In aceasta saptamana, Comisia
a esuat in incercarea de a continua discutiile la OUG 50, care ar
trebui trimisa la Parlament in urmatoarea perioada. Cvorumul n-a
fost intrunit, iar parlamentarii au intrat in conflict dupa ce
reprezentantii PDL au introdus un amendament care sustine ca
bancile au optiunea, dar nu si obligatia de a aplica prevederile
OUG 50 la creditele aflate deja in derulare. Amendamentul este in
linie cu cerinta FMI, a bancilor si a BNR in acest sens.
Grupurile formate anterior pe internet, majoritatea pe
Yahoo!Groups, s-au unit intr-unul nou, ce actioneaza in numele
tuturor clientilor care se considera nemultumiti de aplicarea OUG
50, indiferent de banca unde au contract. In numele a “peste 15.000
de clienti nemultumiti inregistrati pe internet”, cu contracte de
credit incheiate la un numar de 13 banci din Romania,
grupul intitulat “Stopati abuzurile bancilor” cere sprijinul
ANPC, al BNR si al ONG-urilor din domeniul protectiei
consumatorilor pentru ca Ordonanta 50 sa se aplice si la creditele
in derulare, “pentru a nu crea discriminare in cazul celor peste 4
milioane de clienti bancari care au contractat deja credite”,
precum si pentru eliminarea de catre banci a comisionului de
gestiune a creditului si a comisionului de risc.
Clientii anunta si formele de protest pe care le au in vedere:
solicitari adresate bancilor de rambursare anticipata a creditelor,
dar numai in sume infime (1 leu sau 1 euro), depunerea repetata de
reclamatii la ANPC, astfel incat bancile sa fie sanctionate cu mai
multe amenzi, precum si redactarea unor scrisori adresate
consiliilor de administratie ale bancilor si solicitarea de
intalniri cu conducerea acestora. De asemenea, clientii propun
inceperea negocierilor de refinantare a creditelor cu alte
institutii de credit, care le pot oferi conditii mai
avantajoase.
Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, a declarat la
inceputul lui noiembrie ca FMI doreste ca “ordonanta sa asigure un
echilibru intre interesul consumatorilor si stabilitatea sistemului
financiar”, referindu-se explicit la o prevedere a OUG 50 care
permite Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sa
decida suspendarea temporara a activitatii de creditare pentru
anumite produse, drept sanctiune pentru incalcari ale prevederilor
ordonantei. “Dreptul de a decide incetarea operatiunilor unei banci
ar trebui sa apartina exclusiv BNR, nu ANPC”, a spus reprezentantul
FMI. El a dat de inteles astfel, fara a o spune direct, ca FMI
conditioneaza acordarea urmatoarei transe de credit de modificarea
OUG 50, ca si de aprobarea celorlalte masuri de politica economica
si fiscala convenite cu autoritatile romane.