Tag: incheiere

  • Plusurile şi minusurile săptămânii care se încheie

    + În 2017 s-au înregistrat cu 12% mai mulţi angajaţi în companiile private şi bonusuri medii, în creştere cu 11% comparativ cu anul precedent, potrivit Smartree Workforce Index, o analiză realizată de Smartree. Studiul mai arată că bunăstarea totală a angajaţilor a crescut anul trecut cu 7% comparativ cu 2016.

    + Moneda europeană s-a apreciat, săptămâna trecută, cu până la un punct procentual faţă de dolarul american, pe fondul scăderilor de pe pieţele din SUA şi Asia, în timp ce leul românesc se menţine sub plafonul de 4,65 lei/euro.

    + Un sistem solar din galaxia noastră, Trappist-1, include şapte planete telurice care par a conţine apă şi sunt potenţial locuibile, se arată într-un studiu citat de AFP.

    + Anul 2017 a însemnat pentru Jidvei, unul dintre principalii jucători pe piaţa vinurilor din România, vânzări cu 13% mai mari faţă de anul anterior şi peste 14 milioane de sticle vândute. Jidvei realizează întreg portofoliul de produse din recolta obţinută din cele 2.500 de hectare de plantaţii proprii.

    + Compania Lucasfilm a anunţat că va produce o nouă serie de filme din universul „Star Wars”, care va fi realizată de echipa de scenarişti şi producători a serialului fantasy „Game of Thrones”, transmite AFP.


    – În fiecare lună, 20.000 de părinţi refuză să-şi vaccineze copiii, a anunţat Sorina Pintea, ministrul sănătăţii, care a precizat că, în opinia sa, părinţii ar trebui obligaţi să-şi vaccineze copiii, având în vedere numărul mare de decese, respectiv 38, cauzate de rujeolă.

    – India a testat, săptămâna trecută, o rachetă balistică de tipul Agni-I, capabilă să transporte focoase nucleare, pe fondul tensiunilor cu Pakistanul şi cu China, relatează agenţia Xinhua.

    – Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege potrivit căruia şoferii care circulă fără rovinietă nu vor putea fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data comunicării acesteia, iar amenda se prescrie dacă şoferul nu e informat timp de 4 luni.

    – Companiile nu sunt încă pregătite, la nivel global, pentru alinierea la GDPR, arată un studiu realizat de EY. 78% consideră conformarea la normele de protecţie şi de confidenţialitate a datelor personale un motiv tot mai puternic de îngrijorare.

    – Pieţele globale au înregistrat pierderi cumulate de 4.000 de miliarde de dolari, la doar opt zile după creşteri euforice şi valori-record, informează Reuters.

    – DIICOT susţine, în raportul de activitate pentru anul 2017, că au fost soluţionate cu 21,88% mai puţine dosare faţă de 2016. În ceea ce priveşte prejudiciul total constatat în cauzele Direcţiei, anul trecut acesta a fost de peste 665 mil. lei şi 13,9 mil. euro.

  • Ţara care nu mai acceptă tăierea nici măcăr a unui copac, în timp ce guvernul declară război companiilor care taie ilegal pădurile

    Guvernul norvegian a făcut primul pas în această direcţie – nu va mai cumpăra produse care sunt asociate cu defrişările pădurilor tropicale. Mai exact, Parlamentul nu va mai încheia contracte guvernamentale cu nicio companie care taie şi distruge pădurile, conform Bright Side.

    Fără îndoială, lemnul reprezintă un material important, utilizat în mii de produse, fără de care nu ne-am putea desfăşura la fel de uşor activităţile zilnice. Din păcate, mare parte dintre acestea, indiferent dacă vorbim de mobilier din lemn sau produse de patiserie cu ulei de palmier, reprezintă rezultatul defrişării pădurilor tropicale la scară largă. Cele mai afectate sunt pădurile din Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay, Indonezia, Malaezia şi Papua Noua Guinee. Aceste păduri extinse, ce au fost odată habitatele a sute de specii vii, sunt istorie astăzi.

    În cele din urmă, Norvegia a devenit prima ţară din lume care s-a angajat la o politică de zero defrişare. De acum înainte, toate produsele care sunt achiziţionate de către ţară vor trebui să îndeplinească cerinţe stricte. De asemenea, norvegienii au solicitat şi altor alte naţiuni să adopte această legislaţie, în special Marii Britanii şi Germaniei.

    În cele din urmă, milioane de oameni din întreaga lume depind de păduri şi protejarea „plămânilor Pământului” este responsabilitatea tuturor naţiunilor. Norvegia a făcut primul pas în direcţia bună, însă şi alte state ar trebui să îi urmeze modelul, mai arată Bright Side. 

  • Bursele din Asia se prăbuşesc din nou, China suferă cele mai mari corecţii

    Valorile de referinţă ale pieţei japoneze de capital au scăzut vineri cu peste 3%, bursa din Hong Kong-ul a scăzut cu aproape 4%, iar în China pierderile au depăşit 5%. Concomitent, China a cotat yuanul în scădere până la niveluri care n-au mai fost întâlnite din 2015.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marea Britanie nu va fi pregătită să iasă din UE până în 2020 – oficiali europeni

    Diplomaţi şi oficiali de la Bruxelles susţin că mai multe subiecte nerezolvate, precum graniţa irlandeză şi relaţiile comerciale viitoare, indică faptul că tranziţia va dura mai mult decât era planificat.

    Discuţiile formale privind perioada de tranziţie post-Brexit au început la Bruxelles în această săptămână, iar diplomaţii UE au precizat că o eventuală prelungire a perioadei poate fi convenită abia după ce Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar, în martie 2019, pentru ca Londra să rămână sub presiune privind încheierea unui acord comercial până în 2021.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angajaţi puşi să vină cu bani de acasă. „Femeia trebuie să mai aducă 1 leu sau 2 lei de acasă, ca să încheie ştatul”

    Daniela Zăvelcă este îngrijitoare încadrată cu un sfert de normă la grădiniţa de centru din Roşia de Amaradia. Pentru că asigură curăţenia şi încălzirea claselor în care studiază preşcolarii, femeia este pontată cu 2 ore pe zi. Până luna trecută, încasa un salariu de circa 300 de lei. După transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, Daniela Zăvelcă a aflat că va trebui să vină cu bani de acasă. Femeia are doi copii, de 14 şi 16 ani, ambii elevi, iar principalul venit este asigurat de soţul său, fochist la liceul din localitate. Daniela Zăvelcă spune că va renunţa la serviciu.

    „Mi se aduse la cunoştinţă că nu se ajung banii să fie plătite contribuţiile şi că trebuie să aduc bani de acasă. Dacă nu se remediază, eu stau acasă, că nu muncesc pentru stat, să mai iau şi banii de la copii. Îmi pun demisia şi stau acasă. Am şi eu doi copii, credite la bănci. Ca să mai aduc şi bani la stat din venitul soţului, nu se poate. Nu îmi veni să cred, după ce că nu erau aşa mulţi bani… Până la urmă, e de muncă. Fac focurile la sobe, nu e uşor să fii şi îngrijitor”, a explicat Daniela Zăvelcă. 

    Primar: Trebuie să aducă 2 lei de-acasă

    Primarul din Roşia de Amaradia spune că este o situaţie nemaiîntâlnită, care i-a pus în dificultate pe contabilii din învăţământ. „Este o situaţie fără precedent. Femeia este angajată cu taxă forfetară. Acum, cu mutarea contribuţiilor, cu creşterea procentuală a acestora, ne trezirăm că femeia trebuie să mai aducă 1 leu sau 2 lei de acasă, ca să încheie ştatul. Contabilul nu ştia cum să facă, cum îi ia banii, cu chitanţă, cu factură”, a spus Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia.

    Primarul spune că şi femeia de serviciu de la şcoala Seciuri, care este încadrată cu jumătate de normă, este afectată. Dacă până acum lua 540 de lei, de aici înainte va încasa doar 217 lei în ziua de salariu.

    Cititi mai multe pe www.panduru.ro

  • CTP, investiţie de 12 milioane de euro pentru un nou contract cu DVS

    CTP a investit circa 12 milioane de euro în construirea noilor spaţii de depozitare, care au fost ocupate de compania daneză la începutul lunii februarie. Grupul danez DSV a semnat contractul de închiriere pentru spaţiul din CTPark Bucharest West în vara anului trecut, pentru o durată de zece ani, şi îl va utiliza pentru activităţi de depozitare. DSV este chiriaş al CTP încă din 2015, şi în prezent ocupă 55.000 mp în parcul logistic CTPark Bucharest.

    „Sunt convins că CTPark Bucharest West va deveni, în scurt timp, unul dintre cele mai importante hub-uri logistice din Europa Centrală şi de Est.”, a declarat Sergiu Iordache, director general al DSV Romania. Standarde de construcţie impuse de CTP au în vedere folosirea unei tehnologii ecologice performante, care ajută la micşorarea consumului de energie şi la reducerea costurilor operaţionale.

  • ATENŢIE ŞOFERI! Cum puteţi contesta un proces verbal încheiat de poliţist

    Documentul pe care-l face agentul de poliţie atunci când ne amendează în trafic se cheamă proces-verbal de contravenţie şi regulile în ceea ce-l priveşte se regăsesc în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

    „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, scrie în ordonanţă, potrivit avocatnet.ro.

    Aşadar, termenul pe care îl avem la dispoziţie ca să contestăm în scris procesul-verbal e de 15 zile de când poliţistul ni l-a înmânat sau de când a ajuns la noi. Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, iar termenul de judecată fixat de judecător nu va depăşi 30 de zile (astfel de plângeri se judecă mai repede).

    Depunem plângerea alături de dosarul cauzei, care conţine probe pe care vrem să le folosim pentru a dovedi că avem dreptate. Copia (iar nu originalul!) procesului-verbal nu trebuie să lipsească, desigur.


    Atenţie! Plângerea suspendă executarea amenzilor de la data înregistrării la instanţă şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, conform Codului rutier. Dacă, să zicem, sancţiunea aplicată a fost suspendarea permisului, pe perioada aceasta aveţi dreptul să conduceţi.

  • Un englez îşi vinde Porsche-ul cu 20 de lire.Dar pentru a încheia „afacerea” clenţii trebuie să îndeplinească o sigură condiţie.

    Un antreprenor din domeniul imobiliar, a anunţat că îşi vinde bolidul de lux, un Porsche, cu doar 20 de lire sterline.Dar pentru a încheia „afacerea” clenţii trebuie să îndeplinească o sigură condiţie.

    Ed Bezzant este un om de afaceri prosper din Chelsea. El a anunţat pe Instagram că organizează o tombolă cu 2.500 de bilete la preţul de 20 de lire sterline. Câştigătorul va primi maşina sa: un Porsche Cayman, al cărui preţ este de aproximativ 42.000 de lire.

    Dacă va reuşi să vândă toate biletele, bărbatul se va alege însă cu 50.000 de lire sterline, cu 8.000 mai mult decât preţul unui Cayman 718 nou-nouţ, ultima ediţie.

    „Îmi vând Porsche-ul pentru 20 de lire. Vând 2.500 de bilete de loterie, iar extragerea va avea loc doar când se vor epuiza toate biletele. Puteţi cumpăra câte bilete doriţi, iar confirmările şi modalităţile de plată le veţi primi pe e-mail. Să înceapă jocul”, a postat tânărul pe Instagram.

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Vast Resources atrage peste 9 milioane de dolari pentru minerit în România

     Noul partener, Mercuria Energy Trading Group, este una dintre cele mai mari companii integrate de energie şi de comercializare a mărfurilor la nivel global, iar fondurile atrase vor fi investite de Vast Resources în construirea complexului metalurgic din apropierea minei Mănăila, judeţul Suceava şi repornirea activităţii miniere în Bihor, la mina din Băiţa Plai. Cei 9,5 milioane de dolari vor ajunge la Vast Resources în două tranşe, în primele şapte luni ale acestui an. Acordul are în vedere perioada ianuarie 2018 – decembrie 2021, şi include vânzarea în procent de până la 100% a concentratelor de cupru şi zinc procesate în minele din România către Mercury Energy Trading Group, pe toată perioada colaborării.


    Vast Resources îşi continuă astfel planul de a-şi concentra atenţia asupra dezvoltării minelor pe care le administrează pe teritoriul ţării noastre. “Suntem bucuroşi să intrăm în acest parteneriat întrucât anticipăm că fondurile ne vor permite să ne îndeplinim toate obiectivele pe termen scurt şi mediu în România. Eforturile noastre se îndreaptă înspre extinderea şi optimizarea minei Mănăila şi, sub rezerva asocierii la licenţă, demararea producţiei în mina noastră Băiţa Plai, fără o diluare de acţiuni ale acţionarilor”, a declarat Andrew Prelea, CEO Vast Resources.


    Din fondurile atrase la în acest an, 1,6 milioane de dolari vor fi alocaţi restituirii a unei părţi din împrumutul oferit de Sub Sahara Goldia Investments (SSGI) în cursul anului trecut, iar restul sumei va fi investită în totalitate în România.

    „Acordul care va fi semnat cu Mercuria nu doar că ne va permite să realizăm un program accelerat de returnare a fondurilor agreate cu SSGI, dar ne va oferi şi oportunitatea de a reduce costurile lunare ale companiei. Aş vrea să mulţumesc, pe această cale, partenerilor de la SSGI
    Compania Vast Resources a fost fondată la sfârşitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe şi Africa de Sud. În completarea activităţii din Africa, în mai 2013, Vast Resources şi-a îndreptat atenţia către România, în vederea dezvoltării business-ului.

    Fondată în 2004, Mercuria a devenit o companie globală de comercializare a energiei şi mărfurilor. Mercuria este acum una dintre cele mai mari întreprinderi private de acest tip din lume, cu o cifră de afaceri brută de 91 miliarde de dolari.
    Activităţile Mercuria la început au avut accent pe comerţul cu ţiţei, dar activităţile sale includ acum toate produsele energetice cheie şi o gamă largă de mărfuri uscate în vrac. Mercuria a dezvoltat, de asemenea, elementele fizice ale activităţii sale şi operează un portofoliu semnificativ de active, inclusiv de producţie, de logistică şi de interese de depozitare.
    Reţeaua Mercuria cuprinde 38 de birouri în 27 de ţări, iar grupul are peste 1.000 de persoane de 40 de naţionalităţi care tranzacţionează în mai mult de 50 de ţări.

     

  • Donald Trump, în discursul despre Starea Uniunii: Era capitulării economice s-a încheiat/ Rusia şi China ameninţă interesele şi valorile SUA

    ”În ultimul an, lumea a văzut ce am ştiut mereu: că niciun popor de pe lume nu este la fel de neînfricat, de îndrăzneţ şi determinat ca poporul american. Dacă există un munte, îl urcăm. Dacă există o frontieră, o traversăm. Dacă există o provocare, o înfruntăm. Dacă există o oportunitate, profităm. Deci, să începem în seara aceasta, afirmând că starea uniunii este puternică pentru că poporul nostru este puternic. Împreună, construim o ţară sigură, puternică şi mândră”, a afirmat preşedintele Trump, în primul discurs despre Starea Uniunii.

    Preşedintele Trump a subliniat că, de când a fost ales, au fost create 2.4 milioane de noi locuri de muncă, adăugând că, după ani de stagnare, au avut loc creşteri salariale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro