BusinessMagazin

Tag: utilizatori

  • Veselia din farfurie

    Printre cei care privesc farfuria drept un mediu propice pentru exprimarea lor artistică sub formă de imagini hazlii se înscriu ilustratoarea argentiniană Miriam Brugmann, care pictează creaturi colorate, californianul Marc Armitano de la Botticelli Ceramics, care gravează insecte pe farfurii, artista britanică Polly Ferne, care decorează farfurii şi platouri cu personaje din desene animate, ori un alt britanic, Luke Edward Hall, scrie Financial Times.

    Spre deosebire de alte farfurii pictate, cum ar fi cele semnate de Pablo Picasso, cele din ziua de azi sunt gândite să poată fi folosite la mâncat şi spălate, amuzându-i în acelaşi timp pe utilizatori cu imaginile de pe ele, deoarece artiştii care le realizează privesc masa drept o sărbătoare a vieţii, după cum ei înşişi declară.

  • Investitorii Facebook au fost lăsaţi „cu un gust amar” după ultimele rezultate financiare anunţate de companie. Gigantul lui Zuckerberg ratează estimările pe venituri şi utilizatori

    Acţiunile Facebook se tranzacţionau miercuri la ora 13.00, înainte de deschiderea pieţei, la 152 de dolari per acţiune, în creştere cu 3,6% faţă de valoarea de 146 de dolari per acţiune la care s-a închis şedinţa de marţi.

    Creşterea, deşi timidă, se datorează rezultatelor financiare din al treilea trimetru ivrate către investitori. Facebook a reuşit să înregistreze un profit peste aşteptări, însă veniturile totale, utilizatorii activi zilnic şi utilizatorii activi lunar s-au situat sub aşteptările pieţei.

    Mai mult, Facebook le-a spus investitorilor să se aştepte la costuri operaţionale mai mari în 2019.

    Astfel, profitul per acţiune în T3 s-a situat la 1,76 dolari în comparaţie cu aşteptările pieţei de 1,47 dolari. Veniturile s-au situat la 13,73 miliarde de dolari, în comparaţie cu estimările de 13,78 miliarde de dolari.

    În acelaşi timp, numarul de utilizatori activi zilnic a crescut la 1,49 miliarde, versus estimările de 1,51 miliarde, iar nivelul de utilizatori activi lunar a ratat estimările de 2,29 miliarde, situându-se la 2,27 miliarde.

    În timpul raportărilor, acţiunile Facebook au scăzut cu circa 6%, pentru ca apoi să crească cu 5%, încât investitorii au reacţionat agresiv la anunţul lui Mark Zuckerberg potrivit căruia cheltuielile companiei vor creşte în 2019. Acţiunile s-au temperat până la finalul conferinţei la o creştere de 3,6%.

    Zuckerberg a anunţat planuri de a investi semnificativ în business în 2019, concentrându-se pe produse precum Facebook Watch, Instagram TV şi Facebook Marketplace, precum şi un plan de investiţii masive în securitate cibernetică.

     

  • Compania media care a schimbat „jocul” şi a devenit o ameninţare pentru giganţi precum: Disney, Sony sau Warner Bros

    Fanii producţiilor americane susţin că ar fi momentul ca Peter Roth, şeful Warner Bros Entertainment, să scoată carnetul de cecuri înainte să îşi piardă cei mai buni producători de show-uri. Noua lovitură dată de Netflix constă în atragerea unora dintre cele mai sclipitoare minţi creative din istoria Hollywoodului prin oferte de nerefuzat.

    Spre exemplu, Ryan Murphy, creatorul serialului American Horror Story, a părăsit 21st Century Fox pentru o ofertă de circa 240 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg. În acelaşi timp, Shonda Rhimes, mintea din spatele Grey’s Anatomy, a părăsit Walt Disney pentru o ofertă de circa 150 de milioane de dolari.

    Lupta dintre Netflix şi Hollywood se duce acum pentru producătorul Greg Berlanti, unul dintre cei mai buni producători din cadrul Warner Bros, care are 15 show-uri în derulare în prezent, fiind în spatele unor titluri precum Supergirl şi Arrow. Acum, cu doi ani înainte de expirarea contractului, Roth i-a pus pe masă lui Berlanti un contract de circa 400 de milioane de dolari pentru a rămâne în imperiul hollywoodian. Oferta gigant lansată pentru producător vine după ce industria a pierdut mai multe nume mari în faţa companiilor de streaming. Însă cum a ajuns Netflix să perturbe industria sălbatică a filmului?

    În urmă cu peste 20 de ani pasionaţii de cinematografie îşi dedicau zilele de vineri închirierii de filme. Devenise un obicei pentru ei să umble printre raioanele magazinului de închiriere de casete video şi să aleagă produsul pe care îl doresc.
    Toate acestea se întâmplau în SUA înainte de 14 aprilie 1998, când un mic start-up din Scotts Valley, California, a lansat un website denumit Netflix.com. Această platformă permitea clienţilor să verifice filmele disponibile prin intermediul mediului virtual. Acestea puteau fi comandate, iar în două zile lucrătoare un plic roşu cu un DVD ajungea în căsuţa poştală. După şapte zile, clientul trebuia să returneze prin poştă DVD-ul în acelaşi plic roşu, potrivit Quartz.

    Chiar dacă acest lucru pare depăşit în prezent, majoritatea oamenilor nici măcar nu aveau DVD player în urmă cu 20 de ani. Formatul a fost adoptat de producătorii mari, precum Philips şi Sony, abia în 1990.

    Cei 30 de angajaţi care au fost acolo în ziua de debut a companiei nu se aşteptau ca serverul să se blocheze în prima zi din cauza excesului de trafic. Prin îmbinarea tehnologiei de tip Silicon Valley cu majoritatea aspectelor pe care le prezintă Hollywoodul, Netflix a devenit unul dintre cele mai mare servicii de streaming din lume. În prezent, acesta are peste 120 milioane de utilizatori la nivel mondial şi peste 5.500 de angajaţi. Compania a generat un profit de peste 11 miliarde de dolari în 2017 şi valorează aproximativ 160 de miliarde de dolari, cu mult peste majoritatea rivalilor din media.

    În istoria cinematografiei, un film era rulat în sălile de cinema, iar apoi dispărea din atenţia publică. Cele mai populare filme, precum E.T. the Extra-Terrestrial, au rulat în cinema timp de un an sau mai mult, iar apoi au fost relansate după mai mulţi ani, sau difuzate prin intermediul televiziunii.

    Abia atunci când au apărut magazinele cu casete video, la începutul anilor 1980, audienţa a putut viziona aceleaşi filme şi acasă. Astfel, s-a creat o piaţă pentru relansarea filmelor mai vechi.
    Netflix s-a folosit de acest context în 1998 şi s-a lansat cu ajutorul celor 2 milioane de dolari în cash cu care au contribuit fondatorii. Reed Hastings, actualul CEO al Netflix, şi-a vândut prima companie, Pure Software, iar cu banii împrumutaţi de la părinţi de către Marc Randolph şi Steve Kahn, fondatorul Integrity QA, Netflix a reuşit să lanseze aproximativ 1.000 de titluri pe piaţă.

    Cele mai populare titluri pe care le-a lansat atunci au fost L.A. Confidential şi Boogie Nights, care erau în cinematografe doar de un an. Mitch Lowe, pe atunci vicepreşedinte în cadrul Netflix, a convins un prieten de la Warner Bros să îi vândă câte 230 de exemplare din fiecare dintre aceste două filme.

    Netflix a avut nevoie de mult mai mult capital şi efort ca să ajungă la o masă mare de oameni, însă acesta a fost începutul.
    În următorii ani, compania şi-a încărcat „rafturile” cu toate titlurile posibile, cumpărând atât filme clasice, cât şi documentare. Lansările noi au fost principala provocare a companiei, încât studiourile nu voiau să colaboreze cu start-up-ul, pentru a nu-şi afecta profitul încasat din cinematografe. Modelul de sustenabilitate al Hollywoodului se bazează pe ideea că oamenii care vor să vadă un film nou apărut trebuie să plătească pentru el în cinema, iar ceilalţi trebuie să aştepte.

    Chiar dacă nu avea acces la noile lansări, compania a început să „fure” din timpul petrecut de telespectatori în faţa ecranului, după ce a lansat serviciul de streaming în 2007.Pe lângă achiziţia masivă de conţinut, Netflix a creat un sistem prin care punea etichete în dreptul clienţilor şi în dreptul filmelor, pentru ca angajaţii să le sugereze utilizatorilor tipuri de conţinut care li s-ar potrivi. Această mutare a creat zeci de mii de microgenuri care au alimentat algoritmii Netflix.

    Recomandările au devenit din ce în ce mai exacte şi detaliate cu fiecare persoană care utiliza serviciul, pentru că erau personalizate pe baza obiceiurilor de vizionare şi a asemănărilor identificate între preferinţele utilizatorilor. Netflix susţine că 80% din show-urile pe care le vizionează utilizatorii astăzi sunt accesate prin intermediul recomandărilor, nu prin căutare directă. Baza de clienţi a Netflix a depăşit 20 de milioane de persoane în 2010, iar studiourile de la Hollywood care erau de acord să-şi închirieze conţinutul prin intermediul platformei de streaming au devenit îngrijorate cu privire la competiţia de care dă dovadă compania.

    Blockbuster, cel mai mare lanţ american de magazine de închiriere de casete video, a depus cererea de intrare în faliment în acelaşi an. Noile servicii de streaming pe bază de abonament, precum Hulu şi Amazon Prime, au început să adune clienţi inspirate de modelul de business al Netflix.

    Reţeaua premium Starz, un competitor al HBO, a pus capăt acordului de furnizare de conţinut pentru Netflix în 2011, pentru că se transformase în concurenţă neloială. Simţind schimbarea din piaţă, Netflix a licenţiat primul show original produs de companie, House of Cards.

    Shun Matsuzaka, fondator al McCann Millenialls, povestea în 2017 în cadrul evenimentului IAA Global Conference de la Bucureşti că serialul House of Cards a fost produs cu ajutorul algoritmilor, care au analizat toate datele legate de preferinţele clienţilor pe care le deţinea platforma. Rezultatul corelaţiilor realizate de algoritm între microgenurile colectate a fost: un serial politic, regizat de David Fincher, iar în rolul principal Kevin Spacey.

    După ce acest serial s-a dovedit a fi un succes, Netflix a început să producă din ce în ce mai mult conţinut original. De asemenea, a continuat să se extindă în lume în locuri precum Canada, Brazilia, părţi din America Latină şi Europa.

  • Google ÎNCHIDE propria reţea de socializare după ce a ascuns o vulnerabilitate MASIVĂ, care a expus datele personale ale utilizatorilor

    Surse citate de cotidianul The Wall Street Journal au declarat luni că Google, care face parte din trustul Alphabet, a expus datele private a sute de mii de utilizatori ai reţelei de socializare online Google+ şi nu a dezvăluit problema de teama sancţiunilor autorităţilor de reglementare.

    O defecţiune de software a generat un acces potenţial la profilurile utilizatorilor Google+ începând din 2015. Problema a fost remediată de tehnicienii Google în martie 2018.

    Google a confirmat luni că probabil au fost expuse informaţii private precum nume, data naşterii, adrese de email, gen şi fotografii de profil, însă nu conţinutul conversaţiilor ori numere de telefon. Nu există indicii că datele expuse ar fi fost utilizate abuziv, subliniază Google.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Google it“: 20 de ani de la lansarea motorului de căutare

    O întâmplare recentă m-a făcut să îmi dau seama de un lucru aparent banal: am ajuns să folosesc Google de câteva sute de ori pe zi, de cele mai multe ori fără să-mi dau seama. Actualizând unul dintre browserele pe care le folosesc, am primit următorul mesaj: „Choose the default search engine to use in the address bar and search bar“ („Alege motorul preferat de căutare“ – n.red.). Am selectat Google, desigur, încercând în acelaşi timp să-mi amintesc cum arăta internetul înainte de sistemul dezvoltat de Page şi Brin.

    Primul birou al companiei era format din cele două camere de cămin în care locuiau cei doi la Stanford. Numele de „BackRub”, folosit ca primă variantă de lucru pentru motorul de căutare, nu a fost utilizat prea mult timp, aşa că s-au gândit că „googol” sau numărul unu urmat de 100 de zero-uri după el ar reflecta mai bine baza de date pe care încercau să o pună la dispoziţie. Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englezesc pus în circulaţie de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri.

    Primul server Google creat vreodată a fost construit într-un loc personalizat făcut din piese de Lego şi găzduit în campusul Universităţii Stanford. La început, era doar google.standford.edu, dar domeniul Google.com a fost înregistrat pe 15 septembrie 1997. Cam în aceeaşi perioadă în care s-au mutat într-un garaj, Brin şi Page au primit o finanţare de 100.000 de dolari de la fondatorul companiei americane Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim. Cu banii în mână, cei doi au transformat garajul în care îşi desfăşurau activitatea în sediu central, în septembrie 1998.

    La sfârşitul anului 2007, motorul Google a fost cotat drept cea mai puternică marcă globală, după criteriul valorii în miliarde de dolari dar şi după modul de percepţie al utilizatorilor, următoarele locuri fiind ocupate de companiile General Electric, Microsoft, Coca-Cola, China Mobile, IBM, Apple, McDonald’s, Nokia şi Marlboro. De asemenea, conform unui sondaj realizat de compania Harris Interactive, Google a fost declarată, la sfârşitul lui 2007, ca fiind compania americană cu cea mai bună reputaţie, mai ales datorită modului în care îşi tratează angajaţii.

    În luna octombrie 2015, Google Inc a format un nou conglomerat, Alphabet Inc, care a încorporat unităţile tot mai diversificate de afaceri şi de investiţii, ce aduceau totuşi mai puţin profit imediat decât motorul de căutare pe internet. La momentul respectiv, Larry Page, cofondatorul şi directorul general al Google, a anunţat că Alphabet este o „colecţie de companii“, în care Google este cea mai mare dintre ele.

    Redefinirea ideii de video
    Timp de 11 ani, Google a rămas în topul celor mai puternice branduri; achiziţiile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, precum Applied Semantics, Android, DoubleClick, Motorola sau Nest au transformat Google într-un lider mondial al inovaţiei şi dezvoltării tehnologice. Una dintre cele mai importante achiziţii rămâne însă cea din 2006, atunci când compania condusă de Page şi Brin a plătit 1,6 miliarde de dolari pentru YouTube.
    Domeniul youtube.com a fost activat de Valentine’s Day, în 2005, dar primul video nu a fost descărcat până pe data de 23 aprilie a aceluiaşi an. Filmul l-a avut ca subiect pe unul dintre cofondatorii site-ului, Jawed Karim, la grădina zoologică din San Diego, fiind intitulat Me at the zoo. Lumea divertismentului este plină de staruri care au ajuns celebre după ce au fost remarcate pe YouTube, iar cântăreţul Justin Bieber este probabil cel mai bun exemplu, acesta începând să posteze clipuri cu el însuşi pe acest site la vârsta de 12 ani. Un agent de talente i-a văzut clipurile şi l-a ajutat să obţină un contract de înregistrare.
    Astăzi, peste 600 de ore de conţinut video sunt urcate pe YouTube în fiecare minut, iar 8 miliarde de ore sunt urmărite lunar. Există peste 1 miliard de utilizatori unici pe site în fiecare lună, care provin din peste 140 de ţări.
    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţie creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.
    În 2016, Google a anunţat şi lansarea YouTube Go, o aplicaţie menită să facă mai accesibil conţinutul celebrului serviciu de video sharing, permiţând vizionarea clipurilor YouTube chiar şi în lipsa unei conexiuni active la internet.
    Dincolo de contribuţia companiei la dezvoltarea tehnologică, gigantul creat de Larry Page şi Sergey Brin a avut parte însă şi de numeroase momente controversate de-a lungul celor 20 de ani de existenţă. Unul dintre acestea s-a numit „experimentul Google Glass”.
    Încă de la lansarea din 2012, Google Glass a avut o mare problemă: cei care purtau dispozitivul arătau cel puţin ciudat. În scurt timp, cei mai mari contestatari ai Glass au devenit chiar posesorii produsului. Mulţi dintre cei care au plătit 1.500 de dolari s-au arătat dezamăgiţi, aşteptările lor fiind peste ceea ce puteau ochelarii hi-tech să facă. „Am descoperit că nu erau foarte utili“, spune James Katz, director de studii al Massachussettes Institute of Technology. „Mai mult, aveam impresia că cei din jur erau deranjaţi atunci când purtam ochelarii.“ Unul dintre cei care nu au dat mari şanse produsului a fost Phil Schiller, şeful departamentului de marketing de la Apple. Într-un email din 2012, acesta scria: „Nu pot să cred că cineva normal va purta vreodată aşa ceva“.
    O altă explicaţie pentru eşecul Google Glass pare să fie faptul că multe companii nu au văzut beneficii în dezvoltarea de software pentru ochelarii inteligenţi. Twitter, spre exemplu, a renunţat la aplicaţia proprie în luna octombrie. Conform celor de la Reuters, 9 din 16 companii de software contactate au spus că au oprit dezvoltarea pentru că nimeni nu cumpăra produsul celor de la Google. Mai mulţi designeri au încercat să promoveze Glass ca un produs fashion, la fel ca Apple Watch, însă acest lucru era greu de făcut când costul iniţial se ridica la 1.500 de dolari.
    Un alt moment dificil pentru companie a venit chiar anul acesta: Alphabet, compania mamă a Google, a primit în luna iulie o amendă record de 5 miliarde de dolari din partea Uniunii Europene, din cauza unui posibil abuz de poziţie dominantă pe sectorul sistemul de operare Android. Autoritatea de Concurenţă a Uniunii Europene a verificat posibilitatea unui abuz de poziţie dominantă din partea Google prin sistemul său de operare – Android, care este folosit de peste 80% din smartphone-urile din întreaga lume. Concurenţa acuză Google că şi-ar fi promovat propriile aplicaţii şi servicii mobile, în mod special motorul său de căutare. Telefoanele Android vin la pachet cu aplicaţii Google preinstalate, incluzând aplicaţia Search. Concurenţa s-a plâns de faptul că Google se foloseşte de acest avantaj pentru a domina piaţa şi că foloseşte datele utilizatorilor pentru crearea de noi strategii de advertising.
    Un lucru pe care puţini dintre noi îl realizează este asocierea dintre Google şi sistemul politic (fără să mă refer aici la alegeri sau alte tipuri de campanii electorale). Un material publicat însă de Wall Street Journal în 2015 a stârnit numeroase controverse pe acest subiect.


    Google şi agenţii de lobby
    În mai 2012, şcoala de avocatură de la Universitatea George Mason a găzduit un forum despre competiţia dintre motoarele de căutare de pe Internet. Majoritatea actorilor principali de pe piaţă au fost prezenţi, inclusiv membri ai agenţiilor de reglementare şi personalităţi din interiorul Congresului. Ceea ce oaspeţii nu au ştiut, însă, a fost că întâlnirea fusese pregătită de către Google, companie care la acel moment se afla în atenţia autorităţilor datorită unor acuzaţii de monopol aduse celebrului motor de căutare.
    În săptămânile premergătoare evenimentului, oficiali ai Google veniseră cu mai multe sugestii referitoare la vorbitori în timpul conferinţei, trimiţând liste cu membri ai Congresului, seniori de la Departamentul de Justiţie şi de la procuratură. „Dacă nu aţi trimis încă invitaţiile, vă rugăm să consultaţi listele ataşate, care conţin informaţii la zi“, îi scria Yang Zhang, asistent legal în cadrul Google lui Henry Butler, director executiv al şcolii de drept. „Dacă aţi trimis deja invitaţiile, este totuşi posibil să mai adăugăm câteva?“ Butler a răspuns prompt: „Ne ocupăm noi de asta!“ Informaţiile din schimbul de mailuri au fost obţinute de către Washington Post printr-o cerere publică de eliberare a transcriptelor.
    În timpul conferinţei, lideri în domeniul tehnologiei şi experţi în legea monopolului au respins ideea că guvernul ar trebui să ia măsuri împotriva Google, argumentându-şi părerea în faţa acelor oameni care ar fi urmat să dicteze sancţiunile. Compania a mai organizat încă două conferinţe similare în perioada de 18 luni în care a fost sub investigaţie, modelând astfel percepţia publică pentru ca, la final, să se considere că nu este nevoie de acţiuni legale împotriva sa.
    Toată această poveste, relatată de cei de la Washington Post, ilustrează perfect modul în care Google, fără a fi investit iniţial sume considerabile în lobby, a ajuns de-a lungul timpului să cunoască perfect modul de operare în Washington-ul zilelor noastre. Acest mod de operare înseamnă că tradiţia lobby-ului este astăzi concurată de un alt sistem, mai puţin vizibil, de influenţare a factorilor de decizie.
    Noile forme de influenţare a opiniei publice sau a factorilor de decizie includ finanţarea cercetărilor de la universităţi, a think tank-urilor, susţinerea financiară a unor grupuri de advocacy de-a lungul spectrului politic şi chiar a unor coaliţii de afaceri în folosul interesului public. Ascensiunea Google la rangul de jucător important în Washington arată shimbările evidente în filosofia companiei.
    În urmă cu nouă ani, Google ignora complet sistemul „pay-to-play“ de la Washington, investind sume modeste într-o singură persoană desemnată să apere interesele companiei. De atunci însă, compania a ajuns între cei mai agresivi participanţi la jocurile de culise, plasându-se doar în spatele General Electric în 2012 (din punctul de vedere al sumelor investite).
    Google finanţează aproape 140 de organizaţii comerciale şi de advocacy, fără a dezvălui însă valoarea donaţiilor. Datele, publicate pe site-ul Statista.com, arată că numărul este aproape dublu faţă de cel de acum patru ani. Intensificarea activităţii de lobby este corelată cu ambiţiile de dezvoltare ale companiei, în condiţiile în care gigantul IT trebuie să respingă tot mai multe atacuri ale rivalilor.
    Compania a dezvoltat de asemenea noi metode de a influenţa factorii de decizie, reprezentanţii acesteia fiind deschişi dialogului cu creatorii de legi din ambele partide şi oferind sesiuni de training pentru cei care lucrează în Capitol Hill despre cum se folosesc produsele Google şi cum pot acestea aduce mai multe voturi. Tineri profesionişti plătiţi de companie populează think tank-uri şi organizaţii de lucru, promovând interesele acesteia.


    Google: verb
    Aşa arată pagina Oxford dedicată cuvântului care a trecut de pe ecranul calculatorului în vocabularul de zi cu zi al multora dintre noi. În ultimii ani, Google a investit tot mai mult în sectoare străine de activitatea de bază, de IT, publicitate online şi servicii pe internet. Fondul de capital de risc al grupului, Google Ventures, a investit deja în mai multe companii din domeniul sănătăţii. Printr-o divizie de cercetare, compania este implicată şi în dezvoltarea de ochelari computerizaţi şi sisteme de navigaţie autonomă pentru automobile.
    Cu alte cuvinte, Google este şi va rămâne parte integrantă a internetului, dovedind de-a lungul anilor că se poate adapta la cerinţele tot mai mari ale utilizatorilor.
     

  • Premieră de la Netflix: Utilizatorii vor putea decide cum se termină un episod dintr-un serial sau un film

    Netflix se pregăteşte să lanseze o opţiune prin care utilizatorii vor decide modalitatea în care se termină un serial sau un film, potrivit Bloomberg.

    Serviciul de streaming dezvoltă o serie de proiecte în premieră, unul dintre ele având particularitatea de a permite utilizatorului să stabilească modul în care evoluează povestea unui episod dintr-un serial sau a unui film, potrivit surselor citate de publicaţia americană.

    Compania va lansa prima fază din aceste proiecte până la sfârşitul anului, potrivit surselor care au cerut să nu fie identificate deoarece discuţiile sunt private.

    Utilizatorii vor putea alege propriul lor fir narativ într-unul dintre noile episoade ale serialului „Black Mirror” – care a câştigat un premiu Emmy. Serialul este faimos pentru explorarea şi prezentarea efectelor tehnologiei în societate. Sezonul cinci va fi lansat în luna decembrie.

     Netflix devine astfel pionier în această încercare de a personaliza conţinuturile clasice atât de mult încât să lase utilizatorii să aleagă deznodământul unei situaţii.

    În contextul în care se extinde la nivel global, Netflix caută moduri de a atrage noi clienţi. Prin îmbinarea unor elemente din jocurile video cu televiziunea tradiţională, compania ar putea genera o formulă pe care o poate aplica pe mai multe conţinuturi proprii.

     

  • Ce compromisuri fac oamenii pentru a fi în permanenţă conectaţi

    În plus, utilizatorii simt că trebuie să fie disponibili oricând şi oriunde, pentru că, într-o anumită măsură, conexiunile lor sociale, starea de bine şi chiar echilibrul lor emoţional depind de acest lucru. Soluţiile Kaspersky Lab le permit oamenilor să îşi protejeze viaţa privată chiar şi atunci când sunt mereu online.

    În contextul în care pericolele şi complexitatea în creştere a mediului digital creează fenomenul de stres cibernetic, Kaspersky Lab şi-a actualizat principala gamă de soluţii pentru utilizatorii individuali. Produsele de bază ale companiei – Kaspersky Free şi Kaspersky AntiVirus – au primit noi funcţii pentru a proteja utilizatorii împotriva celor mai noi şi mai complexe ameninţări cibernetice. De asemenea, s-au făcut îmbunătăţiri în ceea ce priveşte performanţele soluţiilor premium, Kaspersky Internet Security şi Kaspersky Total Security. Cea mai importantă schimbare este apariţia unui produs nou: un serviciu adaptativ, denumit Kaspersky Security Cloud.

    Comportamentul online al oamenilor este diferit, ceea ce creează individualităţi digitale unice, similare cu viaţa reală, spune reprezentanţii Kaspersky Lab. De aceea, experţii companiei au inventat şi au patentat tehnologia de protecţie adaptativă. Kaspersky Security Cloud îmbină elemente din soluţiile emblematice, inclusiv protecţia de top împotriva ameninţărilor cibernetice şi diferite „scenarii”. Adaptivitatea înseamnă că serviciul oferă protecţie exact atunci când este nevoie, în funcţie de comportamentul individual şi dispozitivul folosit.

    Kaspersky Security Cloud funcţionează pe baza unui structuri unice de tip „servicii de securitate”, fiind „anexat” nu dispozitivului, ci posesorului, prin intermediul portalului My Kaspersky.

  • Economia mondială a ajuns să fie condusă de GPS. Dacă sistemul cade, lumea nu are niciun plan de rezervă

    Duke Buckner îşi savura micul dejun la hotelul Renaissance din Tel Aviv privind peste portul oraşului în ziua în care timpul s-a blocat, scrie Bloomberg. Buckner supraveghează marketingul şi dezvoltarea afacerilor pentru Microsemi Corp., un contractor american pentru comunicaţii şi apărare, şi primeşte prin e-mail copii ale rapoartelor de eroare pentru echipamentele sale. Rar îi vine mai mult de unul într-o singură zi; însă, în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 2016, rapoartele au inundat cutia de poştă electronică. Buckner a uitat de micul dejun.

    Reclamaţiile aveau de-a face cu receptoarele de sincronizare Microsemi pentru sistemul global de poziţionare prin satelit, tehnologia omniprezentă de navigaţie prin satelit construită pentru armata americană, dar care şi-a găsit drumul spre toate buzunarele. GPS-ul nu este doar pentru hărţi. Este şi un fel de ceas uriaş, spaţial. Computerele de pe întreg Pământul utilizează sistemul pentru a determina ora cu o precizie de până la a miliarda parte dintr-o secundă. Când există cel mai mic dezacord între acele computere, lucrurile o iau razna.

    Receptoarele de sincronizare Microsemi emiteau mesaje de eroare tocmai din cauza unei astfel de discrepanţe. „Când operaţiunile se desfăşoară normal, aceste aparate nu emit avertismente ani de zile“, spune Buckner. „Astfel că, atunci când unul se blochează de mai multe ori, oamenii nu ştiu ce să facă.“ În următoarele 11 ore, antenele de telefonie mobilă şi-au pierdut conexiunile, poliţia americană şi staţiile de incendiu au raportat erori de comunicare, semnalele radio ale BBC au fost întrerupte şi telescopul care urmăreşte asteroizi pe orbita Pământului a ieşit din funcţiune.

    Cauza principală a fost o eroare în reţeaua GPS. Când Forţele Aeriene din SUA, care operează cei 31 de sateliţi, au dezafectat unul mai vechi şi au înlăturat valorile acestuia din baza de date, au introdus accidental mici erori în sistem, distorsionând cifrele. Până când mailul lui Buckner a început să primească sesizările, câţiva sateliţi au transmis date de timp eronate, rămânând în urmă cu a 13,7 milioana parte dintr-o secundă.

    Fiecare satelit poartă mai multe ceasuri atomice care măsoară timpul urmărind cât de des electronii din miezurile lor trec de la o formă de energie la alta. Sateliţii transmit apoi aceste date, împreună cu locaţiile lor pe orbită, spre Pământ. Aici, receptorul GPS din telefonul mobil sau de pe orice alt gadget se bazează pe consistenţa acestor calcule ultraprecise pentru a determina unde se află.

    Este greu de evaluat cât de dependentă a devenit economia mondială de GPS de când Departamentul Apărării al Statelor Unite a început să ofere publicului, serviciul de localizare în anul 2000. Există 2 miliarde de receptoare GPS în folosinţă în întreaga lume. Agenţia de navigaţie prin satelit a Europei estimează că numărul va atinge 7 miliarde până în 2022. Pe lângă industria telecomunicaţiilor, şi băncile, companiile aeriene, companiile de utilităţi, companiile de cloud computing, de radio şi de televiziune au nevoie de date GPS precise pentru timp. La fel şi serviciile de urgenţă, dar şi forţele militare. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a desemnat 16 sectoare de infrastructură drept critice. 14 dintre ele depind de GPS.

    Câteva alte sisteme de navigaţie prin satelit sunt în funcţiune sau în curs de implementare: Galileo (operat de Uniunea Europeană), Glonass (Rusia) şi BDS (China); însă numai sistemul rus pretinde acoperirea globală.

    Cele mai importante servicii, precum şi pieţele financiare, au sisteme de siguranţă – propriile ceasuri atomice sau conexiuni la instrumente mai puţin precise. Însă unele dintre aceste sisteme de rezervă depind de sincronizarea cu sateliţii GPS, iar precizia lor ar putea dura doar câteva minute. „GPS-ul este singurul care poate face rău întregii economii moderne“, spune senatorul John Garamendi, un democrat din California care avertizează cu privire la astfel de pericole de ani de zile în calitate de membru al comisiilor parlamentare privind serviciile armate, transportul şi infrastructura. „Niciun telefon mobil, niciun bancomat nu va mai funcţiona.“

    Haosul intermitent de 11 ore care a distrus micul dejun al lui Buckner a fost doar un indiciu a ceea ce este posibil. Aceea a fost o greşeală nevinovată la urma urmei, nu un atac concertat asupra reţelei GPS, însă politicienii americani nu au făcut prea multe pentru a proteja sistemul de atunci.

    În afară de Garamendi, una dintre cele mai puternice voci care pledează pentru a acoperi vulnerabilităţile GPS este Dana Goward, care conduce fundaţia nonprofit Resilient Navigation and Timing. Fondat în 2013, ONG-ul este susţinut de contractori din domeniul apărării şi de companii asociate.

    Fost pilot de elicopter al Pazei de Coastă, Goward nu ezită când este întrebat ce ar însemna un blocaj de amploare a GPS. Este ca atunci când au fost ignorate avertismentele de a consolida uşile cabinelor de pilotaj ale avioanelor înainte de tragediile de pe 11 septembrie, spune el, sau alarmele despre şubredele diguri de protecţie din New Orleans înainte de uraganului Katrina: „Oamenii vor muri“.

    Baza Forţelor Aeriene Schriever, aflată la câţiva kilometri est de Colorado Springs, găzduieşte Escadrila 2 de Operaţiuni Spaţiale. 2SOPS operează reţeaua GPS dintr-o singură cameră în spatele a două uşi cu cod, o gardă armată, bariere care se pot ridica din calea de acces pentru a bloca vehiculele şi trei garduri legate cu lanţuri şi acoperite cu sârmă ghimpată.

    În centrul de operaţiuni, într-o zi din iunie, opt militari de aviaţie în uniformă şi doi contractori civili se pregătesc să efectueze un test de rutină care să asigure că sateliţii pot comunica. Toţi militarii de la aviaţie au permis de trecere la nivelul secret sau ultrasecret. Fiecărui vizitator i se cercetează trecutul.

    Limbajul 2SOPS este, evident, plin de acronime.

    „Pre-pass SV15!“, spune operatorul sistemului de sateliţi.

    „C/L1-8 Pasul 4 ascultă pentru pre-pass“, răspunde şefului misiunii.

    „Activ acum, SV 15, şirul CAPE A, SSO 1, vizibilitate la DIEGO, VSOH / NAV / MOD / GBD, fără CIF/TP aplicabile“, spune operatorul de sistem.

    2SOPS transmite de obicei un nou mesaj de navigaţie fiecărui satelit o dată la 24 de ore pentru a se asigura precizia, folosind o reţea de 11 antene amplasate în întreaga lume. Între timp, unitatea monitorizează reţeaua GPS pentru deranjamente şi defecte, pe baza semnalelor precise de navigaţie şi de sincronizare trimise de militarii de la aviaţie sateliţilor la fiecare 1,5 secunde. Este o muncă repetitivă pe care poţi ajunge s-o faci fără să mai gândeşti, spune colonelul Stephen Toth, care conduce 2SOPS. „Rutina te poate face să laşi garda jos“, spune el. „Trebuie acordată o atenţie deosebită pentru a nu se întâmpla acest lucru.“

    O mulţime de lucruri pot perturba funcţionarea sateliţilor în afară de informaţiile dintr-o bază de date. Explozii solare. Deşeuri spaţiale. Şi, poate, forţe străine ostile. Pentagonul a început să considere chiar sateliţii posibile ţinte în 2007, când China şi-a distrus unul din vechii sateliţi meteo folosind o rachetă. Coreea de Nord, Iranul şi Rusia au declarat că au dezvoltat armament prin care pot distruge sateliţi. Într-un efort de a evita hackingul, 2SOPS a creat funcţia de operator pentru apărare cibernetică, iar militarii extind instruirea conexă pentru operatorii de satelit.

    În iunie, preşedintele Trump a surprins, la o întâlnire a Consiliului Naţional pentru Spaţiu, o comisie atât de nouă încât nu are un site web, când şi-a anunţat intenţia de a crea o Forţă Spaţială, a şasea divizie a armatei, care să completeze Forţele Aeriene. Ideii i s-a opus secretarul de apărare şi s-ar putea lovi de o împotrivire puternică în Congres, care anul trecut a respins tocmai o astfel de propunere. Însă pericolele nu sunt greu de imaginat, iar SUA sunt slab pregătite pentru ele. Deşi există protocoale şi acorduri internaţionale care dictează ce trebuie făcut atunci când un avion de luptă rusesc zboară prea aproape de un avion american peste teritoriul sirian sau de o navă a marinei americane care se află în apele chinezeşti, nu există un regulament pentru ceea ce se întâmplă când activitatea unui satelit străin pare ostilă.

    De partea receptorului, semnalele GPS sunt destul de slabe pentru a fi ecranate de găinaţul porumbeilor de pe antenele de telefonie mobilă – sau pentru a fi bruiate de răufăcători folosind aparatură surprinzător de uşor de obţinut. Deşi sutele de modele de dispozitive de bruiaj sunt ilegale în cele mai multe ţări, Agenţia Europeană de Navigaţie prin Satelit a înregistrat aproximativ 50.000 de incidente de bruiaj deliberat în ultimii doi ani, fiind vorba în principal de camioanagii sau şoferi pentru servicii ca Uber care încearcă să ascundă de angajatori unde se află în timpul pauzelor. Se presupune că bruiajul a fost de vină atunci când peste 40 de aeronave au rămas fără semnal GPS în iulie şi august 2016, când s-au apropiat de pistele Aeroportului Internaţional Ninoy Aquino din Manila. Toate au aterizat în siguranţă, piloţii profitând de vizibilitatea bună, însă vremea nu este întotdeauna atât de îngăduitoare.

    Cea mai perfidă tactică pe teren este spoofingul GPS-ului, adică folosirea unui software maliţios pentru a transmite semnale false şi a păcăli receptorul unei aeronave să creadă că este într-un loc sau la un moment care n-are nimic de-a face cu realitatea. Astfel de metode „ar funcţiona cu siguranţă împotriva maşinilor ce folosesc Uber, a maşinilor autonome, a dronelor de livrare ale Amazon“ şi a multor altele, spune Todd Humphreys, profesor de inginerie aerospaţială la Universitatea din Texas.

    În lumea finanţelor, spoofingul subtil ar putea păcăli totul, de la cititorul de carduri de credit dintr-un magazin de proximitate la bursele de valori din New York. „Dacă schimbaţi semnificativ timpul de referinţă, toată lumea va observa“, spune Andrew Bach, care obişnuia să supravegheze serviciile de reţea ale NYSE. „Lucrul care-i preocupă pe oameni este dacă nu cumva cineva va da subtil timpul înainte sau înapoi pentru a crea confuzie în operaţiunile industriei financiare.“ Chiar dacă majoritatea companiilor importante de pe Wall Street au propriile lor ceasuri atomice ca sisteme alternative la GPS, introducerea de anomalii subtile ar putea perturba algoritmii care conduc lumea tranzacţiilor de înaltă frecvenţă, declanşând o retragere în masă de pe aceste pieţe.

    Spoofingul din partea puterilor străine ostile este o preocupare şi pentru Pentagon. În timpul unei demonstraţii din 2012, ofiţeri ai Securităţii Interne au văzut înmărmuriţi cum Humphreys şi colegii săi au deturnat o dronă dându-i coordonate GPS false şi ghidând-o departe de traiectoria originală. Forţele militare ruseşti au capacitatea de a deturna dronele de deasupra Siriei şi a Mării Negre, spune o persoană familiarizată cu problema.

    Forţele Aeriene spun că spoofingul nu este responsabilitatea lor, că misiunea 2SOPS este doar menţinerea semnalului din reţeaua GPS şi nu se asigură că receptoarele îl pot citi cu precizie. Cu toate acestea, nicio altă agenţie guvernamentală nu este responsabilă cu acţiuni de prevenire a spoofingului şi bruiajului.

    Ţine de companii ca Microsemi să dezvolte firewalluri antispoofing şi să le actualizeze. Departamentul pentru Securitate Internă declară că oferă asistenţă şi expertiză tehnică operatorilor de infrastructură critică, dar numai la cerere. În mare parte, spun oficialii guvernamentali, este de datoria companiilor să se asigure că au planuri de rezervă.

    Acest lucru este nerealist, spune Goward, lobbyist. „Toată lumea cu care am discutat, din toate industriile, consideră că aceasta este responsabilitatea guvernului şi niciun sector despre care ştim, în afară de serviciile financiare importante, nu este capabil să reziste unei întreruperi semnificative pentru o perioadă mare de timp“, precizează el. Atitudinea corporatistă pare să fie una de distrugere reciprocă sigură, în genul „Nu eu voi fi învinovăţit, ci forţele aeriene sau guvernul. Aşa că de ce ar trebui să dau bani de la mine?”.

    La o oră de condus la nord de baza Forţelor Aeriene, în Waterton, Colorado, se întinde o platformă a Lockheed Martin în funcţiune din 1955, când era suficient de izolată pentru testarea rachetelor. Astăzi, suburbiile Denverului au ajuns până aproape de gardul care înconjoară cele 5.600 de hectare ale platformei. Printre cele 185 de construcţii, compania a ridicat recent o sală de curăţare de 128 milioane de euro, cu o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi. Înăuntru, după gărzile înarmate, o jumătate de duzină de lucrători echipaţi cu jachete lungi, protecţii de păr şi pentru încălţăminte, toate antistatice şi antiscame, asamblează următoarea generaţie de sateliţi GPS.

    Forţele Aeriene au aprobat lansarea primului satelit GPS 3, iar Lockheed se aşteaptă ca încă unul să primească permisiunea în vara aceasta, după terminarea testelor de vid în spatele unei uşi cât trei etaje situate chiar lângă camera de curăţare. Testele imită condiţiile din spaţiul cosmic folosind pompe cu aer rece sau cald care produc presiuni scăzute şi temperaturi cuprinse între -150 C şi 150 C, adică temperaturi cosmice.

    Sateliţii GPS 3 sunt proiectaţi să funcţioneze 15 ani, cu 25% mai mult decât generaţia actuală, care şi-a depăşit cu mult speranţa de viaţă datorită, în parte, administrării atente a combustibilului. De asemenea, GPS-ul 3 oferă un semnal de opt ori mai puternic, ceea ce face mai dificilă blocarea, cu o precizie a locaţiei de trei ori mai mare. Însă noii sateliţi nu dispun încă de cele două tehnologii puternice antispoofing de pe piaţă, ambele fiind straturi suplimentare de securitate esenţiale pentru a detecta atacurile şi a demonstra că semnalele şi mesajele de navigaţie sunt autentice.

    Deşi ar ajuta ca guvernul să folosească tehnici de criptare mai bune, ar fi mai sigur să reducă dependenţa economiei mondiale de GPS, spune Garamendi. El insistă de ani de zile ca guvernul federal să construiască o reţea radio de rezervă, la sol, numită Navigaţie la distanţă îmbunătăţită (eLoran); aceasta ar furniza semnale mai puternice decât cele ale sateliţilor GPS. Congresul estimează că proiectul va costa contribuabilii 200 de milioane de dolari. Coreea de Sud spune că până în 2020 va avea acoperire eLoran.

  • Studiu PwC: 4 din 5 executivi (84%) susţin că au proiecte în dezvoltare bazate pe tehnologia blockchain

    În cadrul studiului PwC “Blockchain is here. What’s your next move?” au fost intervievaţi 600 de executivi din 15 state şi teritorii pe tema implicării companiilor lor în utilizarea tehnologiei blockchain şi viziunea pe care o au privind potenţialul acesteia.

    Pe măsură ce tehnologia blockchain remodelează  companiile şi comerţul, studiul indică în mod clar teama organizaţiilor de a nu rămâne în urmă în adoptarea acesteia. Sunt luate în calcul mai multe elemente, cum ar fi faptul că dezvoltarea accelerată în acest domeniu la nivel global oferă oportunităţi de reducere a costurilor, accelerarea vitezei tranzacţiilor,  precum şi un grad mai mare de transparenţă şi trasabilitate.

    Un sfert dintre executivii intervievaţi declară că au început să implementeze tehnologia blockchain. 10% au spus că au proiecte dezvoltate în fază pilot în timp ce 15% au proiecte deja operaţionale. Aproximativ o treime (32%) susţin că au proiecte în dezvoltare, o cincime fiind în fază de cercetare.

    SUA (29%), China (18%), şi Australia (7%) sunt percepute a avea cele mai puternice capabilităţi de a dezvolta proiecte bazate pe această tehnologie. Cu toate acestea, respondenţii cred că în următorii 3 până la 5 ani China va depăşi Statele Unite ale Americii (30%), mutând centrul de influenţă şi activitate privind tehnologia blockchain din SUA şi Europa.

    De asemenea, studiul relevă preponderenţa serviciilor financiare în tehnologia blockchain. 46% dintre respondenţi consideră domeniul financiar drept sectorul lider, iar 41% cred că va deveni în viitorul apropiat (3-5 ani). Printre sectoarele considerate a avea potenţial în următorii 3-5 ani se numără cel energetic şi utilităţile (14%), cel al sănătăţii şi de îngrijire personală (14%), şi cel al producţiei industriale (12%).

    Cele mai mari beneficii ale tehnologiei blockchain vor fi dezvoltate şi răspândite prin intermediul platformelor comune la nivel de industrie. Cu toate acestea, studiul indică faptul că acest lucru nu se va întâmpla în absenţa unor standarde agreate de companii (chiar dacă sunt în competiţie directă).

    În ciuda potenţialului pe care tehnologia blockchain îl are, aproape jumătate (45%) dintre respondenţi identifică încrederea drept unul dintre cele mai mari obstacole în calea adoptării sale. 48% consideră că un alt obstacol este nesiguranţa în privinţa reglementărilor. De asemenea, cele mai multe reţineri în ceea ce priveşte încrederea între utilizatori au fost notate în Singapore (37%), Emiratele Arabe Unite (34%), şi Hong Kong (35%),  indicând, în parte, influenţa serviciilor financiare în dezvoltarea tehnologiei blockchain. Cele mai multe reţineri în ceea ce priveşte incertitudinea din punct de vedere al reglementării au fost observate în Germania (38%), Australia (37%) şi Regatul Unit (32%).

    „Dezvoltarea şi implementarea tehnologiei blockchain pentru a-şi atinge potenţialul nu reprezintă un proiect IT. Este o transformare a modelelor, rolurilor şi proceselor de business. Este nevoie de un context clar de business şi de un ecosistem care să îl susţină; cu reguli, standarde, precum şi flexibilitate în a lucra cu schimbările pe planul reglementărilor. Transparenţa şi trasabilitatea tranzacţiilor trebuie să fie un deziderat comun al tuturor companiilor implicate în dezvoltarea blockchain deoarece numai printr-un astfel de demers se poate spori adopţia la scară largă. Pe de altă parte, considerăm necesară o conlucrare cât mai strânsă între companiile care dezvoltă această tehnologie şi autorităţile de reglementare pentru a creşte gradul de încredere şi a crea un cadru de reglementare care să aibă în vedere particularitatea acestei tehnologii. Iar odată ce au fost adresate aceste două probleme ale blockchain vom asista atât la dezvoltarea de noi aplicaţii şi utilizări cât şi la o adopţie mai facilă a acestei tehnologii” consideră Ionuţ Sas, partener în cadrul Departamentului de taxe şi consultanţă juridică, PwC România. 

    Unul din trei respondenţi, care au declarat o implicare scăzută sau chiar neimplicare în dezvoltarea tehnologiei blockchain, a motivat acest lucru prin absenţa progresului în privinţa costurilor (31%), incertitudinea privind debutul potrivit (24%) precum şi probleme de administrare (14%).

    Studiul identifică patru domenii cheie asupra cărora ar trebui orientată atenţia în procesul de dezvoltare a platformelor interne sau industriale de tip blockchain:

    1. Crearea unui  business case: organizaţiile pot  porni de la un nivel redus, dar trebuie să îşi fixeze un scop al iniţiativei astfel încât ceilalţi participanţi să-l poată identifica şi, ulterior să se poată alinia acestuia.

    2. Dezvoltarea unui ecosistem: Participanţii ar trebui să provină din companii diferite aflate în aceeaşi industrie pentru a lucra împreună la un set de reguli care să stea la baza tehnologiei blockchain. Dintre cei 15% dintre respondenţii care deja aveau aplicaţii în implementare, 88% au declarat fie că erau lideri, fie membri activi în cadrul unui consorţiu blockchain.

    3. Crearea unui design care să ţină cont de activitatea utilizatorilor (ce pot să vadă şi cum pot acţiona): Partenerii au nevoie de reguli şi standarde pentru aprobarea accesului. Implicarea unor profesionişti în zona de risc de la bun început (în domenii precum cel juridic, al conformităţii şi securităţii cibernetice) va asigura crearea unor cadre de funcţionare ale tehnologiei blockchain în care autorităţile de reglementare şi utilizatorii să poată avea încredere.

    4. Adresarea incertitudinii privind reglementarea: Studiul avertizează dezvoltatorii industriei blockchain că ar trebui să urmărească, dar să nu aştepte ca reglementările să evolueze în următorii ani. Din contră, este vital să se implice alături de autorităţile de reglementare în a profila modul în care mediul va evolua.

     

     

  • MUTAREA de forţă cu care Orange vrea să îngenuncheze competiţia. Ce trebuie să ştie utilizatorii

    “Adunarea Generala Extraordinară a Acţionarilor Orange Money aprobă prin prezenta majorarea capitalului social al societăţii prin emisiunea unui număr de 2.330.000 de actiuni, având o valoare nominală de 10 RON fiecare şi o valoare nominală totală de 23.300.000 RON, în schimbul aportului în numerar vărsat integral de către acţionarul Orange România”, conform documentelor consultate de ZF, respectiv o decizie luată de AGA companiei în data de 18 iulie, şi care a fost publicată ieri în Monitorul Oficial.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro