BusinessMagazin

Tag: clienti

  • Alpha Bank a acordat primul credit în programul „Prima Maşină”. Alte 12 bănci şi IFN-uri aşteaptă primii clienţi

    Alpha Bank România a acordat primul credit din cadrul programului guvernamental Prima Maşină unui client al sucursalei sale din Piteşti, informează banca. Alpha Bank participă în programul guvernamental Prima Maşină, oferind clienţilor posibilitatea de a achiziţiona un autovehicul nou, în valoare de maximum 62.000 lei (preţ cu TVA). Creditul este disponibil în lei şi se acordă pe o perioadă de maxim 5 ani, iar avansul solicitat este de minim 5% din valoarea autovehiculului.

    Autoturismul, produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, va îndeplini cel puţin cerinţele minime ale standardului Euro 5 şi va fi achiziţionat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea de autovehicule, la un preţ de achiziţie ce nu va depăşi suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA. Beneficiarii Programului trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou şi se obligă să asigure autoturismul achiziţionat printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO în condiţiile prevederilor OUG 66/2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit FNGCIMM.

    Finanţarea garantată va fi de maxim 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. Plafonul total de garantare aferent anului 2015 aprobat pentru Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi este de 50 milioane lei. Cadrul general aplicabil finanţatorilor în privinţa gestionării garanţiilor acordate în cadrul Programului este stabilit prin Instructiuni generale privind derularea operaţiunilor de garantare pe bază de mandat acordat conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 66/15.10.2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autorisme noi, cu modificările şi completările ulterioare.

    Instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare din lista finanţatorilor acceptaţi în Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi sunt BCR, BRD, CEC Bank, Alpha Bank, ING Bank, RCI Leasing România IFN, Porsche Bank România, CREDITCOOP, IFN Comsig Leasing S.A., Mercedes-Benz Leasing IFN S.A., Banca Românească, Banca Transilvania şi Intesa SanPaolo Bank.

    Potrivit ZF, creditul Prima maşină este cu 10% mai ieftin decât un împrumut standard. Cel mai ieftin credit auto standard din oferta unei bănci locale porneşte de la o dobândă anuală efectivă de 7,5% pe an, ceea ce înseamnă că pentru un împrumut de 45.000 de lei (echivalentul a 10.000 de euro) contractat pe o perioadă de cinci ani clientul plăteşte înapoi băncii 53.500 de lei. Rata lunară este de 890 de lei. Comparativ, un credit Prima maşină are o dobândă efectivă de 5,1% pe an (la nivelul actual al indicatorului Robor la 6 luni), astfel că rata lunară este de 850 de lei, iar costul total ajunge la 51.000 de lei. Jumătate din dobândă este însă suportată de stat. Clientul trebuie să ramburseze practic din banii proprii 48.000 de lei în cei 5 ani de contract, echivalentul unei rate lunare de 800 de lei. Economia efectuată de client comparativ cu cel mai ieftin credit standard este de peste 10%, adică la finalul contractului rămâne cu 5.500 de lei în buzunar.

    Persoanele fizice sunt eligibile în cadrul programului dacă, îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: 1. la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere că nu a mai deţinut în proprietate un autoturism -bun nou, definit conform prevederilor art.3 pct. 2 din OG 27/2011; 2. nu înregistrează obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat; 3. nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare; 4. la data solicitării creditului garantat au vârsta de minimum 18 ani şi capacitate deplină de exerciţiu.

    Rata pentru un credit de 45.000 de lei (echivalentul a 10.000 de euro) contractat pe o perioadă de cinci ani porneşte de la 880 de lei.  Dobânda efectivă practicată de Alpha Bank este de 7,5% pe an pentru un credit auto, iar pentru un credit de 45.000 de lei suma rambursată de client în cei cinci ani de contract ajunge la 53.600 de lei. Rata lunară este de 880 de lei, potrivit datelor agregate de portalul financiar conso.ro, citate de ZF.

  • Cătălin Nicolae, Aviseco: “Echipamentele şi tehnologiile prezente în străinătate sunt în mare parte disponibile şi în România”

    Cătălin Nicolae, managing partner al Aviseco, se referă la casa inteligentă drept “o modalitate simplă, unitară şi centralizată de a controla, prin intermediul unor echipamente electronice,  subsisteme precum iluminatul, clima, echipamente audio/video, cele de securitate, sisteme de umbrire, sisteme de control acces (pietonal, auto) şi porti de garaj,  piscine sau jacuzzi”. Aviseco comercializează atât sisteme ale unor producători cunoscuţi din Statele Unite, precum Creston, din ce folosesc pentru tehnologia de comunicare între echipamentele de control un procesor central, respectiv din Asia, precum HDL. Sistemul acestora se caracterizează prin tehnologia de comunicare directă între echipamentele de control.

    Cătălin Nicolae consideră că nu există o mare diferenţă între soluţiile disponibile România şi cele comercializate în alte părţi ale lumii. “Echipamentele şi tehnologiile prezente în străinătate sunt în mare parte disponibile şi în România. Diferenţa o face ponderea diferită a unor sisteme în proiectele din ţara noastră faţă de cele din afară, acest lucru datorându-se şi abilităţilor comerciale ale diferiţilor furnizori.”

    Deşi compania nu serveşte lunar un număr mare de clienţi, valoarea contractelor este ridicată. “Media lunară a clienţilor noştri este de 2-3 proiecte, iar valoarea medie a proiectelor este de 7000 de euro”, spune Nicolae. Pentru automatizarea unui apartament de 3 camere, reprezentanţii Aviseco spun că preţurile încep de la 2.000 de euro.

  • Mecanismele comerciale prin care clienţii devin dependenţi de creditele cu dobânzi uriaşe

    Cea mai scumpă formă de creditare din România îi face pe mulţi dependenţi de banii împrumutaţi, dat fiind că unele IFN-uri îi stimulează prin campanii agresive de marketing să devină clienţi fideli, oferind condiţii de creditare mai bune după primul împrumut. Compania Ferratum acceptă cereri prin SMS încă de la al doilea credit şi măreşte suma împrumutată de cinci ori, iCredit oferă cadou ceasuri, genţi şi truse de manichiură, în timp ce Provident oferă condiţii preferenţiale, însemnând până la 30% reducere din costul total al creditului pentru clienţii vechi. În plus, cei care le recomandă prietenilor un împrumut de la Provident primesc acasă în numerar suma de 70 de lei pentru fiecare client câştigat de companie. 

    În cazul Viva Credit, clienţii revin pentru noi împrumuturi, însă proprietarul companiei consideră imorală prac-tica discounturilor acordate la infinit: „A fost o decizie strategică. Nu vreau să leg clientul de mine, ci să împrumute banii, să-i restituie şi să revină doar când are nevoie. Este un domeniu în care ar trebui făcută puţină ordine. Timp de cinci ani am operat fără să ne ţinem clienţii legaţi de oferte“.

    „iCredit oferă de multe ori credite acolo unde nicio altă instituţie nu doreşte să ajute. Modelul nostru de business presupune investiţia în timpul alocat analizei fiecărei situaţii particulare pentru fiecare credit aprobat şi ed-ucarea fiecărui client cu privire la produsele şi serviciile oferite, astfel încât decizia să fie una informată, creditul aprobat să fie unul uşor rambursabil, iar mulţumirea să fie în primul rând din partea clientului“, spune Adrian Staicu, directorul de marketing al Easy Asett Management, companie care a dezvoltat brandul iCredit.

    Psihologii contactaţi de Business Magazin cad de acord că fidelizarea clienţilor cu venituri mici este o prac-tică discutabilă a industriei. „Este legal, dar nu este moral să profiţi de neputinţa unui om. Lipsa de orizont determină unele persoane să se gândească doar la clipa în care primesc respectivii bani, fără să ţină cont la acel moment de valoarea sumei de rambursat. Nu este dependenţă, ci o disperare care întunecă gândirea“, observă psihologul Violeta Rotărescu.

    „Nu cred că am avut niciodată misiunea de a salva oameni de la sărăcie. Sunt oameni cu venituri mici şi medii, dar e nedrept să-i numim pe clienţii noştri săraci. Noi suntem o alternativă de finanţare pentru o nevoie reală din piaţă“, spune şi Vlad Şandru de la Provident.

    Adriana Ahciarliu, secretarul general al ALB, observă că societăţile care practică cele mai mari dobânzi de pe piaţă nu aplică o politică adecvată de provizionare tocmai pentru a-şi putea permite un astfel de DAE, însă acestea sunt „acceptate şi chiar căutate“ de către consumatorul lipsit de acces facil la o creditare bancară sau din zona IFN-urilor din Registrul Special.

    „În ceea ce priveşte aspectele ce vizează politicile comerciale ale instituţiilor financiare nebancare, inclusiv perceperea de dobânzi şi nivelul acestora, banca centrală nu are competenţe legale în sensul reglementării unor astfel de aspecte ori administrării actelor normative în domeniu, fiecare entitate stabilind costurile aferente serviciilor prestate în contextul propriilor politici de afaceri şi al cadrului concurenţial în care acestea îşi desfăşoară activitatea“, susţin oficialii BNR.

    Astfel, orice aspecte referitoare la costuri, obligaţiile creditorilor de informare a solicitanţilor de credit legate de costurile contractării unei finanţări, conţinutul minim al contractelor de credit, modalitatea prin care per-soanele fizice iau cunoştinţă şi acceptă condiţiile contractuale, precum şi alte elemente ce ţin de protecţia consumatorului de servicii financiare intră sub incidenţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). BNR gestionează şi Centrala Riscului de Credit (CRC), în cadrul căreia sunt raportate la nivel individual creditele şi/sau angajamentele persoanelor fizice şi juridice al căror nivel cumulat la nivel de debitor depăşeşte limita de 20.000 lei, unde se încadrează 45 de instituţii financiare nebancare incluse în Registrul Special. Însă nu şi jucătorii care acordă credite sub această valoare. Sute de mii de clienţi datorează jumătate de miliard de euro după ce au contractat creditele cu cele mai mari dobânzi de pe piaţă. Businessul IFN-urilor care oferă cei mai scumpi bani din România generează constant întrebări despre capacitatea BNR sau ANPC de reglementare a pieţei şi de educare a clientului nedorit de bănci şi sensibil la tehnici persuasive de marketing.

  • Dobânzile penalizatoare, refinanţările repetate, istoricul negativ iertat şi procedurile abuzive de recuperare – principalele probleme ale creditelor pe termen scurt

    În piaţa creditelor de valoare mică pe termen scurt, unul dintre motoarele importante ale profitului constă în aplicarea unor dobânzi penalizatoare pentru cei care întârzie plata ratelor. „În politica noastră nu intră refinanţarea împrumuturilor neperformante. În piaţă însă, clienţii care trec de data scadentă plătesc o dobândă suplimentară, iar practica unor jucători este să ofere alternativa refinanţării împrumutului respectiv, aceasta fiind o decizie de business, nu o practică ilegală. Poate fi însă discutabil să faci asta. Dacă o persoană nu poate să plătească 1.000 de lei, de ce ar putea plăti 1.700? Noi nu penalizăm clienţii dacă întârzie şi nici nu refinanţăm“, spune Vlad Şandru, directorul de marketing al Provident. Fireşte, decizia de business a Provident îi afectează pe clienţii bun-platnici, care suportă în costul DAE şi întârzierile celor incorecţi: „Luăm în calcul la împărţirea creditelor o variantă full-option în care clientul îşi asumă eventuale probleme de rambursare şi una în care cei care se angajează că plătesc corect au costuri mai mici.

    Din experienţa noastră, oamenii nu plătesc pentru că nu pot să plătească, nu pentru că nu vor. Dacă ei ar şti că datoria creşte dacă nu plătesc la timp nu s-ar genera nicio schimbare de comportament în modul în care plătesc“. În cazul Provident, 31% dintre clienţi au întârziat cel puţin o rată săptămânală, iar 13% din numărul total de clienţi au raportat întârzieri mai mari de 30 de zile. Cei care nu acceptă reeşalonarea dato-riei intră sub incidenţa unui departament intern de recuperare creanţe – „iniţial prin scrisori trimise prin poştă, apoi urmează procedura mai hard în care îi spunem ca acela e momentul în care trebuie să decidă dacă vrea să plătească orice sumă lunar; cei mai mulţi acceptă, dar dacă există o lipsă de dialog putem apela la un executor judecătoresc pentru a pune popriri sau a executa bunurile deţinute, un lucru la care am apelat foarte rar.“

    Antreprenorul Ionuţ Stan, proprietar al Viva Credit, spune că, după aplicarea dobânzilor penalizatoare, cei care întârzie restituirea creditului dar plătesc la scadenţă măcar dobânda îşi pot refinanţa împrumutul şi să-l prelungească până la următorul salariu. „Îi acordăm o a doua şansă, dar dacă nu plăteşte nici dobânda nu mai acordăm un nou credit, ci încercăm să ajungem la o înţelegere cu el. Niciodată în compania noastră nu am luat de la client mai mult decât dublul sumei pe care a împrumutat-o, indiferent de întârziere.“ Stan atrage atenţia că limitarea dobânzilor penalizatoare la dublul sumei împrumutate ar trebui impusă de către autorităţi ca regulă de bază pe piaţă, dat fiind că există companii care operează după un model de business construit pe dobânzi penalizatoare de 3, 5 sau 10% pe ziua de întârziere. Adică firme neinteresate să colecteze sumele la timp, ci dim-potrivă. „Nu am comunicat foarte transparent până acum tocmai ca să nu determinăm clienţii să nu mai plătească când ştiu că restuie maximum dublul sumei împrumutate indiferent de cât întârzie.“

    O altă faţetă a acestei discuţii este că adeseori comportamentul rău-platnic este iertat de unele IFN-uri tocmai pentru a evita concurenţa băncilor. De exemplu, până anul trecut, Provident nu a folosit Biroul de Credit, locul unde se colectează istoricul legat de comportamentul de rambursare a clienţilor, pentru a trimite date sau interoga informaţii privitoare la aceştia, deşi compania activează pe piaţă de aproape un deceniu. „Credeam clientul pe cuvânt şi ne bazam pe vizita iniţială la domiciliu, care este mai puternică decât orice sistem de scor-ing din lume. De săptămâna trecută, am început interogarea clientului în Biroul de Credit“, explică Vlad Şandru de la Provident. Decizia de business a companiei de a nu verifica până acum potenţialii clienţi a adus un porto-foliu de 300.000 de clienţi în România.

    „Bariera mare pe care a trebuit să o depăşim şi inovaţia pe care am adus-o pe piaţa românească a 
fost creditul exclusiv online. E o limitare pe care 
ne-am asumat-o de la început, deşi online-ul e la fel de scump“, spune antreprenorul Ionuţ Stan, proprietarul Viva Credit. Aşadar, în cazul Viva Credit, clientul nu are niciun con-tact fizic cu angajaţii companiei, ci trimite documentele necesare prin e-mail şi este apoi sunat. Deşi verifică mereu comportamentul clientului, Ionuţ Stan spune că firma acceptă şi clienţi cu istoric negativ şi ţine cont doar de trecutul apropiat – „dacă a avut o restanţă acum doi ani pentru un credit imobiliar nu e la fel de relevantă precum comportamentul din ultimele şase luni. Nu putem spune că dacă figurează cu o restanţă nu e un client OK. Ne uităm însă la ultimele luni să vedem dacă nu cumva încearcă să-şi prelungească agonia cu noul împrumut. Băncile însă se uită la un istoric mai lung“.

    Abuzuri pot apărea şi în felul în momentul încercării de recuperare a restanţelor. Ionuţ Stan spune că a pref-erat să păstreze intern departamentul de recuperare creanţe şi să nu vândă unor firme specializate creditele neperformante, tocmai ca să evite eventuale încălcări ale regulilor. În atenţia ANPC au ajuns de-a lungul tim-pului numeroase plângeri referitoare la practici imorale ale industriei. Recuperatorii lipesc anunţuri în scara blocului cu persoanele datornice, răspândesc informaţii în rândul vecinilor şi prietenilor apropiaţi şi sună în repe-tate rânduri angajatorii pentru a intra în posesia datoriilor. „Deşi eu mă străduiam să am rezultate bune la muncă, m-au dat afară pentru că tot timpul mă sunau la serviciu. Mi s-a spus că ar fi bine să ne despărţim“, spunea recent Marius Gheorghe, una dintre victimele practicilor din industrie, citat de agenţia de presă Mediafax. Presa a relatat şi cazuri de ameninţări adresate clienţilor de către angajaţi aflaţi sub presiunea recuperării creditelor sau cazuri de clienţi daţi dispăruţi de către rude pentru câteva zile, practici sesizate cu precădere în ultimul an.

  • Un antreprenor şi-a vândut casa pentru a porni un business nou în România. A ajuns la afaceri de 10 milioane de euro

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • Cum vede şeful CFA Institute peisajul financiar postcriză 
şi ce sfaturi are pentru bancheri

    „Cred că va trece o generaţie până ca lucrurile să se schimbe. Sper să mă înşel, dar cred că situaţia este similară cu criza financiară din 1929, când a fost nevoie de 30-40 de ani. Iar noi suntem la doar şase ani de la debutul crizei financiare“, a declarat într-un interviu Paul Smith, care participat la o reuniune regională a organizaţiilor profesionale CFA din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa găzduită la Bucureşti de CFA România.

    Aceasta înseamnă că vor fi mai puţine investiţii în active cu grad ridicat de risc cum ar fi acţiunile sau în infrastructură, iar oamenii vor deţine prea mult cash sau vor investi prea mult în proprietăţi sau în aur, deci în active despre care ei cred că au o valoare de tezaurizare, ba chiar în unele ţări vor ţine banii „la saltea“, pentru că nu au încredere în intermediarii din sectorul financiar.

    Acest comportament poate avea consecinţe negative pentru economia mondială pentru că aceasta nu va creşte atât de repede cum ar fi posibil, a explicat şeful CFA Institute. „Având în vedere modul cum industria financiară s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani, cred foarte mult că trebuie să încercăm să încurajăm instituţiile de reglementare, investitorii şi angajatorii să recunoască faptul că standardele etice sunt absolut cruciale pentru a construi încrederea şi pentru a construi un sistem financiar care să funcţioneze“.

    Problema în finanţe este că sunt prea mulţi bani şi există, de asemenea, mulţi oameni foarte inteligenţi: în consecinţă, avem un cocktail foarte periculos de bani şi de inteligenţă şi, uneori, acesta poate să o ia pe o cale groaznic de greşită dacă nu are la bază înţelegerea scopului pentru care existăm, de a servi nevoile societăţii, apreciază şeful CFA Institute. „Aceasta a fost provocarea: sectorul financiar a fost separat de obiectivul său şi ceea ce facem la CFA este să încercăm să reconec-tăm sectorul financiar cu scopul său. La fel ca în toate profesiile, dacă vă gândiţi la medici, avocaţi, contabili, scopul nostru este să servim nevoile societăţii şi dacă uităm acest lucru, tot felul de lucruri rele se pot întâmpla“.

    Bancherii au fost acuzaţi că şi-au asumat riscuri mari, uneori prea mari, în căutarea profiturilor. Practicile salariale excesive au fost considerate ca fiind unul dintre factorii declanşatori ai crizei financiare mondiale. Bonusurile excesive ale bancherilor au generat o serie de critici atât în Statele Unite, cât şi în Europa, în special în cazul băncilor care au primit ajutor de la stat pentru a se salva. După apariţia celei mai grave crize financiare şi economice de după Marea Depresiune din anii ’30, la nivel mondial se încearcă construirea unui nou sistem de reglementare şi de supraveghere a sectorului financiar.

    Cât de important a devenit riscul reputaţional pentru sectorul bancar după criza financiară recentă? Este crucial, pentru că reputaţia este totul, apreciază Paul Smith. „Cred că dacă lucraţi cu banii altor oameni, reputaţia este cel mai important lucru pe care îl aveţi. Şi ne-am dori ca investitorii, fie că sunt investitori privaţi sau publici, să acorde mai multă atenţie unor astfel de probleme. Cea mai mare temere a mea este că dacă industria financiară nu poate dovedi oamenilor că se com-portă într-un mod pe care societatea îl respectă, atunci rezultatul este o intensificare a reglementării deoarece societatea va trebui să se protejeze, iar acesta nu este un rezultat bun pentru nimeni“.
    Ce recomandă şeful CFA Institute bancherilor? Să se întoarcă la bankingul de bază şi să se reconecteze cu clienţii.“Care este scopul tău ca bancă? Băncile sunt în business pentru a pune economia reală în mişcare, iar sfatul meu pentru bancheri ar fi: daţi-vă seama care sunt clienţii voştrii şi serviţi-i mai bine“.

  • Bloomberg îşi păcăleşte clienţii cu vinuri moldoveneşti şi româneşti

    Ma Glu, fondator şi CEO al holdingului Full Ome, “distribuie” vinul de Ceptura în reţeaua sa de hoteluri şi restaurante, şi a comandat şapte milioane de sticle pentru următorii trei ani, informează prima “ştire”. Comanda lasă practic crama fără stocuri. “|n acelaşi timp este o comandaă prea importantă pentru a o putea refuza. Va trebui să limităm vânzarea vinurilor de Ceptura în România la maximum două sticle per cumpărător în perioada de Paşti, pentru a nu ne dezamăgi clienţii”, spune Marcel Grăjdieru, CEO Crama Ceptura, într-un “comunicat” al companiei. “Totul a început de la o Fetească Neagră de Ceptura, servită la bordul unui avion Virgin Airlines, de la Londra la Shanghai. Am rămas foarte impresionat de acest vin. Atât încât am comandat imediat un container test. Reacţiile pozitive au fost peste aşteptări, iar rezultatele din perioada anului nou chinezesc au întrecut cele mai ambiţioase planuri. Ne dorim un parteneriat de lungă durată cu Crama Ceptura”, a “comentat” Ma Glu.

    Conform celei de-a doua “ştiri”,  Vinăria Purcari şi-a încetat colaborarea, veche de 55 de ani, cu nţia rusă de explorare spaţială RosKosmos. Gama de vinuri Purcari, care poartă autentificarea oficială ZGOP (Zero Gravity Optimized Products) – este produsă şi împachetată conform unei tehnologii speciale, cosmodinamice, pentru a rezista unui mediu cu gravitaţie zero. Vinurile de Purcari reprezintă şi sursa principală de eritrocite (globule roşii) şi, prin urmare, de hemoglobină a cosmonauţilor, ce reduce riscul anemiei în spaţiu. În acelaşi timp, Vinăria Purcari este onorată de testul pilot lansat în parteneriat cu NASA, pentru livrarea vinurilor ZGOP căre această agenţie. ”Colaborarea cu NASA este mai mult decât o onoare. Este o confirmare a calităţii indisputabile a vinurilor de Purcari, dar si a experienţei cosmo-nutriţioniştilor din Moldova. Este bine ştiut că în perioada sovietică, întreaga industrie cosmo-alimentară îşi avea baza în Moldova, iar experienţa noastră este neîntrecută în lume” declară Sorin Bălănel, director Marketing la Vinăria Purcari.

    Cele două companii au emis şi comunicate de presă.

  • O tânără de 31 de ani devenită manager spune că nu ar lăsa niciodată România pentru o altă ţară

    Roşcăneanu conduce în cadrul brokerului de asigurări o echipă formată din 40 de angajaţi ai companiei cu biroul central în Bucureşti şi o divizie în Braşov. Ea are o experienţă de zece ani pe piaţa brokerajului în asigurări, dobândită în cadrul unor companii precum London Brokers, EOS Risq România, Risk Control Insurance and Reinsure Broker şi AsigestBroker de Asigurare Reasigurare.

    Anca Roşcăneanu spune că nu a fost tratată în mod diferit la întâlnirile de business pentru că este femeie, totuşi a observat că discriminarea de gen mai există încă în cadrul instituţiilor publice din ţară. „Cred că profesionalismul nu are gen şi până acum am întâlnit şi am lucrat doar cu oameni care împărtăşesc aceeaşi filosofie“.

    „Dacă este ceva ce sigur nu aş schimba ar fi ţara pentru că România are un parcurs foarte dinamic şi, pentru că serviciile financiare urmează ritmul economiei, oferă multe oportunităţi de creştere şi inovare”, mai spune Roşcăneanu.   

    Business Magazin a lansat în 30 martie 2015 cea de-a patra editie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc, in 2015. Cititorii pot descoperi povestile celor mai importante 200 de femei din corporatii si din antreprenoriat, selectate din domenii de top ale economiei.

  • Cele mai scumpe credite din România. Sute de mii de clienţi au împrumutat 500 de milioane de euro

    “Dacă aş avea resurse, 
mi-aş deschide un business ca acesta mâine, mi se pare normal să speculez o nişă profitabilă în piaţă. Problema ţine de fapt de educaţia românilor, care, după atâţia ani de luat credite, ar trebui să ştie mecanismele pe de rost, dar nu pot scăpa de tendinţa de a se întinde mai mult decât plapuma.“

    Replica vine repede. „La ăştia cred că ajung doar oamenii fără prieteni. Dacă aş avea nevoie de sume aşa mici, aş putea la orice oră să cer unui prieten. Evident că şi prietenii mei ar putea să-mi ceară mie. Fără atâta dobândă, doar pe mulţumesc! În ce lume trăim?“ Comentariile la orice articol pe tema creditelor pe termen scurt cu dobânzi mari se transformă în dezbateri aprinse între cititorii împărţiţi în două tabere: unii invocă dobânzi enorme practicate în mod abuziv, referindu-se la indicatorul DAE (dobândă anuală efectivă) de 100%, 1.000% sau mai mult, în timp ce alţii îi acuză pe cei împrumutaţi că devin clienţii IFN-urilor fără să aibă cu adevărat nevoie de bani.

    Cele două şabloane de gândire sunt contrazise de puţinii comentatori neimplicaţi, observatori ai unei pieţe unde reglementări de bază lipsesc, iar clienţii sunt ademeniţi să cumpere produse de creditare fără să cunoască rostul acestora. Instituţiile financiare nebancare au speculat în anii de criză un segment de piaţă de care băncile s-au ferit, pentru că obţin beneficii suplimentare din credite de valoare mare acordate pe termen lung şi pentru că profitul consistent generat de credite cu valoare mică pe termen scurt vine numai dintr-un portofoliu numeros, de zeci sau sute de mii de clienţi. Piaţa împrumuturilor acordate acasă la client în aceeaşi zi cu cea a solicitării este astăzi concurată de jucători dispuşi să ofere bani în două ore, oriunde în România, fără ca potenţialul client să vadă la faţă vreun angajat al instituţiei.

    Creditul exclusiv online sau creditul prin SMS sunt doar două dintre invenţiile crizei, produse vândute cu succes în România către zeci de mii de clienţi şi adresate celor cu nevoi mai mici de 1.000 de lei timp de maximum două luni. Potrivit datelor Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, organizaţie unde sunt afiliate 86% dintre IFN-uri, portofoliul total al creditului de consum al IFN-urilor în România era de 974 de milioane de euro la 31.12.2014, în timp ce piaţa creditului de consum IFN a urcat între decembrie 2013 şi de-cembrie 2014 de la 568 de milioane la 678 de milioane de euro. Doar în 2014 instituţiile financiare nebancare au acordat credite noi în valoare totală de 522 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât în anul precedent. 42% dintre creditele acordate în anul anterior au o valoare mai mică de 1.000 de euro, iar 78% nu trec de 5.000 de euro. Dintre clienţii care au luat un astfel de credit, jumătate au urmat doar liceul sau şcoala profesională, iar unul din şapte şi-a terminat studiile în clasa a opta. Cea mai mare parte a împrumutaţilor câştigă între 500 şi 1.000 de lei, însemnând venituri lunare mai mici sau egale cu salariul minim pe economie.

    „Aceste microcredite au apărut datorită unei cereri pe care instituţiile de credit tradiţionale nu pot sau nu vor să o satisfacă. După perioada creditului cu buletinul, băncile au înăsprit condiţiile de creditare astfel că persoanele care nu mai sunt eligibile pentru credite bancare nu au altă opţiune decât microcreditarea. BNR şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ar trebui să joace un rol mai activ pentru a limita posibilităţile de abuz, în condiţiile în care persoanele care apelează la microcredite sunt, de regulă, mai puţin familiarizate cu terminologia contractelor de credit şi cu clauzele acestora“, spune consultantul Emilian Duca.

    Business Magazin a discutat cu toate părţile implicate în procesul de creditare pentru a afla cum funcţionează piaţa creditului cu valoare mică şi dobândă mare, ce puncte vulnerabile permit abuzuri şi cine reglementează dobânzile şi regulile jocului.

    CONTINUAREA ÎN PAGINA URMĂTOARE ->

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum cresc afacerile antreprenoriale (II)

    de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    Afacerea se dezvoltă şi veniturile cresc atunci când, printr-o strategie corectă, valoarea pe care o oferă clienţilor ţintă este unică şi greu de imitat. Antreprenorul perfecţionează continuu produsele şi serviciile, reduce rapid costurile prin creşterea eficienţei şi practică preţuri care, deşi nu aduc marje foarte mari, descurajează intrarea altor concurenţi pe piaţă. Pătrunderea pe pieţe noi se poate realiza fie geografic, fie prin diversificarea modalităţilor de utilizare a aceluiaşi produs, fie prin identificarea unor segmente noi de clienţi. Creşterea veniturilor presupune cheltuieli de marketing sau de dezvoltare a angajaţilor, sau investiţii în capacităţi de producţie. O alternativă la creştere o reprezintă, cel puţin pe termen scurt, externalizarea, dar se recomandă respectarea a două reguli: nu se transferă către furnizori activităţile centrale, în special cele care presupun legătura directă cu clientul, şi se evită dependenţa totală de un singur partener.

    Foarte puţini antreprenori se adaptează la cerinţele specifice fiecărei etape din ciclul de creştere a afacerii. Reuşesc cei care ştiu să se transforme din tehnicieni, care fac singuri totul, în lideri şi manageri, care obţin rezultatele dorite prin intermediul altor oameni, dar şi care mai ştiu să atragă manageri şi sfătuitori care le asigură buna gestionare a situaţiei financiar-contabile.

    În etapele de existenţă şi de supravieţuire, compania se bazează pe talentul proprietarului de a inventa, de a produce, de a vinde şi, în general, de a face singur sau aproape singur tot ce este necesar, de a gestiona numerarul şi a planifica traiectoria afacerii. Cei care se gândesc să-şi pornească propria afacere trebuie să ştie că va fi nevoie să se ocupe o vreme singuri de toate aceste lucruri, care cer mult efort şi dăruire. Pe de altă parte, când activitatea devine complexă, antreprenorul nu mai face faţă singur provocărilor unei organizaţii în creştere, oricât de energic şi de competent ar fi. Este nevoie atunci să dezvolte managementul profesionist.

    Creşterea din etapele de succes şi, în special, de dezvoltare accelerată depinde în primul rând de decizia antreprenorului: se va bucura o vreme de succes şi îşi va recompensa sacrificiile şi eforturile anterioare cu casa, maşina, vacanţele la care au visat el şi familia sau va continua să-şi dedice timpul şi banii companiei? Apoi se pune întrebarea: este capabil să conducă activitatea devenită complexă, prin adoptarea unui stil de management profesionist? Iar dacă nu este, va fi dispus să accepte un alt rol în companie, aducând un astfel de manager în locul lui şi dându-i libertate de acţiune?

    Etapa de dezvoltare accelerată a afacerii depinde, pe lângă scopurile şi calităţile antreprenorilor, şi de alţi factori. De aceea, pentru a evita pericolele care pot apărea în această etapă atât de complicată, este necesar ca antreprenorul să răspundă corect la câteva întrebări.

    Mulţi antreprenori consideră că atragerea clienţilor este cel mai dificil lucru când afacerea creşte. De fapt, organizarea activităţii este mult mai complicată. Devin necesare capabilităţi mai multe şi mai complexe în companie, numărul tot mai mare de angajaţi face necesară alinierea lor către o viziune comună, apare necesitatea descentralizării deciziilor. Schimbarea stilului de management e o provocare pentru fondatori. Le e greu să renunţe la controlul afacerilor.

    Cei mai mulţi antreprenori nu se pot adapta trecerii de la o etapă de dezvoltare a companiei pe care o înfiinţează la alta. Nu-şi pot schimba obiceiul, valoros de altfel în primele etape de dezvoltare, de a se implica total în toate activităţile companiei. Nu acceptă să predea controlul şi sunt rezistenţi la schimbare. Chiar dacă încearcă să îşi reducă autoritatea în companie şi angajează manageri profesionişti, continuă să-i controleze continuu şi devin principala frînă în dezvoltarea companiei. În lipsa timpului, competenţei şi a angajaţilor valoroşi, eşuează.

    Puţini sunt antreprenorii care ştiu să dirijeze competent dezvoltarea companiei, delegând şi apoi monitorizând comportamentele şi rezultatelor angajaţilor. Folosesc proceduri, reguli, fişe de post, selecţia, evaluarea şi dezvoltarea performanţelor. Pe măsură ce angajaţii capătă experienţă, le lasă libertatea să aleagă calea de acţiune pentru atingerea obiectivelor stabilite. Ei sunt preocupaţi să le asigure resursele şi competenţele necesare, să consolideze cultura, structura organizatorică şi un climat atractiv pentru angajaţii competenţi. Iar atunci când îşi dau seama că le lipsesc competenţele manageriale şi interpersonale necesare la acest nivel, sau că nu au un temperament adecvat, au puterea să se retragă din activitatea executivă.

    De aceea, puţine companii antreprenoriale ating dimensiuni mari. Sunt şi mai puţine acelea care îi mai au la cârmă pe fondatori. Aceştia fie au vândut compania, fie au cedat activitatea executivă unor manageri profesionişti, fie le-au făcut pe amândouă, în diferite momente şi secvenţe. Antreprenorii aflaţi la conducerea companiilor pe care le-au înfiinţat atunci când devin mari au făcut corect tranziţia de la o etapă la alta a ciclului de creştere a afacerii.