Tag: branduri

  • Topul global al brandurilor bancare 2019: Banca Transilvania ocupă locul 438 – 242 milioane dolari

    În continuare singurul brand românesc prezent în Banking 500, Banca Transilvania este acompaniată de puţine branduri din Europa Centrală şi de Est: şase bănci din Polonia – incluzând PKO Bank Polski pe locul 121, cea mai bine plasată bancă Central/Est Europeană – şi câte o bancă din Cehia, Ungaria si Slovacia, potrivit studiul publicat de The Banker.

    „Creşterea remarcabilă a Băncii Tansilvania a venit prin dezvoltare organică şi prin achiziţii strategice (recent anunţând consolidarea Bancpost), precum şi prin orientarea către segmentul IMM, care este cel mai dinamic segment al economiei româneşti. În viitorul imediat, rămâne de văzut cum va contracara banca recentele măsuri fiscale agresive, lansate de guvern în decembrie 2018 – care vor afecta negativ cu precădere brandurile româneşti – şi în ce măsură acest mediu neprielnic va afecta progresele facute în ultimii ani”, a explicat Mihai Bogdan, Managing Director al Brand Finance Romania.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Polonezii cuceresc moda românească: 10 branduri fac afaceri de 1,5 mld. lei cu 400 de magazine

    Retailul „made in Polonia“ prinde contur pe piaţa locală de modă, zece branduri cu aproape 400 de magazine având afaceri estimate de ZF la 1,5 mld. lei. Companiile care au luat naştere în cea mai puternică economie din regiune au în­ce­put să se extindă în România în urmă cu circa un deceniu, iar numărul lor continuă să crească, doar anul trecut două nume noi punându-şi piaţa locală pe harta proprie.

    Pepco, CCC şi grupul LPP (cu cele cinci branduri ale sale) sunt cei mai importanţi ju­cători ca nivel al businessului, însă în total Ziarul Financiar a identificat zece companii ac­tive în România.

    Au fost luate în calcul reţele din sectoarele de îmbrăcăminte, încălţăminte, echipamente sportive şi cosmetice, mai exact companiile care au retail în România.

    „Cu o poziţionare foarte bună, România este a doua piaţă din regiune ca mărime, similară cu cea poloneză, cu un consum sus­ţinut de creşterea salariilor şi în care brandurile po­loneze şi-au stabilit deja o prezenţă pu­ter­ni­că pe zona de fashion şi nu numai“, spu­nea la fi­nalul anului trecut Brînduşa Grama, asso­ciate retail agency în cadrul companiei de con­sultanţă imobiliară Colliers International Romania.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Antreprenoarea care îi îmbracă la birou pe corporatiştii pasionaţi de Vama Veche

    Decizia de a deschide un magazin cu haine de inspiraţie boho-chic a fost una spontană, pe care Magda Cojanu a luat-o după ce a vizitat Nepalul, ţara de origine a soţului său: „Atunci am descoperit bogăţia şi culoarea produselor handcraft şi a hainelor realizate acolo şi am dorit să încercăm şi în România, unde am crezut că există o audienţă pentru tipul acesta de produse”. Astfel, în 2007, cu o investiţie iniţială de 6.000 de euro, a deschis la Bucureşti magazinul Maya Shop, cu îmbrăcăminte şi accesorii handmade din Nepal realizate din materiale naturale, cu accente etnice, care se adresau „persoanelor boeme, hippie, cărora le plăceau hainele colorate, cu personalitate”. Ulterior, pe lângă produsele importate din Nepal, au adăugat în portofoliu obiecte de decor şi design din India şi Thailanda. „Am avut şi o încercare în China, dar nu s-a potrivit profilului nostru şi puterii de cumpărare a clienţilor”, spune antreprenoarea.
    În 2018, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 2 mili­oane de lei, în creştere cu circa 20% faţă de anul anterior. Anual, investiţiile în business se ridică la 70.000 de euro şi sunt direcţionate către stocurile de marfă. Pentru anul acesta, planurile Magdei Cojanu vizează atragerea de noi furnizori şi extinderea într-o piaţă vecină, cum ar fi Bulgaria sau Ungaria. Cât despre numărul de angajaţi, dacă în 2007, când a pornit afacerea, avea un singur angajat, echipa s-a mărit între timp până la zece angajaţi în 2018.   
    Înainte să intre în domeniul retailului vestimentar, Magda Cojanu a avut de parcurs un drum lung în mai multe domenii. Antreprenoarea a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul State University of New York, Plattsburgh, unde avea să-l cunoască şi pe viitorul său soţ şi partener de business. După absolvire, a lucrat un an într-o cafenea, timp în care şi-a căutat un job în domeniul în care îşi dorea să activeze, şi anume cercetarea economică în fiscalitate sau bugetul public. „Acest început a reprezentat pentru mine, cred, cel mai bine petrecut an din viaţa mea – un an în care am învăţat enorm de multe lucruri”, povesteşte ea. Ulterior a lucrat un an şi jumătate la un ONG din Washington, care activa în domeniul cercetării politicilor fiscale şi bugetare. În 2004, s-a întors în România şi s-a angajat ca research assistant pentru misiunea US Treasury Department pe lângă ministrul de finanţe, unde a lucrat până în decembrie 2006. „Misiunea US Treasury s-a terminat în momentul aderării României în UE, aşa că la începutul lui 2007 eram între joburi.”
    Succesul de care s-a bucurat primul magazin Maya Shop a determinat-o să deschidă în 2009 o a doua unitate în Bucureşti, iar trei ani mai târziu, după ce colaborase „în regim de consignaţie sau plata pe măsura vânzării” cu un magazin din Vama Veche, a deschis un butic şi pe litoral. Ulterior, în perioada 2015-2016, au urmat alte două unităţi în Bucureşti, „pe care le-am închis în momentul în care ne-am concentrat activitatea în online”.
    Intrarea în online a venit în urma unei întâmplări pe care, la vremea respectivă, a considerat-o „nefavorabilă: un târg de cadouri de Crăciun, care reprezenta un procent semnificativ din vânzările noastre în sezonul toamnă-iarnă, a fost anulat în ultimul moment. Acesta a fost momentul în care am decis să începem activitatea în online. Fiind un domeniu în care nici eu şi nici soţul meu nu aveam cunoştinţe, a trebuit să luăm totul pas cu pas şi să învăţăm făcând”. Aşa că în decembrie 2015 a deschis magazinul online, cu produse proprii şi ale încă unui furnizor, brandul Hippie Hippie Shake. „A fost o soluţie de magazin online la cheie. La scurt timp de la deschiderea magazinului online, am început să înţeleg ce presupune un magazin online ca investiţii în software, marketing, cunoştinţe, PR, dar în acelaşi timp să-mi dau seama de potenţialul prezenţei online pentru orice brand.” Investiţia iniţială în platforma marketplace a fost de 30.000 de euro, din surse proprii, apoi ca parte a unui proiect cu fonduri nerambursabile de la guvernul României a mai investit aproximativ 50.000 de euro. „Această investiţie se referă doar la dezvoltarea platformei din punct de vedere tehnic, funcţional”, subliniază Magda Cojanu.
    Antreprenoarea spune că de aici şi până la ideea de marketplace care să reunească furnizori care să se adreseze aceleiaşi nişe a fost doar un mic pas. „În toamna lui 2016 am testat această idee cu şapte furnizori. A fost ori norocul începătorului, ori chiar am descoperit o nouă nişă. Cert este că toamna lui 2016 a fost suficient de bună pentru a-mi da încredere să investesc într-o platformă e-commerce custom made. În septembrie 2017 am lansat noua platformă Boem Urban, cu furnizorii iniţiali şi brandurile proprii. În 2018 am crescut numărul de furnizori la 25, precum şi oferta de produse, am mers un pic şi către zona office, elegantă, nu numai către zona casual, boho-chic.”
    Cum funcţionează însă platforma Boem Urban? „Fiecare furnizor are acces în platformă la propriul  «magazin», unde îşi administrează singur produsele şi comenzile. De asemenea, comercianţii au acces la rapoartele de vânzare ale produselor proprii, iar pe site, pe platforma produselor sunt listate în boutique-uri proprii, exceptând listarea generală de produse”, explică antreprenoarea mecanismul de funcţionare a platformei Boem Urban. „Produsele comandate sunt livrate către noi, iar noi mai departe livrăm clienţilor finali. Printre avantajele acestui mod de lucru se numără controlul calităţii produselor vândute, timpul de livrare şi faptul că se poate comanda de la mai mulţi furnizori cu acelaşi cost de transport”, adaugă ea.
    În prezent, în portofoliul Boem Urban se regăsesc 28 de branduri, dintre care trei proprii: Orient Maya, Maya Shop şi Boem Urban, care acoperă circa 30% din cifra de afaceri, restul fiind dat de celelalte branduri. „Credem însă că anul acesta brandurile din marketplace vor creşte ca procent din vânzări pentru că acolo ne vom şi concentra eforturile de promovare odată cu creşterea numărului de magazine de pe platformă”, spune antreprenoarea. Anul trecut, pe platformă s-au înregistrat 12 furnizori noi, iar anul acesta Magda Cojanu se aşteaptă să atingă un număr de 40-50 de furnizori. În ceea ce priveşte magazinele fizice, sub brandul Maya Shop mai funcţionează o singură unitate în Bucureşti şi un magazin sezonier în Vama Veche. Pe viitor, antreprenoarea spune că nu intenţionează să dezvolte reţeaua de magazine fizice, planurile sale fiind axate pe extinderea numărului de clienţi ai platformei la nivel naţional.
    Ea spune că investiţia pe care trebuie să o facă vânzătorii care vor să intre pe platformă este una minimă: „Sunt necesare poze profesionale ale produselor şi un setup iniţial al propriului boutique, în jur de 10 – 15 minute. Ulterior, funcţionalităţile platformei asigură un mers uşor în ceea ce priveşte gestionarea comenzilor şi adăugarea de produse noi”. Principalele avantaje oferite de platformă sunt, potrivit Magdei Cojanu, „nişa de clienţi, administrarea uşoară a produselor şi comenzilor contra unui procent din vânzările realizate pe platforma noastră, care include transportul produselor către depozit şi către clientul final, returul şi cheltuielile de marketing.”
    În ceea ce priveşte competiţia, fondatoarea BoemUrban spune că „este destul de dificil să descriem principalii competitori, fiind un marketplace de nişă. Pe nişa noastră noastră – boho, urban chic – nu mai există alt marketplace, poate doar Breslo, dar Breslo se adresează strict celor care realizează produse handmade sau designerilor locali. Există în schimb alte magazine, pe care în timp sperăm să le cooptăm ca şi furnizori”.
    Categoriile de clienţi cărora platforma li se adresează sunt persoanele cu vârste de 25 până la 45 de ani, cu venituri medii. Procentul de cumpărători din online este format 90% din femei şi 10% din bărbaţi. Totuşi, în magazinele fizice, „unde este mai greu de cuantificat, mergem pe un procent de 70% – 30%”, spune Cojanu. „Businessul a fost gândit iniţial pentru acelaşi gen de cliente sau clienţi ca şi mine: oameni cărora le place să se îmbrace colorat, creativ, cu o pasiune pentru călătorii şi descoperit lucruri noi, foste sau actuale vamaioate, ecologişti, oameni care preferă materiale naturale, adepţi ai unui stil vestimentar casual şi vesel.” Produsele comercializate pe platforma Boem Urban au preţuri medii. Astfel, bluzele şi cămăşile ajung la 75 – 85 lei, rochiile de zi au preţuri cuprinse între 75 şi 350 lei, iar rochiile elegante sau office costă între 175 şi 350 lei.
    Magda Cojanu spune că în România segmentul de piaţă pe care activează nu este foarte dezvoltat, deoarece consumatorul român de fashion este destul de conservator, cei care se îmbracă mai extravagant, de obicei mai mult vara, la mare, în Vama Veche, fiind relativ puţini. Spre comparaţie, „în alte ţări, piaţa şi consumatorii de fashion sunt mult mai eterogeni, iar segmentul boho-chic sau hippie este mult mai mare. În Germania, Spania sau Portugalia poţi vedea pe stradă oameni îmbrăcaţi colorat, mai viu, extravagant, cu haine care în România sunt purtate ori numai în Vama Veche, ori de o nişă foarte mică în afara Vămii Vechi”. Ea exemplifică spunând că sunt oameni care „au uniforma de Vama Veche păstrată deoparte, în afara garderobei de zi cu zi. Noi vindem în Vama Veche din 2008 şalvari, dar în fiecare an numărul celor cărora nu li se pare foarte ciudată această ţinută este constant sau în uşoară creştere. Tocmai din această cauză, ne-am mărit şi noi un pic gama de produse şi stiluri oferite. Cumva am vrut să ne extindem către ce ar purta vamaioţii toamna sau iarna în oraş sau la job”.
    Antreprenoarea spune că provocările cu care se confruntă, „ca toate businessurile româneşti”, sunt lipsa forţei de muncă calificată, nesiguranţa în domeniul legislaţiei şi cel fiscal şi lipsa unei politici coerente de dezvoltare a businessurilor locale, mici şi mijlocii. „În plus, strict pe partea de online, cea mai mare provocare pentru mine a fost găsirea unor parteneri sau furnizori de servicii cu care să lucrăm la standarde profesioniste. Nu vreau să spun că nu există parteneri, firme sau agenţii de încredere, ci că este foarte greu să le găseşti pe acelea care lucrează la standarde profesioniste şi care livrează serviciile prompt şi constant.”
    În opinia Magdei Cojanu, „nu este greu deloc să deschizi o afacere în România, partea grea vine după deschidere”, şi asta pentru că „în domeniul de fashion, în care activăm şi noi, concurenţa este foarte mare, sunt jucători foarte mari pe piaţă, cu bugete de marketing şi PR enorme, consumatorii au foarte multe oportunităţi de cumpărare, de la foarte multe firme de aici şi din afară, şi preferă de multe ori branduri mari străine, deşi este în creştere şi curentul acesta de apreciere a produselor made in Romania”.

  • Acum la SMART Business: ​​De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii?

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • SMART Business: De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii? – VIDEO

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • SMART Business: De ce să construieşti o grădiniţă în mijlocul pădurii? – VIDEO

    ​Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • Patru branduri străine îşi încearcă din nou norocul în România încurajate de creşterea consumului. Burger King, cel mai nou nume pe listă

    De altfel, toate cele patru branduri au ieşit din România invocând criza şi lipsa apetitului de consum al românilor.

    Cea mai recentă mutare aparţine Burger King, gigantul american îşi încearcă acum norocul pentru a doua oară în România după şase ani de pauză. Lanţul de restaurante de tip fast-food vine pe plan local tot în sistem de franciză, adus de polonezii de la AmRest, care deţin franciza Starbucks.
     
    Gigantul american Burger King a venit pentru prima dată în România în urmă cu un deceniu, în plin boom economic, adus tot în sistem de franciză. Compania a închis în 2012 ultimele restaurante pe care le mai avea pe piaţa locală, intrând totodată în insolvenţă. Burger King este în prezent singurul jucător din careul de aşi al fast-foodului mondial care nu este prezent pe piaţă. McDonald’s şi KFC au fiecare o istorie de aproape două decenii, în timp ce Subway a intrat pe piaţă abia în 2012, însă s-a extins agresiv. 
     
  • Cine vrea să cumpere un business românesc?

    „Ne aflăm într-un moment în care mulţi dintre antreprenorii români nu şi-au găsit succesori cărora să le lase moştenirea businessurilor. Foarte puţine afaceri româneşti au pregătit a doua generaţie pentru a merge mai departe. Noi, românii, nu avem acest spirit de a lăsa afacerile pentru generaţiile viitoare, de aceea există o sumedenie de companii româneşti cu potenţial care ies şi vor mai ieşi la vânzare”, a spus Horia Abrudan într-o discuţie cu ZF.
    În România, doar 30% din afacerile de familie rezistă tranziţiei către a doua generaţie şi numai 15% rezistă celei de a treia generaţii. Principalii cumpărători pentru businessurile româneşti sunt multinaţionalele, fondurile de investiţii şi doar printr-o excepţie un cumpărător poate să fie o altă firmă românească. Cei mai mulţi dintre antreprenorii români care au reuşit să ajungă cu firma întreagă până acum, care au un business sustenabil şi un brand recunoscut de piaţă, nu s-au pregătit pentru achiziţia unor alte firme româneşti. Cel mai probabil nici nu şi-au pus această problemă. Însă cei mai mulţi spun că multinaţionalele acaparează piaţa, domină economia românească şi fac jocurile pentru că au puterea de a-i cumpăra pe alţii şi de a stabili ulterior regulile jocului. Dar nimeni nu cred că i-a oprit pe antreprenorii români să se pregătească să-i cumpere pe alţi antreprenori români şi să-şi mărească businessul. Neavând acest exerciţiu, nici nu-şi pun problema achiziţiei unei companii româneşti sau a brandului din faţa unui business.
    În 30 de ani de business dur nu au mai apucat să-şi facă echipă de fuziuni şi achitiţii, dar nici să fie permanent în legătură cu firmele de consultanţă astfel încât, atunci când apare ceva la vânzare, o dată în viaţă, să fie pregătiţi. Antreprenorii români vor să cumpere active, terenuri, clădiri de birouri, tot ce reprezintă active fixe pe care le văd în faţa ochilor, şi mai puţin vor să cumpere branduri sau poziţionări în piaţă. Până la un anumit punct un business poate să crească organic, dar pentru a ajunge mai mare, la un moment dat ai nevoie de achiziţia rivalilor, competitorilor, pentru a câştiga cotă de piaţă şi pentru a da tonul în business. Celebrele companii germane mici şi mijlocii încep să se confrunte cu aceeaşi problemă, respectiv nu mai are cine să preia şi să conducă businessul de familie. Dar ei sunt la a patra, a cincea sau a şasea generaţie.
    Iar fondurile de investiţii abia aşteaptă să iasă la vânzare celebrele companii germane mici şi mijlocii, o oportunitate cu care nu te întâlneşti de multe ori în viaţă.
    Antreprenorii români care nu au urmaşi nu s-au îngrijit să aibă manageri profesionişti şi de aceea le este foarte greu să lase afacerile pe mâna managerilor. Mai bine vând afacerea, iau banii, iar copiii vor moşteni un cont în bancă.
    Ieşirea pe pieţele externe, fie prin vânzarea unor produse, fie prin investiţii directe, fie prin achiziţia altor companii, a fost ocolită de antreprenorii români şi, din acest motiv, comerţul exterior al României este cel mai prost dintre fostele ţări comuniste.
    Nici cultivarea în cadrul propriilor companii a unor organigrame profesioniste nu a fost pe lista de priorităţi a antreprenorilor români şi, din acest motiv, fie nu găsesc manageri profesionişti atunci când au nevoie, fie cei care ar putea să conducă businessuri antreprenoriale nu vor să vină să lucreze pentru patronii români. Este un cerc vicios, din care principalii câştigători sunt multinaţionalele şi fondurile de investiţii, care sunt pregătite în orice moment pentru achiziţii. Fondurile de investiţii, şi multinaţionalele preferă mai degrabă să cumpere companii şi branduri decât să le facă de la zero, pentru că aşa ajung în frunte mult mai repede şi pot să controleze pieţele.
    Antreprenorii români nu au nici exerciţiul asocierii şi, atunci când pe piaţă apare o oportunitate, nu găsesc un punct de discuţie cu alţi antreprenori astfel încât, împreună, să poată cumpăra ceva. A cumpăra o altă companie reprezintă un chin, pentru că trebuie armonizate culturile de muncă, acest proces consumând extrem de multă energie. Dar această problemă poate fi rezolvată prin exerciţii şi prin standardizarea organigramelor şi a culturilor. Multinaţionalele nu au ajuns în top doar prin creşterea organică, ci prin achiziţii repetate. Acest lucru le-a permis să câştige piaţă rapid şi, în final, să-şi mărească valoarea şi poziţia.
    A doua generaţie nu prea vrea să preia conducerea companiilor înfiinţate de părinţii lor, preferând să aştepte să moştenească banii şi nu businessul în sine.
    În aceste condiţii, cine vrea să cumpere businessurile româneşti?

  • Lăptăria cu caimac

    Elementul de  noutate:
    Lăptăria cu caimac este primul brand propriu al producătorului local de lapte vrac Agroserv Măriuţa, lansat în urmă cu un sfert de secol de Nicuşor Şerban, tatăl Mădălinei Cocan. Produsul este axat, după cum îi sugerează şi numele, pe producţia de lapte cu caimac. Principalele diferenţe dintre acesta şi laptele produs de alte branduri de pe piaţa locală sunt termenul de valabilitate mai redus, de 14 zile, dar şi tehnicile de procesare, care implică folosirea unei temperaturi de pasteurizare mai joase decât media obişnuită, pentru a păstra gustul laptelui cât mai apropiat de cel proaspăt muls şi pentru a nu se pierde substanţele nutritive naturale.

    Descrierea inovaţiei:
    Proiectul Lăptăria cu caimac a presupus construirea unei fabrici cu o  capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi. Construcţia unităţii de producţie, aflată vizavi de fermă, a durat un an şi jumătate, iar valoarea investiţiei iniţiale a fost de peste 5 milioane de euro. Dintre aceştia, aproape jumătate au fost obţinuţi din fonduri europene, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Restul investiţiei, pe care antreprenorii se aşteaptă să o amortizeze în opt ani, a provenit din credit bancar şi fonduri proprii. La baza conceptului noului brand stă dorinţa soţilor Cocan de a continua afacerea familiei, de a inova pe un segment al pieţei de produse de specialitate, dar şi de a aplica experienţa de marketing şi business pe care au dobândit-o în peste 10 ani de activare vânzând lapte direct clienţilor persoane fizice, cât şi în regim business to business.
    În prezent, ferma Agroserv Măriuţa deţine 2.600 de vaci din rasa Holstein Friesian, dintre care 950 sunt vaci de muls. De peste zece ani, ferma livrează lapte crud, vrac, către marii procesatori din România şi, în ultimii ani, şi din Bulgaria, cu livrări zilnice de lapte de peste 25.000 de litri. Anul trecut, compania cu aproape 80 de angajaţi a avut o cifră de afaceri de 32,6 milioane de lei şi un profit net de aproximativ 5,5 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice. Pentru început, brandul familiei Cocan este distribuit în reţeaua Mega Image, atât în Capitală cât şi în celelalte oraşe din ţară în care retailerul este prezent, însă pe viitor proprietarii doresc să extindă distribuţia şi în alte reţele de super şi hipermarketuri.
    „Lăptăria cu caimac a fost un vis al nostru de a arăta că lactatele de specialitate încă se pot găsi pe piaţa locală, încă se pot produce şi, mai ales, că se poate şi la noi, în România”, spune Mădălina Cocan.

    Efectele inovaţiei:
    Prin intermediul lansării brandului Lăptăria cu caimac şi intrarea pe rafturile lanţului de retail Mega Image, compania Agroserv Măriuţa şi-a întărit poziţia pe piaţa lactatelor, în faţa unor companii puternice cu acţionariat străin, precum Lactalis, Danone sau Fabrica de lapte Braşov. Totodată, reprezentanţii companiei plănuiesc ca pe viitor să se extindă, pe lângă alte lanţuri de retail, şi pe segmentul HoReCa, dar şi în magazinele specializate, în brutării, cofetării, gelaterii şi patiserii de top.

  • Povestea celor doi cehi care au creat una dintre cele mai profitabile companii din industria auto

    Václav Laurin s-a născut pe 27 septembrie 1865 într-un sat din apropierea localităţii Turnov, din Cehia. Provenit dintr-o familie modestă, Laurin şi-a demonstrat aptitudinile meşteşugăreşti de la o vârstă fragedă. Părinţii lui i-au permis să facă ucenicie ca mecanic şi, după ce a urmat pregătirea profesională, şi-a continuat educaţia. În 1893 a plecat la Dresda, unde a învăţat modul de funcţionare a motoarelor cu aburi, apoi s-a întors la Turnov şi a început să lucreze în producţia de biciclete cu Josef Kraus. Când s-a încheiat parteneriatul cu acesta, Laurin s-a stabilit în Mlada Boleslav, unde avea să îl cunoască pe Václav Klement, partenerul său de business.

    Václav Klement s-a născut pe 16 octombrie 1868 în Velvary, Cehia. Antreprenorul a avut o copilărie grea – la o vârstă fragedă, mama sa a murit, iar tatăl său s-a recăsătorit, el fiind crescut de mama vitregă. La 14 ani Klement a început să îşi ia diverse joburi în paralel cu şcoala, însă a rămas un elev silitor. După terminarea studiilor a lucrat ca librar în oraşele Slaný şi Praga, apoi s-a mutat în Mladá Boleslav, unde s-a angajat, de asemenea, la o librărie. Când proprietarul acesteia a murit, Klement a cumpărat librăria. Totuşi, businessul nu a prosperat, aşa că el a fost nevoit să o vândă pentru a-şi plăti datoriile.

    Istoria fondării companiei Laurin & Klement Company, devenită ulterior Škoda Auto, a început în ziua în care Klement a cumpărat o bicicletă fabricată de compania nemţească Seidel & Naumann. Când a descoperit o problemă la aceasta, antreprenorul le-a trimis o scrisoare în limba cehă reprezentanţilor companiei, cerând să fie reparată. Aceştia i-au răspuns că ar fi dat curs solicitării sale doar dacă ar fi primit cererea într-o limbă „inteligibilă“. Indignat de răspunsul lor, Klement a decis să repare bicicleta cu ajutorul lui Václav Laurin, pe care îl cunoscuse în Mladá Boleslav, unde locuiau.
    Pasionaţi de ciclism, cei doi au decis să deschidă propria fabrică de biciclete, pe care au fondat-o pe 18 decembrie 1895. Bicicletele purtau semnătura designului lor şi se numeau Slavia. Compania a avut succes şi antreprenorii au ajuns rapid de la 12 angajaţi la 40. În 1899 au decis să producă motociclete, care au fost primite bine nu doar de clienţii din Cehia, ci şi de peste graniţe.

    În 1902, motocicletele Laurin & Klement Co. au fost conduse în celebra cursă de 1.430 de kilometri dintre Paris şi Viena, fiind singura marcă care nu a suferit defecţiuni pe durata drumului, timp de 31 de ore. Motocicletele au avut atât de mult succes încât cei doi fondatori au decis să stopeze producţia de biciclete şi să îşi canalizeze eforturile doar producţia acestora. În 1903 compania avea deja 200 de angajaţi şi producea circa 2.000 de motociclete anual. Doi ani mai târziu, compania a început producţia de maşini iar în 1907 s-a listat la bursă; producţia de motociclete a fost oprită.
    Pe 27 iunie 1925, Laurin & Klement Company s-a alăturat Pilsner Škoda Concern şi numele fabricii a fost schimbat în Laurin & Klement – Škoda, mai târziu păstrând doar numele de Škoda. Laurin a fost numit în funcţia de director tehnic, pe care a păstrat-o până la moartea sa, pe 13 august 1930. Václav Klement a murit opt ani mai târziu, pe 10 august 1938. În 1946, compania a fost naţionalizată, însă în 1991 a început procesul de privatizare, aceasta devenind subsidiară a grupului Volkswagen.

    În 2017, Škoda a produs peste 1,2 milioane de unităţi, vândute în circa 100 de ţări, având venituri de peste 16,5 miliarde de euro şi un număr de aproximativ 33.000 de angajaţi. Tot anul trecut, marja de profit a Škoda a fost a doua din cadrul grupului Volkswagen (1,6 miliarde de euro profit), după cea a Porsche.