Tag: membri

  • Cea mai controversată societate secretă din lume. Membrii sunt aleşi pe viaţă

    În 1831, studenţii de la universitatea Yale, inclusiv tatăl fostului preşedinte american William Howard Taft, au înfiinţat una dintre cele mai faimoase societăţi secrete din America: Skull and Bones, conform Business Insider.

    De atunci, grupul a ajuns să stârnească publicului atât fascinaţie, cât şi repulsie faţă de elită. În fiecare an 15 tineri sunt aleşi să fie membri ai socităţii secrete, pe viaţă.

    Sediul societăţii secrete se află într-o clădire fără geamuri de pe Strada High, nr. 64, din New Haven, Connecticut, şi este denumită în cercul lor restrâns: „Mormântul ”. Acoperişul clădirii are o pistă de aterizare pentru elicoptere private, conform Alexandrei Robbins, autoarea cărţii „Secrete din mormânt: Skull and Bones, Ivy League, şi căile ascunde ale puterii”. Pentru aceste beneficii şi multe altele, membrii societăţii secrete trebuie să jure credinţă totală clubului.

    Noii membri trebuie să dezvăluie detalii intime despre ei, inclusiv întregul lor istoric sexual, îninte de a fi acceptaţi. În plus, trebuie să fie de acord să dea socităţii o parte din proprietăţiile lor clubului, iar în schimb li se promite stabilitate financiară pe tot parcursul vieţii, aşa că nu vor fi tentaţi să dezvăluie secretele socităţii, precizează Robbins.

    De-a lungul timpului, din această socitate secretă au  făcut parte mari oameni de afaceri, poeţi, politicieni şi trei preşedinţi ai SUA.

    Cum arată cea mai frumoasă plajă din lume: Stiniva din Croaţia. Este un paradis aproape de România

    Iată care sunt cei mai populari membri:

    1.      William Howard Taft — Promoţia 1879

    William Howard Taft a fost cel de-al douăzeci şi şaptelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Şef al Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite ale Americii şi lider al aripii conservative a Partidului Republican. Este singurul politician american care a avut atât funcţia de preşedinte, cât şi de Şef al Curţii Supreme de Justiţie.

    Conform autoarei Robbinson, Taft a primit titlul de „magog”, ceea ce înseamnă că a avut cea mai multă experienţă sexual din societatea secretă. El a intrat destul de uşor în socitatea secrete având în vedere că tatăl său, un fost avocat, a fost unul dintre membrii fondatori. 

    2.      McGeorge Bundy — Promoţia 1940

    McGeorge Bundy a fost consilierul pe politică externă al preşedinţilor americani John F. Kennedy şi Lyndon B. Johnson. A avut un rol cheie în războiul din Vietanam. După moartea sa, au fost găsite nişte notiţe în care spunea că regret multe dintre decizile pe care le-a luat în timpul războiul.

    El a intrat în socitatea secretă datorită fratelui său,William Bundy, fost agent CIA care a absolvit Yale cu un an mai devreme.

    3.      George Herbert Walker Bush — Promoţia 1948

    George Herbert Walker Bush a fost cel de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, cel de-al 43-lea vicepreşedinte sub preşedinţia lui Ronald Reagan. Înaintea de a fi preşedinte a fost pliot în timpul celui de-al doilea război mondial, apoi ambasador SUA în China şi director CIA.

    El a fost criticat pentru implicarea sa în războiul din Golf, în special pentru operaţiunea „Furtună în deşert”, dar a fost apreciat pentru că a promulgat mai multe legi favorabile pentru persoanele cu dizabilităţi.

    4.      William F. Buckley Jr. — Promoţia1950

    William F. Buckley Jr. a condus ziarul facultăţii cât timp era student şi a  făcut parte din echipa de dezbateri a universităţii. Mai târziu şi-a înfiinţat propriul ziar, „The National Review ”, care mai există şi astăzi. De asemeanea, a scris mai multe cărţi poliţiste de-a lungul vieţii. 

    Cele mai impresionante fotografii cu armata Coreei de Nord

    5.      John F. Kerry —Promoţia 1966

    Kerry, actualul secretar de stat şi fostulul senator de Massachusetts, şi-a petrecut copilaria în străinătate având în vedere că tatăl său era diplomat.  La rândul său, tatăl lui Kerry a fost membru al socităţii secrete „Skull and Bones”  şi student al universităţii Yale.

    6.      George W. Bush — Promoţia 1968

    George Walker Bush, a devenit cel de-al 43- lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii în urma unor alegeri mult discutate, desfăşurate la sfârşitul anului 2000. Tătăl său, George Herbert Walker Bush a fost preşedinte cu 8 ani înaintea sa, fiind cel de-al 41-lea preşedinte al Americii.

    Înainte de a fi preşedinte, în 1977, George W. Bush a fondat compania Bush Energy care se ocupa de exploatarea gazelor naturale şi petrolului.  În 1989 a format un grup de asociaţi care a cumpărat echipa de baseball Texas Rangers. A rămas preşedinte al asociaţilor la Texas Rangers până ce a fost ales guvernator al Texasului în 1994.

    7.      Stephen A. Schwarzman —Promoţia1969

    Este un antreprenor din Pennsylvania care are o avere persoanlă de 12,6 miliarde de dolari, în 2015, conform Forbes. Schwarzman este fondatorul  „The Blackstone Group”, o companie de investiţii şi consultanţă finaciară.

    8.      Dana Milbank — Promoţia 1990

    Este un jurnalist american care i-a jignit atât pe Obama, cât şi pe Bush de a lungul mandatelor lor. Este editor la „The Washington Post” şi a scris mai multe cărţi.

    9.      Walter Camp —Promoţia1880

    Cunoscut ca „părintele foltbalului american”, Walter Camp a fost un cunoscut jucător de fotbal, antrenor şi autor a mai multor cărţi despre fotbal. El a inventat multe dintre regulile moderne de fotbal, precum şi diferite tactici de joc.

    Un muzeu în aer liber din România, considerat cel mai frumos din Europa

    10.  Lyman Spitzer —Promoţia1935

    A fost un fizician, astronom şi alpinist american. El a venit cu idea de a lansa un telescop în jurul Pâmântului, care să ofere imagini din spaţiu, dar nu el l-a şi inventat. Ca om de ştiinţa, a cercetat cum s-au format stelele şi a studiat  fizica plasmei.

    11.  Potter Stewart —Promoţia 1937

    A făcut parte din Curtea Supremă a SUA şi a adus mai multe reforme în justiţie şi în drepturile omului, spre exemplu, a desfiinţat o lege care nu permitea folosirea de metode contraceptive.

    12.  Frederick Wallace Smith —Promoţia 1966

    Este fondatorul şi CEO-ul FedEx, o companie de curierat care face livrări aproape pe tot globul, şi care are sediul în Memphis, Tennessee. Smith are un salariu annual de 13.7 milioane de dolari.

    Cum arată satul de vis unde nu există drumuri, maşini sau aglomeraţie

    13.  Austan Goolsbee —Promoţia 1991

    Este un economist american şi a fost unul dintre cei mai tineri consilieri economici din cabinetul lui Obama. Acum deţine funcţia de de Preşedinte al Consiliului Consilierilor Economici al SUA.

  • Ce vor trebui să aibă tot timpul la ei, după Brexit, românii din Marea Britanie

    Milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Marea Britanie vor fi nevoiţi să aibă asupra lor documente de identitate pentru a demonstra că au dreptul să rămână în Regat şi după Brexit.

    Anunţul a fost făcut luni de către guvernul britanic, prin vocea secretarului de stat Amber Rudd: “Vom urma mai mulţi paşi, asigurându-ne că tehnologia disponibilă va uşura acest proces şi că vom acorda atenţie fiecărui imigrant.”

    Premierul Theresa May a declarat că speră să poată acorda drept de şedere unui număr de 3 milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în Marea Britanie. În acelaşi timp, un milion de expaţi britanici ar urma să primească dreptul de a locui în ţările membre UE în care s-au stabilit.

  • Preţul petrolului trece de 55 de dolari pentru prima dată în 16 luni, pe fondul înţelegerii OPEC

    Preţurile ţiţeiului brut trec, luni, de 55 de dolari pe baril, ajungând la un record al ultimelor 16 luni, după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a ajuns la o înţelegere de reducere a producţiei, potrivit Reuters.

    LCOc1, referinţa pentru ţiţeiul brut Brent, a ajuns la cea mai înaltă valoare din iulie 2015, atingând cota de 55,33 de dolari. Ultima dată a fost tranzacţionat la preţul de 55,05 de dolari.

    Săptămâna trecută, membrii OPEC au stabilit să reducă producţia cu 1,2 milioane de barili pe zi, din ianuarie. Săptămâna aceasta urmează întâlnirea între ţările membre OPEC şi cele care nu sunt membre, pentru a extinde înţelegerea.

    Producătorii care nu fac parte din OPEC sunt aşteptaţi să ajungă la un acord de reducere a producţiei cu 600.000 de barili pe zi, pe 10 decembrie, în Viena.

    Iran va participa la întâlnire, potrivit agenţiei de presă SHANA. Înţelegerea OPEC permite Iranului să crească producţia pentru a recupera ceea ce a pierdut în urma sancţiunilor.

  • Cel puţin 73 de morţi în Siria, în urma unor raiduri aeriene

    Cel puţin 73 de persoane au murit duminică în provincia siriană Idlib, controlată în mare parte de rebeli, în urma unor raiduri aeriene, a anunţat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Le Figaro.

    În oraşul Maarat al Nouman au murit cel puţin 38 de persoane, inclusiv cinci copii şi şase membri ai unei familii, a mai anunţat OSDO.

    Atacul a fost efecuat cu barili de explozibili aruncaţi din elicoptere.

  • Sărăcia în muncă: Aproape 4% din salariaţi trăiesc sub pragul de subzistenţă, chiar dacă au un venit constant

    Din totalul efectivului de salariaţi, „aproximativ 3,8% sunt săraci”, iar în cazul gospodăriilor cu cel puţin un salariat „aproximativ 7% din membrii acestor gospodării au venitul disponibil sub pragul de sărăcie”, arată un studiu al Ministerului Muncii în care este analizată „sărăcia în muncă”.

    Referitor la rata sărăciei în muncă, „pentru anul 2015 se constată faptul că aproximativ 20,2% din persoanele ocupate sunt sărace, iar ponderea acestora creşte la 23,2% pentru cazul familiilor în care există persoane ocupate.

    Potrivit studiului, „sub 20% din săracii în muncă sunt persoane salariate”, restul fiind persoane aflate în alte forme de ocupare. „Prin urmare, nu ne aşteptăm ca o creştere a salariului minim să conducă la o scădere semnificativă a sărăciei în muncă”, arată autorii studiului.

    În ceea ce priveşte ponderea persoanelor sărace din salariaţii remuneraţi la salariul minim, „semnalăm faptul că doar 9,2% se încadrează în această categorie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIST: Acordul OPEC este o victorie a economiei asupra politicii

    Jocul de-a şoarecele şi pisica pe care l-am văzut la reuniunea OPEC a lăsat impresia, iniţial, că un acord este imposibil de acceptat. Câteva ore mai târziu, imposibilul era realizat, spune Ole Hansen, Head of Commodity Strategy la banca de investiţii Saxo Bank.

    „În acest moment, avem măcar siguranţa că s-a pus o plasă de siguranţă sub pragul inferior al preţului petrolului. Intrăm în faza delicată de aplicare a acordului, în care aceste reduceri trebuie asumate şi puse în practică de fiecare stat membru”, adaugă Hansen.

    OPEC a ajuns, la Viena, la un acord care limitează producţia zilnică totală a statelor membre la 32,5 milioane de barili. Această reducere înseamnă o tăiere a producţiei cu 1,2 milioane de barili/zi din partea statelor membre OPEC şi cu 600.000 de barili/zi din partea celor care nu sunt membre.

    În funcţie de dimensiunea contribuţiei fiecărui stat membru la acestă reducere, Ole Hansen crede că va fi o adevărată “luptă” pentru un preţ al ţiţeiului peste 54 dolari/baril. Producătorii din SUA sunt gata de atac, ceea ce va pune o oarecare presiune pe creşterea preţului, asta până când stocurile la nivel global încep să scadă cu adevărat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropiere de oraşul columbian Medellin. La bord se aflau şi membrii echipei braziliene de fotbal Chapecoense

    Un avion de pasageri cu aproximativ 72 de persoane la bord s-ar fi prăbuşit în cursul nopţii de luni spre marţi în zona Medellin, informează autorităţile columbiene şi presa locală, potrivit The Associated Press şi The Telegraph.

    Primarul oraşului Medellin, Federico Gutierrez a declarat că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă în apropiere de oraş, cu puţin timp înainte de miezul nopţii.

    Oficialul columbian a mai spus că ambulanţe şi serviciile de intervenţie au fost trimise la locul accidentului, anunţând că este posibil să existe supravieţuitori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro