Tag: aderare

  • Verdictul franco-german: ramanem cu ochii in Schengen

    “Franta sustine intrarea celor doua tari in Schengen, dar pana
    acum, acestea nu au indeplinit criteriile necesare”, a declarat
    Juppé, dupa intalnirea cu omologul sau german la Berlin. La randul
    sau, Westerwelle a afirmat ca sustine declaratiile ministrului
    francez, conform Deutsche Welle.

    Bulgaria si Romania au indeplinit deja criteriile tehnice pentru
    aderarea la spatiul Schengen, dar ar trebui sa depaseasca
    obiectiile politice ridicate de Franta, Germania si alte cateva
    state membre UE, care au cerut rezultate mai bune din partea
    Bulgariei in combaterea crimei organizate si a coruptiei, desi
    aceste cerinte nu fac parte din procesul Schengen. Parlamentul
    European urmeaza sa voteze in privinta aderarii Bulgariei si
    Romaniei la Schengen la 4 iulie.

  • Aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, o misiune dificila pentru presedintia ungara a UE

    Potrivit lui Orban, Romania este pregatita din punct de vedere
    tehnic pentru aderarea la Schengen, iar Bulgaria va fi pregatita la
    inceputul lui mai. Totusi, mai multe state membre UE nu sprijina
    politic aderarea celor doua tari la UE. “Suntem blocati la nivel
    politic”, a declarat premierul ungar. “Ar trebui sa fie o dezbatere
    politica deschisa si nu negocieri secrete pe acest subiect”,
    potrivit lui Orban. Ministrii de Externe francez si german au
    declarat, joi, ca Romania si Bulgaria inca nu sunt pregatite sa
    adere la spatiul Schengen.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inca o aderare grabita la UE: Croatia

    Potrivit sefului diplomatiei italiene, incheierea negocierilor
    de aderare in iunie ar permite Croatiei sa semneze “in toamna”
    tratatul de aderare.

    Croatia a inceput in 2005 negocierile de aderare la UE. In
    prezent, 28 din 35 de capitole de negociere sunt inchise. Reforma
    justitiei si lupta impotriva coruptiei raman printre principalele
    probleme pe care Croatia trebuie sa le depaseasca inainte de
    finalizarea negocierilor.

  • Romania si Bulgaria ar putea adera in martie doar la spatiul aerian Schengen

    O solutie de compromis avansata in aceasta saptamana la
    Bruxelles a fost, potrivit unor surse diplomatice, ca Romaniei si
    Bulgariei sa li se permita doar aderarea la spatiul aerian Schengen
    in martie, urmand ca in octombrie sa poata fi luata o decizie si
    privind frontierele terestre, daca vor exista progrese ale celor
    doua state. Franta si Germania, carora li s-au alaturat ulterior
    Finlanda si Olanda, si-au exprimat in mod repetat opozitia fata de
    aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen in martie, argumentand
    ca ambele tari au in continuare probleme cu justitia si aplicarea
    legii.

    Potrivit lui Tvetanov, Finlanda si Olanda inclina mai degraba sa
    urmeze pozitia actuala a Germaniei decat pe cea a Frantei. El a
    subliniat ca Franta nu are argumente clare pentru amanarea aderarii
    Bulgariei, ci doar vrea conditionarea ei de Mecanismul de Cooperare
    si Verificare.

  • Basescu: Romania exclude posibilitatea sa ceara decuplarea de Bulgaria in aderarea la Schengen

    “In orice caz, din punctul nostru de vedere – si o spun, de data
    aceasta, extrem de deschis – nu vizam o decuplare de Bulgaria si nu
    o vizam. Deci Romania exclude posibilitatea sa ceara, avand in
    vedere ca are toate rapoartele bune, sa fie decuplata de Bulgaria.
    Pana la urma, daca analizam si costurile pentru a securiza peste
    400 de kilometri de frontiera – si nu e putin, chiar daca suntem
    foarte aproape de standardul Schengen pe Dunare in momentul de
    fata. Dar nu intentionam politic, si nu intentionam, sa solicitam o
    decuplare de Bulgaria”, a declarat Traian Basescu dupa reuninea
    Consiliului European, citat intr-un comunicat al Presedintiei remis
    sambata dimineata. El a mai spus, raspunzand unor intrebari, ca
    doreste recunoasterea oficiala a faptului ca Romania si indeplinit
    obiectivul din tratatul de aderare la Schengen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Financial Times: Blocarea aderarii la Schengen e legitima. Romania pare sa fi pierdut pana si vointa de reformare

    Cele doua tari au fost admise in UE, in 2007, sub un regim menit
    sa le aduca la standardele de guvernare cerute de Europa, dar pe
    care acestea nu le-au atins inca. Din nefericire, aceste neajunsuri
    pun in pericol aderarea celor doua tari la spatiul Schengen la
    termenul prevazut, scrie Financial Times. Aderarea Romaniei si
    Bulgariei la Schengen era prevazuta pentru martie, dar, in
    decembrie, ministrii francez si german de Interne au rupt acest
    calendar, conditionand intrarea in Schengen de indeplinirea
    obiectivelor stabilite prin Mecanismul de Cooperare si Verificare
    (MCV), impus odata cu aderarea celor doua tari la UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania isi confirma opozitia fata de aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen

    “Cele doua guverne au depus eforturi pentru a indeplini
    conditiile tehnice (de aderare) la Schengen. Acest lucru merita
    elogii”, a declarat Thomas de Maiziere in fata presei, cu ocazia
    unei reuniuni informale a ministrilor de Interne si Justitie din
    cadrul UE. “In paralel, exista carente si critici fata de sistemul
    judiciar si coruptia” din aceste tari, a adaugat el. Pentru el,
    este “important sa se lege” aspectele tehnice de problemele
    politice ridicate de starea sistemului judiciar si de coruptie.
    “Dupa aceea, vom lua o decizie comuna”, a adaugat el, in cadrul
    acestei intalniri cu presa la Gödöllö, in apropiere de
    Budapesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franks: Tarile cu regim flexibil al cursului de schimb sa nu se grabeasca sa adere la euro

    “Tarile cu regim fix al cursului de schimb trebuie sa intre in
    zona euro cat de repede pot (…) Pentru statele cu regim flexibil,
    cum sunt Polonia, Ungaria, Cehia, Romania, este mai bun un mix, sa
    nu se grabeasca, si sa utilizeze flexibilitatea politicii monetare.
    Sigur, este o masura temporara, si reformele pana la urma trebuie
    facute. (…) Ajustarile fiscale au oferit spatiu pentru politica
    monetara, iar reducerea dobanzilor va ajuta companiile din aceste
    state”, a spus Franks, prezent la The Euromoney Central &
    Eastern European Forum. El a precizat ca, in ciuda masurilor
    importante adoptate de statele din regiune in ultimii ani, este
    “mult mai mult de facut” in zona reformelor structurale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Expertii grupului de lucru Schengen discuta raportul final privind Romania si Bulgaria

    In sedinta de vineri, expertii europeni vor discuta rezultatele
    ultimei vizite de evaluare facute in Romania in decembrie, privind
    implementarea SIS/SIRENE, tragand astfel o linie privind progresele
    si gradul de pregatire al tarii noastre. Aceleasi teme vor fi
    dezbatute si in ceea ce priveste Bulgaria. Discutia de la Bruxelles
    va avea loc in jurul pranzului, aceasta fiind urmata de o reuniune
    finala in 28 ianuarie, cand se vor adopta rapoartele privind
    Romania si Bulgaria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sa-l credem? Baconschi spune ca Romania va adera in acest an la Spatiul Schengen

    Teodor Baconschi a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca
    el crede ca Romania va adera la Spatiul Schengen in acest an.
    “Facem toate eforturile politico-diplomatice. Pozitia noastra de
    principiu este a unui stat membru, nu a unui stat candidat. Suntem
    stat membru de patru ani, vrem ca aceleasi reguli sa fie aplicate
    ca si in cazul precedentelor extinderi”, a declarat Baconschi.
    Ministrul a spus ca evaluarile arata ca Romania este pregatita
    pentru aceasta aderare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro