Tag: Austria

  • Unde şi când vor românii să meargă la schi

    Românii se interesează de ofertele turistice pentru schi încă din perioada verii, iar destinaţiile preferate rămân şi anul acesta Austria şi Bulgaria. Un studiu realizat de agenţia de marketing online Today’s arată că în ultima săptămână din august căutările pentru cuvintele cheie „oferte schi Austria” s-au dublat faţă de lunile de vară, iar în septembrie acestea au crescut cu peste 500%.

    Tendinţa de creştere a căutărilor pentru vacanţe la schi în staţiunile din Austria se menţine toamna, iar vârful este atins în decembrie şi ianuarie, când românii iau decizia finală privind alegerea destinaţiei de concediu. Odată cu terminarea concediilor, căutările pe acest segment încep să scadă spre sfârşitul lunii ianuarie.

    Un detaliu interesant care reiese din studiul Today’s este cel legat de interesul românilor pentru ofertele la schi în Bulgaria. Tendinţa în acest caz este complet diferită faţă de Austria. Astfel, căutările pentru sintagma „oferte schi Bulgaria” sunt mult mai numeroase în lunile de vară, adică în iunie, iulie şi august. Spre exemplu, în luna iulie căutările au crescut cu 127% faţă de luna mai. Acest lucru poate fi explicat prin decizia mai rapidă de cumpărare pe care o iau cei interesaţi de un concediu la schi în Bulgaria, care aleg din timp oferta dorită si astfel nu mai sunt interesaţi să caute alte opţiuni în lunile de toamnă, explică experţii Today’s.

    La finalul lunii august, începe să crească şi numărul căutărilor pentru cuvintele cheie „oferte Revelion”. În septembrie numărul căutărilor se dublează faţă de lunile de vară, iar apogeul este atins în decembrie, când numărul creşte cu 70% faţă de septembrie. Prin urmare, decizia pentru alegerea vacanţei de Revelion pare să fie mai dificilă şi necesită mai multă informare online.

    Agenţia Today’s, condusă de antreprenorul Marius Lăzărescu,  a dezvoltat proiecte din industrii variate, de la Auto-Moto şi IT&C până la educaţie şi sănătate, atât în startup-uri, cât şi în multinaţionale.

  • Ministru austriac: Imigranţii evită ţări precum România, Ungaria, Polonia şi preferă Germania, Austria. UE ar trebui să renunţe la planul privind cotele de refugiaţi

    Planul UE privind cotele de refugiaţi este “total nerealist” pentru că imigranţii nu sunt dornici să rămână în ţări precum România, Ungaria sau Polonia, ci preferă Austria ori Germania, a spus ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, într-un interviu pentru publicaţia Die Welt am Sonntag.

     “Consider eronată măsura de a distribui 160.000 de refugiaţi în statele membre în curs de doi ani (…) Uniunea Europeană nu ar trebui să se mai agaţe de asta (de planul cotelor de refugiaţi), ar trebui să renunţe la el”, a mai spus ministrul austriac în interviul pentru publicaţia germană, preluat de Russia Today.

    Distribuirea de refugiaţi cu ajutorul cotelor de refugiaţi nu funcţionează pentru că multe state nu sunt pregătite se primească un număr mare de azilanţi, a mai adăugat Kurz.

    “O altă problemă este reprezentată de faptul că refugiaţii refuză să meargă în anumite ţări UE. De exemplu, România a fost forţată să accepte mii de cote (de refugiaţi). Dar doar câteva sute de persoane vor să meargă în România”, a mai spus oficialul austriac.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbare importantă la UniCredit. Toţi clienţii din România trebuie să ştie asta. Anunţul făcut de bancă

    UniCredit este cel mai mare jucător în Europa Centrală şi de Est, fiind urmat de grupul Erste.

    Grupul UniCredit este prezent în Azerbaidjan, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Letonia, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ucraina.

    În România, UniCredit deţine poziţia a cincea (8,1% cotă de piaţă, cu active de 30,6 mld. lei), după BCR (15,8%), BRD (13%),  Banca Transilvania (12,6) şi Raiffeisen (8,4%).

    Banca a luat vineri seara o decizie extrem de importantă pentru viitorul ei, care afectează ţările din Europa de Est, inclusiv România. 

    Schimbare importantă la UniCredit. Toţi clienţii din România trebuie să ştie asta. Anunţul făcut de bancă 

  • Săptămâna neagră a artiştilor din România: după Gyuri şi Papaiani, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi români A MURIT

    După Gyuri şi Papaiani, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi români a murit. A încetat din viaţă, marţi seară, într-o clinică privată din Austria, după ce s-a luptat mai mulţi ani cu o boală incurabilă. ”Nimic nu l-a mai putut salva! Avea doar 47 de ani, dar destinul a fost necruţător cu el. Dumnezeu să-l odihnească”, au spus apropiaţii săi, anunţând decesul acestuia.

    După Gyuri şi Papaiani, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi români A MURIT

  • Şi-a dat în judecată părinţii pentru că au făcut-o de râs pe Facebook. Ce se va întâmpla cu părinţii dacă vor fi găsiţi vinovaţi

    O adolescentă de 18 ani din Carinthia, Austria şi-a dat în judecată părinţii pentru că aceştia ar fi postat pe Facebook poze cu ea în ipostaze intime, scriu cei de la Daily Mail.

    Ea susţine că pozele din copilărie, postate de părinţi, i-au transformat viaţa într-un calvar. Potrivit sursei citate, peste 500 de imagini au fost făcute publice, fără permisiunea ei, încă din 2009.

    Avocatul Michael Rami, care o reprezintă pe tânără, susţine că aceasta are şanse bune de a câştiga în tribunal.

    “Nu au avut limite şi nici ruşine – nu le-a păsat dacă era vorba de o imagine cu mine stând pe toaletă sau goală pe pat – toate etapele au fost fotografiate şi apoi făcute publice”, a declarat adolescenta. “M-am săturat să nu fiu luată în serios de părinţii mei.”

    Părinţii au refuzat să şteargă pozele pe care le împart cu cei 700 de prieteni; tatăl fetei argumentează că din moment ce el a făcut pozele, ar trebui să aibă drept de proprietate asupra lor.

    Procesul va avea loc în noiembrie, iar dacă părinţii vor fi găsiţi vinovaţi, ei ar putea fi obligaţi să-i plătească adolescentei daune morale precum şi costurile de judecată.

  • Cele mai bune locuri din Europa unde îţi poţi găsi un job

    Un nivel scăzut al şomajului şi apariţia constantă a locurilor de muncă sunt două aspecte extrem de importante ce trebuie luate în calcul de cei care se gândesc să plece în străinătate. La nivel global, Europa stă destul de bine în ceea ce priveşte calitatea locurilor de muncă; cu toate acestea, în interiorul spaţiului european există diferenţe mari între state şi posibilităţile oferite de acestea.

    Din acest motiv, site-ul de specialitate Glassdoor a realizat un top al celor mai bune condiţii de muncă oferite de statele europene, scriu cei de la Business Insider.

    Locul 5: Danemarca

    Doar 10% din tinerii danezi sunt şomeri, mult sub media europeană.  De altfel, Danemarca a punctat bine la aproape toate categoriile cu excepţia uneia: rata de angajare de după criza din 2008.

    Locul 4: Austria

    Locul ocupat de Austria se datorează faptului că este una dintre puţinele state europene unde rata actuală a şomajului este astăzi mai mică decât cea înregistrată înainte de criză.

    Locul 3: Marea Britanie

    Scorul primit de Marea Britanie a plasat-o în primele trei destinaţii pentru cei care caută un loc de muncă.

    Locul 2: Norvegia

    Ţara a fost votată cea mai prosperă din lume timp de 7 ani la rând de către think tank-ul Legatum.

    Locul 1: Estonia

    Estonia este cel mai bun loc din Europa pentru a găsi un nou job. Statul baltic, ce are doar 1,3 milioane de locuitori, a primit scoruri perfecte la trei categorii: muncă part-time, muncă part-time pentru studenţi şi internship-uri.
     
  • TPA Group deschide deschide un nou birou în România

    Începând cu luna septembrie 2016, TPA Group îşi dezvoltă operaţiunile în România şi deschide un nou birou la Cluj. Prin integrarea companiei locale IAS Expert, devenită acum TPA Transilvania, TPA Romania îşi extinde prezenţa la nivel naţional, adăugând un birou regional de o importanţă strategică şi lărgindu-şi echipa cu 22 specialişti.  Sorana Cernea, partener fondator al IAS Expert, devine partener coordonator al TPA Transilvania.

    Portofoliul TPA Romania include peste 300 clienţi, companii locale şi internaţionale provenind cu precădere din sectoarele: energie, producţie industrială, imobiliare, construcţii, transporturi & logistică, tehnologia informaţiei, agricultură & silvicultură şi distribuţie.

    TPA Romania a raportat o cifră de afaceri de 3.2 milioane euro în 2015 şi o creştere de 2% fată de anul precedent.

    Cluj devine primul birou regional şi cel de al doilea birou naţional al TPA România, alături de biroul central din Bucureşti. Prin deschiderea biroului din Cluj, TPA îşi consolidează poziţia pe piaţa de profil şi se impune ca partener strategic pentru firmele care intră pe piaţa locală.

    Cu sediul în Viena, Austria, TPA Group este activ în 11 ţări din Europa: Albania, Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

    Începând cu 5 septembrie 2016, TPA Group nu mai este membru al reţelei internaţionale  Crowe Horwath. Împreună cu Baker Tilly International, TPA Group formează Baker Tilly Europe Alliance. Grupul TPA devine membru independent al Baker Tilly Europe Alliance şi operează de acum înainte sub brandul “TPA”.

  • Un nou ATAC în Europa! Bilanţul victimelor

    Incidentul a avut loc marţi dimineaţa într-un tren regional care circula în provincia Vorarlberg din vestul Austriei.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI