BusinessMagazin

Tag: populatie

  • „Perspectivele populaţiei lumii”: Cu câte miliarde va creşte populaţia Terrei până în 2050

    Potrivit aceluiaşi raport, “Perspectivele populaţiei lumii”, dat publicităţii luni, Terra ar putea găzdui aproximativ 11 miliarde de oameni până în anul 2100.

    Acelaşi document indică o îmbătrânire a populaţiei mondiale, aceasta fiind o consecinţă a creşterii speranţei de viaţă şi a unei scăderi a ratei fertilităţii.

    De asemenea, a crescut numărul ţărilor care se confruntă cu o scădere a populaţiei. Din 2010, 27 de ţări şi teritorii au înregistrat o scădere a populaţiei de cel puţin 1%, o consecinţă a diminuării ratei fertilităţii.

    Potrivit ONU, populaţia Chinei se va diminua cu 31,4 milioane de oameni, respectiv cu 2,2%, în perioada 2019 – 2050.

    Pe de altă parte, în ultimii zece ani, a fost înregistrat un aflux de migranţi semnificativ în Belarus, Estonia, Germania, Ungaria, Italia, Japonia, Rusia şi Ucraina. Acest fapt a compensat scăderea populaţiei provocată de o mortalitate crescută şi o natalitate redusă.

    Până în 2050, mai mult de jumătate din creşterea populaţiei mondiale previzionată va fi concentrată în nouă ţări: India, Nigeria, Pakistan, Republica Democrată Congo, Etiopia, Tanzania, Indonezia, Egipt şi SUA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii, mai bogaţi decât americanii?!

    Ponderea cea mai mare în această avuţie netă o au activele imobiliare de 1.580 de miliarde de lei, adică 78%. Avuţia netă din 2018 este cea mai ridicată din ultimul deceniu.

    În 2008 avuţia netă, care este formată din active imobiliare şi active financiare, a fost de 2.047,2 miliarde de lei, din care 1.859 miliarde de lei însemnau activele imobiliare şi 187 miliarde de lei activele financiare.

    Dacă calculăm în euro, avuţia netă din 2008 a fost de 540 de miliarde de euro.

    În 2008, preţurile activelor imobiliare erau „la ceruri”, şi de aceea românii erau mai bogaţi.

    Faţă de atunci, activele imobiliare au scăzut cu 30%.

    În 2011 s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al avuţiei populaţiei, de 1.274 de miliarde de lei, adică 305 miliarde de euro.

    Norocul românilor şi al României este că peste 90% din populaţie este proprietară a apartamentelor şi caselor, faţă de un grad de proprietate cuprins între 55% şi 60% în Germania.

    BNR observă că această avuţie netă este distribuită inegal, tendinţă care va creşte în următorii ani: cele mai bogate 10 gospodării deţin aproximativ 60% din această avuţie.
    Investiţiile financiare (depozite bancare, cash, acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri), care au o pondere de 22% în cadrul avuţiei nete, respectiv 443 de miliarde de lei în 2018, sunt în creştere (în 2008 erau de numai 187 de miliarde de lei, dar la fel, distribuţia lor este inegală). Conform datelor BNR, în timp ce 5% din deponenţi deţin 71% din valoarea depozitelor bancare, 95% din deponenţi deţin doar 29%.

    BNR a calculat activele financiare scăzând datoriile totale, care în 2018 au fost de 150 de miliarde de lei.

    Individual, avuţia netă depăşeşte 22.000 de euro la finalul lui 2018.

    Dacă trecem oceanul, conform ultimelor date ale Fed – Banca Centrală Americană -, avuţia netă a celor 327 de milioane de americani a fost de 108,6 trilioane de dolari la finalul primului trimestru din 2019, în creştere cu 4,5% faţă de 2018, adică 332.110 dolari per american.

    Cea mai mare creştere a bogăţiei americanilor a venit din aprecierea valorii acţiunilor sau alte titluri financiare.

    Dar inegalitatea la americani este mult mai dură.

    Conform unui articol din revista Bloomberg Businessweek (What he uncovered about inequality is shaking up capitalism and politics), primele 1% din familii controlează 39% din această avuţie, iar 90% de jos în sus deţin numai 26%. Jumătate din americani au o avere negativă, adică datoria pe care o au este mai mare decât valoarea activelor deţinute.

    Deşi America a prosperat în ultimii 30 de ani pe medie, această bogăţie s-a distribuit total inegal. Mai mult de jumătate din americani au sărăcit, în timp ce marile familii şi marile companii au înregistrat creşteri spectaculoase.

    În articolul din Bloomberg Businessweek, un francez, Gabriel Zucman, elev al economistului francez Thomas Piketty, a început să cerceteze unde se află averea celor bogaţi  şi care sunt cauzele creşterii acestei inegalităţi.

    El spune că în anii ’80 s-a produs un cataclism odată cu venirea lui Ronald Reagan ca preşedinte al Statelor Unite. Când Reagan a preluat Casa Albă, primele 0,1% din familii controlau 7% din bogăţia Statelor Unite. Până în 2014, aceste familii şi-au triplat bogăţia, ajungând să controleze 22% din avuţia totală a SUA.

    Această creştere a bogăţiei – care a avut loc, paradoxal, ca urmare a democratizării pieţelor financiare şi a globalizării, care a dat posibilitatea mai multor oameni să se îmbogăţească din deschiderea pieţelor – a devenit un pericol pentru capitalismul american. Miliardarilor americani începe să le fie frică că au devenit prea bogaţi, iar liderii politici, în căutare de cât mai multe voturi, încep să aibă o retorică contra lor şi să aducă socialismul în discuţie.

    Deşi fiecare american, pe medie, este de 10 ori mai bogat decât un român, „egalitatea” este mult mai bună în România.

    Această putere de a deţine propria casă îi face pe români să fie mai confortabili atât în privinţa prezentului, cât şi a viitorului.

  • În România populaţia este cea care împrumută băncile să facă business. Depozitele populaţiei la bănci sunt cu 13 mld. euro mai mari decât creditele

    Poziţia de creditor net a popu­laţiei a înregistrat va­loarea de 59,6 mld. lei (13 mld. euro) în martie 2019 în urma unei creş­teri anuale de circa 21,5% faţă de nivelul din T1/2018. În timp ce poziţia de creditor net în valută a populaţiei înregistrează o creş­te­re consis­tentă, făcând un salt de 66,2% faţă de nivelul din pri­mul trimestru din 2018, până la 42,9 mld. lei, poziţia de creditor net în lei a scăzut cu 28,4% în martie 2019 faţă de martie 2018, până la 16,6 mld. lei, deoarece creditele în moneda naţională cresc mai repede decât depozitele în lei.

    „Sectorul populaţiei şi-a consolidat poziţia de creditor net faţă de sectorul bancar în primul trimestru al anului 2019. Pe fondul unui ritm de creştere mai accelerat al împrumuturilor faţă de cel al depozitelor, poziţia de creditor net în moneda naţională a scăzut în primele luni ale anului 2019. În contrast, poziţia netă în valută a continuat să se îmbună­tăţească, fiind de circa 1,7 ori mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului 2018“, se menţionează în Raportul asupra Stabilităţii Financiare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Avuţia netă a populaţiei a depăşit pragul de 2.000 mld. lei, marcând maximul ultimului deceniu şi al doilea nivel de bogăţie după 2008

    Activele imobiliare, care au cea mai mare pondere în avuţia netă a românilor, de aproape 80%, au înregistrat în 2018 un salt de 10,7% faţă de nivelul din 2017, în timp ce creşterea activelor financiare nete a fost de 6,6% 

    Avuţia netă a populaţiei a atins în 2018 cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, apropiindu-se de vârful din anul de boom economic 2008.

    Populaţia din România a ajuns la sfârşitul anului 2018 la o avuţie netă de 2.023 de miliarde de lei (apro­xi­mativ 435 mld. euro), iar cea mai mare pondere, de 78%, revine activelor imobiliare, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naţionale.

