Înainte de orice, să rămânem puţin în politica românească. Asemenea scorpionului care înţeapă broasca în mijlocul bălţii, deşi la marginea gândirii este conştient că asta îl va omorî, pentru că “nu s-a putut abţine”, premierul şi şeful de partid Victor Ponta nu s-a putut bucura de victoria în alegeri decât vreo 30 de secunde, după care şi-a adus aminte că este politician român şi a început să-şi bolovănească alegătorii cu alianţe politice.
Câteva zeci de ore mai târziu, gafele din comunicare şi miza excesivă pe televiziuni, care muncesc dar nu gândesc, fac din guvernul Ponta un crescător de taxe şi de preţuri, în timp ce el sunt de-a dreptul nevinovaţi, orice va fi însemnând asta. Alţi inşi cu totul şi cu totul speciali visează un Parlament ca trenul, cu clasa I şi clasa a II-a, aşa, ca să începem frumos.
Câştigătorii alegerilor ar trebui să ştie că oamenii au aşteptări mari, chiar dacă votul a fost unul negativ. Există riscul major la viitorul premier, fie el şi Victor Ponta, să se transforme într-un Boc cu program economic declamativ şi găunos, mai prezent la televiziuni decât în buzunare, generator de grafice colorate, dar nu şi de creştere economică sau bunăstare.
Toată această învălmăşeală vine într-un an care are toate şansele să transforme 2013 în anul furtunii perfecte. Acesta va fi, cred, titlul care va apărea pe coperta primului număr din anul viitor al revistei, în care vom analiza provocările lui 2013. Anii de zile de imobilism şi de lipsă de iniţiative, hoţia nesfârşită, cumetriile politice şi economice, jocurile de culise cu şi fără rost, lipsa de măsuri, strategii şi viziune se vor alinia cu centrul galaxiei şi se vor suprapune cu imobilismul şi risipa zadarnică de energii de la nivel european.
Ce va rezulta din asta, vom vedea. Pentru România ar putea fi alertă de tsunami pe curs, pe inflaţie, pe deficit, iar soluţia mult prea des fluturată a fondurilor europene nu cred că va ajuta prea mult.
Un înţelept zicea că politicienii pot rezolva, de obicei, orice problemă, pentru că de obicei creează o problemă şi mai mare. Şi atâta timp cât cetăţenii trăiesc cu impresia că prima problemă a fost rezolvată şi nu sunt informaţi despre apariţia celei de-a doua probleme, avem de-a face cu “succese politice”.
Şi am avut tot felul de succese politice – banii pompaţi în sistemul financiar la începutul crizei, naţionalizările de bănci, următoarele tranşe de bani pompaţi, ştergerile de datorii, reducerile de cheltuieli şi austeritatea impusă – care s-au adunat într-o grămadă uriaşă de succese care atârnă deasupra Europei întregi şi riscă, atunci când va cădea, să şteargă cu totul bătrânul continent de pe hartă.
Sute de ani creşterea a fost motorul capitalismului şi, de fiecare dată când motorul a tuşit, frâna a fost bruscă şi omenirea – care circulă de regulă fără centură – a dat cu capul în geam. În prezent nevoia de creştere ne îndeamnă să păşim în zone delicate; creşterea înseamnă consum de resurse naturale şi umane, poluare, accentuarea inegalităţilor (aceasta este o chestiune ignorată acum, care va lovi ca un bumerang, foarte dur, la un moment dat). Un ins pe nume Richard Heinberg a scris chiar o carte pe tema aceasta, “The End of Growth: Adapting to Our New Economic Reality”, titlul spune destul, iar concluziile sale sunt logice şi cumva fireşti şi pot fi rezumate simplu: “aşa nu se mai poate”. Dacă vă gândiţi bine, eliberaţi de balast, îi veţi da dreptate.
De aia zic că la anul, ba chiar şi în anii care vin, nu banii, nu puterea, ci capacitatea cuiva de a genera creştere, într-un mod responsabil, inovator, firesc va deveni principalul activ şi principala forţă.
Pentru că următorul număr al revistei apare în ianuarie, aş vrea să le mulţumesc tuturor cititorilor noştri, în print sau pe internet. Aceleaşi mulţumiri am pentru colegii mei, pentru colaboratorii revistei, oameni de afaceri sau analişti, care răspund întrebărilor noastre şi care participă la evenimentele pe care le organizăm – Clubul BM şi Meet the CEO.
La mulţi ani!