Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.
Tag: transformare
-
De la blog la business. O antreprenoare a transformat blogul culinar într-o afacere cu farfurii inscripţionate cu mesaje şi câştigă 350.000 de lei pe an
„Cresc de la an la an. Concret, cifra de afaceri în 2017 a fost de 318.000 de lei, iar în 2016 fusese 126.000 de lei. Cifra de afaceri estimată pentru 2018 este 350.000 de lei, iar în 2019 sper să ajungem la 500.000 de lei. Va fi primul an pentru care avem planuri concrete de dezvoltare”, spune Oana Titică.
Investiţia iniţială pe care a făcut-o în Chicineta a fost de aproximativ 1.000 de euro, sumă pe care a cheltuit-o pentru primul stoc de farfurii cu mesaje.„A fost un mix de întâmplări fericite. Mie îmi plăcea foarte mult să scriu, în special despre mâncare, şi aveam un blog culinar pe care îl chema chiar Chicineta. La un moment dat, în toamna lui 2015, în urma unei discuţii cu o prietenă artist plastic, mi-am dat seama că nu există în România farfurii cu mesaje amuzante, adevărate sau măcar mai îndrăzneţe pe care să vreau chiar şi eu să le cumpăr. S-a nimerit să fie o nişă pe care nu se mai dusese nimeni până atunci”, povesteşte Oana Titică. -
Inginerul Apple care a renunţat la jobul din Silicon Valley pentru a deschide un business cu sos de peşte
Potrivit Bloomberg, Cuong Pham a crescut în Vietnam, însă familia sa a reuşit să fugă din ţară în 1975, în timpul războiului, cu o barcă de pescari, expunându-se pericolelor mării controlate de corăbiile piraţilor. Pham a ajuns în SUA la vârsta de 21 de ani, şi nu ştia nici măcar limba engleză, dar s-a mobilizat ăentru a începe o nouă viaţă. Timp de 25 de ani a lucrat în Silicon Valley ca arhtect pe sistemele Apple, apoi a plecat să lucreze în cadrul companiei Oracle.
În 2005, când a mers în vizită în Phu Quoc, a fost nemulţumit să vadă insula invadată de producători care preparau sosuri cu aditivi, conservanţi şi substanţe de ameliorare a aromelor, în locul produselor originale.
Aşa i-a venit ideea de a porni businessul cu sos de peşte. În urma încercărilor repetate de a găsi o reţetă perfectă de sos, ca cel pe care mama sa îl gătea acasă, în copilărie, Pham a creat sosul Red Boat. Potrivit lui, Red Boat are cel mai ridicat nivel de proteine naturale — 4 grame/ într-o singură lingură, mai mult decât oricare alt sos de peşte vândur în SUA.
Pham a vândut prima sticlă de sos în timp ce călătorea de-a lungul statului California pentru a convinge restaurantele cu specific asiatic să îi cumpere produsul. Cu toate că s-a lovit de refuzuri în 90% din cazuri, în special datorită preţului ridicat al brandului, însă aroma unică a sosului Red Boat, care le amintea de ţara natală, i-a convins pe proprietarii restaurantelor să îl cumpere.
Compania produce anual 600.000 – 700.000 de litri de sos, un procent important din piaţa globală de profil care, conform estimărilor Euromonitor International, va ajunge la peste 1 miliard în 2019, în top aflându-se de companiile Mason Group Corp. din Vietnam şi Tang Sang Hah Co. din Thailanda.Planurile lui Pham sunt de a dubla producţia anul următor. Compania sa a înregistrat, încă din 2011, o creştere anuală a producţiei de 40%. Anul acesta, businessul şi-a extins activitatea şi pe piaţa europeană, iar anul următor urmează intrarea pe piaţa din Orientul Mijlociu. În prezent, produsele companiei sunt vândute în SUA în lanţuri de retail ca Dean & Deluca Inc., Whole Foods Market Inc., Trader Joe’s Co. and, sau Costco Wholesale Corp.
-
Încă un oraş din România a transformat un monument în brad de Crăciun
Instalaţia de lumini din centrul oraşului Focşani a fost pornită joi, de Sfântul Nicolae. Printre construcţiile împodobite cu plase luminoase este şi Monumentul Unirii, unul dintre simbolurile oraşului Focşani.
Ideea este pe gustul localnicilor care au scris mesaje pe Facebook.„Frumoase decoraţiuni, impresionant”, a comentat o persoană, în timp ce un cetăţean care locuieşte în zonă a spus că „de sus se vede bine…totul este superb”.Modul în care a fost împodobit Monumentul Unirii nu ridică nicio problemă de legalitate, susţin reprezentanţii Primăriei Focşani. Mai mult chiar, în trecut monumentul a avut alte instalaţii de lumini pentru sărbători. -
Cum a ajuns un sat de pescari să se transforme într-un gigant cu peste 12 milioane de locuitori
Oraşul chinezesc Shenzhen, un miracol economic al Chinei, a fost numit Silicon Valley al hardware-ului, deoarece de aici provin piesele componente ale smartphone-urilor şi computerelor din întreaga lume.
În 1980 Shenzhen, un fost sat de pescari, a fost transformat într-o zonă economică liberă, un experiment în capitalismul de piaţă al Chinei comuniste. Efectele au fost explozive. În 30 de ani, Shenzhen s-a transformat într-un oraş cu o populaţie de peste 12 milioane de oameni.
Aici se află piaţa Huaqiangbei, probabil cea mai mare piaţă electronică din lume. Filmarea în interior este interzisă. Comercianţii de la standuri vând orice, de la ultimele gadgeturi la cele mai mici şuruburi. Dacă vrei, poţi cumpăra toate piesele de care ai nevoie să-ţi asamblezi propriul smartphone.
Deoarece Shenzhen atrage muncitori din întreaga ţară, scena culinară a oraşului este la fel de variată ca populaţia sa. Un experiment culinar de neratat este tradiţionala supă chinezească care poate fi gătită personalizat, în funcţie de ingredientele preferate ale fiecărui client.
O altă atracţie o reprezintă Robomaster, o competiţie organizată de compania locală de tehnologie DJI. Echipe de studenţi din toată lumea concurează folosind roboţi pe care i-au construit singuri şi i-au programat să se împuşte reciproc pentru a distruge baza adversă. Concursul îşi propune să promoveze ingineria şi programarea şi să ţină Shenzhen în prim-planul revoluţiei tehnologice.
-
Cine este omul cara a transformat Samsonite în cel mai mare producător de genţi de voiaj la nivel mondial, cu venituri anuale de miliarde de dolari.
Jesse Shwayder s-a născut pe 26 martie 1882 în Black Hawk, Colorado, în familia imigranţilor evrei polonezi Isaac Shwayder şi Rachela Kobey, şi a avut încă zece fraţi şi surori. Ulterior, familia s-a mutat în Denver, unde tatăl a deschis o băcănie.
În copilărie, directorul departamentului de muzică al şcolii din Denver unde învăţa Shwayder a descoperit înclinaţia acestuia spre muzică, aşa că micul Jesse a fost chemat să cânte duminicile la catedrală, unde era plătit cu 50 de cenţi, iar apoi la diverse evenimente, în special la nunţi. După absolvirea liceului, deoarece nu a avut bani pentru a se înscrie la facultate, antreprenorul a început să lucreze în băcănia tatălui său, transformată ulterior în magazin de mobilă.
Primul său loc de muncă într-o companie a fost ca agent de vânzări pentru Seward Trunk Co. din New York. Timp de patru ani, Shwayder a vândut geamantane, învăţând dedesubturile acestei industrii, apoi s-a gândit să îşi fondeze propria companie de genţi şi geamantane, cu 3.500 de dolari, pe care reuşise să îi economisească de-a lungul timpului. Astfel, pe 10 martie 1910, el a pus bazele companiei Shwayder Trunk Manufacturing Company.
Fiind un om religios, a ales să îşi vândă iniţial produsele sub marca Samson, numită astfel după un pesonaj biblic cu acelaşi nume, într-un mic magazin din Denver. În 1931, compania a început să producă mese şi scaune pliante, pe care le vindea cu un dolar, două decenii mai târziu luând naştere subsidiara Samsonite Furniture Co. În 1939, folosindu-se de avansul tehnologiei, compania a introdus o valiză cu design elegant, acoperită cu fibră vulcanizată, denumită Samsonite.
Produsul a avut un succes imens, aşa că în 1965 numele companiei a fost schimbat în Samsonite Corporation. Shwayder a deţinut funcţia de preşedinte până în 1960; după retragerea sa, conducerea companiei a fost preluată de fiul său, King David.
Antreprenorul a fost căsătorit cu Nellie Weitz; cei doi au avut un fiu şi patru fiice. El a murit pe 15 iulie 1970 în Denver, la vârsta de 88 de ani. La data morţii sale, Samsonite devenise cel mai mare producător de bagaje la nivel mondial. Ulterior, în 1991, antreprenorul a fost introdus în Colorado Business Hall of Fame.În 1973 famila Shwayder a vândut compania către Beatrice Foods. Samsonite a activat independent de aceasta până în 1986, când a fost revândută firmei cu capital privat Kohlberg Kravis Roberts. A urmat apoi un nou şir de tranzacţii, iar în toamna lui 2009 divizia de retail a companiei ajunsese în pragul falimentului, fiind salvată în urma listării la bursa din Hong Kong, unde a strâns 1,25 de miliarde de dolari. Cea mai mare achiziţie a Samsonite a fost cumpărarea companiei de bagaje de lux Tumi, într-o tranzacţie de 1,8 miliarde de dolari. Potrivit statista.com, compania a avut anul trecut venituri de 3,49 miliarde de dolari şi un număr de circa 13.600 de angajaţi.
-
A fondat afacerea când avea doar 18 ani. Astăzi îşi vinde produsele peste tot în lume, iar anul trecut a avut venituri de 16 milioane de euro
Carte de vizită
S-a înscris la Facultatea de Drept, însă nu a terminat-o, pentru că în studenţie, la doar 18 ani, a pus bazele companiei care avea să o transforme într-unul dintre cei mai apreciaţi antreprenori din industria locală de fashion
A dus genţile şi pantofii produse la Huşi în două dintre capitalele internaţionale ale modei, Paris şi New York
Compania produce în prezent 40.000 de perechi de pantofi şi 25.000 de genţi per colecţie, având două colecţii de bază şi două colecţii pronto-moda (cu un număr redus de produse) pe an, precum şi colecţii pentru evenimente speciale
-
Aici bălteşte arta
În această din urmă categorie se înscrie artista americană Katherine Vetne, care a devenit cunoscută drept artista care distruge ca să creeze. Vetne cumpără articole de cristal de uz casnic pe care le topeşte până se transformă într-o mică băltoacă şi apoi realizează sculpturi reflectorizante formate dintr-una sau mai multe piese.
Inspiraţia pentru lucrările sale, care constituie o explorare a relaţiei dintre oameni şi obiectele care le arată statutul social, după cum susţine artista, i-a venit văzând o untieră scumpă pe care şi-o dorise cineva cadou de nuntă şi care, în prezent, se regăseşte expusă în atelierul său.