    Avuţia netă a populaţiei s-a majorat cu circa 9,8% în 2018 faţă de nivelul de la finele anului 2017, evoluţia fiind determinată atât de avansul activelor finan­ciare, cât şi de majorarea deţi­nerilor de active imobiliare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Educaţie aleasă pentru câini

    Numărul de câini este ceva mai mare decât cel al copiilor la San Francisco, iar stăpânii lor, dintre care mulţi nu au luxul unei curţi în care să-şi cazeze „odraslele” cu patru lăbuţe, preferă să cheltuiască bani frumoşi pe educaţia acestora ca să se asigure că se înţeleg bine cu alţi câini şi cu vecinii sau persoanele străine. Ofertanţii de programe educaţionale pentru căţei pun la dispoziţia doritorilor tot felul de cursuri de dresaj grupate pe niveluri care pot ajunge până la „doctorat”.

    Pe lângă cursuri se organizează şi evenimente pentru câini şi şedinţe cu „părinţii. „Elevii” pot participa şi la activităţi extraşcolare, cum ar fi ore de circ sau doga („dog yoga” sau yoga pentru câini). Taxele de şcolarizare se pot ridica la câteva mii de dolari pe lună, iar candidaţii trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a fi acceptaţi.

    O zi de şcoală poate include expunerea căţeilor la tot felul de zgomote şi peisaje pentru a-i obişnui să nu se sperie şi să stea cuminţi. Aceştia au astfel ocazia să se joace cu copiii mici, cu aspiratoare sau să se înveţe cu persoane care trec în viteză pe lângă ei pe skateboard ori cum să se poarte la restaurant.

    Pentru stăpânii care nu-şi permit să meargă zilnic cu patrupezii la şcoală există şi programe cu internat, care durează de la una la patru săptămâni, după care se recomandă revenirea periodică pentru recapitularea celor învăţate. 

  • Clasa de mijloc, pe cale de dispariţie: unii se îmbogăţesc, dar din ce în ce mai mulţi sărăcesc

    În cazul Baby Boomers, care s-au născut între 1943 şi 1964, aproximativ 68% erau în gospodării aveau venituri medii. În prezent doar 60% dintre millenialii care s-au nascut între 1983 si 2002 ar putea spune la fel.

    OCDE defineşte clasa de mijloc ca persoane care câştigă între 75% şi 200% din venitul mediu naţional. Datele provin din Canada, Danemarca, Finlanda, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Luxemburg, Mexic, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia şi Statele Unite.

    „Influenţa economică” a clasei de mijloc a scăzut de-a lungul timpului, spune raportul OCDE, care a fost publicat pe 10 aprilie. În întreaga OCDE, veniturile medii au crescut cu doar 0,3% pe an, în medie, în ultimul deceniu. Pentru comparaţie, în deceniul anterior crizei financiare veniturile medii au crescut cu 1,6% pe an şi cu 1% în deceniul dinainte.

    Costul locuinţelor „stoarce” cel mai greu clasa de mijloc, consumând acum o treime din venitul disponibil pentru gospodăriile de clasă mijlocie, de la un sfert în anii 1990. Locuinţele şi cheltuielile pentru învăţământul superior au crescut mai repede decât veniturile medii, arată OCDE.

    Ce se întâmplă? Dispariţia treptată a clasei de mijloc este o poveste complicată. De exemplu, în Statele Unite, Pew Research Center a constatat că reducerea clasei de mijloc este rezultatul unor persoane care coboară în clasele cu venituri mai mici, însă o parte şi mai mare a populaţiei urcă în clasele superioare. Numerele ascund inegalitatea dintre generaţii. Mobilitatea socială scade, deoarece mai puţini copii câştigă mai mult decât părinţii.

    Într-adevăr, pentru fiecare nouă generaţie din media agregată a OCDE, clasa de mijloc devine mai mică, clasa superioară este stabilă, iar clasa inferioară se extinde.

    Totuşi, există diferenţe între ţări. Datele OCDE arată că în SUA clasa de mijloc s-a diminuat, ca urmare a extinderii claselor inferioare şi superioare, ultima crescând de aproape două ori mai mult. În Spania, declinul clasei de mijloc se datorează în întregime persoanelor care cad în clasa inferioară. În Marea Britanie, clasa inferioară a devenit mai mică, în timp ce clasa superioară a crescut, dar în clasa de mijloc creşte numărul celor cu venituri mai reduse.

    Reducerea clasei de mijloc este un motiv de îngrijorare, spune OCDE, care invocă nevoia unor acţiuni politice în sprijinul grupului. OCDE avertizează că locurile de muncă tradiţionale ale clasei mijlocii sunt ameninţate de automatizare. În prezent abilităţie necesare unui salariat pentru a accede în clasa de mijloc sunt mult mai numeroase.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Un uriaş meteorit care a explodat în Siberia a produs panică în rândul populaţiei

    Martorii au declarat pentru presa locală că zgomotul produs de explozia meteoritului, care a avut loc la o altitudine foarte mare, a fost similar celei a unui avion.

    Explozia meteoritului de mari dimensiuni, care a avut loc în timpul zilei, pe 6 aprilie, a fost vizibilă din Krasnoiarsk şi a fost al treilea incident de acest tip înregistrat în regiunea siberiană în ultimele patru luni.

    Serviciile de urgenţe locale au confirmat că a fost vorba despre un meteorit, adăugând că nu au fost puşi în pericol oamenii şi că nicio clădire nu a fost afectată, potrivit The Siberian Times.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adrian Vasilescu, despre OUG 114: „Populaţia nu are cum să fie scoasă din ecuaţie”

    „Este important să facem un sumar. OUG 114 a trecut tacit de Senat. Cuvântul tacit poate să te ducă în derută – asta înseamnă că Senatul s-a abţinut de la vot. Practic tot aranjamentul a trecut în seama Camerei Deputaţilor. La Camera Deputaţilor va trebui să fie făcut şi un aviz de legalitate, o analiză de legalitate şi va trebui să fie respectată legea şi cu avizul Băncii Naţionale. Acum se discută, sunt preocupări consistente pentru a se găsit o soluţie, dar soluţia cu ROBOR-ul nu poate să stea în picioare”, a afirmat Adrian Vasilescu, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

    Consultantul de strategie al Băncii centrale a României a subliniat că, în prezent, discuţiile dintre BNR şi reprezentanţii Guvernului privind taxa pe activele băncilor sunt într-un impus din cauza faptului că în OUG nr. 114/2018 această taxă este legată de ROBOR.

    „Subiectul în discuţie este ROBOR-ul, pentru că ROBOR-ul a fost introdus, este greu de spus din ce motiv. ROBOR-ul n-are ce să caute în Ordonanţa 114. Prin introducerea ROBOR-ului, Ordonanţa 114 a venit pe teritoriul politicii monetare. Venind pe teritoriul politicii monetare, aceasta este o lecţie de ţinut minte. Legea română spune limpede vorbind despre politica monetară, orice act normativ care apare în aceast ţară, înainte de a se pune în dezbaterea Parlamentului, Parlamentul trebuie să se adreseze în scris Băncii Naţionale şi să ceară un aviz. Iar Banca Naţională are la dispoziţie prin lege, aşa scrie legea 30 de zile pentru a da acest aviz”, a explicat Vasilescu.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Ţara în care şase oameni pică în sărăcie extremă în fiecare minut. Oamenii trăiesc cu mai puţin de nouă lei pe zi

    „Mănânc orice văd”, spune Abdul Edosa, 30 ani, un locuitor al metropolei nigeriene Lagos, citat de Bloomberg. „Cerşesc bani de la oameni – orice îmi dau ei, mănânc”.

    Edosa este un caz obişnuit în ţara cu cel mai mare număr de oameni care trăiesc în sărăcie extremă – pe care Naţiunile Unite o defineşte drept un mod de trai cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi (circa 8,7 lei).

    Numărul oamenilor în situaţie de sărăcie extrem din Nigeriei este estimat în prezent la 87 milioane persoane, adică aproape jumătate din populaţia ţării cunoscută pentru titlul de cel mai mare producător de petrol din Africa.

    Iar datele statistice arată că dimensiunea populaţiei va continua să crească.

    În timp ce sărăcia din India, care are o populaţie de şase ori mai mare, scade, numărul persoanelor aflate în această situaţie în Nigeria creşte cu şase oameni pe minut, potrivit unui studiu lansat recent de Brookings Institution.

