Tag: catalog

  • Business Magazin i-a premiat pe cei mai performanţi tineri manageri din România în 2013 – GALERIE FOTO

    Business Magazin premiază în fiecare an managerii cu vârsta de până în 40 de ani care au atins performanţa în afaceri şi s-au remarcat în domeniul în care activează.

    Şase dintre premiile Business Magazin pe categorii au fost oferite după cum urmează:

    Tatian Diaconu – Managing Director, Immochan, premiul la categoria Alte Servicii;

     

    Bogdan Padiu – CEO Teamnet, premiul la categoria IT&C;

    Ştefan Gaibu – Director direcţia logistică Dacia, premiul la categoria Pieţe Industriale;

    Dorina Dobre – Director General Recunoştintă parte a grupului Cristim, categoria Pieţe de Consum;

    Oana Simon – Director General Novei Medical, Premiul pentru antreprenoriat;

    Paul Ursaciuc – Vicepreşedinte Operaţiuni&IT BCR – premiul pentru Servicii Financiare

    Cele patru premii speciale au fost acordate:

    Costin Raiu – Director Global Research&Analysis, Kaspersky Lab;

    Dani Caramihai – Acţionar Fratelli;

    Alexandru Coşbuc – vicepreşedinte adjunct International Accounts & Partners, Siveco Romania.

    Alina Popa – CFO Petrom;

    Gala Premiilor Business Magazin pune în scenă, de opt ani, viziunea celor care reprezintă “valul nou”, a celor care transformă vizibil România prin energia şi creativitatea lor. Prin această iniţiativă echipa de profesionişti Business Magazin selectează şi promovează tinerii managerii care conduc astăzi unele dintre cele mai importante afaceri din România şi care vor reprezenta cel mai bine mediul de business în următorii zece ani.

    Business Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De nouă ani evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele Business Magazin iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului Business Magazin.

    Gala Premiilor Business Magazin a avut loc miercuri seară de la orele 19 la hotelul J.W.Marriott şi a fost moderată de vedeta ProTv, Amalia Enache, şi de Cristian Hostiuc, directorul editorial al Business Magazin şi Ziarul Financiar. Partenerii galei BM sunt Romtelecom, Siveco, Raiffeisen Bank şi Marsay.


    19.40: Invitaţii au intrat în sală. Gala va începe în câteva minute.

    19:50: Amalia Enache, gazda evenimentului vorbeşte despre reţeta tinerilor de succes: “Vă mai amintiţi cum arăta România anului 2006? Atunci apărea primul catalog 100 TINERI MANAGERI DE TOP”

    20.00: Invitaţii revăd câştigătorii celor şapte ani ai galei Business Magazin – 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

    20.01: Cristian Hostiuc, director editorial al Business Magazin:  Vedem istoria României din ultimii opt ani. Mi-am amintit de Iulian Dascălu, regele mallurilor, sau Raul Ciurtin de la Albalact, care încă sunt în mediu de afaceri. Alţii s-au pierdut pe drum, cum e exemplul Turabo, pe care criza l-a măturat. Revista Business Magazin scrie despre poveştile oamenilor şi brandurilor din businessul românesc. Este o mândrie că reuşim să găsim an de an tineri manageri care sunt în funcţii de conducere, pe care pariem, şi cu care ne mândrim. Ne propunem să scoatem cărţi în care să punem într-un singur loc poveştile oamenilor. Probabil că urmaşii noştri vor dori să citească despre oameni şi branduri care s-au format în România.

    20.03: Ioana Mihai, editor Business Magazin: În fiecare an ne întrebăm dacă mai găsim 100 de tineri de succes relevanţi. Manageri de top există în continuare, ei cresc şi descoperim poveşti interesante, care trezesc interesul cititorilor. Ne bucurăm când vedem că tinerii în care am crezut confirmă, aduc plusuri în companiile în care activează şi că antreprenorii propuşi de noi sunt tot mai puternici.

    20.05: Începe discuţia între managerii din generaţiile anterioare. Participă Cristian Sporiş, Raiffeisen Bank; Cătălin Olteanu-Heel, FM Logistic; Vlad Sterescu, CGS România.

    20.08: Cristian Sporiş, Raiffeisen Bank: În viaţă sunt şi piste false, iar oamenii au plecat dintr-o bancă în alta uitându-se la salariu, dar nu au construit neapărat cariere. E important să ai o viziune şi când a oprit trenul trebuie să te urci în el. Când am apărut în ediţia din 2006 i-am arătat fiicei mele şi i-am spus -Uite-l pe tata în poză!-

    20.10: Cătălin Olteanu-Heel, FM Logistic: Când am apărut în catalog am fost promovat general manager. Am un amic care spune că are o problemă cu funcţiile astea: aparent salariul creşte, dar dacă te uiţi la plata cu ora scade. ITM-ul ar trebui să ma caute în avioane sau aeroporturi. Acum toată lumea aleargă după orice ca sa supravieţuiescă. Depinde de noi să ştim când ne oprim din alergare. 

    20.15: Vlad Sterescu, CGS România: Am avut noroc. Am lucrat cu cei mai buni oameni şi am învăţat munca asta de la cei mai buni oameni. Ideal într-un call center este să suni de o sută de ori şi să primeşti acelaşi răspuns.

    20.20: Cristian Sporiş, Raiffeisen Bank: Am îndatorat România cu 300 de milioane de euro în cele şase luni cât am fost în Guvern.

    20.21: Cătălin Olteanu-Heel, FM Logistic: Norocul este să te întâlneşti cu oamenii de la care poţi să înveţi, să iei ce-i bun de la ei şi să reuşeşti să aplici. Trebuie să exportăm tinerele talente din România pentru că într-o zi ei vor fi recunoscători şi vor aduce în România cunoştinţele pe care le-au dobândit într-o altă ţară.

    20.26: Vlad Sterescu, CGS România: Am fost primul angajat din call-center. Împreună cu Softwin am reuşit să formăm în România o industrie. Nu aş sfătui pe nimeni să înceapă acum o afacere de call-center. Atunci erau alte vremuri.

    20.40 – Cei şase premianţi ai serii la categoria domenii de activitate sunt:

    servicii financiare- Paul Ursaciuc, Vicepresedinte Operatiuni& IT la  BCR ( premiul va fi acordat de Romtelecom)

    piete de consum- Dorina Dobre, Director General Recunostinta parte a grupului Cristim

    IT&C- Bogdan Padiu,CEO Teamnet

    Piete industriale-Ştefan Gaibu, director directia logistica Dacia,

    Alte Servicii -Tatian Diaconu, CEO Immochan

    Antreprenoriat- Oana Simion, Director General Novei Medical

    21.10 – Cele patru premii speciale ale serii au fost acordate către Costin Raiu, director Global Research & Analysis, Kaspersky Lab; Dani Caramihai, acţionar Fratelli; Alina Popa, CFO Petrom; Alexandru Coşbuc, vicepresedinte adjunct International Accounts & Partners, Siveco România.

    21.30 – Business dinner. Invitaţii socializează şi se felicită pentru premiile câştigate.

  • Airbus a primit o comandă pentru 234 de avioane

     Înţelegerea, anunţată luni în cadrul unei ceremonii la palatul prezidenţial din Paris, include modele A320 şi A320neo, potrivit Bloomberg. La preţul de catalog, avioanele ar avea o valoare de 24 de miliarde de dolari, însă companiile aeriene primesc discount-uri.

    Contractul cu Lion Air marchează un succes important al Airbus în Indonezia, piaţă dominată anterior de rivalul american Boeing.

    Lion Air trebuie să cumpere noi avioane, întrucât piaţa călătoriilor aeriene în regiune este estimată să avanseze cu peste 6,4% anual până în 2031. Compania, cu 36 de destinaţii interne şi externe, intenţionează să înfiinţeze un operator low-cost în Malaezia, pentru a concura AirAsia, cel mai mare client al Airbus A320.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Business Magazin a lansat catalogul “200 cele mai puternice femei din business”

    “Nu ne-am dorit şi nici n-am realizat un clasament. Am prezentat 200 de femei care au reuşit să inventeze, să creeze afaceri sau să conducă business-uri de sute de milioane sau chiar miliarde de euro. Le-am ales pentru evoluţiile în carieră, pentru numărul zerourilor din cifra de afaceri a companiilor pe care le conduc sau pentru renumele pe care l-au construit de-a lungul anilor. Au vârste cuprinse între 27 şi 77 de ani, ceea ce dovedeşte că nu este niciodată prea devreme sau prea târziu să-şi dovedească talentul şi priceperea în afaceri. Sunt doamne care au ajuns, înainte de a împlini 30 de ani, să controleze bugete de milioane de euro sau să coordoneze strategiile unei multinaţionale la nivel regional”, scrie Ioana Mihai, senior editor al revistei Business Magazin, în argumentul care prefaţează catalogul “200 cele mai puternice femei din business”.

    Multe dintre cele 200 de femei manager din acest catalog au deja un renume nu numai la nivel naţional, dar şi peste hotare, în timp ce altele sunt mult mai discrete şi despre ele vorbesc mai degrabă afacerile pe care le conduc. Numitorul comun este puterea lor de a învăţa permanent, a inventa şi a se reinventa, de a motiva oameni şi a creşte afaceri.

    Gala Business Magazin – Women in Power 2013 a avut loc miercuri, 6 martie 2013, de la ora 19.30, la hotelul Radisson Blu din Bucureşti.

  • Opinie Dorin Oancea, redactor-şef Business Magazin: Admiraţia este strâns legată de imagine

    Business Magazin oferă mediului de afaceri cea de-a treia ediţie a catalogului celor mai admiraţi 100 de manageri din România. Sunt oameni care au în spate cariere impresionante şi care s-au transformat, în timp, în modele pentru tinerii care vor să reuşească în afaceri.

    Fiecare ediţie a catalogului poate fi privită şi ca un manual pentru reuşita în afaceri, dar şi ca un barometru al businessului. Un manual scris de sutele de manageri şi consultanţi de top care au răspuns invitaţiei Business Magazin de a spune pe cine admiră, cui atribuie merite deosebite în afaceri şi care sunt reperele comunităţii de business.

    Veţi descoperi în a treia ediţie a catalogului o schimbare de lider care relevă dinamismul mediului de afaceri. Clasamentul în sine s-a modificat, iar în top au intrat nume noi. Antreprenorii au câştigat puncte importante în meciul cu mediul corporatist. Mediul corporatist, în schimb, vine cu stabilitatea, cu anduranţa de care România are nevoie. Sunt fapte care ne dovedesc, dacă mai e de dovedit, că mediul de afaceri românesc se numără printre puţinele motoare ale societăţii.

    Business Magazin tocmai a împlinit opt ani. Este o publicaţie matură, care încearcă să surprindă mecanismele afacerilor şi să spună ce va fi, ce se va întâmpla cu societatea românească şi cu mediul local de business.

    Business Magazin crede în tineri şi în puterea lor de a schimba lumea. De aceea le dedică proiectul “100 tineri manageri de top”, ajuns în 2012 la a şaptea ediţie.

    Business Magazin crede în comunicare şi de aceea aduce, în fiecare lună, cei mai cunoscuţi şefi de companii să dialogheze cu un public exclusivist în cadrul evenimentului “Meet the CEO”.

    Business Magazin crede în experienţă şi de aceea adună în fiecare lună câte un grup
    de oameni de afaceri şi executivi care să discute pe o temă de actualitate în cadrul cluburilor BM.

    Business Magazin crede în admiraţie şi acesta este motivul pentru care citiţi acest catalog.

  • Cine sunt cei mai admiraţi CEO din România

    Ediţia a treia a catalogului 100 cei mai admiraţi CEO din România scoate în faţă un nou lider de clasament, după doi ani la rând în care managerul aflat în topul preferinţelor oamenilor din business a fost şefa OMV-Petrom, Mariana Gheorghe. De la un an la altul Steven van Groningen de la Raiffeisen a avansat în topul celor mai admiraţi 100 de manageri din România, unde oricum de la bun început s-a aflat între primii zece: în catalogul din 2010 era pe locul al cincilea, în cel de anul trecut pe locul al doilea, iar acum a ajuns cel mai admirat manager din România. Rezultatul voturilor pentru top îl arată, de asemenea, pe van Groningen ca fiind constant cel mai bine văzut bancher, într-un clasament unde colegii de breaslă s-au rărit subtil: în 2010 în top erau opt bancheri, dintre care trei în primii zece, în 2011 au rămas şapte, dintre care trei în top 10, în timp ce acum au rămas şase, dintre care doi în primii zece. Steven van Groningen domină deopotrivă topul general şi cel al expaţilor prezenţi în clasament. Mariana Gheorghe coboară pe locul al cincilea, în faţa ei urcând şi antreprenorii Radu Georgescu, preşedinte al Gecad Group, Florin Talpeş, CEO al Bitdefender, deopotrivă cu un alt bancher, Mişu Negriţoiu, preşedintele ING.

    De fapt, 46 din 100 cei mai admiraţi CEO din România sunt antreprenori, un record al celor trei ediţii ale catalogului, faţă de 35 în anul 2010. Nume precum Mihai Marcu, preşedintele MedLife (cea mai abruptă urcare în clasament, de 38 de locuri faţă de anul precedent), Dan Şucu, fondatorul Mobexpert, Raul Ciurtin, creatorul Albalact, şi Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, şi-au făcut şi ei loc în top zece, astfel că şase antreprenori se află acum în prima parte a clasamentului, faţă de doar trei în prima ediţie.

    “Nu orice fel de antreprenor a urcat în clasament”, spune Sergiu Neguţ, partener în cadrul firmei de consultanţă în resurse umane Wanted Transformation Consultancy, care arată că cei mai admiraţi antreprenori au afaceri care nu au nimic de-a face cu statul: “Când un antreprenor are succes cu o afacere sănătoasă în condiţii de criză, meritele lui devin incontestabile. El nu mai este doar norocos sau talentat şi nici nu se mai poate presupune că este împins sau susţinut de buzunare mult mai adânci din afară. El construieşte şi construcţia lui capătă putere de exemplu pentru toţi managerii”.

    Ioan Nicuţ, coach transformaţional şi de performanţă, sesizează că publicul devine din ce în ce mai matur şi poate identifica lideri locali ca pe un rezultat al vizibilităţii crescânde pe care o au şi pe măsura aportului lor social: “Afacerile româneşti apar ca un rezultat în afara paradigmei care a generat criza, iar cele multinaţionale urmează în cele mai multe situaţii aceeaşi tendinţă şi model ce au dus la crearea crizei”. Andrei Pitiş, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii, remarcă existenţa a doi antreprenori IT în primii trei clasaţi, ceea ce înseamnă că reprezentanţii segmentului de profil devin mai admiraţi şi pe seama nivelului înalt de competitivitate a industriei. Situaţia e favorizată şi de lunga experienţă de outsourcing, creând produse pentru clienţi internaţionali încă de la înce-putul anilor ’90. “Această industrie are un avantaj că nu are nevoie de materie primă pentru a produce, ci doar de creier. Dacă faci un produs, îl poţi vinde de 1.000.000 de ori fără a-l produce de 1.000.000 de ori.”

    Mihaela Nicola, preşedintele The Group, observă în ultima perioadă o dorinţă mai accentuată a liderilor de companii autohtone de a se plasa pe “harta mentală” a reprezentanţilor comunităţii de afaceri: “Din păcate, cei mai mulţi o socotesc ca o succesiune de apariţii publice sau interviuri, iar aceste lucruri, realizate sporadic, la întâmplare, şi fără strategie coerentă nu ajută decât la propria evaluare despre sine. Ele nu conturează în mod unitar şi solid un brand personal”. Pentru a fi admirat, spune şefa The Group, reputaţia CEO-ului trebuie să fie, neîndoielnic, în armonie cu valorile companiei pe care o reprezintă. “Între reputaţia liderului şi cea a organizaţiei există câteodată o suprapunere completă şi o relaţie constantă de împrumut reciproc.” Imaginea liderului vorbeşte partenerilor de afaceri despre felul în care acea companie îşi configurează viitorul, despre “tonul vocii” companiei, despre cheia retorică, despre setul de valori care ghidează activitatea oamenilor din companie, despre viziunea de termen lung sau preocupările tactice ale companiei şi mai ales despre relaţia între promisiuni şi împlinirea acestora.

  • O idee simplă de marketing pentru saloanele de frumuseţe

    Din acest motiv, un număr mare de astfel de saloane au găsit o modalitate prin care să le uşureze alegerea celor care le trec pragul, scrie the New York Times. Clientele care vin la salon sunt întâmpinate cu nişte cataloage în care sunt prezentate coafuri, machiaje şi modele de manichiură din care să aleagă, după care să transmită personalului alegerea.

    Acest demers al saloanelor a fost bine primit de doamne şi domnişoare, multe dintre ele femei de carieră ocupate, pentru că, pe lângă faptul că le-a uşurat procesul de decizie asupra look-ului dorit, le permite să fie aranjate după ultima modă fără să fie nevoie să-şi bată capul încercând să se ţină la curent cu ultimele tendinţe.

    Mai mult, alegerea unei opţiuni din catalog reduce timpul petrecut la salon şi le permite clientelor să-şi facă o idee foarte clară despre cum va arăta coafura sau manichiura respectivă, chiar dacă există şi diferenţe în modul de lucru al celor care ocupă de ele; mare parte dintre femei preferă predictibilitatea în locul unei surprize de la final, care s-ar putea să nu le placă.

  • Elena Cremenescu: Stilul în care conduci o afacere nu cred că se poate face „din cărţi”

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?

    Elena Cremenescu: Lider devii numai şi numai prin exemplul personal în cadrul colectivului în care-ţi desfăşori activitatea. În business, fie că eşti bărbat sau eşti femeie, dacă nu eşti capabil şi competent, n-ai nicio şansă să te impui în faţa celor din jur. Cu atât mai mult dacă eşti femeie! Personal nu mă consider lider, prefer să rămân pentru toţi cei din jurul meu persoana pe care se pot baza indiferent de situaţie.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?

    Elena Cremenescu: Stilul în care conduci o afacere nu cred că se poate face “din cărţi”, ci se face după cum simţi, după cum îţi este felul, personalitatea, firea. Personal sunt convinsă că succesul oricărei afaceri depinde foarte mult de calitatea oamenilor pe care ţi-i alegi, de capacitatea liderului de a-şi apropia angajaţii. Sunt mândră că oamenii cu care am pornit afacerea sunt şi acum alături de mine şi eu sunt alături de ei. Practic, suntem o mare familie cu necazuri şi bucurii pe care le împărtăşim împreună. Acest lucru nu exclude responsabilitatea, seriozitatea, autoritatea fiecăruia ca mod de lucru.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Femeile din business nu mai renunţă la carieră aşa uşor ca altădată

    Tot anul trecut, o cercetare a Economist Business Unit arăta că includerea femeilor pe piaţa muncii în ţările dezvoltate a contribuit de trei ori mai mult decât China la creşterea economică globală în ultimii 10 ani. Internetul şi revistele sunt pline de astfel de studii, care ne vorbesc despre importanţa femeilor în business şi nu numai. Dimensiunea pe care acest trend a dobândit-o în România a prins contur în ultima decadă, când femeile au început să nu mai fie o raritate în lumea de business. De la an la an sunt mai multe, sunt mai vizibile decât bărbaţii, înţeleg mai bine rolul empatiei şi al comunicării, construiesc echipe şi afaceri şi nu mai renunţă la carieră aşa uşor ca altădată. Prezenţa din ce în ce mai clară a femeilor în afaceri a fost principalul motiv care a determinat BUSINESS Magazin să lanseze pe piaţă primul catalog despre cele mai puternice femei din business. Cele 100 de nume care apar în catalogul de faţă nu sunt nici pe departe toate femeile puternice din business; uitându-ne la toată piaţa, am ales cele mai vizibile şi mai de succes antreprenoare, şefele de companii sau doamnele care fac strategii din boardul celor mai mari companii după cifra de afaceri.

    Acesta nu este un clasament. Este un demers de a scoate în faţă 100 de personalităţi diverse şi puternice din business şi de a afla răspunsurile lor la câteva întrebări despre discriminare, despre calităţile feminine care ajută în business, despre preferinţele de dincolo de birou şi despre cum se împacă acesta din urmă cu familia şi cu celelalte (multe) atribuţii pe care le are femeia în societate. Am aflat că, deşi suntem în 2012 şi credem că discuţia despre manageri-bărbaţi sau manageri-femei ţine de trecut, multe dintre doamnele din acest catalog ne spun că discriminarea a luat alte forme, dar că încă există. Am aflat şi că, deşi jonglează cu bugete de milioane şi se luptă de pe poziţii egale cu bărbaţii, elementele clasice de cochetărie precum nedivulgarea vârstei rămân de actualitate. Cel mai important lucru pe care l-am aflat este însă că doamnele din businessul românesc au de gând să depăşească şi următoarele bariere, oricare ar fi acelea, şi să meargă mai departe.

    Iuliana Roibu este redactor-şef adjunct al BUSINESS Magazin.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de succes ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Beatrice Daniş: Bărbat sau femeie, e fel de greu să devii un lider în orice industrie

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?

    Beatrice Daniş: În accepţiunea mea, subiectul “femeie versus bărbat în mediul de afaceri românesc” este un topic anacronic. Prin urmare, fie că eşti bărbat sau femeie, îţi va fi la fel de greu să devii un lider în orice industrie. Evident, aici excludem excepţiile de tipul “servicii de îngrijire a copilului la domiciliu”, categorie în care-mi imaginez că unui bărbat i-ar fi mult mai greu să devină un lider, chiar dacă-şi asumă fie doar poziţia de antreprenor, nemaivorbind de situaţia în care s-ar erija în “specialist”.

    BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

    Beatrice Daniş: Ceea ce există la intersecţia dintre empatie şi intuiţie şi nu are nume – capacitatea de a înţelege mai mult în spatele vorbelor, privirilor, gesturilor etc.; această calitate pe care femeile o au din plin, iar bărbaţilor, în cele mai multe cazuri, le lipseşte cu desăvârşire. În rest, orice alte calităţi pe care le au şi bărbaţii le ajută şi pe femei. Deci avem cumva un avantaj competitiv, în glumă fie spus.

    BUSINESS Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.

    Beatrice Daniş: Ca majoritatea femeilor, la capitolul haine şi accesorii am şi eu nişte branduri favorite, la care îmi este totuşi uşor să renunţ când devin irelevante în raport cu starea sau nevoile mele. Acum îmi plac Dries Van Noten, Chloé şi Cos, dar am fost extrem de ataşată de Ann Demeulemeester, Acne sau Lanvin. Cât despre parfumuri, folosesc de aproape 10 ani acelaşi Hèrmes – Un Jardin en Mediterranee şi mă văd purtându-l o viaţă. Iar casa de bijuterii care mă fascinează de ani de zile este Van Cleef & Arpels şi sper să ajung vreodată să-mi cumpăr tot ce-mi doresc.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de succes ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Anca Bidian: Intuiţia feminină ajută în afaceri

    BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

    Anca Bidian: Cred cu putere că bunul-simţ este obligatoriu în business în general şi în antreprenoriat în special, iar această calitate nu are legătură cu genul. Se spune că intuiţia feminină ajută şi sunt de acord. Însă această calitate nu este un dat; când lipseşte bunul-simţ, am observat că nici multă intuiţie nu e.

    BUSINESS Magazin: Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?

    Anca Bidian: Cred că nu ar trebui să existe o linie de separare între cele două. Eu sunt aceeaşi persoană şi acasă şi la serviciu, iar familia şi cariera mă definesc în egală măsură. De aceea, nici nu cred că trebuie “împăcate”, termenul are o conotaţie anterior negativă. Pun însă foarte mare preţ pe calitatea timpului şi pe valorile la care ne raportăm, atât cu familia, cât şi cu colegii mei.

    BUSINESS Magazin: Carte, muzică, film: ce preferaţi?

    Anca Bidian: Îmi place foarte mult să citesc şi cu toate că am un background informatic, am rămas o cititoare tradiţională, cu plăcerea cărţii tipărite.

    BUSINESS Magazin: Care e lucrul din viaţa dumneavoastră pe care îl preţuiţi cel mai mult?

    Anca Bidian: Fata mea este în fiecare particulă de aer pe care o respir. Dacă vă referiţi la lucruri, am o cutie cu obiecte de la diverse momente dragi mie: de la un dop de şampanie la un bilet de feribot, o piatră găurită de la Vama Veche sau o brăţară de maternitate.

    BUSINESS Magazin: Vi se pare că discuţia despre discriminarea de gen mai este de actualitate în 2012?

    Anca Bidian: Nu, în societăţile moderne cred că este un atavism cultural de salon al secolului trecut.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de succes ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).