Oamenii bogaţi duc vieţi fabuloase pline de bogăţie, maşini scumpe, case extravagante şi vacanţe în locaţii exotice. Emisiunea CNBC “Secret Lives of the Super Rich” vă prezintă, de data aceasta, vilele luxoase ale celor mai bogaţi oameni de pe planetă.
Vorbind despre Kavanaugh, Jon Schwartz, fost executiv la Relativity, spune că „aşa ceva nu am mai văzut de mult timp“. Producătorul Al Ruddy a spus, după o întâlnire cu Ryan, că nu ştie ce s-a întâmplat, dar că se simte grozav. În scurt timp, Kavanaugh a devenit unul dintre cei mai buni vânzători de la Hollywood. Kavanaugh ştia când trebuia să folosească limbajul de Wall Street, adică atunci când vorbea despre modele de finanţare şi evitare a riscului, însă ştia şi când să se oprească şi să ademenească investitori cu mese la Chateau Marmont, locul unde cinează vedetele de la Hollywood.
Prietenia acestuia cu Bradley Cooper, Leonardo DiCaprio, călătoriile cu avionul privat, donaţiile către organizaţiile de caritate, toate aceste lucruri au devenit parte din farmecul său, parte din metoda sa de vânzare. Plimbările cu elicopterul, anunţurile bombastice şi includerea lui Kavanaugh în lista de miliardari a Forbes i-au cimentat imaginea.
MODELUL MONTE CARLO
Înainte de a se aventura în industria filmului, Kavanaugh a încercat să-şi construiască propria firmă de venture capital. O experienţă nereuşită, dar din care a învăţat cum să strângă bani şi cum să vorbească cu vedetele. Ryan Kavanaugh a intrat într-un parteneriat cu Lynwood Spinks, un fost executiv al unui studio independent defunct, cu care a fondat Relativity, şi a propus un nou model de finanţare a filmelor, aşa-numitul model „Monte Carlo”. Un software care rulează mii de simulări, aşadar un dispozitiv care ar putea prezice succesul unui film. Un model care ar fi mai eficient decât oricare executiv din industria filmului.
Să spunem că un studio plănuia să facă un prequel al filmului Untouchables, regizat de Brian De Palma, cu Nicolas Cage şi Gerard Butler în rolurile principale. Kavanaugh a postulat că el ar putea evalua potenţialul filmului, prin adunarea a zeci de variabile în modelul său. Variabile precum veniturile generate de Cage la box-office, ce randament ar avea De Palma într-un anume buget etc. Aplicând această tehnică, Kavanaugh ar putea alege câştigătorii şi să îi finanţeze doar pe aceştia.
La scurt timp, revistele din State l-au numit copil minune sau un tocilar care se pricepe la numere şi care foloseşte calculatoare pentru a scoate sute de pagini de analiză. Nu a trecut mult timp şi Kavanaugh a început să investească banii băncilor şi ai fondurilor de investiţii în Hollywood. El a intermediat un credit în valoare de 525 de milioane de dolari de la Merrill Lynch către Marvel Entertainment şi a obţinut o finanţare de la Stark Investments de 264 de milioane pentru şase filme Warner Bros. De asemenea, a strâns 600 de milioane de la Deutsche Bank pentru a cofinanţa 18 filme la studiourile Universal şi Sony.
Munca nu a fost în zadar, Relativity primind 1 milion de dolari pentru fiecare film produs. Kavanaugh a insistat ca el să primească titlul de producător executiv pentru fiecare dintre peliculele produse, astfel Relativity a început să aibă alura unei companii de producţie, iar Kavanaugh una de producător. Faptul că a inclus The Social Network al lui Sony sau Atonement, realizat de Universal, în portofoliul Relativity a cimentat această impresie. Curând mai mulţi producători au început să-i propună filme în speranţa că ar putea obţine o finanţare pentru ele. Primul dintre ele a fost 3:10 To Yuma, producţie ce a fost bine primită de critici şi a devenit un hit la box-office (70 milioane de dolari încasări în State, în timp ce consturile de producţie au ajuns la 55 milioane de dolari).
Pentru Kavanaugh nu era de ajuns să găsească finanţare pentru filmele altor studiouri, aşa că a decis să-şi producă propriile filme, convins că dacă ar putea să-şi folosească din nou algoritmul ar putea scoate nişte bani frumoşi. Mai mult decât atât, a reuşit să atragă în calitate de investitor Elliott Management, fondul de investiţii înfiinţat de miliardarul Paul Singer. La sfârşitul lui 2008, potrivit unei surse apropiate de Elliott, fondul a plătit 67 milioane de dolari pentru 49,5% din Relativity, iar ca urmare Kavanaugh a făcut câteva investiţii: a cumpărat drepturile de distribuţie în străinătate ale New Line, ceea ce însemna că 50% dintr-un buget al unui film al Relativity ar fi fost acoperit. De asemenea, Relativity a bătut palma cu Netflix şi a cumpărat Overture, o companie de distribuţie în Statele Unite. În plus, studioul şi-a lansat diviziile de TV şi muzică, pentru care Elliott a oferit peste 100 de milioane de dolari din împrumuturi.
În 2010, după ce The Fighter a fost lansat, Kavanaugh nu a fost primit în ghilda producătorilor, caz care i-ar fi permis să urce pe scenă, în cazul în care pelicula primea premiul Oscar pentru cel mai bun film. Se spune că ar fi ordonat angajaţilor să falsifice hârtii pentru a demonstra că vizitele producătorului Tucker Toolkey pe platoul de filmare ar fi fost, de fapt, vizitele sale. Nu a reuşit să obţină ceea ce voia, însă a primit un premiu de consolare. Christian Bale a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar, iar atunci când a urcat pe scenă, Bale şi-a spus mulţumirile apoi l-a menţionat pe Ryan de la Relativity.
Este greu de vazut cum aceste lucruri s-ar fi intamplat daca Apple s-ar fi conformat cu filozofiile standard de la Silicon Valley, spun analistii de pe piata, care considera ca Apple creaza produsele dupa niste tipare vechi: incuie usile si nu mai spune nimic pana produsul este perfect si gata pentru a putea fi lansat. “Si toate acestea se datoreaza lui Steve Jobs care era un manager foarte atent, din toate punctele de vedere” a spus Cordell Ratzlaff, un manager Apple. “Nu scapa niciun produs fara sa fie analizat cu minutiozitate de catre acesta, avea grija sa verifice tot, pana la nivelul pixelilor”.
Este greu de vazut cum aceste lucruri s-ar fi intamplat daca Apple s-ar fi conformat cu filozofiile standard de la Silicon Valley, spun analistii de pe piata, care considera ca Apple creaza produsele dupa niste tipare vechi: incuie usile si nu mai spune nimic pana produsul este perfect si gata pentru a putea fi lansat. “Si toate acestea se datoreaza lui Steve Jobs care era un manager foarte atent, din toate punctele de vedere” a spus Cordell Ratzlaff, un manager Apple. “Nu scapa niciun produs fara sa fie analizat cu minutiozitate de catre acesta, avea grija sa verifice tot, pana la nivelul pixelilor”.
Cei care lucrează într-o bancă poartă cămăşi albe, bleu sau cu dungi, dar neapărat sacou. Programatorii au hanorace, jeanşi şi sneakeri. Academicienii poartă cardiganuri. Cine lucrează în modă şi PR se îmbracă în negru.
În orice companie merg să susţin cursuri de imagine profesională – chiar şi în cele în care s-a instituit Ziua Tricoului Haios sau Vinerea Bulinelor – există, oficial sau nu, o uniformă, un cod vestimentar, o ţinută cvasi-standardizată.
Pentru angajaţii din cele mai multe industrii sau domenii de activitate (cu excepţia companiilor care cer ţinute formale, corporate), această „uniformă” este cea Business Casual: pentru bărbaţi, cămăşi button-down, cu mâneci lungi şi pantaloni de costum sau semieleganţi (cravată opţională); pentru femei, diverse tipuri de bluze purtate cu fuste până la genunchi sau pantaloni, sau rochii feminine cu croieli clasicizate.
Însă pentru sectorul creativ – mai ales pentru freelanceri, antreprenori tineri, cei care sunt angrenaţi în start-up-uri, în businessuri mici şi medii -, „Business Casual” e un termen perimat. Într-un astfel de mediu profesional mai puţin convenţional, codul vestimentar adoptat cere personalitate şi personalizare. Nu exagerate, ci cât să sugereze că stilul de viaţă, domeniul ales, creativitatea individuală, bravura se reflectă în ţinuta aleasă.
E suficient să participi la evenimente legate de social media, advertising, modă& beauty, sau să te învârţi în spaţiile comune de lucru, „incubatoare” de idei, şi îi observi pe cei ale căror ţinute sunt atipice, creative, relativ nonconformiste.
Ei se îmbracă în cămăşi cu imprimeuri şi jeanşi cu turul căzut, în cămăşi albe purtate neglijent cu pantaloni coloraţi, cu bretele sau papioane retro, în costume ajustate pe corp asortate cu sneakerşi moderni. Ele poartă cu naturaleţe o fustă conică multicoloră sau din piele, o pereche de pantofi cu tocuri stiletto şi un pulover cu un desen la modă sau o fustă-pantalon retro, o helancă minimalistă şi cele mai moderne botine.
Dacă lucrezi într-un birou obişnuit şi în acest moment gândeşti „nu se aplică aici”, acordă-ţi încă un moment de gândire. La fel cum companiile tradiţionaliste preiau un trend organizaţional din industriile creative sau de dezvoltare a tehnologiilor, la fel codurile vestimentare „expresive” vor fi transferate, în diverse forme, în mainstream.
În Marea Britanie, de pildă, acest stil – o combinaţie între office, eclectic, cool, modern şi tineresc – poartă deja un nume: FunkyOffish. În restul lumii – în curând şi pe meleagurile noastre –, versiunile acestui stil sunt mult mai puţin formale şi mult mai puţin îndrăzneţe stilistic. În loc de a asorta o fustă clasică din tweed cu bascheţi din pânză imprimată, e vorba de a lua piese vestimentare cu alură Business Casual şi a le purta cu atitudine, cu asumarea ieşirii din banal, chiar de a le alege din repertoriul stilistic al unui atelier de designer în loc de a face shopping în brandurile fast-fashion.
Acest tip de îmbrăcăminte pare, la prima vedere, de birou. Sunt haine aparent clasice – cămăşi, sacouri, fuste, rochii –, dar cărora li s-au schimbat proporţiile, imprimeurile, detaliile, astfel încât au căpătat o aură evident diferită de cea a ţinutelor obişnuite corporate.
Elementele vestimentare tradiţionale ale acestor piese continuă să comunice vizual că purtătorul sau purtătoarea este competent, de încredere, are autoritate şi experienţă profesională, în timp de micile excentricităţi – imprimeurile care atrag privirea, accesoriile supradimensionate, încălţămintea în tendinţe sau ultra-casual – îl diferenţiază de angajatul tipic, rutinat. Graficianul din biroul alăturat poate că poartă o cămaşa bleu similară cu cea a colegului de la Achiziţii, dar va încălţa pantofii Oxford argintiu-mătuit din piele ai unui gânditor creativ. Colega de la Marketing pare că a îmbrăcat nişte simpli pantaloni negri şi o cămaşă albă, dar stai aşa! – pantalonii au o suprapunere neaşteptată, un fel de jumătate de fustă, care aminteşte de fotele tradiţionale.
Ca întotdeauna, femeile au mai multe opţiuni. Spre exemplu, de la AerWear, Adelina Ivan, Zarug şi Pas du Tout puteţi alege rochii conceptuale, bluze şi pantaloni ultra-moderni într-o paletă austeră de culori tradiţionale de business (negru, bleumarin, gri, alb, bleu), iar la Choices, Rhea Costa sau Lena Criveanu vă aşteaptă modele de inspiraţie clasică dar cu un „twist” modern şi cromatică variată.
Paleta de expresii stilistice ale acestor noi reguli vestimentare de birou este mai diversă, mai bogată decât v-aţi imagina. Ea face loc personalităţii proprii, gusturilor cultivate, alegerilor ieşite din tipar, posibilităţii personalizării ţinutelor şi pieselor în parte.
Însă aşa cum o masă de ping-pong nu transformă spaţiul de muncă într-un loc de joacă, nici orice piesă vestimentară din garderoba unui adult – o rochie de inspiraţie gotică, o cămaşă bărbătească cu imprimeu floral, un pantalon galben sau adidaşii verde fluorescent – nu este potrivită pentru birou. Până la urmă, ţinuta de birou trebuie să rămână „de birou”.
Regatta Real Estate, una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară cu capital românesc, a scos la vânzare două clădiri emblematice din Bucureşti, cea mai scumpă dintre ele având un preţ de vânzare de 7,5 milioane de euro.
“Vila Vintilă Brătianu, situată în zona Grădina Icoanei, este una din cele mai sobre şi impunătoare construcţii din Bucureşti. Realizată de arhitectul Petre Antonescu, vila a fost construită pentru a fi reşedinţa lui Vintilă Brătianu, fiul omului politic Ion C. Brătianu”, spun reprezentanţii companiei.
Reşedinţa se compune dintr-un corp principal şi un corp secundar ce comunică între ele, ambele alcătuite din subsol, parter, etaj, mansardă şi pod.
Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro
Am răscolit ţara în lung şi-n lat pentru a-i descoperi cele mai savuroase secrete de lifestyle. Am apelat bineînţeles la cunoscători, la oameni care prin natura meseriei lor au acces nelimitat la un set de informaţii care pentru majoritatea dintre noi sunt ascunse. În această expediţie am avut alături de noi peste 20 de ghizi, oameni activi în gastronomia de înaltă clasă, cunoscători ai vinurilor bune şi ai tăriilor fine, dezvoltatori de proprietăţi de lux, avocaţi, antreprenori, executivi români recunoscuţi la nivel internaţional, oameni din orologeria premium.
De la cine se cumpără cea mai bună brânză din Bucureşti şi când primesc restaurantele de lux peştele proaspăt? Unde se mănâncă cel mai bun muşchiuleţ de miel şi cine face cele mai delicioase bomboane de ciocolată? Care este clubul secret în care membrii sunt reuniţi prin pasiunea pentru… batiste şi de unde poţi să-ţi iei pălării din alte vremuri care să te ocrotească de neliniştile de azi?
Acestea sunt doar câteva dintre secretele din Bucureşti şi din România pe care 20 de oameni care ştiu lifestyle-ul pe de rost au fost de acord să le împartă cu După Afaceri Premium. Mai departe, noi doar le-am pus cap la cap şi am realizat poate prima listă secretă a lifestyle-ului din Bucureşti şi din România. Vă invităm să o citiţi şi să o testaţi, iar noi promitem că o vom completa şi îmbogăţi cu prima ocazie.
Am răscolit ţara în lung şi-n lat pentru a-i descoperi cele mai savuroase secrete de lifestyle. Am apelat bineînţeles la cunoscători, la oameni care prin natura meseriei lor au acces nelimitat la un set de informaţii care pentru majoritatea dintre noi sunt ascunse. În această expediţie am avut alături de noi peste 20 de ghizi, oameni activi în gastronomia de înaltă clasă, cunoscători ai vinurilor bune şi ai tăriilor fine, dezvoltatori de proprietăţi de lux, avocaţi, antreprenori, executivi români recunoscuţi la nivel internaţional, oameni din orologeria premium. De la cine se cumpără cea mai bună brânză din Bucureşti şi când primesc restaurantele de lux peştele proaspăt? Unde se mănâncă cel mai bun muşchiuleţ de miel şi cine face cele mai delicioase bomboane de ciocolată? Care este clubul secret în care membrii sunt reuniţi prin pasiunea pentru… batiste şi de unde poţi să-ţi iei pălării din alte vremuri care să te ocrotească de neliniştile de azi? Acestea sunt doar câteva dintre secretele din Bucureşti şi din România pe care 20 de oameni care ştiu lifestyle-ul pe de rost au fost de acord să le împartă cu După Afaceri Premium.
De când a fost publicată în septembrie, cartea lui Carlo Rovelli, “Seven Brief Lessons on Physics”, s-a vândut mai bine în Italia decât hit-ul lui E.L. James “Fifty Shades of Grey”, potrivit The Spectator.
Cartea are succes şi în limba engleză deoarece s-a vândut foarte repede, devenind un succes important pentru editura Penguin.
Fizica nu este un subiect foarte sexy şi nu este căutat de foarte multă lume. Potrivit Business Insider, fizica este un subiect mai puţin popular în Statele Unite decât tehnologia, ingineria sau matematica.
Care este secretul lui Rovelli?
În primul rând, Rovelli este un expert în domeniu. Este fizician teoretician, iar subiectul principal al acestuia este gravitaţia cuantică. Gravitaţia cuantică este o ramură a fizicii teoretice care are ca obiectiv unificarea mecanicii cuantice cu relativitatea generală, încercând astfel să explice interacţiunea gravitaţională din punct de vedere cuantic, potrivit Wikipedia.
În al doilea rând, Rovelli este scriitor de ştiinţă populară şi are un obiecei de a transforma idei complexe în concepte clare şi simple.
Un alt avantaj al cărţii sale este faptul că este foarte mică. Are doar 78 de pagini şi nu intiminează cititorii.
“Această carte a fost scrisă pentru oamenii care nu ştiu nimic despre ştiinţa modernă. Ce este căldura? Ce este spaţiul? Ce este timpul? Şi câte mistere mai sunt în univers. Cartea se concentrează pe lucrurile pe care nu le ştim decât pe cele care le cunoaştem deja”, a spus Rovelli într-un clip promoţional al cărţii.
Când spanioli guvernau Sicilia în secolul 16 conchistadorii au ajuns în Mexic de unde au adus înapoi cacao, dar şi reţetele pentru ceea ce numeau azteci xocoatl, o pastă amară ce era folosită pentru cărnuri, sosuri sau chiar ca supliment dietetic. Iar atunci când era preparată cu anumite mirodenii era considerată un afrodisiac. Este vorba despre ciocolata făcută în stilul străvechi aztec din oraşul italian Modica, potrivit BBC.
Generaţii de familii din Modica au păstrat tradiţia şi prepară ciocolata folosind cacao provenită de la arborii plantaţi de spanioli. Spre deosebire de azteci, localnici au adăugat zahăr în compoziţie, dar nu la cald deoarece nu doreau ca zahărul să se topească. În timp, localnici au adăugat şi alte elemente în compoziţie precum fistic, chilli, scorţişoară, vanilie sau sare de mare.
În prezent, afacerile din 1800-1900 încă funcţionează şi prepară ciocolatei a rămas neschimbată. În micul oraş italian se celebrează ciocolata printr-un festival anual numit ChocoModica şi chiar există un muzeu dedicat ciocolatei.