Tag: Austria

  • Sfatul de business al săptămânii de la Rareş Măcinică, CEO al LAGERMAX România

    Rareş Măcinică a preluat de mai bine de trei ani funcţia de managing director al companiei de logistică Lagermax AED România, după ce a primit un telefon de la un head-hunter, care i-a propus să conducă filiala locală a companiei austriece, prezentă pe piaţă din 2003, şi are acum birouri la Arad, Timişoara, Bucureşti, Otopeni şi Iaşi.

    Primul loc de muncă, în timpul studenţiei, când urma cursurile SNSPA – Comunicare şi Relaţii Publice, a fost la o revistă franceză, What’s up, unde vindea spaţiu pentru publicitate. În 2002 a intrat în domeniul logisticii, angajându-se la o publicaţie de specialitate, apoi a lucrat vreme de doi ani la o firmă românească mică, despre care spune că a fost „o veritabilă şcoală pentru mine”. Prima slujbă într-o multinaţională din domeniul transporturilor şi logisticii a fost în 2005 şi a dobândit experienţă în cadrul Gebruder Weiss, Cargo Partner şi KLG. Anul trecut, Lagermax România a înregistrat o cifră de afaceri brută de 10 milioane de euro.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Momentul în care am preluat conducerea companiei Lagermax AED România. Aveam 32 de ani. Era prima poziţie nu numai ca director general, ci mai ales ca administrator al unei companii, ceea ce înseamnă asumarea unor obligaţii suplimentare de natură legală. După o sesiune de patru interviuri, am fost desemnat să preiau conducerea companiei, apoi în prima zi am fost prezentat echipei de către managementul din Austria, iar din a doua zi am rămas singur. Nici nu am apucat să mă dezmeticesc, că m-am şi trezit cu tone de acte de semnat, angajaţi nemulţumiţi, probleme administrative urgente, claim-uri de la client, de la furnizori, întâlniri cu avocaţii, cu contabilitatea, cu controllingul, reorganizarea departamentelor etc. etc. Toate acestea cu doi copii mici acasă…

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Foarte multe: stapânirea de sine, viteza în evaluarea şi implementarea unor decizii, asumarea riscurilor, determinare, un nivel de încredere foarte ridicat, eficienţă, control, folosirea imaginaţiei.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Toate greşelile sunt îngăduite, atât timp cât nu sunt repetate.
    Din punctul meu de vedere, un manager are rolul de a ghida angajaţii. Când greşesc, îi corectează, identifică sursa greşelii, astfel încât să nu se mai repete. 

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Pilot de avioane comerciale.

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Fiecare profesie aduce valoare într-o societate. La fel cum într-o companie există de la femeia de serviciu până la directori, fiecare având rolul propriu în mecanismul unei afaceri, aşa şi în societate, fiecare trebuie să îşi aducă aportul în zona în care a dorit să se dezvolte.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Să nu creadă în noroc. Nu există aşa ceva. Numai prin muncă şi sacrificii poţi construi ceva de valoare. Să fie pasionaţi de ceea ce fac. Numai prin pasiune poţi face o reală diferenţă, altfel vei rămâne într-o zonă poate bună, dar cu siguranţă fără faimă. Toţi eroii au fost nişte pasionaţi. Să îndrăznească, să îşi asume riscuri, eşecul este foarte important, businessurile mari au devenit mari după zeci de încercări nereuşite, până a venit acea idee care te-a făcut faimos.

    PREFERINŢE

    CUVÂNT:
    Îndrăzneşte!

    CARTE:
    Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură, de Karl Leonhard

    PERSONALITATE:
    George Enescu

  • INCREDIBIL: O românca a ajuns pe lista celor mai periculoşi islamişti

    Autorităţile din Austria sunt preocupate de riscul unor atacuri teroriste, dezvăluind că sunt monitorizaţi sute de islamişti, inclusiv o femeie de origine română convertită la islam care ar locui în Viena, relatează site-ul publicaţiei Kronen Zeitung.

    Ministrul austriac de Interne, Wolfgang Sobotka, atrage atenţia că situaţia în materie de securitate în Europa a continuat să se înrăutăţească începând din ianuarie 2015, când au fost comise primele atentate la Paris, în redacţia revistei satirice Charlie Hebdo.

    Oficialul guvernamental austriac a dat asigurări că serviciile de securitate au primit echipamente ultramoderne, legislaţia antiteroristă a fost modificată, iar Direcţia federală pentru protecţia Constituţiei şi combaterea terorismului (BVT) are personal suplimentar.

    Autorităţile austriece monitorizează aproape 300 de islamişti care au participat la conflictele din Siria şi Irak.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • INCREDIBIL: O românca a ajuns pe lista celor mai periculoşi islamişti

    Autorităţile din Austria sunt preocupate de riscul unor atacuri teroriste, dezvăluind că sunt monitorizaţi sute de islamişti, inclusiv o femeie de origine română convertită la islam care ar locui în Viena, relatează site-ul publicaţiei Kronen Zeitung.

    Ministrul austriac de Interne, Wolfgang Sobotka, atrage atenţia că situaţia în materie de securitate în Europa a continuat să se înrăutăţească începând din ianuarie 2015, când au fost comise primele atentate la Paris, în redacţia revistei satirice Charlie Hebdo.

    Oficialul guvernamental austriac a dat asigurări că serviciile de securitate au primit echipamente ultramoderne, legislaţia antiteroristă a fost modificată, iar Direcţia federală pentru protecţia Constituţiei şi combaterea terorismului (BVT) are personal suplimentar.

    Autorităţile austriece monitorizează aproape 300 de islamişti care au participat la conflictele din Siria şi Irak.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • INCREDIBIL! Cum a declanşat un român o ALERTĂ TERORISTĂ în Austria

    Un român a generat o alertă de securitate într-un campus universitar din oraşul austriac Graz.

    VEZI AICI CUM A DECLANŞAT ROMÂNUL ALERTA TERORISTĂ

  • Trei timişoreni au lansat apa care contine aur, iar 80% din producţie merge la export, inclusiv în China

    Trei oameni de afaceri din Timişoara au investit 5 milioane de euro într-o fabrică de apă din judeţul Caraş-Severin. Poziţionată pe segmentul de lux, apa Aur’a este îmbuteliată direct cum iese din munte şi conţine microparticule de aur şi argint. Timişorenii şi-au propus ca într-un an să ajungă să vândă 1 milion de sticle Aur’a pe lună, pe pieţe precum Germania, Belgia, Slovacia, Austria, dar şi pe cele asiatice. În România, apa Aur’a va fi găsită doar în restaurante, hoteluri şi cafenele.

    Primul lucru pe care ţine să îl clarifice la telefon Horaţiu Rada, unul dintre investitorii în Aur’a Mineral Water, este că apei Aur’a nu îi este adăugat aur şi argint, aşa cum s-a discutat în media odată cu lansarea ştirii legate de lansarea proiectului, ci microparticulele de aur şi argint fac parte din izvorul apei alături de alte minerale. Am înţeles că precizarea este importantă abia după ce am citit despre componenţa naturală a altor ape faimoase „de lux“. Evian, fondată în 1789, când marchizul de Lessert a descoperit gustul apei Evian la un izvor aflat pe proprietatea prietenului său Cachar, în Evian-les-Bains, iar vindecarea unor boli a fost pusă pe seama acestei ape. O altă apă cu renume, Fiji, îmbuteliată de la un izvor într-o insulă din Pacific, are proprietăţi datorate faptului că în compoziţie există electroliţi, colectaţi în drumul prin numeroase straturi de roci vulcanice.

    Tibet 5.100, care are ca sursă un izvor din munţii de la care îşi trage numele, de la 5.100 de picioare (peste 1.500 de metri) deasupra nivelului mării conţine un amestec de litiu, stronţiu şi acid metasilicic. Este populară în China, unde o sticlă de 330 ml costă 7,5 yuani, adică aproximativ 1,20 dolari. Nu e de mirare că următorul lucru pe care mi-l comunică Horaţiu Rada este optimismul cu care şi-au propus să atace alte pieţe – în curând aveau să plece în Vietnam, făcând parte din delegaţia de oameni de afaceri ce va merge alături de premierul Dacian Cioloş într-o misiune care are drept scop dezvoltarea perspectivelor de colaborare comercială între cele două ţări. 

    Investiţia în fabrica Aur’a din Ocna de Fier face parte dintr-un proiect de 5 milioane de euro a cărui primă etapă a fost gata în luna februarie a acestui an; resursele financiare ale investiţiei au fost credite bancare şi aporturi proprii ale investitorilor. Fabrica a început să producă în luna iunie şi are o capacitate de două milioane de sticle pe lună. Aproximativ 80% din producţie se exportă şi există deja contracte de distribuţie pentru Germania, Cehia, Slovacia, Belgia, Austria, dar şi pentru mai multe ţări din Asia, printre care şi China. În România, apa nu este încă disponibilă şi va ajunge în curând doar la distribuitori din zona HoReCa. Ţinta este să ajungă de la vânzări de la 500.000 de sticle pe lună anul acesta, la un milion până în primăvara anului 2017. În prezent, în cadrul fabricii din Ocna de Fier lucrează 15 persoane, locuitori ai comunei, iar creşterea acestui număr va fi influenţată de etapele de dezvoltare a afacerii.

    Aur’a Mineral Water, compania care deţine fabrica, are trei acţionari – Horaţiu Rada, Eleodor Coptil şi Mihai Petrăchioiu. Horaţiu Rada a intrat în afaceri în 1997, când a înfiinţat firma Cons Electrificarea Instal, cu activităţi în construcţiile civile; a trecut ulterior şi la realizarea branşamentelor şi a construcţiilor de reţele electrice. În asociere cu Eleodor Coptil, a extins activitatea firmei spre domeniul serviciilor dar şi al lucrărilor de infrastructură, suprastructură şi hidroizolaţii. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, Cons Electrificarea Instal a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de 17,6 milioane de lei, la un număr mediu de 117 angajaţi. Horaţiu Rada a fost în 2006 preşedinte al Federaţiei Patronale din Energie, iar în 2004 a înfiinţat asociaţia patronală din domeniul energetic din zona de vest – Energobanat.

    Mihai Petrăchioiu are afaceri în domeniul turistic, în cel al serviciilor medicale şi de producţie a lifturilor, iar de aproape 20 de ani este manager regional la Rio Bucovina. Producătorul de apă minerală a fost preluat de grupul Maspex Wadowice din Polonia, potrivit unui anunţ făcut anul trecut, şi deţine o cotă de piaţă de 14% pe piaţa apelor minerale naturale plate, potrivit ZF. Rio Bucovina are trei unităţi de producţie în Vatra Dornei, Timişoara şi Giurgiu şi a avut în 2015 o cifră de afaceri de aproximativ 40 de milioane de euro, cu 18% mai mare decât în 2014.

    Horaţiu Rada povesteşte cum a apărut ideea unei investiţii în domeniul apei: „Am fost căutat cu insistenţă de o persoană care intermedia vânzarea unei unităţi de îmbuteliere a apei şi care promova afacerea ca pe o oportunitate extraordinară de afaceri. Exact ca în cazul zicalei cu pomul lăudat – locaţia, unitatea în sine, era în fapt o bombă cu ceas. Chiar dacă apa avea un nume pe piaţă, condiţiile de îmbuteliere şi tehnologia folosită păreau desprinse din Evul Mediu. Ca să nu vorbim despre preţul exorbitant care era cerut pentru finalizarea afacerii“, povesteşte Rada. S-a consultat cu un prieten şi împreună au decis că afacerea respectivă nu ar fi fost o alegere potrivită. Totuşi, a rămas cu ideea că o investiţie în domeniu ar putea fi o oportunitate, dar cu condiţia principală să fie vorba despre ceva care să aducă o noutate într-un domeniu aproape saturat. Ulterior, prietenul care l-a consiliat la vremea respectivă, Mihai Petrăchioiu, director regional al Rio Bucovina, a devenit asociatul lui Horaţiu Rada în proiectul Aur’a. 

