symetrica să crească constant. „I-am cunoscut pe proprietarii firmei în 2002 pentru că am lucrat la un proiect comun. După doi ani am fost solicitat să vin în firmă, într-un moment în care societatea era în ascensiune, exista o piaţă în creştere dar nu avea personal tehnic calificat. părea un proiect interesant, aşa că am decis să vin, şi să ajut la dezvoltarea firmei.“

    Compania a fost înfiinţată în 1994 de doi antreprenori români, Florentina-Mihaela Stanciu şi Florin-Cristinel Stanciu. Compania şi-a început activitatea prin producţia pavelelor vibropresate, apoi, de-a lungul anilor, portofoliul companiei s-a diversificat, iar în acest moment produce prefabricate mici precum pavele, borduri, rigole sau capace de rigole.

    În ultimii ani cifra de afaceri a companiei a ajuns de la 3 milioane de euro în 2007 la 19,5 milioane de euro în 2015. „Creşterile constante, de la an la an, au fost susţinute de investiţiile pe care le-am făcut, de faptul că ne-am extins echipa (mai ales pe segmentul de montaj şi vânzări), dar şi de lansarea de noi produse. În plus am îmbunătăţit procesele şi am crescut randamentele tuturor liniilor de fabricaţie“, explică directorul executiv al Symmetrica. Iar pentru anul în curs Bobu se aşteaptă să menţină „cel puţin businessul din 2015“.

    Symmetrica a deschis prima unitate de producţie în 1999, la Vereşti (Suceava), iar în perioada 2010-2012 a inaugurat alte patru fabrici, la Podu Iloaiei (Iaşi), Bolintin Vale (Ilfov), Prejmer (Braşov) şi Sinterag (Bistriţa), ceea înseamnă o investiţie de 20 milioane de euro. Pentru punerea în aplicare a investiţiilor în fabricile inaugurate începând cu 2010 a cântărit greu faptul că Symmetrica îşi construieşte propriile linii de producţie, ceea ce se traduce într-o economie de 30% faţă de bugetele care includ utilaje aduse din import, scria Business Magazin în 2014. „Creşterile businessului companiei în ciuda climatului dificil de pe piaţa de profil au fost susţinute şi de acoperirea geografică mare de care dispunem. Aceasta ne-a oferit posibilitatea livrării rapide, la preţuri competitive, atât în Moldova, Muntenia, Dobrogea, cât şi în Transilvania, Symmetrica acoperind astfel peste 80% din teritoriul ţării“, spune Sebastian Bobu.

    Conform lui Bobu, 60% din businessul din 2015 a fost generat de livrările către proiectele publice, în timp ce restul au provenit din proiecte private, fie acestea comerciale, ori industriale, de proiecte rezidenţiale, dar şi de vânzările în reţelele de bricolaj. „Furnizăm autorităţilor bugetare cele mai mari cantităţi de produse prefabricate, în mod direct, prin execuţia de lucrări sau doar achiziţii de produse, sau indirect prin intermediul altor firme de construcţii. În ambele cazuri avantajul îl reprezintă volumele mari de produse, dar dezavantajul constă în termenele de plată pe termen mai lung. În schimb, în mediul privat plata se face de obicei la termen mai scurt, dar deocamdată volumele nu sunt suficiente să susţină întreaga noastră capacitate de producţie“, spune Bobu. O altă diferenţă în modul de a face afaceri cu autorităţile şi cu mediul privat este faptul că „statul cumpară produse ieftine, clasice, fără pretenţii estetice pe când cei din sectorul privat aleg produse mai ridicate calitativ şi superioare estetic“. Aşadar majoritatea business-ului companiei este generat de livrările către proiecte publice de infrastructură, dar lipsa investiţiilor în această zonă se vede şi în activitatea companiei. „Din păcate lipsa proiectelor cu finanţări europene se face resimţită şi acest lucru este uşor de observat prin numărul scăzut de lucrări noi scoase la licitaţie de la începutul acestui an“, spune Bobu.

    Sebastian Bobu este optimist în ceea ce priveşte piaţa pe care activează Symmetrica şi spune că anul trecut piaţa locală de materiale de construcţii a avut o evoluţie pozitivă, iar această primă parte a anului 2016 continuă tendinţa. Astfel piaţa de pavele şi borduri, în 2015, a atins valoarea de aproximativ 85 de milioane de euro, iar volumul a crescut la cca 16 milioane de metri de produse, în opinia lui Bobu, comparativ cu 2014, când aceasta avea o valoare de cca 69 de milioane de euro şi un volum de cca 13 milioane de metri de produse livrate.

    „Am observat, pe segmentul rezidenţial, o efervescenţă aparte şi o înclinaţie a clienţilor (indiferent că vorbim de dezvoltatori, sau de persoane fizice) către produse cu o calitate ridicată, însă cu un preţ corect“. În acest sens, românii au lansat două game noi anul trecut, Symmetrica Select şi Symmetrica Pentru Grădină, pentru segmentul rezidenţial, despre care directorul executiv spune că sunt produse premium. Totuşi, ascensiunea afacerii româneşti nu a fost fără dificultăţi şi au întâmpinat probleme în obţinerea autorizaţiilor, dar şi la nivel de resurse umane. „În ultimii şase ani am construit patru fabrici şi întotdeauna ne-am întâlnit cu aceleaşi tipuri de probleme. De fiecare dată au fost mai dificil de obţinut autorizaţiile decât construirea şi dotarea cu echipamente a unei fabrici. Obţinerea de documente este extrem de dificilă şi este unul dintre motivele principale pentru care evoluţia noastră nu este una mai rapidă. Am avea posibilitatea să finanţăm şi să construim o fabrică în fiecare an dacă autorizaţiile s-ar obţine mai facil, iar piaţa ar cere acest lucru“, spune Bobu. „O altă problemă este cea a lipsei de forţă de muncă calificată, fapt pe care începem să-l resimţim în acest an. Cu greu se pot găsi lucrători calificaţi ca mecanici de utilaje, şoferi, pavatori. Chiar şi personal cu studii superioare, economişti sau ingineri, sunt astăzi mai dificil de recrutat faţă de anii trecuţi“, continuă el.

    Printre proiectele unde au fost folosite produsele companiei se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, dar şi supermarketuri de la Carrefour sau Lidl. Iar despre acest început de an Bobu spune că a fost unul foarte bun, „fiind ajutaţi de vremea prielnică ce a dat startul lucrărilor mai devreme ca în ceilalţi ani“, şi punctează faptul că deşi 2016 este un an electoral, nu se mai observă efervescenţa caracteristică, „investiţiile urmând un curs normal fără presiune majoră“.

    60% DINTRE ÎNCASĂRI vin din proiecte publice
    30%PROIECTE PRIVATE
    10%LIVRARE către reţelele de bricolaj

    85 MILIOANE DE EURO, reprezintă piaţa de pavele şi borduri din România în 2015

    13.500 DE METRI de produse pe zi, capacitatea de producţie în cele cinci fabrici

    20% COTA DE PIAŢĂ a Symmetrica

    400 NUMĂRUL DE ANGAJAŢI

    24,5 MILIOANE DE EURO, reprezintă investiţiile totale ale companiei în 21 de ani de activitate

     

     

  • ZF Antreprenorii României. „În Germania 60% din angajaţii din fabrici au sub 40 de ani. La noi, majoritatea au mai mult de 60 de ani. Nu mai găsim angajaţi“

    Lipsa de forţă de muncă devine tot mai acută în vestul României, antreprenorii din Alba şi Hunedoara punând această problemă pe seama lipsei şcolilor profesionale şi pe neadaptarea învăţământului la nevoile mediului de business local.

    „De aproximativ doi ani problema forţei de muncă este tot mai acută. Şcoli profesionale există oriunde în Vest. Am fost la o fabrică Mercedez, dar şi la Ferrari. Am văzut în toate fabricile muncitori tineri, cam 60% aveau vârsta de până la 40 de ani. La noi, o să vedeţi că 80% sunt angajaţi de peste 60 de ani“, a spus Ioan Popa, proprietarul grupului de firme Transavia, cu afaceri de circa 140 milioane de euro anul trecut.

    Antreprenorul a fost prezent la conferinţa „Capitalul privat românesc – o şansă pentru dezvoltarea economică a României“, orga­nizată de ZF împreună cu Banca Transilvania la Alba Iulia. Aceasta este a şaptea oprire a proiectului ZF Antreprenorii României, după Timişoara, Sibiu, Piteşti, Braşov, Iaşi şi Craiova, iar în perioada următoare iniţiativa ZF va continua în cele mai mari oraşe din ţară.

    Următoarea oprire a evenimentului va fi la Constanţa, pe 13 iunie.

    Transavia este cel mai mare producător de carne din România, având peste 1.600 de angajaţi. Creşterea businessului companiilor şi concentrarea investiţiilor în cele mai impor­tante oraşe din ţară pune presiune pe piaţa forţei de muncă în aceste zone şi scoate în evidenţă o problemă care de ani buni îşi aşteaptă o rezolvare: pregătirea tinerilor şi pentru alte meserii decât cele de tipul ingineri, medici sau economişti.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • ZF Antreprenorii României. „În Germania 60% din angajaţii din fabrici au sub 40 de ani. La noi, majoritatea au mai mult de 60 de ani. Nu mai găsim angajaţi“

    Lipsa de forţă de muncă devine tot mai acută în vestul României, antreprenorii din Alba şi Hunedoara punând această problemă pe seama lipsei şcolilor profesionale şi pe neadaptarea învăţământului la nevoile mediului de business local.

    „De aproximativ doi ani problema forţei de muncă este tot mai acută. Şcoli profesionale există oriunde în Vest. Am fost la o fabrică Mercedez, dar şi la Ferrari. Am văzut în toate fabricile muncitori tineri, cam 60% aveau vârsta de până la 40 de ani. La noi, o să vedeţi că 80% sunt angajaţi de peste 60 de ani“, a spus Ioan Popa, proprietarul grupului de firme Transavia, cu afaceri de circa 140 milioane de euro anul trecut.

    Antreprenorul a fost prezent la conferinţa „Capitalul privat românesc – o şansă pentru dezvoltarea economică a României“, orga­nizată de ZF împreună cu Banca Transilvania la Alba Iulia. Aceasta este a şaptea oprire a proiectului ZF Antreprenorii României, după Timişoara, Sibiu, Piteşti, Braşov, Iaşi şi Craiova, iar în perioada următoare iniţiativa ZF va continua în cele mai mari oraşe din ţară.

    Următoarea oprire a evenimentului va fi la Constanţa, pe 13 iunie.

    Transavia este cel mai mare producător de carne din România, având peste 1.600 de angajaţi. Creşterea businessului companiilor şi concentrarea investiţiilor în cele mai impor­tante oraşe din ţară pune presiune pe piaţa forţei de muncă în aceste zone şi scoate în evidenţă o problemă care de ani buni îşi aşteaptă o rezolvare: pregătirea tinerilor şi pentru alte meserii decât cele de tipul ingineri, medici sau economişti.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Studiu de caz: Dacă trebuie, mutăm fabrica

    CONTEXTUL

    La sfârşitul lui 2015, grupul Wetterbest a ajuns la o cifră de afaceri consolidată de circa 130 milioane lei şi un profit de 6,5 milioane de lei şi deţine, prin cele două fabrici de la Băicoi (jud. Prahova) şi Podari (jud. Dolj), una dintre cele mai mari capacităţi de producţie de ţiglă metalică şi accesorii din România. Deşi vânzările merg bine, Dragoş Irimescu, directorul general al companiei, consideră că amplasarea fabricilor din Băicoi încetineşte ritmul de lucru al producţiei firmei, cu efecte atât asupra companiei, cât şi a clienţilor.

    DECIZIA

    S-a decis relocarea fabricii de la Băicoi, centrul afacerilor grupului, unde pe circa două hectare de află companiile Depaco şi Polnebo, în care lucrează aproximativ 180 de angajaţi din totalul de 210 – 220 ai grupului.

    EFECTELE

    Va creşte capacitatea de livrare, de distribuţie, elemente care sunt în prezent perturbate de segmentarea terenurilor fabricilor. Conform reprezentanţilor săi, Wetterbest nu se aşteaptă, prin această decizie, la creşterea capacităţii de producţie, ci la eficientizarea procesului de muncă şi câştigurile aferente acesteia.

    Decizia a fost luată în contextul în care la Băicoi se află şi motorul businessului, fabrica Depaco, care are ce mai mare contribuţie la cifra de afaceri a grupului Wetterbest. Anul trecut compania producătoare de ţigle metalice şi accesorii a înregistrat o cifră de afaceri de circa 107 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de 2014 şi un profit de 4,5 milioane de lei.

    Avem o cotă de piaţă de 15% pe segmentul acesta, al învelitorilor, şi ţintim un procent de 18% până în 2020, realizat printr-o creştere treptată”, spune Irimescu. Pentru anul acesta conducerea companiei îşi propune o creştere cu încă 20% a firmei Depaco, atingerea unui profit de opt milioane de lei şi extinderea echipei, atât pentru Depaco, cât şi pentru întregul grup.

    Astfel, se va ajunge la 250 de angajaţi până la sfârşitul anului, la nivel de grup, iar oameni noi sunt căutaţi pentru departamentele de producţie, livrări, vânzări şi financiar.  „Am angajat peste 30 de oameni de la începutul anului şi mai vrem încă vreo 10-20 oameni”, spune şeful grupului. În ceea ce priveşte investiţiile, Wetterbest a alocat circa două milioane de euro până la sfârşitul lui 2016, pentru lansarea a cinci noi produse, spaţii de depozitare şi utilaje.

    Obiectivele sale sunt susţinute şi de evoluţia rapidă a vânzărilor, de creşterea cererii pentru produsele Wetterbest. Avansul s-a datorat, în mare parte, şi extinderii portofoliului cu produse lansate anul trecut. „Putem ajunge la 200 de tone de oţel pe zi, dar nu e deloc uşor să livrăm această cantitate zilnic”, spune Irimescu. De aceea, directorul general al companiei spune că „eficienţa este cuvântul de ordine acum”, aceasta fiind strategia companiei încă de anul trecut, când Wetterbest a demarat un proces de reorganizare a fluxurilor interne. „Am investit în Warehouse Management System (WMS), care ne ajută să organizăm mai bine stocurile, comenzile şi livrările, lucru ce va îmbunătăţi calitatea serviciilor Wetterbest”adaugă CEO-ul. Din bugetul de investiţii pe 2016, pentru WMS s-au alocat deja circa 70.000 de euro.

    Directorul general se arată optimist şi în privinţa vânzărilor din perioada imediat următoare: „Creşterea va fi mai ales pentru lunile de vară, atunci când e o cerere mare pentru materialele de construcţii”, spune acesta. În primele patru luni ale lui 2016,  grupul Wetterbest a avut o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sumă la care au participat toate cele trei companii din grup: Depaco – producător de ţiglă metalică, Polnevo – importator de folii, membrane şi ferestre de mansardă şi Cortina – producător şi distribuitor.

    „Am avut un start bun, dar pe piaţa materialelor de construcţii e o concurenţă acerbă”, spune Dragoş Irimescu. Tocmai de aceea, deciziile sunt foarte bine calculate – chiar dacă fabrica de la Băicoi va fi relocată, terenul nu va fi vândut, ci păstrat ca soluţie de back-up în cazul în care ceva nu merge conform planului, spune CEO-ul companiei. Irimescu nu a dat mai multe detalii despre noua fabrică, spunând că va dezvălui mai multe după ce va primi autorizaţiile de construcţie.

    La acest capitol, Dragoş Irimescu se declară nemulţumit de solicitările exagerate ale autorităţilor: „Avem nevoie în România de un Minister al Autorităţilor Locale, unde sunt multe lipsuri. De asemenea, România este ţara hârtiilor – avem nevoie de un Minister al Hârtiilor”, spune el mai în glumă, mai în serios. La câte hârtii inutile ni se cer, ne taie cheful, atât nouă, investitorilor locali, cât şi celor din afară”, completează acesta.

    De asemenea, lipsa meseriaşilor pe această nişă este un subiect fierbinte pentru inginerul Irimescu, care susţine că România duce o lipsă acută de specialişti în domeniul construcţiilor şi consideră că statul ar trebui să se implice direct în soluţionarea acestei probleme: „Hai să luptăm şi pentru înfiinţarea unei legi care să ne oblige să angajăm specialişti, să se impună ca în orice fabrică de materiale de construcţii să fie angajat minimum un inginer specializat cu calificare în domeniul respectiv”. Astfel, s-ar evita multe dintre neregulile existente astăzi pe piaţă, cum ar fi utilizarea unor materiale mai ieftine, dar mai puţin indicate, sau acordarea unor garanţii de trei ori mai mari pentru un produs finit decât cea oferită de producătorul materiei prime, spune CEO-ul.

    Aşadar, lipsa meseriaşilor a determinat compania să îşi producă proprii specialişti. „În absenţa şcolilor de meserii, am creat Şcoala Wetterbest, unde realizăm câte un curs intensiv de training specializat, cel puţin o dată pe lună, pentru montatori şi agenţi de vânzări de învelitori”, adaugă Irimescu. Până acum au fost pregătiţi prin intermediul acestei şcoli circa 600-700 de oameni, care vor ridica calitatea serviciilor pe această piaţă: „Noi nu mergem pe principiul „să moară şi capra vecinului”, ci pregătim oameni pentru toată piaţa, fiindcă interesul final este comun –  dacă oferim servicii de calitate, creşte întreaga piaţă, şi eu şi concurenţa”, spune Dragoş Irimescu. Printre competitorii direcţi ai producătorului de ţiglă metalică şi accesorii se numără Ruukki, Lindab sau Bilka.
     

  • Studiu de caz: Dacă trebuie, mutăm fabrica

    CONTEXTUL

    La sfârşitul lui 2015, grupul Wetterbest a ajuns la o cifră de afaceri consolidată de circa 130 milioane lei şi un profit de 6,5 milioane de lei şi deţine, prin cele două fabrici de la Băicoi (jud. Prahova) şi Podari (jud. Dolj), una dintre cele mai mari capacităţi de producţie de ţiglă metalică şi accesorii din România. Deşi vânzările merg bine, Dragoş Irimescu, directorul general al companiei, consideră că amplasarea fabricilor din Băicoi încetineşte ritmul de lucru al producţiei firmei, cu efecte atât asupra companiei, cât şi a clienţilor.

    DECIZIA

    S-a decis relocarea fabricii de la Băicoi, centrul afacerilor grupului, unde pe circa două hectare de află companiile Depaco şi Polnebo, în care lucrează aproximativ 180 de angajaţi din totalul de 210 – 220 ai grupului.

    EFECTELE

    Va creşte capacitatea de livrare, de distribuţie, elemente care sunt în prezent perturbate de segmentarea terenurilor fabricilor. Conform reprezentanţilor săi, Wetterbest nu se aşteaptă, prin această decizie, la creşterea capacităţii de producţie, ci la eficientizarea procesului de muncă şi câştigurile aferente acesteia.

    Decizia a fost luată în contextul în care la Băicoi se află şi motorul businessului, fabrica Depaco, care are ce mai mare contribuţie la cifra de afaceri a grupului Wetterbest. Anul trecut compania producătoare de ţigle metalice şi accesorii a înregistrat o cifră de afaceri de circa 107 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de 2014 şi un profit de 4,5 milioane de lei.

    Avem o cotă de piaţă de 15% pe segmentul acesta, al învelitorilor, şi ţintim un procent de 18% până în 2020, realizat printr-o creştere treptată”, spune Irimescu. Pentru anul acesta conducerea companiei îşi propune o creştere cu încă 20% a firmei Depaco, atingerea unui profit de opt milioane de lei şi extinderea echipei, atât pentru Depaco, cât şi pentru întregul grup.

    Astfel, se va ajunge la 250 de angajaţi până la sfârşitul anului, la nivel de grup, iar oameni noi sunt căutaţi pentru departamentele de producţie, livrări, vânzări şi financiar.  „Am angajat peste 30 de oameni de la începutul anului şi mai vrem încă vreo 10-20 oameni”, spune şeful grupului. În ceea ce priveşte investiţiile, Wetterbest a alocat circa două milioane de euro până la sfârşitul lui 2016, pentru lansarea a cinci noi produse, spaţii de depozitare şi utilaje.

    Obiectivele sale sunt susţinute şi de evoluţia rapidă a vânzărilor, de creşterea cererii pentru produsele Wetterbest. Avansul s-a datorat, în mare parte, şi extinderii portofoliului cu produse lansate anul trecut. „Putem ajunge la 200 de tone de oţel pe zi, dar nu e deloc uşor să livrăm această cantitate zilnic”, spune Irimescu. De aceea, directorul general al companiei spune că „eficienţa este cuvântul de ordine acum”, aceasta fiind strategia companiei încă de anul trecut, când Wetterbest a demarat un proces de reorganizare a fluxurilor interne. „Am investit în Warehouse Management System (WMS), care ne ajută să organizăm mai bine stocurile, comenzile şi livrările, lucru ce va îmbunătăţi calitatea serviciilor Wetterbest”adaugă CEO-ul. Din bugetul de investiţii pe 2016, pentru WMS s-au alocat deja circa 70.000 de euro.

    Directorul general se arată optimist şi în privinţa vânzărilor din perioada imediat următoare: „Creşterea va fi mai ales pentru lunile de vară, atunci când e o cerere mare pentru materialele de construcţii”, spune acesta. În primele patru luni ale lui 2016,  grupul Wetterbest a avut o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sumă la care au participat toate cele trei companii din grup: Depaco – producător de ţiglă metalică, Polnevo – importator de folii, membrane şi ferestre de mansardă şi Cortina – producător şi distribuitor.

    „Am avut un start bun, dar pe piaţa materialelor de construcţii e o concurenţă acerbă”, spune Dragoş Irimescu. Tocmai de aceea, deciziile sunt foarte bine calculate – chiar dacă fabrica de la Băicoi va fi relocată, terenul nu va fi vândut, ci păstrat ca soluţie de back-up în cazul în care ceva nu merge conform planului, spune CEO-ul companiei. Irimescu nu a dat mai multe detalii despre noua fabrică, spunând că va dezvălui mai multe după ce va primi autorizaţiile de construcţie.

    La acest capitol, Dragoş Irimescu se declară nemulţumit de solicitările exagerate ale autorităţilor: „Avem nevoie în România de un Minister al Autorităţilor Locale, unde sunt multe lipsuri. De asemenea, România este ţara hârtiilor – avem nevoie de un Minister al Hârtiilor”, spune el mai în glumă, mai în serios. La câte hârtii inutile ni se cer, ne taie cheful, atât nouă, investitorilor locali, cât şi celor din afară”, completează acesta.

    De asemenea, lipsa meseriaşilor pe această nişă este un subiect fierbinte pentru inginerul Irimescu, care susţine că România duce o lipsă acută de specialişti în domeniul construcţiilor şi consideră că statul ar trebui să se implice direct în soluţionarea acestei probleme: „Hai să luptăm şi pentru înfiinţarea unei legi care să ne oblige să angajăm specialişti, să se impună ca în orice fabrică de materiale de construcţii să fie angajat minimum un inginer specializat cu calificare în domeniul respectiv”. Astfel, s-ar evita multe dintre neregulile existente astăzi pe piaţă, cum ar fi utilizarea unor materiale mai ieftine, dar mai puţin indicate, sau acordarea unor garanţii de trei ori mai mari pentru un produs finit decât cea oferită de producătorul materiei prime, spune CEO-ul.

    Aşadar, lipsa meseriaşilor a determinat compania să îşi producă proprii specialişti. „În absenţa şcolilor de meserii, am creat Şcoala Wetterbest, unde realizăm câte un curs intensiv de training specializat, cel puţin o dată pe lună, pentru montatori şi agenţi de vânzări de învelitori”, adaugă Irimescu. Până acum au fost pregătiţi prin intermediul acestei şcoli circa 600-700 de oameni, care vor ridica calitatea serviciilor pe această piaţă: „Noi nu mergem pe principiul „să moară şi capra vecinului”, ci pregătim oameni pentru toată piaţa, fiindcă interesul final este comun –  dacă oferim servicii de calitate, creşte întreaga piaţă, şi eu şi concurenţa”, spune Dragoş Irimescu. Printre competitorii direcţi ai producătorului de ţiglă metalică şi accesorii se numără Ruukki, Lindab sau Bilka.