Tag: avertisment

  • AVERTISMENTUL Turciei: Militanţii extremişti vor fi împiedicaţi să pătrundă în Siria de pe teritoriul său

     “În niciun caz Turcia nu tolerează sau nu va tolera ca membri ai unor grupări extremiste să traverseze frontierele turce”, a declarat ministrul, în cadrul unei întâlniri cu oficiali americani, la Washington.

    Cotidianul american The Washington Post a apreciat, în acest weekend, că autorităţile de la Ankara “închid ochii” la afluxul de militanţi extremişti, care traversează frontierele turce pentru a ajunge să lupte împotriva regimului Bashar al-Assad, în Siria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertismentul experţilor medicali: Reapariţia poliomielitei în Siria ameninţă inclusiv Europa

     “OMS a confirmat apariţia a cel puţin zece cazuri de poliomielită în Siria, unde vaccinarea a scăzut puternic în timpul războiului civil”, scriu într-o scrisoare deschisă profesorii Martin Eichner de la Universitatea Tübingen şi Stefan Brockmann de la Departamentul regional pentru Sănătate din Reutlingen.

    Odată cu exodul unui mare număr de refugiaţi către ţări vecine şi Europa, în prezent există riscuri ca virusul să fie reintrodus în regiuni în care poliomielita a fost eradicată de câteva zeci de ani, îşi exprimă ei îngrijorarea.

    Cei doi experţi avertizează în special asupra riscurilor sporite privind revenirea poliomielitei în regiuni din Europa în care vaccinarea este slabă, ca Bosnia-Herţegovina, Ucraina şi Austria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertisment de la FMI pentru economiile emergente

    Ea recomandă ca metode de apărare politici specifice, ca deprecierea monedelor naţionale, constituirea de rezerve de lichiditate şi, pe alt plan, accelerarea reformelor structurale. Metode de control temporar al pieţei valutare şi monetare au fost folosite şi în 2010 de o serie de economii emergente din America Latină şi Asia, pe atunci spre a se apăra de efectele negative ale valului de capitaluri speculative care le inundase ca urmare a aceloraşi programe de relaxare cantitativă derulate de Rezerva Federală. Acum, problema care se pune pentru economiile emergente este de a evita efectul opus – un exod brutal al capitalurilor, după ce tiparniţa Fed se va fi oprit.

    Pentru moment, Fed a anunţat că va continua actualul programul de achiziţie de obligaţiuni în acelaşi ritm ca şi până acum, de 85 mld. dolari pe lună, determinând o euforie rar întâlnită a pieţelor financiare, care se aşteptaseră la o reducere treptată a achiziţiilor cu cca 10-20 mld. de dolari, ca răspuns la reducerea şomajului. Preşedintele Fed, Ben Bernanke, estimase în iunie că va reduce treptat ritmul tiparniţei de bani, până la stoparea achiziţiilor de obligaţiuni la jumătatea anului viitor, când şomajul se va fi redus la 7% (în august a fost 7,3%, faţă de 8,1% cu un an în urmă). La finele lui septembrie, Bernanke a declarat însă că reducerea achiziţiilor “ar fi posibil să înceapă” abia spre finele anului şi că nu există niciun plafon al ratei şomajului de care o astfel de decizie să depindă.

    În acelaşi timp, situaţia economiilor emergente este deocamdată bună. Analiştii Credit Agricole remarcă faptul că în T2, economiile emergente au avut o performanţă bună (faţă de T1 a fost chiar cea mai mare creştere de la începutul lui 2011 până acum), iar redresarea economică din zona euro şi din SUA îşi arată deja efectele pozitive în activitatea industrială şi în comenzile de export pentru economiile emergente, fenomen care s-ar putea accentua în următoarele trimestre.

  • MITING în Capitală: Sindicaliştii protestează miercuri în Piaţa Constituţiei, după greva de avertisment de la metrou

     Mitingul de protest este organizat, miercuri, de la ora 13.00, în Piaţa Constituţiei, de Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice “ATU – România”.

    Potrivit preşedintelui federaţiei sindicale, Ion Rădoi, sindicaliştii cer modificarea legislaţiei sociale în vigoare şi reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

    Mitingul de protest are loc la o zi după ce sindicaliştii de la metrou au fost, marţi dimineaţă, între orele 04.00 şi 06.00, în grevă de avertisment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA le cer cetăţenilor americani să părăsească “imediat” Yemenul

     Acest avertisment al Departamentului de Stat are loc după închiderea mai multor ambasade şi consulate americane în Orientul Mijlociu şi în Africa, din cauza unor ameninţări cu atentate Al-Qaida, în special în Yemen.

    Citând oficiali americani, The New York Times afirmă că administraţia lui Barack Obama a luat decizia de a închide aceste reprezentanţe diplomatice în urma interceptării, săptămâna trecută, a unor mesaje electronice între Ayman al-Zawahiri şi Nasser al-Wuhayshi, liderul Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), cu sediul în Yemen.

    Primul i-ar fi ordonat celui de-al doilea să comită un atentat duminică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ASF sancţionează 127 de „rasdace“ cu avertisment pentru nepublicarea raportului pe 2012

    Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancţionat cu avertisment un număr de 127 de companii listate pe piaţa RASDAQ pentru nepublicarea raportului anual de activitate pentru anul 2012.

    Din rândul societăţilor sancţionate fac parte circa 20 de agromec-uri, unele suspendate de la tranzacţionare, altele intrate în insolvenţă, iar altele care nu şi-au mai publicat raportul de activitate din 2010.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • MAE: evitaţi călătoriile în Egipt, Libia, Liban, Siria, Mali; prudenţă la călătoriile în Turcia şi Pakistan

    De asemenea, MAE informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Turcia cu privire la menţinerea stării tensionate şi a continuării protestelor pe teritoriul acestui stat. MAE recomandă evitarea zonelor centrale ale oraşelor Istanbul, Ankara, Izmir, Adana, Mersin şi Eşkişehir.

    Având în vedere că atât la Istanbul, cât şi la Ankara persistă perspectiva unor manifestaţii de protest, ca şi a celor de susţinere a guvernului, se menţine recomandarea ca zonele întrunirilor publice sau a celor afectate de manifestaţii să fie, în orice împrejurări, evitate. Cetăţenii sunt îndemnaţi să manifeste  prudenţă sporită, să evite deplasarea pe timpul nopţii, aglomeraţiile, precum şi implicarea în manifestaţii de orice tip si să se informeze din timp cu privire la starea de securitate înainte de a călători pe teritoriul acestui stat.

    SIRIA

    Sâmbătă, 29 iunie a fost realizată o nouă acţiune de repatriere, la cerere, a unui grup de 16 cetăţeni români din Siria, pe ruta Damasc – Beirut. Reprezentanţii Ambasadelor României la Beirut şi Damasc au întocmit documentele de călătorie necesare, au îndeplinit procedurile de ieşire din Siria pentru toate persoanele repatriate, au sprijinit logistic prin închirierea unui autocar care a facilitat transportul până la aeroportul Rafic Hariri din Beirut şi au însoţit grupul la aeroportul internaţional din Beirut. De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat prin proceduri proprii 311 de cetăţeni români.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o parăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale. Forţele înarmate ale opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens populate. În acţiunea de reprimare, forţele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu şi aviaţie militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situaţiei, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama şi Alep.

    Conform deciziei Consiliului UE din iulie 2012 privind trecerea companiei de stat Syrian Airlines pe lista de sancţiuni a UE, singurele rute de evacuare ale cetăţenilor români din Siria sunt cele terestre, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania şi Turcia. Cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania) să fie temporar închise. Legăturile de comunicaţie în Siria pot suferi unele întreruperi sau limitări. Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice. Cetăţenilor români care se află încă pe teritoriul acestui stat le este recomandat să evite în totalitate deplasările în localităţile Alep, Daraa, Deir Ezzour, Hama, Homs, Idleb şi  Damasc.

    Cetăţenii români prezenţi pe teritoriul Siriei sunt sfătuiţi să contacteze Ambasada României la Damasc pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român. În cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică Ă40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de mail: drco@mae.ro .

    LIBIA

    Având în vedere menţinerea stării de insecuritate din Libia, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate cetăţenilor români, ca în perioada imediat următoare să evite deplasările în această ţară. Punctele terestre de frontieră pot fi închise fără un anunţ în prealabil. Pe rutele terestre dinspre Tunisia şi Egipt către Tripoli, respectiv Benghazi, se pot întâlni numeroase puncte de control şi, sporadic, acţiuni de protest ce pot degenera în conflict. Cetăţenii români care se află sau au sosit pe teritoriul Libiei sunt sfătuiţi să evite călătoriile în afara capitalei şi a marilor oraşe şi să se informeze atunci când trebuie să se deplaseze cu mijloace auto între localităţi.

    Trebuie evitate în totalitate deplasările în localitatea Benghazi, deoarece există riscuri de atentate teroriste, iar dacă vă aflaţi deja în această localitate, este indicat să părăsiţi imediat oraşul, din cauza riscurilor iminente de securitate. De asemenea, MAE recomandă evitarea zonelor cu risc sporit, îndeosebi oraşele Sirte şi Beni Walid, zona de sud (Sebha, Ghat, Ubari, Ghadames), munţii Nafusa (Zintan, Nalut), centrul şi sudul Cirenaicii (Jalu, Kufra).

    Există o alertă teroristă generală, având în vedere situaţia de securitate precară din ţară şi capacitatea încă redusă de acţiune a instituţiilor de ordine publică. Ca urmare a războiului civil, trebuie avut în vedere că marea majoritate a populaţiei posedă arme iar numărul infracţiunilor a crescut în ultima perioadă pe întreg teritoriul Libiei. Au existat numeroase incidente provocate de folosirea armelor în public, fie ca urmare a unor certuri stradale, fie în contextul celebrării unor evenimente religioase/politice.

    Pentru cetăţenii români care doresc să lucreze în această ţară, este ferm recomandat ca la sosirea în Libia să contacteze misiunea diplomatică a României prin (telefon/e-mail), pentru a se înregistra în baza de date. Totodată, MAE recomandăm evitarea deplasării în Libia pentru cei care nu au încheiat un contract de muncă legal şi dacă nu deţineţi viză de muncă. Există pericolul ca pe fondul extinderii conflictului din Mali şi a incursiunilor grupărilor teroriste în regiune, bazele companiilor străine din industria petrolieră libiană să devină ţinte pentru atacuri (în special cele din sudul Libiei). Din acest punct de vedere, este necesară o analiză atentă a riscurilor/beneficiilor ce derivă din realizarea unei astfel de deplasări.

    Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă. Cei care se află deja pe teritoriul Libiei sau au în intenţie de a se deplasa pe acest teritoriu, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tripoli (00-218-21-3612912 şi 3615295, e-mail: tripoli@mae.ro) şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă. Cetăţenii români care au nevoie de asistenţă consulară se pot adresa şi Direcţiei Relaţii Consulare a MAE. De asemenea, în caz de necesitate, cetăţenii români pot solicita sprijin la reprezentanţele diplomatice şi consulare ale statelor membre UE care funcţionează în Libia.

    LIBAN

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să manifeste prudenţă în timpul călătoriilor în Liban, date fiind potenţialele surse de risc şi insecuritate existente pe plan intern şi regional. Este recomandată evitarea deplasărilor în următoarele zone:
    -suburbia de sud a capitalei Beirut.
    -sudul Libanului în mod special în zona de operaţii a UNIFIL ( la sud de râul Litani) şi în zonele din apropierea liniei de demarcaţie cu Israel,  
    -pe teritoriul Văii Bekaa, în special în apropierea frontierei cu Siria, unde pot fi confruntări între armata siriană şi forţele militare ale opozţiei sirine, precum şi la frontiera cu Israel. De asemenea, creşterea numărului de refugiaţi sirieni în această regiune a determinat o creştere a infracţionalităţii (furturi de bunuri şi furturi auto, violuri, răpiri şi sechestrări de persoane în scopul obţinerii de venituri),
    -nordul Libanului: districtele Tripoli şi Akkar din Guvernoratul Nord (al-Shamal), precum şi regiunea Ersal, în proximitatea frontierei de nord cu Siria, ca urmare a conflictelor armate din Siria,
    -Saida, ca urmare a deselor confruntări dintre comunităţile sunite şi siite din regiune,
    -în apropierea şi în interiorul tuturor taberelor de refugiaţi palestinieni de pe teritoriul Libanului, ca urmare a creşterii demografice a acestora datorate evacuării palestinienilor din taberele din Siria.

    Cetăţenii români sunt sfătuiţi să ţină cont de riscul producerii unor probleme de ordine publică, existând precedentul unor confruntări între diferite grupuri în suburbia de sud şi în vestul Beirutului, precum şi în cartierele Bab el Tabbaneh şi Jabal Mohsen din Tripoli. De asemenea, creşterea numărului de refugiaţi sirieni şi palestinieni a determinat o sporire semnificativă a nivelului de infracţionalitate. Problemele economice şi sociale cu care se confruntă Libanul au determinat organizarea mai multor manifestaţii de protest ale populaţiei, cele mai semnificative înregistrându-se în Beirut, Tripoli, Tyr şi Saida. De asemenea, în Beirut şi Saida au fost blocate unele drumuri/segmente de drum, însă forţele de securitate au reuşit să menţină sub control şi să tempereze grupurile turbulente.

    Cetăţenii români care se deplasează în Liban sau care se află deja pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Liban (00-961-5-924.848 şi 5-924.849, e-mail: romembey@inco.com.lb) şi să se înregistreze în evidenţa misiunii diplomatice din Beirut, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă. Românii sunt sfătuiţi cu insistenţă să încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă şi să nu folosească paşapoartele temporare (valabile 1 an), deoarece mai mulţi cetăţeni români au întâmpinat probleme cu autorităţile de frontieră la prezentarea acestui tip de document de călătorie.

    MALI

    Având în vedere prezenţa grupărilor jihadiste în nordul Mali, precum şi situaţia de război care a impus decretarea stării de necesitate şi convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în ianuarie pentru avizarea desfăşurării unei forţe internaţionale în zonă, situaţia  internă în Mali s-a degradat intens şi a devenit periculoasă. Grupările islamist-teroriste controlează partea de nord a ţării, aplică legea islamică şi se dedau la acte de violenţă, distrugeri de monumente istorice şi răpiri de persoane.

    MAE recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în Mali, iar celor aflaţi deja în această ţară să părăsească teritoriul acesteia, dacă prezenţa lor în Mali nu este imperios necesară. Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă. Malaria şi holera reprezintă probleme de sănătate importante în Mali. Focare de meningită pot să apară de la sfârşitul lunii februarie până la mijlocul lunii aprilie. Cetăţenii români sunt îndemnaţi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate.

    PAKISTAN

    Ca urmare a stării de insecuritate din Pakistan, pe fondul atentatelor şi atacurilor teroriste soldate cu numeroase victime, MAE recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în scopuri turistice/ alpinism în zonele muntoase (Gilgit – Baltistan, Azad Jammu şi Kashmir) din nordul acestei ţări.

    Cetăţenii români care sunt nevoiţi să se deplaseze în Pakistan sunt sfătuiţi a lua în considerare următoarele recomandări:
    -intrarea în Pakistan să se facă numai prin punctele de frontieră din aeroporturile din Islamabad, Karachi şi Lahore;
    -să contacteze imediat misiunea diplomatică a României şi să se informeze asupra situaţiei de securitate din zona în care se deplasează;
    -să evite deplasările în provinciile Balochistan şi Khyber Pakhtunkhwa, Gilgit – Baltistan, Azad Jammu şi Kashmir, precum şi în Zonele Tribale Administrate Federal (FATA), care implică un grad foarte ridicat de risc la adresa cetăţenilor străini (răpiri, atacuri teroriste);
    -în cazul unor deplasări în scopuri turistice/alpinism, în zonele muntoase din nordul Pakistanului, să obţină în prealabil toate aprobările necesare şi să se afle în permanentă coordonare cu reprezentanţii forţelor de ordine (având în vedere atacul terorist din 22.06.2013, asupra unei tabere din Nanga Parbat, soldat cu uciderea a 10 alpinişti străini);
    -să îşi înregistreze prezenţa la autorităţile locale indiferent de zona în care se deplasează, în caz contrar riscând să fie arestaţi de poliţie;
    -să fie extrem de prudenţi pe toată durata prezenţei lor în această ţară.

    MAE recomandă cu insistenţă cetăţenilor români să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă şi să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate. Cetăţenii români care doresc să călătorească în Pakistan sau care se află deja pe teritoriul acestui stat  sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Islamabad (tel. 0092-51-843-6601 şi 51-843-6602, e-mail: amb.rom.isb@gmail.com) şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

  • Campanie în premieră în şase ţări: Toate navele comerciale din porturile de la Marea Neagră vor fi verificate

     Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în România, Adrian Mihălcioiu, coordonator al acestor verificări în ţara noastră, a spus că este pentru prima oară când aceste inspecţii sunt realizate simultan în toate porturile de la Marea Neagră din şase ţări.

    “Luni începe o campanie, prima din toate timpurile, de inspecţie pe Marea Neagră, la care participă toate sindicatele navigatorilor, docherilor, autorităţi, avem sprijinul Autorităţii Navale Române cu ofiţeri de port care vor face parte din echipele de control. Toate aceste inspecţii se vor desfăşura în acelaşi timp în toate porturile maritime din Marea Neagră, deci nu vor mai fi locuri unde navele să se ascundă. Această acţiune include verificări în Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, România, Bulgaria”, a afirmat Adrian Mihălcioiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertisment Bundesbank: Ţările europene să nu înlocuiască reformele cu stimularea economică

     De asemenea, Weidmann a reluat criticile privind eşecul Franţei de a-şi respecta ţintele de deficit bugetar, afirmând că a doua mare economie a zonei euro are un rol cheie în menţinerea credibilităţii eforturilor de consolidare bugetară din uniunea monetară.

    “Şomajul în rândul tinerilor în unele ţări este într-adevăr dramatic. Programele economice şi de cheltuieli pe termen scurt, precum şi o datorie mai mare pentru generaţiile următoare nu creează locurile de muncă sustenabile de care este nevoie urgent”, a declarat Weidmann pentru cotidianul Westdeutsche Allgemeine Zeitung, scrie CNBC.

    În contextul numărului ridicat de pesoane fără loc de muncă din ţări precum Spania şi Italia, mulţi lideri politici europeni încep să vadă şomajul drept o criză în sine şi mai puţin ca pe un aspect care se va rezolva odată cu îmbunătăţirea situaţiei economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou AVERTISMENT al Coreei de Nord. Coreea de Sud: Este regretabil că regimul este iritat de informaţii de presă

     “Este regretabil că (regimul din Coreea de) Nord este iritat de informaţii de presă” şi se serveşte de ele pentru a “lansa ameninţări la adresa” Coreei de Sud, a declarat pentru jurnalişti un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării.

    “Vom adopta (măsuri) de represalii severe şi hotărâte în cazul unor provocări orchestrate, indiferent care ar fi motivele”, a adăugat purtătorul de cuvânt Kim Min-seok.

    Avertismentul Phenianului a fost lansat după o zi de la plecarea secretarului de Stat american John Kerry din Asia de Nord-Est, unde a efectuat un turneu de patru zile, cu scopul de a exprima susţinerea americană faţă de aliaţii săi sud-coreeni şi japonezi, îndemnând China să îşi calmeze vecinul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro