Tag: reţele

  • Obama va prezenta un plan de 7 miliarde dolari pentru modernizarea reţelelor de energie din Africa

     Planul, denumit “Power Africa”, va fi finanţat atât din bani publici, cât şi prin atragerea de finanţare din sectorul privat, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de AFP.

    Proiectul vizează dublarea accesului la electricitate în Africa sub-sahariană, unde peste două treimi din populaţie trăieşte fără energie electrică.

    “Power Africa va consolida potenţialul enorm al Africii în domeniul energiei, care include rezerve vaste de petrol şi gaze şi posibilitatea de a dezvolta resurse curate, precum cele geotermale, hidro, eoliene şi solare”, se spune în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tarifele în roaming scad la 1 iulie. Care sunt noile costuri

     Astfel, pentru un apel efectuat în roaming nu se va percepe un tarif mai mare de 0,24 euro/minut (fără TVA), iar pentru primirea unui apel abonaţii nu vor plăti mai mult de 0,07 euro/minut (fără TVA).

    Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi valoarea de 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.

    Totodată, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).

    “Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi utilizează planurile tarifare de bază, adică cele cărora li se aplică Eurotarifele pentru servicii de voce, SMS şi date, neimplicând încheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri, aceste planuri tarifare putând fi combinate cu oricare alte planuri tarifare disponibile la operatori.
    Aceste tarife maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte, dar ei pot în acelaşi timp să pună la dispoziţia clienţilor proprii şi alte oferte. Furnizorii au mai multe oferte comerciale referitoare la serviciul de roaming, cu preţuri diferite, şi există adesea oferte speciale pentru perioadele de vacanţă. Din acest motiv, este recomandat ca utilizatorii să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor sale”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung a prezentat Galaxy S4 mini

    „Am avut un nivel al cererii fără precedent pentru Galaxy S4, astfel încăt ne-am dorit să le oferim utilizatorilor mai multe opţiuni şi să facem dispozitivul mai uşor de purtat şi de folosit”, a declarat JK Shin, CEO şi preşedinte al diviziei IT & Mobile Communication Division din cadrul Samsung Electronics.

    Galaxy S4 mini are un ecran HD super AMOLED cu diagonala de 4,3 inci, procesor dual-core la 1,7 GHz şi cameră digitală de 8 megapixeli şi cântăreşte 107 grame. Telefonul mobil inteligent are aceleaşi caracteristici şi funcţii ca Galaxy S4, dar are dimensiuni mai reduse, potrivit oficialilor producătorului sud-coreean.

    Samsung nu a anunţat nici preţul dispozitivului şi nici data la care va fi lansat în magazine. Disponibil în două variante de culoare şi compatibil şi cu reţelele 4G/LTE, modelul Galaxy S4 mini va fi prezentat demonstrativ în cadrul unui eveniment susţinut pe 20 iunie la Londra, conform Samsung.

  • Vodafone oferă SMS-uri nelimitate în orice reţea utilizatorilor de cartele preplătite

    Cu extraoptiunea în valoare de 6 euro credit, clienţii Vodafone pot comunica nelimitat prin SMS în orice retea naţională. În plus, primesc şi 2.000 de minute în reţea, 100 de minute naţionale şi 150 MB de trafic de date. Extraopţiunea cu 8 euro credit adaugă pe lângă SMS-urile nelimitate şi traficul de voce, încă 150 MB de trafic, ceea ce înseamnă un total de 300 MB de trafic de date.

    Vodafone lansează şi o extraoptiune pentru utilizatorii care comunică în principal prin apeluri – pentru credit în valoare de 6 euro sunt oferite 2.000 de minute şi SMS-uri în reţea, 150 minute naţionale şi în reţelele fixe internaţionale, alături de 50 MB trafic de date. Destinaţiile internaţionale incluse sunt reţelele fixe din Uniunea Europeană, precum atât fixe, cât şi mobile din SUA, Canada şi Israel.

  • Între preţurile celor mai comercializate medicamente există diferenţe între farmacii de la 0 la 50%

    Diferenţa de preţ în farmacii între medicamentele cu cele mai mari vânzări din Ro­mâ­nia este de la 0 la 50%, arată o analiză a ZF pe baza da­telor preluate din farmacii. Astfel, chel­tuiala conform bonului fiscal pentru Nurofen, Aspenter şi Parasinus, cele mai vândute medicamente din punctul de vedere al volumului, evoluează între 26,10 lei în reţeaua Catena şi 37,47 de lei în reţeaua Sensiblu.

    Ziarul Financiar a comparat preţurile de la şase reţele de farmacii (Sensiblu, Help Net, Catena, Belladonna, Centrofarm, Dona) reprezentative pentru Bucureşti, pentru trei produse (Nurofen pentru Dureri 200 mg, Aspenter Terapia 75 mg şi Parasinus Europharm), pentru a realiza un index al preţurilor acestor pastile. Nurofen, produs de Reckitt Benckiser, este pentru durere, Aspenter este în portofoliul Terapia Cluj şi este din aria cardiovasculară, iar Parasinus este fabricat de Europharm Braşov şi este pentru răceală.

    În cadrul demersului, ZF a solicitat preţurile de la şase reţele, însă numai Dona a trimis preţurile solicitate. Pentru certificare au fost cumpărate şi produsele. Preţurile se referă la produse vândute clienţilor care nu deţin carduri de fidelitate.

    Sensiblu, Help Net, Catena, Bella­donna, Cen­trofarm, Dona au împreună peste 430 de farmacii numai în Bucureşti, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul celor 1.079 de unităţi, arată un calcul al ZF pe baza informaţiilor comunicate, a celor existente pe site-urile proprii şi a datelor de pe site-ul Casei de Asigurări de Sănătate a Munici­piului Bucureşti (CASMB).

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Studiu de caz: De ce ajung asigurătorii în social media

    PRIVITĂ DREPT O FORMĂ DE PROMOVARE CU COSTURI REDUSE, dar şi o platformă pentru comunicare, zona de social media este de câţiva ani în atenţia tot mai multor companii din plan local. Reţelele sociale atrag bugete care pleacă de la câteva procente şi urcă chiar şi până la 20-25% din cheltuielile companiilor pentru marketing şi comunicare, iar promovarea din social media înseamnă deja peste 10% din întreaga piaţă de publicitate online din România.

    Pentru ING Asigurări de Viaţă, ponderea este de 5% din bugetul de comunicare, bani care sunt investiţi în prezenţa şi promovarea pe Facebook, cel mai adesea  realizată de companii prin intermediul unei pagini de prezentare în cadrul reţelei sociale. „Au fost derulate de-a lungul timpului campanii prin Facebook Ads pentru diverse proiecte şi au fost realizate aplicaţii precum Cititorul în palmă, Configuratorul de părinţi sau Testul de personalitate financiară„, povesteşte Carmen Soare, director de marketing la ING Asigurări de Viaţă despre strategia de până acum a companiei pe Facebook.

    DECENT ÎNSĂ, AU FOST LANSATE DOUĂ PAGINI PE FACEBOOK, o tactică mai puţin obişnuită în rândul companiilor româneşti, de specializare a prezenţei pe platforma socială în funcţie de scop şi de publicul vizat. „Ştii de la ING„ este pagina brandului cu acelaşi nume existent în afara Facebook încă din 2007, sub umbrela căruia au fost desfăşurate campanii de educaţie financiară şi de informare cu privire la asigurările de viaţă şi pensiile private, lucru care se va întâmpla acum şi pe reţeaua socială pentru publicul larg. Cea de-a doua pagină de companie, „ING Welcome„, este specializată pe o cu totul altă nişă.

    „Se adresează angajaţilor şi oamenilor interesaţi de o carieră în acest domeniu în cadrul companiei„, explică Soare. Concret, este o pagină prin care ING Asigurări de Viaţă se prezintă ca angajator şi prin intermediul căreia vor fi anunţate locurile de muncă disponibile.Decizia de a crea două pagini pe Facebook a fost rezultatul unei analize a oportunităţilor pe care le oferă reţeaua în ce priveşte comunicarea dintre o companie şi public, fie el client sau potenţial client ori angajat actual sau viitor. „Am testat şi investigat avantajele prezenţei pe Facebook„, spune directorul de marketing al companiei despre modul în care s-a luat decizia de a adopta reţeaua în strategia de comunicare şi marketing pe internet pe direcţii specializate.

    PE PREGĂTIREA ŞI LANSAREA PAGINILOR S-A OCUPAT O AGENŢIE SPECIALIZATĂ, însă companiile care au în plan să îşi extindă prezenţa în social media nu trebuie neapărat să aloce un buget în acest sens. O pagină de business pe Facebook poate fi creată de angajaţii din departamentul de comunicare sau marketing sau chiar din departamentul IT.

    Gestionarea respectivei pagini şi conţinutul care trebuie publicat acolo sunt însă cele care ridică de regulă probleme, fiind adesea nevoie de o persoană dedicată şi cu cunoştinţe în domeniu. „Pentru pregătirea şi lansarea celor două pagini am lucrat cu o agenţie specializată, care va continua şi pe viitor să administreze şi să monitorizeze prezenţa noastră pe Facebook„, spune Carmen Soare, cu menţiunea că şi în cadrul diviziei de comunicare a companiei s-a format o mică echipă responsabilă de solicitările care ar putea apărea ca urmare a relaţionării cu utilizatorii de pe Facebook.

    Rostul celor două pagini nu este însă de natură comercială. Compania urmăreşte popularizarea brandului în rândul unor categorii de clienţi şi potenţiali angajaţi care poate n-ar fi avut altfel cum să intre în contact cu ING Asigurări de Viaţă. „Utilizatorii reţelelor sociale sunt într-o mare măsură tineri, 60% dintre românii de pe Facebook se încadrează în eşantionul 18-34 de ani, potrivit Facebrands.ro, categorie care reprezintă viitorii beneficiari ai serviciilor financiare„, spune Carmen Soare.

     

  • Sectorul telecomunicaţiilor: 300.000 de locuri de muncă în Europa, puse în pericol de modernizarea reţelelor

     “Operatorii europeni de telecomunicaţii vor reduce probabil efectivele cu 30%, respectiv peste 300.000 de posturi în următorii cinci ani”, a declarat Franca Salis Madinier, preşedinte al sindicatului UNI Europa ICTS, care reprezintă angajaţi din telecomunicaţii din 27 de ţări, relatează Bloomberg

    În decurs de un deceniu, numărul angajaţilor din sectorul telecomunicaţiilor va scădea la jumătate, companiile urmărind să elimine decalajul de eficienţă în raport cu companiile nord-americane, anticipează un director de la o companie mare de telefonie, care nu a dorit să îşi facă publică identitatea din cauza sensibilităţii problemei locurilor de muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FACEBOOK pierde lunar milioane de utilizatori. Spre ce reţele de socializare se îndreaptă aceştia

     Analiştii anticipează că veniturile Facebook au urcat în primul trimestru cu 36%, dar studiile sugerează că expansiunea companiei în Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări europene mari a atins nivelul maxim, relatează The Guardian.

    Cea mai mare reţea de socializare la nivel mondial a pierdut în luna martie 6 milioane de vizitatori din SUA, reprezentând o scădere de 4% a numărului acestora, potrivit firmei de analiză SocialBakers. În Marea Britanie, numărul utilizatorilor s-a redus cu 4,5%, respectiv cu 1,4 milioane de persoane. În ultimele şase luni, Facebook a pierdut aproape 9 milioane de vizitatori în Statele Unite şi 2 milioane în Marea Britanie.

    O tendinţă similară se înregistrează în Canada, Spania, Franţa, Germania şi Japonia, unde Facebook are printre cei mai mulţi utilizatori. Un purtător de cuvânt al Facebook a refuzat să comenteze.

     Reţele de socializare alternative, precum Instagram, serviciul de partajare a fotografiilor care a atras 30 de milioane de utilizatori în 18 luni, înainte ca Facebook să cumpere compania în 2012, atrag interesul utilizatorilor mai tineri.

    Path, o reţea de socializare pentru telefoanele mobile, fondată de un fost anagajat al Facebook, Dave Morin, şi care restricţionează numărul de prieteni la 150, câştigă 1 milion de utilizatori pe săptămână şi a ajuns recent la 9 milioane de persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Reţele sociale şi aplicaţiile mobile, viitorul industriei centrelor de contact

     Serviciile de voce sunt în continuare cel mai preferat canal de comunicare al clienţilor pentru a intra în legătură companiile private, însă acest mijloc pierde din popularitate, în condiţiile în care cerinţele şi pretenţiile utilizatorilor devin din ce în ce mai sofisticate şi se îndreaptă spre canale alternative de comunicare.

    “Foarte multe companii private au conştientizat importanţa canalelor multiple de comunicare pentru furnizarea de servicii de asistenţă către clienţi, astfel încât majoritatea dintre acestea vor dori să îmbunătăţească interacţiunea prin e-mail sau chat, prin aplicaţii mobile sau pe reţele sociale, cât mai rapid. Acest lucru nu înseamnă că vor neglija mijloacele tradiţionale, precum apelurile voce, însă majoritatea investiţiilor vor fi direcţionate către aceste noi canale care au intrat recent, dar puternic, în preferinţele utilizatorilor”, a declarat Marcin Grygielski, manager teritorial pentru Europa de Est al Interactive Intelligence Group.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bank of Cyprus – sucursala din România mai rămâne închisă o zi

     “În ziua menţionată clienţii pot folosi în continuare reţelele ATM, iar pentru necesităţi deosebite sunt invitaţi să contacteze call-center-ul sucursalei băncii din România”, se arată în comunicatul băncii.

    Surse bancare au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Banca Centrală a Ciprului a decis suspendarea pentru încă 24 de ore a activităţii sucursalei din România a Bank of Cyprus, pentru a finaliza transferul depozitelor unităţii sub jurisdicţie românească.

    “Suspendarea este necesară pentru finalizarea tranzacţiei, care presupune transferul depozitelor Bank of Cyprus în România, o operaţiune complexă ce necesită o analiză mai aprofiundată atât din partea autorităţilor din Cipru, cât şi din România”, au afirmat sursele.

    Suspendarea activităţii sucursalei Bank of Cyprus din România a fost prelungită marţi de Banca Centrală a Ciprului cu încă două zile, marţi şi miercuri, după trei săptămâni în care activitatea a fost întreruptă pentru a găsi o soluţie de transfer a depozitelor sub jurisdicţie românească.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro