Tag: investitii

  • Noua taxă pe morile de vânt iscă scandal la Sofia

    Taxa de 20% se aplică la veniturile obţinute de parcurile fotovoltaice şi eoliene din vânzarea la preţuri preferenţiale a electricităţii şi a fost iniţiată de Volen Siderov, liderul partidului naţionalist Ataka, în cursul dezbaterilor la bugetul pe 2014. Banii încasaţi din taxă ar urma să capitalizeze Compania Naţională de Energie (NEK), împovărată de datorii de peste 1 mld. euro, şi să reducă preţurile la electricitatea pentru consumatorii casnici.

    Ministrul economiei a susţinut ideea, dând ca exemplu aplicarea unor taxe similare în Cehia şi Grecia, dar şi Spania, România şi Marea Britanie, care au introdus măsuri de reformare a generoaselor scheme de sprijin pentru investitorii în energie regenerabilă. Ministrul finanţelor, Petar Ciobanov, a estimat că noua taxă va aduce la buget venituri de peste 80 mil. euro.

    Companiile străine din sector au denunţat imediat taxa drept “scandaloasă, opacă, discriminatorie şi ilegală” şi au ameninţat că aplicarea ei va duce la descurajarea investitorilor de a mai alege sectorul bulgăresc al energiei regenerabile, care a atras până acum investiţii de 4 mld. euro şi a creat mii de slujbe. Camera de Comerţ Germano-Bulgară şi Confindustria Bulgaria, reprezentând interesele investitorilor italieni, au adresat în acest sens un protest guvernului şi parlamentului.

    Diverse ONG-uri au sărit şi ele în apărarea companiilor. Un reprezentant al Centrului pentru Studiul Democraţiei a declarat că măsura va declanşa un val de falimente în rândul companiilor de profil.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    58%
    ponderea respondenţilor unui sondaj IRES care spun că patriotismul este o valoare actuală, în timp ce 85% afirmă că se consideră patrioţi

    10%
    scăderea investiţiilor nete realizate în economie în T3 2013 faţă de T3 2012, în timp ce pe primele zece luni, investiţiile au scăzut cu 5,5%

    32,414 mld. euro
    rezervele valutare (fără aur) de la BNR la finele lunii noiembrie, faţă de 34,562 mld. euro la sfârşitul lunii octombrie

    5,65 mil.
    numărul de tineri sub 25 de ani fără un loc de muncă în UE la nivelul lunii octombrie, din care 3,57 mil. sunt din ţări ale zonei euro

    1.931
    numărul de decese la 100.000 de locuitorii UE de peste 65 de ani cauzate de boli circulatorii în 2010, a doua principală cauză de deces fiind neoplasmele (1.075 decese la 100.000 de locuitori)

    0,4%
    cu atât a scăzut volumul comerţului din UE în octombrie faţă de septembrie, în timp ce creşterea faţă de octombrie anul trecut a fost de 0,5%, mai slabă decât în septembrie (0,9%)

  • Un miliardar chinez anunţă o investiţie gigant 10 miliarde de dolari într-un proiect portuar la Marea Neagră

    Wang va colabora pentru acest proiect cu partenerul ucrainean Kievgidroinvest LLC, a anunţat grupul Interoceanic Canal Investment Management, deţinut de miliardarul chinez.

    Prima fază a proiectului, estimată la trei miliarde de dolari, include construirea unui port în peninsula Crimea din Marea Neagră, reconstrucţia portului Sevastopol şi dezvoltarea unei zone economice care va găzdui companii active în sectorul tehnologic, se arată în comunicatul Interoceanic, citat de Bloomberg.

    A doua fază prevede un aeroport, un terminal de gaz natural lichefiat şi un şantier naval, iar costurile sunt estimate la şapte miliarde de dolari.

    Finanţarea pentru prima fază a proiectului este asigurată şi include fonduri proprii ale lui Wang, împrumuturi bancare şi investiţii ale partenerilor. Construcţia trebuie să înceapă la sfârşitul anului 2014.

    Wang deţine o avere estimată la circa 1,1 miliarde de dolari, potrivit Indicelui Miliardarilor calculat de Bloomberg. Proiectul de investiţii a fost prezentat în timpul unei vizite la beijing a preşedintelui ucarainean, Viktor Ianukovici.

    Un oficial de rang înalt contactat de Reuters a declarat, însă, că nu a auzit de aceste planuri.

    “Pot spune că un astfel de proiect nu a trecut prin ministerul nostru”, a spus oficialul.

    Proiectul portuar de 300 de hectare ar urma să fie localizat la 60 de kilometri nord de Sevastopol, la Marea Neagră.

    Miliardarul chinez a anunţat în iunie că va cheltui 40 de miliarde de dolari pentru construcţia unui canal de 286 kilometri în Nicaragua, care să rivalizeze Canalul Panama. Lucrările ar trebui să înceapă până la sfârşitul anului 2014 şi să fie finalizate în şase ani, a spus el. Wang a afirmat că a atras investiţiile necesare pentru proiect, dar nu a dezvăluit alte detalii.

  • Un miliardar chinez vrea să investească 10 miliarde de dolari într-un proiect portuar în Ucraina

  • FlorideLux deschide cu 45.000 de euro primul magazin în sistem de franciză

    Grupul  are în plan să deschidă 50 de francize până la finalul lui 2015. Până acum au fost investiţi 30.000 de euro, atât în amenajări, cât şi în produse, iar reprezentanţii florăriei estimează că investiţia se va amortiza în cel de-al doilea an de activitate.

    “Am ales Braşovul pentru deschiderea primei francize offline deoarece este un oraş dezvoltat, are o rată mică a şomajului şi un venit mare pe cap de locuitor, iar dezvoltarea turismului şi clienţii pe care îi avem deja în zonă ne dau încredere că este o regiune cu un potenţial foarte mare”, a declarat Marius Dosinescu, CEO şşi fondator al florăriilor FlorideLux.

    Mai mult, cererile de francizare din judeţul Braşov au fost mai mari decât în cazul altor judeţe, ceea ce a dovedit un apetit ridicat al braşovenilor pentru investiţiile în industrii creative şi, automat, un potenţial mare de dezvoltare al pieţei. Nu în ultimul rând, FlorideLux a ales să deschidă prima franciză offline în acest oraş datorită echipei care deţine florăria, formată din două tinere antreprenoare locale.

    Cele două partenere care deţin prima florărie offline francizată de FlorideLux sunt Adriana Zeck şi Andreea Plăiaşu şi sunt prietene de peste opt ani, însă abia de curând au decis să se lanseze împreună în afaceri. Au renunţat la carierele din domeniul IT, respectiv financiar şi au ales această industrie datorită pasiunii pentru flori şi dorinţei de a lua parte la proiectul de dezvoltare a grupului. 

    Mai mult, FlorideLux Braşov are drept de francizare pe întreg judeţul, iar toate comenzile din zonă le revin lor pe perioada desfăşurării contractului de franciză. Reţeaua florăriilor FlorideLux plănuieşte ca, până la finalul anului 2015, să deschidă 50 de francize, inclusiv în afara ţării. Oraşele vizate pentru francizare sunt cele care au o dinamică a dezvoltării foarte bună, spre exemplu Sibiu sau Cluj-Napoca, unde deja există contracte de rezervare semnate.

    „Preconizăm că franciza din Braşov va contribui cu aproximativ 3% la cifra de afaceri a grupului pe care o vizăm anul viitor. Trebuie să menţionez că francizatul nu este obligat să achiziţioneze toată marfa prin intermediul nostru, astfel încât, această flexibilitate ne aduce un procent mai mic în totalul business-ului, însă în momentul atingerii unui număr minim de 10 francize vom putea observa un aport mai mare al acestora în cifra de afaceri”, a încheiat Marius Dosinescu.

    Florăriile FlorideLux au  o experienţă de peste 10 ani pe piaţa din România, iar din iulie 2013, grupul FlorideLux s-a extins la nivel global, prin afilierea la 1800Flowers.com şi alăturarea la cea mai mare reţea de florării din lume, Bloomnet, lucru ce permite şi livrarea rapidă de buchete oriunde în lume.

  • Diana Şucu aduce brandul de mobilă de lux Ethan Allen în Capitală după investiţii de un milion de euro

    Diana Şucu, soţia omului de afaceri Dan Şucu, a deschis magazinul cu mobilă de lux Ethan Allen situat în zona comercială Băneasa din Capitală, în urma unor investiţii de un milion de euro.
     
    Ethan Allen este un retailer american de mobilă de lux cu afaceri de aproape 730 mil. euro (în anul fiscal încheiat în iunie 2013) şi peste 200 de magazine (proprii şi francize) în SUA, care mai deţine doar două unităţi în Europa (în Belgia unde are o prezenţă directă). Magazinul din Băneasa este prima franciză Ethan Allen din Europa.
     
    Grupul deţine şi fabrici proprii unde îşi realizează produsele, dar mai are magazine şi în Canada, Asia şi Orientul mijlociu. „În ultimii ani stând lângă Dan (Şucu – n.red.) am avut ocazia să particip la foarte multe târguri de mobilă şi să-mi cizelez gusturile. Am descoperit brandul Ethan Allen şi m-am îndrăgostit de el”, a spus Diana Şucu. Ea a adăugat că nu intenţionează să deschidă noi magazine Ethan Allen, concentrându-se pe consolidarea businessului şi pe realizarea de profit.
     
    Diana Şucu este acţionarul majoritar al acestui magazin, un procent minoritar fiind deţinut de Dan Şucu, proprietarul grupului Mobexpert. Dan Şucu a precizat că această investiţie a sa este una personală şi este diferită de afacerea Mobexpert.
     
    Magazinul a fost deschis în cadrul galeriei Mobexpert din Băneasa (care se întinde pe 23.000 mp), unde funcţionează şi magazinul Mobexpert, Domo şi alţi retaileri de mobilă printre care BoConcept, KARE, La Maison Coloniale. Dan Şucu spune că a dorit să aducă în acest loc un retailer care să acopere toate stilurile şi că deschiderea magazinului Ethan Allen închide acest cerc. 
     
  • Vodafone va suplimenta cu 45 mil. lire sterline investiţiile în România pentru perioada 2014-2016

    Fondurile vor proveni din vânzarea participaţiei grupului britanic Vodafone la operatorul american Verizon.

    “Vom investi mai mult decât în mod obişnuit în ultimii ani. Vom majora investiţiile în reţeaua de magazine şi vom accelera dezvoltarea reţelei 4G. De asemenea, vom continua investiţiile în reţelele de fibră optică”, a afirmat Berroeta.

    În ultimii ani, grupul britanic Vodafone a investit anual aproximativ 100 milioane de euro în operatorul din România. Compania este al doilea operator local de telefonie mobilă după cifra de afaceri şi numărul de clienţi.

  • Investiţiile în economie au scăzut în primele nouă luni cu 5,5%

    Investiţiile în lucrări de construcţii noi au însumat 21,56 miliarde lei, reprezentând 47,2% din total, faţă de 50,7% în acelaşi interval al anului trecut. Investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au însumat 20,04 miliarde lei (43,8% din total).

    “Ramurile în care s-a realizat un volum mai mare de investiţii nete sunt în industrie şi comerţ/servicii (comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor)”, arată INS, într-un comunicat.

    În trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul al treilea din 2012, investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 10%. La utilaje diminuarea a fost de 22,3%, iar la construcţiile noi de 2,6%. La elementul de structură alte cheltuieli s-a înregistrat o creştere cu 9,7%.

    Datele BNR arată că investiţiile străine directe atrase de România în primele nouă luni ale anului au totalizat 1,49 miliarde de euro, în scădere cu 9,9% faţă de perioada similară a anului trecut.