Tag: Cover story

Cosmar pentru cei care au un imprumut in valuta, galopul cursului de schimb e sursa de adrenalina pura pentru altii: operatiunile pe care le fac se pot traduce pentru bancheri in castiguri cu sase zerouri, dar si in pierderi de sute de mii de euro intr-o singura zi. Vremea castigurilor usoare s-a dus insa, iar meseria de dealer seamana tot mai mult cu un sport dur.

Competitia acerba a bancilor pentru cota de piata a transformat in ultimii ani meseria de dealer intr-o meserie dintre cele mai dificile, al carei stres tinde sa se compare cu cel al unui pilot de aeronava sau al unui neurochirurg, spune Mihai Mandres, chief FX dealer al ING Bank Romania, referindu-se la meseria pe care o practica de mai bine de 14 ani.

Mai mult decat oricine intr-o banca, angajatii din camera de dealing (acolo unde se fac tranzactiile pe piata valutara si monetara) sunt cei ce care ruleaza pe propria raspundere zeci de milioane de euro, fara a avea nevoie de aprobari suplimentare. Sumele cresc chiar mai mult spre varful ierarhiei. “Trezoreria are pe mana toti banii bancii”, spune Luminita Runcan, trezorier-sef la Banca Transilvania si singura femeie care ocupa in Romania aceasta pozitie. Departament vital, trezoreria este cea care gestioneaza nevoile de lichiditate ale bancii, in special prin operatiunile de pe piata monetara si cea valutara. Pe aceste piete operatiunile care au legatura cu Romania sunt de circa 4,5 miliarde de euro pe zi, din care 1,5 miliarde pe piata valutara si circa 3 miliarde pe cea monetara.

In aparenta, munca angajatului din camera de dealing e simpla: prin operatiunile pe care le face, el este cel care asigura bancii resursele de care are nevoie la un moment dat. Scopul e cat se poate de clar, spune Mandres: indiferent de anvergura postului sau a organizatiei, trebuie sa faci bani pentru compania care ti-a incredintat gestiunea cash flow-urilor.

De la aparenta la realitate este insa un pas urias, pentru ca intr-o piata in care miscarile cursului de schimb pot fi violente si surprind adesea prin amploare, dintr-o singura tranzactie nereusita un dealer poate pierde si cateva sute de mii de euro. Pe masura, castigul este insa cu multe zerouri. “Cel mai mult am castigat un milion de euro intr-o singura zi”, spune, sub rezerva anonimatului, unul dintre cei mai vechi jucatori din aceasta piata.
Cum informatia este adesea chiar mai pretioasa decat banii in sine, sumele pe care sunt dispusi sa le arunce in joc, pierderile pe care si le pot asuma sau rezultatele obtinute “nu sunt transparente, pentru ca iti tradeaza profilul de tranzactionare”, explica Adrian Parvulescu, seful departamentului de trezorerie al BCR, motivele pentru care in jurul acestei ocupatii domneste cel mai adesea tacerea.

La invitatia BUSINESS Magazin, o parte dintre cei mai importanti actori din aceasta piata au acceptat totusi sa dezvaluie o parte din secretele meseriei de dealer (fara a avea pretentia de a fi trecut in revista toate numele importante ale breslei, care au un cuvant greu de spus pe piata financiara romaneasca). Bancheri ce au intrat pentru prima data intr-o camera de dealing in urma cu 15-20 de ani ocupa cu totii astazi pozitii de conducere si raspund pentru sume de ordinul a zeci de milioane de euro.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2008.

Christina Iancu si Toni Iordache au manuit suficienti bani ca sa se califice pentru un eventual sequel al filmului “Wall Street” al lui Oliver Stone. Pentru ca au lucrat pe Wall Street, i-au respirat aerul, au trait succese si caderi, au manevrat miliarde de dolari si au trait criza financiara americana. Acum s-au intors in Romania.

In decembrie 2006, un bond emis de Bear Stearns a inregistrat brusc o scadere a valorii; era un fapt fara precedent si a fost un semnal pentru Toni Iordache, pe atunci Structured Credit Desk Risk Manager la Fortis Bank New York, ca se va intampla ceva. A fost primul semn, perceput de Iordache, al crizei financiare care a inceput in Statele Unite ale Americii si care a trecut acum oceanul, dand mari batai de cap europenilor. La aproape doi ani de la “prima picatura de sange”, Fortis este acum o institutie financiara in deriva, sprijinita de trei guverne europene, iar Toni Iordache este Senior Manager Enterprise Risk Services la Deloitte Romania.

Toni Iordache, 41 de ani, are o voce puternica si initial pare putin dur; mai tarziu, prima impresie se distileaza: trei picaturi de fermitate, un strop de cinism, o doza de matematica, un “low profile” asumat si cumva surprinzator. Spunem cumva surprinzator pentru ca, intr-un Bucuresti unde etaloanele reusitei sociale sunt cele stiute, Toni Iordache nu are masina si prefera metroul si a depasit perioada in care banii exercitau vreun stres asupra sa.

Acelasi Bucuresti a marcat-o si pe Christina Iancu, care pana in ianuarie a fost CLO and CDS Portfolio Manager la ACA Capital, companie financiara care a gestionat active de 18 miliarde de dolari (CLO inseamna “collateralized loan obligation”, CDS inseamna “credit default swap” – e vorba de titluri de valoare, respectiv de instrumente financiare avand la baza portofolii de credite). Ca atare, Christina Iancu, acum Senior Associate Financial Advisory la Deloitte Romania, considera New Yorkul “acasa” si spune despre ea ca este mai degraba cetatean al lumii decat romanca sau americanca. Un cetatean al lumii putin trist, pentru ca viata i s-a schimbat cu 180 de grade si pentru ca trebuie sa se impace cu ceea ce strainii veniti aici numesc “exotismul” capitalei Romaniei.

Si Toni Iordache, si Christina Iancu fac parte din cei aproximativ 100.000 de oameni pe care criza financiara si caderile mai marilor sau mai micilor institutii financiare i-au lasat fara slujbe. Financiar vorbind, “practic, toata America si jumatate din Londra nu mai sunt. Si-au pierdut slujbele toti si vorbim pe Facebook si nu ne vine sa credem. Ma intreaba: Tu unde ai ajuns?”, “Pai eu am ajuns la Deloitte, in Romania”, “Lasa, stai acolo, eu am ajuns la coltul strazii”, spune Christina Iancu. Si sirul povestilor poate continua la nesfarsit, cu cuplul de americani, fosti colegi cu Christina Iancu, care au ales sa se mute in Bali, nu pentru exotism, ci pentru ca este foarte ieftin sa traiesti acolo, sau cu traderul bulgar despre care a citit ca s-a intors acasa si s-a calugarit. Fost olimpic la matematica, prima alegere a lui Toni Iordache a fost Politehnica, in 1987. “Pe vremea aceea nu aveai prea multe optiuni, si am facut Politehnica, sectia lui Petre Roman. In ‘90 am schimbat macazul, pentru ca mi-am dat seama ca lucrurile se vor strica”, spune Iordache, care a terminat Politehnica in 1992 si Cibernetica in 1995.

In 1996 lucra la Procter & Gamble si a primit o bursa pentru un MBA in Statele Unite. “Am terminat cu 3,95 din 4. Am avut o singura nota de B si in rest am avut numai A. Era, de fapt, singura optiune pentru a prinde un job acolo. Fiind matematician si placandu-mi finantele, nu mi-am dorit decat sa ajung pe Wall Street”, spune Iordache. Visul i se implineste si, in iunie 1998, ajunge trader la Citibank. Lucreaza pentru banca americana la New York si Londra pana in 2001, chiar inainte de 11 septembrie. Trece apoi la ICAP, un fond speculativ (hedge fund) care ii permite ca ia contact cu zona instrumentelor financiare de risc si unde traieste criza . Apoi ajunge la Deutsche Bank, pentru putin timp, unde se ocupa de gestiunea riscurilor, iar pe urma intra in “spatiul credit”, la JP Morgan, penultimul loc de munca pe Wall Street. “Eram vicepresident, dar ca nivel profesional, nu executiv. Eu administram riscuri, nu conduceam oameni”, spune Iordache. Evolutia carierei l-a pus in situatia de a alege intre management si tehnica. A ales componenta tehnica, intrucat “cine stie face, cine nu stie face powerpoint sau scrie e-mail-uri”. Pe Wall Street a fost si prima slujba a Christinei Iancu, plecata impreuna cu familia in SUA in urma cu 14 ani. Acolo a facut liceul si facultatea, a terminat Finante si Investitii la City University of New York, in 2004. “Am inceput cu un internship neplatit la o companie. Compania mea a inceput ca un hedge fund detinut de Bear Stearns si apoi s-a extins in mai multe directii. Aveam trei linii mari de business, printre care si CDO bazate pe credite ipotecare subprime. Fiindca aceste trei linii de business au avut de suferit, compania mea a dat faliment in decembrie 2007”, rezuma Christina Iancu perioada dintre decembrie 2004 si finele anului trecut.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2008.

Inventatorul berii la PET, Virgil Mailat, a decis sa vanda afacerea Bere Mures dupa 35 de ani de activitate in industria berii. Compania va intra in aproximativ trei saptamani in portofoliul grupului olandez Heineken, care va plati 150 de milioane de euro si se va aseza si mai confortabil in postura de lider pe piata berii din Romania.

La sfarsitul saptamanii trecute, Virgil Mailat era inca in biroul sau de la etajul al doilea al fabricii Bere Mures. Lucra la incheierea socotelilor cu afacerea pe care a ridicat-o in ultimii 13 ani si era asteptat, in incaperea alaturata, de oficialii Heineken, cu care mai avea in continuare de discutat detalii.

Discutiile cu grupul olandez, dar si cu autoritatile antitrust, vor mai dura intre 10 si 30 de zile, estima joia trecuta Mailat, care a fost managerul companiei si unul din principalii actionari in ultimii 13 ani.

Cand discutiile se vor sfarsi, se va incheia si cariera de 35 de ani in industria berii a lui Virgil Mailat: „In ziua in care toate clauzele contractuale vor fi finalizate, voi preda, impreuna cu ceilalti actionari, toate actiunile pe care le detinem in cadrul celor trei active ale Bere Mures – fabrica de bere, un producator de ape minerale si un hotel la Geoagiu Bai. Vom primi toata suma pe care am stabilit-o, intr-o singura transa, iar a doua zi imi strang lucrurile si am plecat“, spune Virgil Mailat.

Acelasi lucru il vor face si asociatii sai – Emil Morariu, Gheorghe Grec, Alexandru Rus, Nicolae Bacila si Anghel Rus. „Va veni o noua echipa manageriala de la Heineken, iar noi nu ne vom mai implica nici macar pentru consultanta“, precizeaza omul de afaceri, care va ramane in schimb cu cele 37,5 milioane de euro care ii vor intra in cont.

Spune insa ca nu ii pare deloc rau, din mai multe motive. Unul ar fi ca vrea sa investeasca si in altceva decat in bere. Pentru inceput, se gandeste sa investeasca in domeniul medical si sa deschida o retea de clinici private in Targu-Mures. Prima va fi destinata tratarii cancerului, iar urmatoarele ar putea fi clinici de urologie, de ORL si o maternitate.

Cu o alta parte din banii pe care ii va primi in urma vanzarii participatiei la Bere Mures intentioneaza sa contribuie la dezvoltarea afacerilor pe care le au cele doua fiice ale sale. „Fetele mele au fiecare afacerea ei, in domenii separate, si vreau sa le ajut“, spune Mailat.

Cel mai important motiv este insa acela ca el nu se simte un dezvoltator, ci un vizionar: „Daca as fi crezut ca mai poate aparea vreo inovatie pe piata berii, daca as fi simtit ca pot sa mai fac o revolutie in industrie, nu as fi vandut acum. Dar nu stiu ce altceva nou si care sa prinda ar mai putea aparea“.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2008.

La zece ani de la salvarea Dacia de la faliment, grupul Renault ar putea fi la randul sau salvat de Logan in plina criza financiara internationala. Va reusi Dacia sa combata cresterea costurilor la materii prime si a salariilor, pentru a reusi sa faca profituri mari din masini ieftine sau va apela in continuare, dupa modelul fabricilor din Vest, la stoparea productiei?

Intr-una din salile improvizate in standul Renault de la Salonul Auto de la Paris, Carlos Ghosn pare vizibil obosit. Este ora 9 dimineata si cel supranumit “cost-killer” traverseaza cel mai delicat moment din cei peste trei ani care au trecut de la numirea sa ca sef.

Ghosn stia foarte bine ca nu ii va fi usor, in 2005, cand l-a inlocuit pe “visatorul” Louis Schweitzer, cel care inventase Loganul, o masina ieftina pentru “cei 80% dintre locuitorii planetei care acum nu au o masina”. Avea de crescut profitabilitatea grupului francez – aflat cu mult in urma concurentilor directi – in special prin reducerea costurilor. Insa probabil ca niciun moment nu s-a asteptat la o criza financiara de proportii, in urma careia capitalizarea bursiera sa scada cu 70% in ultimele noua luni si sa ajunga din nou in situatia de a inchide fabrici si a anunta concedieri masive, asa cum facuse anterior la Michelin in SUA sau la Nissan, marca pe care o salvase de la falimentul de care era foarte aproape in urma cu zece ani.

Atitudinea grava a lui Ghosn la intre­­barile legate de concedierile din Franta sau cele despre reducerea tintei de vanzari si a profitabilitatii se schimba brusc in momentul in care aude ca este vorba despre un interviu cu un ziarist din Romania, tara Logan. Acesta pare acum singurul proiect de ale carui rezultate seful grupului Renault-Nissan pare multumit, iar acest lucru se vede si din rapiditatea cu care raspunde intrebarilor. Daca despre planurile Renault pentru fabricile din Brazilia, Maroc sau India, Ghosn pare ca isi pregateste un raspuns (protocolar) pret de cateva secunde, atunci cand vine vorba despre Romania si Logan, reactia este imediata. “O recesiune econo­mica avantajeaza produsele low-cost. In general, clientii de automobile se vor orienta tot mai mult catre modele precum Logan.”

Rezultatele de vanzari din primele noua luni ale anului par sa sustina afirmatiile lui Ghosn. Dacia si-a dublat in luna septembrie vanzarile de pe pietele vest-europene fata de aceeasi luna a anului trecut, in conditiile in care piata a scazut cu aproape 10%, potrivit Asociatiei Constructorilor Euro­peni de Auto­mobile (ACEA). Potrivit aceleiasi surse, pe ansamblul primelor noua luni ale anului, Dacia a inregistrat cea mai mare crestere dintre toate marcile vandute in Europa de Vest (peste 40% fata de perioada similara a anului trecut), pe fondul unei reduceri a inma­tricularilor de masini noi cu peste 5%.

Cu toate acestea, la sfarsitul saptamanii trecute, Dacia a anuntat ca isi va intrerupe productia la Pitesti timp de patru zile, in octombrie si noiembrie, din cauza cererii in scadere de pe piata romaneasca, unde vanzarile au scazut in primele noua luni ale anului cu aproximativ 10% fata de anul trecut, la mai putin de 61.000 de masini. Intreruperea productiei timp de patru zile, care inseamna 5.200 de masini in minus iesite de pe liniile de fabricatie, este legata strict de capacitatea din acest moment a pietei interne, avand in vedere ca nu se vor intrerupe activitatea de export, fabricatia de piese de schimb, cea din anumite sectoare ale uzinei mecanice si cea de la centrul CKD, care asigura livrarea pentru pachetele de componente ce vor fi asamblate in uzine din strainatate.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2008.

Cu 90.000 de absolventi de studii universitare, dublu fata de anul trecut, piata fortei de munca se pregateste anul acesta pentru o infuzie record de potentiali candidati. Cat de mare va fi impactul unei promotii duble si cat de pregatite sunt companiile sa-i includa pe toti in organigramele lor?

“Am intalnit un candidat care incepuse sa lucreze din liceu, in anul I se angajase intr-o companie, in anul al II-lea in alta, iar in ultimul an de facultate era deja manager”, povesteste Dragos Gheban, business development manager la Catalyst Recruitment Solutions, despre unul dintre tinerii care nu asteapta sa implineasca 22 de ani si sa ia diploma ca abia apoi sa inceapa munca. Nu sunt insa multi in asemenea situatie; cei mai multi fac primii pasi in viata profesionala abia dupa patru ani de facultate si fara prea multa experienta de munca. Pretentiile lor salariale sunt insa mari, iar angajatorii, de cele mai multe ori in cautare disperata de oameni, fac concesiile de rigoare.

Anul acesta insa, vantul se pare ca va sufla din alta directie. Aproximativ 90.000 de absolventi vor iesi de pe portile facultatilor din Romania, de doua ori mai multi decat anul trecut, ca urmare a introducerii din 2005/2006 in invatamantul universitar a asa-numitului sistem Bologna, prin care ciclul de studiu s-a scurtat de la patru la trei ani.

Presa a estimat anterior, pe baza unor date ale Institutului National de Statistica, ca numarul absolventilor din acest an se va ridica la aproximativ 260.000, cu tot cu absolventii sistemului de invatamant la distanta, dar ultimele date furnizate pentru BUSINESS Magazin de catre reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii arata ca, in realitate, numarul celor care vor absolvi cursurile la zi ale facultatilor din sistemul de stat si privat nu va depasi 90.000 de oameni. Si asa insa, de doua ori mai multi absolventi inseamna pentru angajatori, cel putin la nivel teoretic, de doua ori mai multe sanse de a gasi candidatii potriviti pentru locurile de munca pe care le au disponibile, asa incat si-ar putea permite sa fie mult mai selective si, de ce nu, sa incerce sa schimbe raportul de forte pe piata muncii.

“Toti cei care termina facultatea isi imagineaza ca, in ciuda faptului ca nu au niciun pic de experienta, pot sa ceara si vor primi un salariu de cel putin 600 de euro pe luna plus telefon mobil, masina, bonuri de masa si laptop. In realitate, nicio firma nu va da unui astfel de candidat mai mult de 400 de euro pe luna, ca sa nu mai vorbim de beneficii extrasalariale”, spune Florin Rusu, managing director al Global Consulting.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iulie 2008.

Dupa interviurile cu cei mai importanti CEO austrieci care fac afaceri la Bucuresti, demersul BUSINESS Magazin de a verifica teoria ca Viena ar fi devenit un fel de capitala comerciala de facto a Romaniei a dus treptat spre o concluzie inca mai cuprinzatoare, anume ca Viena a ajuns aproape pe nesimtite capitala comerciala a intregii Europe de Est.

“Sa nu credeti ca toate companiile care investesc in Romania via Viena sunt companii austriece”, spune Andreas Treichl, CEO al Erste Bank. De fapt, spune el, Erste este acum o “companie cu sediul central in Austria, care investeste in Cehia, Slovacia, Romania etc., si in acelasi timp o companie est-europeana, deoarece acolo se afla cea mai mare parte din businessul nostru”. Ce spune bancherul de la Erste nu-i nici figura de stil, nici dorinta de a evada din cliseul, pentru unii comentatori din Romania de-a dreptul ingrijorator, al unei ofensive ex-habsburgice care tinde sa cucereasca toate punctele esentiale din economia romaneasca.

Faptul ca mari domenii ale acesteia, de la petrol sau sectorul bancar la asigurari, sunt dominate de companii austriece ar justifica ipoteza ca Viena este capitala comerciala a Romaniei. Directorii generali ai OMV, Erste Bank, Vienna Insurance Group, Raiffeissen International, Bank Austria, Uniqa sau Wienerberger sustin insa ca Romania este doar una dintre tarile preferate de investitorii austrieci, aflata pe drumul lor logic de extindere spre fostele granite ale Imperiului Habsburgic.

Cand vine vorba despre motivatia de a investi in Romania, nici un CEO austriac nu se fereste sa recunoasca argumentul istoric, cel de refacere a amprentei Imperiului Habsburgic, cu precizarea ca o tara mica precum Austria nu se putea extinde decat spre Est dupa ridicarea Cortinei de Fier. Argumentul istoric l-ar umple de mandrie pe Franz Josef, mai ales daca tinem cont de faptul ca firmele austriece au reusit in Romania ce nu au reusit habsburgii, respectiv cucerirea economica a intregii tari, nu numai a Transilvaniei.

“Companiile austriece au mers pe drumul stiut al Imperiului Habsburgic, si nu din lipsa de imaginatie, ci pentru ca asa era logic”, sintetizeaza Codrut Pascu, directorul reprezentantei de la Bucuresti a companiei de consultanta Roland Berger Strategy Consulting, motivul fundamental pentru care Austria este investitorul numarul unu in Romania. Nu calitatea de investitor i-a atras insa Vienei imaginea de capitala comerciala a Romaniei, cat mai ales pozitiile de lideri de piata, in sectoarele unde activeaza, ale catorva dintre cele mai importante companii austriece, in special din domeniul bancar (Erste Bank, Raiffeissen International, Bank Austria, Volksbank), petrol si gaze (OMV), asigurari (VIG), constructii (Wienerberger) sau imobiliare (Immoeast).

Toti directorii de companii intervievati de BUSINESS Magazin insista insa ca de fapt companiile austriece nu mai sunt austriece prin actionariat si ca Romania este doar o felie din tortul Europei Centrale si de Est, din care au inceput sa taie imediat dupa eliberarea acestei zone de conducerea comunista.

“Austria are interese mari in ceea ce priveste Romania, asa cum are si in privinta altor tari unde este investitorul strain numarul unu, precum Bulgaria, Croatia sau Serbia si asa cum are si in privinta altor tari unde este investitorul numarul doi sau trei”, spune Wolfgang Ruttenstorfer, CEO al OMV Group. Atat el, cat si alti directori de companii austriece spun ca Austria este doar un centru zonal unde investitori din toata lumea cumpara actiuni in companii pe care le trimit sa domine tarile est-europene. Aceasta explica de ce Ruttenstorfer sustine ca OMV nu ar trebui sa fie considerat un investitor austriac in Romania, ci doar unul cu sediul central la Viena: “Pentru noi, Petrom este o companie romaneasca, condusa din Bucuresti, la care OMV este actionar majoritar, dar OMV nu mai este o companie austriaca: multi actionari sunt din Marea Britanie, din Statele Unite, din Abu Dhabi si 13% din actiuni sunt controlate de guvernul austriac”.

Si Erich Hampel, CEO Bank Austria si director al diviziei Europa Centrala si de Est in cadrul UniCredit Group, vorbeste despre localizarea naturala a afacerilor detinute de austrieci in Romania. “Stim bine cat de importanta este comunitatea locala si ce important e sa folosesti bine cunostintele locale”, spune el, dand ca exemplu situatia din UniCredit Tiriac Bank: “Doar o mana de expati lucreaza in Bucuresti, dat fiind ca ne bazam in totalitate pe abilitatile managementului local”.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iunie 2008.

In portofoliul de clienti cu care fondatorii UMT s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intra nume precum Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Qwest Communications, Star Alliance. Cand a intrat in „jurisdictia“ lui Olteanu, in 1999, software-ul de administrare a portofoliilor de proiecte era intr-o faza incipienta. Astazi este compus din patru module complexe, in timp ce pe vremea aceea avea doar o parte dintr-un modul. Cele patru parti ale aplicatiei se numesc Create, Select, Plan si Manage.

PARTEA 1 – „CREATE“: Faza de creatie presupune trecerea de la stadiul de simpla idee la un plan de afaceri complex. Planul de afaceri urmeaza sa fie prezentat unui investitor. De cele mai multe ori, ajunge intr-o stiva alte proiecte, urmand sa fie evaluat de compania care se gandeste sa investeasca in el.

PARTEA A 2-A – „SELECT“: „In general, o firma normala trebuie sa aiba un excedent de idei“, spune Olteanu. Cu alte cuvinte, o multime de proiecte pe hartie, dar nu suficienti bani pentru a le pune pe toate in aplicare. Este momentul pentru efectuarea unei selectii riguroase. Criteriile dupa care se face alegerea sunt diverse. „Depinde si de ce isi doreste firma care investeste. O firma foarte mare, cum este Coca-Cola sa zicem, ar putea sa fie interesata in primii cinci ani exclusiv de crearea unei imagini pe o piata noua pe care intra, si abia dupa aceea de profit“, explica el. Software-ul il ajuta pe investitor sa-si defineasca propriile prioritati. „Sa presupunem ca este interesat in primul rand de obtinerea unei cote de piata. Cota de piata se trece in capul listei, cu o pondere a importantei, procentuala, sa zicem de 45%. Urmatorul criteriu este obtinerea satisfactiei angajatilor, cu o importanta de 27%. Si asa mai departe.“ Aplicand aceasta grila peste lista de proiecte in asteptare, se obtine o ierarhie a proiectelor. Software-ul nu se multumeste insa cu ierarhizarea traditionala, „de sus in jos“.

In functie de schimbarea criteriilor sau a ponderilor, proiectele sunt re-clasate dinamic, astfel incat investitorul sa stie  combinatia optima pentru plasarea banilor.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din ianuarie 2006.

Declaratiile din ultima vreme legate de intentiile de investitii pe piata energiei eoliene, in conditiile potentialului relativ limitat al acestei piete in Romania, anunta o adevarata cursa intre proiecte, la capatul careia unele dintre ele vor ramane doar la nivel de intentie ori se vor pierde pe parcurs.

“Daca Bucurestiul parea neincapator anul trecut pentru sutele de proiecte imobiliare care se anuntau unul dupa altul, asa se intampla acum cu Dobrogea, neincapatoare pentru zecile de proiecte de energie eoliana despre care auzim tot mai des in ultima perioada”, spune Alexandru Teodorescu, directorul companiei de consultanta pentru proiecte de energie eoliana Wind Expert. In aceasta vara, atat companii occidentale cu experienta in producerea de energie electrica, dar si companii romanesti si-au anuntat intentia de a investi in energie eoliana.

Declaratii legate de viitoare investitii in aceasta piata au facut si oameni de afaceri ale caror nume au fost legate in ultimii doi ani de investitii in alte domenii, dar mai ales in imobiliare. Astfel, companii precum Petrom, Lukoil, Alro Slatina, E.ON, Gaz de France, Iberdrola, Enel, dar si oameni de afaceri precum Dinu Patriciu, Petru Prunea, Octavian Radu, Marius si Emil Cristescu, George Becali, Dorinel Umbrarescu sau Silviu Prigoana au anuntat in aceasta vara ca sunt interesati sa investeasca in constructia de parcuri energetice eoliene.

Raspunsul la intrebarea de unde a aparut dintr-o data aceasta frenezie a investitiilor in energie, care a fost timp de ani buni un fel de cenusareasa in aria de interes a investitorilor, vine cumva tot dinspre piata de imobiliare si are doua componente: una dintre ele este legata de scaderea sau stagnarea pietei imobiliare si de nevoia investitorilor de a gasi o noua piata cu randamente bune unde sa isi plaseze banii, cealalta este legata de faptul ca si investitiile eoliene sunt, mai ales in aceasta faza, tot un fel de investitii imobiliare.

“Intr-un fel, in faza initiala, afacerile de real estate si investitiile in energie eoliana au la baza aceleasi trei puncte cheie: locatia, locatia, locatia”, spune Markus Piuk, director general al casei de avocatura Schoenherr si Asociatii SCA, care a fost consultant juridic pentru o serie de proiecte de energie eoliana. Markus Piuk spune ca, in faza initiala, oamenii de afaceri romani, chiar daca nu stiu detalii despre constructia si operarea parcurilor eoliene, pot sa isi asigure un teren bun si sa obtina permisele pentru accesul la retea.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din septembrie 2008.

Dupa ce grupul arab Saudi Oger a reusit recent sa-si completeze detinerea de la Zapp pana la 99,99%, cumparand partea fostilor asociati americani de la Qualcomm, prima schimbare a fost cea a CEO-ului. Noul sef al Zapp, fost bancher de investitii si apropiat al familiei Hariri, are sarcina de a pune pe picioare operatorul de telefonie mobila.

Raspunsul noului CEO al Telemobil, companie care opereaza sub brandul de telefonie mobila Zapp, la intrebarea asupra duratei mandatului sau in aceasta pozitie e „pana cand ne vom simti confortabil in acest business“. Dintr-un punct de vedere, Chris Bataillard are un statut interesant la Zapp: este propriul sau sef. Nu va renunta la functia de CEO pe care o detine in paralel la Zapp Holding, structura care coordoneaza cei doi operatori Zapp, din Romania si Portugalia. Cele doua fotolii de CEO pe care le detine la Bucuresti si Londra inseamna de doua ori mai multa presiune asupra celui care acum e responsabil cat se poate de direct pentru scoaterea din amorteala a exoticului operator CDMA in peisajul GSM european.

Primul interviu in aceasta calitate l-a prins pe Bataillard intre doua sedinte. In cea premergatoare discutase cu managementul Zapp ce tipuri de servicii mobile sunt cerute de consumatorii romani, iar dupa plecarea reporterului BUSINESS Magazin urma sa participe la sedinta care dezbatea ce anume poate din punct de vedere tehnic si comercial sa ofere Zapp consumatorilor. Chiar si in timpul discutiei se scuza ca trebuie sa plece 15 minute, pentru o intrevedere cu Vijay Srinivasagopalan, directorul de operatiuni.

Venirii lui Bataillard ii vor urma in viitorul apropiat o serie de lansari de produse noi (cel mai probabil, serviciul de internet mobil inclusiv in regim de roaming si eventual intrarea pe segmentul de convorbiri preplatite), cresterea numarului de angajati cu 10-15% pana la sfarsitul anului, de la 950 la finele lui 2007, si negresit ocuparea celor doua scaune ramase libere la sedintele din ultimele luni: cel al directorului de marketing si cel al directorului de resurse umane.

Americanul Bataillard il inlocuieste pe fostul CEO pana acum doua saptamani, Piermario di Pietro. Schimbarea de conducere de la Telemobil a fost operata imediat dupa ce unul dintre actionari, conglomeratul Saudi Oger, controlat de familia Hariri, a cumparat participatia, egala ca marime, a Qualcomm. „In orice afacere este dificil sa conduci un joint-venture 50/50. Qualcomm si-a atins obiectivul, iar acum si Saudi Oger poate obtine ce vrea din aceasta investitie“, explica aluziv cel care se afla la a treia achizitie a operatorului roman de-a lungul carierei. Pentru a intelege obiectivul Qualcomm, Bataillard muta discutia cativa ani in trecut. O va face de mai multe ori pe parcursul interviului pentru a explica fundamentele afacerii Zapp; fostul bancher de investitii trecut de prima tinerete e cea mai potrivita persoana sa faca asta gratie carierei sale incepute practic odata cu perioada pionieratului in telefonia mobila in Europa, dar si pentru ca, sub diverse forme, a fost tot timpul aproape de operatorul CDMA din Romania.

Pentru Qualcomm, investitia a fost una strategica la momentul intrarii in afacere, in 2000. Activitatea de baza, acum ca si atunci, consta in vanzarea de chipset-uri – componente in echipamente telecom – si punerea la dispozitie a brevetelor pe care le detine, printre care cel pentru tehnologia CDMA, concurenta GSM. In acea perioada de inceputuri, Zapp era primul care dezvolta la scara nationala o retea CDMA in banda de frecvente de 450 MHz. „Toti ceilalti operatori, de la China la Indonezia, Vietnam si Scandinavia, se uitau la Telemobil pentru a studia businessul. Asa ca pentru Qualcomm a fost mai important ca anumite lucruri sa fie facute pentru a promova CDMA 450“, spune Bataillard. „Cand am inceput Telemobil, Saudi Oger avea ca obiectiv sa aiba o investitie de succes, iar Qualcomm – sa aiba o retea CDMA 450 de succes proprie.“ Acum, piata CDMA este suficient de matura; doar in China sunt livrate anual 10 milioane de terminale care folosesc aceasta tehnologie.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din ianuarie 2008.