    Naţiunile Unite se aşteaptă ca populaţia Nigeriei să se dubleze şi să ajungă la circa 400 milioane de oameni până în 2050, în timp ce ponderea populaţiei aflate în sărăcie extremă ar urma să crească.

    Sărăcia a început să se adâncească în Nigeria în timpul boom-ului petrolier din anii 70 care a propulsat ţara printre cele mai bogate state africane.

    Cu toate acestea, în timp ce elita a devenit din ce în ce mai bogată prin reţele de patronaj în industria petrolieră, toate guvernele atât militare cât şi civile au început să neglijeze agricultura, producţia şi educaţia.

    Un studiu pregătit pentru Departamentul britanic de Dezvoltare Internaţională arăta că PIB real per capita a scăzut de la 264 de dolari la 250 dolari în perioada 1970 – 1999, în ciuda unor venituri din petrol estimate la 230 miliarde dolari.

     

  • Prof. Phillip C. Nell, WU Executive Academy, Viena: „Capcana simplificării – Modul în care neglijarea factorului de incertitudine în interpretarea datelor poate conduce la greşeli costisitoare”

    Domeniul HR a început să recupereze rapid teren, astfel încât în prezent există un număr mare de aplicaţii de prelucrare a datelor, iar firmele experimentează din ce în ce mai mult cu recruiteri roboţi (prin mesageria Facebook) sau cu scanarea „automatizată” a profilurilor de candidaţi. Cu toate acestea, am constatat adesea că mulţi dintre oamenii de HR au anumite lacune în ceea ce priveşte principiile de bază ale cercetării cantitative. Una dintre acestea priveşte modul în care se gestionează factorul de incertitudine a datelor colectate, în acest domeniu al resurselor umane. De pildă, managerii operează deseori cu date obţinute de la un anumit eşantion şi nu de la populaţie în întregul ei, dar le tratează ca şi cum ar fi reprezentative pentru toată populaţia. A trece cu vederea acest detaliu poate să conducă la decizii eronate şi la greşeli costisitoare.

    Incertitudinea eşantioanelor:

    De obicei, managerii departamentelor de HR sunt interesaţi să aibă date despre întreaga lor organizaţie, despre toate echipele de proiect ale firmei, despre angajaţi, expaţi etc. Totuşi, oricât am vrea să obţinem toate aceste date, colectarea lor poate fi extrem de costisitoare, atât ca bani, cât şi ca timp. Aşadar, pentru a evita acest lucru, managerilor de HR le este cerută adesea colectarea datelor doar de la un subgrup din cadrul acestor grupuri (ceea ce reprezintă un eşantion). Eşantionarea înseamnă să nu te foloseşti de toată informaţia pe care o ai la dispoziţie.

    Abordarea dominantă este realizarea unei analize statistice pe baza datelor disponibile de la un eşantion şi utilizarea rezultatelor ca estimări aplicabile întregii populaţii. De exemplu, să presupunem că o firmă are 300 de expaţi şi a colectat date de la un eşantion de 100 dintre aceştia. Anul acesta, nivelul mediu de satisfacţie al celor 100 de angajaţi cu privire la cursurile de pregătire pentru expaţi ale firmei este de 3,8, pe o scară valorică de la 1 până la 5 (5 însemnând „foarte satisfăcut”, 1 însemnând „foarte nesatisfăcut”). În ultimii doi ani, când firma a verificat acelaşi lucru şi a colectat date de la toţi expaţii, scorul mediu de satisfacţie a fost de 4,2 în ambii ani. Managerul de HR ar putea concluziona că trebuie să schimbe structura cursurilor, deoarece statisticile sunt negative.

    Aşa arată schema reprezentativă:  

    Dar este această interpretare corectă?

    Problema acestei concluzii este că se bazează pe premisa că scorul obţinut pe eşantionul de 100 de persoane este acelaşi lucru cu scorul obţinut pe întregul grup, lucru care este incorect. Dacă datele erau colectate de la un subgrup diferit, scorul mediu de satisfacţie ar fi putut fi 3,5, 4,0 sau chiar 4,5, din simplul motiv că managerul de HR a ales, din pură întâmplare, expaţi mai mult sau mai puţin mulţumiţi în eşantionul vizat. Prin urmare, avem un indicator al modului în care toţi cei 300 de expaţi evaluează cursul de pregătire, dar este un rezultat bazat pe un eşantion (care ne spune că scorul mediu de satisfacţie este 3,8 anul acesta). Aşadar, există un anumit nivel de incertitudine în legătură cu acest rezultat; ar putea la fel de bine să fie unul diferit. Dacă managerii nu iau în calcul factorul de incertitudine, s-ar putea ca aceştia să suprainterpreteze sau să subinterpreteze rezultatele.

    Spre exemplu, să presupunem că în realitate toţi cei 300 de manageri au un nivel de satisfacţie de 4,2, în timp ce eşantionul de 100 de persoane ne spune că scorul este de 3,8, din cauza prezenţei unor indivizi nemulţumiţi în cadrul eşantionului. Putem trage concluzia că aceste cursuri sunt încă bune. Dar dacă toţi managerii ar avea un nivel mediu de satisfacţie de 3,6 (iar eşantionul nostru ar arăta încă scorul de 3,8), atunci ar trebui să ne îngrijorăm că ceva este în neregulă cu programul de pregătire. Aşadar, dacă managerii presupun pur şi simplu că o statistică de tipul unui scor mediu al unui eşantion este acelaşi lucru cu scorul pentru populaţia totală, ar putea să greşească. Aceste erori pot duce la subinterpretarea datelor (managerul nu ar trebui să schimbe structura cursului deoarece nu există dovezi în ceea ce priveşte nemulţumirea faţă de acesta) sau la supraintepretarea datelor (managerul ar trebui să schimbe structura cursului, dar nu o face) – ambele decizii constituind greşeli care consumă atât bani, cât şi timp.

    Soluţia:

    În statistică, rezultatele obţinute în urma colectării datelor pe un eşantion au denumirea de „estimare punctuală”. O estimare punctuală propriu-zisă este un punct bun de plecare atunci când ne gândim la întreaga populaţie, dar acest procedeu nu oferă nicio siguranţă şi în ceea ce priveşte acurateţea datelor, deoarece nu ia în considerare factorul de incertitudine. Vestea bună este următoarea: dacă eşantionarea s-a făcut în mod aleatoriu, statisticile ne pot oferi un indiciu cu privire la rata de eroare a analizei, ca urmare a provenienţei datelor de la un eşantion mai mic decât numărul total al populaţiei. Nu vom şti niciodată 100% sigur care este valoarea corectă pentru întreaga populaţie (nivelul corect de satisfacţie al întregului grup) până când nu vom colecta date de la toate persoanele. Totuşi, putem aborda problema folosind intervalele de încredere.

    Intervalele de încredere se mai numesc şi „estimări prin intervale de încredere”. Contrar estimării punctuale, o estimare prin interval de încredere oferă o gamă întreagă de estimări potenţiale ale populaţiei, care pot fi adevărate. Pentru exemplul nostru de mai sus, în loc să presupunem că scorul de 3,8 se aplică şi pentru subgrup, şi pentru grup, ar trebui să calculăm intervalul de încredere şi să ne bazăm concluzia pe ideea că putem fi 95% siguri că nivelul mediu de satisfacţie al întregului grup se află undeva între 3,6 şi 4,0.

    Ideea în legătură cu intervalul de încredere este că rezultatele obţinute în acest fel de pe urma datelor colectate pot fi foarte diferite: ne-am mutat de la o simplă estimare punctuală (3,8) la o estimare prin interval de încredere (este foarte probabil ca nivelul mediu de satisfacţie al expaţilor să se afle undeva între 3,6 şi 4,0), prin urmare, s-ar putea să luăm o decizie diferită. În acest caz, diferenţa dintre 4,2 şi 4,0 nu este atât de mare încât să fie necesară restructurarea cursului. 

    Aşadar, dacă luăm în considerare mai degrabă eşantionarea aleatorie şi estimarea prin intervale de încredere în locul estimării punctuale, admitem faptul că datele estimative despre populaţie sunt, la un anumit nivel, incerte şi astfel suntem mai bine pregătiţi în a evita deciziile nefavorabile, generatoare de costuri.