  • Filadelfia Group a achiziţionat 80% din acţiunile Ruefa Escape Travel, după o investiţie de 200.000 de euro

    Filadelfia Group, unul dintre cei mai importanţi jucători din domeniul serviciilor turistice şi de transport de pe piaţa românească, îşi consolidează poziţia prin achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al Ruefa Escape Travel. Filadelfia Group a devenit acţionar majoritar al Ruefa Escape Travel, cu o participaţie de 80% din acţiuni.

    Ruefa Reisen Austria este unul dintre cei mai importanţi tour-operatori din Austria şi are parteneriate cu unele dintre cele mai mari companii care activează în domeniul turismului din Europa.

    Filadelfia Group a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de peste 138 de milioane de lei (aproximativ 30 de milioane de euro). Rezultatele financiare din primele patru luni ale acestui an sunt dovada faptului că partenerii noştri au încredere în profesionalismul echipei Filadelfia Group şi în calitatea serviciilor oferite. afirmă Ioan Sighiartău.

    Tabita Tour, cea mai veche companie a grupului, a avut o dezvoltare continuă în ultimii ani. În primele patru luni ale acestui an, cifra de afaceri a fost cu 9.3% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, ajungând până la 21 milioane de lei. Compania a avut creşteri în toate domeniile ei de activitate, exemplu fiind cel al curselor ocazionale, înregistrând pe anul 2015 o cifră de afaceri de peste 62 de milioane de lei. Tabita Tour a investit în acest an peste 700.000 de Euro în parcul auto.

    Filadelfia Turism a fost înfiinţată în 2006 şi este una dintre cele mai importante agenţii de turism din România, cu peste 30 de puncte de lucru în ţară şi în străinătate. Filadelfia Turism a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 15.450.800 lei (aproximativ 3.5 milioane euro). În primele patru luni din 2016, cifra de afaceri s-a apropiat de 7.5 milioane de lei, în uşoară creştere faţă de perioada similară a anului trecut.

  • Djokovic – Thiem şi Wawrinka – Murray sunt cele două semifinale masculine de la Roland Garros

    Novak Djokovic (Serbia, locul 1 ATP) – Dominic Thiem (Austria, poziţia 15 ATP) şi Stan Wawrinka (Elveţia, 4 ATP) – Andy Murray (Marea Britanie, 2 ATP) sunt cele două semifinale masculine ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.

    Joi, Novak Djokovic a trecut în sferturi de cehul Tomas Berdych (30 de ani, locul 8 în clasamentul ATP), scor 6-3, 7-5, 6-3. Sârbul a avut un joc solid la serviciu, pe care l-a pierdut de doar două ori. În schimb, a reuşit şase break-uri. Djokovic a avut 30 de mingi direct câştigătoare, faţă de 24 ale lui Berdych. Totodată, Novak a înregistrat mai puţine erori neforţate decât Tomas, 22 în comparaţie cu 28.

    În semifinale, Djokovic va juca împotriva austriacului Dominic Thiem (22 de ani, locul 15 în clasamentul ATP). Thiem l-a învins, joi, pe belgianul David Goffin (25 de ani, locul 13 ATP), scor 4-6, 7-6 (7), 6-4, 6-1. Austriacul a avut iniţiativa şi a avut mult mai multe mingi direct câştigătoare (49 faţă de 31 Goffin), dar şi multe erori neforţate (46, comparativ cu doar cele 32 ale belgianului).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt hipsterii neonazişti din Austria şi ultraşii polonezi, cei care poartă drapelele extremismului de dreapta european

    Într-o lume în care totul trebuie dus sau împins la extrem pentru a fi remarcat, ideologia nu face excepţie. Şi nici politica şi nici politicienii. Politica extremismului se hrăneşte cel mai adesea cu frustrare şi frică şi în ultimii ani a început să producă la rândul ei frustrare şi frică.

    „Astfel de partide au reuşit să facă să fie în regulă să votezi pentru ele. Acum nu le mai este greu. Iată ce este atât de periculos“, după cum atrage atenţia, într-un interviu pentru BBC, diplomatul austriac Wolfgang Petritsch.
    Extremismul devine o modă, iar acest lucru este clar în Austria. O arată Martin Sellner, personajul central al unui articol al Huffington Post. Austriacul de 27 de ani, student la filosofie, arată ca un model al H&M, dar în spatele zâmbetului rafinat se ascunde faţa sinistră a extremei drepte europene.   

    Sellner este cofondatorul Mişcării Identitariene din Austria (Identitären Bewegung, IB), un grup de tineri antiimigranţi care se descriu ca „hipsteri de dreapta“. IB consideră că este printre mişcările de dreapta ale tineretului european cu cel mai mare succes. Popularitatea sa a crescut cu viteză, la fel şi numărul membrilor şi simpatizanţilor şi atenţia pe care i-o dă presa. Se poate spune că mişcarea a reuşit să captureze spiritul momentului. Sellner şi fanii lui l-au susţinut în campania pentru alegerile preşedinţiale austriece pe Norbert Hofer, candidatul Partidului Libertăţii, o formaţiune populistă de dreapta. Hofer a pierdut alegerile, la limită (una extremă), în faţa unui bătrân ecologist – diferenţa au făcut-o doar câteva zeci de mii de voturi. Victoria lui Hofer ar fi făcut, probabil, un trend dominant din ideologia curentului promovat de Sellner.

    Un ecou al mişcării xenofobe de tineret din Franţa Génération Identitaire, IB din Austria ţine la imaginea pe care o arată lumii. În interviurile sale, tânărul îşi alege cu atenţie cuvintele şi încearcă să se distanţeze de extremismul de dreapta înfăţişat de istorie. Sellner îi descrie pe identarieni ca fiind un fel de „Greenpeace patriot“. Printre modelele sale de viaţă, el enumeră liderii mişcării Trandafirul Alb, un grup de activişti şi de intelectuali antinazişti care s-au opus dictatorului Adolf Hitler. Având în vedere care sunt influenţele, nu este o surpriză că identitarienii au împrumutat metode de protest de la ecologişti şi de la mişcările de stânga din anii 1960.

    Metodele sunt similare, dar scopurile sunt departe de cele ale respectivelor organizaţii liberale de protest. În câteva cuvinte, identitarienii sunt fanatici de dreapta. Grupul vrea o societate fără imigranţi şi mai ales fără musulmani. Ei vor ca niciun străin să nu mai intre în Europa şi ca imigranţii şi refugiaţii aflaţi acum aici să plece.

    Deşi aceste poziţii nu se potrivesc cu imaginea pe care Sellner şi-o construieşte cu atenţie, originile radicalismului său pot fi găsite în imagini mai sumbre, conturate începând cu 2008. Este vorba de imagini fizice, de poze, care arată un tânăr crispat care-i ajuta pe neonaziştii austrieci să şicaneze demonstraţii liberale şi care făcea pelerinaje la mormintele soldaţilor din Wehrmacht.

    Sellner susţine acum că s-a rupt de trecutul neonazist şi spune că popularitatea nazismului printre tineri reprezintă un eşec al societăţii. El insistă că identitarienii sunt diferiţi.
    „Oricine ne citeşte mesajele şi ne analizează acţiunile vede că am tras o linie între noi şi dreapta extremă atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi atitudinea. Ne afirmăm democraţia“, spune Sellner. „Poziţia noastră exprimă sentimentele fundamentale ale unei întregi generaţii, chiar ale unei întregi ere.“

    Pe Sellner pare să-l încânte atenţa pe care au căpătat-o acţiunile IB în ultimele săptămâni. În urmă cu nu mult timp, el şi câţiva colegi, cei mai mulţi studenţi, au întrerupt o piesă de teatru adaptată după lucrarea Die Schutzbefohlenen a câştigătorului premiului Nobel Elfriede Jelinek în care jucau actori refugiaţi. Intruşii au mânjit scena şi decorul cu sânge fals şi au întins un banner pe care scria „Ipocriţi“.

    În minţile lor, identitarienii au vrut ca astfel să amintească de victimele atacurilor teroriste din Paris şi Bruxelles. Au vrut şi să atragă atenţia asupra credinţei lor că refugiaţii sunt o ameninţare pentru securitatea Europei.

    „Aţi flirtat cu violatori şi aţi adus teroarea în Europa. A trebuit să moară oameni din cauza ignoranţei şi ipocriziei voastre. Sângele de la Bataclan şi Bruxelles este pe mâinile voastre“, se arată într-un comunicat emis de IB după incident.
    Identarienii nu se consideră „naţionalişti“, ci „patrioţi“ şi promovează „etnopluralismul“. Aceasta înseamnă că este în regulă să existe şi alte culturi şi religii atât timp cât acestea rămân în ţările lor. „Suntem 0% rasism şi 100% identitate“, explică Sellner. Cuvintele diferite s-ar putea să definească aceeaşi nuanţă.

    Studentul la filosofie avetizează asupra unei „mari schimbări“ în Europa. Musulmanii ar putea ajunge majoritari curând şi, crede el, vor distruge identitatea culturilor europene. În cuvintele sale, Viena va ajunge să arate precum Cairo, iar Berlinul ca Istanbulul. „Mulţi multiculturalişti văd în aceasta o îmbogăţire. Noi vedem un pericol.“

    IB creşte rapid, dar nu este nici pe departe o mişcare de anvergură naţională. Şi totuşi în alegeri Hofer a fost cât pe ce să câştige. Ca şi IB, politicianul s-a hrănit cu teama populaţiei de imigranţi şi cu frustrările alegătorilor. Austria are printre cele mai ridicate standarde de viaţă din lume, dar mulţi austrieci se tem că bunăstarea de acum nu va mai ţine mult. Apoi, fost imperiu, Austria este redusă la un stat minuscul faţă de dimensiunile de odinioară. Nostalgia imperiului este încă mare. Şi, desigur, prosperă scepticismul european, ca şi în alte părţi ale UE – comerţul şi integrarea europeană trec peste interesele oamenilor de rând.

  • Un bărbat din Zalău a inventat casa care se construieşte în 6 zile şi e mai ieftină decât o casă normală

    Mathe Laszlo, nascut la Zalău, a inventat un sistem revoluţionar care permite construirea unei case perfect izolate în doar şase zile. Sistemul lui Laszlo se numeşte Thermodul System şi garantează până la 90 la sută conservarea energiei prin izolarea termică, fiind deja tot mai folosit în America, Africa, Germania şi Austria, scrie glasulsalajului.ro.

    Românul care a inventat acest sistem a rămas modest şi atent la nevoile oamenilor în materie e sisteme de izolare. Sistemul revolutionar se numeşte Thermodul System si garantează pănă la 90% conservarea energiei prin izolarea termincă, fiind deja tot mai folosit în America, şi Africa, dar şi Germania şi Austria.

    Sistemul Thermodul este o tehnologie de construcţie folosită de mai mulţi ani în lume pentru locuinţe energo-economice, care se impune pe piaţă din ce în ce mai mult. Panourile Thermodul sunt realizate în funcţie de natura peretelui, potrivit realitatea.net.

    Mathe Laszlo si-a dorit să găsească o soluţie fiabilă atât pentru mediul înconjurător cât şi pentru noi ca oameni, înţelegând nevoile generatiei Y şi nevoia lor scăzută de a deţine proprietăţi scumpe ale caror ipoteci ar reprezenta mai mult de jumătate din venituri.



    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO

     
  • Alexander Van der Bellen a câştigat scrutinul prezidenţial din Austria

    Politicianul independent Alexander Van der Bellen a câştigat scrutinul prezidenţial din Austria, învingându-l la limită pe Norbert Hofer, un politician de extremă-dreapta, conform rezultatelor oficiale anunţate luni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro