Astfel, logoul de marţi al GOOGLE prezintă parcul Guell, interiorul de forma scoicii din Casa Mila, un balcon al Casei Battlo, un horn verde al Palau Guell şi soldaţi romani mascaţi care apar în arhitectura catedralei Sagrada Familia.
Antoni Placid Gaudí i Cornet s-a născut pe 25 iunie 1852, la Reus, în Catalonia, şi a devenit celebru pentru stilul său arhitectural unic. Deşi operele sale, concentrate mai ales în zona Barcelonei, au fost incluse în stilul Art Nouveau, Gaudi a reuşit să creeze un stil nou, original, inspirat din natură, cu clădiri cu elemente gotice, pline de fantezie. Gaudí a devenit unul dintre membrii mişcării Catalan Modernista, care a cunoscut perioada de vârf la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului al 20-lea.
Gaudí realiza foarte rar planuri detaliate pentru arhitectura clădirilor sale, preferând să creeze modele tridimensionale la scară mică şi apoi să modeleze detaliile pe măsură ce construcţia evolua.
Am vrut să scriu despre somnambulii de mai sus săptămâna trecută, dar n-a fost să fie, nu se lega de restul. Astăzi mi se pare că da; mai mult, regăsesc somnambulii de care vorbeşte The Economist nu numai în Europa, ci şi pe alte meleaguri.
Am simpatizat Turcia dintotdeauna; m-am simţit bine pe străzile Istanbulului, mi-au plăcut oamenii, pitorescul, deschiderea, spiritul antreprenorial de care dau dovadă chiar şi copiii; una dintre cele mai puternice imagini din memoria mea este o uliţă a argintarilor pe care am vizitat-o într-o seară, plină de reflexe şi jocuri de lumini izvorând din miile, zecile de mii de obiecte şi podoabe înşirate pe tarabele de lemn.
De când au început manifestaţiile am încercat să îmi dau seama ce se întâmplă de fapt acolo, dincolo de motivaţiile primare – copacii tăiaţi sau măsurile guvernului Erdogan. Am mai admirat şi programul economic al premierului turc, program care a ferit ţara sa de criză, a adus creşteri remarcabile de PIB şi a construit o naţie prosperă într-o lume marcată profund de criză.
Mai apoi în imagine au apărut puncte negre. Nu m-am împăcat, de exemplu, cu un amănunt din procesul celor 330 de ofiţeri condamnaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Documentele care demascau activităţile celor 300 proveneau de pe un CD aparent scris în 2003 – cel puţin aşa indicau datele imprimate pe disc. Dar experţii care au consultat documentele au descoperit elemente care conduceau către Office 2007 – fonturi noi şi alte detalii tehnice.
Au fost, în instanţă, discuţii întregi şi sumedenie de argumente pro şi contra, ale experţilor, despre autenticitatea documentelor şi data la care acestea au fost scrise, argumente de care nimeni nu a ţinut cont. Nu vreau să mă pronunţ, dar semnul de întrebare s-a păstrat.
Acum, protestatarii. Un bun cunoscător al politicii externe mi-a spus că este vorba de clasa mijlocie din Turcia, care pur şi simplu nu vrea să piardă ce a câştigat în decenii de muncă susţinută – occidentalizare, un grad de libertate greu de regăsit în zonă, bunăstare. În paranteză fie spus, iată o mutaţie interesantă: 35 de milioane de oameni din Europa se dovedesc ameninţate de sărăcie, conform estimărilor unor economişti de la Banca Mondială; în schimb, în jur de 50 de milioane de cetăţeni, cu precădere din Turcia şi spaţiul ex-sovietic, au înregistrat o creştere a veniturilor suficient de mare care i-a plasat în zona clasei de mijloc.
Aşadar, clasa de mijloc.
Clasa care a ieşit cea mai şifonată din criza economică şi care a pierdut cel mai mult, care a plătit cel mai mult, ignorată de politicienii somnambuli europeni şi creditată drept „grupuri marginale” şi „câţiva extremişti” de către Recep Tayyip Erdogan. Noua luptă de clasă are loc acum între etajele societăţii – politicieni, marii capitalişti, clasă de mijloc – înconjuraţi de mulţimea care dă „like„ în funcţie de interese, simpatii şi convingeri. Un joc interesant, care pune bazele societăţii post-capitaliste.
M-am gândit că „American Gothic” de Grant Wood este o imagine potrivită. Are câte ceva din puterea clasei mijlocii, dar şi din fundamentalismul unora şi din nevoia de schimbare a altora.
Imprimanta nu mai este doar un echipament într-un colţ de birou, ci un calculator în sine, conec-tat la reţea şi la internet, capabil să primească comenzi de tipărire prin reţea, chiar dacă angajatul este la kilometri distanţă, la o întâlnire sau pe drum înapoi spre birou“, spune Gabriel Pantelimon, directorul general al Xerox România. Ideea este susţinută şi de un studiu („Office Insights“ – Tend-inţe în birotică) realizat în acest an pentru Canon.
Mare parte a respondenţilor – 1.671 de angajaţi din 18 ţări – folosesc încă tehnologie tradiţională de birou, inclusiv PC-uri, telefoane fixe şi imprimante, dar importanţa laptopurilor, a tabletelor şi a telefoanelor inteligente este în creştere. Iar cei care folosesc deja unelte inteligente le consideră „de importanţă crucială pentru slujba lor“, se arată în studiu. În tot mai multe companii, mobilitatea angajaţilor şi tipărirea documentelor de la distanţă sunt văzute ca avantaje, dar cei mai mulţi din-tre utilizatori nu au cunoştinţele complete pentru a putea folosi din plin avantajele acestui sistem de lucru.
Doar 20% dintre companii permit angajaţilor să lucreze pe propriile echipamente, dar ponderea ar putea creşte dacă grijile referitoare la costuri şi securitate vor avea soluţii pe măsură. „Nimeni nu prea şi-a pus până acum problema că imprimanta devenită computer poate fi su-pusă unor atacuri informatice, iar documente confidenţiale pot fi astfel furate, motiv pentru care şi aici este nevoie de securitate. Există însă iniţiative şi parteneriate în acest sens,“ spune Gabriel Pantelimon.
El dă ca exemplu tehnologia ConnectKey, folositoare angajaţilor ce pot comanda imprimarea unui document de la computerul conectat în reţea şi ridica după câteva ore hârtiile, imprimanta executând comanda numai după ce angajaţii scanează badge-urile de acces în clădire. Acest sis-tem este deja folosit în companii din România, iar Vodafone este numai unul dintre exemple.
Tipărirea de la distanţă este posibilă şi în cazul imprimantelor HP, prin tehnologia ePrint, fără a avea nevoie de drivere specifice şi prin simpla trimitere a fişierelor direct la adresa de mail a echi-pamentelor. Însă „inteligenţa“ imprimantelor merge chiar până la a fi integrate în cloud. „Cu ajuto-rul tehnologiei HP ePrint, imprimantelele au alocate adrese de e-mail unice şi personalizabile spre care utilizatorii pot trimite e-mailuri cu fişiere ataşate“, spune Tiberiu Dobre, country manager Printing & Personal Systems, divizie din HP România.
Dat fiind că aceste imprimante sunt compatibile cu protocolul AirPrint, şi utilizatorii de soluţii Apple au posibilitatea de a imprima fotografii, documente sau conţinut web, fără a avea nevoie de drivere şi fără a instala alte aplicaţii, adaugă Dobre. Anul trecut a fost pus în aplicare şi protocolul wireless pentru conectarea directă a smartphone-urilor şi a tabletetelor la imprimantele HP.
La număr de unităţi vândute în România, piaţa este estimată la 250-300.000 imprimante cu tehnologie laser şi cerneală, ceea ce reprezintă cam jumătate din piaţa de PC-uri. În zona impri-mantelor, HP deţine o cotă de piaţă de 57%.
Consorţiul american Mobilona a cerut aprobare pentru respectivul proiect, ce prevede o investiţie iniţială de 1,5 miliarde euro, informează dailymail.co.uk.
Edilul Barcelonei, Xavier Trias, a declarat că Primăria nu are nicio legătură cu proiectul: “Nu avem nevoia sau dorinţa de a ne asuma un asemenea proiect. Suntem un oraş de cultură, cunoaştere, creativitate şi inovaţie, iar proiectul nostru pentru oraş va urma o altă cale. Nu avem intenţia de a transforma Barcelona într-un spectacol”, a declarat acesta pentru The Telegraph.
Regina Elizabeth a II-a a luat loc în primul rând, între cei 2.300 de invitaţi, în impozantul edificiu religios, pe jumătate în stil clasic, pe jumătate în stil baroc.
“Funeraliile ceremoniale”, cu onoruri militare, relevă importanţa politică a fostului premier britanic, în perioada 1979-1990, deşi acestea se află cu o treaptă mai jos decât funeraliile naţionale organizate pentru ducele de Wellington, amiralul Nelson sau Churchill, cel care a contribuit la înfrângerea nazismului, plâns de întreaga naţiune în 1965.
Înhumarea lui Churchill este ultima la care a asistat regina, cu titlu excepţional.
Întregul Guvern şi premierul David Cameron, toţi foştii premieri britanici, inclusiv laburistul Tony Blair, care revendică în parte moştenirea baroanei, au luat loc în naos.
Printre articolele propuse, realizate între anii 1900 şi 2000, se găsesc un fotoliu din lemn de cireş realizat de arhitectul şi designerul Josef Frank în 1925-1926 şi o masă din anii ’50 semnată Carl Auboeck, renumit pentru mesele sale confecţionate din trunchiuri de copaci. Pe lista exponatelor a figurat şi un candelabru ale cărui braţe închipuie razele soarelui, creat şi produs în anii ’50 de firma J.T. Kalmar, ce a realizat şi corpurile de iluminat de la Opera şi Bursa din Viena.
Cel mai scump obiect scos la licitaţia care a avut loc în această săptămână este un ceas cubic stradal din oţel, proiectat la 1906 de Emil Schauer şi montat la Stock im Eisen Platz, 1010, Viena, unde a stat până în 2007. Ceasul a fost evaluat la 12.000-13.000 de euro, iar preţul cu care s-a vândut a fost de 14.940 de euro.
Winston Churchill purta mereu papion, iar Michael Jackson avea
aproape intotdeauna o manusa alba. Si asta pentru ca stilul
vestimentar ii caracteriza. Directorii marilor corporatii de
tehnologie de azi prefera tinutele sport si pe cele clasice. Daca
insa credeai ca pentru un look impecabil acestia cheltuiesc mii de
dolari, afla ca lucrurile nu stau chiar asa.
Steve Jobs, cofondatorul Apple, este cunoscut pentru chibzuinta
care-l defineste. Este vazut adesea imbracat in tinute sport,
precum o pereche de blugi (Levis – 58 dolari) si un pulover de
culoare inchis (Carhatt – 28 dolari).
Cel mai cunoscut si printre cei mai tineri antreprenori
miliardari la ora actuala este, fara doar si poate, Mark
Zuckerberg. Succesul retelei de socializare Facebook i-a adus o
avere estimata la sapte miliarde de dolari, o suma cu care isi
poate cumpara piese vestimentare de la cele mai mari case de moda
din lume. In schimb, Mark prefera tinutele sport – papuci Adidas
(30 dolari), hanorac de pe Wholesaler.com (12,41 dolari), tricou de
pe Cheaptees.com (8 dolari) si pe cele casual (pulover de la Edun –
298 dolari).
La baza acestei tendinte stau publicatii ca “Domino” sau
“Apartments” ori bloguri ca “Apartment Therapy” sau “Design
Sponge”, specializate in oferirea de sfaturi de design interior
cititorilor care doresc sa-si amenajeze singuri casa astfel incat
sa-i reprezinte, scrie Wall Street Journal. “Dez-decorarea”
presupune atentie in cheltuirea banilor alocati operatiunii,
prevalenta bunului gust asupra dorintei de a cumpara obiecte scumpe
doar pentru ca proprietarul sa se laude cu ele in fata celor care-i
calca pragul si construirea unei atmosfere de casa unde vrei sa
locuiesti si nu de spatiu menit doar sa incante ochiul.
Noul curent in materie de design interior a castigat rapid multi
adepti, ajutat de contextul economic dificil al ultimilor ani, in
care s-a impus ideea de cumpatare, iar o casa prea bogat decorata
nu mai e chiar un ideal. Multi dintre cei care adopta noul stil de
amenajare a locuintei cauta sa-i imprime acesteia o atmosfera de
dezordine energica, mergand in unele cazuri pana la combinarea de
stiluri si culori care se nu impaca tocmai bine sau chiar deloc,
pentru a sublinia ideea de imperfectiune si a face sa para ca nu
s-a depus cine stie efort la decorarea casei.
Pe masura ce tendinta castiga teren s-ar putea inmulti, logic,
si designerii care-si ofera serviciile de “nedecoratori” sau
“dez-decoratori” de interioare.
In mentalul colectiv, un proprietar de ferma de pasari poate ca
e bogat, dar un proprietar de hotel e cu siguranta bogat, iar multi
dintre oamenii de afaceri isi doresc asta pentru imaginea lor.” Era
comentariul unui sociolog chestionat de BUSINESS Magazin in 2007,
pentru articolul “Am hotelul meu”. Articolul incerca la momentul
respectiv sa raspunda la intrebarea de ce foarte multi oameni de
afaceri locali, venind din domenii fara legatura cu industria
ospitalitatii, alegeau sa investeasca intr-un hotel.
Inca de la momentul respectiv, consultantii hotelieri atrageau
atentia ca 70% dintre aceste proiecte sunt facute “dupa ureche” si
ca asta se va vedea la un moment dat in faptul ca afacerea nu va
rezista intr-o piata competitiva sau intr-un context mai dificil al
pietei. Paul Marasoiu, director al companiei de consultanta Peacock
Hotel Management, povestea inca din urma cu trei – patru ani ca
intalnise numeroase cazuri in care proprietarii au venit sa ceara
consultanta pentru constructia unui hotel, in conditiile in care
structura era deja ridicata si definita, dar fara posibilitatea de
a acoperi functiunile necesare unui hotel. In toamna lui 2009,
Marasoiu considera ca semnalele de alarma trase in urma cu cativa
ani s-au simtit prea tarziu si ca deciziile gresite de investitii
abia acum se vad.
Ionut Negoita a decis in luna iulie a acestui an sa treaca in
conservare 300 de camere din cele 1.500 ale hotelului Rin Grand. La
Iasi, hotelul Europa al omului de afaceri George Ionescu lucreaza
la 15% din capacitate. Mohamad Murad intentiona sa lanseze doua
hoteluri de mici dimensiuni in 2009 si pana la urma le-a facut
aparthoteluri. Aproape toate hotelurile au renuntat la o parte din
angajati, pana la 50%, dupa cum spun proprietarii. Multi
investitori, atat straini, cat si romani, au blocat in dezvoltare
zeci de proiecte hoteliere in Bucuresti si in tara, cautand
parteneri, in special financiari, pentru continuarea lor – este
cazul hotelului Calderon din Bucuresti sau al hotelului Neptun din
statiunea omonima, detinut de omul de afaceri Gabriel
Popoviciu.
Alin Burcea, proprietarul agentiei de turism Paralela45, nu
reuseste de mai bine de jumatate de an sa vanda hotelul Stil din
Bucuresti, pe care abia l-a cumparat anul trecut cu 3,5 milioane de
euro. La fel si proprietarul Unita Turism, Josef Goschy, care a
scos la vanzare sase hoteluri si cea mai buna oferta pe care a
primit-o a fost de 5 milioane de euro pentru un pachet care
cuprindea patru hoteluri (in total, peste 500 de camere). “Nu pot
sa vand pe mai putin decat am cumparat”, spune Goschy, care a
apelat pentru prima data in viata lui la un consultant, pentru a-l
pune la curent cu valoarea actuala a proprietatilor sale.
Se ia un laptop de ultima generatie, se imbraca intr-o carcasa din lemn de pin, asemeni unei cutii muzicale victoriene, iar tastatura e inlocuita de cea a unei masini de scris de pe vremuri. Rezultatul – un obiect ce pare o combinatie intre lumea fantastica a lui Jules Verne si epoca viitorului descrisa de Arthur C. Clarke in “Odiseea spatiala” – este unul dintre exemplele palpabile ale asa-numitei tendinte “steampunk”.
Steampunk reprezinta un stil care combina designul industrial futurist cu elemente din epoca victoriana, un fel de punk industrial victorian, a carui prima sursa de inspiratie a fost epoca locomotivelor cu aburi si a dirijabilelor. A debutat in productii de la Hollywood precum “Wild Wild West”, un western science fiction cu Will Smith, “Reign of Fire”, unde Christian Bale trebuie sa apere Londra de invazia dragonilor, sau “The League of Extraordinary Gentlemen”. Dar a prins cu adevarat contur datorita unor obiecte aproape fantastice iesite din mintile inventatorilor, precum un ansamblu prezentat acum doi ani la San Francisco – o serie de roboti care seamana cu locomotivele din secolul al XIX-lea, cu picioare metalice si care functioneaza pe baza de aburi. Anul acesta, “punk-ul cu aburi” a intrat direct pe scena luxului, la Salonul Orologeriei de la Geneva. CreaLuxe, o companie fondata de maestrul ceasornicar Jean-François Ruchonnet si de bancherul Andreas Stricker, a lansat Cabestan Winch Vertical Tourbillon, un ceas inspirat din universul navigatiei, pe care timpul mai degraba se descifreaza decat se citeste. Orele si minutele sunt afisate de doi tamburi rotativi din aluminiu gravat, montati pe un sistem de rulmenti. Tamburii sunt echipati cu un resort ce face posibila deconectarea in timp ce se ajusteaza ora, iar mecanismul este intors printr-un alt cabestan, cu ajutorul cricului pastrat in interiorul cataramei. Tamburul al treilea indica rezerva de functionare, iar cel de-al patrulea secundele, fiind plasat langa tourbillonul vertical din otel dur dotat cu o rama care pivoteaza.
Combinatia intre elemente victoriene si design futurist poate fi privita de multi ca o tendinta extrema, folosita mai degraba pentru a realiza produse care atrag atentia, fara a avea neaparat o utilitate. Insa disponibilitatea timpului nostru de a accepta orice fel de asociere intre nou si vechi a facut tot mai multe companii sa priveasca spre trecut in cautare de surse de inspiratie. De la carti si filme pana la ceasuri, parfumuri, haine sau chiar telefoane mobile, trecutul invadeaza insa universul nostru, fie ca se asociaza sau nu cu elemente moderne intr-un mod atat de explicit precum steampunk. Cronicarii targurilor orologere de la Basel si Geneva remarcau anul acesta o tendinta care a influentat multe dintre colectiile marilor manufacturi: reinventarea clasicului. IWC a reeditat modelele care au stat la baza colectiilor sale de ceasuri, pentru a-si celebra cei 140 de ani de existenta. Conferinta de presa de la Geneva s-a organizat intr-un decor de epoca: o cabina imbracata in catifea visinie, cu ornamente aurite, tablouri vechi pe pereti si multe hublouri. Aici s-au sarbatorit 140 de ani de cand F.A. Jones a calatorit din Statele Unite in Elvetia pentru a pune bazele International Watch Company. Marca a lansat colectia “Vintage Jubilee Edition 1868-2008”, care consta in reeditari ale modelelor emblematice din cele sase familii de ceasuri IWC: Pilot’s Watch, Portuguese, Ingénieur, Aquatimer, Da Vinci si Portofino. Ceasurile au pastrat aspectul clasic, insa mecanismele sunt “actualizate”. Si Jaeger-LeCoultre a reinventat unul dintre modelele sale clasice, Polaris. Memovox Tribute to Polaris inseamna o reeditare a unuia dintre cele mai ravnite ceasuri, lansat in doua versiuni: una din 1965 si una din 1968.
Chiar si telefoanele mobile, care prin excelenta inseamna tehnologie de ultima generatie, se inspira din moda trecutului. Producatorul rus de telefoane mobile Gresso, specializat in terminale de lux, a conceput doua telefoane noi, Gresso White Diamonds si Gresso Royal Diamonds, ale caror carcase sunt fabricate din lemn negru african vechi de 200 de ani, iar numerele de pe tastatura sunt gravate in stil roman. Telefoanele, cu tastatura incrustata cu diamante, sunt comercializate la pretul de 15.000 de dolari (Gresso White Diamonds) si 52.000 de dolari (Gresso Royal Diamonds), acesta din urma fiind lansat in editie limitata la 200 de exemplare.
Si producatorii de valize, care creau cufere pentru elitele din secolele trecute, si-au petrecut timpul cautand in arhive. Englezii de la Globe Trotter, care creeaza valize din 1897, au reinterpretat modelele care pe vremuri erau purtate de exploratorii de lux. Linia Safari, o combinatie discreta de roz si bej, aminteste de valizele purtate in trecut de elefanti in timpul safariurilor din Africa, iar linia Orient pare inspirata din fascinatia pentru mirodeniile Orientului.
La randul sau, moda revine la vechile valori: croitorii de costume la comanda, care la inceputul secolului trecut i-au imbracat pe Fred Astaire, Gary Cooper sau Cary Grant, sunt din nou in tendinte.
Si in lumea aromelor se practica intoarcerea la vintage. Casa Givenchy reediteaza anual cate un parfum clasic, precum Amarige, Organza sau Very Irresistible, in editie limitata. Iar Chanel No 5, unul dintre clasicele casei Chanel, lansat pe piata din 1921, este imbunatatit in fiecare an, iar de-a lungul deceniilor si-a modificat permanent aroma, in special din cauza interzicerii folosirii anumitor ingrediente, precum moscul natural.
In fine, personajele istorice sunt si ele reinventate de literatura. De pilda, cartea “The Other Boleyn Girl”, scrisa de Philippa Gregory, este considerata una dintre scanteile care au aprins pasiunea publicului britanic pentru fictiunea istorica.
