În 2005, Franţa avea a doua cea mai mare rată a fertilităţii din Europa, după Irlanda. Dar premierul Dominique de Villepin voia mai mult, considerând că în familiile franceze apar prea puţini copii. Pe atunci, rata fertilităţii era de 1,9 (numărul mediu de copii pe care i-ar naşte o femeie în cursul vieţii sale fertile, în condiţiile fertilităţii anului respectiv), ceva la care acum ţările europene nici nu visează. „Dacă numărul de familii cu trei copii se dublează, ar fi asigurată reînnoirea generaţiilor”, explica Villepin.
Franţa este unul dintre exemplele cele mai clare de stat providenţă, iar încurajarea natalităţii prin diferite mijloace, mai ales prin bani şi concedii pentru proaspeţii părinţi, este pe lista de prestaţii sociale. Premierul Villepin a anunţat atunci mai multe stimulente financiare pentru familiile care alegeau să facă mai mulţi copii. Până la intervenţia sa, femeile primeau de la guvern o alocaţie dacă îşi luau concediu de şase luni după naşterea primului copil şi 512 euro pe lună timp de trei ani de pauză de la muncă după al doilea şi al treilea copil. După iulie 2006, femeile ajunse la al treilea copil primeau opţiunea de a-şi lua concediu doar un an, dar cu o alocaţie de 750 de euro pe lună – „O încercare de a împăca mai bine familia cu viaţa profesională”. Aceasta este doar una din multele încercări şi experimente ale Franţei de a se asigura că nu îmbătrâneşte sau, cel puţin, că încetineşte ritmul de îmbătrânire. N-a reuşit. 2021 a fost primul an din ultimii şase în care numărul de naşteri a crescut. Totuşi, Franţa s-a aflat constant pe primele locuri sau chiar pe primul în Europa la rata fertilităţii. România este şi ea aproape. Criza demografică, în care bătrânii devin tot mai numeroşi în raport cu tinerii, în care populaţia îmbătrâneşte şi se micşorează ca număr, este una căreia nimeni din lumea civilizată nu i-a găsit rezolvare. Tot mai multe ţări caută să întârzie explozia bombei demografice prin măsuri financiare. Este o soluţie bună? Sau este doar politică şi populism? Schimbă banii ceva? se întreabă BBC.
În comuna finlandeză Lestijärvi, din 2013 încoace fiecare nou-născut „valorează” 10.000 de euro. În 2013 autorităţile de acolo au decis să lupte contra declinului natalităţii şi scăderii populaţiei. În 2012, în această localitate s-a născut un singur copil. Administraţia a introdus un stimulent financiar numit „bonus de copil”: oricine putea primi 10.000 de euro de-a lungul a zece ani dacă aducea pe lume un copil. Strategia a funcţionat. Din 2013 până în 2019 aproape 60 de copii s-au născut în acest sat. Comparativ cu ultimii şapte ani, în care s-au născut doar 38 de copii, bebeluşii reprezintă un mare impuls. Localitatea are mai puţin de 800 de locuitori.
Beneficiari ai bonusurilor pentru copii, Jukka-Pekka Tuikka, 53 de ani (în 2019), şi soţia sa Janika, 51 de ani, lucrează ca antreprenori în industria agricolă. A doua lor fiică, Janette, s-a născut în 2013, la timp pentru a-şi câştiga o poreclă nostimă: „Fata de zece mii de euro”.
„Plănuiam de ceva vreme un al doilea copil şi îmbătrâneam”, explică Tuikka, „Aşadar nu pot spune că banii au influenţat cu adevărat decizia noastră de a avea un copil”. Totuşi, Tuikka consideră stimulentul o măsură importantă care arată că liderii locali sunt interesaţi să ofere o mână de ajutor familiilor. Tuikka a economisit cea mai mare parte a banilor primiţi de familia sa şi intenţionează să-i folosească într-un mod care să fie de folos tuturor.
Alte câteva sate şi oraşe finlandeze au introdus bonusuri pentru copii variind de la câteva sute de euro până la 10.000 de euro. În 2022, media a fost de 500 de euro. În afară de Lestijärvi, doar alte două localităţi ofereau 1.000 de euro timp de zece ani. Însă numărul municipalităţilor care oferă bonus de copil a crescut de la 27 în 2019, la 58 în 2022.
Cu toate acestea, în ciuda acestor stimulente locale, natalitatea la nivel naţional arată că Finlanda are probleme. Ca multe alte ţări europene, rata fertilităţii a scăzut semnificativ în ultimul deceniu: în 2018, a atins un prim minim record de 1,4 copii pe femeie, faţă de „rata de înlocuire” de 2,1. Cu zece ani înainte, rata era de 1,85. Declinul a continuat în 2019, indicatorul ajungând la 1,35 copii. 2020, anul celor mai recente date ale Eurostat, a adus o îmbunătăţire, dar nu grozavă – 1,37 copii. A fost anul lockdownurilor din timpul pandemiei de COVID.
Finlanda are multe programe puternice de beneficii pentru familie – printre care setul tradiţional de pornire pentru proaspetele mămici, faimos în lume, o alocaţie lunară pentru copii de aproximativ 100 de euro per copil şi concediu pentru părinţi partajat care durează până la 7 luni (pentru ambii părinţi; dacă copilul are un singur părinte, concediul este de 14 luni) cu până la 90% din salariu plătit. Finlanda a reformat politicile de încurajare a natalităţii chiar anul trecut, în condiţiile în care i se reproşa că, deşi cheltuie pe ajutoarele familiale mai mulţi bani de la buget decât media UE, rămăsese în urma celorlalte ţări nordice, cum ar fi Suedia, care se laudă cu un concediu pentru părinţi mai generos.
Deci este soluţia copilului de 10.000 de euro aplicată în Lestijärvi o modalitate eficientă de a creşte rata natalităţii? Ritva Nätkin, profesor de ştiinţe sociale la Universitatea Tampere, spune că întărirea stimulentelor financiare pentru familii ar contribui probabil la creşterea ratei natalităţii într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, este puţin probabil ca stimulentele financiare singure să declanşeze un baby boom, spune ea, mai ales deoarece atitudinea oamenilor faţă de a avea copii s-a schimbat în timp.
În Lestijärvi, Tuikka consideră că alocaţia a avut un impact pozitiv asupra deciziilor unor rezidenţi de a avea copii – dar nu crede că banii în sine i-ar încuraja pe oameni să se reproducă. „Mai important, datorită acestor bani unele familii au rămas în sat în loc să se mute”, a spus el.
Imaginea este oarecum diferită pe celălalt mal al Golfului Finlandei, unde Estonia a reuşit să-şi crească rata natalităţii în ultimul deceniu şi jumătate.
Deci este soluţia copilului de 10.000 de euro aplicată în Lestijärvi o modalitate eficientă de a creşte rata natalităţii? Ritva Nätkin, profesor de ştiinţe sociale la Universitatea Tampere, spune că întărirea stimulentelor financiare pentru familii ar contribui probabil la creşterea ratei natalităţii într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, este puţin probabil ca stimulentele financiare singure să declanşeze un baby boom, spune ea, mai ales deoarece atitudinea oamenilor faţă de a avea copii s-a schimbat în timp.
Creşterea poate fi atribuită într-o oarecare măsură deciziilor guvernamentale de a investi în politicile familiale, mai ales sub forma unui sprijin financiar sporit pentru familiile numeroase. Pe lângă politica generoasă de concedii pentru părinţi introdusă în 2004 – care oferă concediu timp de un an şi jumătate cu salariul plătit integral –, în 2017 guvernul a introdus o alocaţie lunară pentru copii: 60 de euro pentru primul copil, 60 de euro pentru al doilea şi 100 de euro pentru al treilea copil. De asemenea, statul recompensează familiile cu trei sau mai mulţi copii: acestea primesc un bonus lunar de 300 de euro. În total, o familie din Estonia cu trei copii primeşte 520 de euro pe lună sub formă de beneficii pentru familie.
Având în vedere costul de trai relativ mic din Estonia şi venitul mediu scăzut, aceste beneficii reprezintă cu siguranţă un ajutor financiar generos. Programele par să fi funcţionat – rata fertilităţii a crescut de la 1,32 copii la începutul anilor 2000 la 1,67 în 2018 – deşi cu mici scăderi la începutul anilor 2010.
Allan Puur, profesor de demografie la Universitatea din Tallinn, confirmă că stimulentele financiare pare să fi avut un impact pozitiv. El subliniază în special stimulentul din 2017, care a dus la ceea ce se numeşte un „al treilea baby boom” la scară mică.
Dar, din nou, există mai multe interpretări ale poveştii. Puur menţionează, de asemenea, accesul îmbunătăţit la grădiniţe publice cu preţuri accesibile şi creşterea economică relativ stabilă a Estoniei ca factori care ar fi putut influenţa pozitiv rata naşterilor. „Fertilitatea este adesea prociclică, ceea ce înseamnă că natalitatea tinde să crească atunci când oportunităţile economice sunt bune şi invers”, spune el.
Cu alte cuvinte, stimulentele financiare oferă fundaţia pentru a menţine rata naşterilor în creştere – dar şi factorii economici mai generali joacă un rol substanţial.
Laurent Toulemon, cercetător la Institutul Francez de Studii Demografice, consideră că şi atmosfera din jurul familiilor contează. În Franţa, cetăţenii ştiu că statul iubeşte familiile şi au încredere că guvernul le va ajuta financiar, spune el. Deşi rata fertilităţii a scăzut uşor în ultimii patru ani, Franţa are în continuare cea mai mare rată a naşterilor din UE, cu 1,83 de copii în 2020.
Franţa este cunoscută pentru politicile sale pronatalitate stabile şi pentru că cheltuie mai mulţi bani publici pe familii decât oricare altă ţară din OCDE. Statul francez oferă mai multe tipuri de prestaţii şi alocaţii, inclusiv o „subvenţie de naştere” de aproximativ 950 euro, urmată de alocaţii lunare pentru copii şi diverse alocaţii familiale. Multe dintre ele cresc odată cu numărul copiilor. Familiile franceze beneficiază, de asemenea, de reduceri ale impozitului pe venit şi de îngrijirea copilului în timpul zilei subvenţionată de stat.
Totuşi, Toulemon este reticent să numească stimulentele financiare motivul din spatele ratei ridicate a fertilităţii din Franţa. Există şi alţi factori care pot juca, de asemenea, un rol important, cum ar fi sentimentul francez puternic şi pozitiv faţă de întemeierea unei familii şi împotriva lipsei de copii şi a familiilor cu un singur copil, spune el.
Da, banii par să ajute – dar obţinerea unei creşteri semnificative a fertilităţii ţine mai degrabă de o combinaţie complexă de atitudini sociale, politici profamilie şi sprijin financiar.
Un studiu de caz interesant în Italia arată cum această „furtună perfectă” de factori poate face diferenţa. În Italia, natalitatea este scăzută de zeci de ani şi în declin de mult timp. În 2020, indicatorul a atins un nou minim record, de 1,24 copii. Doar Spania, o altă economie mare dar care poate fi considerată neperformantă, are o rată mai mică.
Dar există o provincie italiană care nu se încadrează în tendinţa naţională: Bolzano, situată la graniţa cu Elveţia şi Austria, avea în 2019 o rată a fertilităţii de 1,67 copii – mai mare chiar şi decât media UE de atunci de 1,53 copii per femeie.
Provincia, cunoscută şi sub numele de Tirolul de Sud, are statut autonom şi mai multă libertate de a-şi stabili propriile politici. Politicile familiale sunt mai generoase decât în alte părţi ale Italiei, iar familiile primesc mai mult ajutor financiar. Alocaţia lunară pentru copii este de mai mulţi ani aproape 500 de euro – dublu faţă de nivelul naţional. Există, de asemenea, şi subvenţii speciale pentru cei cu venituri mici şi mai multe grădiniţe şi creşe decât alte regiuni italiene.
Bolzano bate multe alte regiuni din Italia la capitolul servicii prietenoase cu familia, cum ar fi îngrijirea copiilor, explică Mirco Tonin, profesor de politică economică la Universitatea Liberă din Bolzano. În altă parte, tradiţia este ca bunicii să se ocupe de creşterea copiilor mici, dar în Bolzano este mai uşor să găseşti centre locale de îngrijire a copiilor, a explicat el.
Ajutorul financiar mai mare pentru familii este util, spune Tonin, dar el consideră că miracolul din Bolzano reflectă şi participarea femeilor la piaţa muncii. Acolo, 73% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani lucrează, faţă de o cotă de 53% la nivel naţional. Trebuie ţinut cont şi de faptul că atitudinile conservatoare cu privire la rolurile de gen predomină în zonele sudice, iar provincia în sine este de departe cea mai bogată din Italia. Angajatorii din Bolzano (inclusiv un sector public de dimensiuni mari) oferă program de lucru flexibil, precum şi muncă cu fracţiune de normă şi de la distanţă, a adăugat profesorul. Astfel, viaţa de mamă poate fi împletită mai armonios cu cariera.
Bolzano este un studiu de caz interesant care arată că impulsionarea creşterii natalităţii nu are soluţii uşoare, ci mai degrabă unele complexe. Banii, până la urmă, nu fac singuri totul.