Un artist britanic, Ryan Gander, s-a gândit însă la o soluţie mai bună, expunând în galeria londoneză Taro Nasu o instalaţie de artă care le vinde vizitatorilor diverse lucrări, scrie CNN. Instalaţia, gândită ca un automat pe modelul celor de sucuri sau snacksuri, a fost încărcată cu 125 de articole care costau 500 de lire (556 de euro) bucata. Printre operele de artă s-au numărat pietre frumoase colecţionate de artist, sculpturi în formă de ceasuri digitale, picturi şi o carte care nu poate fi citită, deoarece literele au fost înlocuite cu simboluri de forma pietrelor disponibile în automat, doritorii neputând alege ce să primească în schimbul banilor lor.
Tag: primire
-
Reglementarea ridesharing-ului: Clever anunţă că este prima platformă care a primit de la Guvern aviz de funcţionare pentru transport alternativ, într-o piaţă în care se luptă cu Yango, Uber şi Bolt
Clever anunţă că este prima platformă digital din România care a primit aviz tehnic definitv ca operator al platformei digitale de transport alternative de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţiilor, într-o piaţă în care se luptă cu platforme precum Yango, Uber şi Bolt.
„Primirea avizului tehnic definitiv este un pas important şi apreciem rapiditatea cu care Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a acordat avizele, într-un termen mai scurt decât termenul limită prevăzut de lege. Astfel, ne putem concentra în perioada următoare pe sprijinirea companiilor şi şoferilor de transport alternativ care trebuie să parcurgă, la rândul lor, procesul de autorizare. Înrolarea şoferilor de transport alternativ este deja în curs de desfăşurare, totul ca, de la 1 noiembrie, pasagerii să continue să beneficieze de serviciile noastre de mobilitate urbană ca şi până acum”, a spus Anca Gherle, Public Affairs Manager în cadrul Clever.
Piaţa locală a platformelor de mobilitate urbană (de tip Uber sau Clever) este estimată la 1.587 milioane de lei, din care piaţa de e-hailing (care include contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicaţiile de mobilitate urbană) este de 706 milioane de lei, iar cea de ride-sharing de 881 milioane de lei. Astfel, piaţa locală de ride-sharing reprezintă 21% din piaţa totală de transport urban privat, iar piaţa totală a platformelor de mobilitate urbana (care include si contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicaţiile de mobilitate urbană) reprezintă 44% din total, facilitând accesul românilor la servicii de transport urban privat şi suplinind o nevoie de mobilitate urbană neadresată de modalităţile tradiţionale de transport urban, conform datelor PwC.
Potrivit noii legislaţii, toate aplicaţiile de transport alternativ trebuie să obţină avizul tehnic de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale până la data de 1 noiembrie 2019, pentru a putea continua să-şi desfăşoare activitatea în România. Totodată, şoferii trebuie să obţină o autorizaţie pentru transportul alternativ de la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române din judeţul sau municipiul de care aparţin şi să se asigure că îndeplinesc o serie de condiţii prevăzute de lege.
Clever are în prezent peste 30.000 de şoferi înregistraţi, atât pentru serviciile de taxi, cât şi pentru cele de transport alternativ.
-
Croaţia primeşte undă verde de la Comisia Europeană pentru aderarea la spaţiul Schengen înaintea României, la şase ani de când a intrat în UE
Croaţia, membră a Uniunii Europene de şase ani, a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru aderarea la spaţiul Schengen, potrivit Euronews.
„Este o zonă care vine cu libertăţi şi privilegii, dar şi cu mari responsabilităţi, încât intrarea în acest club este ceva ce luăm în serios”, spune Comisarul european pentru Migraţie şi Cetăţenie, Dimitri Avramopoulos.
După patru ani de analiză Comisia a anunţat că Zagrebul îndeplineşte condiţiile necesare pentru a face parte din spaţiul în care se poate călători fără paşaport.Ţările care se alătură spaţiului trebuie să îşi asume asigurarea graniţelor de la marginea blocului – un subiect din ce în ce mai sensibil pe fondul migraţiei masive care a început în 2015.
„Viitorul intrării Croaţiei în Schengen, dar şi al intrării Bulgariei şi României, sunt cu atât mai importante acum şi necesare ţinând cont de provocările pe care le ridică astăzi migraţia şi securitatea”, spune Avramopoulos.
România şi Bulgaria trebuie să primească acces la zona Schengen de peste 8 ani, însă nu au reuşit niciodată să îndeplinească condiţiile.
În acest moment, Croaţia mai are de primit doar acordul din partea liderilor naţionali din Uniunea Europeană.
-
Peste 389.000 de fermieri au primit plăţi în avans de 439,4 milioane euro
Până la data de 20 octombrie au fost plătiţi 389.546 fermieri, în cadrul campaniei de plăţi în avans pentru anul 2019, suma autorizată la plată fiind în valoare de 439.581.738 euro, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
APIA precizează că între 16 octombrie şi 30 noiembrie se pot efectua plăţi în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.
Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).
-
Cei trei muschetari care luptă împotriva sărăciei
Abhijit Banerjee, Esther Duflo şi Michael Kremer sunt laureaţii premiului Nobel pentru economie pentru studiile lor de combatere a sărăciei globale, potrivit unui anunţ făcut săptămâna trecută.
Banerjee şi Duflo – care sunt un cuplu atât în muncă, cât şi în viaţa privată – sunt profesori la Massachusetts Institute of Technology, iar Kremer este profesor la Universitatea Harvard.
La 46 de ani, Duflo este a doua femeie care primeşte un premiu Nobel pentru economie, după economista americană Elinor Ostrom, care a câştigat premiul în 2009, pentru munca ei în direcţia cooperării între oameni, potrivit Financial Times. Ea este de asemenea cel mai tânăr laureat din toate timpurile din domeniul economiei: recordul anterior a fost deţinut de Kenneth Arrow, care avea 51 de ani în 1972, atunci când a primit premiul.
Cei trei au primit premiul, cunoscut în mod oficial drept premiul Sveriges Riksbank, în memoria lui Alfred Nobel, pentru dezvoltarea unor metode experimentale legate de identificarea celor mai eficiente politici de intervenţie pentru a lupta împotriva sărăciei prin studii pe teren. Un exemplu citat de comitetul care a acordat premiul a fost munca lor legată de „criza învăţării”, care a relevat faptul că furnizarea de manuale în sine nu îi va ajuta pe copii să înveţe mai mult în şcoală fără o educaţie mai bună, construită strict pe nevoile lor. -
Donald Trump a primit asigurări de la Recep Erdogan că va respecta armistiţiul din Siria
“Tocmai am vorbit cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Mi-a spus că au fost mici focuri trase de lunetişti şi atacuri cu obuze de mortieră, care au fost eliminate rapid. El vrea foarte mult să funcţioneze armistiţiul sau suspendarea operaţiunilor. Şi kurzii vor acest lucru ca ultimă soluţie. Foarte rău că nu a existat acest mod de gândire acum mulţi ani”, a declarat Donald Trump prin Twitter.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Olga Tokarczuk şi Peter Handke au primit premiul Nobel pentru literatură
Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, în vârstă de 57 de ani, a primit premiul Nobel pentru literatură pentru 2018, “pentru imaginaţia narativă, care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă încrucişarea unor limite ca formă de viaţă”.
Scriitorul austriac Peter Handke a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2019, “pentru influenta creaţie, care, cu ingenuitate artistică a explorat periferia şi specificitatea experienţei umane”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
„Webul solitar”, refugiul celor sătui de viralităţile online şi împărăţia umbrelor pentru cei care nu primesc like-uri
IMG 0528, zero vizualizări: un tată şi micul său copil rătăcesc prin parc vorbind în ceea ce sună a rusă. DSC 0429, 9 vizualizări: o femeie indiană în veşmânt tradiţional violet, cu un microfon în mână, ţine o prelegere. DSC 0082, fără vizualizări: o imagine cu flori iese încet dintr-o imprimantă laser. Aceste videoclipuri nu există pentru nimeni sau aproape pentru nimeni, nu au pretenţia de a fi vizualizate, partajate sau comentate. A le descoperi aduce deja un pic a profanare. Dar navigarea prin debaraua webului, printre serii de numere aleatorii şi liste de redare ale nimănui, devine o experienţă irezistibilă.
Această materie întunecată a galaxiei YouTube, omniprezentă şi totuşi invizibilă, a fost botezată de jurnalistul american Joe Veix în 2016 The Lonely Web, webul singuratic. Poate conţine clipuri video nevăzute de nimeni, melodii pe Spotify niciodată ascultate sau tweeturi care nu au fost niciodată citite (prin intermediul Lonely Tweets).
Deşi este dificil de definit cu exactitate conturul acestei nebuloase, unele elemente revin totuşi frecvent: scene banale zilnice, locuri anonime, videoclipuri identificabile în funcţie de ştampila implicită dată de camera utilizată şi o vizibilitate cât mai redusă posibil. Luate separat, aceste videoclipuri nu aduc mare lucru, dar magia lor apare după câteva minute de navigare rapidă. „Sunt amatori, fermecători şi ciudat de trişti“, a rezumat Joe Weix în 2016 webul solitar.
Ce-i poate împinge pe aceşti utilizatori să-şi înmulţească postările de videoclipuri dacă nimeni nu se uită la ele? Nu vom şti nimic niciodată. Canalele lor de YouTube sunt de cele mai multe ori austere ca videoclipurile lor, ceea ce le face greu de descoperit.
Pentru a explora acest univers uitat există mai multe tehnici cu eficienţă variabilă. Prima şi cea mai evidentă este folosirea unuia dintre numeroasele portaluri şi playlisturi YouTube dedicate acestuia. Pe platforma Reddit, două secţiuni, r / IMGXXXX şi r / DeepIntoYouTube, înregistrează perle din adâncurile lumii digitale. Pentru creatorul celei de-a doua, este important a reaminti, prin această iniţiativă, că web-ul aparţine tuturor: „Videoclipurile necunoscute nu sunt importante în sine, dar este important pentru Internet că ele există şi că oamenilor să le facă plăcere să le vadă sau să le partajeze“.
Tehnica lui de a le dezgropa? „Fac încontinuu clic pe videoclipurile asociate de către YouTube pentru a găsi ceva de valoare (…), dar tehnica este puţin depăşită“, recunoaşte el.
Pe lângă aceste proiecte colaborative, mai multe site-uri propun rătăciri pe trasee algoritmice. Default Filename TV, YouHole.tv, Underviewed. Premiul pentru experienţă metafizică revine site-ului Astronaut.io, creat în 2017 de Andrew Wang şi James Thompson care rulează aceste videoclipuri pe fundalul sonor al piesei Clair de lune a lui Claude Debussy. Fundalul vizual constă în imagini din spaţiu. Feeric.
Există şi un proiect francez, Petit Tube, creat în 2011 de un artist digital de 33 de ani, Yann „Morusque” van der Cruyssen. Funcţionează „căutând secvenţe de litere la întâmplare, cu unele reguli: să nu fie prea lungi, nici prea recente şi să nu existe prea multe vizualizări. Ca atunci când merg într-un oraş pe care nu îl cunosc”, a explicat artistul pentru Le Monde.
„Aş prefera să mă plimb la întâmplare pe străzi decât să merg la o clădire care mi-a fost recomandată. Pe internet, totul este foarte bine marcat. Sistemul de recomandări s-a schimbat cu adevărat, acum este mult mai riguros, te redirecţionează către conţinutul care face milioane de vizualizări.”
În ceea ce priveşte aceste videoclipuri, tendinţa este de a lupta împotriva acestei căi caracterizate de algoritmi de recomandare. Vizualizarea la întâmplare permite, privilegiu rar, dezorientarea sistemelor de urmărire automate. Astfel pot fi sparte bule create de filtre în care YouTube şi alte platforme îi izolează pe navigatori.
Relicvă a internetului pre-GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon şi Microsoft), în care YouTube era doar cea mai practică soluţie pentru transmiterea videoclipurilor către cei dragi, creaţiile webului solitar, care nu încearcă să-şi maximizeze viralitatea, devin aproape subversive. Există milioane de „anti-influenceri” care o fac în fiecare zi, uneori până la extrem: pe 22 iulie, revista The Outline l-a prezentat pe domnul Niiyama, autorul japonez în vârstă de 52 de ani a 20.000 de videoclipuri cu pisici – şase videoclipuri pe zi, timp de opt ani – fără altă ambiţie decât de „a observa viaţa unei pisici”.
În mod ironic, de la expunerea media, prezenţa pe canalul de YouTube al domnului Niiyama a explodat de la 200 la 12.000 de abonaţi. Acestea sunt cifre care fac canalul său eligibil pentru Programul Partener YouTube, cenaclul creatorilor remuneraţi – dreptul de intrare este acordat acum celor cu cel puţin 1.000 de abonaţi şi 4.000 de ore de vizionare în ultimele 12 luni. Surd la sirenele profitului, domnul Niiyama nu şi-a schimbat videoclipurile cu pisici, garantate a fi fără publicitate.
În fiecare minut, 500 de ore de imagini sunt turnate pe platformă. Doar o mică parte din ele vor cunoaşte gloria. Dar, printre acestea, unele provin din acest web invizibil şi au devenit un succes uriaş. „Chocolate Rain”, „Charlie Bit My Finger”, „Jonathan”. Înainte de a deveni monumente lucrative ale culturii internetului, toate au fost, pentru scurt timp, videoclipuri de o banalitate totală.
De ce ar prefera cineva talentul, sau antitalentul, unor anonimi în faţa unor conţinuturi mainstream ce trezesc interesul a mii, zeci de mii sau chiar milioane de oameni? Este vorba de sentimentul de explorare individuală. Vizionarea filmuleţelor pescuite de pe webul solitar – petreceri de familie, întâlniri de afaceri, proiecte de şcoală – poate da un sentiment de epuizare, de ceva voyeuristic, chiar greşit. Însă în acelaşi timp, în comparaţie cu părţile din viaţa fiecăruia supraeditate, agitate, postate selectiv pentru a impresiona, a explora webul solitar dă senzaţia de revigorant şi onestitate.
„Uneori, când mă simt ameţit de cascada de tendinţe virale şi de consumul fierbinte din feedurile mele, încarc un generator de numere aleatorii şi îl folosesc pentru a căuta pe YouTube videoclipuri fără nume, pe care nu le-a mai văzut nimeni până acum. Senzaţia este ca şi cum te-ai zbengui printre transmisii de filme extraterestre de supraveghere a umanităţii. Fac clic indiscriminat: un bărbat explică cum şi-a schimbat bicicleta cu o cameră video folosită, un copil dansează în faţa televizorului pe muzică disco din anii ’90, o fată stă singură în bucătăria ei şi mârâie: «Aşa se fac negresele»”, explică Joe Veix.
Vechiul, ciudatul internet n-a dispărut niciodată. Se ascunde doar, la vedere, pe platformele de social media modern.
Iar webul solitar poate ascunde comori. Este şi cazul celebrei rochii care a pus pe jar internetul în urmă cu câţiva ani.
Totul a pornit de la Cecilia Bleasdale, când aceasta a probat o ţinută pentru nunta fiicei sale Grace într-un magazin Roman Originals, la aproximativ 30 de minute de Liverpool, la începutul lunii februarie 2015. Femeia, în vârstă de 57 de ani atunci, a făcut fotografii cu trei posibile rochii şi i le-a trimis fiicei. A ales opţiunea albastru cu negru, care a costat 74 de dolari, iar în drum spre casă i-a trimis lui Grace mesajul că a cumpărat rochia din a treia fotografie.
„A, cea cu alb şi auriu?”, i-a răspuns Grace.
„Nu, este albastru cu negru.”
„Mamă”, a venit replica fiicei, „dacă crezi că este albastru cu negru, trebuie să te duci să vezi un doctor.”
Neputând să cadă de acord în privinţa culorilor rochiei nici cu logodnicul ei, Grace a încărcat iluzia optică pe Facebook. Câţiva oameni au dat like; cinci sau şase prieteni au dezbătut problema în comentarii.
La nuntă, mai târziu în acea lună, interesul pentru rochie aproape că dispăruse. Totuşi, ceva din postarea de pe Facebook a captivat-o pe Caitlin McNeill, prietena lui Grace şi chitarista trupei de folk Canach. După ceremonie, tânăra de 17 ani a postat imaginea pe Tumblr pentru cei 2.000 de urmăritori ai ei sub numele de utilizator Swiked. A adăugat subtitrarea: „Vă rog să mă ajutaţi – rochia asta este alb cu auriu sau albastru cu neagru? Eu şi prietenii mei nu am reuşit să cădem de acord şi asta ne tulbură”. Postarea a decolat rapid, apoi a sărit pe Twitter, unde a devenit un hashtag. Curând, rochia a ajuns „Acea Rochie – The Dress”. Până la sfârşitul zilei, se pare că toată populaţia planetei se certa pe această temă. Dacă este urmată traiectoria viralităţii înapoi, rămâne un detaliu omis de mulţi: unul dintre cele mai mari fenomene virale din ultimul deceniu a început ca o postare pe Facebook cu mai puţin de 20 de like-uri. Însă numărul de like-uri de pe Facebook s-ar putea să nu mai conteze prea mult timp. Vorba umblă că platforma de social media ar putea renunţa la contorizarea aprecierilor după ce această funcţie a dispărut de pe Instagram, pentru a „reduce presiunile”. Experimente au fost făcute în acest sens în Canada, Japonia, Irlanda, Italia, Brazilia, Australia şi Noua Zeelandă. Utilizatorii puteau vedea o listă cu like-uri pentru propriile postări, dar nu puteau vedea numărul pentru postările altora. Enoriaşii webului solitar nu
pot fi decât mulţumiţi. -
Ţara în care oamenii, după ce au pierdut posibilitatea de a vedea like-urile de pe Instagram, nu le vor mai vedea nici pe cele de pe Facebook
Utilizatorii de Facebook nu vor mai vedea numărul de like-uri, reacţii şi vizualizări de la postările celorlalţi, ca parte a unei schimbări la nivel mondial, care începe astăzi. Primii utilizatori „afectaţi” de decizie sunt australienii. Like-urile vor fi private şi vor fi vizibile numai pentru autorul postării, proces similar celui implementat de aplicaţa Instagram, şi care a început în iulie, în Australia.
Mia Garlick, responsabilă de politica Facebook în Australia, a declarat că schimbarea s-a bazat pe cercetarea legată de bunăstarea şi feedback-ul primit de la profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale, care a arătat că numărarea aprecierilor primite poate declanşa o obsesie privind compararea cu ceilalţi. „Am avut un feedback cu adevărat pozitiv de la o mulţime de grupuri anti-intimidare şi organizaţii de sănătate mintală cu care colaborăm”, a declarat Garlick, citată de The Sydney Morning Herald, ca răspuns la această schimbare. „Oamenii se vor putea concentra asupra calităţii interacţiunilor lor şi a calităţii conţinutului, mai degrabă decât asupra numărului de like-uri sau reacţii”, a adăugat ea.
Garlick speră că oamenii se vor simţi mai confortabil postând pe platformă, în loc să se simtă într-o competiţie. De asemenea, le-a oferit asigurări companiilor care se bazează pe baza de date a Facebook că vor primi în continuare aceleaşi informaţii pe care le-au accesat anterior. Ea a spus că este prea devreme pentru a vedea dacă testul se va derula şi în alte ţări, ca Brazilia, Canada, Noua Zeelandă, Japonia, Italia şi Irlanda.
-
Dacă nu aţi apucat să primiţi o mărire salarială sau o ofertă mai bună de la o altă companie, s-ar putea să fie prea târziu
„Şase din zece respondenţi au declarat că au în plan să-şi caute activ alt loc de muncă, iar lor li se adaugă şi alţi aproape 7% care iau în calcul această posibilitate. Un sfert dintre respondenţi afirmă că nu-şi vor căuta alt loc de muncă, însă dacă vor primi o ofertă mai bună o vor accepta”, menţionează sondajul BestJobs.
Chiar dacă nu vor reuşi să îşi găsească alt job, 55% dintre respondenţi au spus că au de gând să ceară o mărire salarială de cel puţin 20%, alţi 17% sunt indecişi dacă vor face acest lucru şi doar 28% afirmă că nu intenţionează să ceară angajatorului mai mulţi bani.
Angajaţii ar vrea să schimbe jobul, dar în realitate nu găsesc ceva mai bun.
În acte, companiile, angajatorii, patronii susţin că piaţa de muncă este tensionată, dar nu este chiar aşa.
În altă parte, la alt angajator, salariile nu sunt cu mult mai mari şi poate nici condiţiile nu sunt mai bune. Plus că un om îşi schimbă jobul nu din cauza companiei, ci din cauza şefilor, şi dacă ai „şansa” unui şef mai bun, nu pleci aşa uşor.
Conform sondajului BestJobs, 44% dintre angajaţi, deci aproape jumătate, şi-ar da demisia pe loc dacă ar găsi în altă parte un salariu între 500 şi 1.000 de euro. Trei din zece angajaţi ar renunţa imediat la jobul actual pentru un salariu între 1.000 şi 2.000 de euro, în timp ce 12% ar schimba jobul pentru un salariu care depăşeşte 2.000 de euro.
Un sfert dintre angajaţi spun că nu şi-ar schimba jobul pentru o ofertă mai mare, pentru că lucrează într-o echipă de care s-au ataşat.
Conform unui articol din Ziarul Financiar care citează datele de la Inspecţia muncii, aproape un milion de români au contracte de muncă cu salarii de peste 1.000 de euro brut, ceea ce înseamnă aproape 600 de euro net.
Patru din zece angajaţi care câştigă peste 1.000 de euro brut lucrează în Bucureşti, 63.000 în Cluj, 53.000 în Timişoara, 36.000 în Ilfov şi 34.000 în Iaşi.
Dacă coroborăm aceste date, respectiv un milion de angajaţi care câştigă 600 de euro net cu faptul că aproape jumătate dintre angajaţi şi-ar schimba jobul dacă ar primi o ofertă cuprinsă între 500 şi 1.000 de euro net, rezultă că în piaţă nu sunt atât de multe joburi mai bune.
Într-adevăr, fluctuaţia de personal este mare, dar asta nu înseamnă că se găsesc joburi mult mai bine plătite.
În cele zece judeţe mari din punct de vedere economic poate mai ai loc să te mişti, să găseşti joburi mai bune, cu salarii mai mari. Dar în celelalte 32 de judeţe şansele sunt extrem de reduse pentru că nu se creează locuri de muncă cu grad mai înalt de calificare, care să necesite o specializare mai mare şi pentru care companiile ar plăti mai mulţi bani.
Din 2012 încoace salariul mediu s-a dublat de la 1.500 de lei la 3.100 de lei net. În euro, salariul mediu a crescut de la 370 de euro net la 660 euro net. Salariul minim a crescut de la 700 de lei la 1.200 de lei net.
În toată această perioadă s-au creat aproape 700.000 de locuri de muncă în plus astfel încât, în acest moment, conform Inspecţiei Muncii, sunt 5,6 milioane de contracte de muncă pentru 4,9 milioane de salariaţi. Un angajat poate să aibă mai multe contracte de muncă.
Cred că această creştere salarială susţinută şi accelerată din 2012 încoace se apropie de final: statul, care plăteşte mai bine decât sectorul privat, nu mai are resurse de creştere a salariilor, iar angajatorii privaţi încep să se confrunte cu încetinirea creşterii economice.
Deja se vede în marile companii că multe proiecte sunt puse pe hold, se refac bugetele în funcţie de rezultatele economice care vin din afară şi care încep să fie afectate de războiul comercial, de încetinirea economiilor occidentale şi chiar intrarea în recesiune, de tensiunile tehnologice, pentru că multe firme vor să schimbe tehnologiile din mers pentru a fi mai productive.
Companiile mari încep să se protejeze şi nici nu va fi vorba de majorări salariale. De altfel, toată Europa Occidentală nu cred că a majorat salariile cu mai mult de 10% în ultimii şapte ani.
Deci creşterile salariale din România, procentuale, de 100%, chiar dacă pornesc de la o bază mică, nu sunt văzute cu ochi buni.
Sunt companii care nu mai fac investiţii pentru a nu căuta oameni pe care să-i plătească mai bine decât pe cei cu care lucrează în prezent.
Companiile preferă să renunţe la investiţie decât să majoreze salariile pentru a atrage oameni.
Exact cum spunea şi Marian Popa, şeful centrului de la Bucureşti al gigantului german Deutsche Bank, România a atins un platou – el dădea exemplul din IT – şi pentru a obţine creşteri salariale mai mari trebuie să vină cu o valoare adăugată mai mare decât cea din prezent.
În aceste condiţii, dacă nu aţi primit o majorare salarială până acum, dacă nu v-aţi schimbat jobul, s-ar putea să fie prea târziu pentru acest ciclu economic.
S-ar putea să mai aşteptaţi mai mulţi ani până când revin din nou investiţiile şi companiile sunt dispuse să plătească salarii cu mult mai mari.