Tag: presedinte

  • Băsescu: Justiţia nu e curată sută la sută, cum ar trebui. Magistraţii au pensii de 9 – 16 mii de lei

     “Există un adevăr major pe care eu îl susţin public, fără ezitare, justiţia nu este curată sută la sută, cum ar trebui să fie”, a spus Traian Băsescu, într-o emisiune la B1 TV.

    El a adăugat că au mai fost cazuri de corupţie în justiţie şi, deşi nu vrea să anticipeze, probabil vor mai fi, amintind despre lupta pe care a avut-o, la începutul mandatului, cu CSM şi ICCJ, unde erau “nişte brontozauri ai fostului regim”, un exemplu fiind “reţeaua Voicu”.

    “Vechea generaţie încă a rămas cu năravurile cu care a crescut”, a arătat şeful statului, precizând că, probabil că pe măsură ce noua generaţie va începe să ocupe funcţii în ierarhia sistemului judecătoresc, lucrurile vor deveni tot mai curate.

    Preşedintele a mai spus că în justiţie sunt cele mai bune salarii şi pensii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui Michael Dell, liderul care a revoluţionat istoria computerelor personale

    Michael Saul Dell s-a născut în 1965 în Houston, Texas. Tatăl său era ortodontist, iar mama, consultant financiar şi broker. Dell era fascinat de afaceri şi electronice de la o vârstă fragedă: în adolescenţă, folosea banii câştigaţi de la joburi part-time pentru a investi în acţiuni şi metale preţioase. 

    La 15 ani, şi-a cumpărat primul computer Apple, pe care l-a dezasamblat imediat pentru a-l construi apoi din nou. În perioada liceului, s-a angajat ca vânzător de abonamente de ziare şi şi-a folosit abilităţile de cercetare pentru a identifica o bază neatinsă de clienţi, care i-a adus câştiguri de 18.000 dolari într-un singur an. S-a recompensat cu un nou computer şi un BMW. Părinţii lui Dell sperau ca fiul lor să studieze totuşi medicina, dar planurile lor nu au coincis cu ale sale. În primul an petrecut la Universitatea din Texas, el a început o mică afacere prin care vindea disk drive-uri de calculator în camera de cămin.

    La vremea respectivă, utilizatorii de computere personale puteau să îşi cumpere echipamente doar din reţelele de retail, iar particularităţile acestora erau dictate de producători. Dell a început să cumpere computere IBM la un cost redus, le adăuga memorie, disk-drive-uri şi alte îmbunătăţiri şi le vindea apoi la preţuri cu 10-15% mai mari peste preţul de retail. A înregistrat afacerea în Texas în urma unei investiţii iniţiale de 1.000 de dolari şi a ajuns la o bază largă de clienţi în campus. Contractele din afara acestuia au apărut în scurt timp şi, în câteva luni, Dell s-a mutat din camera de cămin şi a umplut un apartament uriaş cu piese de computer în care asambla calculatoarele de la zero şi le vindea la costuri reduse faţă de restul pieţei.

    Chiar dacă a promis părinţilor că îşi va reduce implicarea în afaceri pentru a se concentra pe studii, până la vacanţa de primăvară afacerea lui ajunsese la vânzări de 80.000 dolari/lună, iar Dell era pregătit să renunţe la şcoală pentru a se dedica acesteia. A început să vândă computere inclusiv prin comenzi telefonice prin compania sa, PC’s Limited, iar până în 1986 a ajuns să ofere şi primul suport tehnic gratis prin telefon, o practică adoptată apoi de marile companii din industrie. În 1988, compania ajunsese la volume imense de vânzări, a primit numele Dell Computer Corporation şi fost listată şi la bursă, cu o ofertă publică iniţială de 30 milioane de dolari. În curând, afacerea a devenit globală, cu facilităţi de producţie, parteneriate şi subsidiare în Europa, Asia, Australia şi America Latină.

    Până în 1992, Dell Computer intrase în lista Fortune 500 a celor mai mari companii din lume, iar la 27 de ani Michael Dell era cel mai tânăr CEO care conducea o companie din acest top. Dell a fost de  asemenea un pionier al comerţului online, odată ce a început să vândă computere prin World Wibe Web, în 1996. Până la sfârşitul deceniului, vânzările zilnice ale Dell Computer au ajuns la 18 milioane de dolari, iar compania a devenit cea mai profitabilă din piaţa globală a producătorilor de PC-uri. Diversificarea producţiei a dus la transformarea numelui în Dell Inc., iar în 1998 Michael Dell a fondat şi firma privată de investiţii MSD Capital LP.

    Până la vârsta de 40 de ani, presa financiară estima averea sa netă la 20 miliarde de dolari. În 2012, vânzările de PC-uri s-au prăbuşit pentru prima oară după un deceniu. După 25 de ani de existenţă pe piaţa bursieră, Michael Dell a decis în 2013 să transforme Dell Inc. în companie privată, printr-o pârghie de ieşire de 24,4 miliarde dolari. În prezent, Michael Dell deţine 16% din acţiunile companiei şi ocupă în continuare poziţia de CEO.

  • Forţele armate ucrainene sunt “în stare de alertă totală” – preşedinte

     El a subliniat că forţele armate ucrainene sunt în stare de alertă în eventualitatea unei intervenţii ruseşti.

    Preşedintele, a declarat, de asemenea, că Ucraina trebuie să împiedice “terorismul” să se extindă dincolo de regiunile estice, afectate de mai multe săptămâni de o insurecţie armată prorusă.

    “Obiectivul numărul unu este să împiedicăm terorismul să se extindă din regiunile Doneţk şi Lugansk în alte regiuni”, a declarat Turcinov în cadrul unei întâlniri cu guvernatorii. “Am decis deja să creăm miliţii teritoriale formate din voluntari în fiecare regiune”, a continuat el.

    El a spus că se teme de “acţiuni de sabotaj” din partea Rusiei, în timpul festivităţilor de la începutul lui mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, mesaj către investitori: Puteţi avea încredere în România, economia e tot mai performantă

     Preşedintele a spus în discursul susţinut la ceremonia de inaugurare a fabricii TRW Automotive din Roman, judeţul Neamţ, că, în perioada 2008-2013, guvernele României au pus la dispoziţie investitorilor străini şi români ajutoare de stat în valoare de 770 de milioane de euro, din totalul unor investiţii de 3,1 miliarde de euro.

    “Asta a creat condiţiile să se întâmple ce vedem azi, că România creşte ani de ani exporturile, inclusiv în perioada de criză”, a arătat preşedintele Băsescu.

    Şeful statului a mai arătat că, din cei 770 de milioane de euro, care au reprezentat ajutoare de stat pentru investitori, pentru a crea locuri de muncă şi pentru investiţii, s-au consumat doar 320 de milioane, ceea ce înseamnă că investiţiile nu sunt încă terminate şi că potenţialul industrial al României este în creştere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Băsescu a fost degeaba şapte ani ministru al Transporturilor

    “Pentru domnul preşedinte Traian Băsescu, nu pentru liniştea domniei sale, ci pentru ca să nu mai mintă, 247,72 kilometri sunt licitaţi anul trecut. Tot pentru domnul preşedinte Băsescu, că a fost şapte ani degeaba ministru al Transporturilor, şi sper să consemnaţi exact, cei mai mulţi kilometri de autostradă au fost licitaţi într-un an în 2013 şi după noi, cei mai mulţi au fost licitaţi în anul 2011 – 110 kilometri. Asta este ierarhia numărului de kilometri licitaţi vreodată de către CNADNR. În 2011, cei mai mulţi în timpul doamnei Boagiu (Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor – n.r.), 110 kilometri, şi licitaţia condusă de domnia sa în 2011 ne-a adus suspendarea AM POST în aprilie 2012”, a spus Şova, într-o conferinţă de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Băsescu a fost degeaba şapte ani ministru al Transporturilor

    “Pentru domnul preşedinte Traian Băsescu, nu pentru liniştea domniei sale, ci pentru ca să nu mai mintă, 247,72 kilometri sunt licitaţi anul trecut. Tot pentru domnul preşedinte Băsescu, că a fost şapte ani degeaba ministru al Transporturilor, şi sper să consemnaţi exact, cei mai mulţi kilometri de autostradă au fost licitaţi într-un an în 2013 şi după noi, cei mai mulţi au fost licitaţi în anul 2011 – 110 kilometri. Asta este ierarhia numărului de kilometri licitaţi vreodată de către CNADNR. În 2011, cei mai mulţi în timpul doamnei Boagiu (Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor – n.r.), 110 kilometri, şi licitaţia condusă de domnia sa în 2011 ne-a adus suspendarea AM POST în aprilie 2012”, a spus Şova, într-o conferinţă de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu, APEL la preşedintele Rusiei: Putin să utilizeze toată autoritatea sa pentru a permite buna funcţionare a Misiunii OSCE

     Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului român a luat act cu preocupare de acţiunile separatiştilor pro-ruşi din localitatea Slaviansk (Ucraina), care au reţinut opt observatori occidentali membri ai Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Slavyansk, în ziua de 25 aprilie.

    “Acţiunea de reţinere a reprezentanţilor din cadrul Misiunii OSCE chemaţi să monitorizeze situaţia din estul Ucrainei este un atac direct la eforturile internaţionale de detensionare a situaţiei şi un gest ilegal din partea unor forţe paramilitare ilegitime. Tendinţa de negociere a eliberării membrilor misiunii, care au statut diplomatic, de către răpitori, contra unor infractori deţinuţi de autorităţile legale ale unui stat, are elementele unei luări de ostatici şi a acţiunilor unui grup terorist”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre situaţia din Ucraina

     Cancelarul “a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu situaţia tensionată din estul Ucrainei şi a afirmat că aşteaptă ca Guvernul rus să confirme clar aprobarea acordului de la Geneva şi să depună eforturi pentru aplicarea prevederilor”, a declarat Steffen Seibert, într-o conferinţă de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Republica Moldova, lăudată de New York Times pentru curajul de a-i ţine piept lui Vladimir Putin

     Rusia a intimidat deja Republica Moldova fără milă pentru că a încercat să se apropie de Uniunea Europeană, impunându-i sancţiuni precum interzicerea exporturilor de vinuri. Rusia ameninţă, de asemenea, cu tăierea gazelor naturale de care depinde R.Moldova. Cu toate acestea, Guvernul moldovean refuză să cedeze, fiind hotărât să adere la Uniunea Europeană şi să îşi întărească legăturile cu Occidentul.

    “Nu există alternativă pentru noi decât să continuăm integrarea europeană”, a declarat premierul moldovean Iurie Leancă, a cărui “engleză impecabilă” este remarcată de editorialistul Nicholas Kristof. “Suntem europeni! Nimeni nu poate contesta acest lucru”, adaugă el.

    Dragostea Republicii Moldova pentru Occident rămâne însă neîmpărtăşită, adaugă editorialistul New York Times. Niciun preşedinte în funcţie nu a vizitat vreodată această ţară. Vizita în Ucraina a vicepreşedintelui Joe Biden din această săptămână ar fi fost un moment perfect pentru a veni la Chişinău şi a demonstra sprijinul SUA, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În fond, Republica Moldova are o populaţie de mai puţin de patru milioane de persoane şi nu are o semnificaţie strategică evidentă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miraculosul PIB nigerian şi ascensiunea celei de-a 26-a economii a lumii. Va repeta Africa povestea de succes a Asiei?

    Miracolul a fost de fapt unul statistic: trecuseră 24 de ani de când Nigeria îşi reînnoise metoda de calcul a produsului intern brut, operaţiune pe care cele mai multe state o derulează la fiecare cinci ani. Când guvernul nigerian, prin oficiul naţional de statistică (NBS), a calculat corect toate bunurile şi serviciile produse în ţară, rezultatul a fost năucitor: 510 miliarde de dolari.

    Rezultatele obţinute prin noua metodologie arată o creştere economică de 12,7% pentru anul 2013, iar actualul PIB depăşeşte previziunile firmei londoneze Renaissance Capital, care estimase în luna decembrie că rezultatele noului mod de calcul vor duce la o cifră cu aproximativ 60% mai mare.

    „Recalcularea nu schimbă ceea ce era deja aici„, a declarat Yemi Kale, preşedintele NBS. „Este vorba doar de o măsurătoare mai bună şi mai precisă. Nu înseamnă că un miracol s-a produs peste noapte.„

    Cu toate acestea, Nigeria este cotată acum ca a 26-a economie a lumii. Problema rămâne însă cea a venitului pe cap de locuitor, acolo unde Nigeria se situează pe locul 121. Un sondaj al NBS arată că numărul de nigerieni care trăiesc în sărăcie a crescut de la 52% în 2004 la 61% în 2010. În cadrul studiului, nivelul de sărăcie a fost determinat ca fiind traiul cu mai puţin de un dolar pe zi.
    Pentru recalcularea produsului intern brut, NBS a crescut numărul sectoarelor de la care se preiau date. Astfel, sistemul vechi lua în considerare 33 de sectoare, iar cel nou 46.

    În vechea formă de calcul al PIB-ului autorităţile nigeriene nu includeau sectoare în plină dezvoltare precum cel al filmului sau cel al telecomunicaţiilor. Industria cinematografică nigeriană, numită – cum altfel? – Nollywood, produce anual circa 600 milioane de dolari şi susţine peste un milion de locuri de muncă, fiind al doilea sector ca număr de angajaţi după agricultură.

    Cât despre zona telecom, este suficient de spus că, dintr-o populaţie de 170 de milioane de oameni, 120 de milioane sunt abonaţi la reţelele de telefonie mobilă. Nigeria şi Africa de Sud sunt cele mai mari pieţe din Africa pentru dispozitivele mobile, numărul utilizatorilor înregistrând o creştere uluitoare în ultimii şapte ani.

    Nigeria mai face parte şi din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi este cel mai mare producător de pe continent. Guvernul nigerian se aşteaptă ca încasările din petrol să atingă suma de 40 de miliarde dolari în 2014. „Această schimbare pozitivă care s-a produs este încă un exerciţiu în lucru. Indiferent de încercările de astăzi, această ţară are asigurat un loc la masa celor mari„, a declarat Jonathan Goodluck, preşedintele Nigeriei.

    Analiştii par a fi de acord cu liderul statului african. „Ne putem aştepta la politici care să încerce creşterea acestor rezultate economice în perioada următoare, fapt care ar trebui să aibă o influenţă pozitivă asupra creşterii produsului intern brut„, au declarat Chris Becker şi Catherine Bennet, specialişti în cadrul ETM Analytics din Johannesburg. „Anunţarea unui buget ce se concentrează pe expansiune nu ar trebui să deranjeze pieţele momentan.„

    Instituţiile financiare atrag însă atenţia asupra pericolului ce poate veni din efervescenţa acestor ştiri. „Trebuie să ne asigurăm că această creştere este una sustenabilă şi de asemenea inclusivă„, a subliniat Bertrand Badre, CFO al Băncii Mondiale.