Tag: craiova

  • Care sunt oraşele cu cel mai mare nivel de radiaţii din România

    Urmează Turnu Severin, Craiova, Vaslui şi Călăraşi, potrivit măsurătorilor efectuate pe data de 22 mai, la ora 08:00. Totodată, nivelul de radiaţii din interiorul clădirilor este mai mare decât cel din exterior, astfel că este bine să aerisim spaţiile închise.

    “Este vorba despre radon, un gaz radioactiv care există în solul pământului. A existat dintotdeauna şi face parte din radiaţiile naturale, iar gradul de periculozitate este foarte mic. Valorile sunt total nesemnificative.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Softelligence Engineering vrea să angajeze peste 100 de programatori până la finalul anului 2018

    La inceputul acestui an, Softelligence, companie specializată în servicii software de business, a deschis un nou birou în oraşul Craiova, Softelligence Engineering. Divizia, specializată în software engineering, este condusă de Sorin Găvănescu  şi Şerban Ionescu în calitate de Managing Partners

    ”Ne orientăm spre deschiderea mai multor divizii Softelligence, care să deservească în mod aplicat nevoile în creştere ale companiei. În perioada următoare, Softelligence Engineering va gestiona dezvoltarea şi implementarea unor proiectelor software de anvergură, în special pentru clienţii internaţionali, de la design şi arhitectura software până la lansare în producţie şi servicii post-implementare”, menţionează Teodor Blidăruş, Managing Partner Softelligence.

    ”În ultimul an, am încheiat contracte cu jucători globali şi recrutăm programatori pentru mai multe echipe de dezvoltare, persoane pasionate şi motivate să construiască software care să conteze. Noile poziţii din cadrul Softelligence Engineering vizează specialişti Microsoft .Net, dezvoltatori web cu expertiză în Javascript, Angular şi React, programatori Java şi Python, precum şi specialişti în testare manuală şi automată”, spune Sorin Găvănescu, Managing Partner Softelligence Engineering.

    Conform estimărilor companiei, piaţa craioveană a forţei de muncă în domeniul IT este una matură, depăşind în prezent 1.300 de specialişti.

  • Povestea omului care a pus bazele Automobile Bavaria

    Portofoliul grupului include companii precum Bavaria Leasing – leasing operaţional, Bavaria Broker – intermediere asigurări, Bavaria Rent – închirieri auto premium. În anul 2001 Michael Schmidt a introdus pe piaţa din România camioanele şi autocarele marca MAN şi a dezvoltat Grupul MHS Truck & Bus, care include astăzi opt unităţi în ţară (Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Braşov, Sibiu, Cluj, Bacău).

    Cinci ani mai târziu, a cumpărat dealerii BMW din München, Germania, care au devenit Grupul Autohaus Michael Schmidt cu locaţii în Starnberg, Wolfratshausen, Germering, Bad Tölz şi Baierbrunn. La scurt timp, portofoliul grupului este îmbogăţit cu marca Rolls-Royce, prin deschiderea singurului showroom pentru acest brand din München şi a unor locaţii de service pentru aceste autoturisme în Baierbrunn şi Bucureşti. Grupul Michael Schmidt, incluzând divizia BMW/ MINI/Rolls-Royce, Divizia MAN şi companiile de suport menţionate, numără aproape 1.000 de angajaţi în România şi Germania.

    Potrivit celui mai recent interviu acordat ZF, cele mai noi planuri ale lui Michael Schmidt includ lansarea unui lanţ hotelier la nivel naţional şi să intre pe piaţa auto de volum, prin adăugarea unei noi mărci alături de BMW, Rolls-Royce, MAN şi Neoplan.

  • Autostrada Sibiu-Piteşti, Craiova-Piteşti şi metroul Gara de Nord-Otopeni, LICITATE în 2017

    Două dintre căile rutiere solicitate de doi mari investitori: Renault şi Ford, vor fi scoase la licitaţie în acest an, urmând ca în 2018 să fie demarcate lucrările de construcţie.

    “Au fost predate studiile de fezabilitate pentru loturile I şi V ale autostrăzii Sibiu-Piteşti, iar în intervalul mai-iunie urmează să fie scoase la licitaţie. Loturile II şi III vor fi scoase la licitaţie anul viitor, iar lotul IV până la sfârşitul acestui an”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.

    Citeşte cotinuarea pe www.mediafax.ro

  • Povestea copiilor de după gratii :“Noi aici rămânem puţin cam pe loc, pierduţi în timp”

    Înfiinţat în data de 16 mai 1993 ca şcoală de muncă şi reeducare, ulterior Penitenciar pentru Minori şi Tineri, Centrul de Detenţie Craiova găzduieşte astăzi 242 de deţinuţi, minori şi tineri, fete şi băieţi. capacitatea de cazare fiind de circa 500 locuri. Situat în zona Termocentralei Craiova 2, pe strada Bariera Vâlcii, centrul de detenţie este locul în care minorii şi tinerii care au încălcat legea îşi ispăşesc pedepsele şi în care personal specializat încearcă să îi aducă pe „drumul cel bun”.

    Bianca Mihaela Ciobanu are 19 ani şi este din Oneşti, judeţul Băcău. A ajuns în Centrul de Detenţie Craiova în 2014, după ce a fost condamnată pentru complicitate la viol. Am stat de vorbă cu ea în camera în care este deţinută, o cameră relativ curată, ordonată. Doar prin unele colţuri ale zidurilor vopseaua s-a decojit.

    „În 2014 am avut o relaţie cu un băiat din care a rezultat un copil, iar în ziua în care m-am externat din spital cu băieţelul meu, care acum are trei anişori, l-am prins în pat cu o altă femeie. Atunci, pe loc, ne-am despărţit, iar după o perioadă de două luni şi jumătate am vrut oarecum să mă răzbun pe fata respectivă. Am chemat-o într-un apartament la o prietenă, cu vorba: hai la o cafea, să vorbim, să lămurim unele lucruri. După care l-am chemat şi pe fratele meu, l-am drogat şi oarecum l-am prostit s-o violeze. Ea s-a opus, între timp sunase bunica ei, i-am luat telefoanele ca să nu poată să ia legătura cu nimeni să nu cumva să vină careva în apartament. Totul s-a terminat după trei ore, fiecare a plecat la casa lui, iar după două săptămâni ne-au arestat”, povesteşte Bianca.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sectorul auto, magnet pentru investiţii

    Investiţiile companiilor străine în România reflectă extrem de bine enunţul de mai sus. Un exemplu în acest sens este cea mai recentă investiţie a Faurecia: compania, ce activează pe piaţa din România din 2003 şi a raportat anul trecut vânzări de peste 219 milioane euro, a continuat extinderea în România prin deschiderea unei fabrici în judeţul Argeş, comuna Căteasca, la câţiva kilometri de Piteşti. Ca urmare a acestei noi investiţii, compania a ajuns să deţină cinci fabrici în România: la Tălmaciu (scaune auto), Craiova (sisteme de control al emisiilor), Mioveni (sisteme de interior), Râmnicu Vâlcea (scaune auto) şi pe cea din Argeş – Căteasca (sisteme de interior).

    Aceasta este printre cele mai moderne unităţi de producţie ale grupului Faurecia. Investiţia, în valaore de 8 milioane de euro, a ţintit construcţia efectivă, dar şi dotarea cu tehnologii de producţie de ultimă generaţie. Pe o suprafaţă totală de 14.000 de metri pătraţi, angajaţii Faurecia vor produce componente pentru planşa de bord, panouri de uşă şi consola centrală. În momentul de faţă, la fabrica de la Căteasca lucrează 370 operatori de producţie, specialişti tehnici, coordonatori de echipe şi manageri; reprezentanţii companiei vor ca până în 2020 să ajungă la 900 de angajaţi, urmând a fi create peste 500 de noi locuri de muncă.

    Fabrica din Căteasca este furnizor pentru unii dintre cei mai importanţi producători auto din lume, precum Jaguar, Land Rover, Fiat Chrysler, Volvo, Ford, Peugeot Citroën şi Renault. Componentele auto produse de angajaţii fabricii din Căteasca sunt folosite în echiparea unor modele premium ca Range Rover Velar şi DS7, noul model de referinţă al grupului PSA, ambele prezentate la ediţia din 2017 a Salonului Auto de la Geneva.

    În mai 2016, Faurecia a inaugurat o altă unitate, destinată diviziei de scaune auto, lângă Râmnicu Vâlcea. În prezent, cei 1.200 de angajaţi produc tapiţerii textile şi de piele pentru unii dintre cei mai importanţi producători mondiali din industria auto, precum Peugeot, Renault şi branduri Volkswagen. Materialele din care sunt realizate cele peste 500 de tipuri de tapiţerie sunt achiziţionate în proporţie de 75% de la furnizori locali.

    Veniturile grupului în România au fost de peste 200 de milioane de euro anul trecut, iar segmentul de sisteme interioare a generat în jur de 55% din aceste venituri, a declarat Cristophe Ancey, vicepreşedinte al diviziei Europa de Sud în cadrul Faurecia. „În ceea ce priveşte profitabilitatea, noi nu calculăm acest indice în funcţie de ţară, ci în funcţie de activitate – motiv pentru care trebuie calculată alături de rezultatele obţine şi în alte ţări”, a explicat el. Pentru fabrica din Piteşti (de asemenea pe segmentul de interioare), viziunea boardului este de a ajunge la venituri de 50 de milioane de euro până în 2021.

    „Dacă reuşim ca această fabrică să devină una de referinţă, acel prag ar putea fi ceva mai ridicat. Există aici spaţii disponibile, putem să mai adăugăm linii de producţie, existând posibilitatea de a ajunge în viitor la o capacitate similară cu cea a fabricii de la Piteşti. Activăm totuşi într‑un domeniu cu o dezvoltare foarte rapidă, unde tot timpul apar noi materiale sau noi tipuri de pielărie”, a remarcat şi Jean-Michel Renaudie, vicepreşedinte executiv al Faurecia. „În general, proiectele pe care le avem au un ciclu de dezvoltare ce durează între 3 şi 5 ani, în funcţie de automobil. În cele mai multe cazuri, la jumătatea ciclului se face o actualizare din partea producătorilor şi apar astfel mici diferenţe ce trebuie reflectate în producţie,” adaugă Michel Renaudie.

     

    Momentan nu există în plan deschiderea unei alte fabrici de interioare în România, dar asta nu înseamnă că Faurecia nu va face, la un moment dat, noi investiţii. „La Argeş am reuşit să dezvoltăm o echipă foarte competentă, iar asta e extrem de important în momentul în care decidem să investim într-o nouă fabrică. Ne bucurăm de faptul că avem aceste competenţe, nu există niciun plan ferm în momentul de faţă, pe termen scurt dorim să stabilizăm fabricile existente dar este posibil ca peste 4-5 ani să ne gândim la acest lucru”, a mai spus Renaudie.

    „Pentru noi resursele umane sunt o prioritate; pregătim fiecare angajat, iar timpul mediu investit este între 8 şi 10 săptămâni. Vom continua şi investiţiile în dezvoltarea personalului, pentru că vrem să îi calificăm pe exact pe activitatea specifică pe care noi o desfăşurăm”, a spus Renaudie. „Fiecare angajator ar vrea să aibă alături cei mai buni oameni, tocmai de aceea încercăm să le oferim condiţiile de care au nevoie. E adevărat, există concurenţă pe piaţă; acesta e un lucru bun, atât pentru România cât şi pentru Argeş, dar considerăm că avem abilităţile pentru a face faţă provocărilor.” Fabrica de la Argeş nu este cea mai mare unitate din portofoliul Faurecia pe plan local, dar suprafaţa ar permite o importantă extindere, transformând-o astfel în cea mai mare unitate locală, au explicat reprezentanţii companiei.

    Faurecia este unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente auto din lume, având trei divizii  cheie: scaune auto, sisteme de control a emisiilor şi sisteme de interior. În 2016, grupul a anunţat vânzări totale de 21 miliarde de euro. La 31 decembrie 2016, Faurecia avea 103.000 de angajaţi în 34 de ţări la cele 300 de unităţi de producţie şi 30 de centre de cercetare şi dezvoltare. Faurecia activează pe piaţa din România din anul 2003 şi are peste 3.300 de angajaţi. În 2016, fabricile din România au raportat vânzări totale de 219,3 milioane de euro.

  • Ford revine la aproape 3.700 de angajaţi la Craiova la zece ani de la preluarea uzinei

    Uzina va avea două linii de asamblare pentru automobile, cea curentă pentru monovolumul B-Max şi cea pentru EcoSport. Alături de cei 2.715 angajaţi care lucrează în prezent, numărul angajaţilor uzinei va ajunge din nou la aproape 3.700, cat număra uzina în 2007, atunci cand a fost semnat contractul de privatizare.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar

  • eMAG deschide la Sibiu cel mai mare showroom din provincie

    Noul showroom este primul inaugurat anul acesta de eMAG în afara Bucureştiului, după lansarea de luna trecută a magazinului offline din cadrul Galeriilor Titan. eMAG estimează că peste 80.000 de comenzi vor fi livrate anual aici.

    Clienţii eMAG vor putea testa aici, înainte de a plasa o comandă, peste 600 de produse şi accesorii expuse din categorii precum electrocasnice, electronice, produse şi soluţii IT, gaming, aparate de îngrijire personală şi smart tech.

    eMAG a deschis primul showroom în 2008, în Bucureşti, în cadrul Grant Shopping Center din cartierul Crângaşi. În prezent, eMAG are două showroom-uri proprii în Capitală şi câte un showroom în oraşele Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu şi Timişoara. eMAG mai are două puncte de livrare proprii, în Băneasa şi Piteşti, şi încă 202 puncte de livrare deschise în parteneriat cu Poşta Română.

  • Autoritatea de concurenţă suspectează Distrigaz Sud Reţele de un posibil abuz de poziţie dominantă

    Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Distrigaz Sud Reţele SRL pe piaţa serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale. În acelaşi timp, investigaţia va analiza posibila impunere a unor tarife majorate/inechitabile, pentru prestarea serviciilor respective, consumatorilor care s-au racordat la sistemul de alimentare cu gaze naturale în localităţile şi zonele geografice pentru care compania deţine licenţă de distribuţie, se arată într-un comunicat al instituţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă un stadion de lux în România! 22 de milioane de euro va costa nouă arenă

    Compania Naţională de Investiţii va construi un stadion la Târgovişte şi va investi 22 de milioane de euro în arenă. Aceasta va avea 12.000 de locuri şi va fi amplasat în zona gării din Târgovişte.

    Consiliul Judeţean a primit aviz favorabil, iar construcţia va începe în curând. Stadionul va fi folosit de Chindia, echipă din Liga a 2-a, informează gsp.ro.

    “Studiul de prefezabilitate este la Compania Naţională de Investiţii. Ni s-au mai cerut câteva clarificări, iar săptămâna trecută le-am înaintat. Acum va intra în comisia ministerului pentru a fi inclus pe lista de finanţare.