Tag: transport

  • Povestea avocatului care a transformat Boeing într-un gigant al industriei aviaţiei

    William McPherson Allen s-a născut în Lolo, statul american Montana, pe 1 septembrie 1900. Allen a studiat la Universitatea din Montana, dar a obţinut licenţa în Drept la Harvard în 1925, obţinând ulterior o slujbă ca avocat stagiar la firma Donworth, Todd şi Higgins din Seattle. La casa de avocatură la care Allen era stagiar, unul din clienţi era Boeing Airplane Co., iar tânărul a fost desemnat să se ocupe de treburile legale minore ale companiei. În 1928, Allen a elaborat documentaţia pentru fuziunea dintre Boeing Air Transport şi Pacific Air Transport, ce a rezultat în United Airlines. El a avut grijă de problemele legislative ale companiei, iar în 1930 s-a alăturat Consiliului de Administraţie al Boeing şi firma a devenit Todd, Holman, Sprague şi Allen.

    În septembrie 1944, preşedintele companiei Boeing a murit brusc, iar consiliul de administraţie a căutat un înlocuitor care să se ocupe de tensiunile apărute între ingineri şi angajaţii din producţie. Allen a refuzat oferta de a prelua acea funcţie, argumentând că este avocat, nu inginer sau specialist în industrie. El s-a considerat necalificat în contextul aşteptărilor lăsate în urmă de fostul preşedinte, Philip Johnson. Cu toate acestea, şase luni mai târziu, el a preluat conducerea companiei în urma insistenţelor preşedintelui interimar, Claire Egtvedt.

    Allen a preluat compania Boeing într-o perioadă critică. Contractele pentru avioanele militare Boeing B-17 şi B-29 au fost anulate ca urmare a încheierii celui de-al doilea război mondial, lăsând Boeing într-o situaţie incertă, în timp ce industria aviaţiei civile se extindea. Pe baza acestui aspect s-au creat avioanele Lockheed Constellation cu patru motoare şi Douglas DC-4, superioare celor existente la acel moment în circulaţie.

    Prima ofertă postrăzboi de la Boeing pentru a profita de călătoriile aeriene a fost modelul 377 Stratocruiser, adaptat de la bombardierul B-29. Acesta a fost proiectat iniţial pentru transportul militar, astfel că oferea destul spaţiu şi părea ideal pentru serviciile de linii aeriene transcontinentale şi transoceanice nonstop. Dar, în ciuda performanţelor impresionante ale aeronavei, Boeing a vândut doar 55 de unităţi. Până la jumătatea anilor ’50, Boeing a continuat să genereze profit din contractele cu statul.

    Lucrurile aveau să se schimbe în 1954, când Allen a ales să dedice 16 milioane de dolari pentru a dezvolta un avion şi o cisternă de alimentare în aer pe care nimeni încă nu părea interesat să le cumpere; acest model avea să devină Boeing 707.

    În săptămâna în care prototipul 707 şi-a luat zborul, în iulie 1954, Allen a apărut pe coperta revistei Time, care a menţionat trei atribute principale ale sale, „A ştiut când să rişte. A avut încredere în designerii săi. A ştiut cum să creeze o echipă”.

    În 1968, când Allen s-a apropiat de cea de-a 68-a zi de naştere, s-a retras din funcţia de preşedinte şi a preluat rolul de preşedinte al consiliului. În 1970, a revenit pentru câteva luni după atacul de cord aproape fatal al preşedintelui în funcţie, T.A. Wilson. În 1972, Allen s-a retras complet din companie, păstrând doar funcţia de preşedinte onorific. În 1975, a fost inclus în Hall of Fame al revistei Fortune. William McPherson Allen a murit la 29 octombrie 1985, suferind de mai mulţi ani de Alzheimer.

    În prezent, Boeing este una dintre cele mai prolifice companii din domeniul aviaţiei, producând anul trecut 806 avioane comerciale şi 96 de avioane militare. Veniturile companiei s-au ridicat la 101 miliarde de dolari în 2018, cu un profit operaţional de aproape 12 miliarde de dolari, în vreme ce numărul angajaţilor este de peste 153.000 la nivel global.

  • Statele Unite comemorează 400 de ani de la primul transport de sclavi ajuns pe tărâm american

    Un vas care aducea aproximativ 20 de persoane de culoare răpite din regatul Ndongo, din Angola a ajuns în portul Point Confort, care era o coonie britanică din America, în a doua jumătate a lunii august a anului 1619.

    Prizonierii aveau propria poveste deja tragică. La începutul călătoriei erau 350 de africani, înghesuiţi la bortul unei nave portugheze, San Juan Bautista. mai bine de jumătate dintre aceştia îşi pierduseră deja viaţa în timpul traversării Atlanticului. În largul coastei Mexicului, nava portugheză a fost atacată de piraţi englezi. Aceştia au luat 50 dintre prizonieri pentru a-i vinde la rândul lor. Cei 20 ajunşi în Virginia coborau de pe unul dintre cele două vase ale piraţilor, White Lion. Momentul a fost înregistrat de secretarul coloniei din Point Confort, John Rolfe. Celebrul văduv al băştinaşei Pocahontas. Căpitanul vaporului avea sarcina să schimbe prizonierii pentru alimente. În Mexic, San Juan Bautista a ancorat în apropiere de locul actual al oraşului Veracruz, pe 30 August. Doar 147 dintre africanii înghesuiţi sub punte mai erau în viaţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STB, licitaţie de ZECI de milioane lei pentru amenajarea tramvaielor Bucur din Capitală

    Licitaţia are ca obiect amenajarea interioară şi exterioară a tramvaielor Bucur din Capitală. Aceasta vizează servicii de proiectare specializată proiectare, design şi matriţe, proiectare de execuţie, parbrize, asistenţă montaj prototip, conform caietului de sarcini. De asemenea, licitaţia cuprinde achiziţionarea de piese pentru locomotive sau material rulant feroviar sau de tramvai; echipament pentru controlul traficului feroviar.

    Valoarea totală a licitaţiei deschise este de 31.021.482,32 lei.

    Potrivit anunţului publicat pe SEAP, durata contractului este de 24 de luni, fără posibilitatea de reînnoire.

    Achiziţia implică încheierea unui acord-cadru.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FedEx renunţă la contractul cu Amazon. Care sunt motivele

    FedEx renunţă la contractul de colaborare privind transportul mărfurilor cu Amazon din momentul în care acesta va expira, în august, conform Business Insider.

    Această mişcare din partea FedEx vine ca urmare a creşterii înregistrată de Amazon privind operaţiunile de logistică, care s-a transformat într-un competitor pentru firma de transporturi.

    „Această schimbare face parte din strategia noastră, de a ne concentra pe piaţa de e-commerce. De asemenea, poziţia noastră este bună datorita reţelei noastre FedEx”, au spus reprezentanţii companiei într-un e-mail.

    Amazon speră că va putea face pentru reţeaua de logistică acelaşi lucru pe care l-a făcut pentru serviciul de web hosting sau cloud. În prezent, reţeaua companiei este folosită doar pentru produsele de uz casnic, cu o reţea de transport care a crescut de 15 ori şi cu o dublare a vânzărilor, din 2008 până în 2018.

    În urma unei analize realizate de Wall Street, reţeaua de transport a Amazon nu reprezintă un pericol momentan, chiar dacă compania deţine 70 de avioane şi 10.000 de camioane. Astfel, pentru a putea prinde din urmă liderii infrastructurii de transport precum UPS şi FedEx ar mai fi nevoie de investiţii în valoare de aproximativ 122 miliarde dolari.

  • Noua metodă de a fenta legislaţia din România. Cum au reuşit micii comercianţi să înlocuiască pungile din plastic ecologice cu mâner

    Micii comercianţii au gasit o nouă metodă prin care să plătească mai puţin pentru ambalaje, după interzicerea comercializării pungilor de plastic cu mâner de la 1 ianuarie 2019 ce presupunea înlocuirea acestora cu pungi din materiale ecologice.

    Conform informaţiilor oferite de un proprietar de cantină din centrul Bucureştiului, acesta a început să cumpere pungi din plastic fără mâner pentru a evita costul crescut al celor ecologice cu mâner.

    „Pungile cu mâner sunt de trei ori mai scumpe decât cele fără mâner, care au exact aceeaşi dimensiune. Acestea arată exact ca o pungă cu mâner…dar nu au mâner”, a spus proprietarul cantinei din centrul Bucureştiului, care a decis să ofere clienţilor acest tip de pungi pentru transportul alimentelor cumpărate.

    Un alt comerciant, care are un aprozar într-un cartier din Bucureşti, spune că nu mai oferă clienţilor pungi în care să îşi transporte legumele sau fructele cumpărate, ca urmare a creşterii recente a preţului pentru pungile de plastic: „Dacă eu pun un preţ de 40 de bani pe acele, nimeni nu va dori să o plătească”.

    Valoarea ecotaxei pentru pungi de plastic a crescut de la 0,1 lei la 0,15 lei pentru fiecare pungă, potrivit OUG 50/2019, publicată la începutul lunii iulie în Monitorul Oficial. Astfel, ecotaxa, în valoare de 0,15 lei/bucată, aplicată tuturor pungilor de transport, cu excepţia celor fabricate din materialele care respectă anumite cerinţe specifice; ecotaxa se încasează de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere şi se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează la loc vizibil la punctul de vânzare, în vederea informării consumatorilor finali, conform documentului oficial citat de ZF.

    „Sunt vizate, în primul rând, acele pungi din plastic foarte subţire fără mâner, disponibile gratuit, de obicei, la raioanele de fructe şi legume, si pe care, ulterior, le reîntâlnim în natură. Nu putem asista pasivi la distrugerea ecosistemelor şi trebuie, deci, să acţionăm“, a declarat recent Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministrul Mediului.

    În afară de creşterea cuantumului eco-taxei, noile prevederi obligă taxarea oricărui tip de pungi din plastic, indiferent de grosimea sau forma lor. Sunt exceptate de la plată alternativele ecologice (biodegradabile şi compostabile), ca de exemplu produse din amidon sau celuloză. 

    În ceea ce priveşte pungile de plastic cu mâner, acestea au fost interzise de la începutul anului în România, potrivit unui act normativ care modifica Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională.

     

     

     

  • Federaţia Elevilor cere Guvernului să intervină legat de transportul pentru elevi,după cazul Caracal

    Federaţia Elevilor din România solicită Guvernului să ia măsuri de urgenţă pentru remedierea situaţiei transportului, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural din România sunt nevoiţi să călătorească la ocazie, deoarece transportatorii nu practică toate traseele.

    “Din informaţiile apărute în mass-media, în data de 24 aprilie, o elevă pleca de la liceul la care învăţa, aflat în localitatea Caracal, spre localitatea sa de domiciliu. Din nefericire, pe ruta dintre cele două localităţi, nu exista nicio firmă care să transporte oamenii prin intermediul transportului public în comun şi, ca urmare, eleva a fost nevoită să caute o cursă de ocazie, cu un străin. Situaţia nu este singulară, în urmă cu 3 luni o altă fată fiind nevoită să folosească aceeaşi metodă de transport la întoarcere din Caracal”, transmite Federaţia Elevilor din România.

    Una dintre cauzele care au dus la această situaţie, cred reprezentanţii Federaţia Elevilor din România, o constituie gestionarea defectuoasă a transportului de către Consiliul Judeţean Olt.

    Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro

  • Limitarea călătoriilor cu trenul pentru studenţi. Teodorovici vrea transport gratuit doar pentru cei fără restanţe la facultate/ Dăncilă, faţă în faţă cu reprezentanţii lor

    Teodorovici a afirmat că facilităţile actuale pentru studenţi privează alte categorii sociale de posibilitatea de a avea transport gratuit. Numărul mare de studenţi care circulă cu trenul privează multe alte persoane de avea acces la această formă de transport, în viziunea ministrului.

    „De ce să nu fie limitate la un număr aceste călătorii. Vedem dacă sunt 12. Ai un veteran de război şi merge la ghişeu. Şi vrea să ajungă unde vrea să ajungă omul ăla. Şi i se spune: ne pare foarte rău, nu mai sunt locuri, au fost ocupate. Este corect?”, a declarat Teodorovici.

    Ministrul Finanţelor a mai explicat că limitând călătoriile gratuite pe sectorul feroviar pentru studenţi vrea să aplice gratuitatea în alte ramuri de transport, precum domeniul rutier şi naval.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul sistem de transport de mâine. De ce, în viitor, veţi înceta să cumpăraţi automobile

    1. Ce vine în loc?

    Ceva ce este cunoscut ca „mobilitatea ca serviciu – mobility as a service”, sau MAAS, potrivit producătorilor de automobile şi a specialiştilor în planificare urbană. Aceasta înseamnă o reţea de forme coordonate de transport, care se ocupă de fiecare parte a unei călătorii într-un mod mai ieftin şi mai convenabil. Dintr-o aplicaţie smartphone, un călător poate rezerva servicii de plimbare, transport public, biciclete electronice, e-scutere şi, eventual, robo-taxiuri. Plăţile pentru maşini şi taxele de parcare vor fi înlocuite cu achiziţionarea transportului plătit pentru distanţa parcursă pe un serviciu de abonament similar cu cel al Netflix.

    2. Acum există acest lucru?

    Mai mult sau mai puţin. Cineva care a renunţat la maşină în favoarea transportului cu Uber sau taxiul face parte din „mobilitate ca serviciu”. Programe mai ambiţioase există doar în teste limitate la câteva oraşe. Cel mai mare program pilot a început să funcţioneze cu un an în urmă în Helsinki. Cu serviciul Whim, oferit de MaaS Global, navetiştii pot alege diferite pe aplicaţie taxiuri, autobuze, tramvaie, trenuri, feriboturi, maşini de închiriat, biciclete şi scutere. Whim s-a extins deja în Birmingham, Anglia şi Antwerp, Belgia, iar MaaS Global intenţionează să se extindă în America de Nord, Asia şi Australia până la sfârşitul anului.

    3. Cine este motorul industriei?

    Multe dintre aceleaşi companii care dezvoltă automobile autonome, cum sunt giganţii tehnologici Apple şi Google sau cei mai mari producători de automobile din lume, printre care şi Volkswagen, Toyota Motor şi General Motors, precum şi companii ride-hailing cum sunt Lyft şi Uber. Uber, de exemplu, a început să îşi conecteze aplicaţia la opţiunile de transport public din Londra, Denver şi alte oraşe.

    4. Ce câştigă?

    Companiile de automobile şi celelalte văd schimbarea drept inevitabilă. În primul rând, aglomeraţia ar face imposibilă deţinerea individuală a unei maşini, în condiţiile în care în cele mai mari oraşe ale lumii vor ajunge să locuiască două treimi din populaţia globală, care va ajunge la 9,8 miliarde de persoane în 2050. În plus, ele consideră că mobilitatea este profitabilă. Ford Motor estimează că serviciile de mobilitate ar putea ajunge la 10.000 de miliarde de dolari, cu marje de profit duble faţă de cele 10% pe care producătorii de automobilele obţin în cei mai buni ani. Alţii sunt sceptici faţă de astfel de afirmaţii, întrebând de ce concurenţa nu ar reduce marjele. Până în prezent, companii de genul Uber şi Lyft pierd bani în mod constant. Chiar şi aşa, domeniul atrage startup-uri şi fonduri de investiţii, finanţările ajungând la aproximativ 5 miliarde de dolari în 2018, potrivit studiului Bloomberg New Energy Finance.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din România unde locuitorii pot plăti de azi biletele de transport public direct de pe telefonul mobil, prin SMS, mobilPay Wallet, sau chiar prin Apple Pay. VIDEO

    Timişorenii pot plăti, prin intermediul telefonului mobil, biletele de călătorie operate de Societatea de Transport Public Timişoara, începând cu această săptămână. Călătorii pot alege să achite biletul prin sms sau prin aplicaţia mobilPay Wallet.

    Societatea de Transport Public Timişoara a facilitat pentru călători posibilitatea de a achita biletele de transport prin SMS sau prin aplicaţia mobilPay Wallet, un portofel digital din România cu care se pot face plăţi diverse în toate mediile – în magazinele online ale comercianţilor, la casele de marcat sau în maşinile de taxi ori direct în aplicaţie pentru facturi şi alte servicii, arată un comunicat remis, marţi, MEDIAFAX..

    Călătorii pot plăti titlurile de călătorie direct prin SMS, dacă la urcarea în mijlocul de transport trimit un mesaj la numărul 7442, cu textul: B urmat de numărul liniei, pentru 1 călătorie de 60 de minute, textul V pentru 1 călătorie cu vaporaşul şi ZI pentru legitimaţia de 1 zi, valabilă în ziua curentă. Utilizatorii primesc instant prin SMS confirmarea cu codul biletului şi durata de valabilitatea a titlului de călătorie achiziţionat, pentru a fi prezentat pentru control, mai anunţă reprezentanţii mobilPay Wallet.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Raport: Lipsa transportului, principala cauză a abandonului şcolar în România

    „Constatăm cu tristeţe că România a înregistrat cea mai înceata scădere a ratei de părăsire timpurie a şcolii dintre cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, 1,7 puncte procentuale pe parcursul a şapte ani. La acest moment, conform datelor pentru anul 2018, ţară noastră se află cu 5,8% în spatele mediei UE 28, iar îndeplinirea în următorii doi ani a ţintei asumate, 11,4%, nu este decât un vis frumos, pe baza trendului de evoluţie acest obiectiv fiind irealizabil”, se arată în Raportul Alternativ privind Starea Învăţămăntului Preuniversitar 2019, lansat, vineri, de Societatea Academică din România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro