BusinessMagazin

Tag: Elvetia

  • DRAMATIC: Peste jumătate dintre români ar vrea să lucreze în altă ţară

    România se află pe acelaşi palier cu state precum Austria, Germania, Italia, Irlanda, Belgia sau Danemarca în ceea ce priveşte dorinţa de mobilitate a forţei de muncă (între 50% şi 60% dintre respondenţi).

    În ceea ce priveşte top 10 ţări unde şi-ar dori să lucreze, românii au ales state precum Germania, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Statele Unite, Canada, Austria, Spania, Belgia şi Italia. În acelaşi timp, România a fost şi ea nominalizată în top 5 state în care şi-ar dori să lucreze respondenţii din Israel, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Ghana, Nigeria, Egipt, Norvegia, Grecia sau Qatar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • În 2017, exporturile totale de aur au ajuns la 310,7 miliarde de dolari

    Astfel, Elveţia a exportat aur în valoare totală de 67,9 miliarde de dolari, având o cotă de piaţă de 21,9% din totalul exporturilor de la nivel global. Hong Kong a exportat aur în valoare de 52,2 miliarde de dolari (cu o cotă de piaţă de 16,8%), exporturile Emiratelor Arabe Unite au totalizat 20,7 miliarde (cotă de piaţă de 6,7%), iar cele ale Marii Britanii au ajuns la 17 miliarde de dolari (cotă de piaţă de 5,5%).

    În topul exportatorilor se mai găsesc Canada (exporturi de 13,2 miliarde de dolari), Australia (13,1 miliarde), Singapore (11,5 miliarde) şi Japonia (8,4 miliarde).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Banca Mondială anunţă ÎNCEPUTUL petrecerii în România: Dragnea poate deschide ŞAMPANIA. Anunţul BOMĂ a venit

    Atât în 2016, cât şi în 2017, media de creştere a PIB-ului pe cap de locuitor a fost, în România, de aproximativ 2.000 de dolari pe an. În 2016, de exemplu, PIB-ul era de 22.370 de dolari (+1.990 comparativ cu 2015), iar în 2017 indicatorul urcase la 24.510 (+2.140 comparativ cu 2016).

     
    Conform Băncii Mondiale, în 2020, PIB-ul pe cap de locuitor ar urma să ajungă la 29.820 de dolari – puţin mai mult decât avea Elveţia în 1989. Iar până în 2023, ultimul an acoperit de estimările Băncii Mondiale, PIB-ul pe cap de locuitor ar urma să ajungă până la 35.120 de dolari.
     
    Prin comparaţie, în plină „Epocă de Aur” comunistă, PIB-ul pe cap de locuitor al României era de doar 4.770 de dolari. Iar în 1989 acesta urcase la 7.490 de dolari.
     
    Cele mai mari sume reprezentând PIB-ul pe cap de locuitor din Europa sunt în Luxembourg (110.870 de dolari), Irlanda (79.920 de dolari), Norvegia (74.070 de dolari) şi Elveţia (63.380 de dolari), Iar cele mai mici, de sub 30.000 de dolari, au fost înregistrate în Bulgaria (26.500 de dolari), România, Croaţia (25.810), Letonia (29.4900) şi Federaţia Rusă (28.960).
     
    De altfel, sumele reprezentând PIB pe cap de locuitor din Luxembourg, Norvegia şi Irlanda sunt cele mai mari la nivel mondial. Cifre foarte mari mai sunt înregistrate în Emiratele Arabe Unite (68.660 de dolari), Statele Unite (62.150 de dolari), Suedia (53.080 de dolari) sau Olanda (56.440 de dolari).
     

  • Dăncilă, UMILITĂ în Elveţia: Străluceşte prin SUPUNEREA deplină faţă de Dragnea şi printr-o INCOMPETENŢĂ siderantă!

    Cotidianul elveţian arată că vizita lui Liviu Dragnea are loc în condiţiile în care la Bucureşti ar fi putut fi pronunţată sentinţa în dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual (sentinţa a fost amânată pentru 8 iunie, n.r.) şi notează că nici la precedentul termen Dragnea nu s-a prezentat, deoarece a apărut o vizită surpriză la invitaţia premierului Benjamin Netanyahu.

    Tribune de Geneve arată că Dragnea este în vizorul unei anchete a Oficiului european antifraudă şi că a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare în 2016 în dosarul Referendumul, o condamnare care l-a împiedicat să devină prim ministru, după victoria zdrobitoare de la alegerile parlamentare din 2016: „Preşedintele Klaus Iohannis şi-a afirmat atunci voinţa de a nu numi un premier condamnat penal. Dar e singurul atu pe care preşedintele îl are în mânecă”. arată Tribune de Geneve, care subliniază liderul PSD este cel care „conduce dansul” în ultimul an şi jumătate în România.Cotidianul elveţian vorbeşte despre „spiritul combativ” al lui Liviu Dragnea care i-a permis să reziste la presiunile judiciare şi la cei care vor să îl vadă răsturnat de la putere. 

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum ajung românii să se trateze la spitalele din Austria? În ultimii ani numărul pacienţilor a explodat. ”Ţine de neîncrederea în sistemul medical local”

    Clinica medicală privată Wiener Privatklinik (WPK), cu sediul în capitala Austriei, Viena, a înregistrat în primul trimestru din 2018 un număr de pacienţi români cu 15% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Nu este un caz izolat, ci în ultimii ani numărul pacienţilor români care aleg să se trateze în străinătate este într-o continuă creştere. Care sunt însă motivele care îi determină pe aceştia să se orienteze spre centre internaţionale de tratament?

    Reprezentanţii spitalului vienez spun la unison că principalul motiv pentru care românii, dar şi alţi pacienţi internaţionali aleg să se trateze în afara ţării ţine de neîncrederea în sistemul medical local. Printre alte aspecte care stau la baza acestei alegeri se numără şi intervalele lungi de timp petrecute în aşteptarea unui rezultat sau a unei examinări, lipsa condiţiilor şi, mai ales, imposibilitatea de a găsi tratamentul necesar în ţara de provenienţă.

    „Uneori, pacienţii aleg să se trateze la noi deoarece nu sunt mulţumiţi de medicina din România. Alteori, dacă sunt diagnosticaţi cu cancer, vor să audă o a doua opinie. În România nu au posibilitatea de a se trata, aşa că vin în Austria, pentru tratamente precum imunoterapia. Când primeşti un astfel de diagnostic, eşti dispus să cauţi în toată lumea o soluţie”, spune Robert Winkler, CEO şi director general al clinicii WPK.Ideea este întărită şi de dr. Walter Ebm, celălalt CEO şi director general al spitalului, care deţine totodată şi funcţia de şef al centrului aeromedical: „În unele ţări, calitatea sistemului medical e scăzută. Dar oamenii nu cred în sistemele medicale din ţările lor mai ales pentru că există o lungă istorie a corupţiei în spatele acestora”. Peter Sloup, directorul financiar al spitalului, consideră la rândul său că „principalul motiv este că nu sunt mulţumiţi de spitalele din ţările lor şi nu au încredere în sistem”.

    Cum ajung românii să se trateze la spitalele din Austria? În ultimii ani numărul pacienţilor a explodat. ”Ţine de neîncrederea în sistemul medical local”

  • De ce îşi caută românii sănătatea în străinătate?

    Reprezentanţii spitalului vienez spun la unison că principalul motiv pentru care românii, dar şi alţi pacienţi internaţionali aleg să se trateze în afara ţării ţine de neîncrederea în sistemul medical local. Printre alte aspecte care stau la baza acestei alegeri se numără şi intervalele lungi de timp petrecute în aşteptarea unui rezultat sau a unei examinări, lipsa condiţiilor şi, mai ales, imposibilitatea de a găsi tratamentul necesar în ţara de provenienţă.

    „Uneori, pacienţii aleg să se trateze la noi deoarece nu sunt mulţumiţi de medicina din România. Alteori, dacă sunt diagnosticaţi cu cancer, vor să audă o a doua opinie. În România nu au posibilitatea de a se trata, aşa că vin în Austria, pentru tratamente precum imunoterapia. Când primeşti un astfel de diagnostic, eşti dispus să cauţi în toată lumea o soluţie”, spune Robert Winkler, CEO şi director general al clinicii WPK.Ideea este întărită şi de dr. Walter Ebm, celălalt CEO şi director general al spitalului, care deţine totodată şi funcţia de şef al centrului aeromedical: „În unele ţări, calitatea sistemului medical e scăzută. Dar oamenii nu cred în sistemele medicale din ţările lor mai ales pentru că există o lungă istorie a corupţiei în spatele acestora”. Peter Sloup, directorul financiar al spitalului, consideră la rândul său că „principalul motiv este că nu sunt mulţumiţi de spitalele din ţările lor şi nu au încredere în sistem”.

    Anual, numărul total al pacienţilor spitalului este de circa 7.000 de persoane, din care un procent de 45% (aproximativ 3.000) e reprezentat de pacienţii internaţionali. Dintre aceştia, în jur de 20% sunt români. „În procent de 50%, pacienţii sunt constanţi, vin anual sau o dată la doi ani”, afirmă Peter Sloup. El adaugă că piaţa din Austria este una stabilă şi că investiţiile în medicină sunt rentabile, deoarece numărul pacienţilor străini este într-o continuă creştere. În prezent, rata de ocupare a spitalului este de circa 85%.

    Ca pondere, românii sunt a doua naţionalitate, după pacienţii ruşi. În 2017, numărul românilor care s-au adresat spitalului vienez a fost de 630 de persoane, dublu faţă de anul precedent. Dintre aceştia, 60% au solicitat tratamente oncologice, 10% au venit pentru servicii de second opinion şi check-up, iar restul au optat pentru servicii de ortopedie, traumatologie şi medicină sportivă, tratamente pentru afecţiuni cardiovasculare şi ORL.

    În 2017, cifra de afaceri înregistrată de grupul medical vienez a fost de 80 de milioane de euro, iar pentru anul acesta, aşteptările vizează o creştere de 3-4%. „Creşterea nu poate fi prea mare, deoarece din octombrie până în martie clinica este, de obicei, plină”, afirmă Peter Sloup, directorul financiar al WPK.

    La nivel de investiţii, Sloup spune că acestea sunt stabile şi se ridică anual la 2-2,5 milioane de euro, fiind direcţionate în principal către achiziţionarea echipamentului medical şi renovări. În ceea ce priveşte salariile, reprezentantul clinicii spune că diferenţa dintre piaţa din România şi ţările vestice este uriaşă. El exemplifică cu salariile mediciilor austrieci aflaţi la începutul carierei, care pornesc de la 4.000 de euro, atât în sistemul public, cât şi în cel privat. Cu toate acestea, el spune că şi sistemul medical din Austria se confruntă cu migrarea cadrelor medicale spre alte ţări, şi că de obicei aceştia aleg Elveţia, iar de acolo pleacă spre Germania. Anual, bugetul alocat salariilor angajaţilor WPC este de 13-14 milioane de euro.

    Echipa clinicii WPK numără circa 500 de angajaţi, dintre care jumătate sunt medici  angajaţi ai spitalului în mod direct sau colaboratori. „Avem în jur de 80-100 de doctori care vin zilnic. Medicii din spitalul de stat pot veni să lucreze la noi. Statul nu plăteşte foarte mult, dar au doctori buni, care lucrează acolo 40 de ore şi apoi vin aici, să facă mai mulţi bani”, povesteşte Robert Winkler. Din echipa de asistente, trei sunt românce, cu o vechime de 3-5 ani în cadrul spitalului.

    Clinica WPK dispune de 145 de paturi şi un bloc operator cu patru săli de operaţie, servicii de imagistică avansată, fizioterapie şi recuperare medicală la standarde internaţionale. Winkler spune că grupul medical pe care îl conduce deţine, de asemenea, cinci farmacii în Praga, o casă de bătrâni în afara Vienei, un birou în Bucureşti şi o companie care cumpără şi vinde medicamente.

    Sloup spune că, la nivel european, principalele ţări în care se găsesc clinici de top sunt Franţa, Germania şi Elveţia, însă adaugă că serviciile medicale din Elveţia sunt mult mai scumpe decât în Austria.

    Wiener Privatklinik este unul dintre puţinele centre medicale private din Europa care oferă cele mai moderne terapii împotriva cancerului – imunoterapia şi terapia personalizată ţintită. În ceea ce priveşte serviciile de second opinion şi check-up, avantajele oferite de clinica vieneză sunt legate în primul rând de rapiditate, deoarece investigaţiile, analizele şi consultaţiile pentru evaluarea completă a stării de sănătate sunt soluţionate într-o singură zi. Costurile pornesc de la 250 de euro pentru o consultaţie şi ajung la aproape 5.500 de euro pentru un pachet de check-up de lux.

    Pentru a facilita accesul pacienţilor români la serviciile sale medicale, WPK a încheiat parteneriate cu diverse companii aeriene şi cu unităţi de cazare din Viena, oferind astfel condiţii avantajoase şi discounturi pentru cazare şi transport. „Datorită numărului crescut al pacienţilor români care s-au adresat spitalului nostru în primul trimestru al anului, am decis înfiinţarea, în cadrul WPK Viena, a unui serviciu special care să le asigure acestora suport pe întreaga perioadă a internării. Astfel, toţi pacienţii români care se tratează la Wiener Privatklinik beneficiază de asistenţă permanentă în limba română, oferită de către personalul nostru, atât la Viena, cât şi la reprezentaţa din Bucureşti”, susţine Walter Ebm, CEO al Wiener Privatklinik. Reprezentanţa WPK în România a fost înfiinţată în 2016. Conducătorul clinicii adaugă că personalul însărcinat cu asistenţa pacienţilor români transmite dosarul echipei medicale, obţine o propunere iniţială pe care o comunică pacienţilor, le oferă acestora suport pentru deplasarea şi cazare la Viena şi, de asemenea, îi însoţeşte în spital. Cele mai frecvente patologii oncologice întâlnite în rândul pacienţilor care ajung la Wiener Privatklinik sunt, în cazul pacienţilor de sex feminin, cancerul la sân şi cancerul pulmonar, cel din urmă având o incidenţă în creştere în rândul populaţiei generale.

    „Cererea ridicată pentru serviciile medicale oncologice se datorează tratamentelor inovatoare pe care spitalul nostru le oferă pacienţilor, precum imunoterapia şi terapia personalizată ţintită, şi echipei de experţi oncologi de renume european la care aceştia au acces în cadrul Centrului de Excelenţă în Oncologie”, afirmă prof. univ. dr. Christoph Zielinski, coordonatorul Centrului de Excelenţă în Oncologie al Wiener Privatklinik. Centrul de Excelenţă în Oncologie (WPK Cancer Center) are capacitatea de a aborda multidisciplinar şi individualizat toate tipurile de cancer în diferite stadii. Diagnosticul final este emis de către o comisie interdisciplinară de experţi în oncologie, genetică şi biologie moleculară (Tumor Board), care analizează caracteristicile moleculare şi individuale ale mutaţiilor ADN-ului celulelor tumorale şi ale celulelor sănătoase.

    Dr. Walter Ebm spune că, adesea, se confruntă cu diverse cazuri în care pacienţii au nevoie de o mobilizare specială din partea reprezentanţilor clinicii. Printre astfel de cazuri, se numără cel al unui pacient din Qatar care cântărea 450 de kilograme şi a apelat la serviciile spitalului pentru o operaţie de obezitate. Din pricina greutăţii, au fost necesare folosirea unui avion militar pentru transportul acestuia, precum şi montarea unui mecanism special cu care îl puteau ridica şi evacua în caz de incendiu. CEO-ul povesteşte că respectivul pacient a plecat acasă cu 250 de kilograme mai puţin. El este optimist şi în privinţa tratamentelor oncologice, mai ales că, spre deosebire de acum câţiva ani, când diagnosticul de cancer de piele era echivalent cu o condamnare la moarte, astăzi pot fi trataţi în jur de 70% din pacienţi. El speră ca, pe viitor, aceste tratamente noi, în prezent foarte scumpe, să devină mai accesibile.

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • România se află pe locul 3 în clasamentul celor mai mici salarii din UE

    Acestea sunt rezultatele unei analize KPMG cu privire la salariul minim aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) şi Elveţiei. Studiul se află la cea de-a treia ediţie şi ne arată evoluţia salariului minim, dar şi a costurilor fiscale aferente, în fiecare dintre statele analizate. În acest an, studiul cuprinde şi cele mai recente informaţii privind statusul transpunerii Directivei 67/2014/UE în legislaţia locală a fiecărui stat membru şi explică modificările propuse Directivei privind detaşările transnaţionale pentru garantarea unui tratament echitabil al lucrătorilor detaşaţi pe baza conceptului de “remunerare egală  pentru muncă egală”.

    Cum numărul situaţiilor de detaşare în UE/SEE/Elveţia continuă să crească (în 2017 au avut loc peste 2,3 milioane de detaşări, cu 58,6% mai mult decât totalul înregistrat în anul 2010), obiectivul studiului este de a pune la dispoziţia angajatorilor informaţii valoroase privind cerinţele legale din ţările în care îşi detaşează angajaţii, una dintre cerinţe fiind garantarea salariului minim pe economie practicat în ţara gazdă, potrivit comunicatului de presă trimis de reprezentanţii KPMG.

    În anul 2017, România avea al doilea cel mai mic salariu brut (323 EUR), după Bulgaria. Această schimbare de poziţie se datorează însă creşterii artificiale a salariului minim brut, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale ale angajatorului în sarcina angajatului. Acest lucru este evidenţiat şi de faptul că, din punct de vedere al sumelor nete, pentru 2018, România are al doilea cel mai mic salariu net (243 EUR), după vecina sa Bulgaria (202 EUR).

    În mod surprinzător, ţările care au un nivel scăzut al salariului minim (inclusiv România) au cote efective de impozitare mari (peste 40%) pe când ţările cu un nivel ridicat al salariului minim (ca Luxemburg, Irlanda sau Marea Britanie) au cote efective de impozitare sub 30%. La calculul cotelor efective de impozitare se iau în considerare cotele de impozit, dar şi cotele de contribuţii, raportate la valoarea salariului brut.

    “În contextul unei forţe de muncă din ce în ce mai mobile, în special în cadrul UE şi SEE, detaşarea lucrătorilor în alte ţări devine o practică din ce în ce mai obişnuită în mediul de afaceri. În acelaşi timp, Comisia Europeană analizează cu atenţie fenomenul detaşărilor şi ia măsuri pentru o mai bună reglementare a acestuia, pentru a garanta că libera circulaţie funcţionează în beneficiul persoanelor şi întreprinderilor în cauză, dar şi al economiei europene în ansamblu. Directiva privind detaşările transnaţionale a fost introdusă în 1971, când economia europeană era diferită şi circulaţia forţei de muncă mult mai redusă. În prezent este în discuţie modificarea Directivei privind detaşările transnaţionale, care are ca scop combaterea abuzurilor prin consolidarea protecţiei lucrătorilor detaşaţi împotriva discriminării”, spune Mădălina Racoviţan, partner şi coordonator al departamentului People Services în cadrul KPMG în România.

    Racoviţan continuă: “Între timp, companiile care doresc să trimită lucrători într-un alt stat membru trebuie să ia în considerare o serie de aspecte. În mod evident, ele trebuie să respecte cerinţele privind salariul minim din ţara în care lucrează angajatul, dar acest lucru se poate dovedi destul de complicat. În primul rând, nu toate statele membre au un salariu minim la nivel naţional. În timp ce unele state membre au un salariu minim unic aplicabil tuturor, altele au salarii minime diferite în funcţie de sectorului economic de activitate, vârstă sau alţi factori. În al doilea rând, ce elemente pot fi considerate ca făcând parte din salariul minim? Fiecare stat membru are propriile reguli şi acestea trebuie analizate cu atenţie înainte de începerea detaşării.”

    Legislaţia din ţara de origine trebuie, de asemenea, luată în considerare. De exemplu, în multe cazuri, autorităţile fiscale vor examina cu atenţie diurnele şi indemnizaţiile. Dacă acestea formează o parte semnificativă din remuneraţia totală, autorităţile fiscale pot decide că acestea sunt, de fapt, salarii şi, prin urmare, ar trebui să facă obiectul impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale. Pe de altă parte, în cazul în care salariul de bază este majorat pe perioada detaşării, pentru a îndeplini cerinţele privind salariul minim din ţara gazdă, acest lucru poate cauza dificultăţi atunci când angajatul se întoarce acasă, deoarece reducerea salariului la valoarea iniţială ar putea avea implicaţii din punct de vedere juridic.

    După cum concluzionează Racoviţan: “Detaşarea lucrătorilor poate aduce beneficii enorme atât angajatorilor, cât şi angajaţilor detaşaţi. Cu toate acestea, există multe aspecte tehnice care trebuie luate în considerare. Cel mai recent studiu KPMG oferă un punct de plecare în planificarea unei detaşări internaţionale, ajutând angajatorii să obţină o imagine de ansamblu asupra eventualelor costuri şi obligaţii. Cu toate acestea, întrucât fiecare ţară are reglementări specifice şi fiecare caz de detaşare are particularităţile lui, recomandăm o analiză atentă a fiecărei situaţii şi confirmarea implicaţiilor legale şi fiscale cu specialişti în domeniu”.

    KPMG este o reţea internaţională de firme membre care furnizează servicii de Audit, Consultanţă fiscală şi Consultanţă în afaceri în 154 de ţări, având peste 200.000 de profesionişti în toată lumea. Firmele membre independente din reţeaua KPMG sunt afiliate la KPMG International Cooperative („KPMG International”), o entitate elveţiană. Fiecare firmă membră a reţelei KPMG reprezintă o entitate distinctă şi separată din punct de vedere juridic.

    În România şi Moldova, KPMG are 6 birouri localizate în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău.
     

  • O nouă lovitură pentru românii care vor să lucreze în Elveţia

    În şedinţa desfăşurată miercuri, Guvernul federal de la Berna a luat decizia de principiu privind prelungirea restricţiilor temporare pentru români şi bulgari, urmând ca o ordonanţă executivă în acest sens să fie adoptată la începutul lunii mai.
     
    În mai 2017, Guvernul Elveţiei a dispus activarea unei clauze prevăzute în Acordul cu Uniunea Europeană care prevede introducerea în mod temporar a unor restricţii pe piaţa muncii elveţiană pentru cetăţenii români şi bulgari.
     
    Elveţia a eliminat, de la 1 iunie 2016, toate restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari, însă măsurile de limitare a imigraţiei pot fi reintroduse unilateral în cazul în care se constată un aflux de imigranţi din cele două ţări. “În cazul în care imigraţia din România şi Bulgaria va depăşi cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricţii pe piaţa internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019”, avertiza Guvernul de la Berna în aprilie 2016.