BusinessMagazin

Tag: clienti

  • În 2005 vi-l prezentam pe George Haber, considerat unul din “părinţii” dvd-ului. Acum este cel mai bogat român din America.

    George Haber, romanul a carui prima afacere a fost o discoteca improvizata in Oradea anilor ‘70, e acum un nume „de casa“ in Silicon Valley, locul in care s-au inventat microprocesorul, computerul personal si mouse-ul. Acolo Haber a construit companii,  le-a vandut, acolo a ratat o afacere „la cheie“ cu Bill Gates si o listare la Bursa. Si tot acolo a strans o avere, estimata la o suta de milioane de dolari, care i-a adus reputatia de cel mai bogat roman din Silicon Valley si, probabil, din intreaga America.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2006

    Pana acum, George Haber a construit de la zero trei companii. Pe primele doua le-a vandut deja, iar cea de-a treia se afla in plin proces „de maturizare“.

    CompCore Multimedia

    INCEPUTUL: Este prima afacere importanta a lui Haber. Compania, creata in 1993, producea software si hardware pentru compresia si decompresia video. Afacerea a pornit cu investitie initiala zero.

    CLIENTII: Printre clienti s-au numarat atat producatori de computere (Dell, Packard Bell), cat si producatori de procesoare grafice.

    VANZAREA: In 1996, compania a fost cumparata de Zoran pentru 80 de milioane de dolari. In momentul tranzactiei, Haber detinea 40% din afacere.

    REZULTATE FINANCIARE: Inainte de a fi vanduta, CompCore avea vanzari de zece mi-lioane de dolari pe an si un profit de 50%.

     GigaPixel

    INCEPUTUL: Haber a atras in GigaPixel investitii de sase milioane de dolari. Compania, infiintata in 1997, producea procesoare grafice vandute in placi grafice si in console de jocuri, precum PlayStation.

    PARTENERI: GigaPixel a negociat cu Microsoft sa furnizeze tehnologia necesara pentru placa grafica a X-Box. Cu aceasta ocazie, Microsoft a investit in companie 15 milioane de dolari.

    VINZAREA: In 2000, 3DFx a cumparat compania pentru 180 de milioane de dolari. Haber avea in momentul tranzactiei 30% din companie.

    REZULTATE FINANCIARE: Compania avea venituri de 15 milioane de dolari, insa nu ajunsese pe profit in momentul realizarii tranzactiei.

     Mobilygen

    INCEPUTUL: Mobilygen este cea mai importanta afacere actuala a lui Haber. Este chairman in cadrul Mobilygen, companie care produce tehnologie multimedia pentru telefoanele mobile si pentru player-ele muzicale de tipul iPod.

    INVESTITII: A atras investitii de 15 milioane de dolari, dintre care zece milioane au venit de la Kleiner Perkins Caufield & Byers – companie care a finantat, printre altii, corporatii ca America Online (AOL), Compaq sau Sun.

    VALOAREA: Potrivit estimarilor lui Haber, Mobilygen va ajunge sa valoreze cateva sute de milioane de dolari in doi-trei ani. Antreprenorul detine 10% din companie.

  • IKEA retrage un nou produs de pe piaţă

    Compania de retail mobilier şi decoraţiuni IKEA retrage de pe piaţă pastele PASTAÄLGAR şi PASTAÄLGAR FULLKORN, comercializate în cadrul magazinului cu delicatese suedeze. Pastele ar putea conţine soia, ingredient care ar putea declanşa reacţii alergice consumatorilor care prezintă intoleranţă la acest produs.

    Informaţia referitoare la soia nu este menţionată pe etichetele acestora. Compania anunţă că clienţii care prezintă o sensibilitate la soia sau care doresc să returneze produsele din alte motive vor primi înapoi întreaga sumă plătită.

    Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut 10.833 de bucăţi din ambele produse începând cu luna mai 2011, la preţul de 10,5 lei şi nu a primit până acum nicio sesizare de la clienţi.

     

  • Sfaturi pentru manageri de la un guru în consultanţa de business: Clientul nu este rege şi nu are întotdeauna dreptate

    Căi de acces late ca nişte şosele, bazine cu peşti exotici, o grădină cu sute de specii de fluturi vii, o piscină în aer liber, un tobogan cu patru niveluri, dormitoare, cinematografe, săli pentru jocuri video – sunt câteva dintre dotările care fac din aeroportul Changi al statului Singapore cel mai premiat aeroport din lume la capitolul servicii.

    Aeroportul ocupă de asemenea locul cinci în topul aeroporturilor cu cel mai mare trafic la nivel mondial, fiind vizitat de peste 42 de milioane de călători anual, adică de peste şapte ori mai mult decât populaţia oraşului Singapore. „Reprezintă poarta ţării şi, ca atare, are un impact enorm asupra primelor şi ultimelor impresii pe care le au vizitatorii statului Singapore. Prin urmare, standardul serviciilor din aeroport trebuia să fie excelent“, explică Ron Kaufman, guru în domeniul creşterii calităţii serviciilor pentru clienţi, lecţia învăţată de singaporezi.

    Aeroportul Changi este exemplul care se regăseşte deseori în discursul său prin care încearcă să construiască o cultură a serviciilor în companii, fie prin workshop-urile pe care le ţine în toată lumea, fie prin cărţile sale. „Serviciile superioare surprind, trec peste aşteptările clienţilor, ridică standardele. Ele produc satisfacţie pentru că oferă mai mult decât este uzual. Pentru companii înseamnă preocuparea de a depăşi ceea ce industria defineşte ca tradiţional, normal, standard. Până la urmă, mai mult sau mai puţin, toată lumea livrează «ceea ce trebuie». De aceea, pentru a fi memorabil trebuie să faci un pas în plus, să aduci valoare adăugată“, defineşte Kaufman conceptul de servicii superioare.

    Unde se află România pe harta acestora? „La piaţă am întâlnit un om extraordinar care vindea brânză. Deşi călătoream şi nu puteam să cumpărăm niciun astfel de produs, vânzătorul ne-a permis să gustăm o varietate de brânzeturi, convingându-ne într-un final să cumpărăm ceva neperisabil“, descrie Ron Kaufman una dintre experienţele care i-au rămas în minte la vizita sa în România din urmă cu doi ani. Americanul stabilit în Singapore ce călătoreşte în toată lumea are origini româneşti: bunicul său patern s-a născut în Bacău şi a emigrat în Statele Unite ale Americii când avea opt ani. „De fiecare dată când mă întorc în România, simt că această ţară joacă un rol important în viaţa mea“, explică el. În ce priveşte experienţa serviciilor, Kaufman îşi aminteşte că a întâlnit aici restaurante în care a găsit oameni pasionaţi de servirea clienţilor, curioşi să afle cine era el şi cu ce puteau îmbunătăţi experienţa sa în restaurant, dar şi furnizori de servicii care considerau că să-şi facă strict treaba, nedepăşind limita de acţiuni atribuite postului pe care îl ocupă, este suficient.

    Kaufman atribuie minusurile serviciilor din România, uneori mai accentuate decât în statele vestice, deceniilor de experienţă diferită faţă de acestea. În timp ce companiile din alte ţări au avut posibilitatea să se dezvolte, să experimenteze şi să se adapteze la clienţi, să îi crească şi să crească alături de ei, în România au fost nevoite să reînveţe ce să ofere şi să ceară. „Este greu să recuperezi rapid ce alţii au făcut tihnit în zeci de ani. Dar România s-a recuplat la circuitul european şi internaţional, iar efervescenţa şi energia care caracterizează ţara sunt motorul care permit companiilor româneşti să evolueze permanent, inclusiv în domeniul serviciilor.“

    Starea generală observată de Kaufman în piaţă este caracterizată de neîncredere. „Furnizorii de servicii vor să vândă mai mult, să primească mai multe comenzi şi de aceea tind să promită mai mult şi să livreze mai puţin şi aici avem o mare problemă.“ Lipsa de încredere vine însă şi din partea clienţilor, de cele mai multe ori suspicioşi sau precauţi în legătură cu serviciile primite sau cu promisiunile făcute de furnizori. „Cred că ambele părţi trebuie să treacă peste aceste tendinţe istorice şi să creeze o piaţă de servicii nouă, mai bună, bazată pe promisiuni clare şi realizate şi pe respect reciproc“, explică el.  Kaufman a observat că managerii români deja caută soluţii prin care să se diferenţieze, mai ales în contextul în care războiul preţurilor scade vânzările, iar schimbările la nivel de servicii ar putea reprezenta calea spre creştere. „Modelul de service leadership se vede în numărul de clienţi noi, în retenţia lor şi achiziţii succesive. Noi clienţi înseamnă succesul în a-i atrage dincolo de preţ, cu ceva mai mult decât competiţia, dar şi rezultatul recomandărilor clienţilor curenţi.

  • Doi antreprenori avertizează: “Ai grijă pe mâna cui dai compania”

    După ce a lucrat ani buni în mai multe companii din industria farmaceutică, arădeanul Istvan Komporaly a decis că nu îl prinde munca de simplu executant şi, prin urmare, a pornit un business propriu în 2008. Întâmplarea a făcut ca unul dintre furnizorii de produse farmeceutice pe care îi cunoştea să nu fie mulţumit de distribuitorul local. Îl cunoştea pe acel reprezentant al companiei şi au pornit un business împreună. În patru ani, afacerea a ajuns de la zero la 5 milioane de euro din distribuţie de produse de plasmă umană.

    Probleme au apărut când asociatul a început să îl fure, iar în decembrie 2012 businessul dispărea de pe piaţă. „Când te asociezi cu cineva, fă bine şi cunoaşte foarte, foarte bine acel om. Dacă nu, verifică tot ceea ce face, nu se ştie când asociatul va încerca să-şi asume toate meritele şi să arunce în curtea ta orice greşeală. Sunt foarte mulţi oameni care pentru 100-200 de euro în plus fac orice şi vorbim de sute de euro în plus la salarii de mii sau zeci de mii de euro“, spune antreprenorul, care a pornit ulterior o nouă afacere, de data asta alături de soţia sa. În antreprenoriat, mai spune Komporaly, compromisurile trebuie făcute, însă acestea au un cost. Sfatul lui: „Analizează aceste costuri şi decide după, la rece, dacă le accepţi sau ba. Eu am fost încrezător într-un om care nu îmi merita încrederea. Cineva mi-a pus eticheta că sunt naiv, după ce am fost avertizat că respectivul ar mai fi tras ţepe“.

    La doi paşi de biroul din Bucureşti unde se află noua firmă a antreprenorului găsim o poveste similară. De această dată, nu asociatul, ci directorul lăsat la cârma firmei de către antreprenor avea să profite de încrederea care i s-a acordat. În decembrie 2010, tânărul Alexandre Gorj, născut şi crescut în Franţa, dar cu mama româncă, a ales să deschidă un business în România, după ce Decathlon l-a adus în ţară ca manager al primului magazin deschis pe piaţa locală. Gorj avea 23 de ani când a deschis primul magazin de macarons în zona Dorobanţi din Capitală, pe o piaţa în care concurenţii aproape că nu existau, iar oamenii se gândeau la paste când auzeau de prăjiturile franţuzeşti. „Lumea avea o problemă când auzea de macarons, se gândea la paste şi la Italia, prin urmare trebuia să ne ocupăm mai întâi de poziţionarea ca prăjitură“, povestea anterior tânărul în Business Magazin.

    A investit mai întâi 50.000 de euro şi a ajuns rapid la trei magazine în Bucureşti, apoi a deschis unităţi şi în Cluj, Iaşi, Constanţa, Sibiu, Chişinău. Gorj povesteşte că nu a vrut să angajeze un manager din afara companiei, ci a considerat că cea mai bună variantă ar fi aceea a promovării interne, un demers care va motiva angajaţii să devină mai productivi şi mai implicaţi. Tânărul dorea să se ocupe de expansiunea internaţională a brandului, potrivit planurilor făcute publice, urmărind să dezvolte magazine Madame Lucie în Franţa, Spania, Italia, China şi SUA, alături de parteneri locali.

    Călătorind săptămâni la rând, tănărul a scăpat de sub control activităţile magazinelor de pe piaţa locală, angajatul său, devenit între timp manager, având cale liberă să gestioneze după bunul plac banii societăţii. Iar consecinţele încrederii mult prea mari nu au întârziat să apară. Întors din Asia, unde negocia intrarea pe piaţa chineză cu un întreprinzător local, Gorj avea să constate că magazinul său din incinta complexului comercial AFI Cotroceni dispăruse. Cauza: neplata chiriei a dus, fireşte, la încetarea contractului aflat în derulare. A găsit o gaură de mai bine de 10.000 de euro, iar partenerul său avea să devină în scurt timp concurent, după ce a decis că e timpul să deschidă un business similar în Bucureşti.

    Şi antreprenorul Florin Talpeş a păţit-o. Creatorul produsului românesc care ajunge la peste jumătate de miliard de utilizatori de pe toate continentele povestea anterior în cadrul evenimentului MEET THE CEO despre prima extindere în afara ţării a Bitdefender. Se întâmpla în anul 2000, când proprietarul companiei avea să piardă un milion de dolari fără să mai vadă apoi vreun cent. „A fost prima păcăleală pe care am luat-o de la un partener cu papion, care m-a dus la hotelul Ritz din Paris. Ştia să construiască imaginea. Am avut vânzări foarte interesante pe piaţa americană şi eu n-am văzut niciun cent“, spunea Florin Talpeş.

    Un minus de un milion de dolari dintr-un foc. După acel moment, Talpeş a decis să renunţe la varianta partenerului exclusiv şi să îşi deschidă propriile sale firme cu angajaţi locali, cu ajutorul unor consultanţi: „Eu încă am probleme să-mi dau seama dacă un american care vrea să lucreze în vânzări va performa sau nu. Prima draperie pe care trebuie s-o dai deoparte este perdeaua după care se ascunde, ceea ce poate fi foarte greu. Americanii ştiu să îşi construiască o imagine“. Primul lucru pe care l-a făcut după eşecul cu americanul de la Ritz – „ar trebui să fiu supărat nu doar pe americani, ci pe toate popoarele Pământului“ – a fost să angajeze o companie de executive search pentru a putea găsi personal propriu în fiecare dintre ţările în care există filiale.

    Partenerii din business pot periclita stabilitatea afacerii, în situaţia în care antreprenorii nu stabilesc mecanismele clare prin care pot controla fluxurile de numerar. De asemenea, contractele cu angajaţii trebuie verificate la intervale scurte de timp, pentru ca eventuala pagubă să fie mai mică şi depistată devreme, dat fiind că recuperarea prejudiciilor în instanţă poate dura ani buni, timp în care businessul devine falimentar, mai spun antreprenorii chestionaţi de Business Magazin. Revista a demarat în acest an o campanie de susţinere a antreprenoriatului, alocând articole ample despre felul în care şcoala educă antreprenorii, modul în care se pot obţine finanţări sau greşeli făcute de-a lungul timpului de cei care au construit de la zero o afacere. La capitolul greşeli de antreprenor, cei mai mulţi învaţă însă cu adevărat doar când le trăiesc pe pielea lor.

  • Ultima modă: grădinăritul virtual (GALERIE FOTO)

    Printre acestea se numără Garden Tribe, un site cu filmuleţe educative ce pot fi descărcate de clienţi, unde diverşi experţi îi învaţă pe amatori cum să întreţină un arţar sau cum să cultive orhidee, spre exemplu.

    O altă unealtă, site-ul Cropmobster, le permite grădinarilor amatori, dar şi fermierilor sau magazinelor să direcţioneze surplusul de produse spre persoane sau organizaţii care au nevoie de el, iar cei interesaţi de produsele disponibile pot presta şi servicii în schimbul acestora.

    De ajutor le este şi GrowIt!, o aplicaţie pentru telefonul mobil prin intermediul căreia pot să caute informaţii despre plante, să încarce fotografii cu plantele lor şi să dea note fotografiilor încărcate de alţi grădinari.

  • Ultima modă: grădinăritul virtual (GALERIE FOTO)

    Printre acestea se numără Garden Tribe, un site cu filmuleţe educative ce pot fi descărcate de clienţi, unde diverşi experţi îi învaţă pe amatori cum să întreţină un arţar sau cum să cultive orhidee, spre exemplu.

    O altă unealtă, site-ul Cropmobster, le permite grădinarilor amatori, dar şi fermierilor sau magazinelor să direcţioneze surplusul de produse spre persoane sau organizaţii care au nevoie de el, iar cei interesaţi de produsele disponibile pot presta şi servicii în schimbul acestora.

    De ajutor le este şi GrowIt!, o aplicaţie pentru telefonul mobil prin intermediul căreia pot să caute informaţii despre plante, să încarce fotografii cu plantele lor şi să dea note fotografiilor încărcate de alţi grădinari.

  • Un business de familie pornit în urmă cu mai bine de zece ani vrea să treacă pragul de un milion de euro

    Povestea ContentSpeed a început când Radu Vîlceanu avea doar 16 ani şi, din nevoie, a învăţat să facă bani din tehnologie tot pentru tehnologie. Nu s-a făcut avocat, aşa cum era tradiţia în familia sa, ci a pariat pe un business al viitorului, dar care şi acum este departe de a-şi fi atins potenţialul pe piaţa locală.

    „Când eram puşti, mai bine spus pe la 16 ani, îi tot băteam pe ai mei la cap să îmi dea bani să-mi iau câteva accesorii pentru calculatorul pe care mi-l cumpăraseră cu ceva timp în urmă. Ştiu că aveam nevoie de vreo 600 de dolari şi îmi aduc aminte că tata chiar m-a întrebat atunci dacă nu învăţasem să fac şi eu ceva cu acel computer, astfel încât să fac rost de bani. Am făcut un soft pentru centrele care aveau imprimante, astfel încât clienţii să nu mai vină cu dischetele la ei, şi aşa am făcut rost de 300 de dolari“, spune Radu Vîlceanu.

    Acela a fost momentul când a început să se gândească serios la ce serviciu sau produs ar putea să furnizeze în România pentru a duce sursa de venituri la scară mai mare. I-a fost de folos şi background-ul antreprenorial din familie. Tatăl său privatizase o companie cu 130 de angajaţi prin metoda MEBO (Management Employee Buyouts), prin care se transferă mijloacele de producţie ale companiei în proprietatea salariaţilor. „Am văzut cum este viaţa antreprenorului, că noaptea nu adormi prea uşor, dar m-a atras întotdeauna, am trăit cu asta şi sper să le pot transmite copiilor mei dorinţa de a merge pe acelaşi drum.“ După ce a făcut primii 300 de dolari din vânzarea softului pentru imprimante, a început să îşi cumpere cele mai noi gadgeturi din Statele Unite şi, cum în urmă cu circa 20 de ani americanii deja aveau magazine online, s-a hotărât să continue aventura antreprenoriatului în zona de e-commerce şi a început prin a studia software development la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

    „A fost foarte greu la început pentru că mergeam chiar şi la câte un brand mare şi spuneam că e-commerce-ul este viitorul, iar ei îmi ziceau că este interesant, dar că ei cred că internetul este doar informativ şi că ar vrea doar un site de prezentare. A durat vreo cinci ani până să învăţ să vând ceea ce cerea piaţa la modul real. Iar negocierile din perioada aceea reflectau perfect climatul de business: eu le ziceam clienţilor că produsul meu îi costă 1.000 de euro, iar ei îmi ziceau că îmi dau 300 de euro“, îşi aduce aminte Radu Vîlceanu. Apoi a început să-şi construiască o echipă, evoluţie care a venit însă cu mai multe crize, de la probleme de leadership la certuri cu partenerii de afaceri şi până la stadiul în care compania ajunsese să nu mai aibă sediu. Toate s-au întâmplat când Radu Vîlceanu avea între 23 şi 27 de ani, dar au fost experienţe care, cumulat, au însemnat cât un MBA „on the job“, spune el.

    Prin 2006-2007, businessul ContentSpeed a început să evolueze, odată ce jucătorii din industria de media şi-au dat seama că e-commerce-ul ar trebui să conteze mai mult pentru ei. În prezent, soţii Vîlceanu estimează că în România sunt acum în jur de 4.000 de magazine online, astfel că afacerea pe care o conduc a contribuit la dezvoltarea a 8% din piaţa locală de e-commerce, care, la rândul ei, reprezintă cam 25% din totalul comerţului tradiţional. Piaţa de web design din România a avut un vârf în anii 2006-2008, ca multe alte industrii, când sute de firme de profil s-au dezvoltat şi au dus piaţa la o valoare estimată de studii la 6-7 milioane de euro.

  • Produsele şi serviciile disponibile din faţa calculatorului atrag tot mai mulţi români

    CHIAR DACĂ PENTRU ROMÂNI CONCEPTUL DE RETAIL ONLINE ESTE UNUL RELATIV NOU COMPARATIV CU CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN MULTE ALTE ŢĂRI DE ANI BUNI, EXISTĂ DESCHIDERE ŞI APETIT PENTRU ACEST MOD MODERN ŞI FACIL DE A FACE CUMPĂTĂRURI. Iar retailerii se adaptează noilor preferinţe, având promoţii speciale în magazinele virtuale, chiar dacă s-au consacrat pe piaţă ca reţele de magazine de electro-IT, sau hiper şi supermarketuri. 59% dintre cei care cumpără în mediul online aleg electronicele, electrocasnicele şi softurile, categorie plasată în topul preferinţelor şi care a înregistrat o creştere de 20% în incidenţă faţă de 2011, arată un studiu realizat de compania de cercetare de piaţă 360insights.

    O creştere de 5% a înregistrat în acelaşi interval şi categoria de haine, pantofi şi accesorii vestimentare, care atrage 37% dintre cumpărătorii din mediul online. ”Alte categorii din topul celor mai cumpărate sunt cosmeticele şi parfumurile, cărţile şi revistele şi biletele de călătorie„, spune Manuela Dănilă, client service & new business development manager în cadrul companiei de cercetare de piaţă 360insights. La coada clasamentului în ce priveşte cumpărăturile pe net se plasează produsele alimentare (5% dintre clienţi aleg produse online) şi bijuteriile (doar 4% dintre cumpărătorii din online).

    Piaţa de comerţ electronic din România a ajuns anul trecut la 1 miliard de euro, conform estimărilor, ritmul de creştere pentru viitorul apropiat fiind previzionat la 30-35% pe an, faţă de 5% în cazul altor ţări din regiune. Punctual, conform estimărilor, retailul online de fashion va creşte anul acesta în România cu 30-35%, ajungând la 140 de milioane de euro, în special graţie extinderii pe internet a companiilor care aveau doar magazine clasice.

    Diferenţele de consum faţă de alte pieţe, chiar învecinate, sunt însă clare. Conform informaţiilor integratorului de plăţi PayU România, un utilizator român cheltuie în mediul online doar 100 de euro. Spre comparaţie, în Cehia şi Polonia mediile sunt de 202 euro, respectiv 185 de euro pe utilizator, potrivit datelor EuroMonitor şi Center for Retail Research, citate de reprezentanţii PayU. În ciuda diferenţelor, de remarcat este creşterea înregistrată pe piaţa locală în ultimii ani: în 2010 coşul de cumpărături pe net avea o valoare medie de 58 de euro. Cu alte cuvinte, în patru ani, apetitul românilor de a cumpăra din magazine virtuale aproape s-a dublat.

    Fenomenul pare firesc, cel puţin din perspectiva faptului că tehnologia ne influenţează tot mai mult comportamentul de consum. Este vizibil că, pe măsură ce anii trec, românii devin din ce în ce mai dependenţi de utilizarea internetului. ”În comparaţie cu anul trecut, procentul celor care intră zilnic online a crescut semnificativ, ajungând la 74%, faţă de 66% în 2013„, spune Manuela Dănilă. Trei sferturi dintre persoanele din mediul urban accesează zilnic internetul şi petrec în medie între trei şi patru ore navigând. Conform studiului 360insights, cei mai dedicaţi sunt adolescenţii şi tinerii; iar odată cu creşterea vârstei numărul de ore petrecute online scade, observă Manuela Dănilă. Statutul este, de asemenea, proporţional cu devotamentul faţă de mediul online, utilizatori mai frecvenţi fiind cei cu venituri medii şi mari.

    Popularitatea cumpărăturilor online, arată studiul, a crescut semnificativ pe parcursul ultimilor ani: mai multe persoane caută produse vândute online (55%, cu 20% mai mult decât în 2011), fac achiziţii în magazine virtuale (32%, cu 13% mai mult decât în 2011), navighează pe site-uri de reduceri sau cupoane (30%, cu 10% mai mult decât în 2011) şi sunt interesaţi să vândă şi ei la rândul lor produse online (21%, cu 7% mai mult faţă de 2011).
    “Cei mai mulţi români preferă să plătească achiziţiile online cu numerar la livrare (81%), în timp ce plata online rămâne o opţiune secundară (47%)„, arată Manuela Dănilă. Aproximativ 70 de comenzi sunt plasate în fiecare minut în România, cu o valoare totală de aproape 11.000 de lei, în primele cinci luni ale anului valoarea medie a coşului de cumpărături achitate online înregistrând o creştere medie cu 20%, conform PayU. Mai mult chiar, dinamica ar urma să se păstreze şi în anii următori.

  • Evaziune fiscală de 60 mil. euro din cauza service-urilor auto clandestine?

    “În timp ce statul român a pierdut taxe şi impozite în valoare de peste 57 de milioane de euro în ultimul an, prin acest mod de acordare a despăgubirii, (…) societăţile de asigurări care practică acest sistem au înregistrat «salvări de la plata daunei» în valoare de peste 68,7 milioane de euro/an”, se arată într-un comunicat al ASSAI.

    Potrivit asociaţiei, evaziunea fiscală din domeniul reparaţiilor auto este un fenomen în creştere în ultimii doi ani şi jumătate. Mai multe societăţi de asigurări, cu o cotă de piaţă importantă pe segmentul RCA, au decis să achite aproximativ 35% din valoarea reală a costurilor de reparaţie sub denumirea de “regie proprie”. În realitate, sistemul presupune plata subevaluată a daunelor, achitată direct către păgubitul RCA, potrivit ASSAI.

    În replică, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a contestat estimarea ASSAI, considerând datele prezentate de aceasta drept “nefondate şi defăimătoare” la adresa societăţilor de asigurare din România.

    Afirmaţia ASSAI conform căreia “sistemul de despagubire în regie proprie presupune în realitate plata subevaluată a daunelor” este falsă, explică UNSAR, amintind că sistemul de despăgubire “în regie proprie” este legal şi reglementat prin norme în vigoare (Ordinul 14/2011, pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule) şi că acest mod de despăgubire funcţionează şi pe pieţele europene dezvoltate, el fiind considerat un drept al păgubitului.

    Mai mult, precizează UNSAR, legislaţia îi garantează păgubitului dreptul de a solicita suplimentarea sumei acordate de către asigurător dacă în final costurile cu reparaţia se dovedesc mai mari decât cele estimate iniţial. Suplimentarea se acordă în baza devizului şi a facturilor eliberate de firma de service.

    Prin urmare, fenomenul sesizat de ASSAI drept evaziune fiscală nu este o consecinţă a despăgubirilor acordate în “regie proprie”, iar faptul că anumite unităţi service nu emit factură pentru serviciile prestate reprezintă o practică asumată de acestea şi nu poate fi asociat cu politica de despăgubire a companiilor de asigurări, conchide UNSAR.

  • Băncile ungureşti, aceşti lilieci cu puteri de Batman

    Sandor Csanyi, şeful celei mai mari bănci ungare, OTP, a replicat că de fapt, atunci când are probleme în economie, guvernul apelează la bănci ca la un fel de Batman, a relatat publicaţia Portfolio. Atât OTP, cât şi MKB Bank sau subsidiarele ungare ale Erste, KBC şi Raiffeisen au contestat în justiţie decizia guvernului de a rambursa retroactiv clienţilor banii luaţi prin “practici comerciale incorecte” din 2004 încoace.

    Primele acţiuni au fost însă deja respinse în justiţie, iar un fruntaş al partidului de guvernământ Fidesz a spus că băncile ar putea fi obligate să extindă despăgubirile şi pentru clienţii care şi-au achitat deja creditele în cadrul unui program de rambursări anticipate derulat în 2011-2012, ceea ce ar spori considerabil factura de plată a băncilor, ducând-o la un total de cca 3 mld. euro.

    Aceasta se adaugă la dificultăţile pe care le întâmpină băncile ungare din cauza conflictului din Ucraina, unde unele au subsidiare, şi a sancţiunilor financiare impuse de Bruxelles Rusiei. Şeful BCE, Mario Draghi, a încercat să ia apărarea băncilor în august, afirmând că plăţile retroactive “nu par să fie conforme” cu reglementările europene, ar guvernul Orban l-a ignorat.

    Guvernul Orban a început în forţă reforma sistemului bancar, axată pe trei elemente: răscumpărarea de către stat a cel puţin jumătate din activele bancare aflate în proprietatea unor grupuri financiare străine, crearea unei “bad bank” care să preia creditele neperformante ale băncilor, estimate la 1,6 mld. euro, şi planul de convertire în forinţi a creditelor în valută, la un curs avantajos pentru debitori. Băncile vor suporta costul conversiei şi, în plus, îi vor despăgubi pe ungurii îndatoraţi în valută pentru “practicile incorecte” de genul majorărilor unilaterale de dobânzi şi comisioane.