BusinessMagazin

Tag: razboi

  • Adrian Sârbu: În caz de război, nu vrei să aperi România, dar nici nu vrei să trăieşti sub ruşi. Alege pe ce lume vrei să trăieşti!

    Nemo: La întrebarea dacă ar apăra România în cazul în care ar fi atacată, 62% dintre spectatorii şi citititorii Aleph Media, Mediafax şi ZF, printre care te numeri şi tu, au răspuns NU. Întrebarea este: Eşti pregătit să trăieşti într-un teritoriu anexat şi guvernat de Rusia lui Putin? Să vedem ce au răspuns românii. Iată, 77% nu sunt pregătiţi.

    Adrian Sârbu: Pe aceşti compatrioţi ai noştri nu i-aş blama. Se gândesc foarte clar: “domne, ce ar fi să fug?”. Ce ne facem dacă ajungem în situaţia din harta de acolo? Ce se va întâmpla Hofi, că românaşii noştri zic: “nu mă lupt eu, domnule”. Au găsit şi motiv că “ăştia nu sunt eu”. Şi vine acum dl. Nemo şi spune: “domne, atenţie, că nici nu vrea să trăiască într-o Românie ocupată de ruşi”.

    Hofi: Nu vrea? Contează ce vrei de fiecare dată?

    Adrian Sârbu: Definitiv, nu. Tu ce zici?

    Hofi: Nu eşti pregătit nici să trăieşti sub americani. Şi se vede asta, că nu suntem pregătiţi. Nu eşti pregătit nici să fii independent şi se vede după 34 de ani de la Revoluţie că nu suntem pregătiţi. Însă, poporul român, ca un popor fluid…

    Adrian Sârbu: E un compliment fluid, nu?

    Hofi: În sensul că a supravieţuit în orice vas l-ai pus. Sub fanarioţi, sub nemţi, sub ruşi, sub oricine a reuşit să stea cât să trăiască. Unele popoare mai dispar sau pierd şi pentru că asta merită.

    Adrian Sârbu: Tu asta spui, da? Asta este luciditatea ta…

    Hofi: Mă uit în istorie şi văd asta. Văd imperii care au dispărut, chiar popoare.

    Adrian Sârbu: E în regulă. Sunt de acord cu tine şi spun ştiu pe ce lume trăiesc şi ştiu că am o şansă azi, ca popor român, să îmi asigur viitorul meu şi al urmaşilor mei într-o construcţie care se numeşte Europa, într-o construcţie de securitate care se numeşte NATO, cu un partener de securitate mare, care nu cred că va fi mai slab, ci mai puternic, pentru că este liderul tehnologic al lumii şi mai ales este liderul ca model de societate şi civilizaţie. Că România trebuie să îşi joace această carte.

    Acest război este doar un prilej de a-mi arăta că pot fi ceea ce îmi doresc să fiu. Şi cu o convingere că 1. Putem apăra România şi, mai ales, unde să fugim că nu avem tunele să fugim prin ele ca prin Gaza pentru că, dacă suntem înconjuraţi, aici rămânem. Trebuie să apărăm acest nucleu pentru că e nucleul existenţei poporului român. Nu cred că trebuie să fugim. Şi cei care spun: “domne, nu sunt pregătit să trăiesc” înseamnă că fie te lupţi, fie, dacă vrei să fugi, îţi spun că nu ai unde.

     

    Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:

    1. De 2 ani, Ucraina se apără în faţa agresiunii Rusiei. Astăzi războiul se apropie de graniţa României şi a NATO. În aceşti doi ani, preşedintele României, comandantul suprem al armatei, şi Guvernul au planificat şi executat acţiunile care se impuneau pentru a asigura apărarea României în faţa unei eventuale invazii ruse?

    DA-23%

    NU- 77%

     

    1. Ungaria şi Turcia, ţări NATO, sprijină pe faţă Rusia în conflictul cu Ucraina şi au sabotat intrarea Suediei şi Finlandei în NATO. În eventualitatea declanşării de către Rusia a unui conflict armat cu România, ţară NATO, devin Ungaria şi Turcia ameninţări reale pentru România şi NATO?

    DA-  49%

    NU – 51%

     La întrebarea dacă ar apăra România în cazul în care ar fi atacată, 62% dintre spectatorii şi citititorii Aleph Media, Mediafax şi ZF, printre care te numeri şi tu, au răspuns NU. Eşti pregătit să trăieşti într-un teritoriu anexat şi guvernat de Rusia lui Putin?

    DA- 23%

    NU- 77%

     

     

     

     

     

  • Adrian Sârbu: NATO şi America au ratat obiectivul numit descurajarea Rusiei. Dacă Putin câştigă în Ucraina, nu mai avem război în Europa până în 2030, avem 30 de ani de război

    Hofi: Ungaria şi Turcia, ţări NATO, sprijină pe faţă Rusia în conflictul cu Ucraina şi au sabotat intrarea Suediei şi Finlandei în NATO. Întrebarea era: în eventualitatea declanşării de către Rusia a unui conflict armat cu România, ţară NATO, devin Ungaria şi Turcia ameninţări reale pentru România şi NATO? 51% dintre cei care au votat pe site-urile Aleph News, Mediafax şi ZF spun că nu sunt reale.

    Adrian Sârbu: Hai să vă arăt o situaţie. Asta e astăzi. Nişte bombe pe care dl. Putin le poate declanşa, astea sunt aşa-numitele conflicte îngheţate. Sunt, de fapt, nişte nenorociri în mijlocul unor popoare. Având în vedere că atât Ungaria, cât şi Turcia sunt caii troieni ai Rusiei în NATO, hai să vedem harta aia, cu ipostaza de care spuneai tu, că Rusia ocupă Ucraina, că se tot vorbeşte acum, şi cu ocazia asta sigur nu se mai opreşte la graniţa Moldovei. Uite harta NATO cu albastru, Ucraina e cu alb.

    Hofi: Ţările neutre sunt cu alb, Rusia cu roşu. Ucraina a fost cucerită, sugeraţi dvs aici. Şi Moldova.

    Adrian Sârbu: Cu ocazia asta a fost cucerită. Simplu. Şi noi am ajuns să-l avem vecin pe dl. Putin sau pe dl. Ivan oricare, la Galaţi. Şi ce urmează e un lucru care e cunoscut. Şi anume trădarea Turciei, a Ungariei, a Slovaciei, darea în vileag a Austriei, pe faţă, darea în vileag a Serbiei cu ruşii, că sunt mai prieteni cu ruşii, reconvertirea Bulgariei, unde coloana a cincea rusă şi interesele ruse sunt foarte mari.

    Nemo: Plus că ar şi ea la rândul ei strânsă în menghină.

    Adrian Sârbu: Şi ce descoperim noi aici? Că România intră în pericol, este neapărabilă, asta în condiţiile în care, o dată cu ocuparea Ucrainei, trupele NATO se retrag din România. De ce?

    Hofi: Deci cu galben sunt teritoriile…

    Adrian Sârbu: Ţări NATO la risc. România, Albania, Muntenegru, care sunt ţări NATO, Macedonia de nord care vrea sa fie ţări NATO, şi Grecia. Ce crezi tu că se va întâmpla? Crezi tu că dl. Trump,  dl.NATO, dl. Stoltenberg, dl. cine o fi acolo, se va ocupa de ţările galbene sau se va ocupa măcar să-şi păstreze blocul albastru? Eu cred că prioritatea, dacă se ajunge aici, acolo e. Cine o să apere România? Dl. Iohannis, dl. Ciolacu, dl. Ciucă? E obligat că e militar, să vedem ce va face. Cine o să apere? Tu şi eu.

    Hofi: Harta ajunge să arate, cum arată în faza finală, pentru că militarii NATO s-au retras. Aşa aţi spus, da? Militarii americani nu se retrag din America, militarii francezi nu se retrag din Franţa, militarii spanioli şamd.

    Nemo: Tocmai de aia am spus şi eu că mă bazez pe românii ăia care au votat că apără ţara.

    Adrian Sârbu: În strategia de apărare a Franţei nu scrie că vine partenerul român să-l apere pe francez. În strategia de apărare a României spune că vine partenerul francez, cu soldaţi gabonezi şi congolezi să-l apere pe român. Ce treabă are partenerul francez? Partenerul francez şi NATO se supun vechiului proverb care nu e neapărat românesc…

    Hofi: Cămaşa e mai aproape decât haina.

    Adrian Sârbu. 1. Şi doi. Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă. NATO, îţi dă, America îţi dă. Ce ţi-a dat? Umbrelă de apărare strategică, ţi-a dat NATO, capacitatea de a-ţi duce economia să sprijine ţara, să fie capabilă să apere, când ştii foarte bine, nu de ieri de alaltăiei că Rusia şi-a schimbat complet de când a apărut Putin, practic din 2008… la Bucureşti, Putin a spus: “NATO nu se mişcă, că dacă se mişcă, dau peste voi. Eu vreau să refac Uniunea Sovietică”. NATO a pierdut obiectivul numit descurajarea Rusiei, NATO şi America. E pierdut. Azi de aia vorbim de război. Sunt ţările NATO cu capacitatea lor militară şi economică, şi de industrie şi de tehnologie miltară mai slabe decât Rusia? Nu, dar cu excepţia Americii şi a Franţei şi a Angliei, nu au armă nucleară. Deci, când o să ameninţe cu arma nucleară dl. Putin şi, dacă America nu-şi păstrează  umbrela nucleară asupra Europei şi a NATO se schimbă situaţia. Da, dl Hofi, ai dreptate, NATO a pierdut meciul ăsta. Dacă NATO a pierdut, eu ce fac? Uite mari strategi militari cum ar trebui să fie apărată România. Un core verde, un nucleu verde care să facă faţă şi unui atac nuclear. Şi în rest, teritorii tactice, pe care să fim capabili să le apărăm.

    Cu ce, dl. Nemo? Cu tehnologiile zilei de azi, nu cu arma Kalaşnikov îmbrăcată în untură. Cum să aperi aperi România şi cum 20 milioane de români, cu puterea noastră sufletească, dar în primul rând cu puterea creierului nostru şi a voinţei noastre să ţinem ţara asta neocupată? Că nu o să vină Putin peste noi mâine, că nu poate, dar dacă el câştigă în Ucraina, nu mai avem război în Europa până în 2030, avem 30 de ani de război.

     

    Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:

    1. De 2 ani, Ucraina se apără în faţa agresiunii Rusiei. Astăzi războiul se apropie de graniţa României şi a NATO. În aceşti doi ani, preşedintele României, comandantul suprem al armatei, şi Guvernul au planificat şi executat acţiunile care se impuneau pentru a asigura apărarea României în faţa unei eventuale invazii ruse?

    DA-23%

    NU- 77%

     

    1. Ungaria şi Turcia, ţări NATO, sprijină pe faţă Rusia în conflictul cu Ucraina şi au sabotat intrarea Suediei şi Finlandei în NATO. În eventualitatea declanşării de către Rusia a unui conflict armat cu România, ţară NATO, devin Ungaria şi Turcia ameninţări reale pentru România şi NATO?

    DA-  49%

    NU – 51%

     La întrebarea dacă ar apăra România în cazul în care ar fi atacată, 62% dintre spectatorii şi citititorii Aleph Media, Mediafax şi ZF, printre care te numeri şi tu, au răspuns NU. Eşti pregătit să trăieşti într-un teritoriu anexat şi guvernat de Rusia lui Putin?

    DA- 23%

    NU- 77%

     

     

  • Adrian Sârbu: Cine o să apere România? Dl. Iohannis, dl. Ciolacu? Dacă nu ştiai, o să o aperi tu şi cu mine

    Nemo: De 2 ani, Ucraina se apără în faţa agresiunii Rusiei. Astăzi războiul se apropie de graniţa României şi a NATO. În aceşti doi ani, este întrebarea, preşedintele României, comandantul suprem al armatei, şi Guvernul au planificat şi executat acţiunile care se impuneau pentru a asigura apărarea României în faţa unei eventuale invazii ruse? Uite ce ai răspuns tu şi toţi cei care ne-aţi urmărit: 77% NU. Covârşitor.

    Hofi: Asta înseamnă că, prima concluzie pe care putem să o tragem este că, cârdăşia PNL-PSD, inventată de Klaus Iohannis este o înfrângere catastrofală.

    Adrian Sârbu: Hai să vedem ce a făcut democrativa asta, ca România, total nepregătită în 22 februarie, dar total nepregătită să facă faţă unui atac rusesc mai mult de 12 ore.

    Nemo: Au dus bugetul la 95 de miliarde, de apărare, la 2,5% din PIB.

    Adrian Sârbu: Cât au spus spectatorii noştri că îi trebuie României ca să se apere azi? 10% din PIB. De ce azi, la doi ani de la declanşarea războiului, care război avea 2 ani în spate de când era aşteptat, şi avea 8 ani de când fusese atacate Crimeea şi Donbas-ul. Conducătorii politici şi militari nu mi-au arătat niciun fel de interes, niciun fel de preocupare, niciun fel de plan. Ce s-a întâmplat cu armata noastră 10 ani? Ce s-a întâmplat cu doctrina noastră militară? Voi v-aţi uitat puţin pe strategia militară a României? Zice: „domne, noi stăm aici şi vin americanii, francezii, maidanezii, congolezii, vin să ne apere”. Ce treabă au ăştia să ne apere pe noi aici? Dar nu scrie nicăieri, dar nicăieri Nemo, cum mă apăr eu. Cine o să apere România? Dl. Iohannis, dl. Ciolacu? Dl. Ciucă este obligat că este militar, să vedem ce va face. Cine o să apere? Tu şi eu. Dacă nu ştiai cine apără România, va trebui să o aperi tu. Dar trebuie să fii pregătit şi, ca să ajungi să fii pregătit, trebuie să priveşti lucrurile cu ochii deschişi, să ştii pe ce lume trăieşti.

    Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:

    1. De 2 ani, Ucraina se apără în faţa agresiunii Rusiei. Astăzi războiul se apropie de graniţa României şi a NATO. În aceşti doi ani, preşedintele României, comandantul suprem al armatei, şi Guvernul au planificat şi executat acţiunile care se impuneau pentru a asigura apărarea României în faţa unei eventuale invazii ruse?

    DA-23%

    NU- 77%

     

    1. Ungaria şi Turcia, ţări NATO, sprijină pe faţă Rusia în conflictul cu Ucraina şi au sabotat intrarea Suediei şi Finlandei în NATO. În eventualitatea declanşării de către Rusia a unui conflict armat cu România, ţară NATO, devin Ungaria şi Turcia ameninţări reale pentru România şi NATO?

    DA-  49%

    NU – 51%

     La întrebarea dacă ar apăra România în cazul în care ar fi atacată, 62% dintre spectatorii şi citititorii Aleph Media, Mediafax şi ZF, printre care te numeri şi tu, au răspuns NU. Eşti pregătit să trăieşti într-un teritoriu anexat şi guvernat de Rusia lui Putin?

    DA- 23%

    NU- 77%

     

  • Cum a ajuns una dintre cele mai mari companii din Europa să se lupte acum pentru supravieţuire, având pierderi de zeci de miliarde de dolari

    Gazprom, asul din mâneca lui Vladimir Putin, pentru mopolul energetic a raportat vânzări record de gaze în China la final de 2023. Dar laudele preşedintelui rus, trâmbiţate cu mândrie de presa de stat, n-au făcut decât să ascundă criza cu care se confruntă gigantul energetic, care trebuie acum să se confrunte cu pierderea Europei, cea mai mare piaţă a Gazprom, după invazia rusă în Ucraina, scrie Financial Times.

    Cercetătorii de la Academia de Ştiinţe din Rusia, controlată de stat, au prezis chiar că rezultatele companiei pentru întregul an 2023 vor arăta că aceasta a încetat să mai fie profitabilă şi că pierderile nete ar putea ajunge la 10 miliarde de dolari până în 2025.

    „Gazprom înţelege că nu va mai avea niciodată o poziţie la fel de bună în Europa şi trebui să accepte pur şi simplu acest fapt. Singura cale de urmată acum este să caute surse de venit relativ mai mici şi să le dezvolte treptat, adunând firimituri” a declarat Marcel Salikhov, directorul Institutului pentru Energie şi Finanţe.

    Într-un interviu acordat duminică postului de televiziune de stat Rossiya 1, Putin a recunoscut că Rusia a încasat sume serioase mai ales din exportul de energie, dar a negat că ruperea de Europa ar fi cauzat probleme Gazprom.

    „Poate că a fost mai profitbail înainte, dar, pe de altă parte, cu cât depindem mai puţin de energie, cu atât mai bine, pentru că partea non-energatică a companiei noastre este în creştere”, a declarat Vladimir Putin.

    Deşi Moscova a decis la începutul războiului să reducă livrările de gaze către Europa, o măsură care iniţial a crescut preţurile suficient de mult pentru a compensa scăderea exporturilor, efectul a fost de scurtă durată.

    Câştigurile dinainte de taxe au atins un nivel record de 49,7 miliarde de dolari în prima jumătate a lui 2022, dar au scăzut cu 40% un an mai tîrziu, în timp ce profiturile s-au prăbuşit puternic.

    UE s-a dovedit a fi mai pricepută în a se aproviziona cu gaze alternative decât credeau mulţi că este posibil – cota Rusiei din importurile de gaze ale blocului a scăzut de la peste 40% în 2021 la 8% anul trecut, potrivit datelor UE – în timp ce preţurile s-au prăbuşit de la vârfurile înregistrate în primele zile ale războiului. UE îşi propune să elimine toate importurile de combustibili fosili din Rusia până în 2027.

    Duminică, Putin a declarat că Rusia a făcut faţă cu bine după ce Europa a încetat să-i mai cumpere gazul, explorând rute alternative şi concentrându-se pe propriile eforturi de aprovizionare. Dar, în realitate, acestea nu reprezintă un înlocuitor pentru nevoile UE.

    Ţinând cont că gigantul energetic a pierdut Europa, Gazprom a încercat să găsească noi cumpărători, dar acordurile sale din Asia Centrală şi creşterile minore de aprovizionare către China şi Turcia vor compensa doar între 5% şi 10% din piaţa europeană pierdută, potrivit lui Salikhov.

    Realizarea oricărei schimbări substanţiale în acest scenariu va necesita investiţii enorme în conducte şi alte infrastructuri pentru a deservi noi pieţe, precum şi implicarea partenerilor externi care nu se grăbesc să se implice în acest pariu.


     

     

  • Război civil la vârful celei mai influente familii din lume ce controlează o companie de de 250 de trilioane de dolari

    Când un bancher al Arianei de Rotschild,  şefa uneia dintre cele mai importante instituţii bancare şi de wealth management din lume, s-a întors din Orientul Mijlociu după o întâlnire de business, acesta a dus cu el veşti problematice. Un milionar a confundat Edmund de Rotschild – condusă de Ariana – cu Rotschild&Co, perla businessului de familie, condusă de verişorii francezi ai Arianei, scrie Bloomberg.

    Nu era prima dată când un client confunda banca elveţiană cu concurentul său francez, dar episoadele au devenit din ce în ce mai frecvente. După zeci de ani în care au operat în domenii de activitate relativ diferite, cele două mari bănci ale clanului Rotschild şi-au declarat război şi acum se luptă pentru a obţine controlul asupra industriei globale de gestionare a averilor, unde se învârt aproximativ 250 de trilioane de dolari.

    Cele două firme care poartă istoricul nume Rothschild sunt singurele bănci rămase cu legături în renumita familie de finanţişti care a ieşit din ghetoul evreiesc din Frankfurt acum mai bine de două secole pentru a deveni una dintre cele mai bogate şi mai puternice dinastii din lume în secolul al XIX-lea.

    Pe lângă lupta pentru o felie mai mare din industria de wealth management, cele două bănci se confruntă cu o situaţie delicată. Deşi sunt rivale, există tot mai multe voci care spun că va fi nevoie de o fuziune între cele două bănci pentru a menţine imperiul Rotschild puternic. Ariana s-a pronunţat deja asupra scenariului, răspunsul este „Nu”.

    Dacă fuziunea se întâmplă, entitatea rezultată ar fi în continuare mică în raport cu giganţii din domeniul băncilor de investiţii şi al gestionării averilor, dar ar avea aproximativ 7.000 de angajaţi în birouri din Amsterdam, Los Angeles şi Tokyo, cu o prezenţă puternică în Europa continentală. La sfârşitul anului 2022, firma combinată ar fi avut aproximativ 280 de miliarde de dolari în active gestionate, depăşind Lombard Odier şi Bank J. Safra Sarasin AG şi devansând Vontobel Holding AG.

    Ideea unei fuziuni a fost propusă în trecut de filiala franceză, dar refuzată de partea elveţiană. Atât Alexandre de Rothschild, şeful Rothschild&Co, cât şi bancherii de rang înalt ai Arianei, au venit către aceasta cu mai multe propuneri privind „căsătoria” băncilor. Cu toate acestea, Ariana a refuzat de fiecare dată, iar cel mai recent declarând în cadrul unui interviu că cele patru fice ale sale vor „asigura succesiunea”. Totuşi, ataşamentul acestora faţă de bancă este pus de mulţi sub semnul întrebării.

    Unii bancheri de la Edmund de Rothschild – filiala elveţiană a imperiului bancar-  spun, de asemenea, că afacerile au stagnat în ultimii ani, parţial din cauza a ceea ce ei consideră a fi o lipsă de viziune. Banca contracarează această opinie, spunând că are o strategie clară şi că va publica rezultate solide pentru 2023 în martie.

    În ciuda diferenţelor, cele două tabere împart o istorie comună, care merge până la Mayer Amschel Rothschild, cel care a pus prima cărămidă în construirea imperiului la Frankfurt şi care, la începutul anilor 1800, şi-a trimis patru dintre cei cinci fii ai săi la Londra, Paris, Napoli şi Viena, unde au deschis noi bănci ce aveau să schimbe lumea. În următorii 200 de ani, familia a dat naştere uneia dintre cele mai faimoase dinastii bancare din Europa, finanţând războaie şi imperii şi contribuind la modelarea istoriei economice şi politice a regiunii.

    Filialele din Londra şi Paris au reprezentat poveştile de succes ale familiei Rothschild. Filiala din Paris a finanţat Franţa de după Revoluţie şi a finanţat industriile după cel de-al Doilea Război Mondial, angajând generaţii de bancheri, inclusiv doi preşedinţi, Georges Pompidou şi Emmanuel Macron. În Marea Britanie, N.M. Rothschild & Sons a contribuit în mod faimos la finanţarea victoriei Ducelui de Wellington asupra lui Napoleon în bătălia de la Waterloo. În 2003, sucursalele din Londra şi Paris au început să fuzioneze în ceea ce este acum Rothschild & Co.

    În schimb, filiala elveţiană este relativ nouă. Edmond, fondatorul din a cincea generaţie, născut în ramura franceză a familiei, şi-a înfiinţat banca în 1953. Firma i-a ajutat pe cei bogaţi să îşi mute discret economiile într-o epocă în care sistemul bancar privat din Elveţia era mai puţin reglementat şi mai opac, punându-i la adăpost de taxele ridicate din Europa postbelică.

     

  • Aeroporturile poloneze înregistrează profituri record graţie ucrainenilor

    În pofida închiderii transportului aerian civil, ucrainenii continuă să zboare. Aceştia folosesc în principal Polonia în acest scop, relatează Warsaw Voice. Aeroportul Jasionka din Rzeszow nu ar fi depăşit un milion de pasageri transportaţi în 2023 dacă ucrainenii nu l-ar fi folosit. Nici LOT nu ar fi avut profit de 1 miliard de zloţi şi peste 10 milioane de pasageri.

  • Doi ani de război în Ucraina, o imensă oportunitate geopolitică pentru România: Cu războiul la graniţă statul, economia, companiile, băncile, dar şi angajaţii, au cei mai buni ani economici înregistraţi vreodată

    După războiul din Iugoslavia din 1998, care ne-a deschis uşa către NATO şi Uniunea Europeană, cinic vorbind, războiul din Ucraina este o oportunitate geopolitică extraordinară pentru România.

    Cred că suntem una dintre ţările care, cel puţin până acum, după doi ani de război, este pe plus din acest conflict care a trezit lumea occidentală din somnul ei burghez. La polul opus, Germania cred că este principala ţară occidentală care pierde din acest conflict.

    Din punct de vedere macroeconomic, cu toate că suntem cu războiul la graniţă, economia României a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie.

    – În cei doi ani de război, PIB-ul în valoare nominală a crescut cu 30% de la 1.187 de miliarde de lei la 1.550 de miliarde de lei anul trecut, ceea ce înseamnă că în euro a crescut de la 240 miliarde de euro la 320 miliarde de euro.

     Acest rezultat este susţinut datorită stabilităţii extraordinare a cursului valutar leu/euro din ultimii doi ani de zile, cursul având o creştere de numai 0,6%. Această stabilitate a cursului valutar ne-a adus o îmbunătaţire statistică a indicatorilor României atunci când îi raportăm în euro.

    – Creşterea preţurilor şi inflaţia au ajutat companiile, băncile, şi nu în ultimul rând, statul, care au avut cele mai bune rezultate din istorie în această perioadă de conflict.

     Cifra de afaceri a tuturor companiile va depăşi 2.700- 2.800 miliarde de lei pe rezultatele din 2023, faţă de 2.400 de miliarde în 2022. Profitul net al companiilor se va duce spre 280 de miliarde de lei în 2023, faţă de 250 de miliarde de lei în 2022.

    Băncile au raportat pentru anul trecut cel mai mare profit din istorie, 13,7 miliarde de lei, plus 34% faţă de 2022. Cu toate că este război, în ultimii doi ani s-au înregistrat destul de multe tranzacţii bancare care vor schimba peisajul bancar de la noi.

    Garanţiile statului acordate băncilor, prin diverse programe guvernamentele, au susţinut băncile şi companiile să nu scadă, ci să crească în aceşti doi ani. Dacă nu ar fi fost războiul, UE nu ar fi permis aceste programe guvernamentele pentru credite, pentru dobânzi, pentru susţinerea unor sectoare economice.

    – Salariul mediu a crescut în ultimii doi ani cu 30%, de la 3.879 de lei la 5.079 de lei în decembrie anul trecut, fiind pentru prima dată când salariul mediu depăşeşte 1.000 de euro net.

    – Bursa de la Bucureşti a atins noi maxime istorice, creşterea din ultimii doi ani fiind de peste 40%. Cu toate că războiul din Ucraina este în plină defăşurare, anul trecut s-a realizat cea mai mare listare la Bursă, vânzarea unui pachet de acţiuni de la Hiroelectrica, cea mai valoroasă companie din România, care are o valoare de piaţă de 11 miliarde de euro. Listarea Hidroelectrica a fost una dintre cele mai mari listări din toată Europa anul trecut.

    – Investiţiile publice, adică cele făcute din buget, au cel mai mare nivel din istorie: cine ar fi crezut, văzând tancurile ruseşti intrând în februarie 2022 în Ucraina, că regiunea Moldovei, de la noi, va beneficia de investiţii publice fără precedent, cu lucrări de infrastructură în autostrăzi şi drumuri fără precedent. Problema tuturor constructorilor, a drumarilor, este că nu au oameni suficienţi cu care să lucreze, deşi salariile ajung la 1.500-2.000 de euro net pe lună. Plus statul nu îşi plăteşte facturile la timp, ceea ce crează mari probleme companiilor de infrastructură.

    Lucrările de infrastructură au susţinut creşterea economică din ultimii doi ani, reuşind să compenseze scăderea din industrie şi reducerea consumului.

    – Numărul de angajaţi în economie a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani, numărul contractelor de muncă înregistrate la finalul anului trecut depăşind 6,725 milioane, în crestere cu aproape 1 milion faţă de acum un deceniu.

    – Piaţa imobliară a rezistat asaltului războiului fără să înregistreze vreo scădere, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici nu a avut vreo creştere semnificativă de preţuri. Este adevărat că numarul tranzacţiilor a scăzut cu 30%, dar asta vine din creşterea dobânzilor şi, implicit, a ratelor.

    – Creşterea salariilor cu 30% în lei, care pe fondul stabilităţii cursului valutar a însemnat o creşterea a salariilor în euro cu 30%, a făcut ca apartamentele să fie foarte ieftine dintr-o perspectivă a numaruli de ani necesari cu salariul mediu pentru a cumpăra un apartement cu 2 camere de 50 de mp şi cu 80.000 de euro. Acest raport este acum de 7 ani, în timp ce în 2008, pe vârful pieţei imobliare, acest raport era de 32 de ani.

    – Pentru prima dată după 20 de ani, România înregistrează un plus demografic prin apariţia asiaticilor veniţi la muncă aici, dar şi prin apariţia ucrainenilor care au fugit din calea războiului. Nu ştiu unde am citit o statistică că sunt 20.000 de copii ucraineni care fac acum şcoală în România.

    Dacă am fi avut niste politici mai inteligente am fi putut sa luăm mai mulţi ucraineni şi să îi determinăm să se stabilească în România. Când tragem linie poate vom rămâne cu 300.000-500.000 de ucraineni, spre deosebire de polonezi care au reuşit să convingă peste 2 milioane de ucraineni să vină să muncească şi să se stabiliască în Polonia.

    Economia, business-ul, angajaţii au rezistat extrem de bine în cei doi ani de război, care vin în prelungirea celor doi ani de COVID. Pentru FMI, pentru Uniunea Europeană, pentru marii creditori financiari ai României, rezilienţa companiilor româneşti în aceste crize este remarcabilă.

    Dincolo de economie, stabilitatea politică adusă de această rotativă la guvernare între PNL şi PSD, a fost una dintre cele mai bune soluţii pentru a asigura guvernarea în această perioadă de război, în condiţiile în care peste tot în lume sunt tensiuni politice, oameni ies în stradă, iar partidele extremiste câştigă teren.

    La polul opus, dacă ar fi să mergem către punctele cu minus am putea nota:

    – Dacă pentru companii, pentru busines, pentru stat, pentru bănci creşterea preţurilor, măsurată prin inflaţie, a fost bună pentru că au putut să raporteze cifre nominale în creştere, pentru populaţie inflaţia a tăiat din puterea de cumpărare în lei – în doi ani de război am avut o inflaţie cumulată de 23%. Dar creşterea salarială a fost de 30%, ceea ce a acoperit pe medie creşterea preţurilor, aducând şi un surplus.

    – Creşterea inflaţiei a adus explozia dobânzilor care a mărit cu 60% ratele la creditele luate de populaţie şi companii. Această creştere a putut fi acoperită de clienţi, dar lumea a rămas cu sechele, considerând că această creşterea are la bază o conspiraţie bancară mondială şi naţională care să ia din banii oamenilor.

    – Datoria publică (aici intră şi datoria externă a statului) a crescut cu 33% în cei doi ani de război, o creştere care greu poate fi suţinută în acelaşi ritm în următorii ani fără să intrăm în criză, cum a fost situaţia cu Grecia acum un deceniu. De la 577 miliarde de lei, datoria publică a crescut la 769 miliarde de lei – noimebrie 2023 ultimele date publice, această creştere fiind preţul pe care îl plătim, într-un fel sau altul, pentru această perioadă de război. Guvernul, indiferent de numele lui şi cine este la Palatul Victoria şi la Mininisterul Finanţelor, nu are niciun interes şi nici voinţa să restructureze bugetul şi administraţia publică, aşa că deficitele bugetare anuale sunt tot mai mari, fără perspectiva clară a unei reduceri pe termen scurt. Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, spune că ne trebuie 7 ani pentru a reintra cu un deficit de sub 3% din PIB, faţă de 6% cât este acum.

    – Pentru a acoperi creşterea deficitului bugetar şi datoria publică, guvernul Ciolacu, format din PSD şi PNL, a majorat taxele şi impozitele, a introdus taxe noi pentru companiile mari şi bănci, a eliminat anumite facilităţi fiscale pentru anumite categorii de angajati, etc. Problema este că aceste majorări fiscale nu se vor opri în 2024, ci vor continua în urmatorii ani, guvernul având nevoie de şi mai mulţi bani din sectorul privat pentru a acoperi găurile bugetare pe care le face adminsitraţia publică în fiecare an.

    – Datoria externă a României, atât cea de stat, cât şi cea privată, a crescut cu 23% în doi ani, de la 136 de miiliarde de euro, la 168 miliarde de euro. În cadrul acestei datorii externe în valută, statul şi-a majorat datoria externă cu 31%, de la 58 de miliarde de euro la 76 de miliarde de euro.

    – Problema este că va fi foarte greu de redus datoria publică şi datoria externă, având în vedere exuberanţa din economie şi din portofelele românilor. De obicei, deficitele şi datoriile se reduc când vine criza, iar crizele vin când sunt datoriile nesustenabile.

    – Statul şi-a întărit poziţia în economie, iar administraţia publică a devenit şi mai fanariotă, fiind o frână, atât în cazul programelor europene, cât şi în cazul proiectelor de investiţii cu bani publici. Corupţia este în floare, pe piaţă sunt foarte mulţi bani negri, iar evaziunea fiscală este la cote maxime.

    Dacă tragem linie după doi ani cu războiul la granită, nu aş putea spune că am pierdut, ci am câstigat, atât din punct de vedere economic, social, demografic, politic ca să nu mai vorbim din punct de vedere militar şi al securităţii.

    Am intrat în al treilea an de razboi, oprirea ostilităţilor nu pare să fie la orizont, mai ales că ruşii au reintat în ofensiva după ce americanii nu au mai aprobat un nou pachet financiar pentru Ucraina, care înseamnă aprovizionarea cu arme.

    Cred că nimeni nu ştie când se va termina războiul şi mai ales cum.

    La noi, atâta timp cât economia creşte, cât salariile cresc, cât cursul valutar rămâne stabil, cât oamenii şi companiile pot să îşi plătească ratele la bancă, cât firmele nu fac restructurări majore, cât sunt bani pentru excursii în străinătate, totul e bine.

    Repet, poate multe din aceste lucruri le-am fi avut şi dacă nu ar fi fost războiul din Ucraina, dar cred că o parte din ele au fost susţinute de apariţia acestui conflict armat.

  • Business MAGAZIN. Război civil la vârful celei mai influente familii din lume: Clanul Rothschild s-a împărţit în două şi este gata să se lupte pentru controlul industriei globale de wealth management, o miză de 250 de trilioane de dolari. În joc sunt banii bogaţilor din întreaga lume, puterea şi prestigiul numelui Rothschild, care a s-a născut în urmă cu două secole într-un ghetou evreiesc

    Când un bancher al Arianei de Rotschild,  şefa uneia dintre cele mai importante instituţii bancare şi de wealth management din lume, s-a întors din Orientul Mijlociu după o întâlnire de business, acesta a dus cu el veşti problematice. Un milionar a confundat Edmund de Rotschild – condusă de Ariana – cu Rotschild&Co, perla businessului de familie, condusă de verişorii francezi ai Arianei, scrie Bloomberg.

    Nu era prima dată când un client confunda banca elveţiană cu concurentul său francez, dar episoadele au devenit din ce în ce mai frecvente. După zeci de ani în care au operat în domenii de activitate relativ diferite, cele două mari bănci ale clanului Rotschild şi-au declarat război şi acum se luptă pentru a obţine controlul asupra industriei globale de gestionare a averilor, unde se învârt aproximativ 250 de trilioane de dolari.

    Cele două firme care poartă istoricul nume Rothschild sunt singurele bănci rămase cu legături în renumita familie de finanţişti care a ieşit din ghetoul evreiesc din Frankfurt acum mai bine de două secole pentru a deveni una dintre cele mai bogate şi mai puternice dinastii din lume în secolul al XIX-lea.

    Pe lângă lupta pentru o felie mai mare din industria de wealth management, cele două bănci se confruntă cu o situaţie delicată. Deşi sunt rivale, există tot mai multe voci care spun că va fi nevoie de o fuziune între cele două bănci pentru a menţine imperiul Rotschild puternic. Ariana s-a pronunţat deja asupra scenariului, răspunsul este „Nu”.

    Dacă fuziunea se întâmplă, entitatea rezultată ar fi în continuare mică în raport cu giganţii din domeniul băncilor de investiţii şi al gestionării averilor, dar ar avea aproximativ 7.000 de angajaţi în birouri din Amsterdam, Los Angeles şi Tokyo, cu o prezenţă puternică în Europa continentală. La sfârşitul anului 2022, firma combinată ar fi avut aproximativ 280 de miliarde de dolari în active gestionate, depăşind Lombard Odier şi Bank J. Safra Sarasin AG şi devansând Vontobel Holding AG.

    Ideea unei fuziuni a fost propusă în trecut de filiala franceză, dar refuzată de partea elveţiană. Atât Alexandre de Rothschild, şeful Rothschild&Co, cât şi bancherii de rang înalt ai Arianei, au venit către aceasta cu mai multe propuneri privind „căsătoria” băncilor. Cu toate acestea, Ariana a refuzat de fiecare dată, iar cel mai recent declarând în cadrul unui interviu că cele patru fice ale sale vor „asigura succesiunea”. Totuşi, ataşamentul acestora faţă de bancă este pus de mulţi sub semnul întrebării.

    Unii bancheri de la Edmund de Rothschild – filiala elveţiană a imperiului bancar-  spun, de asemenea, că afacerile au stagnat în ultimii ani, parţial din cauza a ceea ce ei consideră a fi o lipsă de viziune. Banca contracarează această opinie, spunând că are o strategie clară şi că va publica rezultate solide pentru 2023 în martie.

    În ciuda diferenţelor, cele două tabere împart o istorie comună, care merge până la Mayer Amschel Rothschild, cel care a pus prima cărămidă în construirea imperiului la Frankfurt şi care, la începutul anilor 1800, şi-a trimis patru dintre cei cinci fii ai săi la Londra, Paris, Napoli şi Viena, unde au deschis noi bănci ce aveau să schimbe lumea. În următorii 200 de ani, familia a dat naştere uneia dintre cele mai faimoase dinastii bancare din Europa, finanţând războaie şi imperii şi contribuind la modelarea istoriei economice şi politice a regiunii.

    Filialele din Londra şi Paris au reprezentat poveştile de succes ale familiei Rothschild. Filiala din Paris a finanţat Franţa de după Revoluţie şi a finanţat industriile după cel de-al Doilea Război Mondial, angajând generaţii de bancheri, inclusiv doi preşedinţi, Georges Pompidou şi Emmanuel Macron. În Marea Britanie, N.M. Rothschild & Sons a contribuit în mod faimos la finanţarea victoriei Ducelui de Wellington asupra lui Napoleon în bătălia de la Waterloo. În 2003, sucursalele din Londra şi Paris au început să fuzioneze în ceea ce este acum Rothschild & Co.

    În schimb, filiala elveţiană este relativ nouă. Edmond, fondatorul din a cincea generaţie, născut în ramura franceză a familiei, şi-a înfiinţat banca în 1953. Firma i-a ajutat pe cei bogaţi să îşi mute discret economiile într-o epocă în care sistemul bancar privat din Elveţia era mai puţin reglementat şi mai opac, punându-i la adăpost de taxele ridicate din Europa postbelică.

     

  • Doi ani de război: Conflictul nu este despre supravieţuirea Ucrainei, ci despre securitatea Europei

    În dimineaţa de 24 februarie 2022, în inima Europei, Ucraina, un stat suveran şi independent, a fost atacat de Federaţia Rusă, cu brutalitate şi în dispreţul total faţă de dreptul internaţional, spune ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, sâmbătă, când se împlinesc doi ani de la invazia rusă.

    Ororile şi tragediile războiului, care păreau închise pentru totdeauna în cărţile de istorie, au revenit în mentalul lumii contemporane în dimineaţa de 24 februarie 2022, spune Angel Tălvăr, ministrul Apărării din România.

    „Din păcate, la doi ani de la declanşarea războiului de agresiune de către Rusia, ucrainenii încă trăiesc tragedia de a-şi vedea comunităţi întregi spulberate şi semeni căzuţi pradă atacurilor cinice. Rachetele şi dronele ruseşti au lovit fără discriminare nu doar obiective militare, ci şi zone rezidenţiale şi elemente de infrastructură civilă, producând foarte multe victime în rândul militarilor şi al populaţiei civile şi pierderi greu de cuantificat. În multe cazuri, aceste atacuri s-au produs foarte aproape de noi, fiind vizate porturile dunărene ale Ucrainei. În faţa acestei nedreptăţi istorice, lumea democratică nu a rămas indiferentă şi a înţeles că acest conflict nu este doar despre supravieţuirea Ucrainei, ci despre securitatea întregii Europe şi stabilitatea arhitecturii internaţionale. Sprijinul internaţional oferit Kievului a fost masiv, real, prompt, pe toate dimensiunile necesare şi a produs efecte semnificative în ecuaţia conflictului”, spune ministrul Tîlvăr

    Ministrul Apărării român spune că România este parte a acestor eforturi, fiind alături de poporul ucrainean încă din prima zi a războiului.

    „Ajutorul nostru s-a canalizat pe multiple coordonate şi a fost oferit cu generozitate, la timpul şi în forma în care vecinii şi prietenii noştri au avut nevoie. Suntem pregătiţi să ajutăm în continuare, suntem parte a iniţiativelor constituite sub egida NATO, a Uniunii Europene sau prin colaborarea între state. Sprijinim misiunea militară a UE – EUMAM Ucraina, care asigură antrenarea unui număr semnificativ de militari ucraineni. Suntem, de asemenea, parte a Grupului de Contact pentru sprijinirea Ucrainei, coordonat de SUA. Mai mult, suntem pregătiţi să primim, în lunile următoare, piloţi ucraineni pentru începerea antrenamentelor la Centrul de Instruire F-16 din Feteşti. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei ne aminteşte că pacea şi libertatea nu ne sunt date pentru totdeauna şi că păstrarea lor se face cu sânge şi sacrificii”, mai spune Tîlvăr.

    Ca ţară aflată în proximitatea acestui război, România a învăţat foarte multe lecţii în aceşti doi ani, mai spune ministrul Apărării. Încă o dată, s-a demonstrat că securitatea este o condiţie prealabilă pentru stabilitate şi prosperitate economică.

    „Trebuie să investim în apărare, şi acest lucru este o realitate. România o face, şi nu de acum. Avem un buget al apărării consistent. La nivelul Ministerului Apărării Naţionale se derulează, în diferite stadii, peste 60 de programe de înzestrare pentru toate categoriile de forţe ale armatei. Lucrăm continuu la schimbarea legislaţiei pentru a răspunde noilor realităţi de securitate şi suntem o voce puternică la masa NATO şi în cadrul Uniunii Europene, unde ne promovăm cu fermitate interesele naţionale. La doi ani de la declanşarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei, gândurile noastre se îndreaptă, în primul rând, către victimele atacurilor ruseşti, cărora le aducem un pios omagiu. Transmitem, de asemenea, un mesaj de admiraţie şi respect militarilor Armatei Ucrainei. Ne înclinăm în faţa curajului şi eroismului lor, dovedite într-o confruntare purtată, cu vitejie şi determinare, cu un inamic perfid, care dispreţuieşte valorile umane. Nu putem anticipa deznodământul acestui război, dar putem fi siguri că vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie. În faţa ameninţărilor pe care Rusia le reprezintă la adresa securităţii regionale şi europene, este esenţial să rămânem uniţi şi solidari şi să continuăm să susţinem cauza dreaptă a Ucrainei şi, în acelaşi timp, să investim în propria securitate. Prin eforturile noastre colective de a consolida postura de apărare şi descurajare, mai ales aici, pe flancul estic al Alianţei, şi prin angajamentul necondiţionat faţă de valorile democratice putem contribui la menţinerea păcii şi securităţii în întreaga regiune, pe continent şi în lume”, a mai spus Angel Tîlvăr, la împlinirea a doi ani de la începutul războiului.

    Ministrul a mai afirmat că fiecare dintre noi trebuie să ne reînnoim angajamentul faţă de democraţie, respectul pentru drepturile omului şi susţinerea unui sistem internaţional bazat pe reguli, pentru că doar aşa putem ajuta Ucraina şi doar aşa ne putem proteja proprii cetăţeni şi teritoriul aliat.

  • Criza energetică din Europa ar putea lua sfârşit: Preţul gazului european a coborât la cel scăzut nivel din ultimii trei ani

    Preţul gazului european a scăzut la un nivel minim record comparativ cu perioada generată de războiul din Ucraina, oferind speranţa că o criză energetică care a cuprins regiunea în ultimii trei ani ar putea lua sfârşit, raportează Financial Times.

    Importurile puternice de gaze naturale lichefiate, vremea caldă şi reducerea cererii ca urmare a preţurilor ridicate din ultimii ani au contribuit la menţinerea gazului stocat în depozitele subterane ale UE la niveluri istorice ridicate în această iarnă, punând presiune asupra preţurilor.

    Vineri, preţul de referinţă la nivel european, Title Transfer Facility (TTF), a coborât până la 22,53 euro pe megawatt oră, cel mai scăzut nivel din mai 2021, fiind pe cale să înregistreze a treia scădere săptămânală consecutivă.

    Criza energetică a Europei a început în 2021, când regiunea a ieşit dintr-o iarnă rece prelungită, cu niveluri scăzute de stocare a gazelor naturale. Îngrijorările legate de aprovizionarea redusă au fost exacerbate când Rusia a început să trimită mai puţin gaz în Europa, comercianţii speculând la acea vreme că aceasta a fost o tactică de presiune asupra guvernelor europene, inclusiv asupra Germaniei, pentru a aproba punerea în funcţiune a foarte controversatului gazoduct Nord Stream 2.

    Preţurile europene la gaze au atins un vârf în vara anului 2022, ajungând la un moment dat la peste 300 EUR/MWh, în condiţiile în care Rusia şi-a redus şi mai mult livrările în regiune în urma invaziei sale în Ucraina. 

    De atunci, eforturile concertate ale naţiunilor din UE de a reduce cererea, precum şi importurile puternice de GNL din ţări precum SUA şi iernile calde consecutive au contribuit la atenuarea crizei de aprovizionare cu gaze a Europei.

    Gazul rusesc livrat prin conducte, care reprezenta 40% din aprovizionarea UE înainte de invazie, a scăzut la 8%, potrivit Comisiei Europene.

    Miercuri, instalaţiile de depozitare a gazelor din UE erau pline în proporţie de peste 64%, un nivel record pentru această perioadă a anului, potrivit datelor furnizate de Gas Infrastructure Europe, un organism industrial.