Tag: stabilire

  • Cele 5 capcane de sub capotele maşinilor second hand

    Iată cele 5 probleme pe care trebuie să le aveţi în vedere pentru a nu fi păcăliţi de samsarii de maşini rulate. Pentru că achiziţionarea unui model second-hand poate da bătăi de cap multora, ne-am gândit că nu ar strica o listă care să puncteze câteva aspecte vitale de luat în seamă înainte de a bate palma cu vânzătorul.

    IATĂ AICI LISTA CU CELE 5 CAPCANE DE SUB CAPOTELE MAŞINILOR SECOND HAND

  • Un irlandez s-a stabilit în România pentru a promova comorile Maramureşului

    Fascinat de cultura, obiceiurile şi tradiţiile Maramureşului, Peter Hurley îşi dedică timpul şi energia promovării valorilor acestei regiuni, potrivit Mediafax.
     
    Anul trecut, Hurley a pus pe picioare a şaptea ediţie a proiectului “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.
     
    Festivalul creat de Peter Hurley are ca scop promovarea şi susţinerea satelor româneşti păstrătoare de tradiţii, pe care irlandezul le consideră adevărate comori vii. Satele maramureşene au înţeles importanţa mesajului acestuia şi au decis să se implice, prezentându-şi fiecare specificul local.
     
    “Într-un efort comunitar cu adevărat impresionant şi remarcabil la nivel naţional, nemaiîntâlnit într-un festival în România, toate cele 63 de sate din Ţara Maramureşului s-au activat să participe, fiecare cu câte un eveniment – mai mic sau mai mare – unde vizitatorii pot să se întâlnească cu valorile autentice ale satului tradiţional. ” – declara, în 2016, Peter Hurley.
     
  • Bucurie pentru elevii din şcoala generală şi liceu: nu vor mai primi teme

    Ordinul Ministrului Educatiei din decembrie anul trecut stabileste in mod expres faptul ca temele de la scoala trebuie sa fie cat mai putine, ba chiar deloc. Astfel, la clasa pregatitoare “nu se vor da teme pentru acasa”, la invatamantul primar temele zilnice vor reprezenta “maximum 1 ora”, iar la celelalte niveluri de invatamant “maximum 2 ore”. “In perioada vacantei, de regula, nu se vor da teme pentru acasa elevilor din invatamantul primar si gimnazial”, spune Ordinul 5893.
     
    La finalul anului 2016 a aparut Ordinul ministrului Educatiei nr 5893 privind temele pentru acasa in invatamantul preuniversitar.
     
    Ce spune acest Ordin? Pe scurt, stabileste faptul ca temele pe care le vor primi elevii trebuie sa fie cat mai putine, in unele cazuri deloc (cum este situatia claselor pregatitoare). 
     
    La clasele primare, temele trebuie sa reprezinte maximum 1 ora pe zi, in timp ce la celelalte clase acestea trebuie sa reprezinte maximum 2 ore. 
     
    In perioadele de evaluare se recomanda ca temele sa se transforme in aplicatii si activitati in clasa.
     
    Cea mai importanta prevedere pentru copii, mai ales ca din 3 februarie incepe vacanta intersemestriala, este articolul 5, care stabileste in mod explicit faptul ca “in perioada vacantei, de regula, nu se vor da teme pentru acasa elevilor din invatamantul primar si gimnazial”.
     
  • Cronică: De ce merită La La Land să câştige Oscarul pentru cel mai bun film (şi nu doar atât)

    Insist asupra coloanei sonore, fiindcă doar muzica lui Hurwitz este un motiv suficient pentru a vedea filmul. Este un manifest pentru iubitorii de muzică bună, în special pentru cei care apreciază jazzul. Dacă pun la socoteală şi prestaţia protagoniştilor, în special interpretarea Emmei Stone, nu văd cum ar putea cineva să-i „fure” Oscarul pentru cel mai bun film. Şi nici n-am ajuns încă la regizor.

    Şi chiar dacă Emma Stone ia prim-planul, adevărata surpriză vine de la Ryan Gosling. L-am mai văzut în câteva roluri remarcabile – Ides of March sau The Big Short – dar naturaleţea de care dă dovadă în La La Land e venită parcă de nicăieri.

    Victoria de la Globurile de Aur, acolo unde La La Land a câştigat 7 premii din tot atâtea nominalizări, nu e aşadar întâmplătoare. Pe lângă Ryan Gosling şi Emma Stone, şi apariţia lui J.K. Simmons aduce un plus de culoare binevenit.

    Din punct de vedere tehnic, filmul este impecabil. Mişcarea camerei e fluentă atunci când cadrul o cere şi fragmentată atunci când e cazul; Damien Chazelle a interpretat aproape de perfecţiune scenariul pe care tot el l-a semnat.

    Chazelle, ajuns la cel de-al treilea lungmetraj, reuşeşte ceea ce pare o utopie în industria cinematografică de azi: să producă un succes de box-office fără efecte speciale, fără personaje de benzi desenate, fără roboţi şi alte bălării care au împânzit cinematografele în ultimii ani. La doar 31 de ani, regizorul din Rhode Island a reuşit să îşi creeze un nume prin poveşti simple, transpuse într-un mod aproape perfect în filmele sale. Şi Whiplash, celălalt film al său remarcat de critici, a purtat aceleaşi caracteristici.

    Cu riscul de a mă repeta, mă bucur sincer că un astfel de film a primit lumina verde a celor de la Hollywood. Simplitatea poveştii e cea care dă farmecul filmului; e o poveste în care sunt siguri că vă veţi regăsi, într-o anumită măsură. Mă îndoiesc că La La Land semnalizează o nouă direcţie a industriei de film, dar sper că va inspira şi pe alţi tineri cineaşti să aleagă un alt drum în creaţiile lor decât cele care nu mai surprind pe nimeni.

    Veţi remarca faptul că nu am menţionat, în cele de mai sus, faptul că La La Land este un musical. Nu este întâmplător; mi-aş dori că prejudecăţile legate de acest gen să nu împiedice pe nimeni de la plăcerea reală a vizionării acestei pelicule.

    Până în prezent, La La Land se dovedeşte o afacere bună şi din punct de vedere financiar: încasările la nivel global au ajuns la 130 de milioane de dolari, în vreme ce bugetul filmului a fost de doar 30 de milioane. Whiplash, filmul anterior semnat de Chazelle, a adus încasări de 40 de milioane de dolari de pe urma unei cheltuieli de 3,3 milioane. Şi dacă vă întrebaţi cum se mai pot realiza filme cu un buget atât de mic, vă amintesc că Whiplash a fost nominalizat la 5 premii Oscar (inclusiv „Cel mai bun film”), adjudecându-şi statuetele pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” – J.K. Simmons, „Cel mai bun montaj” şi „Cel mai bun mixaj de sunet”.)

    La La Land este o poveste de dragoste din Los Angeles, dar şi o declaraţie de dragoste la adresa Oraşului Îngerilor. Este un film pentru toate vârstele, pentru toţi iubitorii de film, pentru toţi cei care îşi permit, din când în când, luxul de a visa.

    NOTA: 9/10

    REGIA: DAMIEN CHAZELLE
    DURATĂ: 128 MINUTE
    DATA LANSĂRII: 25 DECEMBRIE 2016

    DISTRIBUŢIE: RYAN GOSLING, EMMA STONE, J.K. SIMMONS
    BUGET: 30 MILIOANE DOLARI

  • S-a urcat în maşină şi a plecat în California în căutarea succesului. Acum are o avere de aproape 50 de miliarde de dolari. Cum a reuşit

    Numele Ellison a fost adoptat de tatăl său în onoarea punctului prin care a intrat în Statele Unite, Ellis Island. La vârsta de nouă ani, Ellison a făcut pneumonie, iar mama sa l-a dat unchilor spre adopţie. El nu şi-a mai întâlnit mama biologică până la vârsta de 48 de ani.

    Deşi părinţii săi adoptivi, fiind evrei, mergeau în mod regulat la sinagogă, Larry Ellison a rămas un sceptic din punct de vedere religios pentru întreaga viaţă.  El a declarat: „Deşi cred că sunt religios într-un anumit sens, există anumite dogme în cadrul iudaismului cu care nu mă identific. Nu cred că sunt reale. Sunt poveşti frumoase şi îi respect pe cei care le cred, însă eu nu am nicio dovadă în sensul acesta„. El spune totuşi că are o „poveste de dragoste„ cu Israelul, dar nu una bazată pe credinţă, ci una bazată pe spiritul inovator al statului iudaic, mai ales în domeniul tehnologiei.

    După ce a terminat liceul a urmat cursurile Universităţii din Illinois, însă a renunţat în al doilea an de facultate atunci când mama sa adoptivă a murit. A mai încercat la Universitatea din Chicago, dar a renunţat din nou după un singur semestru. În 1966, la 22 de ani, Ellison s-a mutat în California în căutarea succesului. A trecut dintr-o slujbă în alta, ocazie cu care a început să înveţe programare.  

    În anii ‘70, Ellison a început să lucreze pentru Ampex Corporation. Unul dintre proiectele sale a fost realizarea unei baze de date pentru CIA, pe care el a numit-o Oracle. În 1977, a fondat alături de doi parteneri Software Development Laboratories (SDL) cu o investiţie iniţială de 2.000 de dolari. În anul 1982, SDL şi-a schimbat numele în Oracle Systems Corporation şi a lansat prima versiune a produsului, numită Oracle 2.

    Oracle a crescut foarte repede, iar în 1986 Oracle s-a listat la bursă şi a raportat venituri de 55 milioane de dolari. Nu totul a mers ca pe roate şi în 1990 Ellison a trebuit să concedieze 400 de oameni (10% din angajaţi) din cauza a ceea ce a numit ca fiind “o greşeală de afaceri incredibilă”. 

    După ce a reparat greşeala, se spune că Oracle era aproape de faliment. În acelaşi timp, concurenţii Oracle înghiţeau din cota de piaţă a Oracle. 

    În 1997, după întoarcerea lui Steve Jobs la Apple, Ellison a fost numit director al companiei. El a păstrat funcţia până în 2002, când a declarat că „programul nu îmi mai permite să particip la suficiente şedinţe pentru a-mi putea îndeplini rolul de director„.

    Larry Ellison a reacţionat atunci când Hewlett-Packard l-a concediat din funcţia de CEO pe bunul său prieten Mark Hurd, spunând că „HP a făcut cea mai gravă eroare de personal de când idioţii din boardul Apple l-au dat afară pe Steve Jobs„. Ulterior, Hurd a fost angajat în funcţia de copreşedinte al Oracle.

    În prezent, potrivit Forbes, Larry Ellison este al cincilea cel mai bogat om din SUA şi al şaptelea din lume, cu o avere estimată de 49,3 miliarde de dolari. Wall Street Jounal l-a desemnat ca fiind cel mai bine plătit CEO din ultima decadă, cu compensaţii totale de 1,9 miliarde de dolari.

    Ellison deţine acţiuni în cadrul Salesforce.com, NetSuite, Quark Biotechnology şi Astex Pharmaceuticals. În 2012, el a cumpărat 98% din suprafaţa unei insule din Hawaii, deţinută anterior de David Murdock.

  • Surpriză: Guvernul a stabilit o nouă zi liberă

    “Potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017. Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii”, informează guvernul, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Potrivit sursei citate, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraţilor şi altor categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 23 ianuarie 2017 şi nici participanţilor în aceste procese.

    “În ceea ce priveşte activitatea derulată prin Trezoreria statului s-au stabilit datele în care unităţile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operaţiunile de încasări aferente zilelor de 20 ianuarie şi respectiv 23 ianuarie 2017, datele la care vor fi întocmite retururile la încasare, precum şi categoriile de operaţiuni de plăţi prin virament care vor fi efectuate în ziua de 23 ianuarie 2017 de către Ministerul Finanţelor Publice”, se mai arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a stabilit prime pentru şomeri şi stimulente pentru specialiştii din educaţie şi sănătate

    Noi măsuri pentru realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice în educaţie şi sănătate, o serie de facilităţi pentru atragerea specialiştilor în aceste domenii şi în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi pentru a încuraja încadrarea în muncă a şomerilor, au fost luatemiercuri de Guvern, printr-o Ordonanţă de urgenţă.

    Actul normativ adoptat pune în aplicare măsuri asumate prin Programul de Guvernare, urmând să fie incluse la finanţare în bugetul pentru acest an.

    Programul naţional de dezvoltare locală, extins cu 9500 de obiective de investiţii, majoritatea în domeniul educaţiei

    Astfel, Executivul a extins categoriile de investiţii care pot fi finanţate în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniile învăţământ şi sănătate.

    Prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii naţionale, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii; a unităţilor sanitare, inclusiv a spaţiilor afectate desfăşurării activităţii unor cabinete medicale de permanenţă; respectiv realizarea, modernizarea, reabilitarea de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale. De asemenea, se pot construi, moderniza, reabilita sau extinde sistemele de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural.

    Pentru obiectivele de investiţii aflate în finanţare la 31 decembrie 2016, care constituie etapa I a Programului naţional de dezvoltare locală, se vor asigura fonduri, conform legii, până la finalizarea acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro