Tag: carte

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Adrian Mihai, FAN Courier

    Adrian Mihai ocupă locul 15 în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, aflându-se în urcare faţă de anul anterior în clasamentul admiraţiei. „Noi, antreprenorii români de primă generaţie care am intrat în business la începuturile anilor ‘90, am învăţat pe cont propriu toate aceste lucruri. Iar cei care suntem în piaţă în continuare suntem cei care am reuşit să învăţăm că nu ştim totul, nu putem face totul de unii singuri şi ne-am construit echipe capabile să fie performante în orice situaţie.”

    Adrian Mihai oferă şi o definiţie a conceptului de lider găsită în cartea „Liderii mănâncă ultimii” a autorului Simon Sinek: „Dacă acţiunile tale îi inspiră pe alţii să viseze mai mult, să înveţe mai mult, să facă mai mult şi să devină mai mult decât sunt, atunci se cheamă că eşti un lider”.

    Adrian Mihai a fondat în 1998, alături de fratele său, Neculai Mihai, şi de prietenul Felix Pătrăşcanu compania care a devenit liderul pieţei locale de curierat.

  • Românii au cumpărat 70.000 cărţi vândute, în valoare de 1.5 milioane lei, de Black Friday. Cel mai vândut scriitor, o româncă

    În cele 24 ore de campanie, Libris.ro a înregistrat peste 13.000 comenzi, fiind accesat de peste 150.000 vizitatori. 73% dintre comenzi au fost plasate de femei, iar judeţele din care s-au înregistrat cele mai multe comenzi au fost Bucureşti, Cluj, Timiş, Iaşi şi Braşov.

    “Black Friday 2017 a fost dublu ca rezultate fata de 2016 şi cu aproximativ 30% peste estimarile noastre. Zilele urmatoare vom finaliza expedierea tuturor comenzilor, 40% dintre ele au plecat deja către cititori” –declară Laura Ţeposu, Director Dezvoltare şi Fondator Libris.ro.

    Cele mai vândute cărţi au fost cele din categoria Beletristică, reprezentând 48% din total, urmate de cele din categoria Cărţi pentru copii, cu 31% din vânzări.

    Autorii cu cele mai multe cărţi vândute au fost un autor roman contemporan, Petronela Rotar cu 659 exemplare, şi clasicul rus Lev Tolstoi, cu 554 volume vândute.

    “Topul autorilor preferaţi de Black Friday este condus de românca Petronela Rotar, al cărei nou volum Orbi şi-a epuizat rapid tirajul. Pe locul doi s-a situat autorul rus Lev Tolstoi, o combinaţie surprinzătoare care relevă apetitul în creştere al cititorilor români faţă de literatura română contemporană, dar şi interes faţă de marile opere clasice” –adaugă Laura Ţeposu.

    Rotar are 36 de ani, doi copii, şi scrie texte sau poeme. “Scriu brutal despre mine şi despre ce mă doare pe mine” 

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • Confesiunea unui angajat Apple: “De ce mi-a plăcut să lucrez cu Steve Jobs deşi m-a concediat de 5 ori şi m-a tratat oribil”

    Steve Jobs a chemat-o într-un birou unde se afla alături de CFO şi i-a spus “o să te dau afară, cred că munca ta este foarte proastă şi o să ne oprim aici”.

    Cunningham spune că a fost şocată şi că “nu am plâns dar nu mai avea mult şi i-am zis «ok, dar imi datorezi 35.000 de dolari şi să vedem cum facem»”. Jobs i-a spus că nu o să o plătească “munca ta nu este bună”

    A plecat de acolo şi l-a sunat pe mentorul ei, Regis McKenna şi el i-a spus “Dacă vrei ca Steve Jobs să te plătească trebuie să-l convingi cu ceva”. Ea s-a dus la el în birou şi i-a spus din nou că trebuie să-i dea banii pe care-i datorează la care Jobs a refuzat din nou, apoi ea a spus că trebuie să-i dea banii deoarece primeşte 30-40 de apeluri pe săptămână de la presă şi reporterii o întreabă cum e să lucrezi cu Steve Jobs. “Deocamdată le zic doar lucruri drăguţe”, a zis Cunningham. “Mi-a dat banii imediat apoi, ceva mai târziu, m-a angajat din nou”

    Steve Jobs se supăra foarte repede nu avea răbdare cu nimeni. Avea o viziune a ceea ce trebuia să faci şi dacă nu o făceai destul de repede sau cum trebuie atunci se enerva. Arunca cu obiecte în oameni, îi înjura, mărturiseşte autoarea care menţionează că  “pe unii dintre noi această atitudine ne-a făcut să tragem mai mult, să facem o treabă mai bună, dar pe unii această atitudine i-a distrus”

  • 1 din 2 cititori aleg audiobook sau e-Book în dauna cărţilor tipărite

    Conform aceluiaşi studiu, consumatorii produselor editoriale în format e-Book şi audiobook sunt preponderent bărbaţi – 65%, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani, din mediul urban. Clienţii editurii sunt dispuşi să cheltuiască în medie 60 de lei la fiecare achiziţie editorială.

    Din punct de vedere al interesului publicului pentru titlurile editurii, în anul 2017 volumul cel mai mare de achiziţie a fost realizat în domeniul dezvoltării personale – 50%, urmat de titlurile de business – 30%. Domeniul spiritualitate şi meditaţie a însumat 18% din totalul vânzărilor, iar literatura clasică 2%.

    Editura ACT şi Politon este fondată în 2014 şi are în portofoliu peste 200 de titluri din domenii precum business, dezvoltare personală, spiritualitate şi literatură, publicate în format print, audio şi e-Book. În anul 2017, comparativ cu anul 2016, se constată o creştere cu 200% a interesului cititorilor pentru titlurile editurii, în toate formatele disponibile.

  • Senat: Legea prin care condamnaţii scapă de 20 de zile de închisoare pentru fiecare carte, adoptată

    În expunerea de motive a proiectului legislativ se precizează că având în vedere problemele sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea şi condiţiile necorespunzătoare de detenţie, care au fost constatate pe parcursul mai multor ani de CEDO printr-o serie de hotărâri, se impune modificarea legislaţiei pentru a remedia probleme constatate şi pentru a evita o hotărâre pilot a Curţii împotriva României.

    Iniţiatorii propun modificarea art. 100 din Codul penal, astfel încât eliberarea condiţionată în cazul pedepsei care nu depăşeşte 10 ani de închisoare să poată fi aplicată dacă cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei şi nu două treimi, aşa cum este în prezent.

    Cei condamnaţi pentru pedepse mai mari de 10 ani ar putea fi eliberaţi condiţionat dacă au executat două treimi din pedeapsă şi nu trei pătrimi cum este în prezent. Totodată, cei cu pedepse mari pot beneficia de liberarea condiţionată după 15 ani de închisoare executaţi, şi nu 20 de ani, cum este în prezent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO, VIDEO

    Există locuri în care este extrem de dificil să poţi ajunge. Unele dintre ele se află la capătul Pământului, în timp ce altele se găsesc în locuri în care simpla intenţie de a ajunge este sinonimă cu aventură extremă.

    Mai jos vă prezentăm o listă a unor astfel de destinaţii extreme.

    1. La Rinconada, Peru 

    La Rinconada este oraşul situat la cea mai mare altitudine din lume, 5.200 metri deasupra nivelui mării. Oraşelul este situat pe un gheţar permanent şi poate fi atins doar cu o maşină rezistentă de teren, pe un traseu foarte dificil. Majoritatea locuitorilor lucrează în mina de aur din apropiere.

    2.  Statia McMurdo, Antartica

    O aşezare de la capătul lumii, şi asta pentru că nu există o altă localitate la care se ajunge mai dificil decât staţia de cercetare McMurdo din Antarctica. Casa a 1.200 de oameni de ştiinţă şi muncitori, McMurdo a devenit un veritabil oraşel odată cu ridicarea unui mic aeroport şi dotarea staţiei cu 3 avioane.

    3.Peninsula Cape York

    Peninsula Cape York, din nordul Australiei, este unul dintre cele mai primitive şi mai nedezvoltate locuri de pe Terra. Populaţia de aproximativ 18.000 de oameni este formată, aproape complet, din aborigeni, singurul mod în care se poate ajunge la ei fiind un veritabil safari cu o maşina de teren sau cu elicopterul. În plus, drumul catre Cape Yok este închis, pe durata sezonului ploios.

    4.  Ittoqqortoormiit, Groenlanda

    Ittoqqortoormiit este o localitate în care pescuitul şi, ocazional, vânătoarea balenelor, focilor şi a urşilor polari reprezintă ocupaţiile principale ale celor aproximativ 500 de persoane care locuiesc aici. 

    5. Motuo, China

    Considerata ultima zona din China unde nu există străzi sau drumuri, Motuo este o regiune tibetană încă neatinsă de lumea modernă. Nu mai putin de 10% dintre toate plantele din China se regasesc, în stare salbatică, în acest loc. Autorităţile chineze au investit zeci de milioane de dolari în construirea unor strazi către Motuo dar toate proiectele au fost abandonate din cauza  solului instabil.

    6. Tristan da Cunha

    Tristan da Cunha, micul arhipelag situat in sudul Oceanului Atlantic, poate fi considerat  cel mai izolat loc de pe Terra. 2,816 de kilometri îl desparte de Africa de Sud, cel mai apropiat punct, şi 3.360 de kiloemtri de coasta Americii de Sud.Tristan da Cunha are o populaţie totală de 271 de locuitori, cei mai mulţi dintre ei fiind descendenţi ai marinarilor britanici care au rămas pe insule în anii 1800. Astăzi, ei supravieţuiesc din pescuit şi o agricultură rudimentară. Relieful a facut imposibilă construcţia unui aeroport, singura legătură a oamenilor de aici cu restul lumii fiind o navă britanică ce lega Tristan da Cunha de Africa de Sud. Cum aceasta a fost scoasă din uz, unica modalitate de a pleca sau o sosi în acest mărunt arhipelag o reprezintă vasele de pescuit oceanic.

  • Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Există locuri în care este extrem de dificil să poţi ajunge. Unele dintre ele se află la capătul Pământului, în timp ce altele se găsesc în locuri în care simpla intenţie de a ajunge este sinonimă cu aventură extremă.

    Mai jos vă prezentăm o listă a unor astfel de destinaţii extreme.

    1. La Rinconada, Peru 

    La Rinconada este oraşul situat la cea mai mare altitudine din lume, 5.200 metri deasupra nivelui mării. Oraşelul este situat pe un gheţar permanent şi poate fi atins doar cu o maşină rezistentă de teren, pe un traseu foarte dificil. Majoritatea locuitorilor lucrează în mina de aur din apropiere.

    2.  Statia McMurdo, Antartica

    O aşezare de la capătul lumii, şi asta pentru că nu există o altă localitate la care se ajunge mai dificil decât staţia de cercetare McMurdo din Antarctica. Casa a 1.200 de oameni de ştiinţă şi muncitori, McMurdo a devenit un veritabil oraşel odată cu ridicarea unui mic aeroport şi dotarea staţiei cu 3 avioane.

    3.Peninsula Cape York

    Peninsula Cape York, din nordul Australiei, este unul dintre cele mai primitive şi mai nedezvoltate locuri de pe Terra. Populaţia de aproximativ 18.000 de oameni este formată, aproape complet, din aborigeni, singurul mod în care se poate ajunge la ei fiind un veritabil safari cu o maşina de teren sau cu elicopterul. În plus, drumul catre Cape Yok este închis, pe durata sezonului ploios.

    4.  Ittoqqortoormiit, Groenlanda

    Ittoqqortoormiit este o localitate în care pescuitul şi, ocazional, vânătoarea balenelor, focilor şi a urşilor polari reprezintă ocupaţiile principale ale celor aproximativ 500 de persoane care locuiesc aici. 

    5. Motuo, China

    Considerata ultima zona din China unde nu există străzi sau drumuri, Motuo este o regiune tibetană încă neatinsă de lumea modernă. Nu mai putin de 10% dintre toate plantele din China se regasesc, în stare salbatică, în acest loc. Autorităţile chineze au investit zeci de milioane de dolari în construirea unor strazi către Motuo dar toate proiectele au fost abandonate din cauza  solului instabil.

    6. Tristan da Cunha

    Tristan da Cunha, micul arhipelag situat in sudul Oceanului Atlantic, poate fi considerat  cel mai izolat loc de pe Terra. 2,816 de kilometri îl desparte de Africa de Sud, cel mai apropiat punct, şi 3.360 de kiloemtri de coasta Americii de Sud.Tristan da Cunha are o populaţie totală de 271 de locuitori, cei mai mulţi dintre ei fiind descendenţi ai marinarilor britanici care au rămas pe insule în anii 1800. Astăzi, ei supravieţuiesc din pescuit şi o agricultură rudimentară. Relieful a facut imposibilă construcţia unui aeroport, singura legătură a oamenilor de aici cu restul lumii fiind o navă britanică ce lega Tristan da Cunha de Africa de Sud. Cum aceasta a fost scoasă din uz, unica modalitate de a pleca sau o sosi în acest mărunt arhipelag o reprezintă vasele de pescuit oceanic.

  • De la desene animate la conducerea unei afaceri de 26.2 miliarde de dolari

    Jeff Weiner, CEO-ul LinkedIn, reţeaua de socializare profesională, este un vizionar şi antreprenor care consideră că o companie ca la carte trebuie să investească în principal în bunăstarea clienţilor şi să facă o diferenţă în lume.

    S-a născut în 1970 în New York şi a urmat liceul Mamaroneck High School din New York, urmat de University of Pennsylvania.

    De când era mic, Weiner a fost învăţat să fie optimist de către părinţii lui. ”Tata obişnuia să îmi spună că pot realiza orice îmi propun. O spunea atât de des – adică în fiecare seară până pe la vârsta de 12 ani – încât la vremea respectivă devenise pentru mine doar o altă predică părintească, ceva asemănător cu ”Mănâncă-ţi legumele!””, a relatat el pentru Business Insider.

    Tot tatăl lui l-a ajutat să îşi găsească de lucru pentru prima oară, punându-l să coneacpă o scrisoare de intenţie în care să explice exact ce ar fi vrut să lucreze. Astfel, un Jeff Weiner de 24 de ani, fără un masterat în administrarea afacerilor şi cu foarte puţine job-uri disponibile, se angaja la Warner Bros., celebra companie care l-a creat pe Bugs Bunny., drept analist în departamentul strategic.

    Cititi continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • Mentalităţi, strategii şi schimbări

    “Am ales să sărbătorim 25 de ani de EY în România privind nu spre trecut, ci spre viitor, spre următorii ani şi spre provocările şi oportunităţile pe care le vor aduce,“ declara Bogdan Ion, country managing Partner EY România, cu ocazia evenimentului în cadrul căruia a fost lansată cartea. Firma de audit şi consultanţă a ales să marcheze 25 de ani de prezenţă pe piaţa românească prin lansarea acestei cărţi, pentru realizarea căreia a fost derulată o campanie pe parcursul mai multor luni. Ideea de la care a plecat acest proiect este că progresul poate fi generat de strategii croite plecând de la răspunsuri la întrebări esenţiale, de impact.

    ”Pe măsură ce campania se derula, ne-am dat seama că avem oportunitatea de a vedea mai clar ce îi preocupă pe români. Sunt, bineînţeles, teme la care fiecare dintre noi s-a gândit, precum sănătatea, educaţia, infrastructura, situaţia administraţiei publice, migraţia românilor spre Vest, provocarea digitalizării şi a schimbărilor demografice. În acelaşi timp, am primit multe întrebări care merg mai adânc. Sunt întrebări profunde, legate de noi ca oameni, de valori şi societate: Cum putem reda demnitatea unei mari părţi din populaţie, care trăieşte în sărăcie? Cum ne implicăm în transformarea ţării? Care ar fi schimbarea de mentalitate care i-ar ajuta pe români să-şi atingă potenţialul maxim? Cred sincer că sunt foarte relevante şi au nevoie de răspunsuri pe măsură. Ele ne-au confirmat că nu este o opţiune să stai deoparte, ca individ şi ca firmă care activează în România, indiferent de tipul capitalului,“ a adăugat Bogdan Ion.

    Economia României s-a schimbat enorm în ultimii 27 de ani, s-au făcut multe reforme şi viaţa noastră s-a îmbunătăţit atât economic, cât şi democratic, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), prezent la eveniment. ”Multe dintre aceste rezultate bune au fost catalizate de aspiraţiile noastre de a deveni membri NATO şi UE. Sper că multe alte progrese necesare vor fi făcute cu continuitate pentru a deveni membri ai zonei euro“. Guvernatorul BNR a dat şi câteva repere: în 1991 PIB per capita al României în termenii puterii de cumpărare se situa la 26% din media EU 15, în Bulgaria la 29%, în Polonia la 32%, iar în Ungaria la 44%. În 2016 aceleaşi date arătau că România este la o medie de 54%, Bulgaria la 44%, Ungaria la 63% şi Polonia la 64%. ”Aceste date arată că am progresat, dar suntem în continuare pe penultimul loc în UE“, a adăugat Mugur Isărescu.

    Joschka Fischer, fost ministru de externe şi vicecancelar al Germaniei între 1998 şi 2005, a declarat în cadrul evenimentului: ”Cea mai mare provocare pentru o ţară ca România este de a merge înainte, de a continua reformele pentru că aţi arătat că puteţi face acest lucru. Nu aveţi timp de aşteptat“.

    Andy Baldwin, managing partner al EY Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa, a punctat, în cadrul aceluiaşi eveniment: ”Un sfert de secol reprezintă o perioadă lungă de timp, multe lucruri schimbându-se în această lume. În urmă cu douăzeci şi cinci de ani internetul nu reprezenta un lucru obişnuit în viaţa noastră (Google s-a lansat în 1998), iar telefoanele inteligente încă nu existau. Astăzi Facebook Messenger şi WhatsApp procesează 60 miliarde de mesaje pe zi. Schimbarea reprezintă, poate, cea mai importantă temă a zilelor noastre“.

    Cartea ”25 de întrebări şi răspunsuri pentru viitorul României“ reuneşte răspunsurile oferite de către experţi recunoscuţi în domeniile lor de activitate. Cartea este un demers care ar putea constitui începutul unor politici publice de impact, dar şi al unor iniţiative private care să le ducă mai departe, către proiecte concrete. Iată câteva dintre întrebări şi răspunsuri parţiale.

    Care sunt soluţiile pentru ca România să îşi rezolve problema demografică în următorii 25 de ani?

    Prof. Univ. Dr. Vasile Gheţău, director, Centrul de Cercetări Demografice ”Vladimir Trebici“, Academia Română

    După 28 de ani de declin demografic şi o pierdere de 3,6 milioane de cetăţeni cu reşedinţa în România, o redresare semnificativă a situaţiei demografice se află sub un mare semn de întrebare. Nu avem precedente istorice, în timp de pace, în Europa. Iar acumulările negative şi deformarea gravă a structurii pe vârste a populaţiei, de unde porneşte întregul potenţial de regenerare a celei mai importante componente – natalitatea, îşi vor etala efecte negative pe mai multe decenii prin rigidele mecanisme ale dinamicii interne a demograficului.

    Din altă perspectivă, o redresare a stării demografice nu este compatibilă cu menţinerea unei migraţii externe negative atât timp cât diferenţe considerabile de venit şi standard general de viaţă se vor menţine între ţara noastră şi ţările dezvoltate.

    Clasa politică nu a abordat până acum – cu responsabilitate, competenţă şi viziune pe termen lung – situaţia demografică a ţării şi perspectivele dramatice care se conturează cu mare certitudine în toate prognozele elaborate în ţară ori de instituţii internaţionale de specialitate. Singura măsură generoasă de susţinere a natalităţii a fost şi a rămas concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului. Aceasta a oprit pentru un număr de ani declinul numărului de născuţi în mediu urban, unde se află preponderent femeile salariate, împiedicând astfel o veritabilă prăbuşire a natalităţii şi atingerea unei scăderi naturale catastrofale. De această măsură pot beneficia însă doar femeile care au un venit (salariate, în cea mai mare parte), aflate preponderent în mediul urban. Depopularea, şi prin scădere naturală, şi prin migraţie internă şi externă, este dramatică în mediul rural.