Tag: viata

  • Încă o româncă a reuşit o performanţă uimitoare în business. A fondat în 2006 o companie care acum este evaluată la 35 de milioane de euro

    „În ultimii ani, am devenit din ce în ce mai conştientă de faptul că echilibrul în viaţa personală atrage şi succesul în viaţa de business, astfel încât încerc să alternez cat de des se poate perioadele de muncă intensă cu cele de deconectare de problemele de zi cu zi.”

    Dana Bulat este general manager al agenţiei de media United Media Services, pe care o deţine 100% din anul 2012 şi pe care a fondat-o în 2006 împreună cu partenerul grec Ashley and Holmes. Compania are un ritm de creştere de peste 30%, atingând în 2019 bugete coordonate în valoare de circa 35 de milioane de euro.

    Dintre realizările personale, se mândreşte că e parte din juriul festivalului internaţional de creativitate Cannes Lions şi din programul de mentorship international See It, Be It. „Publicitatea este o industrie în care în România sunt prezente multe femei de succes şi de la care am avut multe de învăţat de-a lungul acestor ani.

    Mereu am încercat să mă coordonez după propriile principii şi am avansat în carieră prin muncă şi prin pasiunea pe care am pus-o în tot ceea ce am făcut.” Spune că în calitate de lider femeile sunt mai empatice decât bărbaţii şi pot uneori gestiona anumite situaţii mai bine.

  • Cine este femeia care deţine unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicare

    „Echilibrul între viaţa personală şi profesională e mai curând un obiectiv pentru mine. Dar cred că găsirea echilibrului e la fel de provocatoare şi pentru bărbaţi, nu doar pentru femei.”

    Manuela Necula conduce din 2005 operaţiunile grupului Ogilvy în România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicare. Spune că gândirea strategică pentru 2020 are ca prioritate construirea de legături autentice între brand şi consumatori. „Este mai important ca niciodată ca un brand să aibă un rol real în viaţa consumatorului.

    Direcţiile strategice principale sunt dictate de provocările pieţei, de aşteptările consumatorilor şi de felul în care aceştia se raportează la branduri. Construcţia unui brand este astăzi un proces mai complex ca niciodată. Scopul nostru principal este acela de a face brandurile să conteze, într-o eră a unei fragmentări din ce în ce mai mari.”

    În aceeaşi linie sunt şi provocările din 2020 pentru companie. Cum marketerii se confruntă tocmai cu această fragmentare şi cu un bombardament informaţional continuu, strategia de dezvoltare a grupului se bazează pe trei atribute esenţiale în comunicare: claritate, simplitate, unitate. Necula mărturiseşte că nu a simţit niciodată vreo diferenţă de gen în privinţa felului în care a fost tratată: „Poate că am avut noroc pur şi simplu, însă aşa stau lucrurile”.

    Profilul Manuelei Necula a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Tânăra responsabilă de reabilitarea unuia dintre hotelurile istorice ale României

    Din rândul proiectelor în care s-a implicat recent, Ruxandra Căpuşan menţionează dezvoltarea brandului de catering premium Trufa, precum şi participarea, alături de tatăl şi fratele său, Nicolae şi Vlad Căpuşan, la reabilitarea hotelului Decebal din Băile Herculane, prin susţinerea activităţilor operaţionale şi gestionarea birocratică a proiectului.

    Ti TRUST INVEST  este o companie fondată în 1992 în Cluj Napoca de Nicolae Capuşan cu activităţi în importul de bunuri tehnologice în România, industrie uşoară, parcuri auto, turism & restaurante şi dezvoltare imobiliară. În ultimele luni au dezvoltat şi o sală de fitness în oraşul Turda, pe care se pregătesc să o lanseze.

    În ceea ce priveşte leadershipul feminin, ea a observat că, deoarece profilul de activitate al companiei noastre implică multe şantiere, uneori, pe această parte a businessului s-a lovit de uşoare ezitări şi superficialitate legate de interacţiunea cu anumiţi parteneri, furnizori sau angajaţi, dar consider că este de înţeles, deoarece există domenii unde, implicit, ponderea femeilor care profesează este mai mică în comparaţie cu cea a bărbaţilor.

    „Personal, cred că valoarea noastră, a femeilor (şi, de altfel, a oamenilor în general), este intrinsecă şi nu depinde de funcţia pe care o avem într-o companie, meseria practicată sau numărul de contracte semnate, ci mai degrabă de bun simţ, respect şi bunătate. Adevărata provocare nu cred că este să te remarci ca femeie, ci mai degrabă provocarea este să ai, ca om, bine întipărită în minte această credinţă. Majoritatea dezechilibrelor şi comportamentelor distructive apar în momentul în care ne ataşăm identitatea de un anumit task, de un anumit proiect şi ne evaluăm valoarea personală în funcţie de rezultatele aferente (care sunt variabile, uneori eşuăm, alteori câştigăm).” 

    Profilul Ruxandrei Căpuşan a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Mihaela Mitroi, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri din Big 4: „În timp mi-am dat seama ce mult contează în business să îţi foloseşti feminitatea”

    „Oportunităţi există întotdeauna când eşti femeie. Cu condiţia să fii conştientă de calităţile tale şi să le foloseşti”, crede Mihaela Mitroi, care are o experienţă profesională de peste 25 de ani. Mutarea la EY, după 22 de ani de consultanţă fiscală în cadrul unei alte companii, a fost, potrivit ei, cea mai recentă realizare profesională. „Am găsit aici o echipă foarte drăguţă, m-am simţit bine primită. Lider regional am fost şi înainte, în cealaltă companie, însă aici am în plus alte ţări, precum Grecia, Cipru, Malta”, descrie Mihaela Mitroi pasul făcut în carieră în urmă cu aproximativ un an. Mihaela Mitroi a observat că dezavantajele legate de faptul că este femeie au existat pe vremuri şi nu se mai aplică în prezent: „Sunt în profesia aceasta de ceva timp şi am participat activ la transformarea societăţii noastre, întâlnind şi această problemă a recunoaşterii femeilor îndeosebi în poziţii de conducere. Mai sunt, sigur, câteva reminiscenţe, însă în general situaţia s-a schimbat. Ba chiar aş putea spune că această dorinţă în creştere de a promova cât mai multe femei mă face să cred că există o uşoară discriminare a bărbaţilor în anumite organizaţii. (…) În trecut am considerat că am nevoie de masculinitate ca să pot fi acceptată în anumite cercuri, însă în timp mi-am dat seama ce mult contează în business să îţi foloseşti feminitatea”.

    Ea le sfătuieşte pe tinerele la început de carieră: „Fii atentă la ce profesie îţi alegi – trebuie să îţi placă să faci acel lucru. Dacă îţi place, atunci eşti curios, dornic să înveţi cât mai mult şi continuu şi astfel te dezvolţi profesional. Ajută-i pe oamenii de lângă tine. Nu uita să te bucuri de viaţă şi de familia ta”.

    Profilul Mihaelei Mitroi a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Fondatoarea uneia dintre primele afaceri private din sistemul medical românesc: „De cele mai multe ori balanţa trebuie să încline spre familie şi copii”

    Mihaela Marcu spune că una dintre cele mai mari reuşite pe care le-a avut a fost să facă bine cât mai mulţi copii. „Chiar dacă am o vârstă înaintată şi poate altcineva la vârsta mea ar fi stat acasă la pensie, să se odihnească, eu nu pot să mă gândesc la această variantă. Meseria mea şi activitatea pe care mi-o desfăşor sunt parte din viaţa mea şi nu aş putea să stau departe de ele, iar mai mult decât atât, zâmbetul copiilor atunci când îi fac bine este tot ce-mi trebuie pentru a spune că am o zi bună.” Pentru anul acesta, şi-a propus să fie sănătoasă şi să-şi vadă copiii fericiţi, „atât pe cei de la cabinet, cât şi pe ai mei, împreună cu nepoţii”.

    De-a lungul carierei, fondatoarea MedLife spune că nu a ţinut niciodată cont de faptul că este femeie şi că poate avea anumite dezavantaje. „Întotdeauna am ştiut unde vreau să ajung, care este menirea mea, am muncit mult pentru asta şi nu m-am lăsat intimidată de nimic.” În opinia sa, este foarte important să fii determinat şi asumat în deciziile tale, să ai demnitate şi să fii orientat tot timpul către evoluţie şi progres.

    Despre echilibrul între viaţa personală şi profesională crede că reprezintă mai degrabă un obiectiv. „O viaţă întreagă lupţi pentru acest echilibru, uneori învinge cariera, însă de cele mai multe ori balanţa trebuie să încline spre familie şi copii. Nu e o reţetă magică, nu te învaţă nimeni cum s-o faci, însă ce nu trebuie să pierzi niciodată din vedere este că alături de cei dragi iţi vei găsi mereu împlinirea, în familie te încarci cu energie şi capeţi putere să muţi munţii din loc a doua zi.”

    Ea le sfătuieşte pe tinerele care îşi încep acum cariera: „Sfatul meu pentru o tânără care îşi începe acum parcursul profesional este să nu renunţe la planul ei, să aibă încredere, să muncească mult, să înveţe permanent şi să se înconjoare de oameni dragi şi de familie”.

    Profilul Mihaelei Marcu Cristescu a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Viaţă de corporatist: Ce probleme emoţionale au dezvoltat angajaţii în pandemie şi ce fac angajatorii ca să le trateze

    „Sunt convins că pe termen mediu, lucrând în continuare de acasă, provocările vor fi din ce în ce mai mari, atât la nivel individual,  cât şi la nivel de organizaţie. Companiile ar trebui să investească în această zonă – să aducă know how, specialişti şi să înveţe cum să îşi facă o rutină pentru a  gestiona stările de stres”, a spus Sorin Nicolau, cofondator al afacerii de familie Clinica Oana Nicolau, în cea mai recentă ediţie a emisiunii Viaţă de corporatist.

    Problemele emoţionale ale angajaţilor din marile oraşe par a se reflecta în evoluţia businessului axat pe servicii de psihologie Oana Nicolau: în prima parte a anului, numărul de clienţi a crescut cu circa 40%, iar la finalul anului se îndreaptă spre atingerea pragului de 1 milion de euro.

    Pe termen mediu şi lung, soţii Nicolau şi-au propus dezvoltarea la nivel naţional şi mizează pe o formulă în care să îmbine online-ul cu offline-ul.

    „Acordaţi atenţie sănătăţii emoţionale, aveţi grijă şi de sănătatea fizică şi psihică. Luaţi-vă timp liber, chiar dacă nu mergeţi în vacanţă”, îi sfătuieşte el pe cei care îl urmăresc.

  • 105 Cele mai puternice femei din business – Dana Sîntejudean, general manager, Edenred România şi Moldova

    „Am simţit de-a lungul timpului că, fiind femeie în business, am multe oportunităţi, nicidecum dezavantaje. Cred în egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în piaţa muncii, indiferent de industrii şi poziţiile ocupate, iar experienţa mi-a dovedit că nu există diferenţe de gen în business”, spune Dana Sîntejudean. Ea adaugă că anul trecut Edenred România a semnat Carta Diversităţii, ea fiind aleasă Ambasador al Diversităţii, iar acest context i-a oferit mai multe oportunităţi de a promova valorile în care crede: diversitatea, nondiscriminarea, incluziunea şi egalitatea de şanse la locul de muncă. Executivul de la Edenred consideră că, într-o poziţie de conducere, unei femei i se oferă contextul de a imprima emoţie şi empatie atât la nivelul echipei, cât şi în relaţia cu partenerii şi clienţii. În opinia sa, echilibrul între viaţa personală şi profesională este undeva între mit şi realitate, „pentru că, deşi toate ne dorim să menţinem un echilibru între viaţa personală şi cea profesională, realizarea acestui obiectiv depinde nu doar de noi, dar şi de partener. În business există o îmbinare între cele două planuri din viaţa unei femei, dar nu aş vrea să cred că una o exclude pe cealaltă. Eu prefer însă să le separ, viaţa de familie face parte dintr-un context, iar cea profesională din altul. Nu pot spune că viaţa personală este un obiectiv; atunci când pui pasiune în ceea ce faci pe plan profesional, este dificil să trasezi o linie bine definită între serviciu şi acasă, pentru că tindem să prioritizăm jobul”. 

  • În lumina reflectoarelor

    „Am început ca fotograf de portret, dar mă ocupam şi de fotografii de produs. Însă lipsa unui studio propriu, unde să-mi creez decoruri, să testez luminile oricând îmi imaginam o fotografie, m-a făcut să-mi doresc foarte mult să am propriul loc pentru fotografie. Mergând la o vizionare pentru un apartament unde doream să ne mutăm, am văzut că la parter sunt spaţii comerciale deosebit de generoase pentru un fotograf: total neamenajate, cu înălţime mare, perete de sticlă cu lumină naturală pe tot parcursul zilei. Şi aşa, căutând un apartament, am ales un spaţiu pentru noul studio.”

    Aşa îşi aminteşte Alexandru Penciu începuturile Foto Film 365. Coincidenţa a făcut ca, în aceeaşi perioadă, să treacă pe la urechile lui vestea că se pot acorda fonduri europene pentru afaceri din industrii creative, aşa că nu a mai stat mult pe gânduri şi în câteva luni a pus studioul pe picioare.

    „Am pornit cu o finanţare de 25.000 de euro prin fonduri europene în 2015, la care noi am venit cu investiţii suplimentare de aproximativ 10.000 de euro în perioada următoare deschiderii. La acestea, se adaugă investiţiile deja făcute de mine în aparatura foto.”

    Au investit apoi continuu, atât pentru că au vrut să aibă cele mai bune dotări, cât şi pentru că aparatele foto evoluează foarte rapid şi parcă mereu e nevoie de „noua funcţie de la ultima generaţie”, spune Alex. Mai mult, costisitoare sunt şi decorurile specifice anumitor perioade, precum Paşte, Crăciun sau Halloween.

    „Încercăm să acoperim prin serviciile noastre orice tip de fotografie, dar şi mici proiecte video. Majoritatea clienţilor sunt oameni de afaceri şi/ sau familii. Oamenii de afaceri vin pentru fotografii business – pentru ei sau pentru angajaţi – arhitecturale sau comerciale şi uneori clipuri de prezentare. Familiile vin pentru portrete de generaţii sau poze ale copiilor la diverse aniversări sau sărbători”, mai spune Alexandru Penciu.
    Foto Film 365 le-a adus celor doi antreprenori o cifră de afaceri de aproape 100.000 de lei în 2019, cu un angajat cooptat în echipă. La începutul anului 2020, planurile lor erau să crească numărul de clienţi din zona business, oferindu-le servicii complete de imagine: portrete ale personalului, poze arhitecturale cu clădirea de birouri şi spaţiul de lucru, film de prezentare şi conţinut pentru reţelele de socializare. A venit însă pandemia, iar proiectele au rămas pentru mai târziu.
    „Odată cu pandemia de Covid-19 şi restricţiile impuse, a trebuit să ne rezumăm la fotografii de produs şi fotografii arhitecturale.”
    Şi totuşi, când lucrurile s-au mai relaxat, clienţii au început să revină pentru fotografii. Oana şi Alexandru nu au renunţat nici la ceea ce le place cel mai mult, portretul, aşa că au pus la dispoziţie vouchere cu valabilitate de până la un an pentru fotografii de familie sau business.
    „Preţurile variază în funcţie de cerinţele clienţilor, de decoruri şi de complexitatea retuşării fotografiilor. La fotografii, avem câteva pachete standard, care pornesc de la 100-125 de euro, în funcţie de genul fotografiei. La prezentări video, preţurile pornesc de la 200 de euro”, spune Alexandru Penciu.
    Rezultatul durează însă o viaţă întreagă. Şi chiar mai mult de atât.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


     

    Ares Local Business – broderie computerizată (Baia Mare)
    Fondator: Brian Cristian
    Cifră de afaceri în 2019: 15.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    Derma360 – clinică de dermatologie (Bucureşti)
    Fondatoare: Roxana Nedelcu
    Investiţie iniţială: 25.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 138.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Fit Food Way – serviciu de livrare de mâncare (Oradea)
    Fondator: Cristian Naca
    Investiţie iniţială: 3.000-4.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    Little Handy – brand de jucării educative (Oradea)
    Fondatoare: Teodora Popa
    Investiţie iniţială: 1.000 de euro
    Prezenţă: online


    Kineto Dodo şi Kineto Dino – un salon de masaj şi un centru de recuperare medicală (Bucureşti)
    Fondatori: Mihaela şi Szabolcs Szakacs
    Cifră de afaceri în 2019: 300.000 de lei (63.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti, zona Universitate


    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Cine sunt curajoşii care au readus la viaţă una dintre perlele turismului românesc – GALERIE FOTO

    Ape minerale cu efecte terapeutice, zeci de unităţi de cazare – mare parte nefuncţionale – şi o istorie bogată în spate. Este ceea ce a rămas dintr-o staţiune care ar fi putut aduce de zeci de ori mai mulţi turişti străini decât o face în prezent. Ar fi putut. Timpul n-a avut însă răbdare şi a măcinat, puţin câte puţin, staţiunea Băile Herculane, până aproape de pierzanie. Dar nu-i totul pierdut, şi-au spus curajoşii care au găsit oportunităţi de dezvoltare, aşa că, de ceva timp, locul a început să renască din propria cenuşă. Încet, dar sigur.

    GALERIE FOTO

    În împrejurimile staţiunii Băile Herculane sunt cunoscute în prezent 16 izvoare naturale cu apă termominerală, înşirate de-a lungul râului Cerna, care traversează oraşul cu 5.000 de locuitori. Despre apele sulfuroase de la Herculane se ştie că, de-a lungul timpului, au dovedit că pot vindeca boli atât interne, cât şi externe, de la artroze la boli de piele, afecţiuni gastrice, oftalmologice, respiratorii sau sechele posttraumatice. Factorii naturali pot fi folosiţi fie în scop preventiv, fie în scop terapeutic.

    Dar nimic din toate acestea nu se poate întâmpla fără un program investiţional amplu, care să creeze un mediu turistic atractiv pentru cei care ajung la concluzia că apele de la Herculane le pot face bine. Staţiunii îi trebuie infrastructură, îi trebuie posibilităţi mai multe de petrecere a timpului şi o atractivitate constantă tot timpul anului, nu doar în vârful de sezon.

    Azi, o plimbare prin staţiunea Băile Herculane e ca şi cum ai răsfoi o carte veche, un manual care le-a fost de folos bunicilor sau străbunicilor pe băncile şcolii, dar care a sfârşit aruncat în podul casei. Poveştile localnicilor încep, invariabil, cu „Aici, cândva, veneau turiştii străini cu probleme de sănătate” sau „Aici erau hotelurile neîncăpătoare în timpul sezonului de vară”. Toate au fost cândva, pe vremuri, de mult. Azi, hoteluri întregi stau în paragină, cu geamuri sparte şi uşi ferecate, iar clădiri istorice cu detalii fascinante de arhitectură stau să se prăbuşească. Au mai rămas ca martori doar localnicii care au trăit şi vremurile de glorie ale staţiunii.

    „Să mergeţi în centru să vedeţi, acolo e frumos. Aşa, pe lângă ruine, n-aveţi mare lucru de admirat”, spunea prieteneşte un locuitor din staţiune, ieşit la plimbare într-o duminică rece de noiembrie. La fel de rece ca staţiunea.

    În Herculane există astăzi 66 de unităţi de cazare, cu o capacitate de 4.476 de locuri. Dintre acestea, 3.193 se găsesc în cele 13 hoteluri, spun proprietarii din staţiune.

    Tot ei mai arată că, în 2018, în Herculane s-au cazat peste 140.000 de turişti, un record al staţiunii în ultimele două decenii. Minimele istorice au fost atinse în anii 2009 şi 2010, când numărul turiştilor nu a depăşit 5.000 pe an. Pentru 2019, estimările arată că numărul se va apropia de 170.000. Au fost făcuţi paşi înainte, dar nu e suficient.

    Cititi articolul integral aici 

  • Cum a ajuns un produs făcut într-o mică fabrică din Berceni să fie prezent în barurile şi terasele din toate oraşele mari ale României

    Acum că terasele şi-au redeschis braţele virtuale şi că revenirea la viaţă a adus cu sine un trend de susţinere a micilor – sau marilor – producători locali de… orice, am adunat câteva dintre poveştile brandurilor autohtone de bere. La fel ca licoarea, începuturile în business au avut şi ele câte o tentă amăruie, că nimic nu e doar lapte şi miere în afaceri. Dar au rezistat tulburărilor, iar azi le regăsim în meniuri, pregătite să ni se aşeze pe masă.

    Cristian Dorobănţescu s-a asociat cu alţi trei prieteni – Dan Stratulat, Bogdan  Sturza şi Alexandru Platon – în urmă cu mai bine de patru ani pentru a pune împreună bazele Perfektum, un brand de bere artizanală, produsă într-o mică fabrică din Berceni. Au fost nişte novici pe această piaţă care a cunoscut o dezvoltare fulminantă şi, povestea Cristian Dorobănţescu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero, au mers pe o cale nebătătorită.

    Au recuperat echipamente de la fabrici de lapte, au făcut altele de la zero, au tăiat, au sudat, au legat şi în final a rezultat fabrica.Atelierul se află într-un spaţiu închiriat de pe o fostă platformă industrială din zona de sud a Capitalei, iar prima şarjă de bere a numărat 800 de sticle care au ajuns în câteva baruri din Bucureşti.„Fără tone de entuziasm şi pasiune, nopţi nedormite şi suportul familiilor, cred că nu reuşeam să scoatem nici prima sticlă până acum”, spune Cristian Dorobănţescu.

    Berea Perfektum se găseşte în baruri, restaurante, magazine, locuri specializate în bere artizanală (craft), în Bucureşti, dar şi în restul ţării, în oraşe ca Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Braşov, Constanţa sau Sfântu Gheorghe.
    În primele săptămâni de pandemie, când barurile şi restaurantele tocmai se închiseseră, Cristian Dorobănţescu spunea că se simte din nou ca la început, când tocmai punea bazele afacerii. Începuse să anunţe că livrează acasă, să-şi abordeze cunoscuţii, să sară în sus de bucurie la vederea comenzilor online.
    Treptat, businessul a reuşit să supravieţuiască şi chiar s-a diversificat cu noi sortimente, precum cel cu gust de ciocolată caldă şi cafea proaspăt prăjită. Mai mult ca Perfekt(um)!

    Bereta timişoreană
    Tot un pionier a fost şi Adrian Biebel, cu a sa marcă Bereta, născută la Timişoara. Primele experimente le-a făcut într-un garaj, în 2013, iar trei ani mai târziu a creat această microberărie cu aromă de ambiţie şi perseverenţă.
    Materia primă pentru berea Bereta vine parţial din România şi parţial din Uniunea Europeană, iar produsele ajung în marile oraşe din ţară, ca Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu, Braşov, Constanţa, Oradea şi Arad.
    „Peste trei-cinci ani, vedem businessul internaţional”, spunea Adrian Biebel în vara anului trecut.
    Cu o capacitate de circa 5.000 de litri de bere pe lună, antreprenorul ţinteşte dublarea, un plan ambiţios, ţinând cont că primele sale teste au fost făcute într-o oală de 8 litri, pe aragazul de acasă. Trecerea la echipamentul din garaj a fost un pas înainte.

    Treptat însă, antreprenorul a crescut împreună cu alte fabrici mici şi a pus şi el umărul la educarea consumatorilor, care au învăţat că berile artizanale pot să ajungă pe picior de egalitate cu marile branduri internaţionale, ba chiar, uneori, să le depăşească.

    Cei care îşi văd de propria Capră
    În celălalt colţ de ţară, la Iaşi, o altă poveste cu gust de malţ s-a născut sub numele Capra Noastră. De ce astfel? „Deoarece clientul Caprei ştie să aprecieze la o bere calitatea gustului şi diversitatea sortimentelor, are haz şi nu trage cu ochiul la capra vecinului, ci îşi vede de Capra lui. Aşa credem.” O spun fondatorii brandului, iar noi nu avem decât să-i credem.
    În urmă cu aproape cinci ani, Ionel Păsărică, de profesie inginer, împreună cu alţi trei asociaţi aduceau în peisajul berii artizanale locale brandul Capra Noastră, a cărui producţie are loc într-o microberărie din Iaşi.
    „Toată povestea a început în octombrie 2016, când în România existau numai 12 microberării artizanale şi în Iaşi niciuna. Ideea acestei afaceri a apărut fără prea multă planificare, dintr-un calcul simplu şi sincer. Cred că argumentele care m-au convins au fost gustul fascinant al berilor din ţările prin care am călătorit, necesitatea de a avea un astfel de proiect şi în oraş, atracţia pentru un domeniu în care jucătorii sunt prieteni care învaţă unii de la alţii şi din curajul de a risca”, spunea Ionel Păsărică, unul dintre fondatorii brandului de bere artizanală, pentru Afaceri de la zero. El a lucrat în domeniul ingineriei până în 2016, când a început să se dedice integral businessului cu bere.
    De la idee la producţia efectivă au trecut aproximativ nouă luni. Reţetele, degustările şi testele de piaţă au fost începute în Belgia, alături de un maestru berar, şi au fost finalizate în Iaşi. Capra Noastră a pornit, de fapt, ca o afacere de familie în 2016, iar atunci când mica fabrică a luat contur, trei asociaţi au decis să se alăture afacerii, astfel că businessul s-a transformat în unul de familie şi prieteni.
    Berea Capra Noastră a depăşit graniţele României, ajungând şi în Belgia, Italia, Franţa, Japonia. Exporturile aduc între 20% şi 30% din businessul anual.

    Ca varza, doar că bere
    În inima Transilvaniei, o altă bere trudită artizanal prinde viaţă, sub numele Bere à la Cluj. O produce Ferencz Vigh, cel care a descoperit, în 2016, gustul aromei artizanale şi de atunci nu a mai putut să renunţe la el. Un an mai târziu, începea să producă el însuşi, alături de alţi doi prieteni, semn că berea rămâne un liant incontestabil pentru prietenii şi idei de afaceri.
    Prima serie de beri artizanale gândită de cei trei antreprenori a fost produsă într-o fabrică din Ungaria, în iunie 2017. La începutul anului 2018, producţia a fost mutată în propria unitate din Cluj-Napoca, de unde pot ieşi lunar 3.800 de litri de bere.
    Bere à la Cluj are o gamă principală de produse ce constă în stiluri tradiţionale, englezeşti, iar tema brandului reinterpretează anumite elemente cosmice, numele berilor fiind inspirate de cosmos. Spre exemplu, în portofoliul companiei se găsesc beri precum Phaza Lunii, Cosmo Băut sau Pitica Roşie.
    Anul trecut, Bere à la Cluj a ajuns şi la Electric Castle, unde stocurile s-au epuizat în trei zile.

    Gypsy brewing temporar
    Înapoi în Bucureşti, peisajul berii artizanale prinde contur şi cu Anagram, un brand al familiei formate din Raluca şi Paul Baran-Candrea. Ei au vândut prima bere artizanală Anagram în mai 2018. Evident, ideea a venit la o bere împărtăşită cu prietenii. Au investit mii de ore, spun ei, dar şi mii de euro pentru a ajunge să aibă acum în mână sticlele cu berea proprie, pe care au pus brandul Anagram, sinteza poveştilor lor individuale, dar şi împreună.
    „Mai întâi, a trebuit să învăţăm să facem bere. Paul a făcut cursuri de specialitate şi a început să experimenteze reţete acasă, în bucătărie. Pentru că ne-a plăcut rezultatul încercărilor sale, împreună cu prietenii i-am cumpărat de ziua lui un Grainfather, o miniberărie de 30 de litri”, povesteşte Raluca Baran-Candrea.
    Aşa a început Paul să producă bere constant, câte o şarjă la fiecare două săptămâni. A creat reţete proprii, pe care le-a ajustat până când a ajuns la gustul, culoarea, textura şi concentraţia de alcool dorite. Apoi totul s-a transformat în afacere.
    Iniţial au vrut să deschidă o berărie în centrul Capitalei, în zona pieţei Lahovary, dar au aflat că acolo nu ar fi obţinut avizele necesare pentru producţie. Aşa că s-au reorientat către un spaţiu de pe o platformă industrială din zona Crângaşi din Bucureşti. Între timp, până când spaţiul a fost gata, producţia a avut loc cu echipamentele unei alte berării artizanale, Three Happy Brewers. În această vară, fabrica Anagram a fost gata, după cum anunţau cei doi fondatori pe pagina de Facebook a brandului.
    „După doi ani de gypsy brewing, începem să producem la noi acasă!”, au scris ei.
    Printre localurile care au astăzi Anagram în portofoliu se regăsesc The Artist, Simbio, Mercato Comunale, baruri specializate în bere craft precum Fabrica de Bere Bună sau The Beers, magazine ca Pain Plaisir şi Nasul Roşu, cafenelele Fellow One şi Artichoke, dar şi alte localuri similare.


    O piaţă spumoasă

    Berea artizanală, o categorie care a câştigat în ultimii doi-trei ani tot mai mulţi consumatori, creşte şi din perspectiva numărului de firme care realizează această licoare cu spumă, chiar şi în condiţiile în care piaţa berii per ansamblu nu evoluează spectaculos. Astfel, în 2018 erau active în jur de 40 de microberării. Acestea au realizat afaceri de peste 15 milioane de lei (în jur de 3 mil. euro), arată o analiză ZF pe baza datelor de pe listafirme.ro.
    Piaţa de 7 miliarde de lei a berii are potenţialul de a se transforma într-un brand de ţară şi de a deveni unul dintre motivele pentru care turiştii străini să viziteze România.


    Materia primă pentru berea Bereta vine parţial din România şi parţial din Uniunea Europeană.


    Berea Perfektum, creată de Cristian Dorobănţescu (foto) şi alţi trei asociaţi, se găseşte în baruri, restaurante, magazine, locuri specializate în bere artizanală (craft), în Bucureşti, dar şi în restul ţării, în oraşe ca Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Braşov, Constanţa sau Sfântu Gheorghe.


    Capra Noastră a pornit, de fapt, ca o afacere de familie în 2016, iar atunci când mica fabrică a luat contur, trei asociaţi au decis să se alăture afacerii, astfel că businessul s-a transformat într-unul de familie şi prieteni.


    Bere’a la Cluj are o gamă principală de produse ce constă în stiluri tradiţionale, englezeşti, iar tema brandului reinterpretează anumite elemente cosmice, numele berilor fiind inspirate de cosmos.


     

    În această vară, fabrica Anagram a fost gata, după cum anunţau cei doi fondatori pe pagina de Facebook a brandului.