BusinessMagazin

Tag: Bancheri

  • Omul din spatele BRD s-a stins din viaţă

    BRD, a doua bancă din România, a anunţat în această dimineaţă că Didier Alix, membru al boardului băncii a încetat din viaţă.

    Alix era cel mai vechi membru non-executiv al Consiliului de Administraţie al Băncii, el fiind numit de francezii de la Societe Generale imediat după preluarea băncii în 1998 în procesul de privatizare.

    O româncă inginer a descoperit o problemă a automobilelor Tesla şi a fost dată afară IMEDIAT de celebrul Elon Musk

    “Domnul Didier Charles Maurice Alix a deţinut calitatea de administrator al BRD-Groupe Societe Generale începând cu anul 1999, iar prezenţa sa în Consiliiul de Administraţie a marcat profund istoria recentă a băncii”, a anunţat vineri dimineaţă banca.

    Cel mai vechi membru executiv al BRD este Petre Bunescu, vicepreşedinte al Băncii, poziţie pe care o deţine de dinainte de privatizarea băncii în 1999.

    Didier Alix, un bancher francez cu vastă experienţă, a participat la toate deciziile BRD din ultimii 16 ani, începând cu perioada de restructurare de la începutul anilor 2000 după care a urmat creşterea fulminantă pe retail din 2004 până în 2008, după care a urmat perioada de criză care a implicat gestionarea unui volum mare de credite neperformante care au ieşit la iveală după 2009.

  • Un denunţător bancher a refuzat să primească un premiu de 8 milioane de dolari de la americani pentru că şefii băncii care ştiau despre probleme nu au fost pedepsiţi

    Caz incredibil la vârful celei mai mari bănci din Germania. Un bancher german care a denunţat presupusele încălcări ale legislaţiei privind valorile mobiliare la Deutsche Bank a anunţat că renuntă la premiul său pentru că autorităţile de reglementare au amendat doar compania şi nu au mers după managerii responsabili pentru abatere, scrie Wall Street Journal.

    “Eu nu voi fi părtaş la jefuirea oamenilor pe care trebuie să îi protejez”, a declarat denunţătorul bancher din Germania, Eric Ben-Artzi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cine este singura femeie de care ascultă Vladimir Putin

    Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu capitalismul a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”. Un început neobişnuit pentru un bancher central. Dezvoltarea economiei rusiei a avut de suferit din cauza corupţiei, a sancţiunilor impuse de occident, dar şi din cauza preţului scăzut al petrolului, principalul export al ţării. Raportul Transparency International din 2015 privind nivelul corupţiei plasează Rusia pe locul 119 din 174 de ţări, alături de Sierra Leone, Azerbaidjan şi Guyana, mult mai jos de locul 82 ocupat în 2000, anul de început al regimului Putin la Moscova.

    Cu toate acestea banca centrală a Rusiei este un model de competenţă şi politică tehnocrată. Iar din momentul când Nabiullina a devenit guvernatoare în 2013, banca centrală a ţinut economia Rusiei pe linia de plutire, scrie The Economist.

    Elvira Nabiullina s-a născut pe 29 octombrie 1963 în Ufa, capitala Republicii Barcortostan, iar tatăl ei a fost şofer şi mama sa a lucrat într-o fabrică. Nabiullina este căsătorită cu Yaroslav Kuzminov, rectorul Şcolii Superioare de Economie din Moscova, este pasionată de poezie, iar autorii săi preferaţi sunt Anna Akhmetova şi Paul Verlaine. Cei care o cunosc o descriu drept „dură, precisă şi exigentă“, potrivit The Moscow Times.

    Din 1991 până în 1994 ea a lucrat în cadrul Uniunii Ruse a Industriaşilor şi Antreprenorilor. Apoi a lucrat în cadrul Ministerului Economiei până în 1998.

    Când este vorba de economie, Vladimir Putin „nu are idei foarte clare”, susţine Evgheni Iaşin, un fost ministru al economiei. Drept urmare Putin a încredinţat politica economică unui cadru de profesionişti, cum ar fi Elvira Nabiullina, care a devenit ministru adjunct al economiei în 2000 şi ministru deplin în 2007, iar în 2013 a fost numită la conducerea băncii centrale din Rusia.

    Criza din 2008-2009, când preţul petrolului s-a prăbuşit şi economia globală a stagnat, a dezvăluit faptul că economia rusească era dependentă de fondurile de investiţii şi de investitorii din retail. Rusia a înregistrat ieşiri de capital de miliarde de dolari, banca centrală a încercat să stabilizeze rubla şi a pierdut peste 200 miliarde de dolari de rezerve valutare în doar câteva luni. În 2009 PIB-ul Rusiei s-a redus cu 8%. Acest lucru a determinat Rusia să adopte reforme.

    În primul rând, şi-a diversificat sursele de finanţare. În 2013, autorităţile de reglementare au făcut posibil ca Euroclear şi Clearstream, sisteme de cliring, să facă tranzacţii cu obligaţiuni ruseşti. Acest lucru a contribuit la atragerea investitorilor străini, cărora le place să cumpere active atunci când sunt ieftine, spune Jan Dehn de Ashmore, manager de fond.
    Tot în timpul mandatului Elvirei Nabiullina investiţie pe piaţa internă au crescut. Goldman Sachs crede că activele fondurilor de pensii locale, care sunt reglementate de banca centrală, vor creşte de la aproximativ 60 miliarde, cât sunt în prezent, la aproximativ 200 de miliarde de dolari în 2020.

    Potrivit lui Dehn, diversificarea finanţării a redus nevoia de capital a economiei. Raportat la dimensiunea acesteia, capitalul din sectorul privat în 2014-2015 a fost mai mic decât în 2008-2009. Iar anul trecut PIB-ul a scăzut cu 4%, mai puţin decât pe timpul crizei, deşi preţul petrolului a scăzut şi mai mult.

    A doua mare schimbare adusă de Elvira Nabiullina se referă la rezervele valutare. Acestea au crescut de la 140 miliarde de dolari la peste 500 miliarde de dolari în perioada de boom a preţului petrolului. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Rusia a fost în măsură să adopte o politică antioccidentală, deoarece nu avea nevoie să apeleze la FMI pentru un plan de salvare, aşa cum a făcut în timpul crizei din 1998. Poate acest lucru nu este un avantaj, dar îi va oferi Elvirei Nabiullina spaţiu de manevră, potrivit The Economist. De-a lungul anilor, acest specialist în finanţe a dobândit autoritate, dar şi dreptul la o linie directă cu şeful statului. Nabiullina, subliniază Bloomberg, nu ezită să spună lucrurilor pe nume sau să-şi impună punctul de vedere.

    De asemenea, surse apropiate şefului băncii centrale spun că anul trecut, când majoritatea consilierilor de la Kremlin îi recomandau preşedintelui Putin să instituie controlul asupra fluxurilor de capital, Nabiullina s-a opus categoric, insistând că rubla trebuie lăsată să „plutească liber“. Puţin a ascultat-o. Sprijinirea rublei ar fi fost o mişcare populistă, pentru că puterea de cumpărare a rusului obişnuit nu ar fi fost afectată, însă ar fi consumat din nou rezervele valutare ale ţări. În schimb, banca centrală a trimis dolarii băncilor afectate de sancţiuni şi companiilor energetice pentru a le ajuta să plătească datoriile externe. De asemenea, rezervele au fost folosite pentru finanţarea deficitului bugetar. Pe măsură ce preţul a revenit, şi banca centrală a început să readucă rezervele de valută la nivelul de 500 miliarde de dolari, din nou.

     

  • Cine este singura femeie de care ascultă Vladimir Putin

    Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu capitalismul a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”. Un început neobişnuit pentru un bancher central. Dezvoltarea economiei rusiei a avut de suferit din cauza corupţiei, a sancţiunilor impuse de occident, dar şi din cauza preţului scăzut al petrolului, principalul export al ţării. Raportul Transparency International din 2015 privind nivelul corupţiei plasează Rusia pe locul 119 din 174 de ţări, alături de Sierra Leone, Azerbaidjan şi Guyana, mult mai jos de locul 82 ocupat în 2000, anul de început al regimului Putin la Moscova.

    Cu toate acestea banca centrală a Rusiei este un model de competenţă şi politică tehnocrată. Iar din momentul când Nabiullina a devenit guvernatoare în 2013, banca centrală a ţinut economia Rusiei pe linia de plutire, scrie The Economist.

    Elvira Nabiullina s-a născut pe 29 octombrie 1963 în Ufa, capitala Republicii Barcortostan, iar tatăl ei a fost şofer şi mama sa a lucrat într-o fabrică. Nabiullina este căsătorită cu Yaroslav Kuzminov, rectorul Şcolii Superioare de Economie din Moscova, este pasionată de poezie, iar autorii săi preferaţi sunt Anna Akhmetova şi Paul Verlaine. Cei care o cunosc o descriu drept „dură, precisă şi exigentă“, potrivit The Moscow Times.

    Din 1991 până în 1994 ea a lucrat în cadrul Uniunii Ruse a Industriaşilor şi Antreprenorilor. Apoi a lucrat în cadrul Ministerului Economiei până în 1998.

    Când este vorba de economie, Vladimir Putin „nu are idei foarte clare”, susţine Evgheni Iaşin, un fost ministru al economiei. Drept urmare Putin a încredinţat politica economică unui cadru de profesionişti, cum ar fi Elvira Nabiullina, care a devenit ministru adjunct al economiei în 2000 şi ministru deplin în 2007, iar în 2013 a fost numită la conducerea băncii centrale din Rusia.

    Criza din 2008-2009, când preţul petrolului s-a prăbuşit şi economia globală a stagnat, a dezvăluit faptul că economia rusească era dependentă de fondurile de investiţii şi de investitorii din retail. Rusia a înregistrat ieşiri de capital de miliarde de dolari, banca centrală a încercat să stabilizeze rubla şi a pierdut peste 200 miliarde de dolari de rezerve valutare în doar câteva luni. În 2009 PIB-ul Rusiei s-a redus cu 8%. Acest lucru a determinat Rusia să adopte reforme.

    În primul rând, şi-a diversificat sursele de finanţare. În 2013, autorităţile de reglementare au făcut posibil ca Euroclear şi Clearstream, sisteme de cliring, să facă tranzacţii cu obligaţiuni ruseşti. Acest lucru a contribuit la atragerea investitorilor străini, cărora le place să cumpere active atunci când sunt ieftine, spune Jan Dehn de Ashmore, manager de fond.
    Tot în timpul mandatului Elvirei Nabiullina investiţie pe piaţa internă au crescut. Goldman Sachs crede că activele fondurilor de pensii locale, care sunt reglementate de banca centrală, vor creşte de la aproximativ 60 miliarde, cât sunt în prezent, la aproximativ 200 de miliarde de dolari în 2020.

    Potrivit lui Dehn, diversificarea finanţării a redus nevoia de capital a economiei. Raportat la dimensiunea acesteia, capitalul din sectorul privat în 2014-2015 a fost mai mic decât în 2008-2009. Iar anul trecut PIB-ul a scăzut cu 4%, mai puţin decât pe timpul crizei, deşi preţul petrolului a scăzut şi mai mult.

    A doua mare schimbare adusă de Elvira Nabiullina se referă la rezervele valutare. Acestea au crescut de la 140 miliarde de dolari la peste 500 miliarde de dolari în perioada de boom a preţului petrolului. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Rusia a fost în măsură să adopte o politică antioccidentală, deoarece nu avea nevoie să apeleze la FMI pentru un plan de salvare, aşa cum a făcut în timpul crizei din 1998. Poate acest lucru nu este un avantaj, dar îi va oferi Elvirei Nabiullina spaţiu de manevră, potrivit The Economist. De-a lungul anilor, acest specialist în finanţe a dobândit autoritate, dar şi dreptul la o linie directă cu şeful statului. Nabiullina, subliniază Bloomberg, nu ezită să spună lucrurilor pe nume sau să-şi impună punctul de vedere.

    De asemenea, surse apropiate şefului băncii centrale spun că anul trecut, când majoritatea consilierilor de la Kremlin îi recomandau preşedintelui Putin să instituie controlul asupra fluxurilor de capital, Nabiullina s-a opus categoric, insistând că rubla trebuie lăsată să „plutească liber“. Puţin a ascultat-o. Sprijinirea rublei ar fi fost o mişcare populistă, pentru că puterea de cumpărare a rusului obişnuit nu ar fi fost afectată, însă ar fi consumat din nou rezervele valutare ale ţări. În schimb, banca centrală a trimis dolarii băncilor afectate de sancţiuni şi companiilor energetice pentru a le ajuta să plătească datoriile externe. De asemenea, rezervele au fost folosite pentru finanţarea deficitului bugetar. Pe măsură ce preţul a revenit, şi banca centrală a început să readucă rezervele de valută la nivelul de 500 miliarde de dolari, din nou.

     

  • Bancherii români: Brexitul va avea un efect limitat

    Viceguvernatorul Bogdan Olteanu: Impactul Brexitului pe piaţa internă este limitat, pieţele funcţionează şi lichiditatea circulă.

    Brexitul – ieşirea Marii Britanii din Uniu­nea Europeană – va avea un im­pact limitat asupra sistemului bancar şi economiei româneşti şi s-ar putea transforma în oportuni­tate pentru România dacă cadrul legislativ şi cel investiţional vor fi predictibile şi nu vor mai exista surprize de genul legii dării în plată, au concluzionat bancherii prezenţi ieri la ZF Bankers Summit 2016.
    Evenimentul a fost organizat de Ziarul Finan­ciar în parteneriat cu Alpha Bank, Citi Bank, Garanti Bank, NetTeam, Deloitte, Reff & Asociaţii, Aegrm.ro, PwC, EximBank, KeysFin şi casadetraduceri.

    „Eu cred că România ar putea după Brexit să atragă investitorii străini, iar ceea ce ne trebuie acum este un cadru legislativ atractiv. Oportunita­tea există de mult timp, problema este că nu reuşim să stabilim un mediu prietenos. În loc să lucrăm pentru acest lucru noi introducem legi care se aplică retroactiv“, a explicat Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen România, făcând trimitere la legea dării în plată.

    Banca Naţională, prin vocea viceguvernatorului Bogdan Olteanu, a dat asigurări că impactul Bre­xi­tului pe piaţa internă este li­mitat şi a precizat că pieţele funcţionează şi lichiditatea circulă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea bancherului român din Madagascar: Acolo, sunt singurul director de bancă care nu are gardă de corp

    Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul finanţărilor dintre care mai bine de jumătate în poziţii executive, Adrian Chindriş şi-a construit o carieră solidă pe piaţa românească. Din 2001 până în 2009, când a plecat în Afghanistan, a fost CEO şi membru în bord al CAPA Finance (anterior Patria Credit), cea mai mare instituţie de microfinanţare din România.

    De-a lungul carierei sale a fost implicat direct şi indirect în activitatea companiilor World Vision International şi MEDA Canada. La nivel internaţional, Adrian Chindriş a fost implicat în diferite proiecte în ţări ca Georgia (2012), Nicaragua (2000), Kenya şi Tanzania (2011).

    „Sunt singurul director de bancă din Madagascar care nu are gardă de corp, colegii mei se distrează spunând că majoritatea gărzilor de corp ar trebui să fie protejate de mine pentru că îmi ajung până la umăr. Ne distrăm pe tema asta, dar am încercat, la fel cum am procedat pe vremuri şi în Afganistan, o variantă de <camuflaj>”, declară Adrian Chindriş, românul care povesteşte experienţa sa de bancher în Madagascar pentru Business Magazin într-o zi călduroasă de vară.

    E venit în ţară în concediu, „în fiecare an am trei-patru săptămâni de concediu, dar pentru asta trebuie să renunţ la multe week-enduri libere din timpul anului,” explică el calm, relaxat, vorbind cumpănit, poate o reminiscenţă a originii sale de clujean sau poate apanajul de bancher. Chindriş este unul din cele câteva zeci sau poate sute de români care au mandate în ţări în care conaţionalii noştri sunt mai puţin întâlniţi prin comparaţie cu destinaţiile preferate de regulă, ca SUA, Canada, vestul Europei sau zona apropiată.

    În Madagascar, de pildă, nu numai că nu există o comunitate de români, dar nici nu „există vreunul, de care să ştiu eu,” spune Chindriş, care completează însă că a fost un român care a avut un mandat de câteva luni în cadrul Orange în Madagascar. Ţara are rezonanţă la nivel mondial mai degrabă mulţumită seriei de filme „Pinguinii din Madagascar”, dar acolo nu există nici zebre, nici lei şi cu atât mai puţin pinguini. De fapt, singurul personaj care îşi găseşte în insula africană ţara de baştină este lemurianul King Julien. „Este o ţară extraordinar de săracă, de coruptă, o fostă colonie franceză. Un loc în care un român se adaptează repede pentru că dreptul francez este prezent şi acolo, ca şi la noi. Forma sistemelor economice şi sociale seamănă cu cele de la noi. Au un trecut socialist căruia nu vor să-i spună comunism, dar recunosc clădirile, construcţii ministeriale de tip sovietic”, spune Adrian Chindriş, care de doi ani deţine funcţia de CEO al CEO of Accés Banque Madagascar.

  • Cronică de film: Money Monster

    Atunci când priveşti în detaliu filmul regizat de Jodie Foster, îţi dai seama că multe dintre elemente, luate în parte, nu funcţionează aşa cum ar trebui. Ca atac asupra Wall Streetului, nu are forţa de a impresiona; ca thriller, nu reuşeşte să ducă privitorul într-o zonă de suspans; iar ca poveste conspiraţionistă, duce lipsă de credibilitate.

    În mod surprinzător însă, filmul reuşeşte cumva să pună la un loc toate aceste elemente şi să lase o impresie bună, susţinut desigur şi de performanţele celor doi protagonişti, George Clooney şi Julia Roberts. Câteva cuvinte şi despre Jack O’Connell, cel care interpretează personajul aparent negativ: cunoscut publicului larg pentru rolurile din ’71 şi Unbroken, actorul britanic nu are de această dată un rol din cale-afară de complex. Pe scurt, în mare parte a timpului el urlă şi dă ordine celor din jur.

    Money Monster spune povestea lui Lee Gates, un om de televiziune care oferă sfaturi de tranzacţionare într-o atmosferă tipică de show business; personajul întruchipează toate prejudecăţile legate de ideea de tabloidizare. În timpul unei emisiuni, el are parte de un invitat hotărât să îşi facă dreptate în faţa milioanelor de spectatori.

    După câteva minute tensionate, devine evident că inamicul comun al celor doi este CEO-ul unei corporaţii care întruchipează tot ceea ce este greşit pe Wall Street; această „descoperire“ duce la o a treia abordare puţin credibilă, dar care se încadrează în linia generală a scenariului, şi anume aceea de a critica obsesia pentru bani.

    Întreaga acţiune se desfăşoară în timp real, astfel că spectatorii nu află prea multe depre Lee (Clooney) sau despre cea care îi produce emisiunea (Roberts) atunci când lucrurile încep să se complice. Alegând această variantă, Jodie Foster a pariat pe elementul-surpriză ignorând în acelaşi timp lipsa unei legături între cei aflaţi de cele două părţi ale marelui ecran. Din punct de vedere tehnic, filmul este realizat bine, având numeroase succesiuni rapide de cadre şi un montaj impecabil. Coloana sonoră nu ajută prea mult momentele tensionate, dar nici nu pare ieşită din peisaj.

    Money Monster nu e nici primul şi nu va fi nici ultimul film care atacă starea de fapt a Wall Streetului; nu se apropie însă de clasice precum cel din 1987, în care Michael Douglas portretiza excelent imaginea brokerului fără scrupule. Filmul regizat de Foster este un film de calitate medie, repet, salvat pe alocuri de Clooney şi Roberts.

    Subiectul Wall Street este unul la modă în Statele Unite, mai ales că ne aflăm în mijlocul unei lupte pentru putere. Filmul ar trebui să facă o figură frumoasă la box-office, ajutat şi de bugetul de producţie destul de mic (27 milioane dolari). Cât de bine va fi privit de critici rămâne de văzut, dar nu cred că acesta va rămâne cunoscut drept unul dintre rolurile memorabile ale lui George Clooney.
     

  • Cine este bancherul din spatele lui Nicuşor Dan

    Nicuşor Dan şi USB – Uniunea pentru Salvarea Bucureştiului sunt surpriza alegerilor din Capitală având în vedere că au ieşit pe locul II înaintea PNL-ului, un partid care s-a burghezit după câştigarea alegerilor prezidenţiale de la finalul lui 2014.

    Nicuşor Dan, un matematician care a preluat steagul lumii corporatiste din Bucureşti de patru ani, a ieşit pe locul doi la Primăria Generală a Capitalei, luând o treime din voturi, peste estimări.

  • Cine este bancherul din spatele lui Nicuşor Dan

    icuşor Dan şi USB – Uniunea pentru Salvarea Bucureştiului sunt surpriza alegerilor din Capitală având în vedere că au ieşit pe locul II înaintea PNL-ului, un partid care s-a burghezit după câştigarea alegerilor prezidenţiale de la finalul lui 2014.

    Nicuşor Dan, un matematician care a preluat steagul lumii corporatiste din Bucureşti de patru ani, a ieşit pe locul doi la Primăria Generală a Capitalei, luând o treime din voturi, peste estimări.

    Şeful de campanie electorală a lui Nicuşor Dan este Matei Păun, un bancher de investiţii pe care, în anii ’90 viaţa şi job-ul l-au adus la Moscova, acolo unde se puneau bazele noilor miliardari ruşi pe ruinele fostului imperiu sovietic.

    Matei Păun, un obişnuit al plajei de la Vama Veche, şi-a făcut propria companie de investiţii în România la începutul anilor 2000, participând la câteva tranzacţii de achiziţii. El spera ca Bursa de la Bucureşti să devină un sport naţional, după procesul de privatizare în masă şi să ajungă principala sursă de finanţare pentru companiile româneşti.

    Fondator al BAC România şi BAC Belarus, Matei Păun a locuit în Germania, Belgia şi Statele Unite.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Cum arată Kviabryggja, închisoarea ocupată de bancheri

    Camera de interogatoriu în care s-a scris istoria recentă a Islandei este austeră, mobilată doar cu o masă, câteva scaune şi un computer. O cameră de luat vederi este prinsă de un perete, iar ferestrele duble blochează complet vuietul furtunilor care lovesc Golful Faxafloi şi Reykjavikul. 

    În această cameră procurorul special Olaf Hauksson, un om înalt şi bine făcut, cât un urs, şi-a petrecut ultimii şase ani cercetând tranzacţiile care au adus economia islandeză în pragul falimentului în toamna anului 2008. Pe aici s-au perindat unii dintre cei mai puternici bancheri din Islanda, executivi şi investitori pentru a răspunde întrebărilor lui Hauksson. În toamna anului 2008 cele mai mari trei bănci islandeze s-au prăbuşit în doar trei zile, în parte din cauza aranjamentelor ilegale făcute de executivii lor pe burse.

    „Manipularea pieţei“, explică Hauksson pentru Süddeutsche Zeitung. Întrebat ce s-a întâmplat până la urmă cu şefii celor trei bănci, Hauksson, fost poliţist într‑un oraş mărunt, obişnuit cu beţivii şi scandalagiii, schiţează un zâmbet sfidător: „Toţi sunt la închisoare. Au stat chiar aici“. Prin acest lucru este surpinzătoare Islanda. A condamnat la închisoare 29 de bancheri şi alte personaje din lumea financiară pentru infracţiuni care au condus la severa criză din 2008. Nicio altă ţară din lume nu are un astfel de palmares, nici măcar SUA, unde a izbucnit criza financiară mondială. De aceea Kviabryggja, închisoarea bancherilor, a căpătat o atenţie specială. Jurnaliştii de la Bloomberg i-au făcut o vizită.

    Kviabryggja nu este o închisoare clasică. Nu are nevoie de ziduri, de garduri de sârmă ghimpată sau de turnuri de observaţie pentru a-i împiedica pe puşcăriaşi să fugă. Izolată într-un peisaj bătut de vânturi, vechea fermă este străjuită de îngheţatul Atlantic de Nord pe de o parte şi de câmpurile de lavă acoperite de zăpadă pe de cealaltă. La est orizontul este dominat de Snaefellsjokull, un vulcan adormit sub acoperământul unui gheţar. Spre civilizaţie duce doar un drum.

    Kviabryggja este acum casa lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al băncii Kaupthing, şi a lui Hreidar Mar Sigurdsson, fost director financiar. Kaupthing este cea mai mare bancă islandeză. Bancherii îşi petrec acum timpul spălând rufe, făcând exerciţii în sala de gimnastică a închisorii şi navigând pe internet. Ei şi alţi doi colegi de breaslă întemniţaţi aici – Magnus Gudmundsson, fostul CEO al subsidiarei din Luxemburg a Kaupthing, şi Olafur Olafsson, acţionar important al băncii când aceasta s-a prăbuşit – pot face şi excursii afară, aşa cum au voie şi ceilalţi 19 „oaspeţi“ ai închisorii. Toţi au fost condamnaţi pentru infracţiuni fără violenţă.

    Pentru un om de rând s-ar putea să nu fie o viaţă prea grea, însă este ceva cu totul diferit faţă de zilele de dezmăţ când bancherii găzduiau petreceri pentru clienţi pe iahturi în Monte Carlo şi angajau cântăreţi legendari precum Tom Jones pentru a-şi încânta invitaţii la galele londoneze.

    Einarsson, Sigurdsson, Gudmundsson şi Olafsson s-ar putea să aibă noi colegi. Procurorul Hauksson va avea grijă de asta. În martie biroul său a pus sub acuzare cinci persoane pentru fraudă şi manipularea pieţei. Unul dintre ei este Larus Welding, fostul CEO al băncii Glitnir. Hauksson mai are în lucru încă vreo şase cazuri care au legătură cu criza financiară.

    Tragerea la răspundere a bancherilor vinovaţi ar fi trebuit să fie un rezultat satisfăcător pentru cei 333.000 de locuitori ai Islandei. Însă un scandal privind vânzări secrete de acţiuni de către cea mai mare bancă a ţării trezeşte temeri că încă nu a fost eradicat capitalismul de cumetrie, cel care a adus economia la dezastru. Ascensiunea unei formaţiuni politice antisistem denumite Partidul Piraţilor arată că furia persistă sub suprafaţa revenirii economice.

    „Societatea încă nu are încredere. Nu are încredere în politicieni, nici în instituţii şi nici în partide“, explică Stefan Olafsson, profesor de sociologie la Universitatea Islandeză. 

    O fi Islanda o ţară la capăt de lume cu o populaţie cât un oraş de mărime medie, dar ea trece prin acelaşi tip de revoltă populistă care zdruncină guvernele din Occident.

    „Politicienii au dezamăgit. Au permis să se întâmple aceste lucruri, tot acest exces şi toată această lăcomie, şi ca datoriile să se adune“, adaugă Olafsson.

    În urmă cu doar un deceniu, statu-quo-ul Islandei era foarte diferit. Cele mai mari trei bănci, după ce s-au scuturat de zeci de ani de disciplină financiară într-un spasm de dereglementare în anii 2000, au asaltat piaţa internaţională a datoriilor aşa cum n-au mai facut-o niciodată. Binecuvântate cu ratinguri maxime şi cu acces la Zona Economică Europeană, trioul s-a îndatorat cu 14 miliarde de euro doar în 2005, dublu faţă de 2004. Au plătit cu doar 20 de puncte de bază peste ratele de dobândă de referinţă, potrivit comisiei speciale de investigaţie a parlamentului. Băncile au devenit astfel maşini de făcut bani. Banii împrumutaţi erau daţi mai departe ca împrumuturi cu dobânzi mari. Capitalul propriu a ajuns în 2007 la o rentabilitate de invidiat, de aproape 20%. Inundate cu credite, familiile islandeze au început să-şi cumpere apartamente în Londra, să meargă în vacanţe de cumpărături la Paris şi au împânzit străzile din Reykjavik cu Range Rover-uri. În 2008 activele băncilor islandeze deveniseră de 10 ori mai mari decât economia ţării.

    Apoi a venit criza şi odată cu ea paralizia pieţelor din întreaga lume. Băncile şi-au pierdut accesul la finanţarea pe termen scurt şi nu şi-au mai putut gestiona propriile datorii. Valoarea coroanei islandeze s-a prăbuşit, făcând creditele denominate în monedă străină mult prea scumpe.

    Kaupthing, Landsbanki şi Glitnir au intrat în incapacitate de plată a unor datorii echivalente cu 85 de miliarde de dolari în octombrie 2008, iar gospodăriile şi-au pierdut mai mult de o cincime din puterea de cumpărare.

    Cetăţenii au atacat clădirea istorică parlamentului cu ouă şi pietre. Birna Einarsdottir, director de marketing al Glitnir, a fost numită în acea lună CEO al Islandsbanki, o bancă nouă creată din activele islandeze ale Glitnir după ce creditorii au preluat controlul ei.